Sfanta Iuliana din Lazarevo, Rusia

Azi dimineaţă am citit împreună cu soţia mea acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo, pentru ca pe ea o cheamă Iuliana. Mi-a plăcut aşa de mult viaţa şi acatistul ei încat vrei să-l împărtăşesc şi cu voi. (Claudiu)

Tatal Sfintei Iuliana, Iustin, este descris de fiul sau ca un „barbat credincios si milostiv de la curtea imparateasca” – facand parte din mica boierime. Mama sa, Stefania este si ea descrisa ca „iubitoare de Dumnezeu si de saraci”. Au avut mai multi copii si erau destul de instariti, insa aceasta nu-i facea sa se abata de la singurul lucru care trebuie – caci traiau in mare virtute.

Insa cand Iuliana avea 6 ani, mama ei a murit, iar ea s-a dus sa locuiasca la bunica ei. Acolo, vreme de 6 ani, a fost crescuta in credinta si virtute. Murind si bunica, ea s-a dus la matusa ei, care fusese insarcinata de bunica sa o creasca pe Iuliana cum se cuvine si intru evlavie. Matusa avea si ea 8 fiice si un fiu, deci Iuliana a ajuns din nou intr-o familie numeroasa.

Inca de mica, Sfanta Iuliana era foarte credincioasa, indragind rugaciunea si linistea. Se pare ca matusa ei, desi era o femeie de treaba, nu era la fel de credincioasa ca mama si bunica sa. De pilda, obisnuia sa o dojeneasca pe Iuliana pentru postul ei, caci fata nu voia sa manance dimineata. Si verii ei radeau de ea.

Ca fire, Iuliana era foarte blanda, linistita si smerita. Totusi, inca de la varsta de 12 ani arata o mare tarie launtrica, urmandu-si viata de rugaciune si post chiar cand i se  puneau oprelisti si era luata in ras. Era foarte priceputa la croitorie si broderie si isi petrecea multe ceasuri cu cusutul pentru orfani, vaduve si bolnavii din sat. Fiul ei spune ca „toti erau uimiti de intelegerea  si credinta sa; si frica lui Dumnezeu incepu a se salaslui in ea”.

Matusa ei locuia destul de departe de biserica, astfel ca Iuliana avea putine prilejuri sa auda cuvantul lui Dumnezeu ori invataturile despre mantuire. Fiul ei ne spune ca ea a invatat cele ale credintei urmand cu sarguinta poruncile Evangheliei. A ajuns inteleapta prin virtute, chiar daca nu avea carte.

La 16 ani s-a casatorit cu Gheorghe Osorin, un boier bogat din judetul Murom. Fiul ei ne spune ca au fost cununati in satul sotului, de catre preotul Patapie – care pentru virtutea sa a fost mai tarziu facut arhimandrit intr-o manastire din imprejurimi. Acest preot virtuos i-a invatat despre credinta – invataturile Apostolilor si ale Sfintilor Parinti. El i-a invatat cum trebuie sa vietuiasca sotii crestini – cu post, cu rugaciune, milostenie si orice fapte bune. Sfanta Iuliana nu numai ca a ascultat cu bagare de seama, ci a incercat si sa infaptuiasca cele invatate.

Ea si sotul ei traiau impreuna cu socrii ei, asa cum era obiceiul, caci nu aveau decat un fiu si doua fiice. Cand socrii au vazut multele insusiri bune ale Iulianei, „s-au  bucurat de ea si au laudat pe Dumnezeu, dandu-i in grija gospodaria”. Intrucat aveau multe slugi si multa avere, aceasta era o sarcina foarte anevoioasa, cu multe raspunderi. Chivernisirea uriasei gospodarii cuprindea si impartirea sarcinilor fiecarui slujitor. Fiul ei ne spune ca de multe ori avea grija sa dea fiecarei slugi o sarcina „dupa puterea sa” .

Iuliana isi cinstea cu deosebire socrii si se silea sa implineasca tot ce ii cereau fara sa murmure – in asa masura ca ei „se minunau si mult o cinsteau pentru aceasta”. Din nou fiul ei spune ca desi nu avusese parte de invatatura, toti „se minunau de bunul ei simt”, caci era in stare sa raspunda cum se cuvine la toate intrebarile lor.

Iata cum descrie fiul ei viata de rugaciune a mamei sale din acea vreme: „din copilarie fericita Iuliana fusese obisnuita sa se roage lui Dumnezeu vreme indelungata in fiecare seara si sa faca o suta de metanii sau mai mult, si apoi isi ingaduia sa doarma; tot asa, sculandu-se din somn, in fiecare dimineata se ruga mult lui Dumnezeu; si ii arata si sotului ei cum sa faca la fel, caci zice Apostolul Pavel: Ce stii femeie, de iti vei mantui barbatul? (I Cor. 7,16); si acelasi lucru il zicea si ea barbatului.”

Apoi fiul ei citeaza pe larg dintr-o carte foarte populara in acea vreme in Rusia, numita Smaraldul – pe care e limpede ca Sfanta Iuliana o cunostea foarte bine. Era o culegere de citate din sfinti, adunate spre a arata mirenilor ca omul poate fi sfant si sa traiasca in lume, si fara a fi nevoie sa mearga la manastire. Iata, de pilda, un citat dat de fiul ei din aceasta carte: „Viata oamenilor se imparte in doua stari: cea monahiceasca si cea de obste. Celor din viata de obste le este ingaduit a se casatori si a manca carne, insa celelalte porunci ale lui Hristos trebuie sa le implineasca la fel ca si calugarii.” Sau altul: „Nu tot care e tuns [in monahism] se mantuieste, ci cel care face cele vrednice de monah.”

Uneori de-a lungul indelungatei lor casnicii, sotul ei era plecat cate 2-3 ani in slujba tarului. In acele rastimpuri, Iuliana isi sporea nevointele ascetice. Se ruga mai mult si isi petrecea noptile brodand pe ascuns lucruri ce urmau a fi vandute spre a-i ajuta pe saraci ori in folosul bisericilor. In acest chip, era in stare sa faca milostenie fara ca socrii ei ori altcineva sa aiba cunostinta, afara de o slujnica ce impartea milosteniile.

Iata cum descrie fiul ei viata de zi cu zi:

„In timpul zilei chivernisea cu osardie gospodaria si se ingrijea de vaduve si de orfani ca o adevarata mama. Ii spala cu mainile ei, ii imbraca, le dadea de mancare si de baut… Ura mandria si trufia si niciodata nu-si striga slugile cu porecle, necerand nimanui sa-i aduca apa sa se spele pe maini sau sa i scoata ciubotele din picioare; toate acestea le facea singura. Numai cand era nevoie, daca veneau oaspeti, atunci slujitorii o ajutau si o slujeau cum se cuvine. Dar de indata ce oaspetii plecau, ea se schimba cu totul mustrandu-se necontenit si cu umilinta, zicea: cine sunt eu, o biata femeie, sa fiu slujita de acesti oameni, fapturile lui Dumnezeu? Si laudand pe Dumnezeu pentru aceasta, era in toate icoana virtutii. Unele slugi insa erau nechibzuite, neascultatoare si trandave la lucru; altele ii intorceau vorba, dar ea toate le indura cu smerenie.”

Daca vreo sluga nu-si facea treaba sau o facea de mantuiala, ea repara totul singura, zicand: „Eu insami pacatuiesc mereu inaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ma rabda, asadar ce sa cer de la ei, care sunt fapturi omenesti ca si mine; desi Dumnezeu ni i-a incredintat sa ne slujeasca, sufletele lor infloresc mai bine decat ale noastre.” Ea isi aducea aminte si de cuvintele Mantuitorului nostru: „Cautati sa nu defaimati pe vreunul dintr-acesti mai mici; ca zic voua ca ingerii lor in ceruri pururea vad fata Tatalui meu care este in ceruri” (Mat.18,10). Nu ocara niciodata slugile obraznice, si pentru aceasta era adeseori mustrata de socrul, soacra sau sotul ei. Insa nimic nu o descumpanea; statea tare, nemiscata ca un stalp, isi punea toata nadejdea in Dumnezeu si in Preacurata Maica a Domnului si adeseori il chema pe marele facator de minuni Nicolae, de la care dobandea mult ajutor.

Apoi fiul ei ne spune ca, spre sfarsitul vietii, ea a vorbit despre o intamplare din primii sai ani. Intr-o noapte cand sotul ei era plecat cu treburi, ea se afla singura si, pe cand se ruga a fost cuprinsa de spaima. Punandu-se in pat, s-a acoperit cu o patura si a adormit. Atunci i s-au aratat niste draci, infricosand-o si zicandu-i ca au s-o ucida de nu va inceta cu „treaba asta” a rugaciunii indelungate. Ea a inceput sa se roage inca si mai mult si a cerut ajutorul Sfantului Nicolae. Sfantul s-a aratat, a izbit pe draci cu o carte si i-a gonit. Apoi, blagoslovind-o, i-a spus: „Fiica mea, fi viteaza si tare si nu te teme de amenintarile dracilor si de oamenii rai”. Dupa ce el a tacut, ea s-a trezit si a vazut un batran cuvios iesind din odaie. Dar incercand usa, a vazut ca era incuiata ca de obicei. Aceasta este doar una din intamplarile minunate povestite de fiul ei.

Pe langa chivernisirea gospodariei, Sfanta Iuliana a nascut 10 baieti si 3 fete. Sase dintre copii au murit in pruncie, dar ceilalti sapte au fost crescuti de ea. Chiar cu atatea raspunderi, era in stare sa faca multe fapte bune. De pilda, pe cand inca ii mai traiau socrii, tinutul lor a fost lovit de o foamete si molima. Iuliana se prefacea ca vrea sa manance mai mult, astfel ca in timpul foametei a putut sa imparta hrana fara vreo plata. In timpul molimei ea a ingrijit in taina cu mainile ei pe cei atinsi de boala – desi cei mai multi oameni, temandu-se de molipsire, nu se apropiau de bolnavi.

Dupa moartea socrilor, la adanci batranete, Iuliana si-a sporit milosteniile si facerile de bine. Ea tinea minunatul obicei de a hrani pe saraci si orfani in cinstea celor plecati din aceasta viata, cerand celor pe care-i ajuta sa se roage pentru sufletele celor adormiti.

Dupa ce doi dintre fiii ei au fost omorati in chip tragic (unul de catre o sluga la o cearta, altul intr-o batalie), ea a vrut sa se retraga intr-o manastire si sa-si daruiasca timpul rugaciunii. Voia indeosebi sa se roage pentru acesti doi fii, caci simtea ca murisera nepregatiti. A cerut sotului sa o lase  sa plece la manastire (caci avusesera o lunga viata de familie impreuna, iar el era batran), dar el a staruit zicandu-i ca era inca nevoie de ea acasa. Ea i-a spus chiar ca, de nu se va indupleca s-o lase sa plece, are sa fuga. Atunci, ne spune fiul ei, sotul i-a citit cartea fericitului Cosma Preotul si a altor Sfinti Parinti, si inca multe alte scrieri sfinte – toate despre felul cum poti fi sfant in lume si cum ca nu se cuvine sa nu te ingrijesti de familie spre a intra in starea monahala. Auzind aceste cuvinte ale sfintilor, ea a lepadat gandul de a intra in manastire,  zicand: „Faca-se voia Domnului”.

Totusi i-a cerut sotului ca din acea clipa sa traiasca ca frate si sora, ceea ce el a primit. De acum ea a inmultit stradaniile intru nevointa, hranind in fiecare sambata si duminica multi preoti, orfani si vaduve in casa ei, slujind ea insasi acestora, ca si slugilor ei.

Din nou, fiul ei pomeneste faptul ca, desi era nestiutoare de carte, isi punea adeseori copiii sa-i citeasca si avea o asemenea intelepciune, incat era in stare sa talcuiasca „toate lucrurile grele ca un filosof intelept ori ca un invatat”. Adeseori le spunea copiilor lucruri de felul acesta: „Cum putem noi, in vremurile de azi sa urmam viata sfintilor din trecut?” Sotul ei a mai trait zece ani. Dupa moartea lui, ea si-a sporit si mai mult stradaniile duhovnicesti, mai ales milostenia. Fiul ei pomeneste faptul ca ea se ruga adeseori pentru sotul adormit si citeaza un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur despre buna inraurire pe care o poate avea sotia asupra sotului prin rugaciune si faceri de bine, chiar si dupa moartea lui. Apoi spune: „Ea urma credincioasei Imparatese Teodora (11 februarie) si altor sfinte femei ce s-au rugat pentru sotii lor dupa moarte.”

Spre sfarsitul vietii ei, o foamete strasnica a lovit intreaga Rusie. Sfanta Iuliana a cheltuit aproape tot ce avea spre a cumpara hrana pentru familie si slujitorii sai si pentru oricine venea sa-i ceara ajutor. Ea a impartit toata hrana din casa pana ce nu a mai ramas nici macar un bob de grau. Apoi si-a mutat intreaga ei gospodarie intr-un alt sat. Cand si acolo lucrurile s-au inrautatit, ea le-a spus slugilor ca daca nu voiau sa indure foamea impreuna cu ea, erau slobozi sa plece si sa traiasca cum vor putea mai bine. Unii au plecat, dar cativa au ramas cu ea.

Si-a invatat slugile ramase sa faca un fel de paine din unele ierburi si scoarta de copac. Toata familia si multi cersetori au trait cu acea paine pe timpul foametei, care a durat 2 ani. Multi au spus ca aceea a fost cea mai dulce paine pe care o gustasera vreodata;  fiul ei zice ca era indulcita de rugaciune. Tot el ne spune ca in vremea acelei incercari, ea a fost mai voioasa ca niciodata. Impartirea cu darnicie a acelei paini si multe alte fapte de milostenie savarsite de a lungul vietii au facut o binecunoscuta si foarte iubita in obstea ei.

La 26 decembrie, 12 ani dupa moartea sotului ei, s-a imbolnavit grav. Fiul ei ne spune ca se ruga zacand intinsa intreaga zi, iar noaptea se ruga in picioare. Slugile radeau de ea pentru acest lucru si ii ziceau in fata ca nu cred ca e cu adevarat bolnava. Dar ea staruia zicand ca este. Apoi la 2 ianuarie, cunoscand ca viata ei pamanteasca ajunsese la sfarsit, si-a chemat duhovnicul si a primit Sfanta Impartasanie. Apoi si-a chemat si copiii, slugile si pe toti satenii din apropiere la patul ei, unde, spune fiul sau, „ii invata despre dragoste, rugaciune, milostenie si alte fapte ale virtutii.” I-a sarutat  pe toti cei de fata si, dandu-le iertare si impacare, s-a intins, a facut semnul crucii de trei ori, si-a infasurat metaniile in jurul bratului si a rostit ultimile cuvinte – „Slava lui Dumnezeu pentru toate” si „In mainile Tale imi incredintez duhul. Amin”

Si a dat apoi sufletul in mainile lui Dumnezeu pe Care L-a iubit de cand era copila; si in acea clipa toti au zarit o cununa de aur in jurul capului sau, „si toata casa s-a umplut de buna-mireasma”. Noaptea tarziu ea s-a aratat uneia dintre slugi si a cerut sa fie ingropata langa sotul ei, in satul celalalt.

Fiul ei povesteste ca, ani mai tarziu, cand s-a sapat un mormant pentru unul dintre fii ei alaturi de al sau, groparii au dat de moastele ei din care se revarsa mir binemirositor. El spune ca aceasta e pricina pentru care a pus pe hartie viata ei. Mai tarziu, prin mijlocirile ei, s-au facut si minuni.

Troparul, glas 4

Prin faptele tale cele drepte, Iuliana, icoana desavarsitei slujiri a Domnului lumii te ai aratat; cu postul, cu privegherea si cu rugaciunile, de insuflarea dumnezeiasca intru evangheliceasca vietuire te ai invrednicit, pe cei infometati hranind, de saraci grijind, pe bolnavi alinand si pe cei slabi intarind. Acum stai de-a dreapta Stapanului Hristos, mijlocind pentru sufletele noastre.