Skip to content

5 Comentarii

  1. Albinuta
    noiembrie 9, 2011 @ 10:13 am

    Un articol foarte reusit si folositor in zilele de azi ,felicitari Laura ,cam aceias explicatie despre „necredinta „lui Toma ne-a dat si parintele cand a fost citita in Biserica capitolul din Sfanta Scriptura doar ca tu Laura ne-ai descris cu un pic mai multa delicatete toate „evenimentele”,citind ceea ce scrii nu pot decat sa multumesc Domnului ca te-a inzestrat cu aceste calitati si asfel reusim sa invatam si noi cate ceva (din cele scrise de tine ),cu siguranta la momentul potrivit vei fii o profesoara de religie foarte indragita de copii deoarece vor putea invata multe lucruri folositoare de la tine .Dumnezeu sa -ti trimita tot ce este de folos pentru a-ti indeplini aceasta misiune care desii pare destul de grea cred ca este si foarte frumoasa

    Reply

  2. Laura Stifter
    noiembrie 9, 2011 @ 8:24 pm

    Dragă Albinuţa, îţi mulţumesc mult pentru aceste gânduri! 🙂
    Domnul să fie cu tine!

    Reply

  3. SB
    noiembrie 9, 2011 @ 11:33 pm

    E bine sa se aduca astfel de lamuriri; expresia aceasta este inca des folosita (si am auzit-o chiar si din gura unui preot); insa in atitudinea lui Toma ne regasim fiecare, sau poate chiar mult mai prejos. Dar, din pacate, lui Toma i s-a atribuit acest apelativ…

    Reply

  4. Laura Stifter
    noiembrie 15, 2011 @ 1:56 pm

    Da, SB, este o expresie nepotrivită, întocmai ca bine cunoscutul dicton „Crede şi nu cerceta”, prin care ateii încearcă să descrie atitudinea creştinilor. Ei spun că expresia „crede şi nu cerceta” ar fi consemnată în Sfânta Scriptură.
    Mai există şi alte expresii şi proverbe nepotrivite, unele preluate chiar din vocabularul creştin şi folosite în mod total incorect. Despre cele mai multe dintre ele s-au scris şi articole aici, pe site (de exemplu, despre proverbul „crede şi nu cerceta” şi despre folosirea cuvântului „noroc”).

    O altă expresie folosită în mod neadecvat este preluată chiar din Sfintele Evanghelii, dar cu un sens schimbat: „nu contează ce intră în gură, ci important este ce iese din gură” (am citat din memorie, textul este puţin diferit). Acest cuvânt, adresat de către Mântuitorul Hristos celor care absolutizau respectarea ritualurilor îndetrimentul trăirii credinţei (în special fariseii se aflau în această categorie), este repetată adesea drept argument împotriva necesităţii postului. De fapt, citind pasajul evanghelic în context, înţelegem că Domnul Iisus Se adresa celor care împărţeau, în mod arbitrar, alimentele în „curate şi necurate”, respectând literal şi cu habotnicie Legea mozaică. Domnul nu a contestat niciodată postul practicat cu dreaptă socoteală şi din dragoste pentru Dumnezeu. Mai mult decât atât, El Însuşi a postit timp de 40 zile în pustiul Carantaniei, atunci când a îngăduit, din iubire faţă de noi, să fie ispitit. Într-un alt context, Mântuitorul nostru a evidenţiat importanţa decisivă a postului şi a rugăciunii în alungarea demonilor (Mc9).
    Mă bucur că adminii au publicat atât de multe articole folositoare şi bine documentate pe această temă. Citind acele articole, mi-a venit ideea să scriu un mic text despre folosirea sintagmei „Toma necredinciosul”, mai ales pentru că… sunt născută într-o zi consacrată pomenirii acestui Apostol credincios al Domnului – în Duminica Tomei a anului 1992.

    Doamne ajută!

    P. S. Mi-am amintit acum textul evanghelic, folosit în mod incorect ca argument împotriva postului: „Nu cele ce intră în gură spurcă pe om, ci cele ce ies din gură, acelea sunt care spurcă pe om”. 🙂 S-ar putea ca şi acum citatul să fie inexact, dar oricum, îl putem găsi în Sf. Scriptură.

    Reply

  5. Laura Stifter
    aprilie 27, 2014 @ 10:27 am

    Hristos a înviat!
    Pentru rugăciunile Sfântului Apostol Toma, Domnul nostru Iisus Hristos să ne întărească în „credinţa lucrătoare prin iubire” şi să ne dăruiască bucuria de a-L mărturisi totdeauna ca „Domnul nostru şi Dumnezeul nostru” Cel înviat din morţi şi viu în vecii vecilor!
    Credinţa este dăruire totală şi necondiţionată în mâinile Celui în Care credem!
    Credinţa e rodul iubirii şi se desăvârşeşte prin iubire,
    e comuniune autentică, încredere şi neîntreruptă fericire!
    Nu este doar convingere raţională, nici numai trăire afectivă, psihologică, ci „pariu existenţial” şi relaţie personală cu Dumnezeu Cel viu, cu „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov”!
    Credinţa în Dumnezeu nu se cere a fi argumentată, căci Însuşi Dumnezeu e „singurul argument al existenţei Sale şi unicul criteriu al adevărului Său” (Paul Evdokimov).
    „Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr11, 1) şi, dacă ea însăşi e dovada ultimă, prin ce să o mai dovedim?
    Dacă însăşi credinţa este convingerea, de ce să cerem cuiva să ne convingă?
    Lui „cred” n-are de ce să-i urmeze o subordonată cauzală, ci una concesivă.
    Nu putem spune „cred pentru că…”, ci „cred deşi…”.
    Credinţa în Hristos nu este mijloc în vederea unui scop, de vreme ce Dumnezeu Însuşi e scopul ultim al întregii existenţe!
    Credinţa nu-i ideologie, colecţie de definiţii, ci „duh şi viaţă” (In6, 62), viaţă adevărată întru Acela Ce ni S-a revelat pe Sine drept „Calea, Adevărul şi Viaţa” (In14, 6).
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *