Skip to content

55 Comentarii

  1. sdaniel
    septembrie 5, 2013 @ 7:27 pm

    Sunt atat de satul de atatea „sfarsituri ale lumii”, apocalipse si alte calamitati „prevazute” de profeti. In fiecare an apar cateva profetii din astea. Numai sfarsitul lumii trebuia sa aiba loc de cateva mii de ori pana acum :)))
    Indiferent cine este cel ce face astfel de profetii era cel putin un senil, daca nu sarlatan sau mincinos.

    Reply

  2. sharbinsk
    septembrie 5, 2013 @ 7:42 pm

    E un mare viețuitor ortodox și profeția sa a fost datată și semnată încă din timpul vieții.

    Dacă au apărut manipulări ale textului după mutarea la Domnul nu știm.

    Ca orice profeție se poate stinge asemenea profeției lui Iona înainte de a se petrece dacă lucrurile se schimbă.

    Americanii vorbeau de o intervenție limitată în Siria.

    Cum se va escalada de la o intervenție limitată la o conflagrație mondială ?

    E greu de crezut că Marile Puteri își vor risca acum pielea când lucrurile se pot rezolva pe cale diplomatică.

    Reply

  3. Andra
    septembrie 6, 2013 @ 1:00 am

    Pana nu demult nici eu ne am crezut multe mai ales referitor la apocalipsa, sf. lumii .. etc dar acum sunt convinsa mai mult ca oricand ca ea se apropie cu pasi repezi, putem spune ca suntem ultima generatie, cea care va sta marturie la cele se vor intampla .. profetiile din Biblie se implinesc incet incet sub ochii nostrii: cutremurele, seceta, inundatille, tornadele, bolile care apar, degenerarea sociala, animalele/pasarile ce dispar incet incet si tehnologia ce se dezvolta in pasi uimitori si nu neaparat in favoarea rasei umane din pacate ci in favoarea unei elite selecte- New World Order aka un singur guvern, o singura religie, o singura economie.

    Daca veti avea curiozitates sa va uitati la link-le in lb. engl. per care le-am atasat, puteti sa monitorizati zilnic cutremurele ce cresc in numar si intensitate, evenimentelor din lume, lista necuvantatoarelor ce mor/dispar in pas alarmant in toata lumea si asta de la inceputul anului plus arhivele din anii trecutii .. sunt informatii care uneori nu le gasiti difuzate pe canalele ofciale de stiri

    http://www.end-times-prophecy.org/animal-deaths-birds-fish-end-times.html

    http://www.emsc-csem.org/Earthquake/world/M4/

    http://hisz.rsoe.hu/alertmap/index2.php

    Reply

  4. Dan Sorin
    septembrie 6, 2013 @ 4:59 am

    Părerea mea personală e că au greșit cei de la doxologia.ro cu această știre. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor iar dacă nu va avea loc această profeție atunci vom cădea ortodocșii drept mincinoși. Eu am propriile mele îndoieli cu aceste profeții. Mai ales că păr. Paisie spunea la un moment dat că X va fi general sau nu știu ce când va fi războiul. E prea exactă data. Să nu mai zic de faptul că se face misiune în Africa, Asia și tot mai mulți oameni se apropie de Ortodoxie. Dacă începe războiul ce se întâmplă cu toți acești oameni care doresc atât de mult să cunoască Ortodoxia? Nu zic că profeția sigur e greșită ci că noi, ortodocșii, având toată această istorie de alarme false și înșelări ar trebui să fim mai rezervați cu profețiile.

    Reply

  5. Claudiu Balan
    septembrie 6, 2013 @ 5:30 am

    Părintele Paisie Aghioritul a fost un colos duhovnicesc, un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe. Cine-i va citi viața, va vedea că afirmațiile părintelui s-au împlinit de mii de ori în cazul atâtor persoane pe care le-a sfătuit.

    Vă încurajez să citiți cartea: „Părintele Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor” și acolo veți vedea cine a fost acest bătrânel mic și smerit care făcea minuni asemenea Domnului Hristos. Vindeca oamenii pe loc, scotea demoni, știa dinainte toată viața oamenilor, tot ce vroiau să zică, răspundea la saci de scrisori fără să le citească, știe ce scrie în ele.

    Bătrânul Paisie este un om extraordinar… un personaj fascinant, de-a dreptul de poveste…. parcă din altă lume.

    Această profeție, eu personal n-o încadrez în rândul celor cu cipuri și sfârșitul lumii, din două motive:

    – Mitropolia Moldovei și Bucovinei a pus acest anunț pe site-ul ei, iar asta înseamnă că ierarhii din această mitropolie sunt în acord cu gândurile părintelui Paisie. Poate unii din ei chiar l-au cunoscut pe părinte.

    – Patriarhia Română a făcut un apel la rugăciune în întreaga Românie, semn că de data asta chiar e pericol de război.

    Așa cum știți, Patriarhia Română nu a răspuns deloc atunci când a fost vorba de disputele cu cipurile. N-a dat niciun comunicat… n-a spus absolut nimic.

    Acum e altceva. Lucrurile sunt mult mai serioase, altfel nu dădeau acest comunicat.

    Reply

  6. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 9:11 am

    Numai Dumnezeu stie daca va incepe sau nu un razboi.La cat suntem de buni ma mir cum de nu a inceput mai demult.Dar in joc sunt foarte multe interese.Sigur ca se pot rezolva pe cale diplomatica, dar totusi daca nu merge pe cale diplomatica se va incepe o confruntare.
    Faptul ca o persoana incepe sa spuna , sau sa profeteasca, ca din Siria va incepe al 3-lea razboi mondial, nu este asa de ciudat.
    Oricine citeste putin prin Cartile Sfinte, vede ca din acele tari va incepe un razboi.
    Mi-i se pare normal sa se faca apel la rugaciune, dar nu asa cum sa face, ci rugaciune din aceea sfanta: adica 2-3 zile de rugaciune , toate cultele (ortodoxi, catolici), si din cat mai multe tari.Cat mai multa lume prezenta la Biserica, care nu pot atunci 30 de minute ( macar ) acasa.
    Iar Patriarhia s-a de-a directive ca in fiecare Biserica sa se faca pe langa Slujbele obisnuite si rugaciuni speciale , iar Biserica sa anunte oamenii.
    Oricum, la fiecare Liturghie se roaga preotul pt ,, pacea lumii”.

    ,,Cum se va escalada de la o intervenție limitată la o conflagrație mondială ?”
    -exact din momentul de cand incepe primul foc de atunci se poate intinde la nivel mondial.
    Uitate putin spre Marea Mediterana si vezi cate tari si-au trimis deja nave acolo, cum se pregatesc granitele tarilor, ce comentarii se fac la nivelul fiecarei tari.

    Reply

  7. Dan Tudorache
    septembrie 6, 2013 @ 9:30 am

    Daniel, de observat că eventualitatea unui al III-lea război mondial nu înseamnă sfârșitul lumii ci ar fi doar semne ale vremurilor despre sfârșitul lumii, pentru că sfârșitul lumii este concretizat tocmai în trasfigurarea ei, în reînoirea ei și umplerea de har prin a doua venire a Mântuitorului Hristos, nicidecum distrugerea ei. Viziunea distrugerii lumii până la temelii este viziunea protestantă asupra lumii și care se reflectă de sute de ani (de când a apărut) prin prognozarea unei date precise a sfârșitului și de câțiva zeci de ani prin filmele hollywodiene despre apocalipsă: (meteoriți, explozii, cutremure, inundații masive, etc)
    În ordodoxie nu există niciun sfânt părinte sau un duhovnic îmbunătățit care să fi dat prognoze despre ziua sau anul sfârșitului lumii ci doar proorocii despre anumite evenimente din zilele din urmă. Dar asta e altceva.
    Că e pericol de război mondial nu este o glumă dacă ne uităm în istorie să aflăm cum a izbucnit Primul Râzboi Mondial: un atentat asupra unui conducător (arhiduce).
    Tensiuni sociale deja există și se precipită de la an la an în întreaga lume, industrie militară nu mai zic, interese conflictuale între marile puteri la fel, deci nu e realist indemnul la rugăciune?

    Reply

  8. Dan Tudorache
    septembrie 6, 2013 @ 9:36 am

    Andra, cu părere de rău, dar primul link tocmai către un site protestant face trimitere, iar viziunea protestantă asupra lumii și asupra sfârșitului lumii… numai deservicii face creștinătății. Cu atâtea ”profeții” eșuate din partea lor este de înțeles atitudinea bagatelizatoare a lui Daniel față de tot ce înseamnă profeție.

    Reply

  9. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 11:40 am

    Simona » 2013-06-09 12:11
    [quote],,Cum se va escalada de la o intervenție limitată la o conflagrație mondială ?”
    -exact din momentul de cand incepe primul foc de atunci se poate intinde la nivel mondial.
    Uitate putin spre Marea Mediterana si vezi cate tari si-au trimis deja nave acolo, cum se pregatesc granitele tarilor, ce comentarii se fac la nivelul fiecarei tari.
    [/quote]

    Simona, nu se trage nici un foc din partea NATO până când nu s-au pus la punct toate detaliile diplomatice.

    Ținta nu e anarhică ci, doar autoritățile siriene,bazele militare, fabricile și depozitele de armament, până la capitularea lor, nu se trage în navele rusești care sunt acolo cu mandat din partea Consiliului de Securitate pt a veghea la respectarea legilor războiului.

    Primul foc s-a tras demult din partea armatei siriene împotriva insurgenților și invers.

    Nu e primul război în Orientul Mijlociu, NATO n-a intrat nicăieri fără complicitatea tacită a rușilor care s-au făcut că nu văd, după ce li s-a oferit o parte din pradă.

    Reply

  10. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 11:44 am

    Singurul motiv pt care Rusia se menține pe poziții de forță este pt că vor să obțină mai multe facilități din partea NATO.

    Inclusiv să-și poată trece conductele de gaz prin platoul continental în care sirienii au drept de exploatare și să-și păstreze vechile privilegii economice pe care le-au primit din partea sirienilor.

    Reply

  11. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 11:57 am

    Nici înainte de al 2 lea război mondial, rușii n-au atacat primii ci, au fost atacați.

    Ei s-au războit doar cu state mici gen Finlanda ( și chiar și acolo s-au făcut de râs).

    În ultima sută de ani, marile puteri s-au șicanat dar n-au avut curaj să se atace reciproc.

    Au fost doar războaie locale US vs Vietnam, Fed.Rusă vs Georgia- unde Fed Rusă a pierdut câteva avioane din cauza unor probleme tehnice .

    Niciodată, o mare forță nu-și va pune pielea-n băț pt un stătuleț insignifiant dar vor uza de instrumentele legale pt a obține mai mult pe calea negocierilor.

    Reply

  12. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 12:04 pm

    Acuma, se intelege ca nu o sa inceapa sa isi scufunde navele , dar…daca bine stiu toti sunt destul de impartiti si nesiguri.Daca SUA deschide focul , Siria va riposta, iar Rusia la fel.
    Cred ca stii f bine cum a inceput primul razboi mondial, tot asa poate incepe si al treilea.
    Cineva mi-i spus o gluma candva si era ceva de genul: Un mare filozof a fost intrebat odata cu ce se vor bate oamenii in cel de-al treilea razboi mondial.
    Si acesta a raspuns: in al treilea nu stiu sigur , dar in al patrulea sigurat se vor bate cu pietre.
    Suntem pe acea cale , din pacate.
    In loc sa evoluam ( sa invatam din greseli ), mergem in jos.

    Reply

  13. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 12:09 pm

    În al doilea rând dați-mi voie să mă-ndoiesc de faptul că evenimentele vor decurge conform profețiilor atribuite fraudulos sau nu părintelui Paisie.

    Adică, de faptul că Rusia va brăzda Balkanii, va coborî spre Sudul Bulgariei, va trece în partea asiatică și va cucerii Constantinopolul.

    E puțin împotriva logicii războiului, adică rușii prin forța de impact vor face ravagii dar, își vor lăsa descoperite orașele europene, apărate probabil de trupele dizlocate de la granița asiatică.

    Acele trupe de mongoloizi semi-analfabeți, slab instruite și înarmate.

    NATO are o capacitate de regenerare fantastică și ar putea captura ușor orașele europene ale Federației Ruse, mai ales că vecinii rușilor au atitudini dușmănoase față de această Federație.

    Că în Siria va avea loc un război local e altceva, [b]dar să facem diferența local-mondial.[/b]

    Rușii nu au tehnica necesară pentru a prelua inițiativa s-a văzut în războiul cu Georgia cât s-au chinuit.

    Reply

    • florin m
      septembrie 6, 2013 @ 2:26 pm

      @sharbinsk

      [quote name=”sharbinsk”]
      Rusia n-are nici forța tehnică, nici interesul să înfrunte într-un război deschis alianța NATO, doar pt a apăra Siria.

      E greu de înțeles ?

      China nu intervine pt că ea pendulează economic între piețele occidentale și cele ex sovietice, deci nu are interesul să piardă vreun partener.

      Mai ales că mare parte din capitalul occidental a fost investit în China și investitorii au un cuvânt de spus dacă-și mută investițiile .[/quote]

      Nu stiu de unde stii dumneata detaliile astea, despre care NIMENI nu vorbeste.
      Rusia nu intervine pt ca nu are forta tehnica?? Hahaha! Vezi mai jos un link… China nu intervine pt ca nu-stiu-ce ii penduleaza? Pai China si Rusia se opun cu drept de veto la ONU in favoarea regimului Assad pentru ca ele stiu de cine sunt finantati rebelii, iar China chiar a marait de mai multe ori, recent, la SUA.
      Pr. Paisie a „citit” toate acestea cu destul de mult timp inainte, fara internet si fara studii geopolitice, geostrategice, geo etc etc…

      IN AL DOILEA RAND:

      E foarte urat sa ii poruncesti unei femei sa taca (unde oi fi invatat asa ceva, nu stiu!), daca nu ai nici un fel de autoritate asupra ei. Dar o poti determina sa vorbeasca mai putin, chiar sa taca, DUPA ce capeti o anume autoritate si respect. Cum sa capeti autoritate si respect cand spui ca Rusia e slaba, ca in deplasare nu e cine stie ce, cand de fapt, situatia cu totul alta, iar realitatea e cam cea despre care vorbeste ea (femeia)?
      Rusia este, per total capacitati militare, a doua putere mondiala, dupa SUA ([url]http://www.globalfirepower.com/countries-listing.asp[/url]), cu mentiunea ca la arsenal nuclear este pe primul loc.
      Deci nu subestima Rusia, pt ca nu degeaba este atat de mult luata in seama si isi permite sa nu intre in NATO si sa fie luata in seama, ridicand vocea atunci cand ceva nu-i convine.

      Reply

  14. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 12:13 pm

    [quote]Daca SUA deschide focul , Siria va riposta, iar Rusia la fel.[/quote]

    Rusia n-are nici forța tehnică, nici interesul să înfrunte într-un război deschis alianța NATO, doar pt a apăra Siria.

    E greu de înțeles ?

    China nu intervine pt că ea pendulează economic între piețele occidentale și cele ex sovietice, deci nu are interesul să piardă vreun partener.

    Mai ales că mare parte din capitalul occidental a fost investit în China și investitorii au un cuvânt de spus dacă-și mută investițiile .

    Reply

  15. Claudiu Balan
    septembrie 6, 2013 @ 12:24 pm

    Salut Ioan,

    Subestimez puternic Rusia.
    E mai pregătită militar decât îți imaginezi.
    Are o armată foarte foarte foarte bine pusă la punct.
    Vei vedea.

    Poate ai observat că tocmai prin acest argument i-a amenințat Putin pe americani zicându-le că dacă vor ataca Syria, le va da syrienilor o platformă anti-rachetă de ultimul tip, pentru a face față atacurilor, despre care a precizat că este foarte eficientă.

    Noi vedem doar filme și documentare americane, unde ei se laudă că au atâta aparatură, iar pe ruși nu-i vedem, pentru că ei n-au nevoie să se laude. Ei doar pun piciorul în prag și trebuie să-i crezi… altfel suporți consecințele.

    Istoria ne arată că Rusia nu este cu nimic mai prejos militar decât celelalte mari puteri ale lumii.

    Reply

  16. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 12:28 pm

    Deci, sa reluam discutia, sau mai bine zis negocierile.:
    Eu cred in continuare ca se poate ajunge la un conflict mondial, oricand, dintr-un singur foc.Sunt atatea orgolii si interese.
    Rusia nu va apara Siria, ci isi va apara interesele ei, legate de aceea regiune.
    Faptul ca tu pui problema altfel, este treaba ta.
    Dar sa spui ceva de genul: ,,E greu de înțeles ?” – suna putin a ciudatentie.
    Nu iti poti impune punctul de vedere cu forta, astfel incat tu sa te comporti ca si cum ceilalti ar fi prosti sau nu s-ar pricepe.

    Reply

  17. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 12:30 pm

    Daca Rusia ar fi asa de slaba cum spui tu, atunci era demult sub papucul SUA.
    Dar se pare ca Rusia nu bate mult din gura ci isi arata direct forta.

    Reply

  18. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 12:32 pm

    Salut,

    Rusia a câștigat toate războaiele importante datorită gerului rusesc, acesta e secretul lor, în rest când au purtat războaie departe de casă împotriva Marilor Puteri și-au luat bătaie grav.

    Dacă Rusia ar înarma Siria, atunci pierderile americane ar fi mai mari dar atâta tot.

    Rusia e un stat în declin demografic și economic și rezistă doar datorită rezervelor de gaz și resurse naturale, în rest pe piață nu prea au ce aduce în afara spațiului ex-sovietic.

    Militar stau bine pe tehnică defensivă nu ofensivă.

    Dacă nu era gerul rusesc nu mai vorbeam azi de Federația Rusă, ar fi terminat treaba fie Napoleon, fie Hitler.

    Singura mașinărie de război autentică, a fost[b] Deutsche Wehrmacht[/b] dar chiar și ei și-au rupt colții când s-au luat la trântă cu comunitatea internațională.

    Reply

  19. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 12:40 pm

    [quote]Rusia nu va apara Siria, ci isi va apara interesele ei, legate de aceea regiune.
    Faptul ca tu pui problema altfel, este treaba ta.
    [/quote]
    Rusia își poate apăra intersele economice și prin negocieri fără foc, prin promisiunea învingătorilor că le vor menține privilegiile.

    Asta e și miza.

    [quote]Daca Rusia ar fi asa de slaba cum spui tu, atunci era demult sub papucul SUA.[/quote]

    Rusia e cam o cincime din planetă, și e greu de cucerit total, dar nici ea nu poate domina în deplasare alte state importante.

    E doar un centru de echilibru și atât.

    Reply

  20. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 12:47 pm

    [quote]Nu iti poti impune punctul de vedere cu forta, astfel incat tu sa te comporti ca si cum ceilalti ar fi prosti sau nu s-ar pricepe.[/quote]

    Nu încerc să-mi impun punctul de vedere, asta e realtitatea, în ultimii 70 de ani marile puteri n-au avut curaj să se înfrunte în conflict deschis, chiar dacă o parte a forțat normele războiului în unele conflicte locale.

    Reply

  21. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 1:06 pm

    Pt ca esti mai nou inca nu ma stii ce imi poate capul.
    In primul rand :
    ,,Eu apreciez calitatea comentariilor și efortul depus de tine pe acest site”
    -putin imi pasa mie de aprecierile tale.
    -nu fac nici un efort, dar imi place sa dau sfaturi si sa primesc sfaturi, iar pt mine asta nu constituie un efort.

    2.,,dacă nu stăpânești un domeniu e bine să asculți mai mult decât să fii incisivă.”
    -pana cand ma vor oprii adminii voi continua sa imi spun parerea, daca o spun in anumite limite .
    -in primul rand nu este site-ul tau, iar daca este al tau te rog sa ne comunici.

    3. imi place sa mai fac glume, pt ca altfel o sa facem riduri de la situatiile tensionate.Asta e valabil si la baieti si la fete.

    4. ,,războiul nu e o chestiune muierească”
    -te inseli.Mai intoarce foile istoriei.

    Deci alta riposta mai ai, sau ti-i s-au terminat munitiile?
    Era o gluma.
    Sfat: citeste cartea lui Sun Tzun :,,Arta razboiului „

    Reply

  22. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 1:12 pm

    Deci, revenind la subiect si ascultand ceea ce a spus parintele Paisie , mie personal mi-i se pare tare ciudat ca are treaba atat de mult cu : Turcia ,Rusia, si Constantinopol.De parca numai Grecia ar exista in lumea asta si nimic mai mult.
    Pana la urma , tot respectul pt el si pt ceea ce a fost, o sa traim si o sa vedem ce ne va da Domnul.

    Reply

  23. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 1:20 pm

    Reply

  24. Boitos
    septembrie 6, 2013 @ 1:31 pm

    Acuma , sincer , chiar nu e cazul sa te superi asa.
    Si eu din fire nu ma plang, doar ti-am atras atentia la limbajul folosit cu mine.Atat.
    Si daca timpul e asa de pretios pt tine , de ce l-ai mai pierdut?
    Si cum de discuti tu cu oamenii prea mici pt tine?
    Daca te-am suparat, imi cer scuze.

    Pana data viitoare speram sa nu inceapa razboiul, si bine ca nu suntem noi la masa G20.
    Sa fim optimisti si data viitoare vom vorbi despre pace, si cum putem sa ii ajutam pe altii.

    Reply

  25. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 2:07 pm

    scuze pt dubla postare

    Reply

  26. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 2:28 pm

    Reply

  27. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 2:35 pm

    florin.m

    [quote]China nu intervine pt ca nu-stiu-ce ii penduleaza? Pai China si Rusia se opun cu drept de veto la ONU in favoarea regimului Assad pentru ca ele stiu de cine sunt finantati rebelii, iar China chiar a marait de mai multe ori, recent, la SUA. [/quote]

    China și Rusia intervin doar pe cale diplomatică, un război mondial presupune un [b]conflict armat[/b], între toate forțele lumii.

    [b]E cale lungă de la dreptul de veto până la uzul de forță.[/b]

    Dă-mi voie să cred că inițiatorii tratatelor care prevăd reducerea armelor nucleare, nu vor declara niciodată toată capacitatea nucleară de care dispun, sau pe care o pot fabrica în regim de urgență.

    Chiar dacă Rusia are supremație nucleară în raport cu U.S, nu are nici o superioritate dacă ar fi să înfrunte toate forțele concentrate ale NATO.

    Reply

  28. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 2:49 pm

    [quote]E foarte urat sa ii poruncesti unei femei sa taca[/quote]

    Eu cred că am sfătuit-o, nu i-am poruncit, ceea ce e o diferență și nu să tacă ci să asculte mai mult înainte să zică ceva.

    [quote] Cum sa capeti autoritate si respect cand spui ca Rusia e slaba, ca in deplasare nu e cine stie ce, cand de fapt, situatia cu totul alta, iar realitatea e cam cea despre care vorbeste ea (femeia)?
    [/quote]

    Câte războaie a câștigat Rusia în deplasare în ultimii 70 de ani și cu cine s-au bătut ?

    Defensiv e o super forță, dar în deplasare istoria vorbește, în al doilea război mondial au stat la cutie pt că aveau experiența dezastrului din primul război.

    Și au câștigat tocmai pt că s-au bătut pe teren propriu și cu largul concurs al Occidentului.

    Bătăliile decisive au fost pe teren propriu, Stalingrad e considerat în unanimitate de către istorici ca fiind punctul de cotitură al ww2.

    În războaiele ruso-turce atunci când Marile Puteri au înarmat Imp Otoman, au dat chix în primă fază.

    Ei reprezintă o forță tocmai pt că sunt o cincime din planetă[b] ca suprafață[/b] dar un conflict exterior ar putea genera instabilități civile în interiorul țării care este destul de eterogenă și dispersată pe areale mari.

    Reply

  29. florin m
    septembrie 6, 2013 @ 3:03 pm

    [quote name=”sharbinsk”]
    E cale lungă de la dreptul de veto până la uzul de forță.

    Chiar dacă Rusia are supremație nucleară în raport cu U.S, nu are nici o superioritate dacă ar fi să înfrunte toate forțele concentrate ale NATO.[/quote]

    Dar dreptul de veto ce inseamna? Ca daca e incalcat… ce se POATE intampla?
    Legat de a doua afirmatie, n-a sustinut nimeni ca Rusia e cea mai tare, ci numai ca nu e atat de slaba cum ti se pare tie. Trecand peste asta, inchipuie-ti toata puterea aia nucleara pusa in actiune, a Rusiei, a NATO, a altora… Doamne, fereste! Atunci nu s-ar mai pune problema care ar fi mai tare, ci va fi mai degraba „vai” de cei ce vor supravietui la asa ceva.

    Al doilea comentariu nu merita raspuns. Te las sa te joci cu impresiile personale si cutia pandorei.

    Reply

  30. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 3:13 pm

    [quote] Doamne, fereste! Atunci nu s-ar mai pune problema care ar fi mai tare, ci va fi mai degraba „vai” de cei ce vor supravietui la asa ceva.
    [/quote]

    Dacă n-a fost război nuclear în timpul războiului rece, nimeni nu e nebun să riște asta acum.

    [quote]Dar dreptul de veto ce inseamna? Ca daca e incalcat… ce se POATE intampla?[/quote]
    Se poate declanșa război și fără avizul consiliului de securitate dacă se probează folosirea armelor chimice împotriva civililor de către stat.

    Rusia doar aruncă pisica în curtea americanilor, că insurgenții ar fi folosit armele chimice.

    Dacă insurgenții foloseau armele chimice, armata siriană nu ar fi incendiat și bombardat regiunea în care s-au produs crimele pt ca să se piardă materialul biologic necesar prelevării probelor.

    [quote]Al doilea comentariu nu merita raspuns. Te las sa te joci cu impresiile personale si cutia pandorei.
    [/quote]
    Nu trebuie să răspunzi dar, am pretenția să nu-mi mai faci observații pe lucruri pe care nu le îndeplinești și să nu mai încerci să agiți jarul unor polemici care din partea mea s-au stins.

    Reply

  31. florin m
    septembrie 6, 2013 @ 3:21 pm

    I-ai vorbit urat, Simona a remarcat, tu ai negat, eu mi-am exprimat parerea referitor la asta.
    Nu ti-am spus-o ca sa ne certam, dar modul tau de adresare a fost nepotrivit, ceea ce e posibil si in comentariul meu, pt tine. Desi nu stiu nici cum ai receptat tu mesajul meu, vreau sa stii ca n-am vrut decat sa-ti atrag atentia, prieteneste.
    Mai ales ca discutia aluneca spre ducerea in derizoriu a profetiilor Pr. Paisie, referitoare la razboiul ce bate la usa.

    Reply

  32. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 3:37 pm

    Ok mulțumesc pt comentariile prietenești, dacă urmăreai discuția ai fi văzut că s-a terminat și nu era necesară reluarea ei, nici dubla observație pe aceeași temă.

    [quote]I-ai vorbit urat, Simona a remarcat, tu ai negat, eu mi-am exprimat parerea referitor la asta.[/quote]

    Nu știam că are avocați pro-bono.

    [quote]
    Mai ales ca discutia aluneca spre ducerea in derizoriu a profetiilor Pr. Paisie, referitoare la razboiul ce bate la usa.
    [/quote]

    Tot înspre derizoriu va aluneca și imaginea părintelui Paisie și a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei dacă acele profeții nu se vor împlini.

    În caz că va fi doar un conflict local în genul celor din Irak și Afganistan profeția nu s-a împlinit.
    [quote]sharbinsk: China nu intervine pt că ea pendulează economic între piețele occidentale și cele ex sovietice, deci nu are interesul să piardă vreun partener.[/quote]

    [quote]florin m: China nu intervine pt ca nu-stiu-ce ii penduleaza?[/quote]

    Legat de investițiile Occidentului în China ele sunt o realitate care a ajutat China să iasă din Ev.Mediu.

    http://usa.chinadaily.com.cn/us/2011-05/18/content_12529925.htm

    Nici un investitor nu ar aduce bani într-o țară despre care există suficiente suspiciuni că va declanșa un conflict cu țara de lui origine pt că investiția ar putea fi supusă naționalizării sau confiscării.

    Pe de altă parte țările țin cont de doleanțele investitorilor importanți în relațiile externe pt că retragerea lor ar constitui goluri în economie și tensiuni sociale.

    Un conflict armat China- NATO e improbabil în momentul de față iar Rusia și Iran și-ar declanșa sfârșitul dacă ar folosi arma nucleară pt că ar fi rase la rându-le de pe suprafața planetei.

    Reply

  33. sharbinsk
    septembrie 6, 2013 @ 6:06 pm

    Apropo de summitul G20, e caldă informația :

    [quote]Obama says: most G20 leaders agree Assad behind chemical attack[/quote]

    http://www.reuters.com/article/2013/09/06/us-syria-crisis-obama-idUSBRE9850NZ20130906

    S-ar putea să avem un răspuns despre război pe 9 septembrie

    [quote]
    Obama asks Congress to OK strike on Syria[/quote]

    http://www.usatoday.com/story/news/politics/2013/08/31/obama-makes-statement-on-syria/2751085/

    Reply

  34. Andrei Calin
    septembrie 7, 2013 @ 7:18 pm

    Nu cred ca ar trebui sa se vorbeasca despre razboaie si politica pe un site dedicat unei religii ce promoveaza iubirea, mai ales intr-o maniera aprinsa, cum se ajunge in urma unor astfel de subiecte. Calmati-va, si daca chiar vreti sa faceti ceva in legatura cu acest presupus razboi, mai util ar fi sa incepeti o petitie online decat sa dezbateti aici acest subiect.

    O seara buna.

    Reply

  35. sharbinsk
    septembrie 7, 2013 @ 8:30 pm

    Era o știre tangențială preluată de pe site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei- doxologia, nicidecum obiectul principal al site-ului.

    Oricine poate confirma că adminii acestui site s-au ferit de speculații bombastice pe marginea unor profeții atribuite fraudulos sau nu unor duhovnici ortodocși de calibru.

    Pe de altă parte, dacă o profeție face referire la geopolitică și istorie, se pot invoca argumente din sfera geopoliticii și din practica internațională recentă pentru a-ți argumenta doza de scepticism cu privire la evenimentele și modalitățile de derluare, descrise în profeție.

    Reply

  36. sdaniel
    septembrie 8, 2013 @ 3:42 pm

    Imi pare rau ca s-a comentat atat pentru un titlu bun de revistele can-can, click sau libertatea: Părintele Paisie Aghioritul: „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”
    Motivul pentru care nu va incepe niciodata al treilea razboi mondial este simplu: banii. Statele din ziua de azi (globalizate) sunt atat de interconectate economic incat pierderile financiare ar fi uriase. SUA de exemplu cum sa inceapa un razboi? adica sa renunte la as mai vinde porcariile gen coca-cola si mcdonalds pe niste piete uriase gen China sau Rusia? Ce face cu zecile de mii de fabrici deschise pe tot global. Prodc si vand de 5 ori mai multe masini in restul lumii (mai ales in China) decat in propria tara. Si e doar un exemplu. Daca ar incepe un razboi mondial cred ca in cateva lumi, somajul in SUA ar sari de la 10% la 50% . Si asta e valabil pentru toate tarile. Lumea toata (chiar si China si statele arabe) e o lume capitalista, in care banul dicteaza orice. Ori prima regula a banului este foarte simpla: banii sunt foarte fricosi, ei merg/stau acolo unde se simt in siguranta. De-aia acum nu investeste nimeni in Sudan, Egipt, Siria sau alte tari instabile.

    Reply

  37. Dan Sorin
    septembrie 8, 2013 @ 3:59 pm

    Am urmărit și eu acum filmulețul. Unde vorbește despre Siria? :huh:

    Reply

  38. Dan Tudorache
    septembrie 9, 2013 @ 8:52 am

    Daniel, să dea Domnul ca revistele Can-Can, Click sau Libertatea să dea titluri care să conțină mesaje de genul ”Rugați-vă neîncetat”.

    Reply

  39. Dan Tudorache
    septembrie 9, 2013 @ 9:09 am

    Andrei, chiar dacă ți se pare greu de acceptat să știi noi creștinii nu avem dreptul să fim ignoranți vis-a-vis de realitatea socială, economică sau politică în care trăim. Ignoranța e soră cu prostia. De aceea trebuie să fim oameni informați, oameni trăitori ai prezentului, oameni care încearcă să rezolve problemele sociale din jur, nu numai pe cele de familie. E adevărat, suntem oameni care vizăm cerul dar trăim pe pământ… cu picioarele pe pământ, și mai ales trăim printre semeni.
    Creștinii trebuie să dea soluții duhovnicești la toate problemele lumii de astăzi, soluții care nu se rezumă doar la rugăciuni. Spre exemplu, nu știu dacă ai observat dar în coloana din stânga sus a site-ului este un banner de semnare a unei petiții de impotrivire față de proiectul Roșia Montană.
    Proiectul RMGC (Roșia Montană Gold Corporation) este unul politic. Se pune întrebarea: ce avem noi creștinii de a face cu politica? Păi avem foarte multe! În sensul ei nobil și autentic politica, înseamnă arta de a guverna treburile ”cetății”, treburi care ne afectează pe noi toți, la toate nivelurile. Dacă politica se aplică discreționar, pe interese meschine, atunci majoritatea are de suferit. Să nu uităm că pe lângă calitatea de creștini mai avem și calitatea de cetățeni ai țării și calitatea de contribuabili. Aceste calități și responsabilități cui le lăsăm?
    De aceea, în toată țara s-au organizat manifestații de câteva zile, manifestații la care participă în cea mai mare parte creștinii. Ne interesează nu numai mântuirea dar ne interesează și ce moștenire geografică, culturală, etc, lăsăm nepoților și strănepoților noștri. Nu ne putem numi creștini gândindu-ne doar la binele nostru ci avem datoria să ne gândim să nu lăsăm o țară otrăvită și colonizată urmașilor noștri.
    La fel e și în cazul războaielor.
    Ignoranța politică, fie a creștinilor, fie a ateilor sau a altor tipuri de credincioși, conduce la instaurarea totalitarismelor. Dacă nu avem o viziune completă asupra lumii, ne reducem la a fi o masă de manevră numai bună de manipulat!
    Ori în accepțiunea creștină prostia e un păcat și se și plătește.
    În rest sunt și eu de acord cu tine că n-ar trebui să discutăm între noi de o manieră aprinsă, indiferent de subiect, mai ales că ne pretindem creștini. Dar recunoaștem că avem slăbiciuni și ne tratăm.

    Reply

  40. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 8:04 am

    Doamne ajuta Claudiu si celorlalti cititori si comentatori !

    Abia ieri am reusit sa ajung acasa, am vazut articolul acesta si alte cateva mai vechi, sunt in urma cu doua saptamani, am fost intr-un loc unde furia cotropitorilor mongoli inca se resimte cu ajutorul ocultei care le alimenteaza ura si-i atata contra noastra sa distruga statul national unitar roman.

    Daca respecti ceea ce a profetit parintele Paisie Aghioritul, trebuie sa respecti si problema microcipurilor si sa nu o mai tratezi ca pe ceva superficial, asa neimportant. E o problema grava la fel ca toate celele cu care ne confruntam.

    Spunea un teolog grec ca apocalipsa este scrisa ca o opera tragica, evenimente care se petrec de la ridicarea la cer a Mantuitorului, nu tine cont neaparat de ani,mai pot interveni multe, exista si puterea omului de a potoli si a mania o vreme urgiile, vremruile cand trebuie sa vina alesii lui Dumnezeu sa rascumpere lumea, sunt multe taine pe care noi nu le cunoastem, nu stim ce pustnici se feresc acum de lume, prin ce pesteri care mai tin lumea de urgiile astea, care se roaga cu inima sa nu vina pe pamant urgia dumnezeiasca, dar nici atunci nu stim ca va veni sfarsitul.

    Avem insa oameni luminati, precum parintele Paisie si altii care au primit vederi dumnezeiesti si au intuit foarte mulet din evenimentele viitoare, chiar si parintele Arsenie Boca. Daca ele pana acum nu s-au adeverit sau noi nu ne dam seamaa cum se petrec sub ochii nostri, nu inseamna ca ei s-au inselat.

    Cipul e un semn, codul de bare e si el un semn la care luam aminte, vedem ca vine vremea acestui Cezar, dar cand vine Cezariul nu dormim si dam cezarului ce i se cuvine fara nici o durere de cap, ci ne asteptam la ce e mai rau.

    vedeti si voi cate necazuri si plagi sunt deasupra Romaniei si a Europei, acte pericole sunt, care nu are rost sa le dezbat, care sunt publicate chair aici pe site, dar sa bagatelizezi un subiect important ca cel al cipurilor, nu mi se pare ceva normal si in duh ortodox. Acesta e semnul ca trebuie sa ne schimbam viata si sa ne pocaim, ca traim vremurile unde nu mai domneste Dumnezeu ci potrivnicul, printul acestei lumi , cum e numit de sfanta scriptura care supune tari, popoare, domnitori, printi, regi,imparati, etc.

    E ca si cum ai zice, nu are nimic daca te uiti la decolteul unei femei, important e sa nu ajungi la desfranare, cam asa e si in problema asta, ia cipurile dar sa nu consumi pornografie si sa nu practici sodomie, barbat cu barbat, ca asta e important….. desigur, nu avem certitudinea ca e semnul final, dar avem certitudinea ca acel cip e curent antihristic, e ceva diavolesc cu care sa luptam.

    Parintele Iustin indemna in cazuri extreme, cand trebuie operatie sa luam cardul de sanatate, sa nu lasam copiii sa moara , ca asta e fanatism, dar nici sa stam asa nepasatori la asta.

    Reply

  41. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 8:12 am

    Am ascultat o predica minunata a Inaltului Ioan al Harghitei si Covasna la manastirea Doamnei de hram, in care ne-a vorbit de rolul mamei, foarte important , care astazi e neglijat si se lupta sa fie desfiintat. Ne-a intrebat daca stim oare cand am fost cuminecati prima data cu trupul si sangele lui Hristos,si nimeni nu a stiuit sa spuna, ca la botez, atunci cand mama vine cel mai des la impartasanie, atunci ne cuminecam noi prima data cu sfant Trup si sangele Domnului.

    S-a vorbit de situatia din Siria, dar nu codat, ci pe fata, nu in termeni corect politici, ci faptul ca altarele unde slujea sfantul Ioan Hrisostom sunt abandonate, crestini trecuti cu forta la islamism, altii ucisi si martirizati pentru credinta lor, razboiul care se pregateste…..

    Cu toate ca portalul Mitropoliei Moldovei si a Bucovinei a avut rataciri, incercand sa rastalmaceasca cuvintele parintelui Arsenie despre microcipuri, intotdeauna a fost mult mai atenta la adevaratele probleme ale oamenilor si a incercat sa le trateze pe toate si sa fie in duh cu poporul de jos. Multi parinti au profetit vremrui grele, se vorbeste la noi de mult timp de faptul ca evreii cumpara blocuri intregi, case, proproietati, paduri, pamanturi, se dau mii de cetatenii anuale, pregatind venirea lor in Romania si Polonia intr-un eventual razboi cu tarile dimprejur, iata ca incep sa se lege multe lucruri. De aceea tot trag ei atat de tare cu holocaustul de la noi, care nu a fost facut de romani, ci de nemti,noi chiar am salvat si trimis 500 000 de evrei in noul stat terorist sioni.st Israel, dupa spusele presedintelui Shimon Perez , care declara ca a cumparat Tomania, Polonia si Statele Unite ale Americii si sa stea linistiti, un fel de protocoalele inteleptilor sionului date pe fata

    Reply

  42. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 8:21 am

    Spunea unii pustnici ca in Romania vor veni mari urgii in 2011-2012. Au fost demonstratii in strada, pregatisera unii razbioi civil, altii distrugeau magazine si dadeau foc, jandarmii loveau pe strada oameni are doar treceau prin piata universitatii, mergeau acasa sau la lucru, schilodind oameni pe viata, apoi patriarhia dadea binecuvantare jandarmeriei romane, dar fata de cei loviti si oropsiti pe viata nici o atitudine, nici un cuvant bun, nimic.

    Parintele Cleopa spunea de arma cu neutroni,avea destule consecinte in domeniul acesta, vorbise cu oameni de stiinta specializati, inca de pe vremea lui stia ca se pregateste un astfel de razboi nuclear, de care sa ne fereasca Dumnezeu, iar chinurile vor fi apocaliptice, vom dori sa murim, si nu vom putea muri, daca dau bomba cu neutroni, va fi durere mare, ca sa paota extermina populatia civila si sa ia resursele, iar noi suntem o tara pline de resurse, o posibila viitoare tinta. Asa a profetit si parintele Arsenie.

    cand era intrebat de ce spune asemeni lucruri ca lumea se infioara, el intreba, ca daca nu le-ar mai vorbi despre asta, s-ar intoarce la credinta? ar fi mai buni?

    Siluan Atonitul, la fel, tot timpul se gandea la infricosatoarea judecata sa se pazeasca de pacate si de caderi, asta remarcau colegii lui din tinerete, scrie in familia ortodoxa,atunci cand era soldat si petreceau, se gandea la pustnicii care se roaga pentru pacea lumii iar ei petrec, si iata ca a ajuns sfant. Un adevarat inger.

    Dumnezeu are tainele lui, sie el tot ce va fi, dar noi sa fim precauti si sa ne putem feri de patimi, de inselari, de prostie, sa fim mereu cu atentie la infricosatoarea judecata, la scrierile sfintilor parinti, si sa avem mintea catre Domnul tot timpul. Cum spunea parintele Paisie, sarpele diavol, a inconjurat lumea de atatea ori cu coada lui gata sa o sfasie,dar Dumnezeu i-a stricat planul.

    Reply

  43. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 8:23 am

    Mai spunea insa parintele Paisie, sa nu mai speriem atat cu antihristul lumea, ca vor mai fi multe evenimente pana atunci, sa nu facem din asta motiv de frustrare permanenta, noi asteptam pe Hristos, nu asa cu teama, are grija Domnul de toate.

    Asteptam apocalipsa cu entuziasm, cu bucurie, ca pe ceva mantuitor, ceva care trebuie sa se intampla.

    Si spunea parinetle Paisie, vor fi vremuri grele, dar spre bine, vor veni apoi alte neamuri sa ne roage sa le spune ceva de Hristos, sa le vorbim de Mantuitorul.

    Reply

  44. sharbinsk
    septembrie 10, 2013 @ 8:56 am

    Acea înregistrare cu Shimon Perez e un bruiaj în care nu se înțelege de fapt ce zice președintele dar, în subtitrarea introdusă de cel care a prelucrat filmul e trecut acel mesaj.

    Evreii n-ar trebui să cumpere multe lucruri pt că majoritatea și-au păstrat propietățiile chiar dacă au plecat în Israel, le-au dat în chirie sau și-au concesionat sinagogile unde nu se mai slujește către stat pt a putea fi folosite în diverse activități culturale.

    Singura Palestină adevărată e în Asia Mică și asta o știu toți evreii.

    Dacă doreau să plece din Israel n-ar mai fi făcut presiuni diplomatice și nu s-ar mai fi extins imobiliar în West Bank și Fâșia Gaza, pământ pe care îl consideră ca făcând parte din Israelul sacru al strămoșilor.

    Templul lui Solomon va fi ridicat tot pe teritoriul Israelului nu în România,Polonia sau U.S. deci nu, n-au interes să plece prea curând.

    Au fost războaie crâncene cu Egiptul-care avea în spate susținerea lumii musulmane, iar în prezent sunt hărțuiți constant de Hamas și Hezbollah și nu au cedat și nu vor ceda.

    Reply

  45. florin m
    septembrie 10, 2013 @ 8:59 am

    @Carol
    Ai facut o ciorba, frate… De la Cuv. Paisie, la protocoalele inteleptilor sionului, la evrei, terorism, pana la la Mitropolia Moldovei care „rataceste” si care uneori este „in duh cu poporul de jos” – nu stiam ca asta e ordinea fireasca: MItropolia sa fie in duh cu poporul [i]de jos[/i], nu cu… Hristos ([i]de sus[/i]).
    In concluzie, ne mai pocaim, sau ajunge sa nu luam cipurile? (apropos, ai vreun card?)
    Doamne, ajuta!

    Reply

  46. Claudiu Balan
    septembrie 10, 2013 @ 9:03 am

    Carol, nu am abordat problema cipurilor pentru că oamenii sunt grabnici la a anunța repede sfârșitul lumii și apoi a se lăsa pe o ureche. E și un duh diavolesc în această propagandă „ortodoxă” legată de cipuri.

    Am văzut în blogosfera ortodoxă multe deviații, ba chiar atitudini eretice, pe această temă. Se ajunsese la ură la adresa Sfântului Sinod… departe de un duh ortodox.

    Am preferat să nu dăm curs unui curent care are multe deviații.

    Chiar dacă sfârșitul lumii ar veni mâine, eu tot aceleași lucruri trebuie să le fac azi: să mă îngrijesc de mântuire prin credință în Dumnezeu exprimată în fapte bune.

    Deja simt în tine un duh de revoltă, care abia așteaptă să se verse asupra „răufăcătorilor”. Am și eu același duh de multe ori.

    Cred că ar trebui să limităm aceste atitudini și să învățăm să iertăm și să iubim, inclusiv pe evreii masoni care abia așteaptă să conducă lumea.

    Doamne ajută!

    Reply

  47. Boitos
    septembrie 10, 2013 @ 10:00 am

    Cand am vazut ca incepe Carol cu cipurile nu am avut curajul sa citesc mai departe.
    Numai cipuri ne mai trebuie ca razboi avem destul.
    Ma refer la razboiul dintre noi ortodoxi, noi si alte religii.
    Bineinteles ca nu conteaza atat cipul cat aceea ce ai in suflet.
    Poti avea 1000 de cipuri daca esti o persoana rea si care doreste raul.
    Nu ma refer la Carol, ci in general la oameni.

    Reply

  48. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 11:11 am

    @Claudiu – exista riscul acesta de a devia, de a ne face de ras, si de a nu ne mai lua nimeni in seama cand punem anumite probleme precum cea a cipurilor, sunt destui din afara bisericii care fac asta, e de ajuns si nu cred ca trebuie sa o bagatelizam si noi. Eu nu consider lepadare daca iei un card cu cip, dar nu sunt de acord ca trebuiesc luate si sa acceptam noile tehnologii de urmarire, usor usor ajungem la si mai rau.

    Acum 100 de ani erau cativa de alde Huxley care profeteau o lume noua,sfintii parinti ne avertizau despre aceasta minunata lume noua, multi nu luau in seama aceste lucruri. Multi parinti foarte induhovniciti spun asta celor care le calca chilia sau care emrg sa le ceara sfat, preoti de mir, sau preoti calugari cu mare har, avertizeaza despre ele, poate pentru unii smintitor, pentru altii intaritor, datoria noastra este insa sa en documentam. Sunt medii teologice in Germania de exemplu care abordeaza aceste subiect din punct de vedere bioetic, moral, si cum vrei tu, pentru ca nu este ceva de luat in ras si de ignorat, ci trebuie tratat asa cum se cuvine. Daca unii o fac gresit, nu inseamna ca noi nu abordam aceasta tema.
    Daca comunismul si nazismul interzicea sodomia, nazistii chiar omorau pe homosexuali, nu inseamna ca trebuie sa consideram sodomia ca fiind ceva ce nu trebuie sa facem tam tam ca unii nu o fac in mod ortodox. Exista teologi mari, care au scris despre aceasta tema, exista informaticieni renumiti care au facut abordari si teologice si stiintifice, nu e nimic ascuns in treaba asta si toate ies la iveala, se stie faorte bine, spre unde se merge. Are rost sa spun ca in America deja se implementeaza sub piele, ca sunt oameni carora le-au fost introduse cu seringa fara sa stie, ca pot fi controlati de aceste cipuri, li se transmit la creier stari de tot felul, li se pot induce chiar fantezii erotice si alte nenorociri? Bine, bine, nu e locul, momentul, nu e nevoie sa scriem neaparat aici, eu de multe ori prefer sa evit subiectul, mai ales cu persoane sensibile, cu tineri de varsta mea, cu copiii care abia vin la biserica,care nu sunt rpegatiti inca sa abordeze cum trebuie aceste teme, exista riscuri mari sa deviem, dar nici sa le bagatelizam.

    Eram in drum spre Oasa cu 2 fete, credincioase, destepte, cu studii superioare, si discutam pe tema asta. Una dintre fete, foarte credincioasa, cu evlavie la pr Iustin citise de la el problema cipurilor si i-i spunea preitenei ei sa renunte la pasaportul care si l-a facut, ea si-a luat unul scump dar fara cip. Imi era greu sa intervin, nu stiam cum sa explic, era prea sensibil subiectul, sau era mai greu de explicat acelei persoane problema, o va intelege poate mai tarziu. Desigur eu sunt convins ca , si daca ni s-ar introduce fortat acele cipuri, cu sfanta impartasanie deasa si credinta autentica, traitoare, nu ne pot dobora. Au fost altii drogati in inchisori, droguri care te fac sa spui tot si nu au putut pati nimic, aveau har si protectie divina.

    Sunt convins ca aici intra tot felul de oameni, alti copiii care poate abia invata sa citeasca, altii trec prin grele necazuri, incercari, ispite, gasesc aici alinare, si probabil ca nu e potrivit pentru toti sa citeasca aceste lucruri pentru ca n le pot intelege asa cum trebuie, dar nici sa le ignoram si sa consideram ca nu trebuie sa ne facem deloc griji si ca orice abordare a lor care sunt spre respingere e in duh rau.

    Reply

  49. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 11:22 am

    @Florin, o Ciorba trebuie sa fie nelipsita de la orice masa, chiar si la manastire avem apropae la fiecare masa o ciorba, chiar daca mancarurile difera, ciorbele si supele sunt nelipsite. LA ciorba avem nevoie de bors, sau zeama de lamaie, corcodusi, depinde cum place fiecaruia, avem nevoie de morcovi, cartofi, telina, si ce mai doreste fiecare, ca sa iasa cum trebuie, are un gust mai bun.

    Da, mitropolia trebuie sa fie in duh cu poporul de jos, care inseamna poporul lui Dumnezeu, sa fie o puntre intre Hristos si lume, nu sa se inchida in cercuri elitiste, sa primeasca la praznice mari oameni politici, sa-i linguseasca, sa se prezinte alaturi de ei cand au nevoie de capital electoral, sa ignore dorinta populatiei, sa stea cu mana in san cand poporul iese la protest, cand protestam contra lui Basescu, a Rosiei montane si a gazelor de sist. Unii preoti au inceput sa se implice, vezi cazul Barlad, alaturi de poporul de jos. Asta inseaman sa fii alaturi de popor, nu doar slujbe si predeci majoritatea de lemn, ci predici traitoare, actuale, sa adune poporul la biserica.

    De aceea revista Familia Ortodoxa sau Atitudini au mare succes, pentru ca au abordat pe langa temele duhovnicesti, teme contemporane, probleme actuale, ale vietii, din toate domeniile, nu s-au inchis intr-un cerc acolo, sa discute doar chestii inalte de teologie, pe care nu toti le inteleg, ci lucruri care sunt de interes general. De aceea nu are asa de amre succes un ziar sau revista episcopala sau mitropolitana, ca acolo scrie de evenimentele bisericesti, ce s-a dsicutat in consilii, ce decizii s-au luat, cateva chestii interesante din istoria bisericii si cam atat.

    Sfantul ioan Gura de Aur se certa cu toti imparatii si delegatii imparatului pentru poporul de jos,se implica alaturi de ei, a protestat cand imparatul cotropea poporul de jos, poporul lui Hristos. I s-a reprosat ceva presedintelui la Izvor cand a venit , ca a inchis spitale, sau pentru Rosia monata si gazele de sist? Cu exceptia catorva patrioti ardeleni care au dat cu rosii in el si i-au reprosat ca e dual si a bagat ungurii in guvern, si l-au gonit si de la masa. Pe lagna asta a avut tupeul acolo sa zica ca nu lasa el biserica sa construiasca biserici, ca s-au dat prea multi bani la biserici si se puteau construi scoli si spitale, dupa ce a inchis atatea spitale…..

    Reply

  50. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 11:26 am

    @florin si nu mai imi rastalmaci cuvintele, nu am scris nicaieri aberatiile tale, ca e de ajuns sa nu luam cipurile si sa nu ne pocaim, cred ca am fost destul de clar.

    Nu am zis ca daca ai card e lepadare, si nu orice fel de card are cip.
    Cand ma voi angaja, probabil ca voi avea card, desi am sa cer sa primesc banii in mana, mie imi place sa simt banii, sa-i vad, sa-i miros, imi plac banii cash, imi place sa-i numar, sa negociez, sa economisesc, sa imi strang banii la pusculita, sa cumpar cu bani lichizi, ceea ce e si normal.

    Nu era de ajuns ca s-au desfiintat banii de aur, care aveau adevarata valoare, si acum platim cu hartii, de nici o valoare….. ma rog , cred ca vei intelege altceva si din mesajul asta al meu si-mi vei interpreta si rastalmaci vorbele

    Reply

  51. Carol
    septembrie 10, 2013 @ 11:28 am

    @Simona , cred ca pe tine te doare capul numai cand vezi postarile mele, dar sa mai si citesti :)))

    Reply

  52. Dan Tudorache
    septembrie 10, 2013 @ 11:51 am

    Carol, eu te cred că îți cad greu la inimă observațiile, și mie la fel, ce să-i faci… dacă n-avem smerenie pătimim. Dar uite, te sfătuiesc și eu să faci acest exercițiu de smerenie și să revii la subiectul articolului, căci dialogul deja a luat direcția în derizoriu.
    Cu această ocazie rog la modul general să nu uităm că esența acestui articol este un îndemn la rugăciune. Dacă ne-am ruga(t) măcar pe sfert cât am țăcănit tastele înseamnă că e mare câștig. Nu am zis asta ca să descurajez dialogul ci ca să încurajez rugăciunea pentru că îmi este teamă că mâinile noastre se lipesc mai mult de tastatură decât de piept.
    Dă Doamne pace… în inimile noastre și în Siria.

    Reply

  53. Boitos
    septembrie 10, 2013 @ 12:40 pm

    Da, Carol, ai ghicit.
    Multumesc ca m-ai facut sa zambesc, ca azi am avut o zi tare plina.

    Reply

  54. Boitos
    septembrie 10, 2013 @ 12:58 pm

    Asa cum ai spus tu, Dan, este un indem la rugaciune.
    Si cand am citit ceea ce ai scris mi-a venit in minte un fragment dintr-un Psalm :
    ,,Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului şi pentru îndestularea celor ce te iubesc pe tine.
    Să fie pace în întăriturile tale şi îndestulare în turnurile tale.
    Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
    Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune ţie.”

    Si prin asta inseamna ca trebuie sa ne rugam pt pacea si linistea tuturor oamenilor indiferent de natie, de religie, …pt ca inainte de toate sunt oameni,..iar noi ne pretindem crestini.
    Si pt ca asta a fost si porunca lui Dumnezeu: sa ne iubim unii pe altii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *