Sfântul Ştefan – un tânăr ”anti-sistem”
Aş fi vrut ieri să scriu acest articol despre Sfântul Apotol şi Întâiul Mucenic Ştefan, dar din cauza unor probleme personale n-am mai apucat. Viaţa lui mi se pare fascinantă în primul rând pentru că a văzut cerurile deschizându-se şi pe Hristos pe scaunul slavei.
Ştefan era unul din cei şapte diaconi aleşi de apostoli pentru a sluji la mese, un „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”. Fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor, motiv pentru care bătrânii şi cărturarii s-au ridicat împotriva lui ducându-l în sinedriu la judecată. Au pus pe unii să depună mărturie mincinoasă împotriva lui, zicând că se împotriveşte Legii şi huleşte templul lui Dumnezeu.
„Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.” (FA 6, 14-15)
Arhiereul îl întreabă pe Ştefan dacă este adevărat tot ce se spune despre el. Răspunsul lui Ştefan este unul dintre cele mai frumoase discursuri din întreaga Sfântă Scriptură, un mini-tratat de teologie, un rezumat al relaţiei poporului Israel cu Dumnezeu. Vorbele lui Ştefan izvorăsc dintr-o inimă plină de curaj, care arde de dragostea lui Dumnezeu neluând în seama consecinţele, fiind gata să şi moară pentru credinţa în Hristos. Mărturia sa se termină concluzionând:
„Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!”
Vrând să accentueze că pe Hristos nu L-au primit şi n-au crezut că e Mesia, pentru că aşa au făcut cu toti proorocii pe care i-a trimis Dumnezeu până-n acel moment, prigonindu-i şi omorându-i. Ştefan, evreu ca şi ei le-o spune sincer şi fără perdea: Treziţi-vă! Aţi făcut destul rău, aţi omorât destui trimişi ai lui Dumnezeu. Hristos e mai mare decât toţi, e Dumnezeu. Măcar acum în ultimul ceas credeţi şi părăsiţi mândria!
„Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (FA 7, 54-56)
O! ce minune! S-au deschis cerurile iar Hristos S-a arătat în slava Sa în sânul Sfintei Treimi, că să întărească adevărul mărturiei lui Ştefan. Puţini l-au văzut cu ochii lor pe Hristos încă din această viaţă, pentru că doar cei smeriţi şi curaţi cu inima pot avea o asemenea şansă. Doar cei lipsiţi total de egoism, liberi de păcate, şi în care arde duhul iubirii, îl pot vedea pe Cel nevăzut.
Ce om era Ştefan! Ce bărbat! Ce tânăr curajos! O Doamne!
“Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! ”
Ştefan e cel care deschide calea muceniciei pentru Hristos. E primul ucis pentru credinţa în Mântuitorul lumii, primul care accepta să moară mai degrabă decât să-l tăgăduiască pe Mesia. După el vor urma mii şi mii, şiroaie de sânge ale martirilor, pe moaştele cărora se vor zidi toate bisericile creştinilor.
Şi ca totul să fie desăvârşit, şi frumuseţea relaţiei cu Dumnezeu să se arate şi mai pregnant, Ştefan face un gest de o nobleţe extraordinară:
„Îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.”
Ştefan se roagă pentru cei care-l chinuiau. Nu-i vorbeşte de rău, nu-i urăşte, ci îi cere lui Dumnezeu să nu-i pedepsească, împlinind porunca iubirii vrăjmaşilor întru totul.
Asemenea lui Ştefan şi sfinţii din închisorile comuniste se rugau lui Dumnezeu pentru călăii lor, suportând toate chinurile doar pentru a nu se lepăda de Hristos. Într-o vreme în care comunismul anihila orice persoană care ar îndrăzni să vorbească despre Dumnezeu, unii au avut puterea să stea împotriva curentului, renunţând la confortul minciunii. Unii au avut puterea să fie stavilă împotriva sistemului, arătând cu degetul ce e rău.
Ştefan ca şi toţi mărturisitorii din timpurile comunismului au fost anti-sistem. Au refuzat să accepte minciuna doar pentru faptul că e susţinută de majoritate. N-au fost anti-sistem ca să fie mai speciali ci pentru a mărturisi adevărul, pentru a le arăta tuturor că adevărul este Hristos, iar Hristos este în inima celor ce mărturisesc adevărul şi le dă har şi-i întăreşte să treacă peste toate agoniile.
E la fel şi astăzi. Majoritatea tinerilor beau, fumează, fac sex înainte de căsătorie, se droghează, se-mbracă lasciv, vor să se-mbogăţească cât mai repede, etc. Dar majoritatea nu exprimă întotdeauna adevărul. Sistemul lumii de astăzi te-nvaţă să fii egoist, să cauţi plăceri şi să produci cât mai mulţi bani. Efectele sistemului sunt evidente: ură, lăcomie, violenţă, hoţie, suferinţă, patimi, foame, sete, etc.
A fi anti-sistem nu înseamnă să fii împtriva lumii, ci să-i dai o mână de ajutor. Stând împotriva curentului reduci puterea răului, eşti model şi altora, întăreşti adevărul cu propria ta viaţă.
A fi tânăr ortodox presupune de multe ori să fii un anti-sistem, adică anti-păcat.
Dacă noi, tinerii din Biserică, am fi asemenea Sfântului Ştefan, am atrage la Hristos prin viaţa noastră încă pe atât de mulţi tineri care astăzi trăiesc fn întunericul păcatului fără să ştie
Câţi tineri creştini sunt astăzi ca Ştefan? Puţini. Foarte puţin. De ce?
Pentru că şi nouă creştinilor ne place păcatul şi am vrea şi dulceaţa plăcerilor şi frumuseţea harului. Dar nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului. Aşa ca…ar fi bine să ne hotărâm în cine credem şi pe cine mărturisim.
Sfinte Arhidiacone Ştefane roagă-te pentru noi toţi tinerii !
(Claudiu Balan)
Laura-optimista
decembrie 28, 2010 @ 8:08 pm
Sf. Ştefan, grabnicul nostru ajutător
Da, este un articol foarte educativ.
Aşa este, "adevărul nu se supune la vot", nu este creat de către majoritate, pentru că Adevărul absolut este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos(cf. Ioan14,6). În istoria Bisericii noastre, au existat chiar momente în care adevărurile revelate au fost apărate cu preţul vieţii doar de către câţiva mărturisitori plini de curaj, care au vorbit lumii despre Hristos, deşi întreaga societate îi blama pentru îndrăzneala lor. Astfel, în vremea Sf. Maxim Mărturisitorul(este doar un exemplu), aproape toţi ierarhii Bisericii şi toţi reprezentanţii autorităţilor civile căzuseră în erezia monotelită, din motive politice. Din acest motiv, Sfântul Maxim care, fiind un simplu monah(nu avea o mare autoritate în Biserică), a avut curajul de a spune "nu" minciunii, a fost marginalizat, prigonit şi, în cele din urmă, martirizat. A stat singur împotriva împăraţilor şi a hotărârii sinoadelor, împotriva tuturor celor care, pentru un câştig trecător, erau dispuşi să-L trădeze pe Hristos. El nu s-a întrebat nicio clipă dacă nu cumva imaginea sa este grav afectată, dacă nu cumva "se va face de râs" şi chiar îşi va pune viaţa în primejdie, mărturisind Ortodoxia, pentru că ştia că nu opinia majorităţii reprezintă adevărul, ci inspiraţia Duhului Sfânt. Unde este Duhul Sfânt, unde este propovăduită învăţătura neschimbată a Bisericii ortodoxe, acolo este adevărul şi, de aceea, potrivit Sfintei Scripturi, chiar dacă Apostolii sau Îngerii din cer ne-ar propovădui ceva împotriva lui Hristos, noi am fi datori să-I rămânem fideli, anatemizând orice idee incompatibilă cu adevărul revelat(cf. Galateni1, 10). Desigur, exemplul Sfântului Ştefan sau al Sfântului Maxim Mărturisitorul nu constituie pentru noi îndemnuri la răzvrătire împotriva clericilor noştri sau împotriva autorităţilor politice. Dimpotrivă, Sfântul Ştefan, fiind ucenic al Sfinţilor Apostoli şi numit de ei diacon al primei comunităţi creştine din istorie, a rămas ascultător conducătorilor săi duhovniceşti, care l-au socotit vrednic de a primi harul diaconiei. Totuşi, în cazul în care societatea, regimul politic, sau chiar unii dintre liderii religioşi ar propovădui ceva împotriva adevărului creştin, noi, urmând pilda Sfântului Ştefan, primul martir al lui Hristos, am avea datoria de a-L mărturisi pe Dumnezeul nostru, cu fermitate, curaj şi blândeţe, rugându-ne pentru vrăjmaşii adevărului(oricare ar fi ei) şi învăţându-i, prin atitudinea noastră iubitoare, faptul că bucuria comuniunii cu Dumnezeu este infinit mai puternică decât obstacolele şi încercările pe care, în mod inevitabil, trebuie să le traversăm în viaţă şi că iubirea lui Hristos învinge răutatea omenească şi întunericul necredinţei. Să nu ne lăsăm despărţiţi de Domnul nostru Iisus Hristos, să reţinem faptul că El este Adevărul, indiferent de opinia majorităţii, căci, potrivit unui personaj din romanul "1984" al lui Orwell, "normalitatea (şi adevărul) nu se măsoară statistic". De asemenea, pilda Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este o dovadă a adevărului evanghelic, potrivit căruia mărturisirea credinţei(care este o poruncă divină) este contrară fanatismului religios. Sfântul Ştefan, care a suferit atât de mult din cauza fanatismului liderilor religioşi ai poporului evreu din perioada respectivă, nu a urmat exemplul ucigaşilor săi, nu s-a comportat în mod extremist, ci a rămas neclintit în porunca Mântuitorului Hristos: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri". El nu a cedat, nu a făcut compromisuri în privinţa credinţei, dar nici nu a reacţionat în mod violent împotriva celor care, fără niciun motiv, îi luau viaţa.
Dumnezeu să ne ajute şi pe noi, tinerii creştini ai secolului al XXI-lea, ca, avându-l ca model pe iubitorul de Hristos martir şi Apostol Ştefan, să rămânem: neclintiţi în dreapta credinţă, dar îngăduitori faţă de slăbiciunile semenilor noştri; consecvenţi şi plini de curaj în mărturisirea adevărului, dar politicoşi şi blânzi faţă de aceia, care nu ne îmmpărtăşesc convingerile; ferindu-ne, mai mult decât de orice alt păcat, de lepădarea de credinţă, dar fără a transforma această teamă duhovnicească legitimă într-o stare de panică nejustificată, care nu poate duce decât la habotnicie şi chiar la deznădejde; intoleranţi faţă de cele mai mici greşeli ale noastre, dar iertători faţă de ceilalţi şi, în orice împrejurare, capabili de a păstra în sufletele noastre virtutea dreptei socoteli, precum ne îndeamnă Sfinţii Părinţi ai Bisericii! Să rămânem cu Hristos, indiferent de împrejurările istorice, indiferent de ceea ce ni s-ar spune şi, precum spunea stareţul Zosima din romanul "Fraţii Karamazov", chiar dacă întreaga lume L-ar tăgădui pe Domnul Hristos, noi să rămânem ai Săi, neclintiţi în hotărârea noastră şi fără a ne teme că cineva ne-ar putea despărţi de El.
Sper că aceste puţine gânduri, pe care m-am străduit să vi le împărtăşesc, sunt corecte, conforme voii lui Dumnezeu şi de folos pentru ceilalţi tineri de pe site. Dacă am exprimat vreo idee greşită(sunt conştientă de faptul că mai am foaarte multe de învăţat), vă rog să-mi atrageţi atenţia şi, oricum să citiţi cu spirit critic ceea ce am scris
Doamne ajută!
Hristos în mijlocul nostru, dragii mei!
Laura-optimista
decembrie 29, 2010 @ 12:19 pm
Un text interesant
STEFAN, MUCENICUL EVIDENTEI – PARINTELE ARSENIE BOCA
Primul mucenic al crestinismului!
Faptul ca Biserica ii praznuieste pomenirea la Craciun si nu la Pasti, – cum ni s-ar parea mai firesc, dupa ordinea in care s-au intamplat lucrurile – , ne face sa ne gandim si la alte semnificatii.
1. La conceptia Bisericii despre mucenicie, 2. la nasterea marturisitorilor in Imparatia evidentei divine, 3. la noul curaj al urmarii si asemanarii cu Iisus. De fapt toate acestea sunt unul si acelasi lucru.
Precum Iisus a lasat Slava Sa de Imparat al Cerurilor si s-a nascut prunc sarac intre fiii oamenilor, asa marturisitorii muceniciei lasa saracia si neputinta vietii pamantesti ca sa se nasca in stralucirea cereasca a Vietii vesnice.
Biserica a considerat mucenicia un har exceptional: botezul sangelui, o consacrare a sfinteniei. Biserica veche n-a indemnat niciodata crestinii sa se supuna prigoanelor in vederea muceniciei, dar, pe de alta parte, a stat mult in cumpana daca mai e cazul sa primeasca iarasi in randul comunitatii crestine, pe cei care se lepadau de Hristos, de frica muncilor, sau sa nu-i primeasca. La marturisirea lui Iisus si a Imparatiei Sale nu se poate decide un necredincios, decat numai daca se intampla si cu el o convertire: de la evidenta si suficienta lumii acesteia, la evidenta prezentei divine. Iar pe Dumnezeu nu-L poti avea evident decat prin Iisus Hristos si prin Duhul Sfant.
De cand Iisus s-a nascut in firea omeneasca – si aceasta nastere se repeta in fiecare crestin -, si de cand Duhul Sfant desavarseste nasterea lui Iisus, Omul Cerului, in noi, oamenii pamantului, de atunci putem avea aceasta evidenta interioara despre Dumnezeu, care ne dezleaga de lumea aceasta si de frica cu care vrea ea sa ne tina in lanturi.
„Stefan, fiind plin de Duhul Sfant, cautand la Cer a vazut Slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Atunci a zis: iata vad Cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7, 56).
Retinem de aci ca Stefan prin Duhul Sfant a vazut pe Dumnezeu si Cerurile deschise. Ratiunea, neluminata de Duhul Sfant, numai prin bunavointa Il asemuieste ca existent, ca intr-o noapte fara lumina.
Stefan le-a tinut judecatorilor sai o foarte lunga cuvantare, incepand de la Avraam, care se transforma intr-o acuzare, pe care sinedriul o asculta „scrasnind din dinti. Si, desi toata vremea „toti cei ce sedeau in sinedriu vedeau fata lui luminoasa ca fata unui inger” (Faptele Apostolilor 6, 15), toutsi cand l-au auzit marturisind „ca vede Cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”, „a strigat sinedriul, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui toti deodata; si dupa ce l-au scos afara din cetate, au inceput a-l improsca cu pietre” (Faptele Apostolilor 7, 56-58).
Ce i-a infuriat de si-au iesit din fire toti batranii sinedriului, de si-au facut ei lege sa omoare pe Stefan?
– Singura marturisirea Sfintei Treimi si fata lui de inger.
El vorbea din certitudinea interioara a prezentei divine.
Iisus prevestise pana la ce masura se tese Sfanta Treime cu omul duhovnicesc: „Daca ma iubeste cineva, pazi-va cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi pe el si vom veni la el si la el ne vom face locuinta (Ioan 14, 23); si cuvantul „ Tatal vostru, cel din Ceruri, da-va Duhul Sfant celor ce-L cer” (Luca 11,130)
Un locuit de Dumnezeu e stramutat in alte evidente ale existentei.
Prezenta lui provoaca lumea si o antreneaza intr-un conflict de limita. Lumea nu mai are ce-I face decat sa-I omoare marturisitorii, amagindu-se ca prin aceasta a scapat de realitatea ce-i contrazicea si mustra cu linistea.
Dar sfantul mucenic Stefan ne mai invata ceva: Ultimele lui cuvinte sunt aceleasi ca ale lui Iisus pe cruce. Iata o urmare pana la deplina asemanare. In vreme ce sinedriul si cu o gloata il omorau cu pietre, el se ruga: „Doamne Iisuse, primeste duhul meu!” Iar pentru ucigasii sai „ a ingenuncheat si a strigat cu glas mare: Doamne nu le tine in seama pacatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7, 60)
Aceasta era de fapt o desavarsire: a scuza inaintea lui Dumnezeu crima ce o facea o gloata infuriata. Aceasta n-o pot face decat putini dintre fiii oamenilor: acei in care iubirea de oameni e mai tare ca moartea, pe care o primesc de la ei.
Iisus a facut primul dovada atotputerniciei iubirii asupra mortii, iar acum o face primul dintre ucenicii-oameni, sfantul mucenic, arhidiaconul Stefan.
Prislop, Nasterea Domnului III
27.XII.49 Luca 21, 12-19
Cuvinte Vii, Deva 2006
Am preluat acest text de pe site-ul creştin-ortodox http://www.razbointrucuvant.ro.
Doamne ajută!
Laura-optimista
decembrie 29, 2010 @ 12:29 pm
Astăzi, Biserica noastră ortodoxă îi pomeneşte pe pruncii din Betleem ucişi din porunca lui Irod. Este interesant faptul că Biserica i-a trecut în rândul sfinţilor pe acei copii pe care, dacă analizăm cu atenţie referatul biblic din Sfânta Evanghelie după Matei despre fuga în Egipt(Matei 2), îi putem considera… mucenici ai lui Hristos. Desigur, ei nu au ştiut să-L mărturisească pe Domnul, dar moartea lor a avut drept cauză, la fel ca în cazul morţii martirilor, ura lumii faţă de El.
În această zi, să ne rugăm Domnului pentru sufletele tuturor copilaşilor nevinovaţi, care au fost ucişi, în diverse împrejurări(în războaie, în perioada unor regimuri totalitare etc.) şi să medităm la responsabilitatea noastră de a influenţa în mod pozitiv societatea în care trăim, pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc niciodată.
Dumnezeu să fie cu noi şi să umple sufletele noastre de iubire faţă de El şi faţă de toţi semenii noştri!
GABRIEL resurection
decembrie 29, 2010 @ 4:41 pm
Sfinte arhidiacone Stefan,intaiule intre martiri, roaga te pt noi pacatosii….referitor la versetul ,, iata vad cerurile deschise si pe fiul omului STAND dea dreapta tatalui,,……ca sa vedeti cat de important pt Dumnezeu sant prietenii sai,cei care isi perd sufletul pt Hristos ca sa se mantuiasca, si sa ne mantuiasca si pe noi prin exemplul lor, cum trebuie sa procedam si noi, sa fim dispusi sa murim pt hrostos sa nu ne lepadam de credinta.
In momentul cand Stefan l a vazut pe Hristos STAND, nu la vazut stand cu sensul de sezut pe scaun, ca si cand ar sta pe un tron imparatesc, aici sensul de STAND, este de stat in picioare, deci in acel moment cea dea 2 persoana a SFINTEI TREIMI, il astepta pe MUCENICUL SAU STEFAN IN PICIOARE,cat de frumos, iata cata smerenie din partea lui Dumnezeu, chiar si din aceasta postura de slava,Dumnezeu si Sfintii lui sa ne binecuvinteze caci iata mare trecere au sfintii inaintea lui Dumnezeu, iata dovada ca ii asteapta in picioare si ne asteapta in picioare daca suntem dispusi sa ne mantuim, caci noi oamenii asta suntem…..SFINTI IN DEVENIRE….sa devenim asemenea lui Dumnezeu….GENEZA
Laura-optimista
decembrie 29, 2010 @ 5:59 pm
Pentru G. Resurection
Gabriel, Doamne ajută!
Ideile pe care le-ai exprimat sunt deosebite… M-a impresionat profund ceea ce ai scris despre Sf. Ştefan. Aceeaşi interpretare a pericopei apostolice citite în ziua praznicului Sfântului Ştefan se găseşte şi în predica lui N. Steinhardt care, în acelaşi sens ca şi tine, arată că Sfântul Ştefan L-a văzut pe Mântuitorul Hristos "stând"(în picioare), iar nu "şezând", căci în limba română verbele "a sta" şi "a şedea" au, în realitate, sensuri diferite: "a sta" înseamnă a sta în picioare, iar "a şedea" desemnează faptul de a şedea pe un scaun… chiar dacă, de cele mai multe ori, noi folosim verbul "a sta" pentru a desemna ambele stări. Este, într-adevăr, o idee foarte interesantă şi o temă de meditaţie pentru noi. Domnul nostru Iisus Hristos îi primeşte stând în picioare, cu respect, pe cei ce-I rămân fideli până la moarte, fapt ce arată, cum scriai şi tu în comentariu, smerenia infinită a Mântuitorului nostru.
Dumnezeu să fie cu tine!
Laura
Laura Stifter
decembrie 27, 2013 @ 7:17 pm
Am recitit cu multă bucurie acest articol formulat – aşa cum se poate observa cu uşurinţă – cu mult entuziasm creştin şi sinceritate.
În antiteză cu virtutea libertăţii, maladia spirituală numită obedienţă se găseşte în directă opoziţie şi cu moralitatea în general.
În acest sens, îmi amintesc de o maximă pe care am auzit-o recent (nu ştiu cui aparţine, din păcate):
a fi obedient înseamnă să faci ceea ce ţi se spune indiferent de ce este corect;
a fi moral înseamnă să faci ceea ce e corect indiferent de ce ţi se spune.
Martirajul Sfântului Ştefan poate fi privit din foarte multe perspective. Viteazul tânăr Ştefan, cel plin de dragoste pentru Hristos Dumnezeu, este model de iubire jertfelnică, curaj şi consecvenţă în credinţă şi rămâne exemplu în privinţa multor altor virtuţi creştine. De asemenea, primul martir al Domnului, poate fi socotit, cred, inclusiv un simbol al libertăţii creştine, un creştin liber întru Hristos, care a preţuit libertatea Duhului Sfânt mai mult decât viaţa.
„Duh este Dumnezeu şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor3, 17). De aceea, pe Sfântul Ştefan îl consider un martir al libertăţii întru Hristos, un căutător şi iubitor al libertăţii cu orice preţ, un însetat de libertate autentică sau, mai frumos spus, „un tânăr antisistem”!
primul martir creştin îmi este tare drag… este unuldintre Sfinţii cei mai dragi inimii mele, un model şi un ocrotitor pe care, de mai mulţi ani, îl simt foarte aproape şi faţă de care am o evlavie deosebită.
Vă sugerez cu bucurie să publicaţi şi predica părintelui Steinhardt la praznicul Sf. Ştefan; credeţi-mă, e minunată şi-ţi umple inima de bucuria iubirii lui Hristos! 🙂
Sfinte Ştefan, ajută-ne să rămânem neclintiţi în libertate, înflăcăraţi în credinţă, însetaţi de iubire, nedespărţiţi de Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Cel pentru a Cărui dragoste tu ţi-ai dat viaţa!
sharbinsk
decembrie 27, 2013 @ 10:09 pm
Frumos ai teologhisit, Laura, n-ai studiat degeaba.
Util și articolul.
[quote]Claudiu
Dacă noi, tinerii din Biserică, am fi asemenea Sfântului Ştefan, am atrage la Hristos prin viaţa noastră încă pe atât de mulţi tineri care astăzi trăiesc fn întunericul păcatului fără să ştie
[/quote]
Aici nu știu cât de mult este compatibilă cu concluzia :
„Nici un profet nu e primit în patria sa.”
[quote]Claudiu, A fi tânăr ortodox presupune de multe ori să fii un anti-sistem, adică anti-păcat.[/quote]
Apropo de sistem, am găsit o înregistrare interesantă cu Dan Puric, referitoare la problemele actuale ale României, realizat recent.
http://www.youtube.com/watch?v=JPuh0OpKMVY&feature=youtube_gdata
Laura Stifter
decembrie 28, 2013 @ 11:38 am
Mulţumesc mult pentru aprecieri, Ioan/ sharbinsk!
Doamne ajută!
Haiduc
decembrie 27, 2016 @ 8:46 am
În numele lui Hristos, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi, vă rugăm staruitor,
în numele lui Hristos, împăcaţi-vă degrab cu Dumnezeu!
Ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu!!!
Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să va înduplecăm indemnandu-va sa va impacati cu Dumnezeu ca sa dobandim cu toti dreptatea Sa.
Desi suntem niste necunoscuti intre oameni dar binecunoscuţi Lui Dumnezeu.
Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi.
In numele lui Iisus Hristos vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci iată acum este vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii,
O, iubitii Domnului, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.
În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre.
Plătiţi-ne şi voi cu aceeaşi plată, vă vorbim ca unor iubitii ai Domnului – lărgiţi şi voi inimile voastre!
Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
Şi ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.
De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul.
Va indemnam luati aminte la cuvintele sfantului Apostol Pavel care zice:
Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită.
Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos.
Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie pe care nu aţi primit-o, – voi l-aţi îngădui foarte bine. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
Iubitii Domnului, ne aflam intr-un timp in care cuvintele acestul sfant Apostol sunt mai actuale ca niciodata.
Sarpele care va ademeneste este sarpele ecumenismului. Care a fost introdus oficial in turma Lui Hristos la adunarea din Creta din luna iunie 2016. Cei care nu v-ati informat despre uraciunea pustiiri ce s-a decis in Creta sau care sunteti gresit informati (dezinformati) va rugam ascultati de glasul Domnului cat timp acesta este inca bland si mult milostiv.
Va indemnam, sau mai bine spus Domnul va indeamna: Nu primiti hotararile din Creta. Nu fiti urmatori celor care propovaduiesc ca bune deciziile luate acolo. Nu va lasati amagiti cu cuvinte pline de viclesug care amesteca Lumina cu intunericul. Nu dati crezare unor voci care spun:
„Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos”
Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
Căci va veni o vreme si acum este când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.
„Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar! Vai de cei care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!”
Haiduc
decembrie 27, 2016 @ 8:49 am
Iubitii Domnului nostru Iisus Hristos „Sa stam drepti! Sa stam cu frica! Sa luam aminte!”ca sa nu facem parte din ceata celor pe care i-a mustrat Hristos adresandu-le:
„Voi, cei tari in cerbice (cu inima impietrita) si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant! Precum parintii vostri, asa si voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit parintii vostri? si au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept”
Dar iubitii Domnului, de mult ni se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii Domnului, pentru zidirea voastră.
Iar Duhul Sau va indeamna bland si Atotmilostiv impacati-va cu Dumnezeu si dati anatema invataturilor mestusigite, care gadilesc urechiile, ale invatatilor lumi acesteia dar care stau si marturisesc impotriva Duhului Sfant.
Sa luam aminte la Duhul Sfant care ne indeamna si ne avertizeaza prin gura Sfintiilor:
Sf. Chiril al Ierusalimului spune: Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le incanta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se indeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de invataturile cele drepte; este ales raul mai mult decat binele. Aceasta este deci “lepadarea de credinta”.
Sf. Ioan Iacob Hozevitul: Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca.
Sf. Tihon din Zadonsk: “Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?”. Nicidecum. “Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie”. Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu, deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu.
“Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!”. Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) – si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. “Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?”.
Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului – daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. “Si ei cred in Dumnezeu?”. Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza – iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14).
Haiduc
decembrie 27, 2016 @ 8:49 am
ubitilor va punem la indemana sa cititi Invăţătura de credinţă creştină ortodoxă, marturisire de credinta aparuta in urma luptei pe care Ortodoxia a dus-o în trecut, atât împotriva încercărilor catolicismului de a se infiltra prin prozelitism în mijlocul credincioşilor ortodocşi, cât şi împotriva protestantismului, care caută să falsifice adevărurile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe.
Sinodul de la Iaşi, întrunit în anul 1642, a opus tuturor acestor încercări “Mărturisirea Ortodoxă” al Sfantului Mitropolit Petru Movilă, care, cercetată şi tradusă în greceşte la acest Sinod şi aprobată apoi de Sinodul local din Constantinopol, la 1643, a devenit o adevărată pavăză a Ortodoxiei împotriva atacurilor celor de altă credinţă.
Stiu ca va intrebati ce este asa gresit in textele de la creta?
Nu vrem sa lungim prea mult cuvantul, Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere.
asa ca vom merge direct la radacina problemei care plin lucrarea Duhului Sfant in sufletele voastre nadajduim sa fie scoasa si arsa deplin.
Este vorba in special despre documentul cu titlul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”
Pentru cei dintre voi care ati ajuns sa dobanditi Mintea Lui Hristos, care ati ajuns sa aveti Adevarul Lui Hristos in voi, care v-ati răstignit împreună cu Hristos; şi care nu mai trăiti pentru voi insisi, ci care traiti pentru Hristos prin Duhul Sau cel Sfant, nu va fi greu sa deosebiti minciuna de Adevar si sa depistati otrava din aceste texte.
Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Asadar iubitii Domnului: Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţa cea dreapta; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
Dar sa nu va intristati caci lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”. Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte”.
Pentru aceea vă scriem spre zidire, iar nu spre dărâmare.
Si va marturisim ca documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” este plin de otrava si invataturi gresite. In primul rand titlul insusi este contradictoriu.
Va punem intrebarea tuturor cine este Biserica si cine este restul lumii crestine?
Biserica este trupul Lui Hristos care este alcatuit din toti crestinii.
Deci cine sunt crestini? Cum devenim crestini?
Crestinii sunt cei care au fost botezati, mirunsi si impartasiti in Biserica Lui Hristos, care este Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, este Biserica Ortodoxa.
Numai prin toate aceste trei Taine, Botezul, Mirungerea şi Euharistia, savarsite in Biserica Ortodoxa, omul se încorporează deplin în Hristos, devenind mădular al Trupului Său, Biserica şi obţine calitatea plenară de creştin.
Deci prin urmare titlul documentului este cu totul gresit. Nu are nici un sens. Ce sens are sa spui, relatiile Bisericii, adica a crestinilor cu restul lumii crestine. Nu exista un rest al lumii crestina.
Titlul corect ar fi: Relatiile Bisericii ortodoxe cu lumea necrestina sau anticrestina, sau pagana, sau heterocrestina, heterodoxa.
Deci de la inceput se porneste gresit. Dupa care se continua, adancindu-se textul din greaseala in alta greseala ca intr-un cerc vicios.
Se greseste si privind dorinta de a restabili unitatea “pierduta” a crestinilor.
Nu va amagiti: luati aminte la invatatura cea dreapta si sanatoasa care spune:
„Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni. Crestini sunt uniti si vor fi mereu. “
Cei din Creta de fapt doresc sa uneasca pe crestini cu necrestinii, sa amestece Lumina cu intunericul, sa unesca pe Hristos cu diavolul, cu antihristul. Iar acest lucru vor sa o impuna cu toate mijloacele necesare, violenta, prigoana fata de marturisitori ai Adevarului, ai lui Hristos, prin viclesug, vorbe mestesugite, si basme politice si pseudo-teologice, inclusiv prin acceptarea unor teorii false precum acceptarea falsului botez al necrestinilor cu argumentul ca orice botez facut in numele sfintei treimi e valid. Am scris cu intentie cu litere mici ca sa va dati seama ca necrestini (catolici, protestanti, neoprotestanti s.a.m.d) cred intr-o sfanta treime falsa si un hristos fals.
Dupa cum gasim tot in aceeasi marturisire Ortodoxa a Sfantului Ierarh Petru Movila:
„Deosebirea trebuie s-o facem şi noi, deoarece astăzi există, chiar şi printre noi, multe comunităţi religioase neoprotestante, care nu fac această deosebire şi care practică un botez asemănător celui al lui Ioan, ca simbol, şi nu ca Taină, dându-i forma creştină doar prin rostirea formulei: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».“
Deci rostirea formulei nu e suficienta dupa cum ne invata de asemenea si Sfantul Ciprian de Cartagina care spune clar ca in afara Bisericii (adica Biserica Crestin Ortodoxa) nu exista mantuire si Duhul Sfant nu savarseste nici o taina prin preotii mincinosi si ierarhii falsi ai schismaticilor si ereticilor, adica toti cei care nu sunt Crestini-Ortodocsi.
Deci iubitii Domnului, Domnul va indeamna prin gura Apostolului Sau cu blandete si dragoste sau oare ce voiţi? Să vina Domnul la voi cu toiagul sau să vina cu dragoste şi cu duhul blândeţii?
Deci Iubitii Domnului impacati-va cu Domnul. Nu acceptati hotararile din Creta si marturisiti Adevarul. Propovăduiti cuvântul, stăruiti cu timp şi fără de timp, mustrati, certati, îndemnati, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Faceti-va slujitori ai Lui Hristos, patimind si suferind alaturi de Domnul. Fiti trezi în toate, suferiti răul, face-ti lucru de evanghelisti, slujba faceti-o deplin!
Ca atunci cand vremea despărţirii naostre se va fi apropiat, sa putem cu cuget curat a spune:
Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi si ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi. Şi ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor. Dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean.
Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi! Amin.
Haiduc
decembrie 27, 2016 @ 8:50 am
Pentru mai multe detali cititi va rog marturisirea de credinta a Sfantului Ierarh Petru Movila. Aici doar cateva puncte importante alese de noi.
258. De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însă pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19- 20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.
259. Ce este Biserica?
a) Ca aşezământ sfânt, Biserica este comuniunea şi comunitatea sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, întemeiată de Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, plină de viaţă şi lucrarea Duhului Sfânt, spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor;
b) Biserica este acel locaş sfânt, public al creştinilor, ale cărui începuturi le avem chiar de la Mântuitorul (foişorul de sus, în care a avut loc Cina cea de Taină, Luca 22, 12 şi urm.) şi Sfinţii Săi Apostoli (Fapte 1, 13-14; 2, 1; 10, 9; 20, 7-8), în care este preamărit Dumnezeu, săvârşindu-se Sfânta Liturghie, precum şi toate Tainele, slujbele, rugăciunile cultului public, şi multe dintre ierurgii, şi în care adunându-se credincioşii pentru slăvirea lui Dumnezeu, se fac părtaşi de adevărurile şi darurile mântuirii ce li se mijlocesc de episcopul şi preoţii Bisericii.
Biserica creştină ca lăcaş de cult implică cu necesitate locul prea sfânt în care Se jertfeşte în continuare, dar nesângereos, Hristos pentru mântuirea noastră (Sfânta Euharistie) prin lucrarea Duhului Sfânt, prezent în Biserică, dar Care coboară şi de sus la invocarea episcopului sau preotului în Tainele Bisericii.
Termenul de biserică – lăcaş de închinare implică în mod necesar pe cel de Biserică ca asezământ şi instituţie sfântă pentru mântuirea noastră, adică pe cel de comunitate sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu. Şi acestea două, la rândul lor, implică prezenţa şi lucrarea lui Hristos în Biserică. Căci, la fel cu Sfântul Apostol Pavel, şi creştinii de astăzi, când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul biserică, subînteleg prezenţa şi lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locaşul bisericesc în care se adună comunitatea locală a celor de aceeaşi credinţă, fie de largă şi continuă comunitate bisericească.
260. Cine face parte din Biserică?
Din Biserică fac parte toţi cei uniţi prin aceeaşi credinţă în Hristos, care se împărtăşesc din aceleaşi Sf. Taine şi care sunt împărţiţi în cler şi popor. Ea cuprinde de asemenea şi pe fiinţele spirituale netrupeşti, înzestrate cu minte şi libertate şi care sunt nevăzute, adică pe sfinţii îngeri, precum şi pe toţi drepţii adormiţi în Domnul.
265. Cum ne facem membri ai Trupului tainic al Domnului, adică ai Bisericii? Devenim membri ai Bisericii prin harul Sf. Taine, îndeosebi prin Sf. Botez, Taina Mirungerii şi Sf. Împărtăşanie. Prin Sf. Botez devenim făpturi noi în Hristos şi mădulare ale Bisericii, murind şi înviind în chip tainic cu Hristos.
270. Lumea cea nouă a Bisericii e alcătuită numai din creştinii trăitori pe pământ?
Biserica e alcătuită din obştea văzută a creştinilor, dar şi din toţi creştinii adormiţi în adevărata credinţă. Biserica este în primul rând un aşezământ şi o obşte văzută, pentru că Iisus Hristos, Care a întemeiat-o, S-a făcut trup, credinţa se mărturiseşte văzută, Sf. Taine sunt semne văzute, ierarhia bisericească e văzută, membrii Bisericii sunt văzuţi.
272. Cine sunt membrii Bisericii?
Membrii Bisericii de pe pământ sau luptătoare sunt toţi cei care s-au încorporat în Hristos, prin Botez, Mirungere şi Euharistie, mărturisind aceeaşi credinţă una şi întreagă a Bisericii, afară de eretici, de schismatici şi de lepădaţii de credinţă, care singuri s-au aşezat în afără Bisericii. Membrii Bisericii biruitoare sunt drepţii şi îngerii.
274. De ce se numeşte Biserica „una”?
Pentru că Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică (Matei 16, 18), nu mai multe, pentru că Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, pentru că ea este înfăţişată ca singură mireasă a lui Hristos (Efes. 5, 27), ca o casă a lui Dumnezeu şi a lui Hristos (Evr. 3, 6; 10, 21), ca Trupul unic al lui Hristos (Rom. 12, 5), ca o singură turmă (Ioan 10, 16; 21, 15). „Mă rog… ca toţi să fie una; Precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia întru Noi să fie una… Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăîrşiţi întru unime” (Ioan 17, 20- 23). Sf. Apostol Pavel spune efesenilor că ei sunt „un trup şi un duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre. Este un Domn, o credinţă, un Botez” (Efes. 4, 4- 5). E o unitate mai presus de fire, pe care Mântuitorul o aseamană cu unitatea dintre tulpină viţei şi mlădiţe: „Eu sunt tulpina viţei, voi mlădiţele” (Ioan 15, 5). Biserica este una prin credinţă, viaţă duhovnicească, cult şi conducere. Sf. Părinţi mărturisesc fără încetare unitatea Bisericii. Sf. Ciprian spune că unitatea Bisericii a fost preînchipuită de corabia lui Noe, de femeia Rahab şi de cămaşa cea necusută a lui Hristos.
Păstorul lui Herma susţine că, deoarece e o singură pecete a darului Duhului Sfânt, o singură cugetare, o singură minte, o singură credinţă şi o singură dragoste, clădirea turnului, adică a Bisericii, are o singură culoare: ca a soarelui. Sf. Irineu arată că Biserica păzeşte propovăduirea şi credinţa «că şi cum ar locui o singură casă, crede acestora ca şi cum ar avea un singur suflet şi o singură inimă şi le predică, le învaţă şi le predă armonic, ca şi cum ar avea o singură gură» .
Învăţătura celor doisprezece Apostoli cuprinde acest fragment din rugăciunea euharistică a vremii sale: «După cum această pâine frântă era răspândită pe munţi şi coline şi, fiind adunată, a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile pământului în împărăţia Ta».
E un singur Tată, e un singur Cuvânt, e un singur Duh Sfânt, e o singură mama Fecioară pe care «Mie-mi place s-o numesc Biserică», zice Clement Alexandrinul.
«E un singur Dumnezeu, un singur Hristos şi o singură Biserică» zice Sf. Ciprian .
276. Despărţirea Bisericii apusene de cea răsăriteană n-a adus şi ruperea unităţii Bisericii? Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se smulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari ar fi, nu pot desfiinţa Biserica cea una, pentru că ea este strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni.
Haiduc
decembrie 27, 2016 @ 8:51 am
290. Ce este Botezul?
Botezul este acea Sf. Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sf. Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos lisus ne-am botezat, întru moartea Lui neam botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4). Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.
291. De unde rezultă că Botezul este o Taină, şi nu un simbol? Ştim din cuvintele Mântuitorului către Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). De aici rezultă că în lucrarea văzută a cufundării în apă la Botez mai este şi o lucrare nevăzută a Sf. Duh, prin care are loc o naştere din nou, sau, cum spune Sf. Apostol Pavel, o „înnoire a vieţii” (Rom. 6, 4; Tit 3, 5). Sf. Apostol Petru arată tot atât de lămurit că Botezul se face „spre iertarea păcatelor” (Fapte 2, 38), iertare care se dă prin curăţirea şi sfinţirea nevăzută a Sf. Duh.
292. Din ce rezultă trebuinţa de a se boteza toţi oamenii pentru ca să se mântuiască?
Rezultă din următoarele:
1. Toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc (Iov 14, 4; Ps. 50, 6; Rom. 5, 12; Efes. 2, 3).
2. Cei întinaţi de acest păcat nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50; Apoc. 21, 27).
3. Numai Botezul creştin, cu apă şi Duh, poate şterge acest păcat, făcând din omul vechi făptură nouă, potrivit cuvântului Mântuitorului către Nicodim (Ioan 3, 3-7). Deci, orice om are neapărată trebuinţă de Botezul cu apă şi Duh, spre a se putea mântui. Aşa fiind, şi copiii trebuie botezaţi, pentru a nu-i lăsa lipsiţi de împreunarea cu Hristos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţiţi şi nemântuiţi.
293. Când a fost aşezată Sf. Taină a Botezului?
Sf. Taina a Botezului a fost aşezată de Mântuitorul după slăvita Sa înviere, prin porunca dată Apostolilor şi, prin ei, Bisericii: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântlui Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15-16). Plinatatea harului a fost dată numai după pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime (Fapte 2, 1-5; 19, 6). Deci de atunci s-a pus şi Botezul în lucrare.
294. Ce condiţii se cer pentru primirea Sf. Botez? Cel ce se botează trebuie să se pocăiască de toate păcatele săvârşite şi să creadă în Iisus Hristos ca în Dumnezeu şi ca în Mântuitorul lumii, cum îndeamnă Sf. Petru pe viitorii primi creştini: „Pocaiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2, 38).
300. Este vreo deosebire între Botezul lui Ioan Botezatorul şi Botezul creştin cu apă şi Duh, de care a fost vorba? Da, este o mare deosebire între ele. Căci botezul lui Ioan Botezătorul nu era taină, ci numai simbol. El nu curată păcatele, fiindcă nu era cu Duh, ci numai cu apă. Prin scufundarea în apă el numai simboliză curăţirea internă. Deosebirea între cele două botezuri au făcut-o:
1. Însuşi Ioan Botezătorul, când a zis: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, iar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). 2. Mântuitorul, când a spus ucenicilor Săi după înviere: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veti fi botezaţi cu Duh Sfânt, nu mult după aceste zile” (Fapte 1, 5). 3. Apostolii înşişi, cu deosebire Sf. Apostol Pavel, care a botezat cu Botezul creştin pe nişte foşti ucenici de ai lui Ioan în Efes, deşi aceştia primiseră mai înainte botezul lui Ioan (Fapte 19, 1-6).
Deosebirea trebuie s-o facem şi noi, deoarece astăzi există, chiar şi printre noi, multe comunităţi religioase neoprotestante, care nu fac această deosebire şi care practică un botez asemănător celui al lui Ioan, ca simbol, şi nu ca Taină, dându-i forma creştină doar prin rostirea formulei: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».
„Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.”
Nu acceptati deciziile de la Creta!!!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!!!
Emil si Ioan din Viena