De ce nu credem în Dumnezeu
Este a treia a oara când aleg acest titlu, în seria mea cu articole despre credinţa în Dumnezeu. Nu doresc să ofer motive, pe care ateii le pot oferi drept motive proprii pentru a nu crede în Dumnezeu. Sincer, cred că majoritatea oamenilor nu ştiu de ce nu cred în Dumnezeu, şi, creştin ortodox fiind, aş presupune că toate discuţiile cu cei care nu cred în Dumnezeu, şi majoritatea discuţiilor cu cei care afirmă că ei cred în Dumnezeu, ar fi discuţii pline de amăgire, cel puţin până la un anumit nivel. Aşadar primul motiv pentru care nu putem crede în Dumnezeu:
1. Nu credem în Dumnezeu pentru că trăim într-o iluzie. Nu vedem lumea cum este ea defapt în realitate. Nu ne vedem pe noi cum suntem în realitate. Şi cel mai important este că nu Îl vedem pe Dumnezeu cum este El în realitate.
Scriptura ne spune: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). Din acest motiv, creştinii ortodocşi apelează la scrierile Sfinţilor Părinţi şi la comoara vie a Tradiţiei Bisericii – moştenirea vie a celor care l-au văzut pe Dumnezeu. Împietrirea inimii a dus la sărăcirea cunoştiinţelor noastre, care sunt frecvent pline de amăgiri. Avem nevoie să auzim şi să învăţăm din cunoştiinţele altora.
2. Nu credem în Dumnezeu pentru că am substituit false definiţii pentru adevărata revelaţie a lui Dumnezeu.
Astfel, mulţi creştini care vorbesc despre Dumnezeu, vorbesc despre un Dumnezeu al silogismului, un Dumnezeu al raţionalului, şi nu despre adevăratul Dumnezeu. E o modalitate simplă care nu necesită asceza și lupta cu păcatul a celor care-l cunosc pe Dumnezeu în curăția inimii lor.
3. Nu credem în Dumnezeu pentru ca ne urâm duşmanii şi suntem consumaţi de mânia pe care o simţim împotriva lumii.
Din ceea ce înţeleg eu din Ioan 4; 7-8, este clar că îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în măsura în care ne iubim duşmanii. Aceast verset stabileşte un nivel destul de ridicat pentru a ajunge să-L cunoşti pe Dumnezeu. Dar orice comportament mai prejos de iubirea dușmanilor este o amăgire. Această concluzie aduce cu sine şi faptul că a-L cunoaşte pe Dumnezeu presupune un anumit efor din partea noastră. Nu pot (decât printr-o minune) să-l cunosc pe Dumnezeu stând acasă pe canapea și uitându-mă la televizor, sau emiţând tot felul de teorii despre starea lumii în care trăim.
4. Nu credem în Dumnezeu pentru că o astfel de credinţă ne-ar costa prea mult
Nu ştiu cum să interpretez această idee din perspectiva altuia. Nu pot să vorbesc decât din proprie experienţă. În acest caz, sunt anumite puncte şi momente din viaţa mea când am preferat, ca în loc să-l cunosc pe Dumnezeu, să vorbesc despre Dumnezeu, să discut despre idei religioase. Acesta a fost refuzul meu de a trece din fotoliu în suferinţele lui Hristos. Dragostea este foarte scumpă. Dacă nu Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu fără dragoste, atunci alegem destul de des să nu plătim acest preț… al dragostei.
5. Nu credem în Dumnezeu din cauza durerilor şi a neînţelegerilor.
Doresc să afirm asta într-un mod cât se poate de indulgent. Sunt mulţi care nu îl cunosc pe Dumnezeu pentru că vieţile lor au fost atât de pline de durere şi deziluzi (nu alese de ei), încât doar menţionarea Lui este dureroasă. Aceştia sunt de cele mai multe ori victimele celor care pretind că îl cunosc pe Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, refuzul lor de a-l accepta pe dumnezeul fals, care le-a fost oferit, este un act de har, primit de la adevăratul Dumnezeu. Astfel de persoane sunt mult mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu decât cei care au încercat să le impună părerile lor religioase.
Sigur voi dezvolta aceasta listă in viitor. Dar deocamdata asta este tot ce pot spune.
(Părintele Stephen Freeman)
Traducere de I. H.
Rusu Catalin Teodor
octombrie 25, 2012 @ 5:03 pm
As veni si eu cu o mica adaugare (motiv) , daca nu va suparati.
Sfantul Clement Alexandrinul spunea ca : „Cea mai mare dintre învăţături este să te cunoşti pe tine însuţi; dacă cineva se cunoaşte pe sine, Îl va cunoşte şi pe Dumnezeu.” De aici intelegem , ca minciuna ,iprocizia, mandria si acele „masti” pe care omul le poarta pentru a parea superior fata de ceilalti , transfigureaza firea omeneasca intr-un mod negativ si duc la ratacire si la uitarea lui Dumnezeu (care mai este numit Adevarul Absolut si care este „bland si [b]smerit[/b]” ). A te cunoaste pe tine insuti inseamna a lasa minciuna si fatarnicia deoparte , si astfel il vei gasi pe Dumnezeu.
Asadar , iata de ce unii oameni nu vor sa creada in Dumnezeu.
alezandra
octombrie 25, 2012 @ 9:19 pm
Nu credem in Dumnezeu pentru ca ne este frica de pedeapsa Lui 🙁
cucu
februarie 9, 2019 @ 1:15 pm
[quote name=”alezandragrd”]Nu credem in Dumnezeu pentru ca ne este frica de pedeapsa Lui :([/quote]
off dragii mei, suflete toate ale lui Dumnezeu trebuie sa intelegem ca frica alta ar fi trebuit sa fie si anume aceea de a nu-L pierde pe Dumnezeu pentru ca insusi Iisus Hristos zice in evanghelia dupa Ioan cap 6;47:Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.Mai mult de atat cat zice Hristos Dumnezeu Fiul este ratacire dupa parerea mea…Doamne ajuta la toate fratiile voastre.
alexandra
octombrie 27, 2012 @ 8:26 am
nu credem in Dumnezeu deoarece ne este frica sa pasim pe calea ingusta si plina de spini si maracini catre El si alegem calea lejera ,larga catre diavol.
Alina
octombrie 27, 2012 @ 1:43 pm
Imi place foarte mult acest subiect ,cred ca putem discuta la infinit despre aceasta tema..
Raspunzadu-ti si eu la intrebarea aceasta,pot spune ca peste cele adaugate de tine mai sus,pot spune ca D-ezeu ne este strain,El nu se face cunoscut,decat daca tu ai initiativa sa il cunosti pe El.
Multumim Domnului ca ne-a lasat libertatea de a alege,si nu toti dintre noi aleg calea cea buna,iar uneori .. sunt situatii in care nici nu stii care este calea buna,uneori ne ratacim chiar si fara sa vrem.
Nu pot sa imi imaginez oamenii care nu il cunosc pe D-ezeu .. pentru ca e un lucru absolut fals,D-ezeu cel putin odata a fost langa noi,iar noi cu siguranta am simtit asta,doar ca nu vrem sa acceptam ..
1 nu credem
2 nu acceptam
3 nu realizam
4 nu ne place
5 suntem extrem de mandri
etc etc ..
Pacat…
sdaniel
octombrie 29, 2012 @ 4:14 pm
Cunosc destul de multi atei/agnostici. Nu i-am judecat niciodata, e alegerea lor, mai ales ca sunt oameni cuminti si deosebiti. Din discutiile mai vechi cu ei am inteles ca necredinta acestora (ma refer la categoria aceasta de persoane, nu individualizat) ar avea unul sau mai multe din urmatoarele motive:
1) In special cei tineri, pur si simplu nu au avut contact cu religia. Au crescut intr-o epoca a informaticii, a Internetului, a filmelor cu vampiri, a facebook-ului. Pur si simplu era informatica a exclus aura mistica a religiei. Acesti tineri simt nevoia sa fie ascultati si nu sunt capabili sa asculte explicatiile lungi despre religie. La ei mesajele sunt scurte si concise.
2) Categoria celor care stiu cu se mananca religia si li se pare desuet modelul de viata pe care il solicita religia. Incep sa-si puna intrebari si ii gaseasca defecte. S-au indepartat treptat de religie si au descoperit ca se poate si fara ea.
3) Categoria celor care merg pe mana stiintei (fanii „Discovery”) si a aparentelor diferente dintre cele doua stiinte.
4) Categoria celor care pun semnul egal intre religie si preoti sau Biserica (maniacii TV-ului). Ei vad la TV, preoti pedofili, sau conducand masini scumpe, vad spectaolul grotesc al moastelor, averile BOR-ului. Au inceput sa considere religia doar o afacere, un bussines care exista doar pentru castiguri materiale.
P.S. Nu am facut o cercetare in acest domeniu, categorisirea de mai sus e doar o impresie personala.
Anna
aprilie 18, 2014 @ 3:37 pm
[quote name=”sdaniel”]
3) Categoria celor care merg pe mana stiintei (fanii „Discovery”) si a aparentelor diferente dintre cele doua stiinte.[/quote]
Permite-mi sa spun ca religia si stiinta nu reprezinta acelasi lucru, iar prin urmare, religia nu este stiinta. Nu exista „aparente” diferente intre aceste doua..subiecte, sa le zicem, ci sunt chiar [b]diferente[/b].
Si revenind la intrebare, aveti aici raspunsul unui ateu. Este raspunsul meu personal, si nu inseamna ca este acelasi pentru toti ateii din lume.
Nu cred in Dumnezeu pentru ca pur si simplu…ei bine, nu cred. Pentru ca mi-am petrecut foarte mult timp citind (si nu, nu ma refer la carti fantastice cu vampiri si alte baliverne) si din fericire, mi s-a oferit optiunea de a decide pentru mine insumi, de a decide in ce sa cred si in ce sa nu cred. Am decis sa nu cred in religie din mai multe motive, iar cel mai important este faptul ca invataturile date de bilbie (respectiv de Dumnezeu), in mare, nu mi se potrivesc si nu mi se par general valabile. Iar in al doilea rand pentru ca m-am simtit mereu mult mai apropiata de personalitati precum Nietzsche, Sartre si alti filosofi. Cam atat.
sdaniel
aprilie 18, 2014 @ 4:13 pm
@andaul
Ai dreptate, m-am exprimat putin incomplet. Categoric sunt doua doctrine total diferite, cu obiecte de studiu diferite. Am vrut sa ma refer la punctele in care religia se exprima pe un subiect iar stiinta contrazice tezele biblice. Spre exemplu dezbaterile creationism / evolutionism, aparitia universului etc.
Eu am facut aceasta impartire pur empiric, nu am pretentia ca e universal valabila sau ca acuratetea ei e mare.
Totusi nu as continua discutia, data fiind perioada anului in care suntem si pe care trebuie sa o respectam indiferent de gradul de credinta. Ori nu este chiar respectuos sa vii pe un site crestin in Vinerea Mare si sa argumentezi de ce esti ateu.
Ca sa fiu in ton cu tine, iti urez week-end fericit.
Stefan Viorel Cristian
aprilie 18, 2014 @ 5:52 pm
„Nu credem în Dumnezeu pentru că am substituit false definiţii pentru adevărata revelaţie a lui Dumnezeu”- pentru această „boală” recomand urmarea unui „tratament” ce constă în citirea cu atenție a celor 3 volume intitulate Teologia Dogmatică Ortodoxă -Dumitru Stăniloae.
Cu toate că religia e formată din teorie (scrieri, informații, ințelepciune, știință sau cum doriți să-i spuneți) și sentiment (căruia eu îi dau rolul de a ajuta omul să apeleze la revelația supranaturală), scrierile din acele volume au darul/capacitatea să nască-n tine un sentiment greu de definit întrucât cuvintele pe care ființa umană le cunoaște au rolul de a definii doar lucrurile pe care omul le poate percepe cu ajutorul celor 5 simțuri, adică lucrurile naturale. Ori acel sentiment divin nu e ceva natural ori material, e un ceva pe care omul îl poate percepe doar cu o inimă caldă.
Laura Stifter
aprilie 19, 2014 @ 12:01 am
Andaul, în primul rând, bun venit printre noi!
Faptul că ai citit mult nu poate fi adus ca argument nici pentru, nici împotriva credinţei în Dumnezeu.
La fel şi un credincios ar putea spune: „cred pentru că am citit mult, sunt un intelectual creştin” etc. Există atât de mulţi credincioşi intelectuali, oameni de ştiinţă etc etc. Aceştia, însă, n-au adus drept argument al convingerilor lor religioase cultura impresionantă pe care o acumulaseră.
Pascal, de pildă, ce-ar fi fost să scrie: „cred în Dumnezeu pentru că sunt un mare filosof, matematician şi fizician”?… 🙂
Din ce motiv susţin că opţiunile religioase (incluzând aici şi ateismul) nu pot fi întemeiate pe gradul de cultură?
Pentru că fiecare dintre noi este influenţat:
a. de ceea ce alege să citească (una e să citeşti doar cărţi scrise de persoane dintr-o anumită tabără şi cu totul altfel te formezi citind şi analizând critic lucrări atât pro, cât şi contra credinţei);
b. de cât de bune/ convingătoare/ de calitate sunt cărţile pe care le citeşte (de exemplu, dacă alegi cărţi foarte bine argumentate scrise de atei şi apoi le compari cu o broşurică anonimă în favoarea credinţei religioase, atunci evident că te vei lăsa convins de atei, pentru că ai consultat cărţi de calitate doar dintr-o singură tabără, în loc să studiezi şi cărţile bune, de referinţă, care susţin religia);
c. de cât de bine dezvoltată îi este gândirea critică (pentru că, dacă citim un text fără să-l chestionăm şi lăsându-ne influenţaţi, cu entuziasm şi frenezie, de orice frază neargumentată dar formulată-ntr-un stil plăcut, atunci vom cădea cu uşurinţă victime ideologiilor de tot felul).
Ai mai argumentat prin faptul că preceptele biblice nu ţi se potrivesc (de parcă am vorbi despre un anumit gen de îmbrăcăminte sau muzică…) şi nu sunt general valabile.
Pentru a evita căderea în relativismul cultural, cred că e important să acceptăm faptul că Adevărul este unic. Preceptele unei credinţe adevărate trebuie să fie general valabile.
În caz contrar, religia aceea nu ar fi cea adevărată, ci ar cuprinde, între altele… şi anumite adevăruri.
Creştinismul, aşadar, vorba lui C. S. Lewis, „dacă este fals, nu are nici o importanţă, iar dacă e adevărat, are o importanţă covârşitoare, dar nu poate avea o importanţă moderată”.
Afirmi că nu sunt general valabile preceptele Scripturii.
Aştept argumente.
În finalul mesajului, ai invocat în sprijinul propriei opţiuni religioase autoritatea filosofilor Nietzsche şi Sartre. Poţi verifica foarte uşor (chiar şi pe Wikipedia, dacă nu ai, poate, la îndemână un manual de Logică sau unul de teoria argumentării) faptul că acest argument este o eroare de argumentare (paralogism): apelul la autoritate (argumentum ad verecundiam). Recomand, pentru verificarea informaţiei, „Argumentare şi gândire critică” – Stoianovici -, manual din care-nvaţă studenţii în anul I la Filosofie.
Urmând, totuşi, firul propus de tine, aş putea spune că Nietzsche şi Sartre şi-au argumentat de fiecare dată punctele de vedere şi convingerile (cât de puternice şi convingătoare erau argumentele… e mult de discutat, dar au făcut efortul de a aduce argumente).
Sunt sigură că nici unul dintre cei doi filosofi, la întrebarea „de ce aţi ales ateismul?”, nu ar fi dat un răspuns similar acestuia: „Nu cred in Dumnezeu pentru ca pur si simplu…ei bine, nu cred.”
Toate cele bune vă doresc şi sper ca dialogul să continue într-un mod constructiv! 🙂
P. S. Nietzsche şi Sartre… erau filosofi… şi, tocmai datorită acestei condiţii intelectual-spirituale, tocmai datorită modului de viaţă filosofic pe care l-au asumat, au rămas, toată viaţa, nişte căutători ai adevărului… şi ai Adevărului. Ei nu au acceptat niciodată să-şi încuie sufletul în graniţele strâmte ale vreunui şablon ideologic, ci au trăit intens, cu tragism chiar, condiţia libertăţii spiritului în tărâmul plin de lumină, dar şi de mister, al întrebărilor existenţiale.
„Nu cred in Dumnezeu pentru ca pur si simplu…ei bine, nu cred.” – iată una dintre frazele pe care un filosof adevărat nu le va putea înţelege sau formula nicicând deoarece el, filosoful, se ştie un „căutător găsit”, un autoexilat „nebun” ce-şi părăseşte patria tocmai cu scopul de a o căuta cu mai mult dor, un căutător al Adevărului, care nu se poate opri din căutare, tocmai fiindcă a fost găsit de către Adevăr.
Îmi veţi spune că există şi filosofi creştini…
Da, există! Şi ei sunt pelerini căutători… doar că-şi dau seama pe cine caută… şi mai sunt conştienţi de încă două lucruri:
1. că Acela pe Care-L caută i-a găsit Cel dintâi;
2. că Cel mult căutat le e alături în drumul căutării şi-i călăuzeşte El Însuşi către Sine.
Filosofii credincioşi au ca prototip nu aventura fiului risipitor (deşi sunt şi aceştia mari „nebuni” şi aventurieri şi „robi ai libertăţii”!), ci pelerinajul lui Luca şi Cleopa spre Emaus, cărora Cel căutat li Se alătură discret şi le vorbeşte din Scripturi.
Laura Stifter
aprilie 19, 2014 @ 12:16 am
Credinţa în Dumnezeu e libertate autentică!
De ce, oare, nu credem în Dumnezeu?… Sau, în cazul nostru, al celor care credem, de ce percepem „jugul uşor” al lui Hristos ca fiind atât de împovărător?…
Fiindcă ne temem să fim liberi!
Credinţa în Domnul Dumnezeu e iubire şi adevăr!
De ce nu credem şi/ sau de ce nu trăim ceea ce credem că credem?…
Din motivele formulate în articol, cred. 🙁
Dacă inimile noastre ar tânji cu adevărat după libertate, dragoste şi adevăr, ne-am dărui cu totul lui Hristos, ne-am abandona cu totul, fără ezitare, în mâinile Aceluia Care este El Însuşi Iubirea, Adevărul şi Dumnezeul libertăţii!
Serban
octombrie 29, 2014 @ 10:42 pm
Hipocrate, parintele medicinei, care a trăit de la aproximativ 460-370 î.Hr., a spus odată, „Oamenii gandesc ca epilepsie este o pedeapsa divina, pur și simplu pentru că nu o înțeleg.” Hipocrate si-a dat seama că trebuia să existe o legatura fizică , o explicație rațională, [e cand 400 de ani mai tarziu Isus ii socotea posedati . Cum se face că atotștiutorul, atotputernicul creator al universului a trimis un mesager, salvatorul întregii omeniri, care știa mai puțin decât un om care era mort de secole? Cum ar putea Hippocrates avea o mai bună înțelegere a lumii decât Isus? De ce ar trebui să il avem pe Isus ca învățător superioar? Nu are sens.
P.s. Laura Stifter, ai citit macar biblia?
„c. de cât de bine dezvoltată îi este gândirea critică (pentru că, dacă citim un text fără să-l chestionăm şi lăsându-ne influenţaţi, cu entuziasm şi frenezie, de orice frază neargumentată dar formulată-ntr-u n stil plăcut, atunci vom cădea cu uşurinţă victime ideologiilor de tot felul).” daca da, ei bine nu ai o gandire prea critica.
Dan Tudorache
octombrie 30, 2014 @ 9:18 am
Șerban, de data aceasta mă simt nevoit să fac observație nu atât din calitatea de administrator de site cât din aceea de a lua apărarea Laurei pentru că i-ai adus acuze nefondate, în totală necunoștință de cauză.
Ai întrebat-o retoric pe Laura dacă ”ai citit măcar Biblia”… ca și cum ai de-a face cu cineva care vorbește fără să cunoască lucrurile respective dar Laura este doxă nu numai de Sf. Scriptură ci și de scrierile sfinților părinți. Pe deasupra este studentă la facultatea de teologie (am impresia că ultimul an dacă nu mă înșeală memoria).
Apoi, ai făcut observația că ”nu ai o gândire prea critică” tocmai ei, care este studentă și la facultatea de filozofie (în paralel cu teologia), acolo unde logica se mănâncă pe pâine.
Eu cred că din contră, frăția ta n-ai citit Sf. Scriptură (poate cel mult frunzărită) și nu ai nici gândire critică ci superficialitate și grabă, pentru că altfel n-ai fi gafat cu astfel de presupuneri și n-ai fi interpretat atât de grosier textul sfintei scripturi în cazul epilepsiei. Te rog, nu te supăra de observațiile pe care ți l-am făcut. Eu nu te consider un băiat de rea întenție ci doar grăbit cu judecata, fără un fond solid de cultură, dar cu dorință de cunoaștere, ceea ce e foarte bine.
Nu-i nimic, nimeni nu s-a născut învățat, nici eu, toată lumea este aici pentru a învăța și mai ales pentru a învăța să ne iubim unii pe alții, de aceea te invit să ai răbdare.
Așadar, una este epilepsia ca tulburare neurologică, și alta este starea de posedare, chiar dacă ambele pot avea manifestări comune. Pentru că una are cauze de natură psiho-biologică iar alta are cauze spirituale. Biserica le tratează distinct pe cele două, apelând și la discernământul medicilor. Slujitorii bisericii nu fac slujbe de alungare a demonilor pentru epileptici ci pentru posedați, pentru aceia care intră în crize (convulsii) mai ales din pricina apropierii și atingerilor de cele sfinte. Se roagă Biserica și pentru epileptici, are tratament sufletesc și pentru traumele lor, dar nu-i tratează ca pe posedați.
Marele scriitor rus Feodor Dostoievski a devenit epileptic în timpul vieții dar nimeni din Biserică nu l-a tratat ca pe un posedat de diavoli.
Iată și o scurtă teologhisire a întâmplării cu vindecarea lunaticului (căci despre ea este vorba), de la părintele Ilie Cleopa:
”Dumnezeiescul Evanghelis Marcu spune insa si cum se indracea. Cand il apuca diavolul, zice ca il trantea jos si facea spume la gura. Iar dumnezeiescul Luca spune mai mult, ca striga tare, urla, tipa si se batea cu capul de pietre, spumega si avea fata cu totul schimbata si cu totul infricosata.
Dar de ce a spus dumnezeiescul Evanghelist Matei ca tocmai la luna plina era cuprins de drac? Nu sunt si astazi o multime de bolnavi de felul acesta, ce se zic epileptici, care vin la noi la manastire si le citim tocmai cand e luna plina, caci zic ei ca tocmai atunci se imbolnavesc? Oare ce legatura are luna cu boala aceasta ce se numeste epilepsie? Are vreo legatura? Nu.” Continuare la [url]http://www.sinaxa.net/abc/2010/12/parintele-cleopa-vindecarea-copilului-lunatic/[/url]
Deci problema neînțelegerii în cazul de față nu este nici a lui Hipocrate, nici a lui Iisus, ci a frăției tale. De aceea te rog nu te mai grăbi cu concluziile până ce nu studiezi temeinic.
Serban
octombrie 30, 2014 @ 6:51 pm
Dan
o sa te scutesc de puzderia de inconsistente din biblie si de faptul ca fiecare respecta ce-i convine (stiai ca a manca raci si a purta haine facute din doua tesaturi diferite sunt pacate?)
si o sa trec la lucruri logice asa cum iti place tie:
Daca dumnezeu este omnipotent poate el face o creatura mai puternica decat el?
Serban
octombrie 30, 2014 @ 7:07 pm
Laura Stifer a spus :Credinţa în Dumnezeu e libertate autentică!
Oare?
Adica iti da cele zece porunci, sa traiesti asa cum vrea el, si tu spui, „Credinţa în Dumnezeu e libertate autentică!” Unde e logica in asta? Ce fel de filozofie faci?
iar apoi e problema de dinainte de cele zece porunci
ii da omului liber arbitru si apoi pentru ca acesta nu se comporta asa cum vrea el ii omoara aproape pe toti.
Unde e liberul arbitru?
Dan Tudorache
octombrie 30, 2014 @ 8:17 pm
Șerban, nu știam că a mânca raci și a purta haine făcute din două țesături diferite sunt păcate.
Dar dacă vrei să fii serios, atunci vei gândi și serios.
Iar sofismele să le lăsăm pentru naivi.
Dan Tudorache
octombrie 30, 2014 @ 8:30 pm
Cât privește dilema ta cu liberul arbitru și poruncile, lucrurile sunt simple Șerban, numai că nu vrei să le accepți ca mod de trăire și de aceea le tot cauți nod în papură!
Pentru că la nivel social, faci ceea ce tocmai pretinzi că nu înțelegi.
Altfel spus, constituția României prevede un articol care spune că ” Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile. ”. Și totuși…. avem și porunci constituționale (obligații) care prevăd să nu ucidem, să nu torturăm și mai ales avem o sumedenie de legi, care toate derivă din constituție, și care prevăd N obligații, printre care și obligativitatea plății taxelor și impozitelor, obligativitatea respectării regulilor (poruncilor) de circulație, etc. etc.
Deci, ești sau nu liber ca cetățean? După firul logic pe care l-ai urmărit mai sus, se pare că nu ești liber de vreme ce ești obligat să respecți anumite reguli.
Însă nu-i așa că ai libertatea să încalci sau să respecți legislația? Desigur!
Tot așa stau lucrurile și cu liberul arbitru. Avem și libertate avem și porunci (legi morale)… spre binele nostru, al tuturora. Dacă le respectăm suntem liberi, pentru că le respectăm cu voia noastră iar dacă nu le respectăm, suntem la fel de liberi, ba aș putea spune că nu suntem la fel de liberi, ci robi ai păcatului pentru că orice păcat, odată repetat, dă dependență, devenind patimă.
Deci respectarea poruncilor este libertate, pentru că toate poruncile lui Dumnezeu sunt date pentru viață, pentru iubire, pentru bucurie. Cam asta ar fi pe scurt.
Cred că am să închei aici pe seara aceasta pentru că este târziu.
Noapte bună!
Serban
octombrie 30, 2014 @ 9:40 pm
Sofism ce sa spun. M-ai distrus cu asta. mai bine spuneai ca nu vrei sa raspunzi si cu asta basta.
Serban
octombrie 30, 2014 @ 9:41 pm
Șerban, nu știam că a mânca raci și a purta haine făcute din două țesături diferite sunt păcate
Inseamna ca nu ai citit biblia frate.
Serban
octombrie 30, 2014 @ 10:12 pm
dan
Se vede ca esti antrenat in astfel de discutii inefabile. Din pacate pentru tine viata mea e mult mai pretioasa decat sa o risipesc astfel. Sa ai o viata sanatoasa si lasa prostiile ca toata lumea stie ca esti ateu in adancul sufletului tau, numai ca nu vrei tu sa recunosti.