Să nu fii o povară pentru viitoarea ta soție sau viitorul tău soț!
Hristos a înviat!
Acum câteva zile Părintele Iustin Petre de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian ne-a ținut un cuvânt de învățătură foarte eficient aș zice. Primele întrebări pe care i le-am pus au fost cele legate de căsătorie și de motivele pentru care astăzi noi tinerii ne căsătorim așa de târziu sau deloc.
Părintele a subliniat câteva idei practice și spuse foarte direct, pe care aș vrea să le împărtășesc și cu voi.
În primul rând, atât băiatul cât și fata, sunt pregătiți să intre în viața de familie, atunci când nu sunt o povară pentru celălalt soț, ci își pot purta de grijă singuri. Asta ce înseamnă? Să poată să-și satisfacă nevoile primare: să aibă unde sta, să aibă cu ce se îmbrăca, să aibă ce mânca, să aibă o sursă de venit prin care să-și câștige pâinea pentru a trăi moral și decent. Iar de aici decurg alte aspecte direct din cele de mai sus: să aibă grijă de casa în care locuiește, să o întrețină în curățenie, să poată să plătească facturile la utilități (energie electrică, apă, gaz, telefon, internet, etc.), să poată să-și gătească singur(ă), să știe să facă cumpărăturile, să-și spele hainele singur(ă), să le poată călca, și să poată cumpăra altele noi în caz de necesitate.
Deși lucrurile par simple, totuși sunt destui băieți și destule fete care pică testul la unele aspecte de mai sus, care sunt de bază, nu opționale.
Când intrăm în viața de familie ar trebui ca principalul scop să fie ca noi să slujim celuilalt, așa cum ne învață Mântuitorul Hristos, nu invers. Nu mă căsătoresc ca să-mi facă soția de mâncare, sau ca să-mi dea bani să-mi plătesc telefonul sau benzina la mașină, ci mă căsătoresc pentru ca eu s-o ajut pe ea în toate.
Familia însemnă jertfă și multă responsabilitate. Ori cum putem fi noi responsabili pentru ceilalți când încă trăim pe spatele părinților, pe banii lor, pe mâncarea lor, în casa lor, pe puterea lor? Ce fată va alege să se căsătorească cu un băiat care stă la mama acasă, dar nu știe să facă mai nimic, chiar dacă are un servici? Ce băiat se va căsători cu o fată care n-are un minim simț practic în cele ale casei, care nu știe să se îngrijească singură ci așteaptă mură-n-gură totul?
Părintele mai spunea că ne dorim să ne facem un iubit sau o iubită dar nu suntem atenți la igiena noastră corporală, și prin urmare suntem uneori respingători în fața celuilalt. Nu ne spălăm pe dinți de 2-3 ori pe zi și din acest motiv mirosul gurii noastre devine poate respingător pentru celălalt, pentru că atracția fizică implică chiar această apropiere. Poate umblăm cu părul nespălat, cu unghiile netăiate, cu hainele șifonate sau pe alocuri murdare, cu pantofii prăfuiți, cu mașina murdară… Nu ne îngrijăm să evităm mirosurile de transpirație care ar putea crea o impresie greșită despre noi celuilalt.
Sunt lucruri de bază, pe care poate n-ar trebuie să le discutăm, dar totuși o parte din noi avem deficiențe la aceste aspecte.
Sunt mulți tineri care spun că nu-și găsesc pe cineva cu care să se căsătorească, și poate văd problema mai mult în exterior: anturajul, societatea, vremurile pe care le trăim, etc… Gândurile de mai sus vin să vă ajute să vedeți dacă nu cumva băieții te evită ca fată, sau fetele te evită ca băiat, tocmai din aceste motive,
Ne rugăm la Dumnezeu ca să ne ofere ajutorul dar trebuie să știm că Dumnezeu conlucrează mereu cu omul, adică îi cere și lui să facă un mic efort sau unul mai mare în împlinirea dorinței lui. Participarea noastră la viața Bisericii, nu este deajuns ci ne cere Dumnezeu ca în toate aspectele vieții noastre să aplicăm poruncile sale din Evanghelie. Ori cele înșirate mai sus, sunt parte din Evanghelie.
Ca băiat, în plus față de cele de mai sus, fetele s-ar bucura să vadă că e un om harnic, un om care poate să ducă pe spatele său o familie întreagă, nu doar pe sine însuși. Un băiat harnic se deosebește rapid față de ceilalți, care au gândul mereu la distracții de tot felul, abia așteptănd să termine orele de muncă. Un om harnic la servici și acasă, va inspira imediat încredere unei fete și ușor se va lăsa pe mâinile lui, ca un viitor conducător al familiei. În plus, fetele vor fi atrase mereu de băieții morali, de cei care au principii de viață sănătoase: credința în Dumnezeu, familia, munca cinstită, iubirea de țară și neam, și alte valori care-și au rădăcina în Sfânta Evanghelie.
Ca băiat, fiecare patimă a ta, va fi un motiv ca fata de lângă tine să se teamă de a te însoți veșnic pe drumul familiei. Că e vorba de beție, de desfrânare, de jocuri de noroc, de vorbe urâte, de hoție, de viclenie sau de altceva, fata de lângă tine e conștientă că mai devreme sau mai târziu această patimă se va întoarce într-un fel sau altul împotriva ei. De aceea și îndemnul Bisericii de a renunța la păcatele grele înainte de a ne căsători, prin spovedanie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
Ca fată, în plus față de cele de mai sus, băieții s-ar bucura dacă e harnică și cu capul pe umeri, dacă are printre valorile ei sufletești credința în Dumnezeu și familia, mai ales nașterea și creșterea pruncilor. Fetele care-și manifestă un instinct matern vizibil, sunt mult mai atractive pentru băieți. Și când zic asta mă refer la felul în care se joacă cu un copil, la fel cum își alintul și îngrijește iubitul, și la o anume delicatețe pe care noi băieții nu o avem din fire.
La fel ca la băieți, fiecare patimă a unei fete, îi va îndepărta pe băieții din jurul ei, și va fi un motiv real de teamă în a o lua în căsătorie. Că e vorba de o atitudine lascivă, de infidelitate, de desfrânare, de lene, de a cheltui banii risipindu-i în fel de fel de mici plăceri, că e vorba de răutate, de mândrie, de judecarea aproapelui, de necredință în Dumnezeu, sau de altele, mai devreme sau mai târziu toate acestea se vor întoarce împotriva viitorului ei soț.
Motivele pentru care tinerii se căsătoresc astăzi mai târziu sau deloc trebuiesc căutate mai întâi în noi și apoi în exterior. De obicei când noi ne rezolvăm problemele sufletești se rezolvă și cele din exterior și începem să observăm că de fapt întotdeauna problema a fost doar în noi, și niciodată în exterior.
Ar fi multe de zis, dar gândurile de mai sus vin să vă țintească atitudinile de bază din comportamentul nostru.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
sdaniel
aprilie 22, 2015 @ 8:12 am
Frumos, direct si la obiect. Felicitari pentru articol.
O mica constatare personala as adauga. Fetele/doamnele apreciaza si o doza de curaj si responsabilitate. Nu poti sa te intalnesti cu ea si sa te plangi de ce iti face seful la serviciu, am intalnit chestia asta frecvent, normal ca doamna respectiva va crede ca esti un barbat slab.
Boitos
aprilie 22, 2015 @ 1:13 pm
Tot ce a zis parintele Iustin a zis adevarat, pana la concluzia ta, Claudiu.
Concluzie destul de gresita:
,,se căsătoresc ușor” – dar de unde ai tras tu concluzia asta ?
Adica cei necasatoriti de pe acest site sunt neseriosi ?
Sincer, am ras cand am vazut ce poti scrie.
Dar nici nu vreau sa ma gandesc ce vor face unele fete cand vor vedea.
,,la vreme bună.”-exact asa e, decat cu un delasator langa , atunci niciodata.
Oricum nu astept nici replica nici alte comentarii, dar chiar nu m-am putut abtine sa isi spun ce se vede din ce ai scris.
Ca ai vrut sa transmiti altceva, e alta problema.
Catalin
aprilie 22, 2015 @ 1:52 pm
De ce se căsătoresc astăzi tinerii așa de târziu ? Răspunsul este simplu pentru că nu își doresc asta caută să amâne cât mai mult deoarece căsătoria însemnă o sumedenie de responsabilități și înseamnă ascultarea(supunerea) față de cealaltă persoană.Plus precum spune și articolul mulți tinerii caută întâi o dezvoltare profesională ca să aibă o casă separată de a părinților, să aibă un job bun..Și din cauza aceasta uită sau pun undeva pe ultimele locuri întemeierea unei familii.Căsătoria pe lângă aspectul material și fizic menționat în articol înseamnă în primul rând mântuire. Mântuirea celuilalt prin tine și probabil atunci când omul ajunge la maturitatea aceasta duhovnicească de a putea să ajute la mântuirea celuilalt, Dumnezeu trimite pe cineva prin care și tu să îți câștigi mântuirea.
Meiloiu
aprilie 22, 2015 @ 2:09 pm
doar fetele și băieții serioși se căsătoresc ușor și la vreme bună.
„Multumim „(astia neseriosii).
Claudiu Balan
aprilie 22, 2015 @ 4:19 pm
Am șters concluzia. Îmi cer iertare. Am avut altceva în minte.
Meiloiu
aprilie 23, 2015 @ 5:51 am
Claudiu.
Nici nu mai conteaza , am o amaraciune in suflet de fiecare data cand citesc articolele cu o abordare de genul acesta .
Eu am tras concluzia finala -multi uitam de unde am plecat (uitam ca poate nu eram nici cei mai buni , nici cei mai priceputi in ale gospodariei , nici cei care am fost independenti de la inceput ,dar Dumnezeu ne-a ajutat ).
maria diaconescu
aprilie 24, 2015 @ 9:21 am
E usor de spus si greu de indeplinit. E foarte greu , ca tanar, oricat de harnic ai fi sa ai o casa cand te casatoresti ,prin propria ta munca. Sunt persoane care dintr-un salariu nu reusesc o viata intreaga sa-si cumpere o casa. Daca am respecta ce scrie in acest articol , multi din noi ne-am casatori pe la 40 ani.V-as intreba ce puteti face dintr-un salariu de 1500 lei? Noi si acum, la 33 ani stam cu parintii pentru ca nu ne permitem sa stam cu chirie. Cu partea de igiena sunt si eu de acord. Multi tineri isi incep viata sexuala dar nu isi cunosc propriul corp si nu stiu sa se ingrijasca .
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
aprilie 24, 2015 @ 3:13 pm
În mare mie mi s-a părut destul de bine scris și cu idei echilibrate.
Dimitrie
aprilie 26, 2015 @ 3:26 am
@mariadiaconescu878
1.500 de lei în România e un salariu mai mult decât măricel (raportându-ne la economia țării). Iar ceea ce ai scris se împacă cu realitatea. Eu am muncit pentru un salariu brut de 970 de lei,salariul net fiind de 720 plus bonuri de masa. Desigur că am mai scrâșnit din dinți la munca pe care o depuneam, mai cu seamă că am muncit și în ture de noapte. Dar, printr-o minune, asta mă face mai puțin bărbat, mai puțin atrăgător, când defapt e un reflux natural și întru totul uman ! Ha, ce să zic ! (sunt dezgustat)
Bărbaților, atenție, dacă fata are obiceiul de a risipi bani pe mici plăceri (adică sulemenitul), bărbaților, e semaforul roșu ! E gata ! La revedere ! E un motiv real de a reconsidera hotărârea căsătoriei cu persoana în cauză ! Eu zic să nu mai încercați ! Dar atenție, cerceii s-au acceptat până la urmă ! Și vopsitul părului ! Și epilatul ! Și barbieritul la bărbați (hai, să nu mai pomenim doar de femei) și încă alte lucruri ! (și dacă mi se răspunde: Asta pentru slăbiciunea noastră s-au acceptat !, nici nu vă mai chinuiți a răspune. Motivele sunt clare de ce s-au acceptat. Sunt previzibile !)
Iarăși despre nașterea de prunci în căsătorie. [b]Căsătoria NU e naștere de prunci[/b], ci e [b]ȘI naștere de prunci[/b] (dacă va fi să fie). Scopul căsătoriei e evitarea adulterului, adică protecția relației de monogamie. Să nu pomenim de faptul că tare monogami au fost oamenii dupa potop (să nu amintesc de Adam că teolgia știe să jongleze extrem de bine lucrurile, iar daca ar mai exista din nou iarăși 2 oameni, prin abstracție, incestul ar fi acceptat ca înainte), sau de faptul că mai bine de jumătate din populația pământului este rezultatul atracției naturale dintre sexe, nicidecum ca efect a unui ritual ca și căsătoria (pomenesc de căsătorie, ca să vă fie mai ușor la citit și digerat)
Ați uitat, cum spune @Monica Daniela, că Biserica e compusă din oameni bolnavi. Iar acești bolnavi se căsătoresc. Doar că unii sunt bolnavi sănătoși, și alții sănătoși bolnavi. Diferența e că primii izbutesc, iar cei din urmă cred că izbutesc (iar cei din urmă sunt majoritatea capsomani religioși) !
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
aprilie 26, 2015 @ 8:48 pm
„Nici nu vă mai chinuiți a răspune. Motivele sunt clare de ce s-au acceptat. Sunt previzibile !”
Ei bine, sunt unele lucruri care au venit cu creșterea gradului de igienă iar altele care au venit cu nevoia oamenilor de a lăsa cât mai repede și mai ușor o anumită impresie (de curățenie).
„Scopul căsătoriei e evitarea adulterului, adică protecția relației de monogamie.”
Dacă nu ești căsătorit nu însemană că poți să îți bați joc de oameni și să îi folosești pe post de animale de companie pe care le dai afară când vin „musafirii”.
Deasemenea, dacă ești un astfel de om nu cred că o hârtie sau un jurămând poate să te oprească.
În fine, fiecare cuplu își definește scopul căsătoriei lor exact așa cum fiecare om își definește scopul vieții sale.
Dimitrie
aprilie 27, 2015 @ 3:36 pm
@Feon
„Ei bine, sunt unele lucruri care au venit cu creșterea gradului de igienă iar altele care au venit cu nevoia oamenilor de a lăsa cât mai repede și mai ușor o anumită impresie (de curățenie).”
Exact !
Motiv pentru care apar discrepanțe tot mai pronunțate (care la rândul lor degenerează în fustrări, chiar angose) în rândul oamenilor și unele aspecte din Biserică, tocmai din această muțeală care pleacă de la vlădică până la ignoranța din partea „opincii” (și de aici, depărtarea omului de religios). Unul din ele pe care vreau să-l evidențiez (pentru că e un lucru prea evident) e ciclul lunar al femeii și corelarea acestui lucru cu necurăția ei (necurăție ca incapacitatea temporară de a se atinge de cele sfinte, respectiv pășirea/intrarea acesteia în biserică o perioadă de timp, adică până când sângele își încetează scurgerea. Dacă sângele își continuă scurgerea, e caz medical dar tot necurată e). Aici e clar vorba de igiena persoanei în cauză, iar în trecut cum posibilitățile femeii de a se ocupa de acest lucru erau foarte restrânse și deloc sterile, a fost mult mai ușor s-o oprești (mai bine zis „interzis”) o perioadă de timp. Iar acest lucru, pe lângă multe altele, au adus degenerări mari de situații și multă durere sexului feminin.
Chiar acum îmi vine în minte un lucru ce l-am citit când am fost seminarist (nu mai știu din ce carte), când Sfântul Ioan Gura de Aur și cei ce-l însoțeau (nu-mi aduc bine aminte cine au fost) se gândeau ce să facă când au observat o pată de sânge pe una din pietrele din biserică, după săvârșirea Sfintei Liturghii. Fiecare își spunea gândul : ba să se spele locul și gata, ba să se resfințească biserica, ba să se scoată piatra și să se arunce. Când într-un final, biserica luase foc peste noapte. Sincer, mie mi s-a părut o penibilitate extraordinară și o ignoranță peste măsură acest lucru, motiv pentru care nici nu dau crezare acestui „eveniment” dar pe care l-am amintit punând în lumină exact lucrul care încă se aplică și întâmplă în zilele noastre, în ciuda creșterii gradului de igienă s.a.m.d. Adică tot în același car cu roți de lemn și mâncate de carii ne chinuim a înainta !
Iar legat de căsătorie, nici nu am menționat în comentariul precedent pe care l-am scris ceva legat de lipsa de respect din partea celui necăsătorit față de cei din jurul lui. Ce am scris a fost că mai bine de jumătate din populația globului este rezultatul unei relații ca atracție sexuală dintre sexe, în afara unui ritual mai mult sau mai puțin sacru, doar prin simplul fapt că au rămas împreună, fie că acest lucru e bun sau mai puțin bun, fie că ne place, fie că nu. Dar asta nu înseamnă că aceste persoane și-au bătut joc unul față de celălalt sau față de cei din jurul lor. Dacă noi așa percepem lucrurile, ca acest lucru fiind o batjocură, o facem pentru că judecăm lucrurile prin prisma contextului social în care am crescut și în care am fost îndoctrinați. Noi, creștinii, poate catalogăm dansurile pe care africanii le fac în jurul focului și obiceiurile lor ca fiind diavolești, pe când pentru ei acel lucru poate semnifica esența și tot ceea ce le-au mai rămas. La fel pot spune și ei despre noi și tot așa !
În prezent dezbatem lucrurile total diferit, cu o tendință de un interes social, politic și religios grosolan. Poate pentru noi e păcat să mănânci în sânge, sau să bei sânge, când pentru poparele care au trait la poluri, sau în zone cu o climă extremă, tocmai asta au făcut și încă fac. Altfel nu ar fi supraviețuit până în zilele noastre ! Iar dacă propovăduirea evangheliei se va face în acele ținuturi și respectarea normelor creștinești, se vor evapora în clipa următoare. Și subiectul poate continua…….
Ce vreau să se înțeleagă e următorul lucru : uităm că normele morale, [b]religioase[/b], adevărurile empirice și psihologia societății au fost, sunt și vor fi într-o schimbare și se vor schimba 180 și 360°de la un secol la altul. Declarăm normalitate un lucru judecându-l prin spectrul a tot ceea ce deținem în prezent ca informație, uitând cât de fals poate fi peste 50-100 de ani. Și da, religiosul nu este nicidecum o excludere, chiar dacă înțelesul cuvintelor „….a fost, este și va rămâne același până la sfârșitul veacurilor” este înțeles (încă) printr-o perspectivă a cărei câmp visual este încă o gaură de cheie.
Dan Tudorache
aprilie 28, 2015 @ 9:09 am
Hristos a înviat Alex (Dimitrie)!
Pe lângă afirmațiile foarte pertinente pe care le-ai făcut, mai sunt și câteva abrupte pe care… le pun pe seama tinereții 🙂
De pildă, ai atras atenția că [i]”dacă fata are obiceiul de a risipi bani pe mici plăceri (adică sulemenitul), bărbaților, e semaforul roșu ! E gata ! La revedere ! E un motiv real de a reconsidera hotărârea căsătoriei cu persoana în cauză ! Eu zic să nu mai încercați ! ”[/i]
A pune problema atât de tranșant într-o chestiune care până la urmă nu este esențială pentru căsătorie, s-ar putea să ducă la… singurătatea care scâncește după căsătoria cu o ”icoană”.
Desigur, nici nu doresc să minimalizez chestiunea în cauză pentru că sulemenitul chiar este o problemă care afectează familia:
a) o afectează la buget și când bugetul de familie este redus eventualele achiziții pentru ifose estetice crează aproape sigur tensiuni între soți dat fiind că în acest fel rămân și mai puține resurse pentru lucruri cu adevărat importante.
b) o afectează în ritmul și dedicația de creștere a copiilor pentru că odată ce apar puii de om timpul părinților se reduce semnificativ iar activitățile anterioare zilnice de ”înfrumusețare” intră în conflict direct cu grija față de copii și gospodărie.
Practic, femeia, acum mamă, nu mai are timp de astfel de preocupări pentru că situația o obligă la atenție/grijă față de copii (desigur, la fel și pe tată). Și când timpul nu este cea mai disponibilă resursă, el trebuie drămuit, iar activitățile prioritizate în funcție de importanța lor. Se înțelege de la sine că dincolo de aspectul moral al sulemenitului, această activitate este cu totul nesemnificativă în raport cu celelalte ale familiei. Ori când femeia are obiceiul/patima de a se sulemeni constant, fapt ce ia timp, înseamnă că răpește din timpul altor activități cu adevărat importante. Dau un singur exemplu: obiceiul vopsirii unghiilor necesită un timp de ștergere cu soluție a ojei vechi iar noua vopsire necesită un timp de uscare, răstimp în care nu poți face aproape nimic practic. Dacă copilul mic se scapă pe el, să spunem, iar soțul are în timpul acesta o altă preocupare casnică, atunci copilul stă neschimbat pentru că mama nu poate interveni… altfel își ”strică” unghiile. Rămâne opțiunea ca soțul să fie solicitat să schimbe el scutecele în timp ce soția… este ”doamnă”. Situația în cauză numai în duhul creștinismului nu este. Și e doar un exemplu, deloc ipotetic, dar mai sunt și altele.
Acum, ca băiat în căutarea unei soții, trebuie să te gândești bine ce-ți poți asuma pe termen lung la viitoarea soție. Lucrul acesta la subliniat excelent părintele Nicolae Tănase. Îți asumi viitoarea soție (viitorul soț) și cu bune și cu rele sau vrei să-l schimbi deîndată după chipul și asemănarea ta? Deci e esențial să conștientizezi dacă o poți asuma pe termen lung cu scăderile.
O poți accepta așa, cu hachița asta? Atunci bine, du-o așa, în mod cert va avea și calități extraordinare de soție și mamă.
Nu poți accepta o astfel de situație? Atunci nu te angaja într-o relație cu o fată care nu poate renunța la machiaje de dragul întemeierii unei familii creștine și practice! Însă lucrurile trebuie cântărite bine iar subiectul cu fata trebuie abordat cu delicatețe, în niciun caz cu vehemență! Și mai ales atenție! Și băieții sunt supuși unei analize pentru a vedea dacă corespund unor așteptări minimale.
Mergând mai departe, spuneai că scopul căsătoriei este evitarea adulterului însă câtă vreme căsătoria creștină este (sau se vrea a fi) o taină între celelalte, atunci scopul ei este mult mai înalt decât evitarea unei situații pe care o pot evita până și și păgânii ori necununații. Scopul prim și cel mai mare al căsătoriei creștine este ca soții să se ajute unul pe altul la mântuire. Deci efectiv să se sfințească într-o împreună lucrare, ei și copiii lor. Al doilea scop este nașterea și creșterea de prunci. Și abia de aici decurge consecința evitării adulterului.
Mai jos Feon arată realitatea că[i] ”fiecare cuplu își definește scopul căsătoriei lor exact așa cum fiecare om își definește scopul vieții sale ”[/i] însă noi creștinii, dacă vrem să ne asumăm creștinismul, ne asumăm viziunea Bisericii despre căsătorie, nu alta, și o asumăm integral, nu parțial.
Cât privește înmulțirea primilor oameni prin incest… este o falsă problemă la care s-a răspuns destul de amplu pe acest site cu altă ocazie: https://ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/17573-urmasii-adam-eva-incest
Dacă pornim de la premiza că primii oameni s-au înmulțit prin incest înseamnă că pe cale de consecință logică Dumnezeu i-a condamnat din start la a-și trăi viața în păcate și încă în păcate grave, strigătoare la cer! Or un astfel de Dumnezeu nu e Dumnezeu.
Începutul omenii nu se cântărește moral după norma morală generală, nici după alte convenții sociale generale cântă vreme acești oameni au avut o altfel de rânduire dată de Dumnezeu, unică doar pentru primele generații și irepetabilă în veci.
Deci nu teologia jonglează ci Dumnezeu proniază. Ca și creștini, crearea și înmulțirea primilor oameni o înțelegem și o acceptăm ca Revelația lui Dumnezeu către oameni, nu invers. Nu-i ”revelăm” noi lui Dumnezeu după câteva mii de ani că a comis voluntar sau ”imvoluntar” constrângere la imoralitate în creație.
Mai degrabă ar trebui să ne gândim că atunci când instrumentăm împotriva Lui tocmai regulile și excepțiile date de El în creație, înseamnă că ne ridicăm în mod luciferic deasupra Lui. Înseamnă că ne considerăm mai drepți și mai buni decât El.
O altă ”problemă” devenită problemă este și poticneala ciclului lunar. Bunul simț ne învață că în mod evident avem de-a face cu o necurăție de ordin strict biologic, nu sufletesc. Însă durerea sexului feminin din Biserică este generată de două tendințe păguboase:
a) oprirea femeii de la ”atingerea” de cele sfinte
b) considerarea că scurgerea de sânge nu este o necurăție de ordin biologic care ar putea întina lăcașul de cult.
Prima extremă vine din partea acelor clerici care se tem dintr-o falsă evlavie că cele sfinte (icoane, candelă, aghiazmă) ”s-ar întina” pentru simplul fapt că femeia are scurgere de sânge.
A doua extremă vine din partea doamnelor/domnișoarelor care consideră că în sfântul lăcaș se poate intra (și) ca la toaletă pentru că eventualitatea scurgerii sângelui ciclului lunar în lăcaș n-ar fi o problemă de cult… ci de șters cu cârpa pe jos.
Numai că în Biserică singurul sânge care este admis a se ”vârsa” este jertfa nesângeroasă a Mântuitorului Hristos, adică sfânta euharistie.
Și nu sângele ciclului în sine este marea problemă cât pătarea celor sfinte de necurățiile biologice, lucru care constituie profanare. Am constatat cu tristețe că această problemă este pusă de multe ori prea obsesiv și pătimaș, reducându-se discuția la menstruația femeii când defapt discuția e un pic mai largă: și bărbații cu scurgere de sânge (răni deschise) sunt opriți de la a intra în sfântul lăcaș tocmai pentru a nu-l întina. Și accesul animalelor este strict interzis în Biserică pentru a nu urina și defeca în sfântul lăcaș, ceea ce la fel, constituie profanare.
Mai mult chiar, atâta timp cât până și scăparea din greșeală pe jos a Sfintelor Taine constituie un foarte aspru canon pentru cleric, cu atât mai aspră se cere a fi sancționată întinarea sfântului lăcaș cu sânge omenesc, și încă de care! Să nu fiu înțeles greșit. Cele două exemple date nu sunt din aceeași categorie ci la antipod pentru că Sfintele Taine nu întinează sfântul lăcaș prin eventualitatea cădere (este sancționată neanteția clericului față de Hristos Euharistic) dar sângele omenesc da! însă le-am pus în contrast pentru a arăta că întinarea lăcașului cu necurății biologice nu se șterge cu ”scuze” ci cere măsuri speciale.
Pentru omul simplu, bunul simț îl învață că fluidele menstruației sunt necurății biologice, la fel cum necurății biologice sunt și urina, fecalele ori mucii din nas. Dacă dejecțiile le lăsăm la toaletă în mai puțin de 5 minute iar mucuozitățile le controlăm cu batista, este evident că menstra însoțește femeia pe o perioadă mai lungă, de câteva zile, putând genera și surpriza neplăcută a unor scurgeri abundente și necontrolate, în ciuda mijloacelor de igienă moderne. Și atunci, femeia creștină, dacă e evlavioasă și cu capul pe umeri, știe când să intre și când nu în biserică.
Eu zic că nu-i chiar așa greu de înțeles dar dacă vrem să ne facem Biserica dușman din asta, se pot găsi motive mult mai ”bune”. Iar băieții de la ASUR sunt specialiști în asta, oferind oricând o ”consultație” gratis în presă.
Acuma sigur, poți crede ce vrei despre relatarea cu Sfântul Ioan Gură de Aur, la fel cum avem atâția creștini în biserică care care consideră că referatul facerii este un mit/un basm iar nu Prima Revelație și fundamentul credinței noastre în Dumnezeu. Însă consecința logică a credinței tale despre acea relatare este că ”o poveste mincinoasă a fost instituționalizată de Biserică”. Și eu te invit să-ți asumi consecințele afirmațiilor, dar te rog să le cântărești bine înainte.
Cât privește considerațiile inter-religioase ori inter-culturale despre căsătorie, perspectiva de a te pune în locul celuilalt este de folos din punct de vedere social-uman însă prea puțin contează ce părere au păgânii despre creștini ori chiar invers, ci contează ce părere are Dumnezeu despre oameni. Ori noi creștinii trebuie, ori ar trebui să ne raportăm la evenimente, practici și oameni… din perspectiva lui Dumnezeu. Iar Biserica tocmai asta ne învață: părerea lui Dumnezeu și cum să ne-o însușim ca mod de viață.
Pentru că mi-ai plăcut și îmi plac documentarele cu viața eschimoșilor ori a ”siberienilor” pot spune că este nejustificată invocarea necesității consumării de sânge pentru supraviețuire. Lucrul acesta ține de o cultură a omului animalizat, care este dispus să consume în orice condiții, nu sub imperiul necesității cotidiene, fie și în acele condiții. Alimentația de bază a oamenilor care trăiesc în condiții extreme de frig este grăsimea și carnea, fie ea gătită sau uscată! Dar nu sângele proaspăt. Să fim serioși. Oamenii care trăiesc în condiții extreme au în mod sigur sursă de gătire care derivă din sursa de încălzire, fără de care chiar nu ar putea trăi. Iar consumarea de sânge nu reprezintă un antigel natural pentru frigul extrem, ci consumarea de grăsime și alcool.
Chiar și în bucătăria tradițională românească există preparate din carne crudă care se consumă așa crude, precum pastrama de miel pusă la uscat sau alte semi-preparate din carne crudă și uscată. Nu a făcut Biserica nicio tulburare că în galantarele tuturor supermarketurilor și hipermarketurilor se găsesc preparate din carne crudă și uscată. Problema este a consumării sângelui, practică care stârnește și întreține instincte animalice, animalizând omul. Singurul sânge pe care-l consumă creștinii și pe care ar trebui să-l dorească pentru sănătatea lor sufletească și trupească este sângele euharistic al lui Hristos.
Deci norma creștină a interzicerii consumului de sânge animal și de carne crudă (neuscată/nescursă) n-are de ce să fie reconsiderată. Însă rânduiala postului da, pentru că acolo alimentația e aproape exlusiv din surse animale. Numai că Bisericile ortodoxe țin cont de această realitate de mult timp. Dau numai exemplul fructelor de mare care în Grecia sau alte țări mediteraneene sunt considerate mâncare de post în timp ce la noi este o forțare a (ne)postirii.
Prin urmare concluzia că ”adevărurile empirice și psihologia societății au fost, sunt și vor fi într-o schimbare și se vor schimba 180 și 360°de la un secol la altul ”, este în mod fundamental greșită.
Adevărurile ”empirice” nu au de-a face cu creștinismul decât la modul relativ. În creștinism operăm cu adevăruri revelate de Dumnezeu omenirii, nu cu adevăruri descoperite de om cu simțurile sale ori cu microscopul (http://dexonline.ro/definitie/empiric)
Adevărurile empirice țin planul natural al lumii, nu de cel supranatural, direcția lor fiind om-natură. Iar adevărurile empirice se subordonează și intră în complementaritate cu adevărurile revelate, care niciodată nu se schimbă, nici măcar cu un grad, ci rămân dogme în veci pentru că direcția lor este Dumnezeu-omenire. Ca de pildă faptul că Dumnezeu este veșnic, necreat și treime de persoane.
Psihologia societății se poate schimba, da, foarte mult, și nu doar de la un secol la altul ci chiar mult mai rapid, însă adevărurile revelate rămân aceleași totdeauna, indiferent cât de mult se schimbă contextul social. La fel și legile naturii postulate sub formă de ”adevăruri empirice”.
Hristos a înviat Alex, iar dacă a înviat, atunci face minuni inclusiv cu carul cu roți de lemn mâncat de carii!
Iar asta nu poate fi decât motiv de bucurie.
Boitos
aprilie 28, 2015 @ 1:12 pm
,, Situația în cauză numai în duhul creștinismului nu este.” – dar de ce nu este in duhul crestinismului ?
Nu trebuie sa ne ajutam aproapele, sa ,,il iubim ca pe noi insine”, nu trebuie sa facem ce este posibil pt binele aproapelui nostru, mai ales cand este sotie ( sot ) sau copil ?
Dar, ca isi face unghile pt ca asa considera ea este problema celor 2 soti cum isi impart obligatiile.
Plus de asta , de ce sa nu ia o pauza mama si sa schimbe scutece si tatal ?
El este cumva protejat, scutit de asa ceva ?
Problema se pune altfel : cat timp petrece mama in detrimentul copilul pt ingrijirea ei personala?
Sau mai grav : isi vopsesc unghile , dar nu le spala, pe sub unghii lungi sau vopsite, nu se vede murdaria.Macar daca le tai si nu le vopsesti se vede daca te-ai murdarit si atunci le speli, le cureti.
Mama mea chiar imi spunea ca femeile cu unghii lungi nu sunt bune gospodine si pana nu am testat si eu nu am crezut.Cum pot face mancare aceste femei nici acuma nu inteleg.
Dar daca mai cade cate o particica din vopsea in mancare ? Probabil e mai aspectoasa.
In fine , am glumit putin.
Cat am citit despre mersul la Biserica in timpul menstrei…
Mai , fetelor si femeilor aranjati-va si mergeti la Biserica chiar in timpul menstrei daca puteti fizic .
Cred ca este mai pacat sa lipsim la la Liturghie decat sa nu ne ducem .Macar pt 1 ora sau fiecare cat poate.Consider ca Dumnezeu ne vede efortul si macar pt efortul nostru se va milostivi de noi.
Vasile C.
aprilie 29, 2015 @ 10:22 pm
Cred că, în mare, articolul e bun și cuprinzător. Și cred că e mereu e vorba de echilibru: duhovnicesc, social, emoțional. Persoanele care sunt percepute drept echilibrate, deci nu dau în nicio extremă ale acestor aspecte, cred că își găsesc cel mai ușor pe cineva. De asemenea, și cele care nu-l judecă pe celălalt și care nici nu au niște așteptări până la cer. E drept că unii își găsesc mai ușor, alții mai greu; unii găsesc persoane cu care se înțeleg mai ușor, altele persoane mai dificile.
Curățenia (fizică) cred că ține – în prezent – de echilibru. Nu are rost despicarea firului în patru aici – se găsesc în alte articole detalii despre cum au început să fie femeile tot mai dezbrăcate, mai parfumate, de-a lungul secolului XX, și mai masculinizate (”mulțumită” mișcării feministe, de sorginte comunistă), iar bărbații tot mai nepoliticoși, grosolani și mai puțin masculini (ca să nu ridicăm în slăvi bărbații, în timp ce femeile ar fi de vină pentru tot).
Spuneam de echilibru că mi se pare absolut esențial, în sensul că dacă, de exemplu, o persoană cade într-un extremism de tip religios – o abordare fără cap a credinței, fără îndrumare, rugându-se sau postind peste putință sau ajungând la o părere de sine despre cât ar fi de credincios… lipsa de echilibru se va vedea ușor. Și pe urmă, după ce va fi refuzat, va zice: ”vai ce proastă e respectiv, nu știe ce pierde, cât de credincios sunt eu!”
Cred că abilitățile practice și folositoare în viața de familie, cele specific feminine, și respectiv specific masculine, exemplificate în articol, trebuie luate cu titlu de prezentare – adică la modul că nu toate persoanele au trecut printr-o familie în care le-au deprins la modul desăvârșit. Unele fete nu sunt prea experimentate la gătit, unii băieți nu au atins perfecțiunea la a-și călca hainele, la a repara prize și baterii de chiuvetă etc. Și poate nu o vor atinge niciodată, dar măcar își vor da, cu timpul, interesul să învețe ceva mai mult. Nu se vor culca pe urechea ”are cine să-mi gătească, are cine să facă nu știu ce, eu nu trebuie să învăț.” Personal, refuzul de a-și dori să învețe mai mult decât știe, încăpățânarea asta ca mod de viață mi se pare foarte problematică. Că așa, hai să așteptăm până găsim persoane desăvârșite din punctul de vedere al abilităților practice, și să fim și noi înșine desăvârșiți. Trece viața până atunci. Deci cred că echilibrul e important și aici: de a vedea simțământul persoanei, sufletul, inima, dorința de schimbare – nu de a-i pondera pe o scară de la 1 la 10 priceperea la ceva anume, și dacă iese sub 5 sau sub 3, gata, îi dăm cu flit…
Laura Nicoleta
aprilie 30, 2015 @ 3:04 am
@Dan
Stii, cand ni s-a explicat cum e cu menstruatia, mai ales din punct de vedere anatomic, nu a mentionat nimeni necuratie sau nu a fost comparata menstra cu urina. Te rog, explica-mi din punct de vedere strict biologic de ce menstra este necuratie (biologica). Dupa cum scrii, se intelge ca sti exact ce se intampla in corpul femeii cand ea este la menstra, de aceea te-am rugat sa imi explici de ce e necuratie din punct de vedere biologic.
Eu pe cine sa iau in seama, pe cel care compara sangele cu urina, sau pe Pr.Petru (Sibiu) care spune ca nu e nici o pb. sa intri in Biserica la menstra, doar sa nu te iei anafura, impartasanie etc. ?
Nu, femeile nu se supara ca nu au voie sa se impartaseasca cand sunt la menstra, se supara cand sunt numite necurate, ori din punct de vedere biologic ori spiritual. Mai ales ca nu ele si-au dorit sa fie la menstra in fiecare luna, ci asa le-a lasat Dumnezeu. E ceva ce nu tine de ele. Ah, si din cate stiu eu, din canoane, barbatii mai au si alte opriri, nu doar daca au rana deschisa, dar vad ca nimeni nu mai vorbeste despre treaba asta.
Nasterea de prunci e pe locul trei. Primul scop al casatoriei este mantuirea, al doilea ferirea de desfranare (nu de adulter), si trei nasterea pruncilor. Nu dealta dar, sunt cupluri (casatorite) sterile si nu pacatuiesc daca sunt impreuna.
Dan Tudorache
aprilie 30, 2015 @ 7:48 am
Hristos a înviat Simona!
Din reflexul tipic al căutatului nodului în papură ai întrebat [i]”de ce nu este in duhul crestinismului ?”[/i] situația în care [i]”Dacă copilul mic se scapă pe el, să spunem,[b] iar soțul are în timpul acesta o altă preocupare casnică[/b], atunci copilul stă neschimbat pentru că mama nu poate interveni… altfel își ”strică” unghiile. ”[/i]
Eu unul credeam că însăși relatarea acestei situației, fără alte explicații, ar trebui să fie fie de la sine înțeleasă. În calitate de creștini nu huzurim pe spatele altora, indiferent de cine ar fi acest ”altora”. Apoi, tot în calitate de creștini, nu încurajăm patima aproapelui, nici direct, nici indirect. Niciodată. Îl iubim așa cum este, și cu bune și cu rele, dar nu-i facilităm patima. Adică… dacă un fumător te întreabă dacă ai un foc, nu-i aprinzi țigara doar pentru că ai la îndemână o sursă de aprindere. La fel și cu machiajul.
Așadar, una e luatul unei pauze de odihnă… și alta este luatul unei pauze pentru întreținerea unei patimi.
Dan Tudorache
aprilie 30, 2015 @ 9:06 am
Hristos a înviat, Laura!
Ca să fiu sincer, consider că faptul de a cere unui bărbat să dea explicații de ce [i]”din punct de vedere strict biologic de ce menstra este necuratie (biologica)”[/i] frizează penibilul. Fără supărare.
Am mai avut o astfel de discuție (particulară) cu o tânără mamă, deranjată de expresia ”necurăție”, și în urma explicațiilor date pe această chestiune mi-am exprimat același sentiment de mâhnire față de ”controversă”, a cărei cauză nu mi-o pot explica decât în… orgoliu fără fond.
Acum, să dau și ”explicația” chiar dacă mă încearcă sentimentul de jenă și penibil: Absorbantul/Tamponul/Vata care colectează menstra unde ajunge? Pe raftul mobilei din sufragerie sua la coșul de gunoi? La coșul de gunoi, fără excepție. Ba încă și izolat(ă) bine.
Are cumva menstra o utilitate practică în sine, sau se aruncă la coșul de gunoi ca orice gunoi, deci de aceeași valoare în sine ca gunoiul?
Ce ar fi așa de greu de înțeles că menstra este un reziduu biologic, sau altfel spus o necurăție biologică/deșeu biologic ca și urina, fecalele sau mucunozitățile din nas?
Cumva se merge cu sângele acela scurs la unitatea de recoltat și donat sânge sau este înfășurată bine, mai ceva ca mucuozitățile din nas, ca să nu degaje miros neplăcut?
Iată de ce mă încearcă simțul jenei Laura. Sunt lucruri care se înțeleg din bun simț, fără niciun tam-tam. Femeile de la țară, așa simple și adesea fără posibilitatea de a-și menține igiena la nivelul celor de la oraș (din pricina activităților fizice), înțeleg lucrul acesta de la sine, fără să le argumenteze nimeni nimic.
De când a devenit josnic sau vreun atentat la demnitatea umană să numim urina, fecalele, mucuozitățile nazale și menstra lunară necurății? Ce sunt acestea altceva decât excreții ale organismului, care odată excretate nu mai au nicio utilitate în sine ci doar aspect și miros respingător? Deci, ce-ar mai fi de spus despre asta?
Apoi, ai susținut că [i]”Eu pe cine sa iau in seama, pe cel care compara sangele cu urina, sau pe Pr.Petru (Sibiu) care spune ca nu e nici o pb. sa intri in Biserica la menstra, doar sa nu te iei anafura, impartasanie etc. ? ”[/i]
Aici trebuie să preciez că nu am comparat în mod simplist ”sângele cu urina” ci am comparat menstra cu urina din punct de vedere al utilității în sine și al valorii biologice, ceea ce este altceva.
Apoi, nu știu unde să fi spus, direct sau indirect, că femeia n-ar trebui să intre în biserică la menstră. Ceea ce am spus a fost aceasta: [i]”Pentru omul simplu, bunul simț îl învață că fluidele menstruației sunt necurății biologice, la fel cum necurății biologice sunt și urina, fecalele ori mucii din nas. Dacă dejecțiile le lăsăm la toaletă în mai puțin de 5 minute iar mucuozitățile le controlăm cu batista, este evident că menstra însoțește femeia pe o perioadă mai lungă, de câteva zile, putând genera și surpriza neplăcută a unor scurgeri abundente și necontrolate, în ciuda mijloacelor de igienă moderne. Și atunci, femeia creștină, dacă e evlavioasă și cu capul pe umeri, știe când să intre și când nu în biserică. ”[/i]. Mai clar spus, femeia evlavioasă știe când să intre și când nu în biserică în cazul în care are bănuiala sau [i]”surpriza neplăcută a unor scurgeri abundente și necontrolate, în ciuda mijloacelor de igienă moderne”[/i]. Deci am precizat un caz particular din timpul menstrei, dar concret.
Așadar, când și unde am sugerat sau spus în mod direct că doamnele și domnișoarele aflate la menstră ar trebui să stea acasă, nu la slujbă?
Mai mult chiar, anul trecut s-au publicat pe acest site (cu acceptul meu) două articole legate de această controversă, articole scrise de părintele Petru Pruteanu, articole în care era dezincriminată oprirea de la intrarea în biserică a femeilor în timpul menstruației, ba încă dezincriminată și sărutarea sfintelor icoane. Ca să nu mai spun că opinia mea personală este că și oprirea de la luatul anaforei mi se pare fără fond. Dar oricum, nu doresc să complic discuția că și-așa practicile și opiniile sunt deja divergente între teologi.
Nu mai vorbesc de aberația ”canonului” neatingerii femeii lăuze.
Deci în scurt, ceea ce susțin eu este că deși femeia este în perioada menstrei (sau a necurăției, cum se zice popular) lucrul acesta nu este un impediment de a merge la slujbele Bisericii datorită mijloacelor de igienă modernă! Care atenție, nu sunt infailibile. Însă aceste mijloace moderne nu demonstrează că rânduiala veche a bisericii a fost lipsită de fond ci doar că fondul problemei s-a schimbat de câțiva zeci de ani în țările modernizate și atunci nu mai sunt riscurile care erau înainte de a profana sfântul lăcaș, deci canonul nu mai are același obiect. Insă încă sunt multe comunități ortodoxe în țări sărace, ca cele din ”lumea a 3-a”, în care femeile nu au acces la mijloacele de igienă modernă și atunci rânduiala statornicită, cu canonul în cauză, încă își are temeiul.
Mergând mai departe, ai făcut observația că ”Nu, femeile nu se supara ca nu au voie sa se impartaseasca cand sunt la menstra, se supara cand sunt numite necurate, ori din punct de vedere biologic ori spiritual.”
Eu nu știu unde pe acest site, la mine sau la Claudiu, să fi observat că femeile sunt numite în mod abrupt necurate din punct de vedere biologic. Eu unul am afirmat că ciclul lunar este perioada necurăției (cum și popular este denumită), am afirmat că menstra este necurăție/reziduu biologic dar nu că și femeia în cauză este necurată. Deci una e menstra, alta e femeia.
Apoi, ai făcut afirmația că ”din cate stiu eu, din canoane, barbatii mai au si alte opriri, nu doar daca au rana deschisa, dar vad ca nimeni nu mai vorbeste despre treaba asta.” Dacă este așa, eu nu am știință de aceste canoane, așa că te rog să ni le aduci la cunoștință.
În final, am speranța că m-am făcut înțeles.
Dan Tudorache
aprilie 30, 2015 @ 9:09 am
Mulțumim de completări Vasile!
Hristos a înviat!
Boitos
aprilie 30, 2015 @ 9:58 am
Vasile, cand te casatoresti nu te casatoresti numai cu inima ci si cu capul.
Ce sa fac eu cu atatea sentimente, iubire, inima, si dorinta de schimbare daca omul tot nu stie sa faca mare lucru in casa ?
Adica sa il schimb eu ?
Sa il invat eu ?
Asa ceva niciodata.
Trebuia sa il invete parintii, societatea, viata.
Tu stii ca mai sunt barbati ( 23-28 ) ani care nu isi calca o camasa, stii ca sunt barbati care nu spala o farfurie, stii ca sunt barbati care nu stiu sa isi faca o omleta ?
Ce sa faci cu astia ?
Sa vina mamica sa le faca de mancare daca eu , ca sotie lipsesc din casa atunci, sau probabil sunt bolnava.
Sunt barbati care asteapta sa il calce mamele lor o camasa.
Dar scuza-ma , sa puna mana sa invete.
Si fara cocolosiri, o data- de 2 ori merge cu camasa necalcata si a 3 oara incerca sa si-o calce singur.
Numeni nu e sclavul nimenui. Ca isi ajuti partenerul, ca lucrezi pt el, da.Dar fara sclavagism.
Nimeni nu se naste invatat, la inceput e greu, dar exersand ajungi sa te descurci.
La fel si la fete.Puneti mana si exersati, faceti de manacare, curatenie.
La inceput e cam ciudat , dar cu timpul stii exact in cat timp cureti casa.
La inceput iese o mancare cam proasta , dar apoi e comestibila.
Laura , chiar nu are rost sa vorbim despre menstra aici.
Sunt atatea articole pe internet incat poti sa sa iti formezi o parere.
Merla Bogdan
aprilie 30, 2015 @ 2:32 pm
Hristos a inviat… propun cu mila Domnului si a Maicii Sale sa deschidem o discutie… poate o mica polemica… dar in limitele bunului simt… sau sa scriem un alt articol… despre cum sa il facem fericit pe cel de langa noi…. barbatul pe femeie si femeia pe barbat…. ca fericirea treabuie sa fie reciproca… si adanca… spun asta pentru ca multe din articolele de pe OT si discutiile… sunt fie despre cum sa il cuceresti pe celalalt… fie despre datoriile pe care le ai despre celalalt… de aceea propun si eu o discutie despre cum sa il faci fericit pe celalalt. Va multumesc pentru bunavointa si numai bine… Hristos a inviat.
constantin1993
aprilie 30, 2015 @ 5:58 pm
„”Ce sa fac eu cu atatea sentimente, iubire, inima, si dorinta de schimbare daca omul tot nu stie sa faca mare lucru in casa ?
Adica sa il schimb eu ?
Sa il invat eu ?
Asa ceva niciodata.
Trebuia sa il invete parintii, societatea, viata.
Tu stii ca mai sunt barbati ( 23-28 ) ani care nu isi calca o camasa, stii ca sunt barbati care nu spala o farfurie, stii ca sunt barbati care nu stiu sa isi faca o omleta ?”‘
Si daca acei oameni nu au timp, au un program de lucru incarcat si lung?Una e sa muncesti si sa nu ai timp pt asa ceva si alta e sa nu muncesti si sa nu faci nimic in casa.Mai dificil este cand ambii soti lucreaza un timp indelungat si nu au timp niciunul din ei, atunci tragi linie si va impartiti sarcinile, fiecare cum poate.Trebuie sa fii intelegator si cu situatia sotului/sotiei.(si aici nu sunt de acord cu leneveala)