Skip to content

3 Comentarii

  1. Lucia
    martie 27, 2010 @ 12:09 pm

    Din păcate – în cel mai „fericit” caz – ajungem să renunţăm la unele păcate, abia când – în loc de „satisfactie si placere pe moment” – începem să simţim durere şi amărăciune constante…

    Bine ar fi să-I spunem Domnului – în acel loc al „întâlnirii” noastre cu El – tot ce ne apasă, rugându-L să ne ajute să „vedem” care este voia Lui în legătură cu noi , să ne ajute să vrem şi noi să fim după voia Lui… Cred că, abia când voia Lui şi a noastră vor coincide, locul „întâlnirii” noastre cu El se va putea umple de Împărăţia Cerurilor, după cum un simplu : „Fie mie după cuvântul Tău!” ne-a re-deschis poarta Acestei Împărăţii …

    Dea Domnul, să ajungem să simţim cu toţii „bucurie si viata” în inimi şi, „oricine ne-ar necaji, să ne bucurăm”…

    Reply

  2. Lucia
    martie 27, 2010 @ 12:11 pm

    Frumos articolul, Ionuţ!

    Reply

  3. dragos
    martie 28, 2010 @ 7:12 pm

    Patima

    pleaca acum sa nu te intorci sa nu mai vi la mine
    mereu ai fost si ai sa ramai
    un ghimpe infipt in mine.
    o rana adanca dureroasa
    cu ani legata’n mine.
    dar sper sa pot si tot incerc
    sa scap sa uit de tine.
    te legi nu vrei sa te dezlegi
    ramai infipta in mine,
    dar nu e vina ta e’a mea ca te-am chemat la mine.
    tu doar astepti un suflet slab
    sa vina langa tine,il prinzi usor ca intrun miraj s’il ti strans langa tine.
    cand el pricepe e mult prea greu
    sa mai scape de tine.
    O PATIMA CA REA MAI ESTI.
    DA VREAU SI SIMPT CA POT SA UIT SA SCAP DE TINE…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *