Maxim trei copii. Doar nu vrei sa mor de saracie!
Daca intrebi un tanar casatorit sau necasatorit cam cati copii si-ar dori sa aiba, iti spune cu hotarare ca unul, doi, s-au cel mult trei copii. Pe oricine ai lua la intrebari, nu ai sa gasesti un parinte sau viitor parinte care sa-si doreasca mai mult de trei copii, fie ca este credincios sau necredincios, fie ca este sarac sau bogat, sau in oricare alta situatie.
Filozofia nasterii copiilor este ca unul ar fi cel mai usor de crescut si fara sacrificii prea mari, doi insa este totusi mai bine decat unul deoarece ar creste copii mai frumos impreuna si, Doamne fereste, in caz ca te dezamageste unul din ei, sau iti moare inaintea ta, macar stii ca-l ai consolare pe celalalt. In schimb trei copii este deja dorinta unor inimi largi.
Dar sa vedem cum stau familiile de astazi cu mai mult de trei copii. Foarte putine, extrem de putine la numar fata de media generala a copiilor dintr-o familie, aceste familii se descurca in general mai modest din punct de vedere financiar, parintii nu au mofturi prea mari de la viata aceasta, ci isi doresc pentru copiii lor o scoala care sa-i scoata din stramtorari, si sa se capatuiasca si ei la casele lor.
Acum revenind la dorintele noastre vis-a-vis de nasterea copiilor, imi vine in gand intrebarea De ce ne dorim doar unul, doi, maxim trei copii, cand bunicii si inaintasii nostri au avut cate 5,7,10 sau chiar 12 copii?!? De unde diferenta aceasta atat de mare intre ceea ce era un lucru practic si firesc pana acum 40-50 de ani, acela de a avea „multi” copii, fata de ceea ce ne dorim noi astazi, adica maxim 3? Care a fost schimbarea care a produs o asa diferenta si cum ne afecteaza?
O prima cauza ne-o confirma situatia curenta de degradare a familiei, adica utilizarea metodelor contraceptive la scara larga, prin ingradirea si impotrivirea fata de nasterea fireasca a copiilor. Datorita dezvoltarii tehnologice si a cresterii posibilitatii de consum in economie, acum toata lumea are acces la prezervative si anticonceptionale. Farmaciile colcaie de aceste blestematii. Blestematia si mai mare este ca se fac si avorturi. Adica, de 40-50 de ani incoace, mai mult ca oricand nu se lasa sa vina copiii la rand. Oare ceilalti frati ai nostri care trebuia sa fie printre noi, unde sunt acum? Intrebati parintii!
Deci, fie ca ne place sau nu, gandirea noastra in privinta numarului de copii doriti, este proiectia dezastrului spiritual si social din ultimii 50 de ani la care s-a facut autoare omenirea. Si cum sa-ti doresti mai mult de 3 copii cand la parintii nostri nu am vazut decat unul, doi sau maxim 3? Cum sa-ti doresti mai multi copii daca mama, soacra sau sora te invata sa avortezi din cauza „saraciei” sau pentru ca „nu este momentul”, sau te invata sa te impotrivesti nasterii de copii prin metode contraceptive? Si te invata nu numai parintii ci si doctorii, si mass-media, si chiar patronul de supermaket cu prezervativele puse ostentativ la fiecare casa de cumparaturi, sa nu-ti doresti copii dupa fire ci sa te feresti de a-i avea.
Dar mai mult decat atat, oare cati dintre noi au curajul sa arate plaga societatii imbolnavite de pacatul nezamislirii de copii dupa randuiala? De unde credem ca s-au inmultit atat de mult cazurile de cancer la san si cancer de col uterin in randul femeilor, si mai ales a acelora tinere? De unde atatea complicatii si boli ale aparatului sexual feminin, in ciuda tehnologiei atat de dezvolate si a igienei atat de ridicate fata de cea a intaintasilor nostri? Din pricina poluarii, si a E-urilor din alimente? NU, ci din pricina desfranarii si a pastrilelor contraceptive, ca sa nu mai zic de avorturi.
Si o a doua cauza pentru care ne dorim doar 1, 2 sau maxim 3 copii este multa iubirea de sine. Iubirea de sine a viitorilor parinti care nu vor sa se jertfeasca si sa rodeasca copii. Copiii sunt rodul dragostei dintre parinti, asa ca si simpla dorinta de a avea doar 1 sau 2 copii, arata cat de putin roditoare vrem sa fie dragostea famiilor noastre. Si mai arata ceva. Mai arata cat de mult s-au inmultit divorturile pentru ca nu au fost casniciile sudate de (mai multi) copii. Dar cum familia moderna nu prea vrea copii in colaborare cu Dumnezeu, vin si divorturile pe banda rulanta.
Adevarul este ca nu vrem sa avem mai multi copii pentru ca aceasta ar insemna aproape sigur ca vom avea un trai mai modest sau mai bine zis mai putin confortabil, va insemna nu numai ca nu vom mai avea posibilitatea sa mergem in excursie in strainatate, dar poate ca nici in tara nu vom lua vacanta, datorita sacrificiilor de a asigura cele necesare copiilor, va insemna ca nu o sa mai avem posibilitatea sa ne cumparam hainele dorite la discretie, ci sa ne imbracam copiii mai intai, va insemna sa renuntam la noi pentru copii nostri. Adica va insemna sa ne lepadam de noi si sa ne luam crucea. Ori noi iubim confortul.
Ce ne mai impiedica de a vrea mai multi copii? Traiul de viata ridicat la care tindem sa accedem cu totii in lumea moderna. Am facut lucrurile din viata mai complicate si ne injuga mai tare la cele materiale. Ca sa pot creste astazi un singur copil trebuie sa-i asigur gradinita cu bani, la scoala trebuie bani pentru nenumarate rechizite, si activitati scolare, trebuie sa-l sustin financiar inclusiv la facultate, care si aceasta implica sacrificii. Trebuie sa-i asigur un calculator cu conexiune la internet care si aceasta costa bani. „Trebuie” sa-i cumpar si un telefon mobil pentru ca, lumea nu mai poate trai fara celular.
Multe de „trebuie” care ne descurajeaza de a ne dori mai multi copii. Asa ca, a avea mai mult de trei copii implica sacrificii si mai mari, iar mama va fi nevoita sa nu mai lucreze pentru a ingriji mai bine familia. Tatal va trebui si el sa munceasca din greu, pentru a sustine familia cu toate cele necesare traiului decent. Dar orice realizare mare implica un sacrificiu mare. Insa astfel de parinti sunt binecuvantati de Dumnezeu, iar batranetele lor au alinare din partea copiilor si a nepotilor.
Duceti-va in spitale sa vedeti cati parinti batrani zac bolnavi pe patul de spital si care nu primesc macar o singura vizita din partea unicului copil pe care il au. Sau intrebati intre rude cati parinti nu se pot bucura macar de un nepot, din cauza copilului care vrea ca si parintii lui un singur copil, dar mai incolo, cat mai incolo. Dar mai bine intrebati cati parinti vaduvi ajunsi la batranete sunt luptati cumplit de singuratate, pentru ca singurul copil pe care l-au crescut a uitat complet de ei. Nu au nepoti cu care sa-si mangaie batranetele, nu au nimic decat mila lui Dumnezeu si regretul ca poate daca faceau mai multi copii nu erau asa de urate batranetele.
Cu toate acestea, dorinta de a avea putini copii nu este rea in sine, insa rau este ca aceasta dorinta devine o hotarare pe care o luam adesea fara Dumnezeu. Rau este ca nu planificam nasterea de copii impreuna cu Dumnezeu ci ii planificam dupa stricaciunea vietii acesteia, singuri si egoisti, fara a-l introduce in gandul si inima de parinte trupesc si pe Creatorul Vietii. Rau este ca si copiii nostri vor face mai rau ca noi.
Dar in schimb ce este rau in a ne dori sa avem 4, 5 sau mai multi copii? Poate acei mai multi copii vor face mai putine necazuri decat doi copii indaratnici care-si au samanta indaratniciei lor izvorata din egoismul de a ne aroga doar noi dreptul de a da viata. Poate mai multi copii ne vor face batranetele mai frumoase si zilele mai senine. Poate ca prin cresterea acelor copii vom fi rasplatiti insutit in aceasta viata dar si mai mult in cealalta.
Cati copii e bine sa avem? Mai bine hotaram aceasta impreuna cu Dumnezeu! Chiar si prin acest lucru Dumnezeu ne arata cat de mult de iubeste, asa incat nu ne da mai multi copii decat ne dorim, respectandu-ne in mod deplin libertatea de a alege. Numai sa-L rugam…
Planificati copiii cu rugaciunea, nu cu contraceptia!
florinm
octombrie 27, 2009 @ 11:48 am
Frumos, frumos!! Mai era loc de scris, dar tot e balsam pentru suflet 🙂
Cine e autorul?
D
octombrie 27, 2009 @ 12:13 pm
Deja se exagereaza, as putea spune. Astazi cam maxim doi copii sunt doriti. Cel putin eu n-am auzit pe nimeni (dintre cei departe de Biserica) sa-si doreasca trei. Se spune ca cel mai greu de facut este al treilea,caci deja se depaseste o bariera psihologica (aceasta lumeste vorbind).
Eu cred ca principala si fundamental – singura pricina pentru care nu mai sunt nascuti copii este lipsa unei vietuiri crestine. Autentic crestine. La asta cred ca se reduce tot.
Si inca ceva: ati observat ca cei care se plang de cat de greu este astazi sa cresti copii sunt tocmai parintii cu 1-2 copii ? Eu stiu cateva familii cu trei sau mai multi copii, si nici unii nu se plang !
Dan
octombrie 27, 2009 @ 12:32 pm
Bine spus frate D. Touche!
Ai observat foarte bine ca parintii cu putini copii se plang mai mult de greutatea cresterii copiilor decat cei cu multi copii. Oare de ce? Multe de „vrem” si multe de „trebuie”. Vor sa ofere tot ce se poate din punct de vedere material copiilor, si uita de ceea ce este mai important in familie: comuniunea! Alearga dupa bani pentru pregatire la copii, alearga sa-i duca in toate excursiile organizate la scoala, nu insa sa-i duca si la biserica de la coltul strazii…alearga si iar alearga, si-mi este mila cum vad extrem de multi parinti dezamagiti de copii lor dupa ce au facut atatea sacrificii. Au facut saracii, asa este…dar daca nu le-au facut cum trebuie ce sa-i faci? Si daca sunt si multi tineri care cred ca li se cuvine ceea ce li se ofera, ce sa-i faci? Cine e de vina? Bine-nteles…lipsa unei vietuiri crestine.
Gabriela
octombrie 27, 2009 @ 12:37 pm
OK. Sa zicem ca eu vreau sa am 5 copii.Problema este ca la varsta de 43 de ani eu stau cu sotul meu la parinti. Intr-o camera de 3 mp cam cum am pute sa stam noi parintii cu cei 5 copii pe care i-am avea, chiar daca sa zicem ca ne-am lipsi de „confortul si lux-ul nostru” (pe care nu il avem nici acum)?
Cum poti sa te aventurezi sa dai viata unor copii pe care nu vei avea cu ce sa-i hranesti (nu mai spun nimic de faptul ca trebuie sa le asiguri imbracamintea si banii pentru cartile de scoala ca de calculator si internet nici nu poate fi vorba) pentru ca tu ca parinte nu poti fi sigur de locul de munca – nici la firme private nici la stat in ziua de azi? Imi plac copii enorm dar nu am de gand sa ii nasc si apoi sa ii dau la casa de copii pentru ca nu le pot asigura „strictul necesar” (vezi situatia din zona Moldovei). Cine are sa-i traiasca… cine nu … asteapta zile mai bune.
florinm
octombrie 27, 2009 @ 12:58 pm
Sunt multi care ar vrea copii, dar pun inainte alte conditii decat increderea in purtarea de grija a Domnului. Nici sa nu-i judecam pe cei cu multi sau pe cei cu putini copii.
Un parinte staret foarte drag mie mi-a spus de curand ca pot avea o casa a mea, o viata frumoasa, dupa voia Domnului, dar ar trebui sa mai renunt la confort, caci viata noastra ar trebui sa fie mai simpla.
Daca vreau si casa cu 5 camere si in fiecare sa am televizor plasma, DVD, linie audio ultimul racnet, covoare persane din lana, mobilier scump, sa beau numai sucuri „naturale” si sa mananc numai gratar, voi astepta mult si bine.
Pe cand, daca vreau o familie frumoasa, cu copii, cu multa dragoste, o pot avea foarte usor. Si poate ca din stradania mea de a le asigura cele necesare, Domnul se va milostivi si voi avea sansa de a avea si o casa a noastra. Pana atunci, stam cu parintii si ne purtam cu discernamant in fata Domnului.
Elena
octombrie 27, 2009 @ 3:32 pm
Raspuns pentru Gabriela.
Eu cunosc o familie tanara cu 5 copii. Stau intr-un apartament de 2 camere deloc spatios, si in plus, locuiesc si cu una dintre bunici. In total 8 persoane. S-au casatorit din timpul facultatii. Copiii au venit repede. Sunt fericiti pentru ca au avut intotdeauna mare credinta in Dumnezeu, care nu i-a lasat niciodata. Au multe greutati, dar cine nu are ispite in viata? Insa, una e sa treci de unul singur prin ele, si alta e sa iti pui nadejdea in Dumnezeu. Pentru ca daca nu ai incredere ca Dumnezeu te ajuta orice s-ar intampla, El te lasa sa te descurci singur, pentru ca respecta libertatea pe care ti-a daruit-o. Dumnezeu ajuta mult familiie cu multi copii, pentru ca acesti parinti se jertfesc in fiecare secunda a vietii lor.Sincer, eu n-am auzit niciodata de o familie de credinciosi sa moara de foame. Oricum pentru astfel de oameni saracia nu este o povara, pentru ca stiu ca si saracia si bogatia sunt de la Dumnezeu (exemplul lui Iov).
Sa ne amintim ce spune Mantuitorul in Matei VI, 25-34:
25.Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.
florinm
octombrie 27, 2009 @ 3:52 pm
Elena, si Gabriela isi pune nadejdea in Dumnezeu. Doar ca fiecare are situatia lui, particulara. E foarte usor sa vorbesti cand nu ai familie, cand nu ai copii, cand nu ai greutati. Toti avem greutati, dar toti suntem unici, vedem lucrurile unic. Este nevoie si de discernamant, nu poti face 15 copii doar dintr-o paruta „incredere” in Dumnezeu. Depinde foarte mult de dragostea pe care o ai, de inima ta mare…
Cand ai copii, orice lucru il „vezi” altfel, inclusiv cuvantul Domnului care inainte ne parea intr-un fel, dupa aceea il vom simti altfel. Si sa nu judecam pe celalalt, ca nu se stie cand ajungem in situatia lui si atunci ce vom face? Nu stim ce motive are cineva ca sa actioneze intr-un anumit fel.
Elena
octombrie 27, 2009 @ 4:59 pm
Corect. Eu incercam sa spun insa ca nu trebuie sa astepti o situatie materiala buna ca sa faci copii, pentru ca e posibil sa nu o ai niciodata si ramai si fara magaierea familiei. Ca oricum greutati avem toata viata. Sau sa te limitezi prin contraceptie sau avort la 1,2 copii pentru ca aprerciezi tu ca nu o sa ai cu ce sa ii cresti. Asta inseamna negare a implicarii Lui Dumnezeu in viata noastra. Or daca noi rostim mereu „si toata viata noastra Lui Hristos Dumnezeu sa o dam”, trebuie sa ne incredintam cu totul in grija Lui. Sa nu uitam o veche vorba din popor: Dumnezeu nu da nimanui mai mult decat poate sa duca. Iar zamislirea unui copil este indiferent de situatie un dar de la Dumnezeu (iar asta o spun in calitate de mama).Este adevarat ca au fost oameni care dupa ce au facut 1 sau 2 copii au decis de comun acord sa traiasca precum fratii. Si asa s-au mantuit. Dar la acesti oameni fereala a fost nevointa comuna a infranarii. In niciun caz, nu au existat considerente de natura materiala. Oricum, in cartile duhovnicesti si in viata crestinilor intalnim numeroase exemple despre viata de familie.
D
octombrie 27, 2009 @ 5:13 pm
Am gasit la un parinte – ca odata cu nasterea unui copil Dumnezeu da familiei care-si pune nadejdea in El si posibilitatea cresterii lui. Un fel de „zestre” ca sa zic asa, de un fel sau altul, care sa faca posibila cresterea lui.
Iar Sf.Ioan Gura de Aur ( a propos de ideea de a ne da noi cu parerea cati copii se poate face -5,10,15) spune – ca stie Dumnezeu mai bine decat noi cati copii putem creste; iar in momentul in care am atins „maximul” la care putem face fata, nu ne va mai da copii, chiar daca sotii vor fi in continuare impreuna. Credem oare ca e suficient ca sotii sa fie impreuna, si gata, pac , apare copilul ? Oare nu este si Dumnezeu acolo ?
florinm
octombrie 27, 2009 @ 5:17 pm
Buna adaugirea asta.
Dan
octombrie 27, 2009 @ 5:42 pm
Gabriela, daca ai 43 de ani, iar situatia materiala este grea, cu siguranta daca te iei dupa „prognoza” economica TV nu ai sa auzi de vreo minune ci de tot mai rau. Ori tu si sotul tau, daca asteptati sa prindeti vremuri mai bune poate veti rata sansa sa aveti macar un copil data fiind si varsta voastra(nu stiu daca aveti copii, am presupus ca nu). Si nu ar fi mai chinuitor regretul de a nu fi avut nici un urmas, decat chinul de a creste macar unul in conditiile in care va aflati acum?
Doar te intreb oarecum ingrijorat, dar poate v-ati gandit si la varianta asta. Mi-ar parea rau sa mai aud de inca o pereche de parinti care vor copii dar nu-i (mai) pot face.
Mie imi este foarte usor sa vorbesc pentru ca nu sunt pana in momentul de fata parinte, dar am nadejdea ca poate ne pricopseste Dumnezeu, pe mine si pe sotia mea, cu o mogaldeata.
bogdan
octombrie 27, 2009 @ 10:28 pm
daca nu vrem multi copii ar fi si o solutie.E anevoioasa,dar exista.Se cheama abstinenta.Am fata si baiat,gemeni,iar o noua sarcina a sotiei ma poate lasa vaduv din cauza unei afectiuni renale a sotiei.Ce e de facut?prezervative si departarea de Dumnezeu?Incercam abstinenta,dar mai mult de o saptamana -doua nu ne tine…Casnicie inseamna casna,si lupta,cu caderi,cu ridicari.Abandonarea luptei inseamna infrangere.Castigarea ei e departe,dar speram ca la un moment -dat vom reusi.Sper sa nu fie prea tarziu.Sa lupti cu patima care e leu,e greu.Atentie la educarea copiilor,sa fie crestini care sa inceapa lupta devreme,nu cum am inceput-o eu,la treizeci si ceva de ani,cand furnica era leu.
Adriana
octombrie 28, 2009 @ 12:23 am
Citind ce scrieti aici, cei casatoriti, ii dau dreptate Apostolului Pavel cand zice:
„Daca insa te vei insura, n-ai gresit. Ci fecioara, de se va marita, n-a gresit. Numai ca unii ca acestia vor avea suferinta in trupul lor. Eu insa va crut pe voi.”
Domnul Hristos si maica Sa sa va intareasca si sa va ajute sa va purtati crucea cu bucurie!
Ana
octombrie 28, 2009 @ 3:21 pm
Bogdan, si daca sotia ta nu ar mai putea avea relatii intime cu tine…atunci te-ai putea abtine? Iarta-ma. Situatia voastra tine de duhovnic.
Ana
octombrie 28, 2009 @ 3:24 pm
La primul copil familia incepe sa simta greutati la al doilea parca s-ar ameliora, insa par mai mari, la al treilea familia incepe sa aiba un ritm de viata si chiar ca se poata numi familie.
Provin dintr-o familie mica si vad cat de greu este sa nu poti apela la frati si surori, asa ca din suflet va spun, nu lasati sa treaca timpul.
Maximar
octombrie 30, 2009 @ 12:04 am
Doamne ajuta! acum un an eu ramaneam somera si la sotul meu la fabrica nu prea mai era de lucru, deci… concediu obligatoriu, dar acasa doi copii ne asteapta sa ne ingrijim de ei. Pana sa imi gasesc servici am ramas insarcinata, iar acum, cu bebelusa mea de o luna in brate, nu mai imi fac probleme ca am 40 de ani si e ceva mai greu de gasit servici la varsta asta. De cateva luni, din 3 schimburi la fabrica, au ramas doar doua si pe sefii de schimb, cum e sotul meu, i-a chemat azi directorul sa vada ce face cu ei, ca unul e in plus. M-am rugat la Domnul nostru Iisus Hristos si la Maicuta noastra Fecioara Maria sa nu ramanem amandoi someri cu 3 copii, si iata ca sotul a venit acasa cu veste buna: directorul i-a chemat sa le multumeasca pt eforturi si rabdare si sa ii anunte ca le da bonus luna asta, de concediere nici vorba. Asa se ingrijeste Dumnezeu de copilasii lui (si trupeste si ai nostri), nimeni nu ramane neingrijit, numai sa ceri si Domnul iti va da, daca te straduiesti sa Ii asculti poruncile, eu nu prea reusesc mereu, dar incerc, ma straduiesc, Doamne ajuta-ne, miluieste-ne si nu ne lasa in griji si nevoi, ca sa Te laudam pe Tine in fiecare clipa a vietii noastre, sa Te slavim si Te cinstim, Doamne ajuta!
Adriana
octombrie 30, 2009 @ 1:31 am
Maximar,
Frumoasa marturie facuta spre slava lui Dumnezeu 🙂
florinm
octombrie 30, 2009 @ 2:19 am
Ana, spune-ne mai multe despre copii 🙂
Maximar, mare e Domnul si e cu noi. De cine ne vom infricosa?
Ana
octombrie 30, 2009 @ 12:36 pm
Maximar, frumoasa viata ai si Doamne ajuta spre urmatorul copilas.
Florin, m-ai pus in dificultate. Eu ma uit la mine si ma gandesc la ce daruri mi-a dat Dumnezeu. Am atat de multe bucurii cu copilasi incat imi vine sa spun la toata lumea: iubiti sa aveti copii!
Cel mai important lucru este sa traim in fata lor crestin ortodox 24 din 24 ore. Astazi asta s-ar numi fanatism (in ochii unora), insa este singura educatie care sa le salveze si sufletul si trupul si sa-i ajute sa fie oameni demni in viata si sa mearga spre mantuire.
Doamne ajuta
D
octombrie 30, 2009 @ 9:18 pm
vad ca trece articolele in revista si le ia peste picior; sper sa nu aiba prea multi ani, sa fie in perioada frondei, altfel n-ar prea avea scuze …
ingrid
noiembrie 1, 2009 @ 9:47 am
Bogdan,
ce afectiune renala are sotia, spune-ne si noua, poate cineva are o idee si poate se poate rezolva. Si apoi bolile acestea trebuie privite ca incercari de la Dumnezeu,sa vada daca jertfa merge pana la a pune sufletul pentru Hristos. Nu numai sotia ta, ci si Avraam a fost incercat, putea sa-si piarda unicul copil pe care-l primise de la Dumnezeu la batranete in urma multor rugaciuni. Stie Dumnezeu de ce ne incearca.
Fiecare mama este in pericol de moarte ori de cate ori naste, de aceea o impartaseste preotul, Dumnezeu face minuni cu noi mereu, n-avem de ce sa ne temem, daca traim sau murim, ai Domnului suntem.
Fiecare trebuie sa inteleaga ca in aceasta viata ne pregatim pentru cealalta, oricand ne poate veni ceasul, toti suntem datori cu o moarte.
Dar desi toti murim, unii vor invia pentru viata iar altii pentru judecata (In. 5, 29) Viata aceasta este prea scurta ca sa ne putem permite sa alegem pacatul! Putem sa ne permitem sa riscam viata vesnica pentru o nimica toata? Sau nu stim ca cel care isi iubeste sufletul il va pierde, iar cei ce-si pierd viata pentru Hristos o vor castiga? Nu stim ca atunci cand o mama isi pierde viata pentru prunc este socotita impreuna cu mucenicii Domnului? Este cea mai mare bucurie sa fii mucenicul Domnului!
Nu avem vremuri grele de prigoana, deocamdata. Putini oameni se pot invrednici de marea cinste a muceniciei. Daca Domnul vrea, o cheama la El, iar daca socoteste sa faca o minune, va veti bucura impreuna de al treilea prunc. Nu deznadajdui! Cu noi este Dumnezeu!
Mama mea a trecut pe langa moarte la nasterea fratelui meu. Era in ultima secunda, cu dilatare maxima, cand doctorii au sesizat ca nu poate naste normal. Se punea problema sa-l scoata cu forcepsul, sau sa incerce o operatie extrem de dificila. Mama n-a stat pe ganduri si a ales ce trebuie cu hotarare. Au adormit-o fara sa o testeze daca rezista la operatie, si de seara la 8 cand s-a terminat operatia, pana dimineata la 5, a stat doctorul nemiscat de langa ea, luptand s-o readuca la viata. In alta camera copilul era la reanimare. In primul an il pazeau pe fratele meu cu lumanarea, asa era de bolnav, iar doctorii nu-i dadeau nici o sansa de supravietuire. A fost foarte greu, nu vreau sa intru in detalii, dar Dumnezeu face minuni, nu ne paraseste niciodata.
Domnul sa va binecuvinteze dragostea si sa va intareasca in credinta!
Angelica
noiembrie 1, 2009 @ 11:33 am
totusi suntem pacatosi, ganditi-va ca, parintii se pot mantui prin nasterea de copii si eduatia crestin-ortodoxa pe care le-o dau, nu e mai frumos sa te gandesti ca, impreuna cu Dumnezeu, dand viata unui suflet, sti ca, acolo sus, ai o pila la Creator pentru mantuirea sufletului tau si a familiei tale? eu zic ca da. eu am doar o surioara, desi mi-am dorit mereu sa am cat mai multi frati si surori, parintii nu si-au dorit mai multi obiectand, ca sunt greu de crescut, nu-i judec pe parintii mei, doar sunt ai mei si-i iubesc, le sunt recunoscatoare ca mi-au dat viata, dar, ca sa nu spuna cineva ca nu stiu ce vorbesc, iata, stiu, ca pe mine mai multi frati m-ar fi facut m-ai fericita, si asa ne-au crescut greu, dar cunosc familii cu o situatie financiara mai rea decat a noastra, dar cu mai multi copii, care au cresut tot greu, dar frumos, prin mila si ajutorului Domnului Nostru Iisus Hristos…
cineva
februarie 5, 2010 @ 2:56 pm
Acuma din nou sa zic ceva si sa imi comentati:-))Deci, o familiea normala de ce ar vrea mai mult de 3 copii?Sa aiba ei un trai mai modest si in acelasi timp sa nu le poata oferi nimic copiilor?Mi se pare foarte aiuria sa ai mai mult de 3 copii, asta se intampla pe vremea lu’ Creanga. Tu crezi ca cei de pe acea vreme doreau neaparat multi copii? Crezi ca daca puteau sa se protejeze, faceau atatia copii? Crezi ca fetele de 18 ani simt nevoia sa faca un copil si sa isi strice viata? Eu nu cred.
Saurian
februarie 5, 2010 @ 3:03 pm
@cineva: Vezi tu să îţi explic toate astea e destul de complicat. Pentru că ar trebui să încep să-ţi definesc relaţiile trupeşti, căsătoria şi toate celelalte în concepţia creştin-ortodoxă. Dar pe scurt faza ar fi că noi ne gândim să facem copii atât cât dă Dumnezeu că poartă El de grijă în problemele materiale. Viaţa înainte de cele două războaie mondiale era cu totul altfel.
Lucia
februarie 5, 2010 @ 11:46 pm
Cineva:
fiecare copil e un dar de la Dumnezeu si, cand se naste, vine pe pamant cu un „CEC” („zestre” in limbajul lui „D”). Oare noi constientizam asta? Ca pruncii sunt daruri divine ??? Stim noi sa le pretuim ?
sunt sigura ca ai oferit de multe ori daruri celor dragi… Cum au primit darul tau? L-au apreciat ? L-au folosit ? S-au bucurat ? Au cautat sa-l valorifice (precum talantii din pilda) ?
Dar tu, ce faci cand primesti un dar de la cineva drag ? Nu pot crede ca il vei arunca cat colo, enervat, stresat , gandind „ce-mi trebuie mie asta?”,„unde-l mai pun si p-ăsta” ?
Stiu ca e greu (e chiar imposibil!), dar ia incerca sa te pui – macar infinitezimal – in locul Daruitorului ! Ce gandeste El pentru tine ? Cum i-ar place sa primesti darurile Sale ?
Cineva, mai sus, amintea din „predica de pe munte”: sa nu va ingrijiti de ce veti bea, manca, imbraca etc, ca stie Domnul de ce aveti voi nevoie…
Refuzand darul primit e ca si cum ai zice: eu nu vreau decat 3 „CEC-uri” , restul nu-mi trebuie… Dar stim noi atat de bine ce si cat ne trebuie noua pentru mantuire ?
Sa zicem ca vei „accepta” sa primesti doar 3 „CEC-rui” (tot e ceva, decat nimic, nu ?!?). Si totusi Daruitorul considera ca ti-ar fi necesare, tie si sotiei tale, 4 sau 5 sau 12 „CEC-uri”, caci ai mai multe de „platit” pe aici, cine stie ce „datorii”… Ce te faci ? Cum iti vei plati „datoriile” ? Te imprumuti ? De la cine ?
O varianta ar fi „BANCA” de ASCEZA, INFRANARE ; traiti „ca frate si sora”, daca va iubiti cu adevarat , si, desigur, daca hotarati asta de comun acord!!! Iubirea se poate manifesta sub o multitudine de forme… Important e sa le gasiti pe cele care va vor ajuta sa va mantuiti reciproc… caci asta-i scopul principal al oricarei familii; cel al nasterii de prunci fiind unul secundar (ca rod al dragostei dintre soti), necesar doar pentru uni… Exista si famili care nu pot avea copiii… Si cat si-ar dori sa aibe!!! In Vechiul Testament se considera ca un blestem sa n-ai copii… Pai cred si eu: ca pierdeau atatea CEC-uri !!! Erau deja in „faliment”…
Azi, dintr-un „masochism” inconstient (mostenit – probabil – de la Adam si Eva, care au vrut sa cunoasca si raul, pe langa bine), ne place sa falimentam din start, nemaifiind capabili sa depasim nivelul rational, spre cel al credintei, al lasarii totale in grija Proniatorului…
Lucia
februarie 6, 2010 @ 2:16 pm
@ admin: Cer scuze pt întinderea unor comentarii!
@ Cineva: … oamenii din vremea lui Creanga traiau alt fel de viata, fara mass-media de azi (ca sursa de atatea ispite), mai aproape de natura, in respect si armonie cu ritmul ei… Între animalele domestice sau salbatice, majoritatea hărăzite de Creator cu instinct matern, a vazut Creanga vreun sistem intern de „protectie” impotriva inmultirii ?
Dumnezeu l-a facut pe om – ca si cunună a creatiei Sale – la sfarsitul „zilei” a VI-a, dupa ce i-a „aranjat” mai intai intregul „decor” in care urma sa traiasca fericit. A vazut Adam vreo metoda „contraceptiva” in jurul sau, ca sa aiba ca „model” demn de urmat ?
O sa zici: bine, bine, dar omul n-are doar instinct ci si ratiune, vointa si sentiment – ca semne ale chipului divin din el…Trebuia, deci, sa fie muuult mai evoluat decat cele dinaintea lui…Creatorul ar fi putut „proiecta” un cu totul alt mod de inmultire la om. Care ţi-ar fi convenit mai mult ? Prin spori ? prin depunere de icre ? Oare unde apare, aici, notiunea de placere ? Ei dar omul, care e muuult mai evoluat, vrea distinctia clara intre placere si responsabilitate, daca s-ar putea sa nu existe nici o legatura intre acestea, ar fi „perfect” ! Placerea o vreau acum, ca nu pot fara… responsabilitatea, mai tarziu, daca am chef … Dar, ca-n orice „sistem de afaceri”: ca sa primesti ceva trebuie sa dai altceva in schimb: Mantuitorul Si-a dat si viata pentru noi, ca sa primeasca – in schimb – pacatele noastre. Numai noi, care suntem muuult mai evoluati, vrem sa primim placere si sa nu dam nimic in schimb, nici macar un raspuns (asta inseamna „responsabilitate” = sa rapunzi pentru (de) ceva ce ai primit !) de multumesc…
… iar fetele de 18 ani, care au copil, nu si-au „stricat” viata, din contra se mantuie, daca si numai daca renunta la cautarea placerilor gratuite… Nici nu vor mai avea timp de asta, caci pruncul nou nascut le va umple timpul mantuirii lor…
Din pacate – azi – majoritatea cazurilor de minore insarcinate se datoreaza unor probleme (carenţe) educationale din mediul de provenienta… Daca le-ar place mai mult sa studieze, sa se roage, sa fie in comuniune deplina cu cei din jur care au nevoie de ajutor, atentie, un cuvant bun etc … n-ar mai avea timp sa caute o „fericire” gratuita. Se spune ca lucrul primit pe gratis, te costa, de fapt cel mai scump! Cam la fel – cred ca – se pune problema si pentru baieti…
Si inca ceva: te-ai gandit vreodata care este diferenta intre placere si fericire? macar din punct de vedere temporal: care dintre ele poate dura mai mult ? Nu cumva a doua poate dura si o vesnicie ? Cu ce conditie ? Si de aici incepe, deja, alta „lectie”… o lectie in care ar trebui sa reusesti sa accezi in planul suprarational al credintei, al dialogului permanent cu Cel care ne-a creat din IUBIRE, ca sa ajungem de unde am plecat, adica tot la IUBIRE, in comuniune deplina cu EL, spre a fi cu adevarat fericiti, vesnic…
In concluzie: „cineva”: ce pretentii ai de la tine ? Te multumesti cu ceva trecator ? Sau vrei ceva vesnic ? Ia intreba-ti constiinta ! Ea ce spune ? te multumesti cu spiritul de „turmă”, alegand „calea cea larga” a desfatarilor, a unei vieti „usoare” ? sau vrei ceva mai mult de la tine ? Stii pilda talantilor ! Cu care dintre cei 3 slujitori ai vrea sa semeni ? Cu cei care au inmultit talantul primit de la Stapan, sau cu cel lenes si nerecunoscator, care s-a „multumit” sa ingroape talantul primit ? Care a fost rasplata pentru fiecare ? Primii doi: au intrat „intru bucuria” Domnului lor, al treilea a fost aruncat acolo unde este „plangerea si scrasnirea dintilor”…
As dori, si am toata nadejdea ca si la tine, „cineva”, constiinta (adica glasul lui Dumnezeu in om) se va face bine auzita !
Doamne ajuta!
gabriela tudor
februarie 6, 2010 @ 4:15 pm
Foarte bun articol si atat de actual! Imi pare rau ca l-am citit atat de tarziu..Felicitari celui/celei ce l-a scris. Ai foarte mare dreptate. Apreciez in mod deosebit comentariile Elenei, Luciei si ale lui FlorinM. Ati spus multe lucruri minunate si adevarate.As putea sa mai adaug opinia mea personala si anume ca noi, oamenii, pacatosii, avem deseori senzatia ca putem controla totul, ca viata ne apartine, ca facem ce vrem cu ea, si, in concluzie,putem decide si cati copii sa aducem pe lume, la ce interval de timp, vorbim cu medicul sa facem cezariana in ziua de.., data de nastere aleasa de parinti, ce nume sa punem (cat mai exotic si telenovelist cu putinta) si in aceasta ecuatie Il excludem cu totul pe Dumnezeu. Tocmai fiindca noi credem ca totul sta in puterea noastra. Dar surpriza! Dumnezeu ne da ceea ce considera el mai bine si mai precis..copii care vin dupa multi ani de casatorie si grele incercari, sau copii cu handicap (care, din pacate, sunt victimele pacatelor parintilor),sau copii foarte bolnaviciosi, sau deloc. Si asta ca pedeapsa pentru cei 5, 10, 15 ani de folosit metode contraceptive sau pentru cele 2-3 avorturi efectuate, pe care le decid cuplurile de comun acord. Nu realizam cat suntem de mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, ni s-a urcat la cap ca suntem puternici, ca putem trai pentru placere cat avem chef si cand ramanem fara serviciu, dam nastere unui copil sa stam acasa in concediu de crestere al lui. Nu radeti, ca asa gandesc tinerii. Deci…nu prea se mai raporteaza la Dumnezeu. Din nefercire. De aia pe vremea lui Creanga stateau altfel lucrurile, oamenii avand atunci valori spirituale. Trebuie sa recunoastem ca odata cu tehologia avansata,aparitia mall-urilor, dezvoltarea mass-mediei (spre penibil, zic eu), s-au cam dus valorile umane, si ne-am adaptat, chiar si noi crestinii, la trend-urile de dincolo, oamenii nu mai fac dragoste, ci sex, si daca esti in cautare de cat mai multa placere, adio iubire si in concluzie, nastere de prunci. Societatea merge spre declin, in special moral si spiritual. Si intr-un asemenea context, oamenii nu isi mai pun nadejdea in Dumnezeu, L-au uitat de mult, iar timpul lor se umple cu totul alte lucruri, trecatoare. De aceea nu mai stim ce inseamna fericirea. Tinerele de 18 ani sau mai putin (am avut o eleva care a nascut la 13 ani si jumatate!) care raman insarcinate, fiti convinsi ca nu-si asuma rolul de mama, in schimb Dumnezeu le da aceasta incercare si nu le lasa sa avorteze, pentru mantuirea lor. Femeia se va mantui prin nastere de fii. Cunosc multe asftel de cazuri. Sunt asistent social si intalnesc zilnic, dar va spun ca acesti copii sunt unica lor realizare, bucuria lor. Din aceste ”greseli” a aparut soarele si pe strada lor. Cat despre familiile din ziua de azi, traducandu-se cupluri care au stat deja in concubinaj si au realizat ca sunt compatibili (nu generalizez), este evident de ce nu isi doresc mai mult de 1-2 copii, mai precis daca tin neaparat sa aiba baiat, mai incearca o data sau invers, daca au fetita, si asta pentru ca nu sunt pregatiti financiar sa faca fata. Cei mai multi locuiesc cu parintii, apar discutii, si mai bine se lasa pagubasi. Si cu totii ne gandim la viitorul lor, si asa e si firesc, mai ales la cel material, neglijand zestrea spirituala. Eu, personal, am doua surori, si a fost foarte bine, ne-am inteles extraordinar si astazi, casatorite fiind, vorbim in fiecare zi. Am ramas la fel de unite. Cu siguranta as fi fost foarte trista daca eram singura la parinti. Cu certitudine parintilor le-a fost greu sa ne creasca, mai ales mamei, ca femeile duc greul, dupa parerea mea, insa astazi suntem cea mai mare bucurie. Se uita in urma si vede ca a realizat ceva. Suntem mandria lor. Toate in lumea asta trec si vin,le ducem cum putem fiecare, unii avem mai mult, altii mai putin, insa un zambet de copil, mai ales daca e al tau, inmoaie si inima de piatra si cand esti parinte vezi altfel viata.
Eu am o fetita, care a venit dupa 3 ani de la casatorie, atunci cand a decis Dumnezeu ca suntem pregatiti (si intra-adevar, asa a fost). A fost o minune sa vezi cum, din nimic,apare din trupul tau, atat de pacatos, o fiinta vie, cu maini, picioare si tot ce-i trebuie, atat de perfecta. Acolo e mana lui Dumnezeu-Creatorul si in momentele acelea simti ca e alaturi de tine mai mult decat oricand. Sincer, noi, nu avem o situatie prea roz, si sunt multe cheltuieli pentru un copil, insa nu am simtit ca saracesc cumparandu-i hainute poate mai scumpe decat ar fi costat pentru mine, sau jucarii. A avut grija Dumnezeu sa ne ajunga banutii, sa aiba tot ce-i trebuie. Mai mult de atat, odata cu nasterea ei, familia practic s-a intregit, nu ne mai certam din prostii, avem alta maturitate, alte prioriatati, ne iubim si mai mult si..exista un moment pe care il doresc tuturor sa-l traiasca, si anume cand vine fetita noastra si ne tine pe amandoi de gat si zice: toti 3! Sunt multe momente pe care, daca nu as fi avut copil, cu siguranta as fi pierdut enorm. Nu spun ca e usor sa cresti copii, pe mine, una, m-a sleit fiica-mea de puteri, am uitat cu totul de mine, insa satisfactia e pe masura.Ne dorim un fratoir sau o surioara pt ea (personal, as vrea gemeni, dar Dumnezeu stie mai bine cat pot duce), insa lasam in voia Lui. Stiu ca El stie mai bine ca noi cand e momentul si ce resurse materiale sunt. Copiii sunt cea mai mare realizare, implinirea noastra ca oamenii si poa tecea mai sigura apropiere de Dumnezeu. Doar cand suntem parinti vom intelege pe parintii nostri si vom invata sa nu mai judecam.
p.s: am retinut sfatul parintelui staret catre florinm; asta aveam si eu nevoie sa aud. Doamne ajuta-ne!
Arkan
ianuarie 28, 2011 @ 11:59 pm
Cu riscul de a supara pe cativa comentatori, nu ma pot abtine sa nu sesizez o oareacare urma de ipocrizie: cati dintre voi sunt casatoriti de cel putin 10 ani si au cel putin 7-8 copii ? Judecand dupa principiile pe care le enuntati pe aici (niciunul nu foloseste metode contraceptive) ar trebui ca fiecare sa aiba acasa o mica echipa de fotbal (sau macar una de handbal).
Dan
ianuarie 29, 2011 @ 12:18 am
Salutare Arkan!
Cred ca este o eroare de rationament sa spui ca lipsa contraceptiei duce in mod imperios la nasterea multor copii. Lipsa contraceptiei nu duce in mod necesar si la multi copii. Opinia expusa de tine este una foarte larg raspandita…si gresita ca daca nu recurgi la contraceptie atunci rezulta neaparat multi copii.
Personal, sunt casatorit de 4 ani…si pana acum nu a aparut niciun bebita la orizont…desi mi-as dori.
Sotia mea are o colega de servici care a reusit sa aibe un copil abia dupa 7 ani de la casatorie.
Parintii mei au prieteni de familie care nu au reusit sa aibe copii in tinerete desi si-ar fi dorit. Au adoptat unul, iar la 40 de ani mamica adoptiva a ramas insarcinata. Am participat la botezul cu parinti de peste 40 de ani…si un singur copil nascut.
Am unchi si matusa credinciosi, care nu au folosit nicio metoda contraceptiva… si au avut doar un singur copil.
Cred ca ar fi bine sa intrebi si cativa ginecologi cat de „usor” raman femeile insarcinate…mai ales de cativa ani buni incoace.
Exemple am cu duiumul…dar cine sa le creada…cand aproape toata lumea este preocupata de placere si experta in driblat responsabilitatea ce vine in mod natural la pachet cu placerea….sexuala. Dar cine dribleaza responsabilitatea, cade sub osanda placerii, placere care singura (fara a fi insotita de responsabilitate) duce doar la autodistrugere sufleteasca si trupeasca.
(Multi vor zice: Resposabilitate legata de actul sexual? ce e aia? ati inebunit? Dar nu…au inebunit cei care au cautat placerea actului sexual fara a-si asuma responsabilitatea. De aia avem o intreaga generatie de tineri dependenti de masturbare, de filme porno, tineri dependenti pana in maduva oaselor de desfranare – mai ceva decat drogatii de droguri – si cand le spui de boala lor sar ca arsi.
[b]Nu au fost invatati despre responsabilitate ci despre superficialitate[/b]
Desigur ca sar ca arsi sarmanii…caci orice buba care este atinsa doare…si pacientul tipa. Mai rau este cand ajungi in fazele finale ale nebuniei duhovnicesti, adica sa nu-ti constientizezi boala sufleteasca nici macar dupa ce ti se explica diagnosticul)
admin
ianuarie 29, 2011 @ 7:48 am
Salut Arkan,
Poate uiti ca o alta modalitate de a nu face copii este sa te infranezi, sa nu faci dragoste.
Arkan
februarie 2, 2011 @ 10:32 pm
Salut Dan,
Iti multumesc pentru raspuns si va doresc in primul rand sa reusiti sa aveti copilul pe care il asteptati. Si eu sunt casatorit de 4 ani si am o fetita de 8 luni. Sunt intr-adevar multi facori care contribuie la conceperea unui copil, dar si eu iti pot da exemplul personal: sotia mea a ramas insarcinata dupa a doua luna de "incercari". La fel si prietenii mei, toti au acum copii pe care i-au conceput la fel de repede (cu o singura exceptie, un cuplu care a apelat la fertilizare in vitro). Iti dai seama ca daca nu am folosi anticonceptionale, toti am fi probabil in situatia cu echipa de fotbal din comentariul meu anterior. Orice ar spune Biserica, sexul este un element important intr-o relatie/ casatorie, nu cel mai important, dar cu siguranta influenteaza fericirea unui cuplu.
In continuare sunt de parere ca B.O.R. greseste mult punand la un loc metodele contraceptive cu avortul, dar cum nu cred ca va pot influenta in vreun fel parerile ma opresc aici, pentru ca nu sunt un mare adept al contrzicerilor. Biserica Catolica tocmai a recomandat de curand folosirea prezervativului atat ca metoda contraceptiva, cat si in scopul prevenirii bolilor cu transmitere sexuala. Ancorarea in trecut nu poate fi benefica nimanui, iar cei care traiesc cu impresia ca bunicii si strabunicii lor au fost usi de biserica se insala amarnic (am auzit niste povesti de la ai mei si de la fratii lor care m-au facut sa raman cu gura cascata ca la primul film 3D pe care l-am vazut). Si mai era o mica diferenta: bunica mea din partea tatalui s-a casatorit la 16 ani (era ceva obisnuit atunci)
Saurian
februarie 3, 2011 @ 5:20 am
Arkan, doar la un lucru vreau să mă refer: oameni cu păcate mari nu sunt de ieri sau de azi ci dintotdeauna. Este o prostie să credem că acum 100 de ani oamenii erau sfinţişori. Aveau şi ei păcatele lor uriaşe dar aveau un ajutor în sensul că nu se propovăduia şi nu existau posibilităţi de propovăduire a sexualităţii şi a patimilor aşa cum e acum. Asta e tot.
Ana
februarie 3, 2011 @ 6:45 am
Arkan
[i]"In continuare sunt de parere ca B.O.R. greseste mult punand la un loc metodele contraceptive cu avortul…"[/i]
Aici nu este vorba de BOR ci de constiinta noastra. Vrem ca cineva sa ne-o linisteasca. E insa indeajuns de citit Noul Testament si ne lamurim ca decizia nu apartine lui BOR ci lui Dumnezeu.
Te-as ruga insa sa-ti raspunzi singur la intrebarea: [b]daca un om este sanatos, e bine sa ia medicamente?[/b]
Si inca ceva. Stim ca medicamentele sunt pentru insanatosirea noastra. [b]Ce stim insa despre anticonceptionale? Ce efect au ele asupra organismului femeii? [/b]
Mi se pare adormire de constiinta sa lasi pe femeia iubita sa ia anticonceptionale stiind ca asa isi distruge sanatatea.
Dan
februarie 3, 2011 @ 7:29 am
Arkan, multumesc si eu pentru raspuns.
Ai spus ca sunt multi factori care contribuie la conceperea unui copil, si mare adevar ai spus prin aceasta. Din multitudinea aceasta de factori te-as ruga sa te gandesti daca toti sunt factori pur naturali, sau daca nu cumva exista si factori de alta natura care pot influenta sarcina.
Te cred pe cuvant atunci cand vine vorba de experienta ta personala vis-a-vis de conceperea pruncilor.
Acum, ca sa glumim un pic, tot nu ai dreptate cu echipa de fotbal, dat fiind ca in 4 ani de casnicie nu ai fi putut sa ai mai mult de 4 copii…iar pentru echipa ar fi trebuit sa fie 11 in 4 ani. Se putea doar cu serii de tripleti…ceea ce este o raritate.
Revenind la discutia mai serioasa, faptul ca sotia ta a ramas insarcinata dupa doua luni de incercari, nu inseamna automat ca asa va fi tot timpul. De aceea ti-am spus ca nu iti fundamentezi concluzia ca ai ajunge la o echipa de fotbal daca nu te protejezi. Nici doctorii ginecologi nu pot face asemenea predictii. Daca sotia ta a ramas insarcinata usor, poate la a doua sau la a 3-a sarcina va ramane insarcinata…mult mai greu…fara sa fie vorba de probleme medicale la mijloc. Intreaba un doctor in acest sens.
Si iaras, faptul ca ai fost inconjurat numai de oameni a caror sotii au ramas insarcinate usor nu este un motiv de a generaliza lucrul acesta (faptul ca femeile raman insarcinate usor), asa cum nici exemplele expuse de mine nu sunt un motiv de a generaliza faptul ca femeile raman insarcinate greu. Pur si simplu, o asemenea statistica nici doctorii nu-si permit sa faca. Dar exista posibilitatea si pentru ceea ce ai expus tu, si pentru ceea ce am expus eu…de aceea generalizarea cu echipa de fotbal cred ca este mai mult o frica interioara de-a ta. Nu am zis-o ca pe o acuza, ci ca pe o ***estie de a evalua mai bine concluzia la care ai ajuns.
Ai spus ca: "Orice ar spune Biserica, sexul este un element important intr-o relatie/ casatorie, nu cel mai important, dar cu siguranta influenteaza fericirea unui cuplu."
Prin lucrul acesta, parca insinuezi ca Biserica ar fi impotriva faptului ca manifestarea sexualitatii influenteaza fericirea cuplului" Pai tocmai ca Biserica constientizeaza lucrul acesta si de aceea este foarte atenta ca aceasta sexualitate sa nu deraieze de la firesc….caci altfel influenteaza fericirea familiilor.
Nu a sustinut niciodata Biserica faptul ca placerea actului sexual responsabil nu este un element important in echilibrul cuplului.
Daca ai vrut sa spui altceva decat am inteles eu aici, atunci in cer iertare.
Argumentul cu biserica catolica pe care l-ai folosit in sprijinul utilizarii prezervativului, nu este un argument valid deoarece este un argument care face apel la o autoritate (care poate gresi) nu la efectele pe care le are prezervativul asupra relatiei de cuplu si asupra fiecarei persoane participante.
Urmand acelasi rationament, e ca si cum ai spune ca daca celebrul doctor X este de acord cu fumatul, atunci tragem concluzia ca fumantul este sanatos si nu are consecinte negative. Dar nu, stii ca lucrurile nu merg asa.
Am scris cam mult, dar sper sa nu te fi plictisit.
Arkan
februarie 3, 2011 @ 11:03 pm
@ Dan
Salut, nu m-ai plictisit deloc, esti un interlocutor foarte placut, care isi argumenteaza logic afirmatiile, spre deosbire de multi "buni crestini" de pe acest site care prefera sa te jigneasca doar pentru ca nu impartasesti aceleasi opinii ca si ei sau sa argumenteze tot ce spun cu citate din diversi duvovnici
"Pai tocmai ca Biserica constientizeaza lucrul acesta si de aceea este foarte atenta ca aceasta sexualitate sa nu deraieze de la firesc….caci altfel influenteaza fericirea familiilor.
Nu a sustinut niciodata Biserica faptul ca placerea actului sexual responsabil nu este un element important in echilibrul cuplului."
Ce crezi ca Biserica considera firesc si responsabil cand vine vorba de sexualitate in cuplu ? O data, de doua ori pe luna ar fi OK ? O data la 3 zile este considerat desfranare ? De ce trebuie ca Biserica sa fie foarte atenta ca sexualitatea din interiorul cuplului ? Dupa parerea me, notiunile de "firesc" si "pervers" ar trebui definite de fiecae in parte, in functie de ce il face sa se simta bine.
Ideea cu echipa de fotbal, nu este deloc o frica interioara a mea :-). Impreuna cu sotia mea am agreat sa nu apelam niciodata la avort. Tinand cont ca folosim ca si metoda contracepiva prezervativul (care nu este inafilibil) este posibil sa mai apara micuti. Pentru moment, iti pot spune ca, desi fetita noastra are 8 luni, am decis deja sa mai facem un bebe. Dupa ce il vom avea si pe acela, vom vedea daca mai este loc de inca unul :-). Sunt constient ca spun asta si pentru ca situatia materiala din acest moment si, sper eu, si din viitor, ne permite aceasta. Daca lucrurile ar fi stat altfel, sigur ne-am fi gandit de doua ori..
Exemplul Bisericii Catolice l-am dat pentru a sublinia ca ei au inteles si au inceput sa accepte niste realitati din viata de zi cu zi a oamenilor de astazi. Nu consider Biserica Catolica mai presus de cea Ortodoxa, sau invers, fiecare are atat parti bune cat si, hai sa le spunem, mai putin bune. Ideea e ca una se modernizeaza si se axeaza mai mult pe a-i ajuta pe cei care au nevoie, atat spiritual cat si material (intretinerea unor orfelinate, aziluri de batrani, spitale etc.), pe cand cealalta ramane ancorata in trecut si este mai preocupata sa isi rotunjeasca veniturile, fara a da nimic (in afara de sfaturi) societatii care o sustine pana la urma. Totodata, este si macinata de lupte interne pentru impartirea ciolanului (vezi scandalul "Mitropoliilor" Ardealului de acum cativa ani).
Cu stima
Dan
februarie 4, 2011 @ 8:49 am
Salut din nou Arkan! 🙂
La seria de intrebari ridicate de tine, te indemn sa verifici tu cam ce parere are Biserica despre asta (prin ceea ce spun duhovnicii). Spun asta ca un sfat caci s-ar putea sa descoperi lucruri care o sa-ti prinda foarte bine in viata de familie. Mie personal imi prind si nu sunt singurul.
Dar departe este invatatura Bisericii de a regla lucruri atat de intime precum: [i]"O data, de doua ori pe luna ar fi OK?"[/i] si [i]"O data la 3 zile este considerat desfranare?"[/i]
Deci Biserica nu invata asa ceva, pentru ca noi oamenii nu suntem stasuri/etaloane ci persoane unice cu vointa si intimitate proprie. Insa ne ghideaza cu invatura precum ne ghideaza parapetii de la marginea soselelor, astfel incat sa nu ne accidentam in viata de familie cu: abuz, frustrari, obsesii sexuale…etc.
Spre exemplu: [b]"Nici abuzul nici refuzul"[/b] spune pr. Arsenie Boca.
Din cuvintele acestea este usor de inteles ca noi trebuie sa ne folosim constiinta/discernamantul pentru a sti cand e abuz si cand nu, sau cand refuzul e pagubos pentru relatia de cuplu si cand nu este.
Si e logic sa fie asa,[i]"pentru că fiecare în parte și alături de soțiile noastre decidem ce fel de ritm trebuie să aibă relațiile noastre sexuale, pentru că trebuie să fim cinstiți cu ce fel de ortodocși și de bărbați și de caractere suntem noi și soțiile noastre."[/i] (Pr. Dorin Piciorus a spus mai clar ceea ce vroiam sa-ti transmit asa ca l-am citat)
Apoi legat de notiunile acelea de "firesc" si "pervers", sa stii ca eu sunt de parere ca ar fi o mare greseala sa coloram fiecare in parte aceste notiuni, in functie de cum ne place. Pentru ca toti oamenii avem acelasi framework al sexualitatii, este firesc sa avem si un cadru comun de manifestare.
Spre exemplu, daca urmam principiul pe care vrei sa il aplici, cineva s-ar putea sa considere ca actul sexual cu un copil este firesc deoarece asta simte ca ii aduce placere. Dar totusi?
Sau altcineva s-ar putea sa considere ca este firesc sa fie atras de animale (si sunt astfel de cazuri) deoarece asta ii aduce placere. Dar totusi?
Am ales special aceste exemple extreme ca sa evidentiem mai bine consecintele acestui rationament: modelarea legilor moralitatii dupa niste gusturi (ca la mancare):
– imi place legea asta, deci e buna;
– nu-mi place legea asta, deci nu e buna;
Dar nu suntem indreptatiti sa invalidam un reper doar pentru ca nu ne place. Altfel ar fi haosul de pe lume.
Stiu ca nu te-ai gandit la astfel de exemple cand ai zis ca termenul "pervers" ar trebui definit de fiecare in parte, dar nu despre asta este vorba ci despre faptul ca acelasi principiu aplicat asupra unor chestiuni mai putin evidente decat acestea, duce cu siguranta la aceleasi efecte nefaste. Deci principiul este problema.
Din aceste motive enumerate termenii "firesc" si "pervers" sunt definiti foarte clar de Biserica, lasand particularitatile fiecarui cuplu la propria atitudine in ceea ce priveste: "-)e cate ori e ok?"
Dan
februarie 4, 2011 @ 9:00 am
Ma bucur mult sa aud ca ai hotarat impreuna cu sotia sa nu apelati vreodata la avort. Este un lucru atat de firesc, dar totusi pare destul de greu cand majoritatea inoata invers de cum gandesti. Sa va intareasca Dumnezeu vointa ca sa va tineti de hotarare cea buna.
Ma bucur si pentru faptul ca doriti sa aveti mai multi copilasi. Este o mare mangaiere ca la batranete sa-ti vina copiii si sa-ti mai si umple casa cu nepoti. O mare satisfactie. Pacat ca nu toti se gandesc la asta.
Legat de nemultumirile pe care le ai fata de Biserica Ortodoxa, te indemn sa-ti intregesti opinia luand in considerare si ceea ce ai sa gasesti pe teren, nu numai la TV….pentru ca s-ar putea sa ai parte de o mare surpriza si te asigur ca nu o sa fie rea.
Spre exemplu poti cerceta activitatea social-filantropica a parohiei de care apartii.
Cu respect.
Ana
februarie 4, 2011 @ 12:03 pm
Arkan, crezi ca [i]ceilalti crestini[/i] care scriu aici vor sa te jigneasca? Imi cer scuze daca asta s-a inteles din cele scrise aici de mine. Nu avem pedagogia vorbitului frumos (o are admin, daca ai observat).
Parerile noastre sunt formate din ce am citit in Noul Testament, la Sfintii parinti, din cartile ortodoxe.
PS: Au fost perioade in viata mea cand am gandit ca tine. Imi pare rau de multe din deciziile facute atunci. Gandeam in functie de ce "ma invata media" familia, prietenii, vecinii.
Administrator
iulie 5, 2011 @ 9:12 pm
Simona spre marea noastra dezamagire ti-am sters comentariul, intrucat in loc sa-ti sustii opinia in mod civilizat tu jignesti.
Speram ca a fost doar un incident nefericit desi, urmarind comentariile tale, nu ne facem prea mari sperante.
Albinuta
septembrie 21, 2011 @ 5:43 am
Doamne ajuta ,tocmai am descoperit ceva foarte folositor pe blogul „ramura inflorita ” despre numarul de copii dintr-un sat unde toti locuitori au frica de Dumnezeu .Mi-au ramas in minte cateva idei
1 O familie are 1sau 2 copii foarte rar –
2 Familia prezentata are 12 copii cu varste cuprinse intre 4 si24 ani ,la un moment dat vorbeste si mama( celor 12 copii )siprintre altele i-siaduceaminte ca fiind eleva (nu mai retin in ce clasa )este intrebata ce doreste sa se faca cand va fii mare iar raspunsul este MAMA
Ar mai fii multe detalii de luat in seama insa va las sa le descoperiti singuri
silvia
septembrie 21, 2011 @ 9:21 am
Daca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce, de ce le-a dat atatia copii unor oameni foarte foarte saraci? Oare nu e pacatul nostru cand nu putem sa ne ingrijim de proprii copii, cand se imbolnavesc pentru ca nu ne permitem mancare sau medicamente sau conditii decente de viata? Nu vorbesc aici de renuntarea la excursii, haine la moda sau alte mofturi, ci la unele lucruri esentiale. Nu e mai bine ca acesti oameni sa practice abstinenta?
LoredanaPopovici
martie 5, 2013 @ 10:55 am
foarte fain articolul, dar cel mai tare mi-a placut titlul.
frumos…dar cine l-a scris?..cu toate ca a trecut cam mult de atunci