Am intalnit foarte multi tineri care desi se numesc credinciosi, nu au nici o treaba cu Dumnezeu,cu biserica sau cu Sfintii. Se indoiesc de bunatatea Lui cea nemasurata, nu cred in mantuire si nici in rugaciune. Oare ne este de folos sa rostim in graba un “Tatal nostru” si sa fugim la prietenii care ne asteapta afara de o ora? Eu nu cred.

Ce se poate ascunde in sufletul unui tanar care nu-l iubeste pe Dumnezeu, sau nu crede in El ? Se ascunde cumva pace, bucure, liniste, rabdare, nadejde? Sunt “locuri” in inima tanarului pline de fapte bune? Inima lui este lipsita de iubire. Cu toate ca, Dumnezeu ne da aceasta iubire caci el este Ziditorul nostru,dar ce se intampla cand noi nu stim sa-L iubim? Acum cateva zile in timp ce scriam o poezie, ma gandeam la oamenii care nu stiu sa-L iubeasca pe Dumnezeu, printre care ma aflu si eu, o simpla pacatoasa ce doreste sa faca cunoscuta Calea ce duce spre Domnul si altora. Dar ma gandeam si la oamenii care nu vor sa-L cunoasca.

Omul indoelnic se gandeste ,,oare exista sau nu exista Dumnezeu? Oare exista iad sau nu?” Un astfel de om este ca un nor, pe care-l poarta vântul cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie in existenta lucrurilor nevazute. De aceea vrajmasul il duce unde vrea, caci de la necredinta pleaca tot raul din lume.

Omul care nu se teme de Dumnezeu e in stare sa faca orice pacat. Un  parinte spunea: ,,Vai,ce pacate mari si grele se fac astazi pe pamant, pacate grozave!!!...Auziti,copilul sa-si omoare mama ,sau mama sa si omoare copilul cu ciocanul ca sa fie barbatul de-al doilea cu ea si sa traiasca cu ea,sa nu plece barbatul pe care la gasit.“

Sunt mii si mii de cazuri, povesti groaznice pot zice… atatea crime, atatea rautati si dusmanii,atata inselatorie si minciuna, atata mandrie si rautate, invidie si lacomie, caci unde nu este frica lui Dumnezeu, oamenii se indobitocesc. Privim la animale, si ele isi apara puii cu foarte multa seriozitate, le ofera caldura,dragoste si ocrotire. Iata ca oamenii au intrecut orice fiara cu rautatea ajungand ca demonii. Dar unde se vor duce ei? Cu necredinta, nepasarea si toate celelalte pacate putem spune ca diavolul se bucura iar iadul este locul care de mult ii asteapta pe pacatosi. Insa mai exista Cineva care ii asteapta pe pacatosi,cat sunt pe pamant.

Acel “Cineva” este Bunul nostru Dumnezeu, care ii asteapta pe pacatosi sa se intoarca la pocainta. Caci Mantuitorul a spus ca nu voieste moartea pacatosului ci el sa se intoarca si sa fie viu. Dar totusi, cum poate un asemenea om plin de pacate sa porneasca in cautarea lui Dumnezeu? Cum poate omul acesta sa se intoarca si sa fie viu? El se intreaba daca mai poate avea incredere in oameni, daca acestia i-l pot ajuta, il pot sustine. Insa vede ca toti s-au departat de el, si atunci mai ramane un singur lucru de facut: intoarcerea la Dumnezeu. Insa si atunci omul deznadajduieste foarte mult, crezand ca nici Dumnezeu nu-l poate ajuta.

Va amintiti de femeia samarineanca care desi era plina de pacate, i-a cerut Domnului sa bea din apa cea vie, iar El i-a dat apă, dar nu apa pe care o cerea ea, ci o altă apă - apa Lui, care a devenit “izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică”. I-a dat viaţa Veşnică. “Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? … Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4,11.13-14). Sa facem si noi acelasi lucru.

Sa cautam si noi, pacatosii, Izvorul cel Viu al vietii, care este Hristos. Sa cerem Viata Vesnica,ea sa fie pe primul plan si nu grija de lucrurile lumesti.

Sa luam exemplu din vietile sfintilor, care s-au pocait si au urmat lui Hristos.

Iisus este singura cale catre cer. Chiar El ne spune în Evanghelia după Ioan 14:6, "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."

Sa avem temere de El si sa ne departam de pacatele care ne distrug. Sa renuntam la indoiala aceasta care se ascunde in sufletele noastre. La moarte nimeni nu se mai indoieste: ,,mor sau nu mor”. Moartea cand vine, te ia pe nepregatite caci nu te anunta  printr-un sms “vezi ca vin..”.

Numai Domnul ne poate schimba, nu noi. Sa punem la suflet cele ce citim din invatatura Sfintilor Parinti si din Sfanta Scriptura si sa nu ne indoim nici o clipa de bunatatea lui Dumnezeu. Sa departam obiceiurile cele rele, si sa pasim hotarati pe calea cea buna a Bisericii ca sa ne mantuim si sa ajungem la locul acela fericit, la viata cea vesnica!

(Georgiana)