"Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui."

Irod căuta să omoare pe Cel născut; dar asta nu mai e furie, ci curată nebunie; căci cele spuse şi cele întîmplate erau de ajuns să-l oprească de la orice încercare ca aceasta. Cele întîmplate nu erau fapte omeneşti; nu erau fapte omeneşti ca o stea să cheme din înaltul cerului pe magi, să-i pornească pe nişte barbari într-o călătorie atît de îndepărtată spre a se închina Celui aflat în scutece şi în iesle şi ca profeţii să-L prezică de demult; toate acestea, precum şi toate celelalte, erau fapte mai presus de om. Totuşi Irod n-a ţinut seama de nici una din ele.

Aşa e răutatea! Cade în groapa săpată de ea însăşi; încearcă lucruri imposibile. Uită-te la nebunia lui Irod! De credea profeţia şi de-o socotea de neschimbat, trebuia să ştie lămurit că încerca ceva cu neputinţă; şi iarăşi, de nu credea profeţia şi nu se aştepta să se înfăptuiască spusele ei, atunci n-ar fi trebuit să se teamă şi să se înfricoşeze şi nici să pună la cale viclenia. Deci şi într-un caz şi în altul viclenia lui era de prisos. Apoi era o nebunie fără margini să-şi închipuie că magii au să-l prefere pe el în locul Celui născut, pentru Care făcuseră atîta drum. Când magii ardeau atîta de dragul Pruncului, înainte de a-L vedea, cum mai putea Irod nădăjdui să-i convingă să-L trădeze după ce-L văzuseră şi fuseseră încredinţaţi şi de profeţie?

Şi totuşi, deşi erau atâtea motive care să-l oprească de la acest gând, Irod a încercat: „Şi chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat". îşi închipuia că iudeii vor căuta să scape Pruncul; nici Irod nu-şi putea închipui ca iudeii să alunece în atîta nebunie, încît să vrea să dea în mîinile vrăjmaşilor pe apărătorul lor, pe mîntuitorul lor, pe Cel ce a venit pentru eliberarea poporului. Irod, deci, îi cheamă în ascuns şi-i întreabă, nu de timpul în care S-a născut Pruncul, ci de timpul în care s-a arătat steaua, întinzînd cu multă dibăcie cursa. După părerea mea steaua trebuie să se fi arătat cu multă vreme înainte de naşterea Pruncului, pentru că magii au trebuit să facă multă vreme pe drum ca să ajungă în Palestina chiar în momentul naşterii; că trebuia să I se închine Lui pe cînd era în scutece. Deci steaua li s-a arătat cu mult mai înainte, pentru a arăta că naşterea Lui este minunată şi neobişnuită. Dacă li s-ar fi arătat în răsărit chiar în momentul în care S-a născut Pruncul în Palestina, magii n-ar mai fi ajuns să-L vadă înfăşat în scutece, deoarece călătoria le lua mult timp. Să nu ne minunăm deloc, deci, dacă Irod a poruncit să fie ucişi pruncii de doi ani şi mai mici19; mînia şi teama îl fac să mărească timpul, pentru mai multă siguranţă, ca să nu-i scape nimeni.

Aşadar, Irod a chemat pe magi şi le-a spus:

,Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; şi dacă-L veţi afla, vestiţi-mă, ca şi eu venind să mă închin Lui".

Ai văzut cît de lipsit de judecată a fost Irod? Dacă vorbeşti drept, pentru ce întrebi în ascuns pe magi? Iar dacă vrei să pui la cale o nelegiuire, pentru ce nu-ţi dai seama că magii vor descoperi viclenia ta tocmai pentru că i-ai întrebat întru ascuns? Dar, după cum am spus, cînd un om e stăpînit de răutate face prostii din ce în ce mai mari. Irod n-a spus: „Mergeţi de aflaţi de împărat", ci: „de Prunc". Nici numele de împărat nu voia să-l rostească. Dar magii, datorită bunei lor credinţe, nu şi-au dat seama de asta; că nu-şi puteau închipui că Irod ar putea merge atît de departe cu răutatea încît să încerce a vicleni împotriva unei rînduieli atît de minunate a lui Dumnezeu. Au plecat, deci, magii fără nicii o bănuială, gîndindu-se la cele ce ştiau ei şi la cele ce auziseră de la alţii.

 (Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)