Dar de ce mai aveau nevoie de stea de vreme ce cunoşteau locul naşterii?

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

Amândouă erau pline de minune: şi închinarea magilor şi mergerea stelei înaintea lor; erau îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul împietriţi la suflet. Dacă magii ar fi spus că au auzit de naşterea Pruncului din gura profeţilor sau că îngerii au vorbit cu ei îndeosebi, n-ar fi fost crezuţi; dar aşa, steaua arătată pe cer a închis gura tuturor, chiar a celor mai neruşinaţi.

Mai mult: cînd steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, cînd să se ascundă, cînd să se arate şi în sfîrşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decît a unei stele obişnuite. Asta a întărit şi mai mult credinţa magilor.

De aceea s-au şi bucurat. S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atîta cale. Atît de mare le era dorul de Hristos! Şi venind steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătînd că dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli barbari, ci ca unii din cei mai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? în afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi căr­turarilor magii au dat atenţie şi stelei.

(Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)