Am ajuns acasa. Iar cand spun asta nu ma refer la faptul ca m-am intors in camera copilariei mele dupa un an de stat in Germania. Ci am ajuns Acasa, acolo unde ar trebui sa se intoarca toti oamenii.

Am fost astazi sa ma spovedesc, dupa ce nu mai facusem acest lucru  de o vreme destul de bunicica. In ultimele saptamani ma tot framantam, ‘‘ Sa merg sau sa nu merg ? Sa il sun sau sa nu il sun ? ( pe duhovnic) ’’. Dupa o perioada de necaz si framantari , mi-am clintit picioarele de plumb si m-am dus la spovedit, iesind de acolo ca noua.

Catre toti oamenii care sunt deznadajduiti si nu mai au curaj sa mearga la spovedanie: Dragii mei, nu exista pacat care sa nu fie iertat! Nu exista pacat atat de mare, pe care Dumnezeu sa nu  il ierte! Spunea un Sfant ca pacatele tuturor oamenilor sunt o mana de praf pe langa bunatatea nemasurata a Lui Dumnezeu.

Noi ,oamenii, deznadajduim pentru ca mintea noastra nu poate sa inteleaga ca iubirea lui Dummnezeu e atat de mare incat toate pacatele la un loc nu o pot birui. Nu putem intelege aceasta Taina mare. "Cum poate Dumnezeu sa ma mai primeasca in bratele Sale dupa ce am savarsit un pacat atat de grav? Sau dupa ce am savarsit un pacat care iar s-a repetat? " Cu adevarat e o taina mare iubirea Lui, caci ma si cutremur cand ma gandesc. Deznadejdea e de la diavol. Dumnezeu nu a dat o lista cu pacatele care nu au iertare in viata aceasta, gandurile acestea ni le da necuratul, nu Dumnezeu.

Atunci cand picam sa ne ridicam! Dumnezeu nu numara caderile noastre, ci ridicarile ! Cand  avem pana la o roata, nu se cade sa ne distrugem toata masina cu un topor, ci schimbam roata. Asa sa facem si noi cu sufletul nostru. Sa nu ne distrugem, sa nu ne sinucidem spiritual prin deznadejde, ci sa mergem sa primim ajutor. Poate ne necajim cand vedem cate pacate s-au adunat la numar?  Spunea Sfantul Petru Damaschin : "Semnele duhovniciei apar cand omul isi vede pacatele ca nisipul de mare, ceea ce inseamna sanatatea sufletului." Iar asta nu inseamna sa incepem sa deznadajduim.

Dragii mei, si de ati savarsit de douazeci de ori acelasi pacat, alergati mereu inapoi la Dumnezeu, caci el va iubeste atat de mult si iarta o inima indurerata si care se pocaieste sincer.  Spunea Ioan Scararul : "Nu te ingrozi daca in fiecare zi ai parte de caderi si nu te urni din calea lui Dumnezeu, ci stai cu barbatie si fara indoiala, ca ingerul tau pazitor va tine seama de rabdarea ta."

Ma uitam mai demult cum un copilas care impiedicandu-se, a cazut si s-a lovit, s-a ridicat cu greutate si incepand sa planga, a alergat in bratele mamei. Asa ar trebui sa fim si noi. Imediat cum ne lovim sa alergam in bratele lui Dumnezeu si sa nu ne insinguram in suferinta noastra. Ce copilas care s-a lovit a refuzat bratele mamei si a plecat singur sa planga? Toti alearga la mamele lor, unii se ridica mai greu, isi tarasc picioarele mai greu, altii alearga imediat, plangand de durere, dar niciunul nu refuza iubirea in momentele acelea. Si de cate ori nu cade copilasul si se loveste in toata copilaria lui? Si tot de atatea ori se ridica si alearga la mama.

Dragii mei, cei care sunteti tristi si nu mai au curaj si nadejde, am gustat din rai, am gustat apoi si din iadul propriu, si stiu cum e sa pici din rai. Incepi apoi sa te intrebi, sa te framanti, si le sucesti in continuu. Dar apoi am inceput sa gust iar din drumul ce duce spre Casa. Iar acum simt ca sunt din nou Acasa , si simt din nou nadejdea si iubirea Lui si ma minunez cat de mare e.

Curaj , Curaj , Curaj !

Cand fugim de Acasa, sa nu uitam sa ne intoarcem inapoi, caci usa e mereu deschisa si pentru cei care au fugit de acasa o singura data si pentru cei care au fugit si s-au reintors de nenumarate ori.

Doamne ajuta !

(S.)