“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Andra: "Iubirea curată, sinceră, dezinteresată, pusă în faţa lui Dumnezeu nu îţi poate aduce suferinţa niciodată."

Sunt unul dintre miile de cazuri de tânără fată care a căzut în cursa propriului ei trup, a influenţei societăţii şi a mass-mediei. Mi-am pierdut fecioria sufletului cu mult timp înainte de a o pierde pe cea a trupului.

Pe la 12 – 13 ani vedeam poze deochiate prin revistele destinate adolescenţilor, citeam mărturii ale celor care aveau deja viaţa sexuală sau ale celor care erau încă virgini, dar experimentau ceea ce se numeşte “petting” şi simţeam cum încolţeşte în mine dorinţa puternică de a trăi şi eu astfel de experienţe. Colegele de la şcoală începuseră să-şi facă prieten, începuseră care mai de care să experimenteze, aşa că nu a durat mult până ce am început şi eu.

La început am experimentat de una singură, fără să ştiu măcar că ceea ce fac este păcat, însă conştiinţa mea ştia că este păcat. După ce săvârşeam păcatul, care pe moment îmi aducea foarte multă plăcere strict fizică, simţeam o aşa de mare ruşine, vinovăţie şi greutate sufletească. Uneori plângeam de cât de rău mă simţeam, dar credeam că este ceva în neregulă cu mine, având în vedere că în toate revistele şi scrierile de "specialitate" se spune că este absolut normal să-ţi explorezi corpul, să vezi ce-ţi place şi ce nu-ţi place. Ani de zile m-am crezut defectă.

Anii au trecut, mi-am făcut şi eu prieten cu care am fost de acord să fac totul până la actul sexual, pentru care ţineam neapărat să ajung la vârsta majoratului, considerând că abia atunci se cade să trec la pasul următor. Credeam (total eronat) că dacă actul propriu-zis nu are loc, restul este în regulă. Dar roadele nu au întârziat să apară. Plăcerea fizică nu e niciodată suficientă, vrei tot mai mult şi tot mai des. Este o plăcere egoistă care te face să-l subjugi pe cel de lângă tine, să-l vezi ca pe un obiect aducător de plăcere, uiţi că e un suflet. Şi astfel cei doi îndrăgostiţi ajung să se îndepărteze sufleteşte, pentru a se apropia trupeşte.

După un timp însă, când noutatea se învecheşte, când fluturaşii din stomac dispar, când colegele tale îi par mai interesante decât tine, sau ţie îţi par mai interesanţi colegii/prietenii lui, se simte că e nevoie de mai mult. Acum e momentul decisiv: treci la pasul următor ca să nu-l pierzi? Cu primul prieten nu am trecut, am reuşit să rămân stăpână pe poziţie, pentru că nu împlinisem încă 18 ani, dar asta nu m-a scutit de suferinţă, de luni întregi de plâns, de perpelire pe toate părţile, de suflet sfâşiat la vederea lui cu o altă fata de mână, a celui în care îmi proiectasem speranţele mele, visurile şi toate aşteptările mele, în mâinile căruia îmi dădusem, total sufletul şi parţial trupul.

După ce am reuşit să trec peste suferinţă, mi-am făcut următorul prieten cu care am şi făcut pasul cel mare la 18 ani şi o lună. Am crezut că voi descoperi secretele universului o dată ce actul se va fi consumat. Însă nu... la câteva clipe de plăcere s-au adăugat şi o sumedenie de riscuri (sarcini nedorite, boli venerice), probleme, stres.

Relaţia cu respectivul băiat a fost un chin pentru sufletul meu. Fiind foarte tineri, nestatornici, părerile şi viziunile asupra vieţii schimbându-i-se de la o săptămână la alta, ba ne despărţeam, ba ne împăcăm. Însă sufletul meu se întuneca încet, încet. Mi-era groază de faptul că îmi pierdusem fecioria cu acest băiat care nu părea să fie foarte impresionat de asta, nu apreciase gestul meu de a-i oferi ce aveam eu mai de preţ. Credeam că viaţa fără el nu există. Cum să-l pierd, o dată ce ne-am unit şi-am devenit un singur trup? Pentru mine, să fac dragoste cu el a însemnat mult mai mult decât un simplu act sexual, simţeam că m-am oferit total, însă din partea lui nu primeam aceeaşi dăruire, ceea ce-mi mistuia sufletul.

După ani de suferinţă, disperare şi plânsete de ore întregi, s-a terminat şi acea relaţie. La finalul ei mă simţeam altă persoană. O umbră a celei care intrase în viaţa aceasta care promitea atâtea satisfacţii, atâta plăcere aducătoare de fericirea mult râvnita. Mă simţeam singură, respinsă, ştirbita, prihănita, murdară, inutilă şi aş putea continua lista la nesfârşit. O mică linguriţă de iad.

Apoi au urmat alte relaţii în care m-am dăruit total (sau ce mai rămăsese din mine) pentru că deja nu mai conta pentru mine, răul fusese făcut. Însă plăcerea nu e niciodată suficientă, vrei mai mult, iar la un moment dat, nici mai mult nu este de ajuns, vrei ALTCEVA. Şi aşa începi uşor să experimentezi tot felul de perversiuni care nu fac decât să-ţi întunece sufletul şi mai tare, să te dezumanizeze complet. Nicio relaţie nu mă mulţumea, sexul devenea plictisitor după o vreme, sufleteşte eram incapabilă de a construi ceva, la fel ca şi partenerii mei de altfel, toţi înotând cu greu prin aceeaşi mocirlă aducătoare de nefericire, deprimare, deznădejde, chin sufletesc, de rău, foarte mult rău.

După ani de orbecăiala prin acest vârtej negru, aproape de vârstă de 26 de ani, când ajunsesem la apogeul deznădejdii şi al nefericirii, când simţeam că viaţa nu are niciun sens... Dumnezeu s-a milostivit spre mine. Mi-a arătat că există, m-a făcut să simt ce are El de oferit, m-a făcut să înţeleg unde am greşit, dar m-a asigurat şi de mila şi iertarea pe care le avea pregătite pentru mine dintotdeauna, dacă sunt de acord să părăsesc păcatul, să mă ridic de jos şi să-I urmez Lui.

Cu teamă în suflet, cu frică de respingerea celor din jur, de a nu rămâne singură pentru totdeauna, de a nu fi părăsită de prietenul meu de la momentul respectiv, am luat decizia de a nu mai avea relaţii sexuale de nicio natură până după cununia religioasă. Tremuram de emoţie atât când am luat decizia, cât şi atunci când i-am făcut-o cunoscută prietenului meu. Dumnezeu mi-a stat alături şi mi-a dat această putere. Drept urmare, relaţia cu băiatul respectiv, după doi ani de plăceri vinovate, s-a răcit intens, întâlnirile noastre s-au împuţinat, convorbirile la fel şi încet-încet s-a stins sub privirile noastre. Dar nu-mi mai era teamă. Ştiam că indiferent de uşile care mi se închid acum, Hristos îmi deschide alte uşi către încăperi mult mai luminoase.

La nici trei luni de când am luat decizia de a părăsi păcatul, am cunoscut un băiat credincios în biserica la care merg. Totul a început ca o simplă amiciţie, însă lucrurile au evoluat incredibil de repede, fără ca noi să plănuim ceva. Sufletele noastre Îl căutau pe Dumnezeu şi pentru asta El ne-a răsplătit şi ne-a dăruit unul altuia, ca să-L căutăm împreună. Nimic din ce-am trăit în toată viaţa asta plină de plăcere trupească nu se compară cu bucuria întâlnirii cu acest suflet pe care mi l-a trimis Dumnezeu. Amândoi avem aceeaşi viziune asupra vieţii, dorim să ne păstrăm curaţi până ce vom avea binecuvântarea Domnului şi Dumnezeului nostru. Nu este uşor. Patima iese la iveală la cel mai mic gest de tandreţe sau o vorbă dulce. Sufletul îmi este ciopârţit în mii de fâşii, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciune şi spovedanie, nădăjduiesc că mă va vindeca şi că voi putea iubi curat.

Bucuria revederii, plimbările, statul pe bancă, discuţiile lungi şi frumoase, nevinovate, gândul la Dumnezeu, nădejdea într-o viaţă bineplăcută Lui, cât şi cunoştinţa a ceea ce am putea să facem, dar nu facem pentru că nu vrem să pierdem bucuriile pe care ni le oferă Domnul înfrânându-ne, ne oferă o satisfacţie însutit mai mare decât orice plăcere trupească satisfăcută. Iubirea curată, sinceră, dezinteresată, pusă în faţa lui Dumnezeu nu îţi poate aduce suferinţa niciodată. Lăsarea în voia Lui cea Sfântă nu îţi poate aduce întunecarea sufletului, ci din contră, lumină şi căldura necuprinsă şi neajunsă. Dacă va fi voia Domnului că noi să întemeiem o familie, aşa să fie. Dacă nu... “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1:21)

Nu vă minţiţi singuri, fraţii mei şi surioarele mele în Hristos. Să nu credeţi nici o secundă ca nu am simţit plăcerea trupească şi poate acesta ar fi motivul pentru care n-am avut satisfacţie. Nu. Dimpotrivă.

Dacă nu ai căzut încă, ia aminte la experienţa celor care au căzut. Să nu crezi că în cazul tău va fi altfel.

Dacă ai căzut, nu-i nimic, ridică-te şi urmează-L pe Hristos. Îţi va oferi plăceri şi bucurii binecuvântate care nu se aseamănă nici pe departe cu cele trupeşti, materiale. Nici nu e loc de comparaţie.

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33).

(Andra, 26 de ani)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro