Nu de puține ori m-am mâhnit atunci când am văzut cum unele mame, creștine fiind, au o atitudine părtinitoare față de educația fiilor sau a fiicelor. Astfel, una dintre cele mai daunătoare atitudini pe care le poate avea un părinte față de copil, și în special o mamă față de fiu, este aceea de a-i tolera fiului apucăturile desfrânării: "lasă-l mamă că e băiat, dacă era fată era altceva". Și astfel mamele noastre creștine umbla cu doua masuri: o masură plină de rigoare în privința fecioriei propriilor fiice, și o masură delăsătoare și mult dăunatoare in privința fecioriei propriilor fii. Așa se face că una și aceeasi mamă poate da dovadă de multă râvnă în educarea fiicei, dar se face răspunzatoare de vina unei educatii păguboase în ceea ce privește fecioria fiului. Însă să nu ne lăsăm amagiți căci așa cum măsuram, așa ni se va măsura și nouă, și cu câte măsuri măsurăm, cu atâtea ni se va măsura și nouă, căci nu există părtinire la Dumnezeu, ci mereu răsplată după cum a fost si fapta.

Dacă in privința fetelor, mamele creștine încă se mai străduiesc să le crească în frică de Dumnezeu, în privința băieților lucrurile stau cât se poate de rău. Arar mai gasești astăzi o familie în care băiatul să fie invățat să-și păzească fecioria până la căsătorie, așa cum este invățată si o fată. Apoi sunt și multe mame, care deși duc o viață apropiată de biserică, cunoscând invățătura dreptei credinte, totuși tolerează desfranarea propriilor fii sub pretextul că sunt mame de baieți și nu de fete. Insă această atitudine este cu totul necrestină și mai ales în dauna fiului căruia i se îngăduie păcatul. Din atare lipsuri ale dreptei socoteli părintesti, necazurile curg cu noianul. Băietii care nu au fost învățati cu infrânarea și paza minții, desfrânează cu prima ocazie, trăgând în propria cădere nu numai fetele care au fost lipsite de aceeași bună creștere, dar și pe cele care deși au primit buna crestere, totuși nu au stăruit în ascultare. Un băiat crescut prost și lipsit de educația fecioriei va atrage după sine căderea în desfrânare cel puțin a unei fete, dacă nu și mai mult. Iată cum îndoită si înmulțită pagubă a desfrânării se face, și toată pornită de la părinții care nu se ingrijesc de sufletele copiilor.

Apoi băiatul care este robit de patima desfrânării nu va ști să-și asume rolul de soț și de tată, și va recurge la avort atunci cand firea umana isi cere drepturile zămislirii de prunci. Iar de la desfrânare și avort mulți sunt loviți apoi de necazuri pe care abia de le pot duce, dar a căror obârșie a răutății nu o pricep, dezvinovățindu-se fără izbândă inaintea lui Dumnezeu:"oare cu ce am gresit Doamne de duc atâtea necazuri?!" și "am atatea necazuri și doar n-am omorât pe nimeni...". Dar uite că ai greșit și uite că ai omorât. Ca părinte ai greșit în educația propriului copil, omorându-i sufletul cu veninul necredinței și al desfrânării de care nu l-ai ferit deși era in răspunderea ta să îl păzești, iar cel ce omoara sufletul se face vinovat de osanda iadului. Apoi ai gresit ca fiu cand ai ascultat sfaturile drăcesti din jur dar n-ai ascultat de glasul conștiinței, trăind după pofta trupului dar neasumându-ți si consecința care să te mai domolească: nașterea de prunci. Așa trage fiul ponoase de pe urma propriilor fapte, dar și de pe urma faptelor parintilor ce nu și-au implinit pravila crestină, crescând în schimb pui de serpi în inimă de copil. Iată fraților cum micul bulgăre de nepăsare al parintilor care nu și-au educat fiii cum trebuie, crește cu vremea, ajungând o avalanșă de poveri și căderi care cuprinde și sufocă pe toți cei care stau nepregătiți în cale.

Aceasta este drama oricărui părinte care nu a urmat în toate căile lui Dumnezeu, ci cu două măsuri a slujit și mamonei. Nepăsarea educației în privința fecioriei nu este un rău care se răsfrânge doar asupra fiilor, ci și asupra tuturor celor care pătimesc din cauza proastei creșteri a fiilor, creștere pe care aceștia o au drept zestre părintească, sau mai bine zis pagubă sufletească. Niciodată păcatul nu a afectat un singur om ci, ca o boală grea, se răspândește până-ntr-acolo unde nici nu bănuim, astfel că nespus de mult rău facem cu așa zisele noastre mici scăpări pe care le tot trecem cu vederea, dar a căror roade le vom culege negreșit.

Ca părinți și viitori parinți, este de neaparată trebuință să fim conștienți de faptul că înaintea lui Dumnezeu nu există mamă de fată sau mamă de băiat ci mamă creștină sau mamă necreștină. De asemenea, nu există nici tată de fată sau tată de băiat ci tată creștin sau tată necreștin. De aceea, pe fiii noștri, indiferent dacă sunt parte femeiască sau parte bărbătească, se cade să-i creștem în aceeași cucernicie și evlavie față de Dumnezeu, ca la vremea potrivită să aducă și roadă potrivită. Să luăm aminte la indemnul Sfântului Ioan Gură de Aur in ceea ce privește părtinirea în educație:

"Să nu creadă mamele că se cuvine să se ocupe numai de baieti sau numai de fete. Apostolul Pavel n-a facut aici nici un fel de deosebire. A spus doar: “dacă a născut și a crescut copii” si: “… dacă va stărui, cu întelepciune, în credintă, în iubire și în sfintenie”.