Buna

Incep acest articol prin a-mi cere iertare Lui Dumnezeu pentru ce am ajuns sa fiu acum. Cu cateva luni in urma imi doream enorm de mult sa ma calugaresc, dar am intrebat un duhovnic cunoscut daca e bine sa fac asta si mi-a spus ca nu, pana la 30 de ani sa nu intru in manastire. La nici o luna de atunci am cunoscut un baiat, de care m-am indragostit si fara sa imi dau seama mi-am “semnat” singura petitia de a cadea in pacat.

Ma rugam, imi ascultam in continuare duhovnicul, dar lucrurile au luat o alta introrsura: din ceea ce nu vroiam sa fiu niciodata, am ajuns. Eu care aveam in calcul si daca ma voi casatori sa fiu fecioara pana dupa casatorie. Am fost slaba, nu am rezistat, am cazut. Credinta mea nu a fost atat de mare incat sa razbat toate.

Astazi stau si plang, scriind aceste randuri, sunt inca cu acel baiat, el isi doreste o familie cu mine, dar peste ani. Eu stau si ma gandesc ce sa fac, sunt o pacatoasa, nici nu mai pot ridica ochii la cer, dar oare daca ii ridic Dumnezeu ma va asculta? Ma va ierta pentru tot? Nu stiu ce sa mai fac, imi cap imi rasuna mereu ca nu pot intra in manastire pana la 30 de ani, incerc sa dau vina pe asta ceea ce am ajuns, dar nu pot... e vina mea. Sufletul meu e acum macinat si la pamant, vreau sa ma duc sa ma spovedesc si sper sa primesc iertare si sa nu ma judece nimeni pentru ce am facut, caci simt ca nu mai rezist.

Ma mai intreb inca: “Oare ma mai pot calugari vreodata dupa ce am facut?”. Sper ca Dumnezeu sa ma ierte, iar voi care cititi acest articol sa nu repetati greselile mele, fiti mereu cu gandul la El si la Maica Domnului, rugati-va neincetat si feriti-va de rele, pentru ca eu acum vad, desi stiam cum va fi, ce durere e in suflet si cum trupul se stinge ca o lumanare.

(Anonim)