Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită.
Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilát l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilát ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sânt calea, adevărul şi viaţa.”
Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des. Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilát: „Ce este adevărul?” De când s’au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal.
Adevărul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevărul este Acela, nu acel. Acela e adevărul, care este întotdeauna acelaşi, nu acel ce se schimbă neîncetat. Adevărul este Dumnezeu cel în trei ipostasuri, întotdeauna acelaşi, neschimbat, nepieritor, de sine stătător, de necuprins, de nebiruit; Alfa şi Omega a tot ce viază; începutul şi sfârşitul a toată zidirea; vatra luminii nestinse; leagănul vieţii; izvorul înţelegerii şi al înţelepciunii; adâncul nesfârşit al nebiruitei puteri; înălţimea dragostei neînvinse, duh ce însufleţeşte toate; cuvânt ce toate le zideşte; bucurie ce întrece cântarea; pace ce întrece înţelegerea; iscusinţă ce întrece toată închipuirea; Artistul care pe furnici, pe albine, pe păsări şi pe oameni îi învaţă artă.
Dumnezeu e adevărul, fraţilor. Dumnezeu, nu un lucru. Cea mai însemnată deosebire dintre păgânism şi Creştinism este felul cum pun întrebarea despre adevăr. Păgânismul, şi cel vechi, şi cel nou, întreabă precum Pilát: „Ce este adevărul?” Creştinismul întreabă: „Cine este adevărul?” Păgânii răspundeau, şi încă răspund: „Adevărul este materia primă a tuturor lucrurilor, ori aer, ori apă, ori foc, ori pământ, ori eter, ori număr, ori electricitate.”
Creştinii răspundeau: „Hristos este Adevărul. Dumnezeu este adevăr, nu lucrul.” Adevărul nu se poate afla în cele zidite, ci în Ziditor. Adevărul nu va fi descoperit de cele zidite, dacă nu îl descoperă Ziditorul. Însă, auziţi şi vă bucuraţi, popoare ale pământului: Ziditorul ne-a descoperit adevărul, s’a arătat în trup, ca adevăr întrupat. Le-a spus oamenilor taine negrăite, a săvârşit fapte nemaiauzite, a biruit vrăjmaşi de nebiruit, a dăruit credincioşilor comori cereşti, nespus de bogate în toate cele ce pofteşte inima.
Cine este, oare, acela? întreabă ereticii Apuseni, păgânizaţi. El este Cel pe care voi l-aţi respins. El este Cel pe care l-aţi întrebat: „Ce este adevărul?” Şi pentru că El a tăcut şi nu v’a răspuns nimic, v’aţi luat după filosofii voştri ghicitori, care v’au gâdilat urechile de îndată ce acestea au început să vă mănânce. El este Cel care a spus: Eu spre aceasta m’am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr. (Io. 18:37)
El este blândul şi Atotputernicul nostru Hristos cel dreptslăvitor, tare în milostenie şi blând în smerenie, pe care l-au respins păgânii cei vechi şi cei noi – cei ce caută adevărul în lucruri, nu în Ziditor; cei ce caută o esenţă a lucrurilor, ca şi cum lucrurile ar putea avea o esenţă în afara Cuvântului lui Dumnezeu; cei ce şi-au aşezat filosofii pe tronul unde stătea odinioară Hristos, cei pentru care cultura preţuieşte mai mult decât dreptatea, cinstea şi vitejia. Înţelegeţi acum, fraţii mei, despre ce vă vorbesc? Vorbesc despre pricinile de neînlăturat ale războiului mondial ce tocmai a trecut, şi despre pricina din care încă unul, şi mai greu, se va abate peste lume – dacă lumea nu se va supune adevărului.
Lumea s’a depărtat de adevăr. Ce să mai vorbim de lumea păgânilor, lumea Creştină s’a depărtat de adevăr! Dar şi un pas mai departe de adevăr înseamnă o îndepărtare kilometrică de dreptate şi de cinste. Pentru aceasta, lumea Creştină a ajuns neadevărată, nedreaptă şi necinstită într’o aşa măsură, încât a întrecut popoarele necreştine. Din această pricină, adevărul cel veşnic a trebuit să îngăduie groaznice cutremure, tulburări şi urgii – pentru a scutura conştiinţa omenească şi a o curăţa de pleavă şi minciună.
Dacă mă întrebaţi ce e de făcut ca să ne mântuim, vă voi răspunde: să cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va slobozi de toate relele. Hristos este adevărul şi mărturisitorul adevărului ceresc cel veşnic. Cunoaşteţi-l pe Hristos. Mărturisiţi-l pe Hristos în viaţa voastră de familie şi socială, iar Hristos vă va izbăvi de toate răutăţile făcătorilor de rele celor văzuţi şi nevăzuţi. Amin.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniței – pag.50, Cuvântul 15)
Laura Stifter
aprilie 29, 2013 @ 10:51 pm
Minunată mărturisire de credinţă!!! Superb, nici nu mai am ce să comentez, se vede că aceste rânduri sunt rezultatul gândirii unui sfânt.
În legătură cu cei care întreabă astăzi „ce este adevărul?”… de fapt, unii dintre semenii noştri nici nu mai formulează o astfel de întrebare, de vreme ce, în gândirea lor, adevărul este relativ, ţine de opţiunea subiectivă a fiecăruia sau, după preferinţă, adevărul poate fi văzut, ca în pragmatismul filosofic, drept ceea ce este util să crezi că e adevărat. Dacă Pilat ar fi gândit asemenea acestor contemporani ai noştri, nici măcar nu L-ar mai fi întrebat pe Hristos aşa ceva, pentru că… Hristos putea avea un adevăr opus adevărului lui Pilat, dar ambele adevăruri ar fi putut rămâne perfect valabile. 🙂
În conferinţa susţinută de maica Siluana Vlad luna aceasta la Bucureşti (conferinţă postată şi aici, pe site), am găsit o interpretare foarte interesantă a întrebării lui Pilat şi a răspunsului prin tăcere pe care l-a obţinut din partea lui Hristos. Maica Siluana spunea că Pilat n-a întrebat din dorinţa de cunoaştere, ci din curiozitate… Poate că şi aşa, incorect formulată, întrebarea lui Pilat ar fi primit un răspuns din partea Adevărului viu şi ipostatic Care-i stătea în faţă. Problema a fost că Pilat a întrebat aproape în glumă şi n-a mai aşteptat răspunsul, ci a ieşit la farisei să le spună că nu-L găseşte vinovat pe Domnul. Întrebarea atât de importantă rostită de Pilat, întrebarea ce a frământat, de-a lungul veacurilor, atâtea minţi luminate care şi-au dedicat întreaga viaţă căutării unui răspuns, această întrebare avea prea puţină importanţă în ochii guvernatorului roman… atât de puţină importanţă, încât el a ratat aflarea răspunsului avându-L pe Însuşi Adevărul în faţa sa.
În privinţa formulării întrebării… mulţi filosofi spun că mai importantă este formularea întrebărilor decât găsirea răspunsurilor şi cred că am putea fi de acord cu această idee, dacă o înţelegem în sensul că, după ce reuşim să formulăm întrebările existenţiale, să stabilim ce anume căutăm, răspunsul… ni se va descoperi. În urma căutărilor sincere, Dumnezeu-Adevărul Se lasă găsit, Se revelează. De aceea, aşa cum scrie părintele Sofronie Saharov, Hristos a spus: „în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic”. Nu-L vom întreba nimic – explică părintele Sofronie – pentru că vom conştientiza că El este totul, El este unicul răspuns pe Care-L căutau inimile noastre însetate de cunoaştere şi de iubire!
sdaniel
mai 6, 2013 @ 4:26 pm
Definitia (din DEX)
Adevarul este „Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.”
Gramatical, logic si rational intrebarea corecta este „Ce este adevarul”.
Nu poti blama pe cineva pentru ca nu a pus o intrebare atipica, cum ar fi „cine este adevarul?”…exista si proverbul „nimeni nu detine adevarul absolut”
Laura Stifter
mai 6, 2013 @ 10:07 pm
Daniel,
Hristos a înviat!
Aşa cum se ştie, în filosofie şi în marile religii ale lumii dezbaterile şi meditaţiile pe tema adevărului sunt incomparabil mai complexe decât o definiţie din DEX…
În privinţa lui Pilat şi a modului în care el şi-a formulat întrebarea… cred că Sf. Nicolae Velimirovici nu l-a blamat, în sensul propriu al cuvântului, pe guvernatorul roman pentru că n-a întrebat „cine este Adevărul?”, ci a aşternut în scris o meditaţie duhovnicească, teologico-filosofică, creând o paralelă între episodul biblic despre dialogul Mântuitorului cu Pilat şi mentalitatea unora dintre contemporanii noştri, care cu greu acceptă faptul că Adevărul absolut există şi este nu doar o idee, ci o Persoană: Iisus Hristos Dumnezeu. Sigur că, din punct de vedere istoric, opinia ta este corectă: Pilat nu cunoştea învăţătura lui Hristos (din relatările evanghelice reiese clar că atunci Îl vedea pentru prima dată pe DOmnul) şi nu avea de unde să ştie că El Se revelase ucenicilor Săi drept „Calea, Adevărul şi Viaţa” (In14, 6). Chiar dacă ar fi ştiut, probabil că n-ar fi aderat la învăţătura creştină… sau cine ştie? Oricum, acestea ar fi deja speculaţii; faptul istoric este că Pilat Îl văzuse atunci pentru prima dată pe Mântuitorul Hristos, precum rezultă din întrebarea lui adresată fariseilor: „ce pâră aduceţi împotriva Omului Acestuia?” (am citat din memorie, am impresia că formularea e puţin diferită), precum şi din răspunsul acestora: „dacă Acesta n-ar fi un făcător de rele, nu ţi L-am fi predat ţie”.
Nu Pilat e vinovat pentru faptul de a fi formulat în acest fel întrebarea, ci el reprezintă, în textul Sfântului Nicolae Velimirovici, simbolul scepticilor din zilele noastre care, în setea lor de cunoaştere (dorinţă legitimă, sădită de Însuşi Dumnezeu în adâncul sufletului nostru), caută, uneori, adevărul acolo unde nu este…
Personal aşa înţeleg textul pe care-l comentăm: într-o cheie mai degrabă alegorică, duhovnicească şi filosofică.
Care este opinia ta? 🙂
sdaniel
mai 7, 2013 @ 1:07 pm
Laura
Da, ai dreptate, textul Sfântului Nicolae Velimirovici trebuie inteles sub un limbaj duhovnicesc si filosofic.
Intrebarea „ce este adevarul?” este o intrebare pamanteana, pe cand intrebarea „cine este adevarul?” este o intrebare spirituala, cereasca.
Apare insa o foarte mare problema, noi oamenii traim pe pamant si nu in cer. Iar o viata a noastra de dupa moarte in cer, nu este sigura, indiferent de gradul de incredere in viata de apoi, o doza de scepticism. Indiferent cat de mult ii povestesti omului despre minunile lui Hristos, oricine are o mica doza de scepticism, pentru ca nu L-a cunoscut pe acel OM. Poate o fi adevarat, poate nu.
Mai mult, biserica propovaduieste foarte mult comorile ceresti la care vom accede dupa moarte. Ori acestea nu sunt palpabile, cum sa crezi orbeste ca ele exista, iar apare scepticismul. Te lovesti de lucruri si oameni reali zi de zi…vorbele bisericii sunt extrem de frumoase dar…
In fine, strict referitor la seria de articole scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici, eu unul m-am cam saturat de ele, absolut toate jignesc continuu comunitatea europeana, ba sunt eretici, ba sunt nedrepti, necinstiti, paganizati etc. Bineinteles ca Europa vestica are o groaza de probleme si de concepte gresite, dar hai sa ne uitam la diferentele intre civilizatia lor si cea rasariteana si iti dai seama cat de mult greseste Sfântul Nicolae Velimirovici…practic compara Evul Mediu din Europa Estica cu lumea digitala, civilizata din Europa Vestica si zice ca Evul Mediu e mai civilizat.
Europa vestica iti aduce la pachet o serie de beneficii (bani, legi moderne, asistenta si expertiza in toate domeniile, sistem stabil de siguranta militara si economica, acces la locuri de munca bine platite, standarde inalte de civilizatie si drepturi omenesti etc.) impreuna cu o serie de probleme (distrugerea industriei necompetitive, alimentatie nesanatoasa, promovarea publicitatii agresive, prea mult libertinaj, mass-media fara limite si nociva etc.). Aici ar trebui sa intervina clasa politica si societatea civila (inclusiv Biserica) care ar trebui sa discearna ce trebuie preluat din Europa Vestica si ce trebuie sa ne prefacem ca preluam. Situatia in care ne aflam ni se datoreaza 99% noua romanilor, pentru ca mentinem o clasa politica idioata si o societate civila extrem de divizata.
„Fiecare popor are tara pe care o merita”, implicit asa cum arata Romania astazi, asta meritam sa avem, nimic mai mult.
Ana
mai 7, 2013 @ 4:21 pm
sDaniel
„Mai mult, biserica propovaduieste foarte mult comorile ceresti la care vom accede dupa moarte. Ori acestea nu sunt palpabile, [b]cum sa crezi orbeste ca ele exista[/b], iar apare scepticismul.”
[b]Moartea exista[/b]. Ea este o certitudine, si cu toate astea putini suntem cei care ne infricosam de venirea ei, de faptul ca si noua o sa ni se intample, cu toate ca se poate muri la orice varsta. Daca am fi sinceri cu noi si ne-am gandi macar o zi, clipa de clipa la moarte, cred ca Dumnezeu ne-ar ajuta sa intelegem si sa simtim viata de dupa moarte.
Ana
mai 7, 2013 @ 4:24 pm
sDaniel
„”Fiecare popor are tara pe care o merita”, implicit asa cum arata Romania astazi, asta meritam sa avem, nimic mai mult.”
Multumesc ca m-am nascut pe pamant romanesc in credinta ortodoxa. Poate am mai scris ca ani de zile mi-am dorit altceva. Asta pana in clipa in care am inteles ce dar mare ne-a dat Dumnezeu noua romanilor.
Partea economica este mai mult din cauza pacatelor noastre. Eu ti-as arata occidentul bolnav psihic care urla dupa ortodoxie.
Dan Tudorache
mai 8, 2013 @ 2:58 pm
Hristos a înviat!
Daniel, eu nu am nimic împotrivă că ai format contestația pornind de la definiția din DEX, mai ales că ai fost și tu de acord că este una simplistă pentru contextul de față. Dar încerc să arăt că întrebarea ”Ce este adevărul” nu este suficientă pentru aflarea adevărului, și că până la urmă ajungem tot la ”Cine este adevărul?”, căci Adevărul este o Persoană nu o noțiune abstractă.
Nu știu dacă ai urmărit polemicile pe care le-am avut cu unii interlocutori înainte de Paști, dar aduc aminte doar de două percpeții diferite ale realității înconjurătoare: animalele se masturbează/nu se masturbează și animalele au comportament homosexual/nu au comportament homosexual. Desigur, nu vreau să deviez discuția în această direcție a comportamentului sexual al animalelor ci urmăresc să arăt că deși vedem aceeași realitate și unii și alții, o putem înțelege la poluri opuse. Deci e clar că omul este predispus spre o percepție subiectivă, chiar dacă realitatea e una singură.
Întrebare ajutătoare: ce ne determină să percepem subiectiv realitatea și ce ne ajută să o percepem cât mai obiectiv?
Uite cum văd lucrurile:
a) percepția subiectivă a realității este dată de limita de timp și de spațiu în care se află omul, și care îi limitează cunoștințele, apoi este dată de percepțiile subiective pe care le-a moștenit de la alții fără să cerceteze dacă este așa sau nu (vorbim aici despre ideile controversate între oameni, precum teoria evoluției sau existența lui Dumnezeu, nu fapte certe, unanim acceptate precum diametrul planetei noastre), dar cel mai mult, percepția subiectivă este dată de propriile patimi:
necinstitul întotdeauna va găsi îndreptățire să fure într-o situație gândind că ”lasă, oricum toți fură, iar alții și mai mult”
dependentul de masturbare va căuta să găsească îndreptățire patimii sale, interpretând gesturile animalelor așa încât să îi liniștească conștiința.
adulterinul va considera că este firesc ca el să înșele din când în când, nu însă și femeia lui.
bârfitoarea va fi convinsă că ceilalți sunt răi, iar ea este justiția întruchipată.
Etc.
Deci iată cum toți acești oameni percep realitatea subiectiv, distorsionând-o mai ales în funcție de patimi. Vorba părintelui Arsenie Boca: ”în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”.
b) percepția obiectivă a realității este dată de cunoștințe cât mai vaste și cât mai bine verificate, experiate personal, dar cel mai mult, este dată de sinceritate:
– omul să fie onest în cercetarea sa (de asta există și un cod etic în toate științele), în lucrurile incerte să pornească întotdeauna de la: nu știu → cercetez → aflu unde mă conduc rezultatele, fiind dispus să-și schimbe modul de viață dacă concluziile îi contrazic felul actual de a fi.
Diferența între cele două atitudini a) și b) este că în primul caz omul încearcă să redefinească realitatea după cum îi este cel mai comod, iar în cel de-al doilea caz, omul este dispus să se redefinească pe sine în funcție de cum este realitatea. Deci primul se falsifică pe sine în timp ce ultimul se modelează după adevăr. Și căutând adevărul cu ”a” află Adevărul cu ”A”. Pentru că în tot acest timp, omul nu putea ajunge să perceapă realitatea obiectiv dacă nu l-ar fi luminat Adevărul să caute cu sinceritate. Dar e drept… Adevărul nu ar fi trecut peste voința omului dacă nu ar fi căzut omul de acord cu sine să fie sincer.
Și mai mult, adevărul tuturor lucrurilor nu poate fi decât unul singur, același pentru toți fie că ne place sau nu, deci nu e negociabil în funcție de preferințele omului și de timpurile în care trăim, altfel nici nu am mai putea vorbi despre noțiunea de adevăr, căci mai multe adevăruri care se contrazic nu pot exista în mod logic. Și fiind unic, adevărul este în mod necesar o persoană, pentru că nu-l putem accepta să ne schimbe viața decât dacă este personal. Teoretizările impresionează dar nu schimbă pe nimeni, însă Persoana este singura care are puterea de a și impresiona dar și de a schimba.
Cât privește seria de articole postate din scrierile Sf. Nicolae Velimirovici, ele nu fac subiectul articolului de față, deci n-are rost să discutăm aici, și sincer nici nu știu dacă am puterea să dau acum un răspuns pe întreaga serie. Totuși te îndemn, ca la articolele respective, să faci contestațiile punctual, cum găsești de cuviință, și sigur se vor aduna răspunsuri care să ne ajute să înțelegem mai bine ce a vrut să transmită Sfântul Nicolae.
sdaniel
mai 11, 2013 @ 2:06 pm
@ Ana
„Eu ti-as arata occidentul bolnav psihic care urla dupa ortodoxie.”
Dumnezeule ce mentalitate.
Ana
mai 11, 2013 @ 3:41 pm
sDaniel
Poti jigni fara a folosi numele Domnului.
PS: Ce anume te irita atat de mult? Occidentul, care-si doreste ortodoxia noastra?
sdaniel
mai 11, 2013 @ 9:13 pm
@Ana
Accept si respect alegerile fiecaruia, departe de mine sa ma deranjeze daramite sa ma irite. Daca Occidentul si-ar dori sa treaca la ortodoxism este alegerea lor, m-ar bucura daca ar face-o.
Nu era nicio jignire eram pur si simplu stupefiat de propozitia ta. E o propozitie ce exprima multa rautate, generalizare si ingoranta.
Expresia ta fiind „occidentul bolnav psihic care urla dupa ortodoxie”.
Sa le luam pe rand:
1) „occidentul bolnav psihic”, sintagma aceasta este in mod extrem de clar o generalizare. Fara indoiala ca fiecare regiune are oameni care au probleme de natura psihica dar sa extinzi la nivelul intregii regiuni ca e cuprins de rautate, practic toti oamenii care locuiesc acolo, doctori, ingineri, profesori, copii, bebelusi, sugari, muncitori, piloti, stewardese, barmani, vatmani etc. toti sunt bolnavi psihic ca tu i-ai pus pe toti la gramada. Iti trebuie multa ura sa folosesti o asemenea sintagma. Sau sa fii „vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii”.
2) „urla dupa ortodoxie”…inteleg ca verbul a urla e la figurat dar, chiar daca expresia ta ar avea un sambure de adevar, sa spui ca un continent intreg „urla” dupa o anume ramura a crestinismului (care bineinteles este si a ta) e ciudat rau. Si apoi pe ce anume te bazezi cand spui ca oamenii aceia sunt disperati dupa ortodoxie.
Nu fac niciodata pariuri, dar cu tine as fi in stare sa pariez ca daca mergem amandoi pe o strada din oricare oras din Franta (sau alta tara UE) si intrebam la intamplare 100 de persoane: „care este diferenta din ortodocsi si catolici”, sunt convins ca nu gasim mai mult de 2-3 care sa stie sa raspunda. Sunt convins ca „occidentul” habar n-are ce e aia ortodoxie, cum sa iti doresti ceva ce nu stii ce este?
Apropo, asta e valabil si in Romania, cu toate ca romanii au mult mai multa cultura generala decat vestici unde „cartea” e mai optionala. Adica nu cred ca sunt multi romani care sa stie ce e acela catolicism.
Inca o dovada ca afirmatia ta e total pe dinafara, este imaginea Romaniei (si a altor state estice). Occidentul are o imagine destul de proasta despre noi, uneori ne vede ca fiind tigani, barbari, needucati, hoti, cersetori etc.
Ce om/cultura/tara si-ar dori ceva de la niste oameni de cea mai joasa speta? Adica suntem niste idioti (in mintea lor) dar isi doresc („urla”) religia noastra. Crede-ma, cum suntem vazuti noi ca oameni, asa este vazuta si religia noastra.
sdaniel
mai 11, 2013 @ 9:30 pm
@Dan
Mi-a placut foarte mult comentariul tau, mai ales demonstratia diferentei dintre obiectivism si subiectivism. Stiam, bineinteles, care este diferenta, dar nu am vazut -o niciodata atat de clar exprimata.
Cu un singur lucru nu sunt de acord (in sensul ca demonstratia mi se pare incompleta): „Și fiind unic, adevărul este în mod necesar o persoană, pentru că nu-l putem accepta să ne schimbe viața decât dacă este personal.”
Sunt multe de zis la demonstratia ta ca „adevarul este o persoana”.
In primul rand ca „adevarul” nu schimba (obligatoriu) viata cuiva. Adica multi ignora adevarul, sau nu-l cred sau nu produc nicio schimbare etc.
In al doilea rand adevarul nu este unic. Sunt adevaruri care se completeaza in unele situatii, sau exista „adevarul relativ” pentru teorii relative, etc.
In al treilea rand, ma refer la expresia ta „Teoretizările impresionează dar nu schimbă pe nimeni, însă Persoana este singura care are puterea de a și impresiona dar și de a schimba.”
Eu (banuiesc ca nu sunt singurul) sunt exact invers. Sunt mult mai interesat/impresionat de teoretizare decat de o persoana care sa ma impresioneze in domeniul in cauza. Cand te raportezi la o persoana devii subiectiv, pe cand te raportezi la o teorie ai mai multe sanse sa fii obiectiv.
Ana
mai 12, 2013 @ 9:00 pm
Hristos a Inviat!
sDaniel
Pentru a intelege mult mai usor cat de bolnav este occidentul si nevoia lor dupa ortodoxie, este indeajuns sa ne uitam la spitalele cu bolnavi psihici, la sinuciderele si la terapiile intensive (exista studii clare pe net).
Boala occidentului se poate vedea si din ceea ce ne exporta ei de cativa ani: sexualitate, droguri, avorturi, anticonceptionale, intr-un cuvant distrugerea valorilor, a credintei si in fapt a familiei.
sdaniel
mai 13, 2013 @ 7:10 pm
@Ana
Ai citit macar ce ti-am scris?
Probabil ca nu, atunci reiau:
Accept si respect alegerile fiecaruia, departe de mine sa ma deranjeze daramite sa ma irite. Daca Occidentul si-ar dori sa treaca la ortodoxism este alegerea lor, m-ar bucura daca ar face-o.
Nu era nicio jignire eram pur si simplu stupefiat de propozitia ta. E o propozitie ce exprima multa rautate, generalizare si ingoranta.
Expresia ta fiind „occidentul bolnav psihic care urla dupa ortodoxie”.
Sa le luam pe rand:
1) „occidentul bolnav psihic”, sintagma aceasta este in mod extrem de clar o generalizare. Fara indoiala ca fiecare regiune are oameni care au probleme de natura psihica dar sa extinzi la nivelul intregii regiuni ca e cuprins de rautate, practic toti oamenii care locuiesc acolo, doctori, ingineri, profesori, copii, bebelusi, sugari, muncitori, piloti, stewardese, barmani, vatmani etc. toti sunt bolnavi psihic ca tu i-ai pus pe toti la gramada. Iti trebuie multa ura sa folosesti o asemenea sintagma. Sau sa fii „vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii”.
2) „urla dupa ortodoxie”…in teleg ca verbul a urla e la figurat dar, chiar daca expresia ta ar avea un sambure de adevar, sa spui ca un continent intreg „urla” dupa o anume ramura a crestinismului (care bineinteles este si a ta) e ciudat rau. Si apoi pe ce anume te bazezi cand spui ca oamenii aceia sunt disperati dupa ortodoxie.
Nu fac niciodata pariuri, dar cu tine as fi in stare sa pariez ca daca mergem amandoi pe o strada din oricare oras din Franta (sau alta tara UE) si intrebam la intamplare 100 de persoane: „care este diferenta din ortodocsi si catolici”, sunt convins ca nu gasim mai mult de 2-3 care sa stie sa raspunda. Sunt convins ca „occidentul” habar n-are ce e aia ortodoxie, cum sa iti doresti ceva ce nu stii ce este?
Apropo, asta e valabil si in Romania, cu toate ca romanii au mult mai multa cultura generala decat vestici unde „cartea” e mai optionala. Adica nu cred ca sunt multi romani care sa stie ce e acela catolicism.
Inca o dovada ca afirmatia ta e total pe dinafara, este imaginea Romaniei (si a altor state estice). Occidentul are o imagine destul de proasta despre noi, uneori ne vede ca fiind tigani, barbari, needucati, hoti, cersetori etc.
Ce om/cultura/tara si-ar dori ceva de la niste oameni de cea mai joasa speta? Adica suntem niste idioti (in mintea lor) dar isi doresc („urla”) religia noastra. Crede-ma, cum suntem vazuti noi ca oameni, asa este vazuta si religia noastra.
Dan Tudorache
mai 14, 2013 @ 9:10 am
Ana și Daniel, vă rog să încetați polemica despre occident. Este în afara subiectului și v-ați expus părerile amândoi în repetate rânduri, prin urmare voi șterge de acum înainte discuțiile care sunt pe această direcție.
Daniel, am citit răspunsul tău, îți voi răspunde cum voi găsi răgazul.
Ana
mai 14, 2013 @ 6:05 pm
Ma asteptam Dan sa faci o referire la respect. Posibil sa nu observi jignirile taioase scrise mai sus de sDaniel.
In rest sunt de aceeasi parere cu tine.
Laura Stifter
august 6, 2013 @ 8:03 pm
Un avocat din Kenya vrea să-L apere pe Mântuitorul Hristos şi, în acest scop, a dat în judecată Italia, statul Israel, pe împăratul Tiberiu şi pe Pilat. El a susţinut că sentinţa dată împotriva Domnului Iisus a fost ilegală şi că, în ciuda faptului că instituţiile juridice din Kenya au respins cazul, avocatul va merge până la Haga. Datele despre procesul ilegal intentat lui Hristos se cunosc din Biblie, sursă ce nu poate fi contestată de nici un creştin, mai spune avocatul.
http://www.antena3.ro/life-show/bizar/un-avocat-din-kenya-vrea-sa-i-faca-dreptate-lui-iisus-hristos-223654.html
Ce părere aveţi? 🙂
sharbinsk
august 6, 2013 @ 9:57 pm
Referitor la întrebarea lui Pilat
„Ce este adevărul ?”
Cred că Mântuitorul prin tăcerea Sa evită să intre în câmpul discuţiilor filosofice cu Pilat din minim 4 motive :
1. Printr-o discuţie temeinică s-ar fi ajuns până la urmă la întrebarea „Cine este adevărul” iar, Pilat aflându-l pe Mântuitor ar fi uzat de autoritatea conferită de statul roman, pentru a împiedica procesiunea crucificării.
Probabil n-ar mai fi organizat festivitatea publică în care să dea evreilor şansa să aleagă între Barabas şi Hristos – l-ar fi eliberat direct.
2. Întrebarea lui Pilat era mai mult retorică, Pilat fiind auto-suficient cu propriile sale realităţi şi percepţii şi nu ar fi înţeles mai mult la acel moment al discuţiei.
Probabil Pilat neînţelegând vorbele pline de tâlc avea dubii în privinţa sănătăţii mentale a lui Hristos şi nu-i lua în serios vorbele.
3.Eventual, clarificările Mântuitorului ar fi fost percepute de către criticii Săi ca nişte încercări disperate de disculpare de frica morţii- ceea ce i-ar fi conturat o dimensiune mai mult omenească decât divino-umană.
4.Din momentul rugăciunii din Getsimani Hristos s-a dat în mâinile Tatălui Ceresc spre desăvârşirea jertfei şi nici o micime omenească n-ar mai fi putut împiedica îndeplinirea planului divin.
Credeţi că era greu pentru Mântuitor să-l atenţioneze pe Pilat :
– „Omule, n-ai formulat bine întrebarea !” ?
Dar, probabil că Pilat avea deja răspunsurile în opulenţa idolatră a păgânătăţii romane iar urechile duhovniceşti îi erau înceţoşate.
De altfel creştinismul era singura învăţătura de la acea vreme care cuprindea învăţătura învierii şi din acest punct de vedere pt mulţi era ceva greu de înţeles faptul că :
Adevărul se poate întrupa spre a fi răstignit şi a învia.
Nici apostolii n-au înţeles, iniţial, necesitatea jertfei, Petru îl sfătuia pe Hristos să nu meargă la Ierusalim.
Dan Tudorache
august 6, 2013 @ 9:58 pm
Laura, de ce-ți pierzi vremea cu tabloidele?
Răspund cu ajutorul genialului Petre Țuțea: ”Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.”
La fel și Mântuitorul, are nevoie de reabilitarea post-mortem din partea omenirii cum are nevoie Petre Țuțea de Securitate. 🙂
Dan Tudorache
august 6, 2013 @ 10:08 pm
”Întâmplarea” face să fi reflectat și eu astăzi la episodul cu Mântuitorul în fața arhiereilor și în fața lui Pilat. N-am știut că Laura va readuce în atenție subiectul pe site, prin comentariul postat.
Eu m-am gândit așa:
La început Hristos Domnul vorbește cu arhiereii dar după aceea tace. La fel face și cu Pilat, ba chiar a fost mai scump la vorbă. De ce a tăcut El, Cuvântul întrupat? El care avea toată puterea cuvântului, toată iscusința, toată charisma?
Și răspunsul cred că este acesta: Atâta timp cât Hristos Domnul nu a precupețit niciun moment să lumineze oamenii prin cuvânt și prin orice faptă, înseamnă că orice cuvânt în acea situație ar fi fost rostit degeaba, ar fi fost mărgăritare aruncate înaintea porcilor.
Și de aici înțelegem că toate au o limită, că la un moment dat și tăcerea devine mărturisitoare, iar cuvântul rostit risipă. Pentru că ce rost are să picuri cuvinte duhovnicești în oceane de răutate fără fund?
Tăcerea e tot ce mai rămâne.
sharbinsk
august 6, 2013 @ 10:26 pm
Laura, astfel de acţiuni nu fac decât să aducă prejudicii de imagine creştinismului, mai ales dacă avocatul are ceva probleme la mansardă unii vor profita de ocazie spre a arăta cât de „aberante” sunt pretenţiile creştinilor.
De când caută creştinii justificare şi dreptate în tribunalele laice pt probleme canonico-istorice ?
Dreptatea vine doar la a Doua Judecată.
Contestatarii creştinismului se prevalează de faptul că nici un istoric al epocii nu vorbeşte despre Hristosul biblic.
Asupra scrierilor atribuite lui Flavius Josephus despre Hristos planează suspiciunea că ar fi adăugirile iezuiţilor, survenite la câteva secole, care nu făceau parte din originalul anticului.
E aproape imposibil pt acest kenyan să dovedească ceva d.p.d.v istoric.
Într-un fel e mai bine aşa:” Fericiţi cei ce au crezut şi n-au văzut.”
Biblia este contestată de alte religii pe motiv că e o scriere subiectivă, deci nu poate fi invocată de creştini ca probă împotriva evreilor, la fel cum nici evreii nu pot invoca scrierile lor religioase împotriva creştinilor, mai ales într-un proces laic unde adevărul se vrea a fi stabilit d.p.d.v. obiectiv.
sharbinsk
august 6, 2013 @ 10:31 pm
[quote]Și răspunsul cred că este acesta: Atâta timp cât Hristos Domnul nu a precupețit niciun moment să lumineze oamenii prin cuvânt și prin orice faptă, înseamnă că orice cuvânt în acea situație ar fi fost rostit degeaba, ar fi fost mărgăritare aruncate înaintea porcilor.[/quote]
Probabil că e cea mai apropiată explicaţie, deşi Pilat încerca să afle pricina pentru doreau să-l ucidă pe Mântuitor, dar probabil că-l evalua greşit şi nu-i lua în serios cuvintele.
Oricum, Pilat nu avea răutatea unora din Sinedriu- era neutru în acest conflict religios- poate îi lipsea doar înţelepciunea necesară înţelegerii.
Dan Sorin
august 7, 2013 @ 5:28 pm
[quote name=”sharbinsk”]
Oricum, Pilat nu avea răutatea unora din Sinedriu- era neutru în acest conflict religios- poate îi lipsea doar înţelepciunea necesară înţelegerii.
[/quote]
Eu aș crede că mai degrabă lui Pilat îi lipsea nebunia credinței. Spune și Hristos că nimeni nu poate veni la El decât dacă e chemat de Tatăl. Iar ca să fii chemat de Tatăl trebuie să ai în tine acea nebunie după Adevărul absolut încât să poți auzi glasul Tatălui. Pilat era om și nu a încercat să iasă din starea lui de om. De ce spun asta? Dacă citim în Evanghelii vedem că Pilat fusese anunțat de soția sa despre Hristos că e om sfânt și nu odată a încercat să-L scape pe Hristos din moarte. Avea dovezile necesare ( și asta se vede prin faptul că atunci când L-a dat să fie răstignit s-a spălat pe mâini spunând că nu e vinovat de sângele acelui Om ) dar nu a avut acea nebunie a Adevărului, acea nebunie a lui Hristos.
Pilat, Iuda, Sf. Ap. Petru sunt niște persoane destul de complexe și asta se vede din modul în care se comportă fiecare. Dacă la Pilat a fost ce am spus mai sus vedem la Iuda, vânzătorul, care s-a căit de păcatul lui. Sf. Ap. Petru care se bătea cu pumnul în piept că nu se va lepăda de Hristos s-a lepădat în timp ce Iuda și-a recunoscut păcatul și greșeala. Cred că felul în care au acționat acești oameni în momentele cheie ne arată cât de dublat este sufletul omului, arată măștile din inimile noastre și ne cheamă să lepădăm măștile și să fim noi înșine.
Laura Stifter
august 7, 2013 @ 1:37 pm
Dan şi Sharbinsk,
Sunt întru totul de acord cu voi. Am menţionat ştirea nu pentru a susţine acţiunea avocatului respectiv, ci doar pentru a vă aduce în atenţie o informaţie într-o oarecare legătură cu credinţa noastră.
Desigur că Mântuitorul nostru Hristos nu are nevoie de avocaţi, El fiind Apărătorul nostru (nu invers). Datoria noastră, aşa cum spunea atât de frumos părintele Rafail Noica, este aceea de a ne lăsa apăraţi de către Adevăr, nu de a încerca să apărăm Adevărul. 🙂
Totuşi, gestul avocatului mi s-a părut interesant ca semnificaţie simbolică: încercarea de a aduce în atenţia forurilor juridice internaţionale cea mai gravă nedreptate din istorie. Cred că procesul nu va putea fi câştigat, pentru că Mântuitorul Hristos, Care S-a predat atunci în mod liber în mâinile celor care-I doreau moartea, nu Se va lăsa apărat nici acum, din aceeaşi smerenie şi dragoste dumnezeiască. În plus, „inculpaţii” Pontius Pilat şi Tiberius Caesar sunt în altă parte… şi nu se mai încadrează în jurisdicţia nici unui stat de pe Terra. :)) În privinţa celor două state aduse în instanţă (Italia şi Israel), de asemenea, procedura este sortită eşecului. De ce? Pentru că ambele state există din epoca modernă (Italia) respectiv contemporană (Israel), iar nicidecum de acum 2000 de ani. Atunci, unicul stat implicat a fost Imperiul Roman (care nu prea poate fi dat în judecată…), fiindcă Palestina de atunci (Israel) era, începând din anul 63 î. Hr. doar o provincie a acestui imperiu. 🙂
Totuşi, aşa cum am spus, este un gest simbolic, un gest care atrage atenţia asupra realităţii istorice a evenimentelor de atunci (istoricitate atât de evidentă, încât, iată, un creştin s-a hotărât s-o aducă în atenţia autorităţilor juridice internaţionale) şi asupra celui mai nedrept proces organizat vreodată în istoria umanităţii.
Dacă acel avocat este o persoană isteaţă, cred că exact asta a avut în intenţie şi nimic altceva.
Dacă este nebun, atunci nebunia lui e frumoasă. 🙂 Şi cred că o astfel de nebunie – încercarea de a-L apăra pe Hristos la Haga – îi va fi luată în considerare de către Dumnezeu, Care n-a dispreţuit nici darurile atât de pământeşti şi inutile ale unor magi/ astrologi, nici cei 2 bănuţi ai văduvei (care, evident, nu puteau folosi nimănui) şi nici mirul scump dăruit Lui de către femeia cea păcătoasă. La ce-I folosea Mântuitorului Hristos un vas cu mir vărsat pe capul Său?… 🙂
Cred că Dumnezeu îi va lua în considerare gestul, exact aşa cum un tată ar zâmbi văzându-şi copilaşul care ar vrea să-l apere, cu un pistol de jucărie, împotriva unor adversari imaginari. Ştiţi povestioara aceea cu măscăriciul de la circ care, făcând giumbuşlucuri în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul dintr-o catedrală, a stârnit mânia unui preot, care a hotărât să-l mustre asupru şi să-l alunge din locaşul sfânt. Când s-a apropiat de măscărici, însă, a observat, cu mirare şi cutremur, că Sfânta Fecioară coborâse din icoană pentru a-i şterge clown-ului sudoarea de pe frunte, iar Pruncul zâmbea şi bătea bucuros din palme. 🙂 „Dumnezeu nu Se uită la faptă, ci la intenţie” – spun Sfinţii Părinţi.
Hristos Adevărul să ne apere pe noi toţi!
sharbinsk
august 7, 2013 @ 6:39 pm
[quote]Eu aș crede că mai degrabă lui Pilat îi lipsea nebunia credinței. Spune și Hristos că nimeni nu poate veni la El decât dacă e chemat de Tatăl.[/quote]
Da, ai pus bine problema.
Totuşi dacă Pilat era convins că Hristos e nevinovat şi Mântuitorul lumii ar fi făcut tot ce-i stătea în putinţă să oprească procesiunea crucificării, probabil că ar fi devenit şi ucenic de taină ca bătrânul Nicodim.
Este posibil ca Pilat să fi fost în cumpănă cu privire Mântuitorul Hristos , pe de-o parte era o personalitate ce-l fascina prin simpla tăcere,iar pe cealalată parte nu-i înţelegea învăţăturile şi nici motivul pt care i se cerea moartea.
Poate că această spălare pe mâini reprezintă şi neimplicarea lui în problemele religioase ce ţin de „bucătăria internă” a iudeilor dar şi faptul că a îndeplinit voinţa populară ce l-a ales pe Barabas şi consecinţele alegerii le aparţin pe mai departe alegătorilor.
Eventual Pilat ar avea o vină că a fost căldicel şi a permis crucificarea pentru avea o guvernare liniştită cu susţinerea Sinedriului.
Oricum fără jertfă nu mai era creştinism iar, această tăcere ne învaţă şi pe noi să preţuim valoarea cuvintelor.