Skip to content

7 Comentarii

  1. niculina
    octombrie 27, 2010 @ 10:35 am

    Doamne ajuta.este foarte adevarat eu m-am crescut la tara pana la varsta de 16 ani,raceala si alte boli?nici nu stiam ce inseamna in special iarna i-mi amintesc ca mergeam la sanius cu fratii mei era un frig de crapau pietrele ne udam pe la picioare si totusi nu eram niciodata raciti sau altele,eram liberi,dupa ce m-am casatorit am inceput sa traiesc iarasi la tara dar din prostia mea dupa vreo 8 ani am lasat totul in urma si am venit in Italia,viata e foarte monotona tot timpul chiria facturi si tot asa muncim sa platim toate,nu ne permitem sa mergem la aer,aici trebuie sa platim un sac de bani daca vrem un pic de relax,cea mai mare prostie pe care am pututo face in viata mea,socrul meu are hectare de pamant dar nu mai e cale de intoarcere,am fetita aici la scoala si odata intrata in joc trebuie sa joc pana la capat,am cautat o viata mai buna este adevarat ca viata e mai usoara aici este de lucru dar inrest nimic nu ma atrage occidentul,acum incercam sa construim o casa si ne vom intoarce,sper ca va fi cat mai repede posibil ca tensiunea de aici no mai suportam.Atat de mult i-mi lipseste pamantul Romanesc ca nici nu va puteti imagina.Doamne ajuta.

    Reply

  2. Albu Mihai
    octombrie 27, 2010 @ 7:17 pm

    momente de dejavu
    Doamne ajuta !

    Din tot ce am citit mai sus, imi aduc aminte de copilaria dupa care tanjesc. Imi aduc aminte de acel stil de viata aparent saracacios, dar sanatos pe care l-am avut in copilarie, fara nebunia cotidiana, sau grijile mondene, sau dorinta de a imi satisface poftele cu toate minunatiile de mancaruri ce se gasesc prin magazine, unele mai daunatoare decat celelalte, ci doar cu mancarea simpla, snatoasa si simplele si putinele griji care se gasesc in afara mediului urban. Am avut totushi bucuria de a gusta din viata mediului rural, pentru o perioada putin mai indelungata, desi nascut si crescut in mediul urban ( Barlad, jud. Vaslui ), am reusit sa imi petrec o buna parte din viata langa bunicii de la tara. Si crede-ma, chiar daca au trecut atatia ani de atunci, simt ca, fata de acum, imi era mai bine. Mi-am dat seama ca atunci descopeream simplitatea vietii, pe care abia acum am realizat ca am pierdut-o. Si stau sa ma intreb, oare cand as putea sa ma reintorc la astfel de trairi si stil de viata sanatos? Probabil doar constrans de anumite imprejurari. Poate ca si trecerea timpului a foartat sa ne schimbam stilul de viata, dar poate ca totushi nu era necesare o schimbare atat de radicala. Ori ne-am impovarat noi cu prea multe griji si dorinte, uitand sa ne mai rezumam la lucrurile simple ?

    Reply

  3. niculina
    octombrie 27, 2010 @ 7:36 pm

    doamne ajuta Mihai,foarte frumoasa marturisirea ta.eu as da orice sa ma intorc in trecut sa stau la tara sa duc viata saracacioasa dar sanatoasa.dumnezeu sa ne binecuvanteze.

    Reply

  4. CristinaL
    octombrie 27, 2010 @ 7:51 pm

    Doamne ajuta ,foarte frumos articolul,i-mi lipseste si mie viata de la tara ,alaturi de bunici ,este oare cineva care sa nu tanjeasca dupa zilele in care bunicii le faceau toate poftele?Bunicii mei erau din Maramures ,acolo m-am nascut si am crescut pana la 5 anisori,apoi mergeam in vacante la bunici…. Cele mai frumoase amintiri…desii bunicii stateau pe deal ,trebuia sa urci aproape o ora pana la destinatie ,a sta in natura cred ca este nemaipomenit ,coboram o zii pe saptamana in sat …duminica sa mergem la Biserica, ….neaparat imbracati in port popular ,imaginati-va persoane de 50-60 de ani care trebuiau sa merga pe jos o ora sau mai bine ca sa poata sa participe la Sf liturghie ,mie personal mi-au ramas in minte acestea si m-au marcat profund ,prentru cei care locuiesc acoilo stiu ca asa este ,iar cei care vor dori pot sa faca o vizita de cateva zile ,nu cred ca s-au schimbat foarte multe ,mi-s dragi acele locuri ,mare pacat ca acum locuiesc foarte departe de ele (jud Brasov)si sunt ani multi de cand nu am mai fost (cred ca vreo 20),multumesc mult pentru articol am trait pentru putin timp vremea copilariei care are pentru mine farmecul ei aparte … Aceste articole cred ca au rolul de a ne mai descretii putin fruntile ,viata la tara este minunata deoarece traiesti in natura ,mereu te minunezi de frumusetea peisajelor unde se vedem din plin maretia lui Dumnezeu .Slava tie Doamne ,slava tie !

    Reply

  5. Adina
    octombrie 28, 2010 @ 11:58 am

    Da Codrut, si eu as pleca maine din oras. Si m-am gandit la lucrul acesta.Mi-ar placea sa stau la tara.

    Reply

  6. camidelas
    octombrie 28, 2010 @ 2:30 pm

    As putea spune ca daca nu as fi trait ambele tipuri de existenta, ti-as fi dat in dreptate in totalitate.
    Dar am trait la tara, si acum traiesc intr-un oras mare, si strain, dar in care ma simt ca acasa. Si tara s-a schimbat foarte mult….
    Si simt ca in garsoniera mea de oras, as putea trai foarte simplu daca eu as incerca un echilibru catre simplitate…

    E adevarat ca viata la tara e mai simpla dintr-un punct de vedere, dar, daca ea e ferita de unele pacate, vicii, e plina de altele, si realizez ca fiecare mod de existenta le are pe ale ei.
    Cred ca ar fi ideal, daca ne-am permite sa imbinam cele doua moduri de existenta, adica sa avem o casa, cu verdeata si spatiu aproape de oras, si sa ne limitam confortul-fara sa traim neaparat saracit, dar cu mai putin internet, etc…, c mai multa iubire, cu mai multa rugaciune, cu mai mult echilibru in dependenta de confort, de obiecte, etc…

    Am trait la tara, pana la 14 ani, si am revenit apoi in vacante, de cateva ori pe an, si era o adevarata aventura sa ajung acasa, un colt fain de lume, dar nu ma tenteaza sa stau intr-un sat.
    Pentru ca realizez din ce in ce mai mult ca esential sunt valorile pe care le ai, caci stresul il ai si la tara si la oras.
    Cand eram mica sufeream de naveta pe care o faceam iarna pana la oras, pentru meditatii, de orele devreme pentru a prinde trenul. Dar nu cred ca asta e problema.Raportat la ce am trait, nu as vrea sa fi trait altfel. E foarte bine cum a fost.
    Cand eram la liceu, eram complexata ca sunt de la tara, desi cu parinti intelectuali, si aveam totusi valori bune pe care Domnul m-a ajutat sa le pastrez. Astazi insa problema nu se mai pune la fel.
    Care e deosebirea intre oras si sat?
    La sat accentul se pune pe tot ce este natural instictiv/comportament-oamenii se cearta foarte usor, se veselesc foarte usor, poate rasuna satul de muzica…, accentul e pus pe ale gurii, pe traiul zilnic, de facere a lucrurilor, pe barfa de la curte, pe mersul in bar, la o tuica,totul se invarteste in jurul ce producem ca sa traim. Peste toate astea, dependenta de televizor sau radio. Aicea, oamenii se culca devreme,caci se trezesc mai devreme, gandesc mai simplu, caci existenta lor e centrata pe a munci ceea ce au in curte, pamantul, orataniile si a-si asigura un trai zilnic cat mai bun, a-si ajuta copiii plecati la oras, si a strange cat mai multe lucruri, de care nu se pot desparti pentru ca e traiul lor de o viata.
    Si la tara, sunt facturi, si rendevuuri-doar ca se plaseaza la un alt nivel-cel natural, te ajut-ma ajuti…, iti dau mere pe lapte si oua pe prune, etc.Chiar daca aerul e curat, produsele mai naturale, viciile pot fi la fel de puternice, si nici macar nu mai puteam spune ca credinta ne apara, ca incepe sa fie mai putina credinta la tara decat la oras, si oamenii incep sa prefere sa lucreze duminica pamantul decat sa mearga la biserica.
    La oras, productia e alta, si astfel valorile sunt altele.
    Alergam de dimineata pana seara, cu o munca mai putin fizica decat acea de a munci pamantul, dar viciile apar mai direct, te frapeaza nu ca la tara prin injuratura adresata calului care nu trage, dar prin revistele din vitrine, prin publicitate, prin dependenta de internet-facebook, messenger, iluzia de comunicare prin care virtualul ti-o da crezand ca castigi timp vorbind asa cu oamenii, dar fara sa stii cum si daca investesti cu adevarat, prin fuga dupa cea mai tare masina, cel mai fain apartament, cele mai faine haine, etc…
    personal simplitatea pe care o caut, am regasit-o doar la manastire, cand fug din inima orasului strain la o manastire rupta de lume, unde nu am oglinda sa ma vad, desi destul de mult confort sunt fericita; cateva zile fara sa ma uit pe net, fara radio, cu mine insami, cu pacatele si neputinta mea..si imi dau seama ca nu e usor, ca ne-am obisnuit la oras, sau la sat, sa ne cream surogate…de preocupari care cica dausens, televizorul la tara, netul la oras(desi acuma si la sat e posbil, si mobilul,chiar daca accesibil de pe capita de fan)si ca de fapt mereu gasim mijloace de a nu ne barfi pe noi insine fata de Domnul, care nu ne asteapta decat simpli si despuiati, smeriti si cu dragoste asa cum ne-am nascut, asa cum o sa mergem spre EL…
    Toate lucrurile astea de care ne lovim sunt niste artefacte, superficialitati iluzorii care ne dau sensuri, pentru ca avem nevoie de sensuri, pana in ziua cand ne trezim…
    de aceea spun, apa de la fantana, pasarea din curte, verdeata din gradina au sens doar daca sunt insotite de simplitatea inimii, altfel pana si ce a facut Domnul, natura asta capata acelasi iz de artefact care ne serveste pentru iluzii si care ne perverteste fara sa ne dam seama…

    Reply

  7. Autumn
    ianuarie 3, 2014 @ 5:00 pm

    De mai bine de 5 ani trăiesc într-un oraș aglomerat și poluat. La început mi-a plăcut agitația și continuul zbucium, mai ales că veneam dintr-un orășel mic de munte. Cu timpul, acea apartenență la aglomerația de zi cu zi a început să dispară, iar acum, orașul mi se pare o povară. Când ies, pentru câteva ore sau pentru câteva zile, din această „închisoare” reușesc să îmi încarc bateriile pentru a mai putea supraviețui o perioadă în oraș. Într-adevăr, poate că la oraș ai mai multe avantaje (cel puțin din punct de vedere financiar), însă viața într-un loc liniștit, în care timpul parcă curge mai încet în clepsidră este o adevărată porție de sănătate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *