În weekend am văzut un film care mi-a plăcut în mod deosebit, şi mie şi soţiei mele. Filmul se numeşte "The curious case of Benjamin Button" şi îl are în rolul principal pe Brad Pitt care joacă rolul unui om care s-a născut bătrân şi pe zi ce trece întinerea. La naştere avea faţa foarte îmbătrânită şi era urât şi avea multe din anomaliile şi slăbiciunile bătrâneţii, iar cu timpul devenea din ce în ce mai puternic, mai frumos la chip, mai plin de viaţă.... Filmul are şi o poveste de dragoste extraordinară, şi se termină neaşteptat...

Întotdeauna mi-au plăcut filmele care au ceva dumnezeiesc în ele, filmele serioase, filmele care mă învaţă ceva, care mă bucură prin virtuţile şi frumuseţea personajelor, sau prin ideile extraordinare.

Ce m-a impresionat foarte mult a fost coloana sonoră superbă, cu o muzică clasică foarte profundă, şi cu imagini şi decoruri extraordinare, cu lumini şi umbre care dădeau filmului o atmosferă aparte.  Îţi lasă impresia unui film făcut cu grijă, fără grabă, un film nu de box office, ci un film artistic, un film care te face să meditezi...

Muzica extraordinară şi povestea de dragoste m-a pus pe gânduri, mă făcea să-mi aduc aminte de câte lucruri frumoase am primit în viaţa asta, îmi dădeam seama că cel mai frumos lucru din lumea asta este că ne avem unii pe alţii. Mă bucuram că o am pe Iulia, că ne-a dăruit-o Dumnezeu pe Sofia, că avem prieteni, că avem părinţi care ne iubesc, că suntem înconjuraţi de oameni frumoşi. Deşi avem tot ce ne trebuie şi material, totuşi nu valoarează aproape nimic pe lângă oameni... chiar dacă pierdem totul....dacă suntem împreună, e ca şi cum n-am pierdut nimic.

După ce am văzut filmul am înţeles mai bine că noi oamenii nu ştim să apreciem viaţa, nu ştim să ne bucurăm de copilărie, de adolescenţă, de viaţa de familie, de bătrâneţe.... ci trecem prin ele cu gândul la următorul pas, nu ne asumăm clipa pe care o trăim, ci suntem nemulţumiţi, cârtim, şi vrem altceva...

Am înţeles că abia când lucrurile sunt total pe dos, abia atunci începi să apreciezi clipa când erau bune. Abia când trăieşti răul te bucuri de bine, abia când simţi suferinţa trăieşti bucuria, abia când vezi cum e fără Dumnezeu strigi după ajutorul Lui, doar când vezi ce înseamnă căderea apreciezi şi iertarea...

Benjamin era la început neiubit de mulţi pentru cum arăta, apoi cu trecerea anilor devenea din ce în ce mai frumos iar cei de lângă el îmbrătrâneau şi el întinerea. În copilărie el nu era ca ceilalţi iar la bătrâneţe nu erau ceilalţi ca el. Suferea că viaţa lui era mereu pe dos, mereu în sens opus celor dragi...

Poate cineva îşi doreşte să întinerească, să fie veşnic tânăr, dar cei de lângă el vor îmbătrâni, cei dragi ai lui se vor duce, şi va rămâne singur. Atunci îşi va fi dorit să fi fost la fel ca ei, atunci îi va fi plăcut să fie şi el în rând cu ceilalţi, să fie şi el muritor, să facă şi el parte din marea familie a omenirii...

Ce ciudat, moartea ne leagă pe toţi !

(Claudiu)