Viata si opera lui Antonin Dvorak - Tânărul Dvorák a primit simultan o solidă formaţie clasică de organist şi pianist şi a trecut prin experienţa muzicii de dans şi de braserie, ca violonist în orchestra lui Komzak. În 1862, a obţinut un loc de violist de rang în orchestra Operei naţionale, recent fondată de Smetana şi a descoperit creaţiile acestuia, fiind sedus în mod special Mireasa vândută, primul exemplu convingător al naţionalismului muzical ceh.

Dim lights Embed Embed this video on your site

Viata si opera lui Antonin Dvorak - Profund convins din acel moment de rolul lui de muzician naţional, Dvorák îşi datorează primul succes de compozitor unui imn patriotic, Moştenitorii de la Muntele alb. În 1873, a părăsit opera, devenind titular al orgii bisericii Sf. Adalbert din Praga şi s-a căsătorit cu Anna Cermakova, care avea să-i dăruiască şase copii.

A primit o bursă pentru a se duce să lucreze la Viena, unde a făcut cunoştinţă cu Brahms. Acesta din urmă l-a ajutat mult, recomandându-l editorului său Simrock, care a tipărit din creaţia lui Dvorák Cântecele morave, Dansurile slave şi mai multe simfonii, iar, pe de altă parte, l-a prezentat dirijorului Hans von Bülow, care a contribuit într-un mod determinant la propagarea creaţiei muzicianului ceh şi la a-l ajuta să cucerească un renume european.

La 38 de ani, Dvorák făcea prima sa călătorie în Anglia, unde avea să revină de nouă ori, dirijând un mare număr de interpretări ale lucrărilor sale, semnând chiar şi prima audiţie a Simfoniei a VII-a, comandă a Societăţii filarmonice din Londra. Dar succesele în străinătate nu l-au satisfăcut pe acest poet al sufletului ceh, care căuta acea lucrare decisivă care să impună la Praga chiar tradiţia al cărei depozitar se considera a fi.

Atunci a scris un mare oratoriu naţional, Sfânta Ludmila (a cărui eroină este un important personaj istoric, prozelită a creştinismului şi bunică a lui Venceslas, primul duce creştin al Boemiei) şi o operă, Iacobinul, care aduce pe scenă tipuri caracteristice : profesorul cu idei progresiste, fiica lui frumoasă şi pură, seniorul local, nobil şi generos şi fiul acestuia, din nefericire de o mare viclenie. Era începutul unei serii de oratorii şi de opere naţionale dintre care cea mai populară va rămâne Rusalka, dar această din urmă creaţie va fi cu mult mai târzie.

Necucerind deocamdată decât succese de dimensiuni medii, Dvorák a continuat să călătorească, prima audiţie a Simfoniei a VIII-a având loc în 1890, la Praga. Primind o ciudată telegramă din partea unei americance, Mrs. Jeanette Thurber, care îi oferea conducerea conservatorului din New York, pe care îl înfiinţase, el a acceptat şi a plecat să predea acolo, între 1892 şi 1895.

Creaţiile lui "americane" rămân printre cele mai cunoscute, aşa cum este Simfonia a IX-a, prezentată în primă audiţie la Carnegie Hall din New York, sub bagheta dirijorului german Anton Seidl. Chiar înainte de acest concert, Dvorák a adăugat partiturii titlul "Din lumea nouă". Începând de la întoarcerea lui la Praga, a urmărit să-şi impună creaţiile şi inspiraţia lor cehă, în capitalele muzicale ale vremii, Viena şi Berlin, care l-au omagiat, numindu-l membru al academiilor lor. Devenit o veritabilă glorie naţională, a murit pe 1 mai 1904, la Praga.

Moştenirea muzicală a lui Dvorák, moştenirea lui spirituală depăşeşte astăzi cadrul îngust în care l-a închis pentru un timp tradiţia. Dvorák este, bineînţeles, autorul celor şaisprezece Dansuri slave pentru pian, a căror versiune orchestrală i-a impus numele în întreaga lume. Dar ar fi greşit să credem că arta lui merge strict pe urmele clasicismului unui Brahms sau a spontaneităţii intimiste a unui Schubert.

Dacă Dvorák nu a adus nici o noutate majoră scriiturii muzicale, creaţia lui imensă nu trebuie considerată cu toate acestea ca o extensie provincială şi folclorizantă a romantismului triumfător. Dvorák a creat veritabila tradiţie simfonică şi camerală a muzicii cehe moderne. El nu s-a oprit la a-şi inspira autenticitatea melodică şi ritmică doar din folclorul popular slav, ci a conferit acestei muzici titluri de nobleţe, introducând-o în tiparul formelor clasice, simfonii, concerte, triouri, cvartete, fără să-i distrugă esenţa. Este de remarcat faptul că, încă de la începuturile creaţiei, Dvorák s-a îndreptat către muzica de cameră.