Azi, mergând spre casa bunicii împreună cu familia mea, priveam peisajul atât de obişnuit, atât de cunoscut mie, mintea mea fiind învelită în zeci de gânduri. Printre gândurile mele apare şi întrebarea cu numărul 2 de pe acest frumos site şi anume: "Dacă ar fi să muriți în această seară, fără a mai apuca să vorbiți cu cineva, care ar fi lucrul pe care ați regreta cel mai mult că nu l-ați spus? De ce nu ați făcut-o până acum?".

După ce am citit prima dată întrebarea am meditat în seara aceea la răspuns. În cele din urmă am constatat că până acum nu am realizat mai nimic în viaţă, pierzându-mi timpul atât de preţios cu lucruri materiale, griji fără rost, zile în care am fost pesimistă, deznădăjduită, sau momente în care am luat în considerare mai mult decât trebuie părerile celor din jur, lăsându-mă influenţată de opinia lor şi ajungând să mă subestimez.

Dacă ar fi fost ultima noapte din viaţa mea aş fi regretat enorm:

• momentele în care nu am ştiut să zâmbesc,
• momentele în care nu i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate minunile de care am avut parte, însă pe care nu le-am observat, oarbă fiind de lucruri artificiale.
• faptul că nu le-am spus celor dragi cât de mult îi iubesc şi
• faptul că de multe ori mi-am sufocat sufletul în păcate, alegând să mă comport întocmai cum se aşteptau alţii să mă comport deşi nu era un comportament frumos,
• dar şi clipele în care fără să vreau i-am rănit de multe ori pe cei din jur.

Mulţi tineri din zilele noastre îşi acuza părinţii că nu au ştiut să le poarte de grijă, să le dea bani pentru a-şi satisface nevoile, însă mă întreb: dacă acei părinţi ar dispărea mâine, ce s-ar întâmpla cu aceşti tineri, ce ar gândi şi ar simţi ei? De ce nu ştim, de multe ori să apreciem un lucru, o persoană, un sentiment decât după ce le pierdem ? Nu ar fi mai simplu dacă nu am lăsa pe mâine aceste frumoase, adevărate şi până la urma singurele cuvinte cu adevărat importante din viaţa noastră: te iubesc, şi le-am zice chiar în acest moment ? Poate mâine nu vom mai fi pentru a le spune... poate o să fie prea târziu

Până nu demult nu le ziceam părinţilor mei, fratelui meu că îi iubesc, deşi îi iubeam, însă, acum le zic asta în fiecare zi, dacă pot, dacă nu, săptămânal sigur, şi nu numai lor.

Acum doi ani cu aproximaţie mi-a venit ideea că pot schimba lumea, urmând ca în curând să îmi dau seama că era doar o iluzie frumoasă şi prea măreaţă... însă şi cu iluzia m-am înşelat şi am ajuns la următoarea concluzie: lumea întreagă nu o poţi schimba, dar poţi schimba lumea din jurul tău. Cum poţi face asta ? Simplu, prin comportamentul tău, prin faptele şi vorbele tale. Cu o vorbă poţi să înseninezi ziua cuiva dar o poţi şi întunecă, însă cu un zâmbet naşti zâmbete de cele mai multe ori

Haideţi să încercăm să schimbăm lumea noastră până nu ne vine rândul să ne întâlnim cu Judecătorul şi să Îl dezamăgim. Ce frumos este să faci pe cineva fericit, ce minunat este când şti că există cineva care te iubeşte şi care este alături de tine.

Fericirea nu te costă nimic, din contră te îmbogăţeşte, dar tristeţea, disperarea te sărăceşte, te transformă într-un deţinut căruia i se interzice să vadă lumina. O inimă fericită este cea în care sălăşluieşte Creatorul. Să nu o întinam şi nici să punem lacăt pe ea fiindcă, în primul rând pe noi ne distrugem iar apoi şi pe cei din jur.

O inimă uşoară, o viaţă senină şi adierile line ale harului dumnezeiesc să ne fie noua daruri sfinte !

(Mihaela)