De ceva vreme mă frământă un gând...şi fiindcă suntem încă în apropierea sărbătorilor pascale, voi da curs gândurilor mele. Mă gândesc cât de important este numele nostru, numele mic ( prenumele)!

Se spune că pentru fiecare dintre noi, cuvântul care ne face să tresărim este numele nostru. De ce oare?!

Poate că datorită faptului că atunci când eram coplaşi, toţi ne alintau, rostindu-ne numele cu mult drag. Se pare că s-a imprimat undeva în subconştientul nostru ecoul acelor rostiri care ne produc o stare lăuntrică de bine.

Dacă ne uităm la exemplul Mariei care stătea şi plângea la mormântul Domnului Iisus, când Domnul i s-a adresat ,,femeie", ea nu l-a recunoscut, dar când Domnul i-a rostit numele ,,Marie", L-a recunoscut imediat. Se pare că în rostirea numele este o anume inflexiune a vocii care arată sentimentele noastre faţă de cineva. În rostirea numelui se ,,imprimă" ca pe o bandă de magnetofon ( CD sau DVD ), toată afecţiunea noastră. Inflexiunea vocii este ,,codul" prin care îl recunoaştem pe celălalt şi îi răspundem...inima îi răspunde.

Domnul ne cheamă pe nume!

Să ne chemăm şi noi pe nume! Să rostim şi să scriem numele cu responsabilitate ştiind că semenul nostru, aproapele nostru va tresări de plăcere... E important să reţinem numele când facem cunoştinţă şi să ne adresăm imediat pe nume, rostindu-l cu mare delicateţe. Vă spun aceste lucruri din propria experienţă; e minunat să ţi se spună pe nume, şi e minunat să îţi vezi scris numele când cineva ţi se adresează în scris!

Fie ca, mai presus de orice, numele noastre să fie scrise în Cartea Vieţii, şi să ni le auzim rostite de Însuşi Domnul nostru Iisus Hrsitos!

(Mariana L. )