"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iarpeaproapele tău ca pe tine însuţi." (Ev. Luca 10:27)

Toti credinciosii stiu ca in aceste doua porunci se implineste toata legea, si doar prin acestea mostenim viata de veci. Insa de la teorie la practica, este cale lunga ca de la pamant la cer, si de cele mai multe ori practica ne "omoara".

Sunt destui oameni, chiar si printre cei mai credinciosi, aparent marinimosi, si gata sa sara in ajutorul oricui, numai ca si aici incearca sa-si bage diavolul coada, vazand ca nu-l poate opri pe om de la a faptui binele. Si daca vede ca omul nu se da in laturi de la bine, ii deviaza atunci scopul pentru care omul crede ca face binele, tocmai ca acel bine sa nu aibe finalitatea adevarata a dragostei, adica dezinteresul. Iar interesul diavolului este de a face chiar si din fapta buna, un act de egoism. Aceasta este capcana egocentrismului.

Boala egocentrismului se manifesta ca atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, avand tendința de a face din sine „centrul universului”. Egocentricul este un egoist cu diploma, un rafinat in arta disimularii motivelor pentru care face binele, chiar fara sa fie constient de aceasta stare.

Drept exemplu avem urmatoarele doua ipostaze:

Suna vecina la usa, si te roaga sa-i dai o paine cu imprumut, pentru ca e tarziu si nu mai gaseste nicaieri, iar sotul vecinei vine de la munca flamand, si nu are paine cu care sa manance mancarea. Tu, om marinimos, te gandesti cat de rau este sa-ti fie foame si sa nu ai un colt de paine cu care sa-ti mananci mancarea, asa ca te duci repede in bucatarie, scoti o paine din sertar si o intinzi vecinei, bucuros ca ai putut fi de folos cu ceva vecinului tau.

Egocentricul, face in mod identic acelasi lucru la suprafata, insa dupa un cu totul alt rationament: el se gandeste sa dea painea imprumut vecinei, nu de dragul si foamea vecinului care vine lihnit si obosit de la munca, ci pentru faptul ca s-ar putea ca si el sa aibe nevoie de un mic "serviciu", pe care il va cere cu prima ocazie.

Vedeti cat de fina este bariera dintre altruism si egocentrism? Si cum intentia cu care facem un lucru poate schimba total esenta acelui lucru? Vedeti cum intentia binelui este deturnata spre rau?

De multe ori procedam si noi, cei care ne consideram milosi, tot in felul aceasta, atunci cand vine vorba de situatiile concrete de viata. Ne gandim cum sa ne iubim aproapele, si cum sa-l iubim pe Dumnezeu, dar in interesul nostru, si nu al celui caruia ar trebui sa se adreseze dragostea noastra.

Astfel, cand vine vorba de taina nuntii, multi credinciosi au ajuns sa gandeasca intr-un mod cu totul egoist. Pe cati dintre parintii, fratii, prietenii sau cunoscutii nostri nu i-am auzit spunand: "Daca imi vine la nunta, ma duc si eu la nunta, iar daca nu vine, atunci nu ma duc nici eu!", sau "Nu ne ducem la ei la nunta pentru ca sigur nu o sa vina nici ei la a noastra!". Sau mai rau: "Uite cati bani le-am pus noi la nunta si cat de putin ne-au pus ei!". Dar ce bataie de joc este aceasta! Asta arata cata dragoste nefatarnica si dezinteresata avem fata de aproapele. Asta arata cat de mult ne gandim la noi si nu la ceilalti.

Multi il iubesc pe Dumnezeu ca sa le fie (mai) bine si doar de asta. Dar a-ti fi mai bine alaturi de Dumnezeu este o consecinta a grijii pe care El ne-o poarta, nu un scop in sine. Eu nu ma casatoresc cu tanarul chipes si bogat ca sa-mi fie bine, ci ma casatoresc pentru felul lui de-a fi, pentru persoana sa pe care o indragesc. Daca ma casatoresc ca sa-mi fie (mai) bine cu tanarul bogat, inseamna ca ma casatoresc din interes. Tot asa trebuie sa procedam si cand ne raportam fata de Dumnezeu si fata de semeni.

Eu nu-l urmez pe Dumnezeu ca sa-mi fie (mai) bine, caci de aceea multi s-au lepadat de El cand i-au prins necazurile vietii, facand compromis cu diavolul. Eu il urmez pe Dumnezeu la bine si la rau pentru ca il indragesc asa cum este.

Noua nu ne este dat sa facem din dragoste o afacere care sa aduca "profit" de sentimente. Bisnita cu fapte bune este un mare pacat si o mare orbire a oamenilor, caci dragostea nu este tandea pe mandea ci...p>

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nupizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr." (Corinteni 13: 4-5)