Cu o seara inainte de declansarea ultimei greve la metrou, faceam planuri impreuna cu sotia mea, privitor la traseul de urmat in dimineata urmatoare.

De obicei, plecam impreuna la servici cu masina, din marginea de sud a orasului. Ajunsi in zona centrala, langa biserica Sf. Elefterie, las placuta companie a masinii si a sotiei (serviciul ei este foarte aproape), intru 5 minute in biserica, apoi pornesc pe un drum intortocheat: metrou, iar metrou, autobuz si mers pe jos, pentru a ajunge la limita de nord a orasului.

Dar acum, imi imaginam deja sufocarea care avea sa urmeze a doua zi: masini peste masini, autobuze si tramvaie blocate in trafic, nervi, exasperare si neputinta unei intazieri de neevitat, ca o “culme” a crizei care ne da frisoane la toti.

Initial, am vrut sa o las pe sotie sa se  “descurce” plecand singura cu masina, iar eu speram sa apuc macar sa ma urc intr-un tramvai, al carui capat este foarte aproape de casa.

Desi acest gand nu a fost izvorat din egoism, fiind dictat de realitatea cotidiana “din teren”, totusi… din fericire, altruismul a fost mai puternic, intr-o fractiune de secunda!

Am ales sa plecam si a doua zi impreuna; sotia sofeaza foarte bine,dar gandindu-ma la ce “harmalaie” va fi in trafic , am vrut sa o protejez, dat fiind ca stiu mai bine diverse “scurtaturi” si chiar unele manevre auto, nerecomandate oficial…

”Si apoi,ce vei face din centrul orasului, blocat de trafic ?” m-a intrebat sotia ingrijorata.”Nu stiu,voi vedea eu…” i-am raspuns, lasandu-ma, inconstient in acel moment, in voia Celui de Sus.

Iar Dumnezeu, aveam sa-mi dau seama de-abia a doua zi,chiar asa inconstient cum am fost eu, m-a rasplatit inmiit pentru aceasta infima farama de fapta buna.

Dis de dimineata, reluam acelasi traseu parcurs zilnic care trece prin centru, dar,ca prin miracol… cu nimic mai aglomerat decat de obicei!Apoi, in curand, printr-o deviere brusca, “inspirata” pe moment, ne-am despartit: incepea, pentru mine, “aventura Nordului”!

Dar, surpriza continua: dupa putin “jogging” pe o straduta care abia se trezea din ceata sub razele aurii ale soarelui,am gasit un tramvai aproape gol; apoi unul ceva-ceva mai plin, si in final un autobuz (care nu prea s-a umplut nici el), care m-a “debarcat” la serviciu, chiar la timp.

O mica-mica minune…?

Da, caci un coleg venit din aceiasi zona,cu tramvaiul pe care ma gandisem si eu initial sa-l “abordez”,a ramas blocat aproape o ora in trafic.Apoi a trebuit sa coboare, sa mearga pe jos mai multe statii si…a ajuns la o jumatate de ora dupa mine si in plus putin cam ”sifonat” de aglomeratia indurata!

Poate o intamplare banala,dar … practic, mie mi-a fost de mare folos!

Asadar,va indemn sa porniti mereu cu altruism catre orice punct cardinal al vietii voastre…

(Adrian T.)