Mi-as fi dorit sa raman langa Domnul… Chiar mi-as fi dorit..!
Craciunul… perioada cea mai plina de bucurie si caldura din an pentru oameni. Eu fiind „bestie”…n u ma pot bucura. M-am inchis in mine… in adancul sufletului meu. Am incercat sa daruiesc, sa fiu mai buna, sa imi gasesc linistea…sa ii fac loc lui Iisus in mine dar nu am reusit. Am ramas in prapastia pacatelor mele… acolo unde lumina nu poate patrunde… unde caldura lipseste mereu… unde nimeni nu indrazneste sa ajunga… pentru ca nu le pasa,nu vor, nu indraznesc.
Am cautat in miez de noapte, pe strazi pe Dumnezeu…dar nu era acolo.
Nu mi-am infranat poftele, nici simturile, nici gandurile… am ajuns sa vreau sa nu mai exist.. oricum pentru multi nu existam…Am cautat iubirea intre copii lui Dumnezeu… si nimeni nu mi-a daruit-o… doar m-au folosit precum o carpa ce apoi este aruncata sau arsa…
Mi-am dorit multe… si am obtinut putine..
Astazi… am fost la Biserica… in casa Tatalui meu… pe care de mult nu Il vizitasem in rugaciune, de mult nu mai auzise glasul meu,…
Cu lipsa de evlavie, cu haina sufletului patata, si cu fata batjocorita de diavol, am intrat…am spus vreo 2-3 cuvinte in fata icoanelor… si m-am asezat in strana.
Am ingenunchiat si am incercat sa-i cant lui Dumnezeu din inima… dar fara rost… gura mea spurcata este incapabila de a lauda numele Domnului… Slujba se termina… imi iau la revedere de la oamenii la care am ajuns sa tin… astept un cuvant cald din partea lor… nu-l primesc… Cu sufletul intristat.. pornesc spre casa. Imi intorc capul spre icoana Maicii Domnului… o bucata din mine ar fi vrut sa ramana acolo… in genunchi, caci pentru moment si-a gasit alinarea….dar plec mai departe….la lumea desarta…
Mi-as fi dorit sa raman langa Domnul..chiar mi-as fi dorit..!
(Iulia Maria)
ramona
decembrie 29, 2010 @ 1:08 pm
frumos 😡
CostelSv
decembrie 29, 2010 @ 1:42 pm
nu deznadajdui,timpul inca nu e pierdut!
Guest
decembrie 29, 2010 @ 3:50 pm
inteleg foarte bine despre ce vorbesti Iulia. daca ai nevoie sa stai de vorba cu cineva poti punbe in lista id-ul asta : alexa_butterfly90. iarta-ma daca te supar cumva ca spun asta.
Laura-optimista
decembrie 29, 2010 @ 6:09 pm
Nu-ţi pierde nădejdea!
Dragă Iulia,
Din ceea ce ai scris, pot intui faptul că eşti foarte tristă şi te simţi singură. Totuşi, nu uita că NU eşti şi nu vei fi niciodată singură! Nu uita niciodată, dragă soră întru Hristos, că Fiul lui Dumnezeu te iubeşte atât de mult, încât S-a făcut Om ca şi tine şi S-a sacrificat pentru mântuirea ta, deşi îţi ştia de la început toate păcatele, fiind atotştiutor! Dumnezeu nu te va părăsi niciodată, căci El a preferat să moară pe cruce, decât să te ştie departe de El. Chiar dacă, din cauza păcatelor, nu mai poţi simţi prezenţa lui Hristos, El este alături de tine şi în sufletul tău. Caută-L în mod sincer, strigă-L din tot sufletul… şi sigur Îl vei găsi!
Bucurie!
Hristos în mijlocul nostru!
Doamne ajută!
Guest
decembrie 29, 2010 @ 7:02 pm
subscriu intru totul la ce a spus Laura-optimista. daca ti-ai dorit sa ramai langa Domnul, si inca mai vrei, oricand poti sa fii langa El. A fi sau nu aproape de Dumnezeu depinde doar de om, caci Dumnezeu e pretutindeni! 🙂
somebody
decembrie 29, 2010 @ 9:12 pm
Draga Iulia,
Imi sunt atat de cunoscute cuvintele tale si parca retraiesc cu tine aceleasi sentimente pe care ai incercat sa ni le transmiti! De cate ori nu am rostit si eu aceleasi cuvinte: Doamne, as vrea sa raman neincetat langa Tine…sa nu ma mai despart de Tine niciodata!
…si de fiecare data,cand alunecam si cadeam in bezna necunostintei si a pacatului,ma trezeam facand tocmai ceea ce nu vroiam. Eram departe de El si viata mea nu mai avea niciun gust. Era atat de fada,in ciuda faptului ca nu-mi lipsea nicio bucurie lumeasca…Si asa e si acum,ori de cate ori ma indepartez de Domnul. Sufar nespus de mult,ma simt cumplit de singura si nimeni nu-mi poate alina aceasta singuratate,nimeni nu poate suplini lipsa Lui,nimeni nu ma poate mangaia asa cum ma mangaie El, de nicaieri nu pot primi pacea si linistea sufleteasca dupa care insetez.
Articolul scris de tine pare un fragment din jurnalul meu.
Si totusi, EXISTA O IESIRE,EXISTA O SCAPARE din iadul asta,desi pare greu de crezut.Acolo unde nu exista de nicaieri ajutor sau mangaiere omeneasca,Domnul lucreaza mai cu putere. Daca am reusi noi sa ne lepadam de cele lumesti si de sine, atunci El ar veni cu bucurie si ne-ar umple cu toate bunatatile ceresti…
Nu-ti mai intoarce privirea nicaieri! Uita-te doar la El si nu va intarzia sa apara…daruieste-I singurul lucru pe care poate il mai ai, DUREREA, ca EL sa o prefaca in bucurie!
Maica Domnului sa te lumineze si sa te intareasca!
Ionutz
decembrie 29, 2010 @ 11:44 pm
Te inteleg foarte bine….si eu traiesc deseori sentimentul asta. Neputinta asta…..pentru ca nu pot sa daruiesc inima in totalitate,celui ce poate sa o transforme…adica lui Dumnezeu!
CLAUDIU
ianuarie 2, 2011 @ 6:12 pm
POATE CA ,,,,,,,,,,,,MULTI AM FOST SI NOI IN STAREA ACEASTA DE DEZNADEJDE DAR NU DEZNADAJDUI .CONTINUA SA IL CAUTI PE DUMNEZEU ,EL E PESTE TOT SI IN INIMA CELUI DE LANGA TINE.RIDICA-TE ,,,,,IAR DUREREA CARE O AI TRANSFORM-O IN DRAGOSTE SI ITI VEI GASI LINISTEA.AJUTA-NE DOAMNE SA NU DEZNADAJDUIM SI SA TE URMAM IN FIECARE CLIPA DIN VIATA NOASTRA!!!!!!
Anesti
ianuarie 2, 2011 @ 8:49 pm
Bucurati-va!
🙂 Ce frumoase sunt sufletele intru Hristos!!
Dintru adancuri am strigat catre Tine Doamne, Auzi-ma, Auzi-ma Doamne!!!1
Aceasta frumoasa marturisire consider ca este o traire asemanatoare psalmistului, prin care multi dintru noi si-au umplut de pace sufletele.
Nu stiu in ce masura pot, dar doresc sa va spun ca Hristos este cu noi cu toti, si spun asta pentru ca nu ar fi fost cu putinta ca vre-unul dintre noi sa fi coborat in acest iad si sa fi ramas in viata fara a fi Hristos cu el. In timp ranile noastre sufletesti si aceasta sete se va potoli intrucat incet, incet vom adanci cunostinta in lumina slavei Sale. Acest adanc al iadului va fi umplut de lumina invierii noastre prin si cu El, si darurile sale, Bucuria si Pacea Sa ne vor umple inimile si sufletele, cum si acum nu de putine ori se intampla.
Hristos, Domnul Iubirii, sa ne daruiesca mila si iertarea sa, iar tie Iulia, si nu numai, putere intru Hristos, caci atunci cand noi ne consideram mici si slabi, ne predam lui Hrisos si el se plamadeste in noi, si din aceste strigate poate de disperare, ne nastem pentru El, si urcam, si cadem si iarasi urcam, urcusul duhovnicesc = epectaza numita de Sfantul Grigorie de Nyssa (fratele Sfantului Vasile cel Mare). Sa nu uitam ca si fiul ascultator din pilda a avut caderi, poate altfel nu ar cunoste Iubirea Tatalui. Sa primim dar toate ca binecuvantari ale lui Hristos, caci EL este Stapanul si Domnul nostru!
Har, Bucurie si Pace de la Hristos, Dumnezeul nostru, caruia sa ne incredintam sufletele noastre!
GABRIEL resurection
ianuarie 3, 2011 @ 12:06 am
Un tanar il intreaba pe Mantuitorul ,, ce sa faca ca sa mosteneasca Viata vesnica,,? daca cineva voieste sa se mantuiasca sa pazeasca poruncile….iar daca voeste sa se desavarseasca sa si vanda averea saracilor.Aasadar putem sa ramanem langa Hristos prin pazirea poruncilor,El este prezent continuu si salasluieste chiar in noi atunci cand ne impartasim,pacatul ne indeparteaza de Hristos, nu plecatul casa dupa slujba….
Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine;
9. Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
10. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
11. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic.