Cele 8 gânduri ale răutăţii: 7. Despre slava deşartă

Acum sunt:

3 tineri online

Ultimele comentarii

Categorii

15 articole la un click

Arhiva articolelor pe zile

<	Martie 2009					>
Lu	Ma	Mi	Jo	Vi	Sâ	Du
						1
2	3	4	5	6	7	8
9	10	11	12	13	14	15
16	17	18	19	20	21	22
23	24	25	26	27	28	29
30	31

Cele 8 gânduri ale răutăţii: 7. Despre slava deşartă

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire, şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dînsa. Atacurile celorlalte patimi sînt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dînsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvîntul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte avînd multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvînt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, pînă şi prin îndelunga răbdare.

Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngîmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvînt, îl amăgeşte prin tăcere, făcîndu-l să-şi închipuie că a dobîndit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbă-nogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.

Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dau prilej de război acestui drac viclean. Pe lîngă acestea el îl face pe monah să se gîndească şi la preoţie. îmi aduc aminte de un bătrîn, pe cînd petreceam în pustia sketică. Ducîndu-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrînul că citeşte din Scriptură a stat să asculte, pînă ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcînd tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrînul acestea, împingînd uşa a intrat şi întîmpinîndu-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrînul i-a răspuns în glumă, zicînd: „Acum venii, cînd făceai tu otpustul celor chemaţi". Auzind fratele acestea a căzut la picioarele bătrînului, cerîndu-i să se roage pentru dînsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

Am amintit aceasta, vrînd să arăt la cîtă nesimţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvîrşit şi să ia cununa dreptăţii desăvîrşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvîntul lui David: „Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor" (Ps. LIII, 6). Deci nimic să nu facă uitîndu-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gîndurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.

(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul I)