Un creştin adevărat ia un sărac în casă

Eu şi familia mea suntem creştini ortodocşi. Mergem la Biserică, ne spovedim, ne împărtăşim, participăm la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe cu mare drag, avem un părinte duhovnic, citim despre Dumnezeu, vorbim despre Dumnezeu dar nu cred că e de ajuns. Cred că de fapt toate acestea sunt doar începutul, sunt abia baza pe care trebuie construită temelia, adică mântuirea, împreună cu Dumnezeu.

Aseară pe la 11 şi ceva noaptea plecam de la servici şi treceam pe lângă nişte blocuri în construcţie,  şi mi-am adus aminte de cei ce stau pe străzi. Ştiu că ei stau de obicei prin blocurile neterminate pentru că acolo sunt mai la adăpost, de acolo nu prea-i goneşte nimeni. Şi mă gândeam cum ar fi fost ca eu acum să mă duc să stau într-un bloc ca ăsta. Era tare demoralizant, era întuneric, umezeală, frig, curent, şi ar fi trebuit să dorm pe jos, sau pe cartoane cum ştiu că dorm unii din ei, sau pe haine vechi.

Mi-am revenit repede şi m-am gândit că eu mă duc acasă, unde e căldurică, lumină, unde mă aşteaptă Iulia şi Sofia. Mă aşteaptă mâncare bună, un pat moale, o baie caldă....

Şi mă gândeam cum pot să fiu eu creştin adevărat, dacă eu dorm în lux şi-n tot confortul şi ei dorm pe ciment, în frig, fără nimic, şi chiar singuri. Eu am de toate şi ei n-au nimic. Pâna la urmă ce e creştinismul ? pentru ce a venit Dumnezeu pe pământ şi s-a făcut om ? Doar ca noi să mergem la Biserică şi să ne arătăm a fi creştini având aşa o oarecare atitudine morală faţă de alţii.

Oare a fi creştin înseamnă doar să nu înjuri, să nu fumezi, să vorbeşti frumos despre Dumnezeu şi să citeşti despre El ? A fi creştin nu înseamnă să fiu doar aşa "mai bun" şi mai smerit.

Dacă sunt creştin adevărat de ce nu iau un sărac din frig, de pe stradă şi-l bag în casă să doarmă la căldură, măcar o noapte ? Dacă sunt creştin de ce nu chem şi eu câţiva dintre cei necăjiţi de pe stradă, la masă în casa mea, să le dau de mâncare ? Cum pot suporta ca eu să am absolut tot ce-mi trebuie şi să mă bucur de toate astea, iar cel de pe stradă să sufere în mizerie, în singurătate, în frig, uitat de toată lumea.

Vă spun sincer că nu sunt creştin, sunt aproape nimic, sunt zero. Cum pot spune eu că-L iubesc pe Dumnezeu pe care nu-L văd, iar pe săracul de lângă mine, pe care-l văd nu-l iubesc, şi nu mă doare sufletul pentru el ? Dacă mă durea îl luam în casă, îi dădeam o mâncărică caldă şi-un pahar cu apă. De aceea zic sfinţii că iubirea de străini e cea mai mare faptă bună.

Trebuie să ţinem minte că între criteriile judecăţii universale pe care le pretinde Dumnezeu de la noi sunt şi următoarele:

"Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit" (Mt.25,35)

(Balan Claudiu)