A şasea luptă o avem împotriva trîndăviei, care e înjugată cu duhul întristării şi lucrează împreună. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. El cade pe la al şaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleşeală, întristare şi scîrbă chiar şi faţă de locul unde se află, şi de fraţii cu care petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi citirea dumne­zeieştilor Scripturi. Îi pune în minte şi gînduri de mutare, şoptindu-i că de nu se va muta într-alte locuri, deşartă îi va fi toată vremea şi osteneala.

Pe lîngă acestea mai stîrneşte şi foame într-însul pe la al şaselea ceas, cîtă nu i s-ar fi întîmplat chiar după un post de trei zile sau după un drum foarte îndelungat, sau după o osteneală grea. Apoi îi pune în minte gîndul că nu va putea scăpa de boala şi greutatea aceasta în nici un chip altfel, fără numai de va ieşi des şi se va duce pe la fraţi, dîndu-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu-l poate înşela numai cu acestea, îl scufundă în somn greu şi se năpus­teşte şi mai furios asupra lui, neputînd fi alungat într-alt fel, fără numai prin rugăciune, prin reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în is­pite.

De nu va găsi însă pe monah îmbrăcat cu aceste arme, îl va săgeta cu săgeţile sale şi-l va face nestatornic, împrăştiat şi leneş, mdemnîndu-l să colinde mînăstiri multe şi să nu se îngri­jească de nimic altceva, fără numai să afle unde se fac mâncări şi băuturi mai bune. Căci nimic nu-i năluceşte mintea leneşului, decît gînduri ca acestea. Prin acestea îl încîlceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin cîte puţin îl atrage în îndeletniciri vătămătoare, pînă ce îl scoate cu totul şi din cinul monahicesc.

Ştiind dumnezeiescul Apostol că această boală e foarte grea şi ca un doctor iscusit vrînd s-o smulgă din sufletele noastre din rădăcini, arata mai ales pricinile din cate se naşte, ziând-. ,,Vă poruncim vouă, fraţilor, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de tot fratele care umblă fără de rînduială şi nu după predania care aţi luat de la noi. Că înşivă ştiţi cum trebuie să urmaţi nouă, că noi n-am umblat fără de rînduială între voi, nici am mîncat de la cineva pîine în dar, ci cu osteneală şi trudă lucrînd zi şi noapte, ca să nu îngreunăm pe nimeni dintre voi.

Nu doar că n-am fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urma nouă. Cînd ne aflam la voi acestea vă porunceam, că dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănînce. Au­zim că sînt unii dintre voi care umblă fără rînduială nimica lucrînd, ci iscodind. Unora ca acestora le poruncim şi-i rugăm întru Hristos Iisus ca, întru linişte lucrînd, să mănînce pîinea lor." (2 Tes. III, 6-12). Să luăm aminte cît de lămurit ne arată Apostolul pricinile trîndăviei cînd numeşte „fără rînduială" pe cei ce nu lucrează, dezvăluind prin acest singur cuvînt mul­tele lor păcate.

Căci cel fără de rînduială este şi fără de evlavie, şi obraznic în cuvinte, şi gata spre batjocură, de aceea şi incapa­bil de linişte, şi rob al trîndăviei. Drept aceea porunceşte tutu­ror să se depărteze de ei, ferindu-se ca de ciumă. Apoi zice: „Şi nu după predania care aţi luat de la noi", arătînd prin cuvintele acestea că aceia sînt mîndri şi dispreţuitori şi desfac predaniile apostolice. Şi iarăşi zice: „în dar n-am mîncat pîine de la nimeni, ci cu osteneală şi trudă, lucrînd zi şi noapte". învăţătorul nea­murilor, propovăduitorul Evangheliei, cel răpit pînă la al treilea cer (2 Cor. XII, 2), cel ce zice că Domnul a poruncit ca cei ce ves­tesc Evanghelia, din Evanghelie să trăiască (2 Cor. LX, 14), lucrează cu osteneală şi trudă zi şi noapte spre a nu îngreuia pe nimeni.

Atunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom căuta odihnă trupească, o dată ce nu ni s-a încredinţat nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci numai purtarea de grijă a sufletului nostru? Apoi, arătînd şi mai lămurit vătămarea ce se naşte din şederea fără lucru, adaugă: „Nimica lucrînd, ci isco­dind". Căci din şederea fără lucru iese iscodirea şi din iscodire neorînduiala, şi din neorînduială tot păcatul. Arătîndu-le apoi şi tămăduirea, zice: „Unora ca acestora le poruncim şi-i rugăm întru Hristos Iisus ca, întru linişte lucrînd, să-şi mănînce pîinea lor".

Pe urmă le spune într-un chip şi mai dojenitor: „Dacă cine­va nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce". De aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi cei din Egipt, nu îngă­duie nici o vreme în care monahii să rămînă fără lucru, mai ales cei tineri, ştiind că prin răbdarea lucrului alungă trîndăvia, îşi dobîndesc hrana şi ajută celor lipsiţi. Căci nu lucrează numai pentru trebuinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor şi celor din închisori, crezînd că o atare facere de bine este o jertfă sfîntă şi bine primită la Dumnezeu.

Încă zic Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează e războit adesea numai de un drac şi numai de acela e năcăjit, pe cînd cel ce nu lucrează, de nenu­mărate duhuri este robit. Pe lîngă acestea, bine este să aducem şi un cuvînt al lui Ava Moise, cel mai cercat dintre Părinţi, pe care l-a zis către mine. Căci şezînd eu puţină vreme în pustie, am fost supărat de trîndăvie şi m-am dus la dînsul şi am zis: „Ieri, fiind cumplit supărat de trîndăvie şi slăbind foarte, nu m-aş fi izbăvit de ea de nu m-aş fi dus la Ava Pavel". Şi mi-a răspuns la aceasta Ava Moise şi a zis: „Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi mai mult, te-ai dat prins şi rob. Deci să ştii că mai greu te va lupta, ca pe unul ce calci rînduiala, dacă nu te vei stră­dui de acum înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul mîinilor."

(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul I)