Iubiţi tineri, noi oamenii, suntem zidiţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Adică buni, credincioşi, smeriţi, iubitori de Dumnezeu, iubitori de aproapele şi de tot ce este frumos. De aceea ne rugăm Lui, vorbim cu El seara şi dimineaţa şi oricând rostim TATĂL NOSTRU, ne rugăm şi facem Sfânta Cruce. Iar când nu ascultăm de Tatăl ceresc, nici de preot, nici de tata şi mama care ne-au născut, atunci Domnul se depărtează de noi, părinţii şi prietenii încep să ne dispreţuiască, toate parcă ne sunt împotrivă, nu ne putem ruga şi nu avem ajutor şi mulţumire în viaţă. Atunci diavolul ne luptă cu gânduri de tristeţe, de răzbunare, de necredinţă, de îndoială şi deznădejde. Este semn că ne-am depărtat de Dumnezeu, că vrem să ne rezolvăm greutăţile vieţii singuri, că nu mai ştim de unde ne poate veni salvarea, pacea inimii, fericirea şi mântuirea.

Niciodată, poate, nu a fost lumea mai tulburată ca acum. Niciodată tineretul, copiii, creştinii toţi n-au fost mai dezbinaţi, mai dezorientaţi ca în ziua de astăzi. Ce este de făcut? Încotro merge lumea noastră? Încotro se îndreaptă tineretul ţării, speranţa noastră de mâine, bucuria satelor şi oraşelor noastre, mângâierea părinţilor bătrâni şi suferinzi?

Cine poate linişti mulţimile tulburate, inimile dezamăgite de viaţă, minţile frământate de atâtea gânduri? Oare politica? Sau plăcerile? Sau filosofia? Sau ştiinţa? Sau banii? Sau ateismul? Sau sectele? Nu. Nimic şi niciodată! Toate acestea nici nu ne vindecă, nici nu ne ajută, nici nu ne trebuie, pentru că mai mult ne depărtează de Dumnezeu, de Biserică, de Evanghelie, de viaţa cea fericită şi veşnică în Iisus Hristos.

Deci, iubiţi tineri, ce este de făcut? Dacă filosofiile ne-au amăgit, dacă plăcerile ne-au consumat şi îmbolnăvit, dacă politica mai mult ne tulbură, unde să alergăm şi la cine să ne ducem? La nimeni, decât numai la unul adevăratul Dumnezeu Care ne-a zidit, Care ne-a mântuit prin Fiul Său Iisus Hristos şi Care ne cheamă pe toţi la Sine: şi pe copii, şi pe tineri, şi pe bătrâni, şi pe cei buni, şi pe cei răi. Căci din iubire fiind Tatăl nostru al tuturor, are milă de noi. Ne dă ploaie, chiar dacă n-o merităm. Ne dă viaţă, pâine, bucurie şi Sfânta Împărtăşanie. Ne dă iertare prin spovedanie şi mântuire prin dreapta credinţă şi fapte bune.

Iată cum ne cheamă Mântuitorul Hristos la Sine. Pe copii îi cheamă, zicând către părinţi: “Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Pe tineri îi cheamă Domnul la El, zicând: “Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). Iar pe cei maturi şi bătrâni îi cheamă Hristos la El, zicându-le: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28).

Vedeţi că pe toţi ne cheamă Dumnezeu la El, indiferent de vârstă, de cultură, de neam şi de vrednicie? Vedeţi că pe toţi ne iubeşte şi ne aşteaptă în prag? Şi Cel ce ne cheamă ne şi iartă, ne şi vindecă, ne şi sărută, ne şi hrăneşte, ne şi linişteşte, ne şi mântuieşte? Fiecare dintre tineri, gândiţi-vă cum răspundeţi la chemarea lui Hristos, la chemarea părinţilor, la chemarea conştiinţei. Faceţi cele ce vă spun părinţii de acasă? Împliniţi tot ce vă îndeamnă conştiinţa, Biserica şi Sfânta Evanghelie? Sau nici n-aţi citit vreodată Sfânta Scriptură?!

Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi şi aşteaptă de la voi toţi un răspuns de care depinde fericirea şi mântuirea voastră.

(Sursa: Blogul lui Vlad Mihai)