A doua treaptă a postului, după înfrânarea de la carne, lapte şi ouă este postul de cuvinte. Mi s-a întâmplat de multe ori să vorbesc mult şi aiurea, în vorbele mele să mă mândresc vrând să mă  fac plăcut cu orice preţ celor ce mă ascultă sau vrând să-i fac să râdă sau să vadă cât de inteligent sau "nu-ştiu-cum" sunt. Am vorbit cu păcat! Deşi vorbeam şi ceilalţi îmi ţineau hangul, în sufletul meu simţeam cum mă întristez iar conştiinţa îmi spunea că greşesc. Deşi încercam să mă fac plăcut celor ce le vorbeam, eram neplăcut lui Dumnezeu.

Şi la un moment dat mă opream din vorbit şi rămâneam doar eu şi sufletul meu, eu în faţa conştiinţei mele, şi simţeam o tulburarea şi un mare gol în inimă. Îmi dădeam seama că Dumnezeu îşi luase harul Său de la mine şi eram trist. Începeam să realizez ce păcătos sunt şi câte prostii am zis.

Puteam oricând să mai continui discuţia cu cei de lângă mine dar mă mustra prea mult conştiinţa şi eram supărat. În clipele acelea mă gândeam de câte ori L-am supărat pe Dumnezeu, de câte ori am zis că nu mai greşesc şi iar am căzut, mi-era ruşine să-I cer iertare iar, şi cu sufletul să rămân tot neîndreptat, cu mari şanse ca data viitoare să cad iar. Şi în momentele acelea I-am zis lui Dumnezeu: "Doamne, uite pentru că am vorbit aşa de mult aiurea, vreau să tac 5 minute din gură pentru Tine!"

Şi am început să tac pentru Dumnezeu!

Şi la câteva momente după ce i-am zis asta lui Dumnezeu am simţit o pace în suflet, simţeam cum mă liniştesc... Era aşa bine... Dumnezeu îmi ascultase rugăciunea şi primea jertfa mea înaintea Lui. Şi minutele treceau şi eram din ce în ce mai bucuros şi-mi părerea rău că mai e puţin şi se termină cele 5 minute. Dar se terminau şi atunci repede îi ziceam iar lui Dumnezeu: "Doamne mai vreau să tac din gură pentru tine încă 5 minute !"

(Claudiu)