Există o întrebare elementară despre Sfântul Nicolae la care, dacă am fi reflectat în mod serios, am fi înțeles care este adevărata semnificație a prăznuirii lui ”Moș Nicolae”. Iar întrebarea noastră este ”cum a devenit Sfântul Nicolae, Moș Nicolae”?

Sfântul Nicolae s-a născut pe la anul 280 d. Hr., din părinți bogați și credincioși. Încă din fragedă pruncie a dus o viață ascetică, petrecând mult timp la Biserică, în rugăciune și citire. Mai târziu a devenit preot, a împărțit săracilor averea primită de la părinți, iar milostivirea sa a ajuns proverbială după ce l-a ajutat cu bani pe un tată sărac, cu 3 fete de măritat, scapândul astfel de la a-și da fetele spre prostituție.

În toată viața sa Sfântul Nicolae a petrecut sub aripa îngerească a milostivirii și ”de s-ar fi povestit milele lui una cîte una şi cîte îndurări a arătat către cei săraci, pe cîţi flămînzi a hrănit, pe cîţi goi a îmbrăcat şi pe cîţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti.”

Așadar, Sfântul Nicolae a devenit ”Moș Nicolae” prin dărnicia, mărinimia și milostivirea arătată continuu față de sărmani. Deci Moș Nicolae este prin excelență Moșul sărmanilor.

Însă dacă suntem atenți la ceea ce am învățat noi creștinii din viața Sfântului Nicolae, constatăm cu tristețe că am transformat sărbătoarea lui Moș Nicolae, dintr-una a milostivirii față de sărmani, într-una a cultivării egoismului de familie. Astfel dovedim că suferim de boala ”mai aproape este pielea decât cămașa”, deși Sfântul Nicolae tocmai contrariul ni l-a predicat prin fapte o viață întreagă. Adică nu s-a gândit la ”sine” și la ”ai săi” ci s-a gândit la cei la care nu se gândește mai nimeni: sărmanii lumii.

Să nu fiu greșit înțeles! Nu este nimic rău în a dărui copiilor și fraților noștri dulciuri sau alte atentiții de Moș Nicolae. Însă rău este că le-am dat întâietate casnicilor, uitându-i și neglijându-i pe sărmani, adică pe cei cărora le este dedicată această sărbătoare, în virtutea exemplului de viață al Sfântului pe care îl sărbătorim. Rău este că nu vrem să ieșim cu iubirea cea mică dincolo de pragul familiei noastre, către familia cea mare a lui Dumnezeu Tatăl, după cum ne-a arătat și Sfântul Nicolae. Rău este că ne răsfățăm pe noi și între noi, deși nu acesta a fost exemplul Sfântului Nicolae pe care îl prăznuim ci renunțarea la sine pentru cei năpăstuiți de lângă noi.

Moș Nicolae, adică Sfântul Nicolae a fost în primul rând părintele celor necăjiți, nu al celor cărora nu le lipsește nimic. Iar dacă vrem să jucăm rolul lui Moș Nicolae, atunci se cade să fim darnici în primul rând față de sărmanii de lângă noi, asemenea Sfântului pe care îl imităm în dărnicie.

(Dan)