Intrucat se intampla ca si fratii intru Hristos sa ajunga la cearta, chiar bine intentionati fiind, din pricina slabiciunilor proprii si mijlocirea neadormita a celui rau,  va recomanam cu drag urmatoarea intamplare relatata in cartea "Sfantul inchisorilor", intamplare de luat aminte pentru noi toti:

"Era in iulie 1946. Incepusem a doua sapa la vie. Visan Nicolae si Paul Vilescu erau doi dintre camarazii simpatizati de noi toti pentru buna dispozitie pe care o creau totdeauna acolo unde se aflau. Se mai tachinau, fara ca glumele lor sa degenereze in cuvinte vulgare sau dure. Apartenenta regionala le favoriza suficient material pentru dispute hazlii. Visan era oltean, Vilescu prahovean.

Intr-o zi, sagetile lor s-au inveninat. Glumele au degenerat de la intepaturi fine, fara adresa directa, la ironii si zeflemisiri cu adresa la persoana si pana la urma cu insulte directe. Diavolul ce alta treaba are? Sa strice linistea si prieteniile dintre oameni. Fiecare il acuza pe celalalt de lipsa de bun simt, inconstienta si alte acuze jignitoare. Discutia se purta totusi pe un ton redus. Vantul adia si ducea franturi de expresii la urechile celor ce lucrau mai aproape de ei. Ne era jena de cele intamplate si ne uitam neputinciosi unul la altul, nestiind cum sa aplanam tensiunea intre cei doi.

Valeriu Gafencu era in urma lor, pe un rand alaturat si auzise toata disputa dintre cei doi. Cand au ajuns la capatul parcelei, Valeriu si-a lasat sapa, a iesit in fata celor doi camarazi si ingenunchind, cu emotie in glas i-a implorat: "Va rog sa ma iertati ca am auzit cuvinte, frumoase ca din psalmi, pe care vi le-ati spus unul altuia". Cu lacrimi pe obraji, i-a sarutat pe fiecare in parte si s-a intors la lucru. Cei doi s-au prabusit unul in bratele celuilalt. Cu glasuri sugrumate si-au cerut iertare de la noi toti.

Acestea erau lucrarile Duhului facute prin Valeriu in comunitatea noastra, viata sfanta de iubire intre madularele trupului mistic al lui Hristos."