Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Într-o ţară, într-un continent în care media de naşteri pe familie este sub doi copii, Iulian şi Cleopatra Capsali îndrăznesc să nască atâţia copii câţi le-a dat Dumnezeu. Pentru unii este de-a dreptul revoltător să naşti peste trei copii… dar patru, dar cinci! Şi auzi permanent sloganul: „Mai bine să nu-i aduci pe lume decât să n-ai ce să le dai să mănânce, şi să nu le poţi asigura un viitor”. Însă ei nu ştiu un lucru: Dumnezeu nu semnează cecuri în alb.

Dar înainte de a asigura un viitor copiilor, trebuie să le asiguri naşterea şi viaţa. Copiii lui Iulian şi ai Cleopatrei sunt minunaţi. Căci pentru a le asigura prezentul şi viitorul, mama s-a ocupat îndeaproape de ei, iar tatăl, pe lângă grija permanentă pe care le-a arătat-o, s-a implicat şi în viaţa cetăţii. Gândul său este că viitorul copiilor lui este legat de viitorul tuturor copiilor din România. Un alt fel de a gândi viitorul. Să-l ajutăm, aşadar, să facă ceva şi pentru viitorul copiilor noştri, căci mai mult decât oricând acum este nevoie să fim împreună.

Cleopatra Capsali: „Odată ce Dumnezeu îţi dă un copil, să-ţi asumi întreaga responsabilitate”

- În urmă cu un an şi jumătate făceam un interviu despre naşterea lui Miriam, cel de-al optulea copil al familiei dumneavoastră. Vă gândeaţi atunci că veţi deveni din nou mamă?

- Nu… Am crezut că este ultimul. Mai ales având în vedere că aveam deja 40-41 de ani, n-am crezut că voi mai rămâne încă odată însărcinată. Dar niciodată nu se ştie ce ţi se pregăteşte, ce vrea Bunul Dumnezeu pentru tine.

- Cum vă simţiţi ca mamă a nouă copii?

- Minunat! Cineva zice că orice sarcină şi orice bebeluş regenerează organismul mamei. Nu ştiu dacă aşa este, dar oricum este un sentiment nemaipomenit.

- Simţiţi ajutorul Maicii Domnului?

- Tot timpul Maica Domnului este alături de noi şi nu ne-a lăsat nici o clipă! Tot timpul am simţit ajutorul ei!

- Ce vi se pare cel mai greu în creşterea şi educarea lor?

- Faptul că trebuie să fii tot timpul alături de ei, să-i înţelegi. Şi dat fiind că sunt mulţi la o singură mamă, este destul de greu – dar încerc să fac faţă, să am nouă perechi de ochi, nouă perechi de mâini. Este destul de greu să faci „baletul” ăsta, mai ales că avem şi copii foarte mari, în pragul adolescenţei, şi copii mai mici, şi bebeluşi, şi tot timpul trebuie să ai disponibilitate pentru ei, pentru toţi, pentru fiecare categorie…

- Din perspectiva unei mame cu aşa bogată experienţă, spuneţi-ne: cum trebuie să se schimbe un părinte atunci când îi trimite Dumnezeu copii?

- E foarte greu. Unii spun că e mai bine ca aceşti copii să vină mai târziu, că atunci părinţii sunt mai înţelepţi, alţii spun că e bine să vină mai devreme… Eu sunt de părere că ar trebui lăsate lucrurile în voia Domnului. Şi dacă copiii vin devreme, e bine să vină devreme, pentru că şi părinţii parcă au altă disponibilitate. Poate nu au aceeaşi experienţă pe care o au la 30-40 de ani, dar părerea mea e că au altă disponibilitate şi alt mod de a vedea lucrurile.

- Ce sfaturi le-aţi da tinerelor mame?

- Să fie alături de copii – adică, odată ce Dumnezeu îţi dă un copil, să-ţi asumi întreaga responsabilitate, să laşi la o parte vise cum ar fi cariera sau situaţia materială…

- Ce înseamnă o educaţie bună dată copilului?

- Pentru mine, o educaţie bună înseamnă în primul rând ca mama să fie lângă ei, părinţii să fie lângă ei. Sigur că mi-aş dori să facă pian, să facă sporturi, să facă limbi străine, să facă cât mai multe, ca să aibă într-adevăr o educaţie bună, aşa cum văd unii educaţia asta. Şi chiar fac sau au făcut toţi un instrument sau educaţie plastică, chiar şi sport. Mi-aş dori cât mai multe pentru ei – numai că, atunci când ai atâţia copii, aceste lucruri nu sunt chiar atât de posibile, pentru că nu ai cum să faci faţă, să-i duci pe toţi, să-i pregăteşti pe toţi. Însă ce se poate facem şi noi, ce se potriveşte, cum reuşim să prindem pentru ei ceva, un curs, o oportunitate, aşa ceva facem. În rest, încercăm să fim alături de ei cu sfaturi, cu vorbe bune, să-i înţelegem, să le explicăm şi să crească într-un mediu cu multă dragoste, cu multă iubire… şi să fie oameni, în primul rând!

- Se spune că e foarte important ca părinţii să-şi apropie copiii lor. Cum reuşiţi acest lucru?

- Trebuie să le şi laşi libertate, dar pe de altă parte trebuie să-i şi observi. Trebuie să încerci să discuţi cu ei, să vezi ce îi nelinişteşte, să fii alături de ei, să-i sfătuieşti. De fiecare dată am simţit când un copil, mai ales unul dintre cei mari, are vreo problemă şi am insistat pe lângă el, cu duhul blândeţii sau cum am putut, să-l determin să-mi spună despre ce e vorba.

Iulian Capsali: „Dragostea e principalul lucru”

- Domnule Capsali, care sunt cele mai importante lucruri pe care le vedeţi în educarea unui copil?

- În primul rând, exemplul părinţilor. Acesta are rolul cel mai important în educaţia unui copil – dacă este pace, dacă este dragoste în casă, asta se transmite şi copiilor. Nu trebuie făcute lecţii speciale ca să-i înveţi ceea ce este dragostea, pentru că nici nu se poate. Până la urmă, lucrul ăsta se vede – şi este un lucru natural, firesc, pentru că suntem născuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Care este Dragoste, deci dragostea e sădită în fiecare dintre noi. Și de aici practic pleacă totul.

Sigur că acuma sunt probleme specifice acestui timp. Dacă se gândeşte cineva să scoată televizorul din casă face foarte bine, pentru că televizorul este o plagă la ora actuală – un factor de propagare a violenţei, a sexualităţii excesive şi a unor moravuri destul de ambigue, ca să spun aşa, mergând până la propaganda homosexuală.

Dar, revenind la întrebarea dumneavoastră, dragostea e principalul lucru. Restul ar veni de la sine. Sigur că trebuie să-i dai fiecărui copil ceea ce are el nevoie, adică să nu-l obligi pe copil să fie ceea ce vrei tu să fie acel copil, să-i laşi libertate – dar urmărită atent, şi cu uneori chiar cu fermitate. Dacă are un talent într-o zonă anume, acel talent trebuie să-i fie stimulat.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu, nu ne aparţin nouă – nouă ne sunt daţi ca să-i învăţăm şi să-i creştem. Să-i creştem şi să-i luminăm, să le dăm baza de educaţie. Trebuie să le stimulăm talentele lor, talentele native, şi să ne rugăm la Dumnezeu să se mântuiască şi să-i purtăm în acest drum al mântuirii. E foarte important ca un copil să crească în curtea bisericii, şi nu numai în curte, dar chiar să intre în biserică să se împărtăşească, să se spovedească de la o anumită vârstă. E esenţial ca fiecare copil să aibă un parcurs în cadrul eclezial.

- Cum pot părinţii să-şi ţină copiii departe de anturajele rele?

- Nu poţi controla un copil, mai ales după o anumită vârstă – nu poţi să-i controlezi desăvârşit anturajul, cercul de prieteni. Nu ştii ce poate să facă un copil începând de la 14-15 ani în sus.

Noi am fost învăţaţi chiar de către Părintele nostru duhovnic să le creăm discernământ. Şi atunci când greşesc, să ştie că greşesc şi să recupereze – pentru că nu ai cum să ţii un copil într-un glob de sticlă. Bine, sunt într-adevăr şi părinţi care procedează aşa, care au capacitatea, mai ales dacă au puţini copiii, de a-i controla aproape clipă de clipă. Însă mi se pare că lipsa aceasta de încredere faţă de copil produce până la urmă o tensiune atât de mare încât îl pierzi, pentru că acel copil nu va mai fi sincer cu tine. El îşi va ascunde adevăratele probleme pentru că nu-i dai tocmai această libertate, de care are atâta nevoie.

„Aş vrea să nu trăiască copiii mei ceea ce am trăit noi în comunism”

- Am constatat că foarte mulţi părinţi ştiu că la şcoală se învaţă lucruri rele, dar totuşi nu iau atitudine pentru a îndrepta acel rău. De ce noi, adulţii, nu avem curajul de a îndepărta ceea ce este rău din jurul nostru?

- Se întâmplă foarte des asta! Şi noi am avut această experienţă cu diriginţi sau profesori care promovează sărbătoarea satanistă Halloween. Eu, la clasele unde învaţă copiii mei, am reuşit chiar să opresc această sărbătoare în cadrul clasei. Lucrul ăsta nu are ce să caute în şcoală! Învăţământul românesc nu poate să introducă în programă o sărbătoare satanistă – fiindcă lumea trebuie să ştie că Halloween este a doua sărbătoare ca importanţă în calendarul pseudo-bisericii sataniste, după Noaptea Walpurgiei…

Sigur, mai îngăduie Dumnezeu să se şi întâmple răul pentru păcatele noastre. Însă de cele mai multe ori părinţii nu au nici o atitudine datorită dezinteresului, fricii – sunt foarte mulţi cărora le este frică ca nu cumva copilul lor să păţească cine-ştie-ce, să aibă gestul lor repercusiuni asupra copilului din partea profesorilor sau din partea şcolii. Probabil că asta vine şi din perioada comunistă, deşi acuma sunt totuşi părinţi mai tineri, care n-au prins acea perioadă. Sigur că sunt şi situaţii mai grave, când părinţii sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în şcoli.

- Domnule Capsali, vă implicaţi foarte mult în activitatea socială, aţi luat de foarte multe ori atitudine împotriva relelor care ni se impuneau. De unde aveţi dorinţa şi puterea să faceţi ceva pentru neamul acesta?

- Grea întrebare! În primul rând, aş vrea să nu trăiască copiii mei ceea ce am trăit noi. Nu aş vrea ca ei să trăiască într-o societate totalitară, care să le impună un mod de a fi, să le impună anumite rigori împotriva sufletului lor, împotriva firii fiecăruia. Să le impună experimentele sociale, darwinismul social – adică cine e mai puternic, acela trebuie să supravieţuiască. Aş vrea să trăiască în libertate, în dragoste faţă de acest neam şi să aibă libertatea de a-şi trăi credinţa –sub regimul trecut această libertate nu a existat, și acuma iată că încep iarăși să se impună nişte rigori, care duc până la luarea libertăţii celui care îşi trăieşte credinţa!

În principal de aici îmi vine motivaţia – pentru că dacă ar fi o lume normală, dacă ar fi o lume în rosturile ei fireşti, atunci n-aş mai avea nici un fel de implicare, mi-aş vedea de treaba mea; totuşi am nouă copii, am şi alte treburi decât să mă bat pentru una sau pentru alta! Aş face cum am făcut în vară, o tabără pentru copii – pentru că, la fel, sunt probleme cu copiii că stau foarte mult în faţa calculatorului şi cu tableta sau cu smartphone-ul în mână. Nu mai ştiu să socializeze, nu mai ştiu să se bucure de natură, nu-şi mai cunosc istoria. Astea sunt lucruri care duc la pierderea identităţii şi, odată ce îşi pierde identitatea, un om devine un individ, nu mai e o persoană – un individ care poate fi massificat şi devine o pastă moale, pe care poţi să o pui pe orice suprafaţă socială.

- Credeţi că oamenii mai au dragoste faţă de neam?

- Eu cred că da. Sunt foarte mulţi, deşi se fac eforturi foarte mari ca istoria ţării să fie puţin cunoscută sau să fie prezentată într-o lumină defavorabilă. Deşi se prezintă, se scot cărţi în lumea academică şi se citesc cu fervoare cărţi care demitizează istoria naţională, lucrurile astea nu rămân fără ca oamenii să aibă o reacţie. Şi această reacţie există, şi am văzut-o şi la tineri. Sigur, la niveluri foarte diferite: de la cei care scandează în galeriile de fotbal până la tineri din licee, se observă chiar şi în muzica hip-hop – sunt foarte mulţi care simt nevoia acestei recuperări a istoriei şi a demnităţii naţionale. Mai ales se doreşte a fi cunoscută o perioadă foarte grea, în care puşcăriile comuniste au dat atâţia martiri, atâţia luptători, care au plătit cu viaţa. Şi unii dintre ei chiar au ajuns la sfinţenie, şi ne dau şi nouă puterea de a le urma. Pe oasele lor sfinte mai avem încă puterea să rezistăm – pentru că sunt convins că, fără rugăciunile acestor martiri, ţara asta şi-ar fi pierdut de mult locul pe care îl are în faţa lui Dumnezeu.

„Eu nu mă prezint altfel decât aşa cum sunt”

- Să discutăm puţin şi despre bătălia pentru un loc în Parlamentul European. Sunteţi cunoscut ca un candidat al celor din Biserică, unde sunteți ştiut foarte bine, dar cum vă prezentaţi celorlalţi alergători şi cum plănuiţi să-i câştigaţi?

- Eu nu mă prezint altfel decât aşa cum sunt, nu mi-am făcut un plan anume de a câştiga oamenii. Cei care mă cunosc nu au nevoie de un captatio benevolentiae. Cei care îmi cunosc activitatea, chiar dacă nu-s în Biserică, cei care mă simpatizează ştiu că eu iubesc acest neam. Pentru ei este suficient să ştie că toată activitatea mea din ultima vreme s-a centrat pe apărarea valorilor acestui neam – şi sunt mulţi care mă acceptă ca atare, am avut surprize foarte mari în această direcţie. Sigur că nu o să am acces la televiziuni sau la alte mijloace în care mari masse de oameni ar luat contact cu ceea ce exprim…

Am binecuvântarea duhovnicului pentru asta, am binecuvântări de la Stareţi din Sfântul Munte, am binecuvântări din ţară – normale dacă pleci la un astfel de drum, e firesc să-ţi iei aceste binecuvântări, pentru că altfel nu e o lucrare bineplăcută lui Dumnezeu, chiar dacă pare bună. Nu poţi pleca la drum fără să ai binecuvântarea celui care are acest har.

- Care este relevanţa legilor din Parlamentul European pentru România? De ce e important să ajungă acolo oameni care să ne reprezinte corect?

- În Parlamentul European se dau direcţiile politice în absolut toate domeniile: în domeniul familiei, în domeniul social, în domeniul politic, în domeniul economic. Absolut toate direcţiile se dau în acest Parlament de la Bruxelles. Și e normal să ajungă acolo și oamenii care reprezintă acest popor, pentru că am văzut în ultimii ani cum legi care au un profund caracter anticreştin, antinaţional, au fost votate chiar de către parlamentari români. Și ultimul caz, cel mai flagrant, este acesta cu Raportul Lunacek, prin care se stipulează că direcţia propagandei homosexuale va fi neîngrădită, ba, mai mult, ocrotită de legile ţărilor europene. Acesta încă nu are putere de lege, însă, repet, aceste reglementări europene, deşi nu au putere de lege în naţiunea respectivă, dau direcţia politică pe care acea naţiune este obligată să meargă.

- Care consideraţi că sunt cele mai sensibile zone în privinţa legilor care se dau în Parlamentul European pentru soarta ţărilor componente?

- Cea mai sensibilă zonă, categoric, este cea privind ideologia homosexuală. Asta este principala cauză a unei teribile atomizări a societăţii europene, pentru că ea distruge viitorul, ordinea naturală a unei familii. Familia constă în copii, în veri, în unchi, în nepoţi. Deci familia are o structură a ei, de-a lungul timpului, care prin promovarea ideologiei homosexuale poate fi distrusă. Un copil cu două mame sau cu doi taţi este un copil care nu mai are repere. Nu mai are repere nici măcar psihologice, pentru că şi mama şi tatăl, pentru un copil, sunt nişte modele – ori ce model poate să fie când ai două mame sau când ai doi taţi? Și asta duce, desigur, şi la pervertirea copiilor. Unui copil crescut într-o astfel de familie i se va părea normal să trăiască într-o astfel de promiscuitate.

Sigur, sunt şi cazuri celebre de copii care au plâns şi-au deplâns soarta şi a lor, şi a acestor părinţi nefericiţi. Este un caz celebru în America cu o fată care a trăit într-o astfel de promiscuitate şi a arătat toată mizeria sufletească prin care a fost obligată să treacă. Impresionant este că tot ce povestea era fără ură – totul era spus cu dragoste şi cu o mare tristeţe. Este o dramă imensă pe care o trăiesc aceşti oameni. Sunt unii care nu-s afectaţi atât de puternic, fata respectivă a trecut printr-un program de refacere psihică în clinicile din S.U.A., însă sunt alţii care sunt afectaţi iremediabil, adică nu mai pot fi recuperaţi.

„Trebuie lucrat urmărind interesele acestei ţări, mai presus de ideologii”

- Care trebuie să fie poziţia pe care ar trebui să o aibă un europarlamentar român în dialogul dintre ţară şi Europa?

- Singura poziţie pe care trebuie să o aibă un europarlamentar român este aceea de a susţine ceea ce doreşte poporul din rândul căruia face parte. Nu poţi să fii acolo ducând o politică împotriva propriului tău popor, aşa cum se întâmplă din păcate astăzi. De altfel, toată lumea îşi dă seama că este o ruptură enormă astăzi, un clivaj între clasa politică şi acest popor. Cine nu-şi înţelege propriul popor, cine nu-l respectă, cine nu-i respectă credinţa, tradiţiile şi valorile, cine încearcă să-l schimbe conform unor ideologii de moment, acela nu poate să fie decât un duşman al propriului său neam. Nu poţi să-ţi iubeşti neamul şi să vrei să-l schimbi. Cine vrea să-şi schimbe neamul, acela este un impostor şi un ideolog. Ideologiile se sprijină pe un proiect de perspectivă care vrea să îmbunătăţească viaţa omului, dar aceste proiecte de perspectivă utopice au dus totdeauna la crimă. Nu a existat utopie politică sau socială care să nu ducă la crime, uneori la masacre imense!

Trebuie să adaug că deja se vorbeşte la nivel oficial de transformarea Uniunii Europene în „Statele Unite ale Europei”, deci de formarea unui hiperstat. Şi lucrul acesta este de neacceptat, pentru că totul se face la nivel de elite. Nimeni nu întreabă popoarele dacă doresc aceste schimbări – sau, dacă le întreabă, se întâmplă ca în cazul Constituţiei Europene: atunci când nu s-a obţinut suportul populaţiei, s-a reluat votul, chiar şi de trei ori, până când acel vot a fost favorabil acelui tratat.

- Ca să iasă cum vor ei.

- Exact, ca să iasă până la urmă cum şi-au dorit. Deci sunt lucruri care trebuie spuse, iar eu, ca român şi ca om care îşi iubeşte identitatea, îmi doresc foarte mult ca România să fie, aşa cum scrie şi în Constituţie, un stat naţional unitar – să fie un stat care să aibă, sigur, deschidere şi contacte cu celelalte state europene, mai ales la nivel economic, însă tot ceea ce trebuie făcut la acest nivel trebuie făcut în respect pentru acest popor, urmărind interesele acestei ţări, fără să se facă rabat de la aceste interese, care sunt mai presus de orice. Mai presus de ideologii, mai presus de idei, mai presus de perspective mai mult sau mai puţin fireşti.

„Și în Occident există oameni care preţuiesc aceste valori ale vieţii”

- Dacă veţi fi ales, care ar fi primele trei măsuri pe care le veţi lua pentru a nu ne pierde ca neam?

- Eu am acest mandat: de a reprezenta în Parlamentul European, dacă va fi cazul, familia românească, implicit familia creştină – pentru că totuşi suntem poporul european, la ora actuală, cel mai credincios, după toate statisticile. Nu se pot lua măsuri care să nu ţină cont de această realitate obiectivă – nu poţi să dai legi împotriva unui dat al unui popor, împotriva structurii lui naturale.

Ţin foarte mult să se realizeze în Parlamentul European ocrotirea interesului acestui popor în materie de întărirea familiei, protejarea familiei, încercarea de a stăvili această depopulare masivă care există la ora aceasta în ţară. Conform studiilor Academiei Române, vom fi în anul 2100 doar între 6 şi 8 milioane de locuitori. Deci populaţia României va scădea la un nivel greu de imaginat, cât la nivelul de la ora actuală al câtorva judeţe şi al Municipiului Bucureşti. Vreau să sprijin legi care să întărească familia naturală, normală – pentru că, fără acest nucleu vital al societăţii care este familia, societatea românească dar şi cea europeană vor dispărea.

- Va fi foarte greu de dus această bătălie, veţi dintre puţinii cu astfel de concepţii…

- Nu cred asta, în Occident există o mare revitalizare şi resuscitare a valorilor familiei. În Franţa ies milioane de oameni pe străzi. Acei oameni vor vota oameni în Parlamentul European care să le ducă acolo propriile lor năzuinţe. Nu vor trimite pe altcineva decât tot oameni cu acelaşi discurs. În ţările nordice, de asemenea, ştiu că sunt parlamentari care se opun avortului, mame de 4-5 copii care s-ar putea să ajungă în Parlamentul European şi care ţin foarte mult la ideea de familie. Chiar era o viitoare parlamentară, să sperăm, căreia i s-a pus în vedere când a rămas gravidă, foarte tânără, să renunţe la copil şi n-a renunţat, a ţinut sarcina, copilul s-a născut – şi acum, tot la o vârstă foarte fragedă, cred că are până în 30 de ani, avea deja cred că patru sau cinci copii. Și în Occident există oameni care preţuiesc aceste valori ale vieţii.

- Să vă ajute Dumnezeu să duceţi lupta cea bună, pentru apărarea familiei!

- Să dea Dumnezeu! În lucrarea aceasta, numai Dumnezeu va fi Cel care va hotărî – pentru că, e limpede, există un strat foarte gros de gheaţă peste acest tot spectrul politic, ca nu cumva să fie spart de oameni care nu sunt sub un anumit control. Va fi extrem de dificil, dar nădăjduim în puterea Domnului – şi nădăjduim că Dumnezeu ne va da putere să biruim.

Material realizat de Gheorghe Fecioru

Articol publicat în numărul 62 (Martie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro