Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Poate par că judec foarte superficial lucrurile dar cred că e mare nevoie ca oamenii să înțeleagă cu ce Dumnezeu au de a face. Pot spune din experiența mea că Hristos face minuni și că niciodată nu ne lasă. Eu sunt din Bistrița și niciodată nu m-am gândit că voi pleca în altă parte. Nu erau șanse să plec din respectivul oraș mai ales din cauza problemelor financiare dar și pentru că fiind crescut tot timpul în casă nu prea aveam legături cu oamenii.

De când m-am apropiat de Biserică s-au schimbat foarte tare lucrurile. Sorin, cel care nu era în stare să facă nimic și stătea tot timpul acasă s-a trezit că pleacă de capul lui la mănăstiri prin tot felul de peripeții. Am trecut cu un călugăr exact printre niște câini care mârâiau la noi, am mers vreo 8 km spre peștera Sf. Teodora iarna văzând urme de porc de mistreț, fiind în singurătate totală, și rugându-mă să nu întâlnesc ceva animale sălbatice, mai ales că nu am avut nici o mașină personală și mă duceam singur.

De fapt cum a fost: Nu știam dacă să mă duc la Peștera Sfintei Teodora sau la Mănăstirea Petru Vodă, la care un călugăr de la Mănăstirea Secu îmi spune să pornesc pe un drum și dacă prima mașină care oprește merge spre Mănăstirea Petru Vodă să mă duc acolo iar dacă merge spre Sihla să mă duc acolo. Prima mașină mergea spre Sihla dar era iarnă și când să urce dealul nu putea (nu avea lanțuri la roți) așa că ei au mers la Sihăstria și Sorinaș al nostru s-a dus singur cuc pe șosea 8 km la peșterea Sf. Teodora. Nu îți doresc să simți că tot mergi și vezi și urme de animale și ai și auzit zvonuri că iarna e periculos de mers pe acolo că poate întâlnești lupi. Mă rugam neîncetat și drumul nu se termina și nu venea nici o mașină. Mai târziu am aflat că nu era nici un lup ci mai degrabă porci mistreți (de parcă m-ar mângâia cu ceva dacă m-aș trezi atacat de un porc mistreț).

Iarăși mai citisem despre Mănăstirea Frăsinei și aveam un vis să ajung acolo dar nu era nici o șansă. Și uite că vara trecutăam ajuns acolo. Și aici, pentru că am fost direcționat greșit am mers cred că vreo 10 km cu soarele care îmi bătea în cap.

Iarăși nu aș fi visat niciodată să ajung la facultate la București deoarece financiar nu era posibil. Și ce a făcut Dumnezeu. Am primit din pură întâmplare id-ul de mess al unei femei care mai târziu m-a finanțat și încă îmi finanțează șederea în București. Dar nu e doar asta. Tipa la început îmi tot spunea să vin în București că mă ajută cu bani. Ea totuși neglija să-mi zică că nu prea avea posibilități financiare să mă susțină financiar. Dar când eu aveam admiterea se trezește că își schimbă locul de muncă în altă parte unde e plătită mult mai bine și mă putea întreține.

La începutul întoarcerii mele spre Biserică aud de o conferință organizată de LTCOR în care era invitat un păr. Serafim să vorbească. Îmi aduc aminte că în respectiva seară la tv era și un film cu Harry Potter (după care am fost înnebunit de la început). Mă duc la conferință și omul respectiv are o atât de puternică impresia asupra mea încât nu mai îmi trebuie televizor și Harry Potter. Dar nu doar asta. Omul spunea că la un moment dat a făcut autostopul și a fost luat de un tir și vorbind cu șoferul chestii duhovnicești, șoferul a cerut să fie spovedit și s-a spovedit în mijlocul străzii. Auzind asta îmi doream și eu să îi spun după conferință acestui părinte că vreau să mă spovedesc la sfinția sa. Dar au venit alții și nu am avut oportunitatea. Au trecut zile, săptămâni, luni, ani și eu mai ascultam pe o casetă glasul cald al acestui părinte ce simțeam că mă mângâie. Și stai să vezi minune. După câțiva ani, prietena care mă întreține (M.) știind de depresiile mele îmi spune că a cunoscut la o mănăstire pe un părinte care e foarte îmbunătățit și îmi zice să vin și eu să îl cunosc. Mă duc cu M. la acest părinte care mai târziu îmi devine și duhovnic și care era exact același părinte la care aș fi vrut să mă spovedesc. Eu nu sunt un om important și nu cunosc oameni importanți dar totuși m-am întâlnit și cu Patriarhul Daniel care a schimbat vreo două vorbe cu mine, am vorbit cu părintele Filotei Bălan care mi-a zis de cip-uri, am avut șansa să vorbesc cu părintele Calistrat Chifan care iarăși mi-a descoperit anumite lucruri (ce în momentul respectiv neștiind cine e acest părinte nu înțelegeam ce a spus și credeam că glumește), cu părintele Iustin Pârvu și în general am tot cunoscut părinți destul de îmbunătățiți. Și îi găseam pe acești oameni fără să îi caut. Uneori M. îi găsea și mă chema și pe mine să îi cunosc iar alte ori eu ajungeam să cunosc pe aceștia.

De ce am scris acest lucruri? Am vrut să arăt că Dumnezeu chiar nu doarme și El chiar lucrează și chiar își face treaba. Recent ascultam o conferință cu Katherine Albrecht. Ea dorea să facă un fel de marș împotriva cipurilor și ar fi vrut să fie și ceva pastori care să facă rugăciuni cu poporul. Și în orașul respectiv a căutat în cartea de telefon toți pastorii din orice cult creștin. Toți au spus că nu vin și că nu văd o problemă în cipuri. Femeia se speriase în momentul acela și se ruga: "Doamne, dacă vrei să mă duc singură mă voi duce singură și voi porni eu rugăciunile". Ajunge în oraș și când să strângă oamenii este abordată de un tip ca la 50 de ani care conducea o mașină. Omul îi spunea că îi știe munca ei și că ar vrea să o ajute și el dacă ar putea cu ceva. Tipul era pastor. Deci uite că Dumnezeu iarăși și-a făcut treaba în ultimul moment.

Dar să revin. O spun atât din experiența mea cât și a altora că Dumnezeu nu ne lasă. Dacă noi nu Îl lăsăm El niciodată nu ne lasă. Doar că El ne cere să dăm totul. Nu e mulțumit cu jumătăți de măsură și cu lene. Dacă acea femeie nu mai poate de dureri atunci Hristos nu îi va da copii decât atunci când e în stare să ducă o nouă sarcină. Dacă doctorul a spus că femeia nu poate să mă aibă copii atunci ori se va dovedi că doctorul a spus prostii (nu ar fi prima oară), ori că minuni se întâmplă și nu va naște decât atunci că trupul ei va suporta asta. Atât timp cât noi facem voia Lui, El sigur nu ne lasă. După cum Îl cunosc pe Dumnezeu pot să garantez că dacă părinții dau totul pentru copiii lor atunci chiar de ar fi în vreme de foamete și cu 13 copii și tot vor reuși aceștia să-și hrănească copiii. Nu trebuie să ne facem griji ci să ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu.

Hristos ne cere să fim ca niște copii. Niciodată nu am înțeles asta. Dar totuși surioara mea (care momentan are 9 ani) m-a făcut să înțeleg ce a vrut să spună Hristos. Ea îmi zicea că nu vrea să crească, deoarece atunci când va crește nu va mai avea părinți care să-i fie alături. Deci de aici am înțeles ce vrea Hristos. Copilul când are un necaz îi cere ajutor mamei și tatălui neavând nici o urmă de îndoială că mama și tata va rezolva problema. Nu așa am fost toți? Păi așa vrea și Hristos să ne comportăm. Să apelăm la El fiind foarte siguri că El ne rezolvă problemele.

Repet din nou și subliniez: El ne va da tot ce ne trebuie dar în același timp va trage de noi până ce vom da randament maxim. La El nu prea au șanse de viață liniștită puturoșii. Familiile cumulți copii care rabdă de foame sunt aproape sigur că părinții nu au făcut tot ce au putut. Undeva cineva nu și-a făcut treaba și de asta nici Hristos nu i-a ajutat. El niciodată nu ne lasă și Își face treaba.

Nu trebuie să folosiți tot felul de metode ca să vă feriți de copii. Dați totul pentru copii și pentru Hristos iar El îi va apăra de greutăți peste măsura lor. Ar fi mare păcat din moment ce avem un Dumnezeu atât de bun. Nu vă feriți de a face copii indiferent de vârsta voastră.

Sora mea a apărut dintr-o întâmplare când mama mea a avut o vârstă destul de înaintată și ea se gândise la un moment dat să facă un avort dar din mila lui Dumnezeu i-a venit ideea prea târziu. Fata asta este un copil cum nu am mai văzut. Are niște întrebări cu totul existențiale în legătură cu Dumnezeu și este foarte caldă și bună cu ceilalți. Fata asta o văd că atunci când va fi mare s-ar putea să ajungă o femeie sfântă. Văd că în copilăria ei alături de părinți (care cu toată părerea de rău nu sunt capabili să îi dea o educație creștinească) totuși are o viață și o trăire matură și foarte apropiată de Dumnezeu. Eu încercam să insist pe lângă ea să o apropii de Dumnezeu iar cu facultatea m-am îndepărtat de ea și mă gândeam că nu voi putea să am o influență atât de mare asupra ei. Și mă trezesc în unele momente că îmi spune unele lucruri și mă întreabă unele lucruri de sunt ca trăsnit (în sensul bun al cuvântului).

Eu nu înțeleg pe unii oameni care se vor credincioși. Ei cum cred că o femeie devine însărcinată? Una are noroc să fie însărcinată mai repede decât alta? Sau Dumnezeu e un fel de motoraș care aruncă copii în pântecele femeilor ori de câte ori au relații trupești? Asta arată că Dumnezeu este cu totul în afara relațiilor noastre trupești. Păi dacă am fi ca niște copii și L-am considera pe Dumnezeu tată am spune: Uite, Tată, vezi că sora mea nu se simte foarte bine să devină însărcinată dar bănuiesc că nu te supăr dacă vreau să îmi împărtășesc dragostea cu ea.

Sau mai e o chestie ce nu o înțeleg. Cât de neînțelept își imaginează unii că este Dumnezeu încât oferă un copil unei femei în condițiile în care nu există posibilități pentru ca acel copil să prospere în viață. Ce este Dumnezeu pentru unii? O ființă indiferentă, o ființă crudă?

Doar recent a fost pusă pe site conferința cu părintele Mihail Jar care spunea femeilor să facă toți copiii, că Dumnezeu chiar e alături de văduve și copii. Normal că viața nu va fi ușoară dar nu cred că înțeleg acești oameni că Dumnezeu nu vrea să avem o viață ușoară deoarece viața ușoară ne face leneși în a crește duhovnicește și ajută la creșterea patimilor.

Spuneam ieri că sunt epuizat de oboseală. Și vai ce împlinit și bine mă simt. Și tot nu sunt mulțumit că încă văd că am momente în care în loc să muncesc pierd timpul pe prostii. Deci El poate trage mai tare de mine. Realizez că astfel de situații arată clar în ce Dumnezeu credem.

Aș întreba pe acei oameni ce se vor credincioși: cum cred ei că Dumnezeu pune copilul în pântecele mamei? La întâmplare? Fără să se gândească dacă copilul ar putea să aibă o viață normală în această lume? Și cum cred ei că ar fi o viață trăită în Hristos corect? O viață ușoară în care totul sau marea parte a lucrurilor să fie așa cum vrei? Sau o viață în care să tragi de tine de mori?

Să luăm și exemplu în viața de zi cu zi. Vreau să slăbesc de exemplu. Se poate face asta fără să mă chinui foarte tare? E drept că lumea de azi așa ar vream dar nu se poate. Sau vreau să îmi dezvolt mușchii. Cum fac asta? Stând frumos toată ziua în pat? Nu! Făcând efort fizic până la epuizare. Unii poate ar zice că prea mult efort face rău. Ok, dar problema e că Dumnezeu pune copiii în pântecele mamei și nu noi.

Deci El știe să tragă de noi până ce ajunge la acea linie subțire a limitei dintre maximul cât putem da și imposibilul. Și El ne va cere maximul. O spun asta iarăși din experiența mea și a altor din jurul meu. Toți oamenii sfinți și sporiți nu aveau timp de nimic ci tot timpul se chinuiau cu tot felul de treburi. Să ne uităm și la Părinții la care ne place să îi considerăm sfinți: părintele Iustin, de exemplu, la aproape 90 de ani nu știu dacă dormea pe noapte 5 ore și în rest toată ziua veneau tot felul de oameni, zi de zi. Iar omul se mai ducea și noaptea la slujbe.

Dacă acest om la vârsta asta înaintată era chinuit în halul ăsta, noi ne așteptăm ca Hristos să ne chinuie mai puțin? În fine, asta arată clar cum vedem noi pe Dumnezeu și viața duhovnicească. Nu vreau să judec pe nimeni că am fost și eu în starea asta și realizez că multe din astfel de de gânduri vin pentru că nu credem cu adevărat într-un Dumnezeu iubitor ci într-un Dumnezeu care Își are socotelile Lui iar noi nu intrăm în ele, așa că nu Îi pasă de noi.

(Sorin)

Comments  
  •  
  •  

#1 LoredanaPopovici » 07-03-2013 13:59

Fain articolul.Asa e, puterea lui Dumnezeu e nebanuita. Dumnezeul nostru e boier mare.

LoredanaPopovici

  •  
  •  

#2 Teodora » 07-03-2013 17:58

Sorin, doar 2 întrebări am pentru tine:

Ești căsătorit? Ai copii?

Dacă răspunsul la ambele este „nu”, atunci restul sunt doar cuvinte... E foarte ușor să vorbim când nu suntem în situația respectivă și când nu am trecut prin așa ceva. Da, articolul e interesant alcătuit, plin de idei și cuvinte frumoase...dar care rămân totuși doar cuvinte.

Dacă ai ști câți sunt oamenii care vorbesc celorlalți despre subiectul ăsta (majoritatea necăsătoriți, desigur, sau fără copii), iar când EI ÎNȘIȘI ajung în situațiile respective își dau seama că lucrurile nu sunt doar albe sau negre...

Teodora

  •  
  •  

#3 Mari » 08-03-2013 06:53

Eu nu sunt casatorita, dar am intalnit un preot care e casatorit si care ar putea sa sustina exact ce scrie Sorin aici.
Parintele e foarte credincios, dar destul de sarac. Are atata credinta, incat s-a lasat complet, orbeste, in mana lui Dumnezeu. A facut copii cati a dat Dumnezeu. La inceput, imi aduc aminte, traia intr-un apartament de bloc cu doua camere cred, el, sotia si 5 copii. Asa ingaduia Dumnezeu ca sotia lui trecea din concediu de maternitate in concediu de maternitate. Si parintele nu parea sa dea semne ca s-ar opri in a mai face copii daca Dumnezeu ar fi randuit asa. Acum nici nu mai stiu cati copii are, le-am pierdut numarul. Si eu, ca si altii, "judecam" oarecum si ma gandeam unde vor mai incapea alti copii in micul apartament de bloc. Deja era aglomeratie mare, si nu era nici o sansa ca parintele sa isi poata cumpara ceva in alta parte. Dar Dumnezeu a avut grija de toate - doi oameni de afaceri din localitatea unde traia (o localitate saraca, cu putine locuri de munca, deci putini oameni cu posibilitati) i-au oferit unul o casa, unul o masina. Eu stiu ca Dumnezeu pentru acei copii a inmuiat inima acelora.
Un alt caz, un parinte care de asemenea imi e foarte drag, are 1 copil si isi mai doreste sa faca macar unul. Dar se simte atat de aglomerat, ocupat, caci e foarte dedicat slujbelor, asemenea unui calugar. Slujeste Liturghia aproape zilnic si e atat de smerit... Ma intreb - de ce Dumnezeu nu a ingaduit sa mai apara si alti copii - poate pentru ca stie ca acest parinte nu poate duce.
Un alt caz, mai trist, o buna prietena care a murit anul trecut. Dumnezeu a iubit-o atat de mult, ca a ales-o, a luat-o la El, era o sfanta in viata. Mama ei a facut un avort si practic prietena mea a ramas singura la parinti. Va dati seama ce durere si ce disperare e acum pe parinti, ca unicul lor copil a murit si asa de tanar? Daca ar mai fi avut macar un copil - cat a trimis Dumnezeu, atunci ar fi trecut mai usor peste incercarea lor, caci ar fi avut de ce se agata - de gandul ca trebuie sa se mobilizeze macar pentru copilul ramas in viata. Asa, deznadejdea e cumplita. Iertati ca deranjez.

Mari

  •  
  •  

#4 Boitos » 08-03-2013 07:01

Sunt de acord cu tine, Teodora.
Pana cand o persoana nu este intr-o situatie , nu poate da un sfat cat de cat corect despre ce a facut si cum ar face in continuare.
Am cunoscut destul persoane care au spus ce ar face si cum ar face, numai ca atunci cand au fost in situatia respectiva nu prea au facut cum au zis, poate ca au facut exact invers.
Numai cine trece printr-o situatie poate da un sfat cat de cat normal.
Trebuie sa apelam la Dumnezeu sa ne rezolve unele probleme, dar asta nu inseamna ca dupa ce noi am facut o prostie sa tot facem in continuare la fel si sa tot mergem la Dumnezeu sa o rezolve.Trebuie sa ne mai educam si noi insine, sa mai cascam ochii si sa ne deschidem mintea .Ca de asta ne-a dat Dumnezeu minte sa judecam cu ea, si ochi ca sa vedem ce e bine si ce nu.
Sa ne mai ferim si noi de rele si de necazuri.
Sunt perfect de acord ca parintele Iustin dormea 5 ore pe noapte, dar ia pune tu un om care munceste 8-10-12 ore pe zi, afara ( indiferent de vreme ) si pune-l sa nu doarma, sa vedem ce iese.Dar daca mai pui ca are acasa si necazuri, probleme, copii, parinti batrani.
Sorin: ai spus
,,Uite, Tată, vezi că sora mea nu se simte foarte bine să devină însărcinată dar bănuiesc că nu te supăr dacă vreau să îmi împărtășesc dragostea cu ea.,,
Dar daca totusi se supara? El ti-a dat femeia ( sotia ) sa ai grija de ea, nu tu sa te gandesti ca dupa ce face copii viata voastra va fi la fel ca inainte.
Nu poate fi la fel ca inainte , si asta nu inteleg unii barbati.
Tu in acest caz te gandesti doar sa ai relatii cu ea, fara sa te gandesti ca oare ea vrea.De unde stii tu ce gandeste ea atunci cand tu te rogi?Poate ea gandeste exact invers.Vezi cum a pus problema si Pantelimon, se ajunge pana acolo incat chiar sa se puna problema sa traiasca separat, ceea ce nu este normal la 2 tineri.
Sorin, nu cumva sa intelegi ca te critic , doar am spus ce gandesc eu.

Boitos

  •  
  •  

#5 LoredanaPopovici » 08-03-2013 07:47

Citez pe Simona:
Sunt de acord cu tine, Teodora.
Pana cand o persoana nu este intr-o situatie , nu poate da un sfat cat de cat corect despre ce a facut si cum ar face in continuare.
Am cunoscut destul persoane care au spus ce ar face si cum ar face, numai ca atunci cand au fost in situatia respectiva nu prea au facut cum au zis, poate ca au facut exact invers.
Numai cine trece printr-o situatie poate da un sfat cat de cat normal.
.

de acord. chiar si eu am fost intr-o situatie din asta. Inainte sa am copiii, vedem copiii altora: mofturosi, obraznici, neascultatori. Si imi ziceam: copiii mei o sa fie asa, asa , asa...Dar Domnul ca sa ma smereasca si sa ma dezvete a mai judeca astfel si a ma arata pe mine mai grozava, ca vezi Doamne ce as face eu in locul altora, mi-a dat trei copii la varste atat de apropiate incat imi era imposibil sa-i controlez: plangeau, tipau, nu ascultau, se fataiau prin Biserica."Asa-mi trebuie mie, ca i-am judecat pe altii," imi ziceam. La sfarsitul slujbei eram epuizata si fizic si pshic, incat cand sotul iesea de la slujba izbucneam in hohote de plans."Eu nu mai pot, imi vine sa ma tot duc...Astia ma termina." dar era plata ptr trufia mea. Acum, prin darul Domnului copiii s-au cumintit, stau in Biserica, asculta in liniste slujba, chiar daca mai deseneaza in timpul asta. Dar lectia primita atat de scump(deoarece e strasnic ca tocmai copii preotului sa fie cei mai rai) m-a invatat un lucru: sa nu mai dau diagnostice despre cum as proceda intr-o situatie sau alta.

LoredanaPopovici

  •  
  •  

#6 ADMIN Claudiu Balan » 08-03-2013 11:16

Totuși, mărturia și îndemnurile lui Sorin se întemeiază în Hristos, în Adevăr. Ar fi doar sfaturi goale, dacă le-ar fi inventat, dar ele au în spate viața multor sfinți care ne-au demonstrat că se poate trăi așa.

De fapt, Sorin îndeamnă la un aspect foarte simplu: Să ne punem nădejdea în Dumnezeu la modul absolut.

Da, suntem neputincioși, ne este greu să facem asta, dar măcar la nivel teoretic să acceptăm că așa este. Restul sunt detalii ale neputinței omenești pe care fiecare le mărturisește duhovnicului și acolo primește medicament de a se întări în credință.

Claudiu Balan

  •  
  •  

#7 Teodora » 08-03-2013 11:43

Citat:
Trebuie sa apelam la Dumnezeu sa ne rezolve unele probleme, dar asta nu inseamna ca dupa ce noi am facut o prostie sa tot facem in continuare la fel si sa tot mergem la Dumnezeu sa o rezolve.Trebuie sa ne mai educam si noi insine, sa mai cascam ochii si sa ne deschidem mintea .Ca de asta ne-a dat Dumnezeu minte sa judecam cu ea, si ochi ca sa vedem ce e bine si ce nu.
Sa ne mai ferim si noi de rele si de necazuri.
Așa este, Simona! De multe ori am impresia că oamenii singuri se duc cu capul înainte în tot felul de necazuri și greutăți pe care le-ar fi putut evita chiar ușor. Unii dintre ei rabdă în tăcere, considerând că „așa e voia lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu mă pedepsește că am făcut cutare sau cutare lucru”...când de fapt nu e vorba decât de niște greșeli personale. Iar alții îl învinuiesc pe Dumnezeu și se răzrătesc. Dar El ne-a dat totuși mintea, ne-a dat rațiunea, puterea de abstractizare (pe care, dintre toate ființele de pe Pamânt,numai omul le are). Oare nu cumva pentru a le folosi?

Citat:
Sunt perfect de acord ca parintele Iustin dormea 5 ore pe noapte, dar ia pune tu un om care munceste 8-10-12 ore pe zi, afara ( indiferent de vreme ) si pune-l sa nu doarma, sa vedem ce iese.Dar daca mai pui ca are acasa si necazuri, probleme, copii, parinti batrani.
Aici intervine discernământul, motiv pentru care nici măcar Sfinții Părinți nu au dat vreodată vreun canon sau niște indicații clare cu privire la nr.orelor de somn pe care trebuie să le doarmă un creștin sau la câtă mâncare trebuie să mănânce ș.a.m.d. Au dat doar niște îndrumări generale, prin prisma cărora fiecare om să se analizeze pe sine, să vada cât poate duce și care îi este măsura și să procedeze ca atare. Am citit în regulile monahale cum un Sfânt Părinte (nu mai știu exact cine) spunea că dacă există persoane în obște care sunt mai slabe trupește, acelora trebuie să li se permită să mănânce mai mult și mai consistent. Iar ceilalți, care sunt mai robuști, mai puternici, să nu-i invidieze și nici să nu-i disprețuiască, ci să mulțumească lui Dumnezeu că le-a dat putere de a posti și de a se înfrâna.

Citat:
Sorin: ai spus
,,Uite, Tată, vezi că sora mea nu se simte foarte bine să devină însărcinată dar bănuiesc că nu te supăr dacă vreau să îmi împărtășesc dragostea cu ea.,,
Dar daca totusi se supara? El ti-a dat femeia ( sotia ) sa ai grija de ea, nu tu sa te gandesti ca dupa ce face copii viata voastra va fi la fel ca inainte.
Nu poate fi la fel ca inainte , si asta nu inteleg unii barbati.
Tu in acest caz te gandesti doar sa ai relatii cu ea, fara sa te gandesti ca oare ea vrea.De unde stii tu ce gandeste ea atunci cand tu te rogi?Poate ea gandeste exact invers.Vezi cum a pus problema si Pantelimon, se ajunge pana acolo incat chiar sa se puna problema sa traiasca separat, ceea ce nu este normal la 2 tineri.
Simona, bine punctat. De (cele mai) multe ori bărbații pun pe primul loc necesitățile LOR, mai mult sau mai puțin întemeiate, fără a se gândi că Hristos le-a dat acea femeie lângă ei și pentru a o proteja. Dacă tot ne dăm mari și tari, ca și bărbați, că suntem cap femeii și suntem datori să o iubim așa cum Hristos a iubit Biserica (adică teoretic să ne dăm și viața pentru ea dacă ni se cere), atunci să fim gata și să îi ușurăm suferința, să o ajutăm, să o menajăm când e cazul, să ne jertfim pentru ea. Nu numai soția trebuie să fie înțelegătoare cu soțul, CI ȘI INVERS.

Situația lui Pantelimon e foarte tristă și din păcate cred că nu s-a ales cu mare lucru după sfaturile noastre. Dimpotrivă.
Pe mine, cel puțin, m-a șocat atât suferința soției lui, cât și dragostea, respectul și prețuirea pe care le are el ca soț față de ea. Și cred că bietul om ar putea gândi sănătos referitor la cum trebuie acționat în situația lor dacă nu ar fi fost oameni care să îi sugereze, în fel și chip, cum să nu „păcătuiască”.

Știți, e tare simplu să facem pe martirii când de fapt MARTIRIUL ÎL ÎNDURĂ CEL DE LÂNGĂ NOI. E foarte simplu, ca bărbat, să spui că „nu vreau să păcătuiesc folosind contracepția” când de fapt adevăratul martiriu îl îndură femeia.

Bine a spus Sf Ap Pavel că cei care se vor căsători vor avea necaz în trupul lor. Și cred că s-a referit atât la suferințele trupești de tot felul, mai ales ale femeii, cât și la necazurile și greutățile prin care vor fi nevoiți să treacă ambii soți, ca fiind deja un singur trup.

Teodora

  •  
  •  

#8 Teodora » 08-03-2013 12:05

Citez pe MariOT:
Eu nu sunt casatorita, dar am intalnit un preot care e casatorit si care ar putea sa sustina exact ce scrie Sorin aici.
Parintele e foarte credincios, dar destul de sarac. Are atata credinta, incat s-a lasat complet, orbeste, in mana lui Dumnezeu. A facut copii cati a dat Dumnezeu. La inceput, imi aduc aminte, traia intr-un apartament de bloc cu doua camere cred, el, sotia si 5 copii. Asa ingaduia Dumnezeu ca sotia lui trecea din concediu de maternitate in concediu de maternitate. Si parintele nu parea sa dea semne ca s-ar opri in a mai face copii daca Dumnezeu ar fi randuit asa. Acum nici nu mai stiu cati copii are, le-am pierdut numarul. Si eu, ca si altii, "judecam" oarecum si ma gandeam unde vor mai incapea alti copii in micul apartament de bloc. Deja era aglomeratie mare, si nu era nici o sansa ca parintele sa isi poata cumpara ceva in alta parte. Dar Dumnezeu a avut grija de toate - doi oameni de afaceri din localitatea unde traia (o localitate saraca, cu putine locuri de munca, deci putini oameni cu posibilitati) i-au oferit unul o casa, unul o masina. Eu stiu ca Dumnezeu pentru acei copii a inmuiat inima acelora.
Un alt caz, un parinte care de asemenea imi e foarte drag, are 1 copil si isi mai doreste sa faca macar unul. Dar se simte atat de aglomerat, ocupat, caci e foarte dedicat slujbelor, asemenea unui calugar. Slujeste Liturghia aproape zilnic si e atat de smerit... Ma intreb - de ce Dumnezeu nu a ingaduit sa mai apara si alti copii - poate pentru ca stie ca acest parinte nu poate duce.
Un alt caz, mai trist, o buna prietena care a murit anul trecut. Dumnezeu a iubit-o atat de mult, ca a ales-o, a luat-o la El, era o sfanta in viata. Mama ei a facut un avort si practic prietena mea a ramas singura la parinti. Va dati seama ce durere si ce disperare e acum pe parinti, ca unicul lor copil a murit si asa de tanar? Daca ar mai fi avut macar un copil - cat a trimis Dumnezeu, atunci ar fi trecut mai usor peste incercarea lor, caci ar fi avut de ce se agata - de gandul ca trebuie sa se mobilizeze macar pentru copilul ramas in viata. Asa, deznadejdea e cumplita. Iertati ca deranjez.


Mari,
Sunt convinsă de veridicitatea exemplelor pe care le-ai dat. Sunt convinsă și de faptul că mai sunt și altele asemănătoare - cazuri fericite. Dar majoritatea sunt destul de triste. Realitatea e crudă, e dură și nu are niciun rost să încercăm să o mușamalizăm în vreun fel. Nici nu știu dacă e nevoie să dau exemple fiindcă bănuiesc că toți cunoaștem așa ceva...

Teodora

  •  
  •  

#9 ADMIN Dan Tudorache » 08-03-2013 12:22

Teodora, spui că ”E foarte simplu, ca bărbat, să spui că „nu vreau să păcătuiesc folosind contracepția” când de fapt adevăratul martiriu îl îndură femeia.”
Eu țin mult să nu induci ideea de contracepție în cazuri ”excepționale”... pentru că toți cei slabi de înger vor crede că sunt cazul ”excepțional”. Bine ar fi să existe cât mai multți bărbați care pun problema așa, însă din păcate nu prea există, ci dintr-aceia care pun problema anticonecepționalelor și a avortului.
Apoi, ai privit lucrurile doar din perspectiva femeii, nu și din cea a bărbatului. Atâta timp cât nu cunoști presiunea pe care o exercită atracția sexuală la bărbat, se cade să fii rezervată cu exclusivitatea îndurării greutăților nașterii și creșterii copiilor.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#10 ADMIN Claudiu Balan » 08-03-2013 12:47

Doamne ajută, Ludmila.

Ți-am șters comentariul pentru că era oarecum jignitor la adresa lui Sorin, și îi cereai să-și expună viața public, ca și cum ar fi fost obligat să o facă, sau ca și cum sfaturi bune pot da doar cei fără de păcat.

Vă rog mult să păstrați un duh de iubire în comentariile pe care le postați...

Am ajuns să ne certăm și de la cel mai mic lucru.

Oricare ar fi nivelul duhovnicesc al lui Sorin, sfaturile din articol sunt sfaturile Bisericii.

Nu înțeleg de unde atâta supărare?

Claudiu Balan

  •  
  •  

#11 Ludmila Doina » 08-03-2013 12:54

Claudiu, crestinismul este doar invatatura, sau este traire? Si nu ti s-a parut o persoana lipsita de demnitate? Si lipsita de respect fata de cea care-l ajuta, numind-o, asa cum a facut-o?

Ludmila Doina

  •  
  •  

#12 Teodora » 08-03-2013 14:00

Citez pe Dan:
Teodora, spui că ”E foarte simplu, ca bărbat, să spui că „nu vreau să păcătuiesc folosind contracepția” când de fapt adevăratul martiriu îl îndură femeia.”
Eu țin mult să nu induci ideea de contracepție în cazuri ”excepționale”... pentru că toți cei slabi de înger vor crede că sunt cazul ”excepțional”. Bine ar fi să existe cât mai multți bărbați care pun problema așa, însă din păcate nu prea există, ci dintr-aceia care pun problema anticonecepționalelor și a avortului.
Apoi, ai privit lucrurile doar din perspectiva femeii, nu și din cea a bărbatului. Atâta timp cât nu cunoști presiunea pe care o exercită atracția sexuală la bărbat, se cade să fii rezervată cu exclusivitatea îndurării greutăților nașterii și creșterii copiilor.


Dan, am spus ceea ce am spus datorită cazurilor pe care le-am văzut de-a lungul timpului. E adevărat că nu cunosc ispitele unui bărbat și nici nu pretind că le știu. Dar așa cum li se spune femeilor să nu caute îndreptățiri, același lucru se poate spune și bărbaților. Nu am înțeles partea cu exclusivitatea greutății nașterii copiilor. Nu femeia e cea care duce sarcina și naște? În ceea ce privește creșterea copiilor în mod normal ambii părinți ar trebui să se implice.
Contracepția în cazuri excepționale (care am menționat în repetate rânduri că NU trebuie să fie avortivă - deci pastilele anticoncepționale ies din discuție) este o soluție de compromis, în care se alege un păcat mai mic pentru a ne feri de unul mai mare (divorț, certuri, punerea în pericol a vieții femeii etc). Sunt destui duhovnici care înțeleg acest lucru și îl recomandă. Cât despre cei slabi de înger pe care îi menționezi, singura soluție o reprezintă duhovnicul, unicul care poate pune în balanță lucrurile, cunoscând viața duhovnicească a soților, problemele lor, măsura lor etc. Noi putem doar să dăm niște recomandări în funcție de modul în care înțelegem lucrurile, în funcție de experiența de viață, de măsura noastră, dar fără a avea vreo pretenție ca persoana în cauză să ne și asculte, în vreme ce duhovnicul are altă autoritate.

Teodora

  •  
  •  

#13 ADMIN Dan Tudorache » 08-03-2013 14:50

Teodora, desigur că ”așa cum li se spune femeilor să nu caute îndreptățiri, același lucru se poate spune și bărbaților.”. Sfințenia este un deziderat, indiferent de sexe. Și aici vine partea interesantă pe care nu ai înțeles-o... din cauză că nu am dat eu explicațiile necesare.
Așadar, aduc în atenție o problemă pe care soțiile nu o înțeleg prea ușor (după cum nici bărbații nu prea înțeleg chinurile nașerii), iar bărbații îi găsesc ”soluții” dintre cele mai necreștine.
Este vorba despre cele 9 luni de sarcină. Nu m-am exprimat destul de clar când am pomenit de naștere, dar acum rog ca prin naștere să se înțeleagă perioada aceasta de 9 luni necesară pentru naștere.
Din perspectiva creștină nu doar femeia duce greul sarcinii ci și bărbatul care trebuie să dea pace sarcinii. Adică trebuie să stea fără relații intime în cele 9 luni + câte luni e nevoie până la recuperare. Ori făcutul curățeniei prin casă atunci când soția nu se simte bine din cauza sarcinii, sau făcutul mâncării, sau orice alt lucru gospodăresc... este ușor pentru un bărbat în comparație cu abstinența.
De ce? Pentru că bărbatul este în continuare la fel de activ sexual precum era și înainte ca soția să rămână însărcinată. Și la fel, după ce naște soția... Ori această abstinență, în condițiile în care ”economia duduie”, și în condițiile în care soțul stă luni de zile măcinat de dorință în același pat cu soția pe care o iubește, generează o presiune foarte mare pe el. Iar timpul roade voința dacă nu ești ancorat puternic în credință. Și uite-așa începi să te gândești la compromisuri.
Nu același lucru se întâmplă și la femei. La ele se dezvoltă instinctul de mamă, instinct care potolește (potolește, nu reprimă) instinctul sexual. Și mai mult decât atât, durerile tipice ale sarcinii, oboseala (iar uneori și complicațiile)... reprimă instinctul sexual. Practic femeia se luptă cu durerile, cu oboseala iar bărbatul se luptă cu instinctul sexual. Și dacă soții nu au înțelegere adâncă unul față de altul, nu-și înțeleg nici lupta pe care o duc pentru aceeași cauză (copilul)... dar pe fronturi diferite.
Și pentru că adesea nu înțeleg... apar și tensiunile și certurile de tot felul.
Bărbatul trebuie să înțeleagă că un lucru care i se pare ușor de făcut precum oferitul unei flori (pentru unii e greu și asta :) )... pentru femeia însărcinată e greu din cale-afară. Și trebuie să o ajute chiar dacă lui i se pare că e ușor.
Femeia însărcinată/lăuză trebuie să înțeleagă că bărbatului îi este foarte greu să se abțină de la relații initime pentru că el este activ sexual pe când ea nu prea are lupta asta. Și trebuie să fie delicată, să nu-și refuze soțul în mod brutal, ci să-l încurajeze, să-i fie alături și să compenseze cu afecțiune lipsa relațiilor intime.
Că este o luptă grea abstinența bărbatului pe toată această perioadă, se vede din faptul că cei care nu sunt ancorați în Biserică recurg la presiuni asupra soției: o îndeamnă să folosească anticoncepțioanle, o constrâng să facă avort (bărbatul știe că sarcina și creșterea copilului îl scoate pentru o bună perioadă din ecuația plăcerii), sau ”în cel mai bun caz”... recurge la masturbare... ceea ce va fi și premiză pentru a-și înșela soția... care nu mai este ”disponibilă” și ”nu-l mai înțelege ca altă dată”.
Mă gândesc chiar să scriu ceva pe tema asta dacă voi avea resurse sufletești. Dar pe scurt, cam asta ar fi.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#14 Teodora » 08-03-2013 19:31

@Dan,

Îți mulțumesc pentru completările făcute, acum am înțeles la ce te referi și îți dau dreptate. Îmi cer scuze, poate am părut părtinitoare în comentariile făcute - asta și pentru că nu am mai judecat obiectiv pentru câteva momente, gândindu-mă la niște cazuri anume...căsnicii gata să se destrame, din păcate, din cauza tensiunilor legate de relațiile intime. Și e trist când doi oameni care se iubesc și în restul timpului se înțeleg perfect,să se despartă din cauza acestui motiv.
Probabil că vorbesc mult despre femeie și din perspectiva femeii fiindcă...asta și sunt, iar relațiile mele mai apropiate cu băieții au fost până acum extrem de puține, ca să nu zic inexistente :)

Nu sunt și nu am fost căsătorită, nu am nici măcar prieten, deci tot ceea ce cunosc se leagă de familiile apropiate, de cazurile pe care le știu și de maculatura citită, motiv pentru care îmi asum că pot greși în presupunerile pe care le fac, în viziunea pe care o am asupra unor anumite lucruri sau în înțelegerea lor.

Într-adevăr, așa cum spui, soluția este înțelegerea reciprocă. Poate că intervine o problemă și la nivel de comunicare, în sensul că ambii soți ar trebui să discute cu sinceritate,cu răbdare și cu dragoste, mărturisindu-și unul altuia neputințele. Așa cred că se vor și înțelege și cunoaște mai bine unul pe altul. Fiindcă femeia și bărbatul sunt diferiți și „funcționează” diferit în foarte multe privințe.
Adesea cred că avem pretenția că oamenii din jur ne pot înțelege fără ca noi să vorbim, fără ca noi să le explicăm ceva. Și cel mai uzual caz este acela al indispoziției :) Să fim sinceri, câți dintre noi avem bunăvoința de a le explica celor din jur motivul pentru care suntem indispuși în loc de a-i repezi, spunându-le să ne lase în pace? (Eu una mărturisesc acest păcat, aici în public :) )

Și clar, sfințenia nu este mai mult pt bărbat decât pt femeie și nici invers.

Teodora

  •  
  •  

#15 ADMIN Dan Tudorache » 09-03-2013 09:43

Teodora, nu-ți face griji, suntem aici ca să învățăm unii de la alții și să ne sprijinim frățește pe drumul mântuirii. Și eu am foarte multe de învățat de la voi.
Ai spus la un moment dat că ”femeia și bărbatul sunt diferiți și „funcționează” diferit în foarte multe privințe”. Foarte bună observația dar aduc completarea că acolo unde funcționează diferit, funcționează sau ar trebui să funcționeze complementar, căci ei formează un trup, un tot unitar. Și dacă diferența lor nu este complementară pentru realizarea scopului căsătoriei, tocmai acolo se instalează pricina de război în familie.
E adevărat că tensiunile legate de relațiile intime se pot amplifica până la divorț, dar eu cred că acolo unde relația de iubire s-a fundamentat pe Hristos iar nu pe relațiile intime, problemele sunt depășite până la urmă. Bine, pentru asta trebuie bunăvoință de ambele părți că degeaba trage doar unul din soți în direcția cea bună.
Pentru că ai adus aminte de divorț, azi am găsit un articol foarte interesant, al domnului Virgiliu Gheorghe. Atinge niște probleme foarte actuale și eu zic că este de mare folos sufletesc. Vi-l recomand tuturor, cu toată inima:
corortodox.blogspot.ro/2013/02/virgiliu-gheorghe-impotriva-familiei-se.html

Dan Tudorache

  •  
  •  

#16 Ana » 09-03-2013 13:24

MariOT, foarte folositoare exemplele date de tine. Sunt adevarate pilde de viata.

Teodora, se pare ca nici tu nu ai copilasi inca. Si eu ca si Lorep am gandit intr-o perioada lucrurile la fel, insa atunci cand vin copii, viata se schimba total. Conteaza insa mult daca cei doi viitori parinti au dragoste de copii si daca au catusi de putin frica de Dumnezeu.

Inteleg mesajul lui Sorin
chiar daca nu este casatorit si nu are copiii. Vad in el dorinta de a arata si altora cat de darnic e Dumnezeu cu noi, numai sa dorim si sa avem incredere in El. Stam insa prost la capitolul dorinte si incredere in Dumnezeu.

Ana

  •  
  •  

#17 Ana » 09-03-2013 13:34

Dan
Citat:
"Mă gândesc chiar să scriu ceva pe tema asta dacă voi avea resurse sufletești. Dar pe scurt, cam asta ar fi."
Ar fi bine de povestit intamplari cu barbatii care se infraneaza, cu cei care in cele mai grele clipe reusesc sa recurga rugaciune, la Dumnezeu. Femeile se pot infrana mult mai usor si ele nu stiu lupta care se duce in barbat si nici nu stiu cum sa-l sustina in perioadele lui de criza.

Nu stiu unde am citit despre un barbat care se infranase pana cand sotia nascuse, apoi se infrana in timp ce sotia alapta si cu foarte putin timp inainte de a intarca copilul el a cazut psihic. Era epuizat. O colega de servici a inceput sa-l sustina si intr-o zi in drum spre casa, ea l_a invitat la ea acasa sa bea o cafea. El a acceptat insa in gand isi dadea seama ca daca ajunge la ea acasa o sa desfraneze cu ea, si se ruga tot timpul la Dumnezeu.
In timp ce se ruga disperat, in fata ia aparut chiar duhovnicul lui si barbatul l-a luat de brat si l-a rugat sa mearga cu el la biserica sa se spovedeasca, spunandu-i ca daca e nu-i aparea in cale el ar fi desfranat. Asa lucreaza ispita, dar ajutorul Domnului e mult mai mare decat o ispita.

Daca stiti istorisirea asta mai clar decat am expus-o eu aici, ar fi folositoare ptr cei care sunt aproape de a cadea in pacat.

Ana

  •  
  •  

#18 ADMIN Dan Tudorache » 12-03-2013 08:18

Ana, nu știam de istorisire dar mă interesează foarte mult să o putem publica. Dacă îți aduci aminte mai multe detalii despre sursa de unde ai citit... ca să o putem identifica, ar fi excelent.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#19 Prodea Simona-Marinela » 13-03-2015 15:58

Buna tuturor si Doamne ajuta!

Citesc cu drag articolele postate pe site si uneori si comentariile... In mare parte ma folosesc, desi uneori ma si smintesc. Multumesc oricum.

Istorisirea de care vorbeati mai sus este din cartea "Patericul Mirenilor", scrisa de Danion Vasile. Este povestioara cu nr. 48.

Daca vreti sa o citati pe site, ma pot oferi sa o redactez, daca nimeni nu are timp de ea... Desi nu stiu cum e cu drepturile de autor.

Scuzati off-topicul.
Doamne ajuta!!

Prodea Simona-Marinela

  •  
  •  

#20 ADMIN Dan Tudorache » 14-03-2015 08:30

Doamne ajută Simona!

Ne-ai spus că citești cu drag articolele de pe pe site, și uneori și comentariile dar că uneori te smintesc. Rugămintea mea este de a ne spune ce anume te-a smintit? Anumite articole? Sau anumite comentarii? Sau și din unele și din altele?
Dacă au fost comentarii care te-au smintit, atunci ele au fost din vina administratorilor (lipsă de tact, răbdare, limbaj nepotrivit, etc.,) sau ale unor cititori/comentatori? Sau pur și simplu polemicile în sine te tulbură?
Consideri că tulburările acestea sufletești rezultate de pe urma lecturii se datorează exclusiv autorilor articolelor/comentariilor sau sunt și pe fondul unei credințe aflată abia la început, care are nevoie de liniște până prinde rădăcini puternice?

Te-am întrebat toate acestea ca să aflu dacă există ceva ce am putea îmbunătăți și ține de noi.
Te rog, nu te sfii să spui lucrurilor pe nume. Poate chiar sunt lucruri pe care am putea să le îndreptăm și nu le-am sesizat până acum.

O zi cu inima senină îți doresc!

Dan Tudorache

  •  
  •  

#21 Prodea Simona-Marinela » 15-03-2015 15:05

Doamne ajuta!

Cand am spus ca uneori ma smintesc, ma refeream la comentarii. Mai exact, ma smintesc uneori de polemicile care apar, cam la toate articolele din cele doua campanii "In familia ortodoxa nu exista contraceptie" si "Casatoreste-te de tanar, viata nu te asteapta". Probabil ca e si din putinul meu curaj spre o viata ortodoxa ca ma smintesc asa usor. Ideile celor doua campanii sunt conforme cu ideile mele si articolele ma incurajeaza. Insa in comentarii, unii cititori aduc argumente contra (desi imi par a fi tot oameni credinciosi, cu viata activa in Biserica) si cred ca asta ma sminteste cel mai tare, ca tocmai oameni din Biserica vin cu argumente contra la ceea ce este sprijinit de sfintii nostri si implicit de Biserica.

Mai rau este cand comentariile spun lucruri de genul ca "articolul contine vorbe frumoase, dar viata e altfel", si evidentiaza cazuri cand sloganele campaniei "nu se pot aplica". Asta ma doare cel mai tare, ca desi stim ce trebuie sa facem, si stim ca ideea din articol e buna, si ne indeamna la bine, scoatem in evidenta toate cazurile in care neputintele noastre omenesti ne opresc de la a face acest bine.

Eu consider ca trebuie sa nu uitam ca articolele sunt postate in cadrul unei campanii care ofera modele, intarire in purtarea noastra ortodoxa si atat. Ele nu spun ca noi ca si crestini suntem super-puternici, lipsiti de patimi sau de ispite. Ele doar aduc in fata cazuri care au reusit sa iasa cu capul sus din anumite incercari vizate de campanie. Sau pur si simplu aduc incurajari din partea altor oameni care poate nici nu se afla in situatiile vizate de campanie, dar au simtit nevoia sa incurajeze. Cata vreme articolele ajuta oamenii si ii incurajeaza spre a-si duce crucea, eu zic ca sunt de folos. Sublinierea neputintelor noastre, fara a expune si cum le-am invins, nu face altceva decat sa il descurajeze pe cel slab si, in cele din urma, sa contribuie la abandonarea luptei.

Nu stiu daca m-am facut inteleasa. Nu vreau sa supar pe nimeni, si mai ales, sa smintesc si eu la randul meu :-). Eu am vrut doar sa mentionez istorioara de care vorbeati, pentru ca mi-am adus aminte repede unde am citit-o, iar celelalte cuvinte din primul comentariu le-am scris aproape fara sa imi dau seama, ca o introducere pt ca era primul meu comentariu pe site. Nu m-am gandit ca o sa imi dea nastere la atatea intrebari...

Nu cred ca administratorii sunt de vina pentru sminteala mea, Doamne fereste! Cu atat mai mult cu cat niciodata nu au fost comentariile lor care m-au smintit. Parerea mea e ca faceti o treaba foarte buna cu site-ul acesta. Nu cred ca este nimic ce trebuie indreptat pe site... Desi, in timp ce scriam asta, ma intrebam cum ar arata OrtodoxiaTinerilor fara comentarii... :-) Sau, mai bine, cat de tare ne folosim noi in urma acestor discutii virtuale? Merita timpul alocat?

Prodea Simona-Marinela

  •  
  •  

#22 ADMIN Dan Tudorache » 16-03-2015 11:19

Doamne ajută, Simona!

Acum înțelg foarte bine ceea ce ai vrut să spui. Mulțumesc pentru răbdarea de a mă lămuri și de a-mi liniști conștiința.

Ortodoxia Tinerilor fără comentarii ar fi ca albia râului fără apă.
Suntem o comunitate de oameni tocmai în virtuatea dialogului, nu doar a idealurilor împărtășite.
Că uneori discuțiile devin obositoare, sau chiar aprinse, așa este, însă depinde de fiecare cât se folosește de aceste discuții. Depinde de fiecare ce alege să pună la inimă și să urmeze. E peste știința noastră ce se întâmplă dincolo de tastatură. Doar în foarte mică parte ne-am dat seama (din taberele și întâlnirile organizate).
Cert e că prin fiecare dialog virtual la care participăm semănăm semințe (din propria persoană) în ceilalți, și doar în timp și mai ales la marea Judecată se va vedea ce am semănat în ceilalți și ce roade au adus aceste împreună-sfătuiri pe Cale.

O zi cu inima senină îți urez!

Dan Tudorache

  •  
  •  

#23 Prodea Simona-Marinela » 16-03-2015 17:25

Da, e drept, depinde de fiecare ce preia din fata ecranului. Eu oricum nu mi-am gasit inca raspunsul la intrebarea aceasta, daca imi sunt de folos discutiile virtuale sau nu... Mai ales ca am avut perioade cand am exagerat timpul alocat discutiilor de acest gen si m-am simtit epuizata (sufleteste si trupeste). La fel cum alta data am simtit ca mi-au fost de mare folos. Dupa cum ai spus, ramane la latitudinea fiecaruia cat se implica. De asta am lasat intrebarea deschisa in comentariu.

Ma bucur ca m-am facut inteleasa.

Oricum, sunt foarte bucuroasa ca aveti si tabere si intalniri, acestea, cred eu, sunt de mai mare folos. Sper sa dainuiasca site-ul inca ani buni, ca atunci cand copiii mei vor fi adolescenti sa gaseasca si ei un sprijin in comunitatea voastra. Conteaza enorm pentru tineri sa socializeze intr-un mod "fain" (in tabere, de exemplu), cu alti copii din Biserica...

Spor la toate cele bune!

Prodea Simona-Marinela

  •  
  •  

#24 Prodea Simona-Marinela » 16-03-2015 19:01

Dar daca tot veni vorba de imbunatatiri ale site-ului, se poate adauga functionalitatea aceea care face ca la un subiect urmarit (articol in cazul nostru) sa primim un mail de fiecare data cand cineva adauga un comentariu nou? Cum e in general la forumuri?

Prodea Simona-Marinela

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro