Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Crescusem de mică cu ideea că trebuie să ajung fată la altar, pentru a putea să port voalul de mireasă pe faţă. Acesta era visul meu! Prin darul lui Dumnezeu s-a împlinit. Şi iată că atunci când majoritatea fetelor au alte preocupări eu eram deja soţie. Atunci nici nu aveam idee de ce înseamnă căsătoria! Îmi doream doar să am o familie liniştită, unde să îi pot sluji Domnului. Am întâlnit un bărbat minunat, care mi-a fost mereu alături de atunci şi până acum. Eram aproape un copil când m-am căsătorit.

Aveam aproape 17 ani. Am pornit amândoi la drum. Săraci, doar cu haina de pe noi. Ne mutam ca păsările, din chirie în chirie. Eu eram la şcoală (cu complicitatea unor preoţi, făceam seminarul teologic la zi - dacă s-ar fi aflat că eram măritată, m-ar fi exmatriculat). Ni s-a spus că pentru binele nostru era bine să amânăm naşterea de prunci. O perioadă relativ scurtă am făcut-o. Apoi am decis că prea mult îmi doresc copii şi nu mai vreau să mă feresc în nici un fel (mergeam doar pe metode naturale). Şi culmea, în ciuda faptului că nu ne mai feream pruncii nu veneau. "E pedeapsa lui Dumnezeu pentru că ne-am ferit, îmi ziceam."

Mama mă necăjea: "Vezi, din cauză că îţi doreşti aşa tare copii nu o să-i ai". Vorbele ei ma strângeau la inimă. Dar nu mi-am pierdut nădejdea. Şi iată, când eram în ultimul an şi mă pregăteam de bac am rămas însărcinată. Iar la bac aveam vreo 4 luni jumate de sarcină. Bucurie fără margini... bucuria Învierii - Anastasia.

Aşa a început povestea...

La două luni, deoarece am înţărcat-o foarte repede ne-am reluat viaţa conjugală. Rezultatul a fost că peste alte nouă luni ne strângeam al doilea bebeluş în braţe. Băieţelul atât de dorit, cinstitorul de Dumnezeu - Timotei.

Apoi la un an şi patru luni diferenţa a venit Andrei. După aproape patru ani, a venit un alt dar a lui Dumnezeu - Matei.

Sună frumos, nu?

Dacă nu ar fi fost aşa greu, probabil că nu ar fi sunat aşa frumos.

Am făcut facultatea în paralel cu venirea pruncilor. Astfel, anii de studenţie îi socoteam în numărarea pruncilor: în primul an primul, în al doilea - cel de-al doilea iar în ultimul an - Andrei, cel de-al treilea.

Pe Andrei l-am născut în plină sesiune de iarnă... aşadar eram lăuză de 3 zile când începuse sesiunea - unde să mă pot duce la examene? Aşadar, în sesiunea din vară aveam două sesiuni în una, două restanțe şi examenul de licenţă. Nu ştiu ce minune s-a petrecut atunci, dar am luat toate examenele, mi-am făcut şi licenţa şi am luat şi licenţa!

Am trecut prin greutăţi financiare foarte mari. Trăiam doar din salariul soţului. Eu eram la şcoli şi apoi au început să tot vina copiii. La un moment dat, nu ne-am mai putut permite chiria în oraş. Aşadar ne-am mutat la ţară, la 110 km de oraş. E impropriu zis ne-am mutat, deoarece eu stăteam singură la sat cu cei doi copilaşi iar soţul făcea naveta, sau de multe ori dormea în oraş pe la cine apuca. El acolo avea serviciul...

Am cunoscut un an singurătatea. Făceam focul, aduceam lemne, aduceam apă, îngrijeam doi copii. Atunci am rămas însărcinată cu al treilea. Aşadar venirea frigului m-a prins cu burtica mare şi cărând lemne, pentru a întreţine căldura în gospodărie. Efortul susţinut mi-au cauzat probleme cu sarcina. În aceeaşi perioadă, soţul meu se îmbolnăvise şi a stat internat trei săptămâni. Copiii s-au îmbolnăvit şi ei (apăruseră bube). Aşa m-am pornit cu burtica mare, un copil în braţe şi unul de mână pe tren să pot merge la doctorul din primul oraş. Apoi naveta cu copiii la spital, să îl vedem pe tati, să îl încurajăm şi să îi arătăm că îi suntem alături. Şi acum mă minunez de puterea pe care mi-a dăruit-o Domnul atunci.

Atunci a început să se deschidă sacul cu bunătăţile lui Dumnezeu. Eram însărcinată cu Andrei, când am primit un telefon de la nașul: "Mă, vă felicit. Bravo." Pentru ce?”, am întrebat mirată, știind că nu prea erau motive de felicitare. ”Am fost la primărie şi s-au făcut repartizările pentru ANL (Agentia Nationala pentru Locuințe). Sunteţi primii pe listă.”

"Îţi arde de glume? Noi de şase ani stăm pe lista de aşteptare şi mereu se legau de fiecare chichiţă ca să ne depuncteze." Dar iată că Domnul se îndurase de noi. Obţinusem o locuință ANL, în condiţiile în care 90% din vecini primiseră doar pe "cunoştinţe"! Şi noi aveam ”pile”, doar că sus, în ceruri.

Ne-am mutat apoi în acel bloc, un apartament frumos, călduros, luminos şi mai ales aveam biserica în care slujea soţul chiar peste drum! Toată lumea s-a minunat cum de s-au aranjat lucrurile aşa de bine.

Peste 3 ani, de la mutarea în noua casă a venit şi mezinul, Matei. Atunci s-a întâmplat din nou un lucru neobişnuit: un bătrânel, dornic de plată în cer, ne-a dăruit un teren lângă oraş, în valoare de 18.000 euro pentru a ne construi o căsuţă la copii! Aşa dar nici prin cap nu ne trecea. Cine a mai pomenit aşa ceva? Noi n-am fi avut niciodată atâţia bani, pentru a cumpăra acest teren.

Să nu va mai spun că atunci când eram îngrijorată că se terminau fructele, sau alimentele soţul veneau acasă încărcat cu fructe, mâncare, dulciuri. Deşi şi acum trăim tot dintr-un salariu, nu ne lipseşte nimic. Bani nu avem dar avem mâncare, haine, căldură. Iar dacă e ceva ce ne lipseşte, înseamnă că nu avem nevoie de el. Iar cel mai important e că ne avem unul pe altul. Avem două camere frumoase, dar noi 5 (copiii şi cu mine) ne cuibărim într-o cameră. Abia când adorm, îi ia tatăl lor şi îi duce în camera mare, ca să avem loc. E aşa mare bucuria de a dormi toţi împreună, chiar şi într-un spaţiu mic!

E minunat să ai o familie mare. E adevărat că e o jertfă mare. De dimineaţă până seară am ceva de lucru. Şi de multe ori e nevoie să las baltă treburile casei pentru a avea timp pentru ei: să îi ascult, să le vorbesc, să desenăm împreună, să citim poveşti sau pur şi simplu să ne jucăm. Soţul, prin natura profesiei e toată ziua plecat, iar noi suntem mai mereu singuri.

Bucuria aceasta s-a clădit pe sacrificii: am sacrificat o carieră care începuse extrem de promiţător, chiar înainte de a fi numită director de marketing (era o multinaţională cu filiale în 8 ţări). Dar nu îmi pare rău. Am sacrificat-o cu conştiinţa că cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pe lumea asta e să mă ocup de copiii mei. E singura ascultare care îmi aduce bucurie.

Nu ştiu dacă voi mai avea copii. Ultimă sarcină am dus-o mai mereu în pat, cu contracţii încă din prima lună. Veneau femeile şi îmi făceau mâncare, că nu eram în stare să stau nici şezut. Am fost şi spitalizată cu tratament forţat pentru a putea susţine sarcina cât mai aproape de termen. Şi cu toate că eram extrem de îngrijorată de ultima naştere, riscând în proporţie de 95% să fac o hemoragie serioasă, medicul mă liniştea spunând să aducă aproape perfuzia cu sânge, s-a întâmplat exact acel 5%. Nu am sângerat nici un gram mai mult decât era firesc. Îngrijorarea mea era sporită, deoarece la naşterea celui de-al treilea avusem o hemoragie serioasă şi acel plăcut sentiment care te apuca înainte de somnul din care închizi ochii şi îi deschizi abia dincolo. Mereu am zis că nu mi-am încheiat misiunea aici, de aceea mi-a prelungit Domnul şederea.

Sunt întrebată dacă mai fac copii. Le răspund că nu ştiu. Îmi sunt aşa dragi. Dacă Domnul mă va considera vrednică, probabil îmi va mai da. De unde voi primi putere să îi cresc? Tot de la El. Trupul mi-i firav, neputincios. Sunt genul de om crescut "în laborator".

Nu am de gând să opresc naşterea de prunci, e mijlocul prin care Domnul ne trimite binecuvântările sale. Şi le simt în viaţa mea, zi de zi. Şi nu aş vrea să mă privez de ele.

Apoi îmi zic: "Loredana, oare ce va fi următorul? Dacă va ajunge preot şi numele tău va fi pomenit la Sfânta Proscomodie duminică de duminică? Dacă pentru rugăciunile lui, Domnul te va scoate din locul cel întunecat (în care mă rog din tot sufletul să nu ajungă nimeni)?"

Am zis mereu că modelul meu în viaţa mi-a fost soacra.

Închei cu un ultim cuvânt: "Dragii mei, nu opriţi naşterea de prunci! Că nu ştiţi pe cine opriţi de la izvorul vieţii şi câtă bucurie şi mângâiere vă poate aduce acel copil!"

Mă iertaţi că am lungit vorba atât,

Bucuria mântuirii tuturor!

(Loredana Popovici - Timișoara)

Comments  
  •  
  •  

#31 pantelimon » 15-02-2013 14:01

Imi pare rau ca mesajul meu a generat discutii contradictorii. Cu tot respectul si iubirea pe care o port aproapelui, as vrea sa mai spun cateva lucruri , dupa care ma retrag.
Eu nu am avut relatii cu sotia mea de cand a ramas insarcinata si pana cand a terminat de alaptat, deci, aproape doi ani. In momentul in care a nascut nu am fost langa ea. Nu o sa uit niciodata momentul in care am ajuns la spital si am intrat in salon. Avea ochii plini de sange si fata plina de vase de sange sparte, tremura si avea frisoane, tot trupul ei era durere. Am strans-o in brate si ma simteam asa vinovat, insa ea mi-a spus ca e fericita, dar ca nu mai are putere. Nectarie, s-a nascut vinerea , in postul pastelui de Buna Vestire.Nu pot sa spun si celelalte probleme de sanatate pe care le-a avut pentru ca sunt prea intime. Va pot spune insa ca a mers, in genunchi, tarandu-se pe coate,pana a facut rani (in plus fata de cele pe care le avea), si abia dupa o luna a mers pe propriile-i picioare, iar suferinte fizice si sufletesti mai are si acum( si nu are voie nici sa ridice din cauza coloanei care o doare foarte rau). Acum traieste cu speranta ca bunul Dumnezeu o va ajuta sa se mantuiaca chiar daca nu mai poate , si nu mai doreste sa avem si alti copii.Incercam sa avem relatii cat mai rar , insa sa traim ca fratii e inca foarte greu pentru ca suntem tineri ( avem 30 ani), si nu putem sa ne lipsim unul de altul. Eu nu pot decat s-o respect , si consider ca nici un barbat nu ar putea suporta suferintele acestea. Sunt realist ca nu se intampla tuturor asa , insa sunt si astfel de cazuri . Si atunci , nu e un pacat mai mare sa sacrificam tot ce iubim ( sotia, copilul), decat daca folosim prezervativ sau metoda calendarului (sunt singurele pe care le acceptam )? Dumnezeu e iubire , nu egoism, trupul nostru e templul lui Dumnezeu ( si trebuie sa avem grija de el), iar sotul si sotia un trup.
Domnul stie toate neputintele noastre, iar ce se va intampla in viitor numai El stie.
Va rog sa ma iertati. Domnul sa ne lumineze pe toti.

pantelimon

  •  
  •  

#32 Boitos » 15-02-2013 14:01

Bine ca mi-ai adus aminte , Teodora, cu partea cu adulterul.
Ca eu de graba , ca fac mai multe lucruri, am uitat sa spun ceea ce ai spus si tu mai sus.
Ca adulterul nu este indreptatit de nimic.
Sau cu alte cuvinte: eu vreau sa fac o bucurie pt famila mea, sa aduc pe lume un copil, si inchipuie-ti la ce se gandeste sotul meu: sa ma insele.
Sa fie fericit ca nu se trezeste cu o cratita in cap, dupa un asemenea avertizment.
Ca atunci cand o sa il loveasca cratita, o sa simta a mia parte din ce simt eu cand imi spune acest lucru, sau a mia parte din durerile pe care le voi avea eu la nastere.

Boitos

  •  
  •  

#33 Boitos » 15-02-2013 14:06

Pantelimon, Bunul Dumnezeu sa va ajute, sa va cresteti copilul mare ( caci el am nevoie de amandoi parintii ), sa fiti voi toti sanatosi.Si lasa nu te mai gandi la matuirea prin nasterea de prunci, ca Dumnezeu vede mai bine decat noi prin ce ne mantuim fiecare.
Oricum, eu iti spun felicitari prin faptul cum iti grijesti famila.

Boitos

  •  
  •  

#34 ADMIN Dan Tudorache » 15-02-2013 14:23

Pantelimon, te rog nu te necăji și nu te tulbura din pricina discuțiilor în contradictoriu. Chiar dacă nu cădem mereu de acord pe anumite chestiuni asta nu înseamnă că nu ne purtăm dragoste creștinească, fiecare după puteri.
Cât privește situația personală, într-adevăr e o cruce foarte grea și fii încredințat că înțeleg prin ceea ce treci. Nu sunt duhovnic ca să dau sfaturi dar ține cont de faptul că fiind tânără, organismul soției se poate reface complet la un moment dat, și apoi altfel puteți pune problema. Faceți din această încercare prilej de înduhovnicire.

Fetelor vă rog să mă iertați că fac impresie mai bună decât îmi este măsura. Nu sunt teolog ci un simplu mirean ca și voi. Cred că pe undeva greșesc de vreme ce generez aprecieri care nu mi se cuvin, căci aceasta nu este singura. De câteva luni sunt numit ”domn' profesor” când merg la AFDP deși am explicat că sunt economist de meserie și nimic mai mult. N-am stofă de o așa vocație, ca să nu mai zic de calificare. Dacă ar auzi foștii mei profesori de liceu cum sunt numit cred că ar face infarct, ținând cont că am fost un terchea-berchea.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#35 Teodora » 15-02-2013 16:05

Citez pe Simona:
Bine ca mi-ai adus aminte , Teodora, cu partea cu adulterul.
Ca eu de graba , ca fac mai multe lucruri, am uitat sa spun ceea ce ai spus si tu mai sus.
Ca adulterul nu este indreptatit de nimic.
Sau cu alte cuvinte: eu vreau sa fac o bucurie pt famila mea, sa aduc pe lume un copil, si inchipuie-ti la ce se gandeste sotul meu: sa ma insele.
Sa fie fericit ca nu se trezeste cu o cratita in cap, dupa un asemenea avertizment.
Ca atunci cand o sa il loveasca cratita, o sa simta a mia parte din ce simt eu cand imi spune acest lucru, sau a mia parte din durerile pe care le voi avea eu la nastere.


Simona, crede-ma că m-ai făcut să zâmbesc cu gura până la urechi :)
Ai fost foarte spontană și, pentru câteva secunde, m-am regăsit perfect în tine, ca și când eu însămi aș fi scris aceste rânduri.
BINE PUNCTAT!

Teodora

  •  
  •  

#36 Teodora » 15-02-2013 16:16

Citez pe pantelimon:
Imi pare rau ca mesajul meu a generat discutii contradictorii. Cu tot respectul si iubirea pe care o port aproapelui, as vrea sa mai spun cateva lucruri , dupa care ma retrag.
Eu nu am avut relatii cu sotia mea de cand a ramas insarcinata si pana cand a terminat de alaptat, deci, aproape doi ani. In momentul in care a nascut nu am fost langa ea. Nu o sa uit niciodata momentul in care am ajuns la spital si am intrat in salon. Avea ochii plini de sange si fata plina de vase de sange sparte, tremura si avea frisoane, tot trupul ei era durere. Am strans-o in brate si ma simteam asa vinovat, insa ea mi-a spus ca e fericita, dar ca nu mai are putere. Nectarie, s-a nascut vinerea , in postul pastelui de Buna Vestire.Nu pot sa spun si celelalte probleme de sanatate pe care le-a avut pentru ca sunt prea intime. Va pot spune insa ca a mers, in genunchi, tarandu-se pe coate,pana a facut rani (in plus fata de cele pe care le avea), si abia dupa o luna a mers pe propriile-i picioare, iar suferinte fizice si sufletesti mai are si acum( si nu are voie nici sa ridice din cauza coloanei care o doare foarte rau). Acum traieste cu speranta ca bunul Dumnezeu o va ajuta sa se mantuiaca chiar daca nu mai poate , si nu mai doreste sa avem si alti copii.Incercam sa avem relatii cat mai rar , insa sa traim ca fratii e inca foarte greu pentru ca suntem tineri ( avem 30 ani), si nu putem sa ne lipsim unul de altul. Eu nu pot decat s-o respect , si consider ca nici un barbat nu ar putea suporta suferintele acestea. Sunt realist ca nu se intampla tuturor asa , insa sunt si astfel de cazuri . Si atunci , nu e un pacat mai mare sa sacrificam tot ce iubim ( sotia, copilul), decat daca folosim prezervativ sau metoda calendarului (sunt singurele pe care le acceptam )? Dumnezeu e iubire , nu egoism, trupul nostru e templul lui Dumnezeu ( si trebuie sa avem grija de el), iar sotul si sotia un trup.
Domnul stie toate neputintele noastre, iar ce se va intampla in viitor numai El stie.
Va rog sa ma iertati. Domnul sa ne lumineze pe toti.


Pantelimon,
Vă admir sincer, atât pe soția ta, cât și pe tine...Să vă dea Dumnezeu putere, sănătate și înțelepciune!
M-am cutremurat cu toată ființa citind ceea ce ai scris și mi s-a tăiat răsuflarea. Soția ta e cu adevărat o muceniță. Cred că deocamdată este mai bine să nu își pună viața în pericol; oricum faceți destul de mult prin înfrânarea voastră, ceea ce e de admirat, mai cu seamă că sunteți tineri. Poate că după câțiva ani, dacă sănătatea ei se va reface și se va simți pregătită, veți hotărî să mai faceți un copil. Dacă nu, cred din tot sufletul că Dumnezeu nu vă va judeca pentru faptul că vă feriți! El e cu siguranța mult mai bun și mai îngăduitor decât sunt unii oameni... Mai cu seamă că nu folosiți metode avortive.

Rar am mai auzit bărbați care să recunoască faptul că nu ar putea îndura asemenea dureri...încă un motiv pentru care te consider un om extraordinar și te admir mai mult decât aș putea spune. Când descopăr astfel de bărbați, deznădejdea mea parcă nu mai e atât de mare...și încep să îmi dau seama că există totuși și astfel de oameni. Slavă Domnului...
Gândești frumos și se simt in cuvintele tale duioșia, gingășia, grija, compasiunea și iubirea pe care le porți soției. Domnul să vă binecuvinteze pe amândoi !

De asemenea, te rog mult să nu te necăjești și să nu te consideri vinovat că ai creat discuții contradictorii. Cum a zis și Dan, chiar dacă mai avem păreri diferite, nu înseamnă că nu ne purtăm dragoste creștinească și nu ne respectăm reciproc. În plus, este chiar normal să avem și păreri diferite, iar ceea ce contează este faptul de a discuta fără a ne jigni unii pe alții, fără a ne judeca. Deci, cu toții te rugăm să stai liniștit în privința asta :)

Teodora

  •  
  •  

#37 Ana » 15-02-2013 20:50

Dan in timp ce citeam un comentariu de-al tau, am vrut sa dau exemplul cu Mitropolitul, insa am observat ca l-ai dat chiar tu.

Nu stiu cati de aici ati ascultat acea minunata conferinta in care PS Longhin de Banceni povesteste despre nasterea acelui al 15 -lea copil. Conferinta este mangaietoare pentru oricare dintre noi indiferent de ce parere avem despre viata.

Te rog Dan promoveaza conferinta asta, caci e mult folositoare mai ales pentru tineri:

www.youtube.com/watch?v=TRUZAVdqdus

www.youtube.com/watch?v=rQxNmfuLQ0w

Ana

  •  
  •  

#38 ADMIN Dan Tudorache » 16-02-2013 09:02

Sărut-mâna pentru sfat Ana. Am postat.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#39 Irina » 14-01-2014 19:13

Oh, ce mărturie frumoasă! M-a impresionat mai ales tăria în fața greutăților... Aveți un dar deosebit, această răbdare și nădejde puse deseori la încercare atunci când familia are mulți copii! Și totuși, ne încurajați că SE POATE. Să vă ajute Dumnezeu!

Irina

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro