Ateul este ferm convins ca realitatea pe care o percepe este singura realitate existenta si nu poate intelege de ce credinciosul vede lumea in alt sens si la alte dimensiuni fata de el. De aceea, frustrat de viziunea credinciosului ii reproseaza ca este cu capul in nori. Si pe drept vorbind, ateul spune un mare adevar cand afirma acest lucru, caci vrea sa spuna defapt ca „voi sunteti cu capul in alta dimensiune pe care eu nu o inteleg si pentru ca nu o inteleg ma deranjeaza”

Se pare ca aceasta afirmatie pe care o fac ateii despre credinciosi este explicatia cea mai buna pentru aproape toate divergentele punctelor de vedere dintre unii si altii.

Credinciosul este ferm convins ca exista doua lumi pentru ca picioarele sprijinite pe pamant (adica trupul) ii spun ca exista o lume materiala, fizica, si o vede cu plusurile si minusurile ei la fel ca si ateul, dar ratiunea cu care zboara credinciosul printre nori ii descopera o a doua lume superioara celei materiale. O lume cu alte posibilitati de miscare, observare si descoperire (contemplare) a lucrurilor.

Dar in acelasi timp, privind in jos din departea norilor, credinciosul vede imaginea lumii fizice in ansamblu, vede ca lumea pe care isi sprijina picioarele atat el cat si ateul, este o lume marginita, care nu ii satisface toate aspiratiile oricat de mult si le-ar limita. Ateul, fiind cu capul pe pamant nu poate vedea decat dimensiunea lumii acesteia din pricina obstacolelor materiale care ii obtureaza privirea despre lume in ansamblul ei (vazutelor tuturor si nevazutelor). De aceea viziunea lui despre lume este ingusta si nu poate cuprinde decat orizontul pe care i-l ofera pamantul.

Mai mult decat atat, credinciosul vede si simte ca omul poate avea o libertatea de manifestare a existentei mult mai mare in "nori" decat pe pamant, in timp ce ateul este incapabil sa vada dincolo de limitarile trupului care trage numai in jos.

De cele mai multe ori dialogul dintre crestini si atei este un dialog intre vultur si cocos, pentru ca la mijlocul discutiei se afla o lume (cea din "nori"), pe care ateii nu o cunosc si refuza sa o cunoasca in schimb ii contesta existenta folosind contra-argumente din singura lume pe care o percep. Insa acest lucru este copilaresc pentru ca e ca si cum ai contesta existenta oceanelor doar pentru ca ceea ce ai vazut tu este doar pamant.

De alta data bucurati-va cand necredinciosii va spun ca sunteti cu capul in nori, caci aceasta este dovada celei mai mari sinceritati de recunoastere a neputintei de care dau dovada. Pacat insa ca ateii nu vor aripile credintei ca sa zboare si sa se convinga de frumusetea lumii in care nu vor sa creada pentru ca nu o inteleg.

Insa, asa cum nu este chibzuit a contesta utilitatea unui obiect de studiu doar pentru ca nu il intelegi, nu este chibzuit nici a contesta existenta unei lumi doar pentru ca nu o intelegi, mai ales ca sunt destui oameni care sa te ajute sa zbori cu capul in nori.

Asa ca indemul „revino cu capul pe pamant”, indem pe care il fac ateii credinciosilor, nu arata decat ca ateii incearca sa condamne la aceleasi limitari pamantesti si pe cei care au inceput sa guste din libertatea zborului printre nori.