“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Martie 2013

30 Martie 2013

Europa este moarte, Hristos este viaţă. Alegeţi viaţa, ca să fiţi vii în veac.

Unde este întunericul cel mai mare? Acolo unde străluceşte cea mai puternică lumină, care apoi se stinge. Acolo este întunericul cel mai mare. În piaţa unde strălucesc sute de lumini şi unde noaptea se întrece în lumină cu ziua, când toate luminile se sting, atunci, în acea piaţă se face un întuneric mai mare decât în corturile neluminate ale şatrelor țigăneşti.

O, fraţii mei, în zilele noastre i-am înălţat pe conducătorii noştri şi am deschis ochii şi am văzut o asemenea piaţă, şi era aşa de  luminată, încât se întrecea cu cerurile insorite. Dar toate luminile s'au stins, iar noi am privit de pe înălţimile Balcanilor şi am văzut o vale fără lumină, întunecată precum hruba subpământeană a cârtiţei. Acea piaţă este trecută pe hărţile lumii cu numele de Europa, iar la toate popoarele ei cu numele de ateism şi nemilostenie.

Ce este Europa?

Este lăcomie şi inteligenţă. Amândouă omeneşti: lăcomie omenească şi sete de cunoaştere omenească. Iar acestea două sunt întruchipate de Papă şi de Luther. Ce este, aşadar, Europa? Papa şi Luther. Culmea împlinirii lăcomiei omeneşti şi culmea împlinirii setei de cunoaştere omeneşti. Papa European este întruchiparea lăcomiei omeneşti după putere. Luther cel European hotărârea omenească de a afla totul prin inteligenţa sa; Papa ca stăpân al lumii şi omul de ştiinţă ca stăpân al lumii. Aceasta este Europa în miezul ei, în esenţa ei, în toată istoria ei. Cea dintâi înseamnă aruncarea omenirii în foc, cea de-a doua înseamnă aruncarea omenirii în apă. Iar amândouă înseamnă îndepărtarea omului de Dumnezeu.

Căci prima înseamnă tăgăduirea credinţei, iar a doua tăgăduirea Bisericii lui Hristos. În acest chip lucrează în trupul Europei duhul rău de, iată, câteva veacuri! Cine poate oare alunga acest cumplit duh rău din Europa? Nimeni în afară de Cel ce e trecut cu slovă roşie în istoria neamului omenesc ca singurul izgonitor al dracilor din oameni. Bănuiţi la cine mă gândesc. Mă gândesc la Domnul Iisus Hristos, Mesia şi Mântuitorul lumii, Cel născut din Fecioară, ucis de Evrei, înviat de Dumnezeu, adeverit de veacuri, arătat de ceruri, proslăvit de îngeri, mărturisit de sfinţi şi primit de strămoşii noştri.

Read more

Adevăratul creștin

Read more

29 Martie 2013

Cum Te-au răstgnit, Fiul meu?

Read more

Boala invidiei ajunge mai greu la vindecare decât celelalte vicii

După ce, acum câteva zile, am avut un conflict cu nişte vecini, am ajuns să mă întreb: de ce unii oameni sunt atât de invidioşi? De ce râvnesc cu o ură deosebită la bunurile aproapelui şi nu ştiu să se bucure împreună cu el? De ce unii doresc moartea celuilalt doar pentru că este mai apreciat decât ei? Şi, până la urmă, răspunsul l-am găsit tot eu: diavolul. El se luptă cu toate armele pentru a nu-i lăsa pe oameni să trăiască în iubire, în comuniune deplină şi în ajutor reciproc. În cazul unor oameni, de obicei aceia fiind necredincioşi sau orgolioşi, diavolul chiar reuşeşte să-şi pună planurile în aplicare, ţinându-i separaţi chiar ani în şir.

Conform dicţionarelor, „invidia sau pizma este o părere de rău pentru binele și fericirea aproapelui și părere de bine pentru nenorocirea și suferința lui, ca și când binele altuia ar constitui răul nostru, iar nenorocirea lui fericirea noastră”. În acest sens, invidiosul nu poate avea linişte atât timp cât aproapele lui este bine, că este mai bine văzut şi mult mai iubit decât el. Invidia este cu atât mai periculoasă, cu cât din ea iau naştere o serie de alte păcate, precum ura aproapelui, clevetirea, ocara, înşelăciunea, şi, într-un final, invidia poate duce la ucidere.

Invidia are o mare trecere la omul modern, din zilele noastre. Încă de pe băncile şcolii, se poate observa cum apare o competiţie, o concurenţă între elevi, o luptă între ei pentru a vedea care este cel mai bun. Concurenţa dintre elevi se măreşte odată cu vârsta, ajungând chiar şi la întreceri între adulţi. Evident, competiţia, concurenţa, întrecerea nu sunt rele în sine, numai că nu sunt înţelese aşa cum trebuie. Dacă am conştientiza că toate acestea se referă la depăşirea noastră interioară, la a te depăşi pe tine însuţi şi nu la a-l depăşi pe fratele tău, pe prietenul tău, pe colegul tău, ne-am da seama că invidia se poate vindeca dacă nu i se creează mediul prielnic de dezvoltare.

Read more

Marșul pentru viață din București (2013)

Deși cu puțină întârziere, publicăm astăzi fotografii de la Marșul pentru viață din București, organizat pe 23 martie de ProVita București și de Asociația Studenți pentru Viață. La acest marș au participat câteva sute de persoane, asociații, fundații, tineri, copii, preoți, și medici. Asociația Ortodoxia Tinerilor a participat cu un grup de 15 tineri din București.

Read more

28 Martie 2013

Cei ce și-au dedicat viața copiilor nedoriți ai Americii

Am rămas așa de impresionat de documentarul cu familia Murphy, încât aș vrea să vă împărtășesc câteva din impresiile mele în acest articol.

Pentru cei care nu ați apucat să vedeți filmul, familia Murphy locuiește în Statele Unite ale Americii și are 27 de copii, dintre care patru din ei sunt născuți și 23 sunt adoptați. Există destule filme care circulă pe internet unde este descrisă viața unei familii cu mulții copii. Tocmai de aceea, la început n-am rămas impresionat când am auzit că au 27 de copii. Mă așteptam la o poveste tipic americană dintr-o casă plină de copii, în care soții povestesc cum e viața lor de zi cu zi.

Ceea ce schimbă radical datele problemei este că acești 23 de copii adoptați au dizabilități mentale și fizice variate. Jonathan a fost diagnosticat cu sindrom Down și a ajuns să aibă leucemie. Angel are un picior amputat și și-a pierdut complet vederea la naștere. Cody, Emmy, Nathan și alți copilași au sindromul Down în diferite stadii. Nicholas are probleme cardiace și medicii se miră de cum mai este încă în viață. Shanon are probleme grave la creier. John și Jeanette, cei doi părinți iubitori, au asistat la 14 operații pe cord deschis realizate copiilor lor adoptați până acum. Fragilitatea sănătății acestor copii bolnavi îi expune mereu riscurilor... oricând putând apărea probleme.

Doar credința în Dumnezeu i-a impulsionat să facă acest gest. Nimeni nu poate duce pe umeri o jertfă așa de mare, dacă nu are o motivație dumnezeiască... altfel va claca rapid.

O, Doamne! Ce oameni există pe acest pământ! Noi ne omorâm proprii copiii în pântece iar ei acceptă copiii altora în familia lor.

O, Doamne! Unii părinți își abandonează copilul în spital la naștere, văzând că e grav bolnav, iar ei spun că o boală nu-l face pe un copil mai puțin valoros... ba spun chiar că asta e voia Ta, Doamne!

Read more

27 Martie 2013

Familia Murphy: 4 copii născuți și 23 de copii cu dizabilități adoptați

Publicăm mai jos un mic documentar care cu siguranță va răvăși multe suflete. E vorba de Familia Murphy din Statele Unite ale Americii care a născut 4 fii și a înfiat încă 23 de copii cu handicap, pe care nimeni nu vroia să-i adopte. Dacă acest site ar fi avut doar acest documentar, fără niciun alt articol, tot ar fi însemnat enorm de mult.

John și Jeanette sunt personaje de Pateric prin faptele lor. Vă las să vă bucurați de faptele unor oameni cu viață sfântă. Pentru că filmul este în engleză fără subtitrare, mai jos am tradus toate discuțiile. Sper să vă fie de folos:

"John și Jeanette Murphy sunt o familie din Atlanta, Georgia cu 27 de copii, 4 născuți și 23 de copii adoptați, care au o varietate de dizabilități fizice și de învățare.

John și Jeanette sunt un cuplu extraordinar care au oferit o familie, celor care altfel ar fi ajuns în instituții de plasament, dedicându-și viața celor nedoriți de nimeni în America.

- Americanii caută de obicei copii cu părul blond și ochi albaștri, copii perfecți. Iar unii medici îți vor spune, după ce se naște bebelușul, dacă vrei să-i facem operația la inimă, sau vrei să încerci să ai alt copil... ca și cum acest copil n-ar fi destul de bun și poate încerci să obții ceva mai bun. Noi nu vedem oamenii așa, nu vedem copiii așa. Dumnezeu a făcut pe toată lumea exact așa cum trebuie să fie. (Jeanette)

Read more

De ce mor de foame copiii din Africa?

În acest articol oferim răspuns lui Daniel, unul din cititorii site-ului nostru care spunea într-un comentariu:

Pentru că dacă l-am învinovăți pe Dumnezeu de toate relele din lume și ar fi în fișa postului Lui să le repare și să nu rămână dator cu nimic eu unul L-aș concedia pentru slabe rezultate în muncă. Daca asta e tot ce poate face o ființă suprema eu nu sunt deloc impresionat, dimpotriva L-aș acuza de neglijență în serviciu, abuz în funcție și incompetență.

E suficient să vezi ca 6 milioane de copii mor anual de foame și boli în Africa, bebeluși arși de vii în maternități (precum cazul Giulești), sărăcie, boli, incendii, cutremure, dezastre etc. Vă readuc aminte: 6 milioane de copii mor anual de foame și boli în Africa. Oamenilor acelora cum le achită datoria pe care o are față de ei?

Așa este, milioane de oameni mor anual de foame în Africa și în lume, dar în același timp gândește-te câtă mâncare aruncăm noi oamenii din frigider, gândește-te câtă lăcomie avem noi... cum mâncăm de 4-5 ori pe zi...

Gândește-te cum noi cei din lumea "bună" avem un coș zilnic de hrană cu mult mai mare și mai scump decât cei din Africa.

Adu-ți aminte cum prima noastră grijă, a occidentalilor, este să trăim în comfort și multă desfătare, căutând mereu salarii bănoase, case mari, mașini luxoase, excursii în străinătate, viață socială de weekend, haine mereu noi și la modă, mofturi gastronomice făcute în fiecare zi, hobiuri scumpe și multe altele...

Cine din Europa se gândește la săracii Africii?

Ce stat din Europa a renunțat la marele pot de la loteria lor națională, care este de obicei de ordinul sutelor de milioane de euro, ca să-l doneze copiilor din Africa?

Îl acuzăm pe Dumnezeu că stă cu mâinile în sân și îi lasă să moară de foame pe acei copii... dar noi suntem primii vinovați, noi occidentalii egoiști care am uitat de Dumnezeu, care ne încărcăm burțile pe gură ca niște tunuri.

Read more

Unde este Dumnezeu?

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro