“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Februarie 2013

28 Februarie 2013

De ce nu-L vedem niciodată pe Dumnezeu?

Ca părinte încerc mereu să-mi îndrept copii atunci când greșesc. Ba dacă s-ar putea aș vrea mereu să fiu lângă ei, oriunde ar fi și orice ar face, ca să le spun cum să se comporte, să-i ridic atunci când cad, să-i corectez atunci când calcă strâmb, când vorbesc urât, când gândesc răul. Dar e imposibil să fiu cu ei tot timpul. Copiii stau fără părinți la grădiniță, la școală, la joacă afară, în parc cu copiii. De fapt cu cât cresc cu atât își doresc să petreacă mai mult timp cu cei de vârsta lor și mai puțin cu părinții.

Oricât de mult mi-aș iubi copilul, oricât de mult mi-aș dori ca el să își însușească viața duhovnicească și credința în Dumnezeu, totuși practic e imposibil să fiu alături de el și să-l învăț binele.

Dar să presupunem prin absurd că aș încerca să-i fiu prezent alături mai tot timpul, oare ce s-ar întâmpla? Să presupunem că pot mereu să-l sfătuiesc ce să facă, ce să zică, ce să aleagă, cum să gândească, oare ce-ar fi?

Probabil ar deveni mai bun, mai reticent spre păcat și spre rău, dar unde e meritul lui? Unde este bucuria lui că a aflat singur Adevărul, că a aflat cine este Viața adevărată?

Dacă-mi privez copilul de căderi, îl privez înclusiv de suferința căderii, de experiența întunecată a păcatului. Unde va mai fi pocăința lui? Unde va mai fi tânguirea lui către Dumnezeu ca să iasă din păcat? Unde va fi lupta lui de a se ridica din cădere? Unde va fi căutarea lui sufletească?

Pe de altă parte, ce mulțumire voi avea eu ca părinte când știu că fiica mea face binele doar în prezența mea? Ori, în asta constă bucuria educației: să-ți vezi copilul că se comportă moral și atunci când nu e cu tine... pentru că atunci știi sigur că sfaturile și exemplul vieții tale au lăsat urme în el.

Read more

E ușor să fii prigonit?

Read more

27 Februarie 2013

„Am iubit pătimirea” - jurnalul Sfântului Arhiepiscop și Doctor Luca (recomandare de carte)

Astăzi am terminat de citit o carte care a lăsat urme adânci în mine, o carte venită la timp, aproape de împlinirea vârstei de treizeci de ani.

Viața Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877 - 1961) este un manual pentru tinerii care nu s-au decis încă încotro s-o ia, ce să facă, ce meserie să aleagă, ce repere să aibă în viață...

Am iubit pătimirea” este un manual de demnitate creștină și de slujire a aproapelui dusă la extrem, până la epuizare. Arhiepiscopul Luca, a fost unul dintre cei mai străluciți chirurgi și profesori de medicină ai secolului XX, renumit în întreaga Rusie.

Inițial iubitor al picturii, s-a încris la Academia de Arte din Petersburg, dar în timpul examenelor de admitere a apărut în inima sa îndoială ca alege drumul potrivit:

„Este oare bun drumul pe care vreau să mi-l aleg în viață? Șovăielile, care n-au ținut multă vreme, s-au încheiat cu hotărârea că nu am dreptul să mă ocup cu ceea ce îmi place mie, ci cu ceea ce este de folos pentru oamenii care suferă. Din Academie i-am trimis mamei o telegramă în care îmi arătam dorința de a intra la facultatea de medicină. (Sfântul Luca al Crimeei).

Sfântul Luca se căsătorește și va avea până la sfârșitul vieții patru copii. Odată terminată facultatea de medicină începe să studieze din ce în ce mai mult, având râvna de a cerceta și emite noi teorii și metode în chirurgie. Ajunge rapid medic, operând zilnic foarte mulți pacienți. Faima lui se întinde rapid în întreaga Rusie. Își dă doctoratul în medicină cu o teză care uimește comisia, învățată să aibă în față lucrări realizate doar cu scopul de a obține funcții înalte și nicidecum o muncă cinstită, inovatoare, care să ajute pacienții.

Avea sute de pacienți pe lună, listele de așteptare erau foarte lungi, toți vrând să ajungă a fi operați de medicul Voino-Iasenețki (viitorul Arhiepiscop Luca), un chirurg care opera cu o precizie extraordinară. Sfântul Luca opera numai cu icoana Maicii Domnului pe perete, refuzând să intre în sala de operații atunci când icoana a fost confiscată de sistemul politic ateu.

Soția lui moare, iar copii îi lasă în grija unei asistente foarte devotate, care se mută în casa lui. Cei doi au dormit mereu în dormitoare separate și niciodată n-a fost nimic între ei. Sfântul Luca stătea de dimineața până seara în spital, iar în restul timpului lucra noaptea la tratatul de chirurgie septică.

Medicul Voino-Iasenețki surprins de ceilalți ca fiind sclipitor în discuțiile teologice este hirotonit preot și la doar doi ani este hirotonit întru arhiereu.

De aici începe o viață atât de grea și chinuitoare încât ai impresia că peripețiile lui nu se mai termină.

Arestat și exilat de trei ori în Siberia, Sfântul Luca este mutat ca o marionetă dintr-un oraș în altul al Rusiei, din sătuc în sătuc. Oriunde ajungea era respectat și începea să-i ajute pe bolnavi. A operat la viața lui mii de persoane, primind spre sfârșitul vieții premiul Stalin pentru merite deosebite aduse țării.

"Deși a revoluționat chirurgia legată de rinichi, stomac, splină, fiere, inimă și cap, cele mai reușite operații erau cele de ochi; foarte mulți orbi și-au recăpătat vederea." (Mirela Șova - Când știința, filosofia și religia se armonizează într-o persoană: Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei)

A fost prigonit... mult prea prigonit și hăituit de sistemul comunist, dar întotdeauna își păstra calmul și încrederea în Dumnezeu. Era senin și împăcat, deși pe cei dragi nu i-a văzut zeci de ani la rând, reușea să-și ducă viața în așa cum rânduia Dumnezeu...

Sfântul Luca – marele chirurg și arhiepiscop al Rusiei ajunge subiect în presa internațioală, i se fac portrete și chiar bust sculptat încă din timpul vieții... așa de mare era numele lui.

Opera fără bani și trata fiecare pacient nu ca pe un caz ci ca persoană unică având chipul lui Dumnezeu. Se tânguia mult când murea cineva pe masa de operații. Pe cei bolnavi grav le explica sincer starea lor pentru a ști că trebuie să se pregătească să intre în viața de apoi.

„Am iubit pătimirea” este un jurnal duhovnicesc, o autobiografie cum rar ați întâlnit, al unui om a cărui grijă a fost mereu: să-i slujească lui Hristos și aproapelui, fără a face niciodată vreun compromis în fața regimului ateu. A purtat mereu haina arhieriei, nelepădând-o deși a primit multe presiuni în acest sens.

Ce om a fost Sfântul Luca? Citiți-i viață și vă veți minuna! Un om care a murit doar acum 52 de ani, un sfânt canonizat de Biserica Rusă în anul 1996, având ca dată de prăznuire ziua de 11 iunie.

Un om pe cât de prigonit pe atât de respectat într-un regim ateu care prigonea Biserica violent.

Ce m-a învățat Sfântul Luca?

Să muncesc mult... să muncesc foarte mult. Să slujesc aproapelui continuu, până la epuizare, zi și noapte. Să nu fug niciodată după bani ci mereu să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu. Să-mi folosesc talanții pe care i-am primit de la Dumnezeu doar în scopuri bune. Să nu fac niciodată vreun compromis de la Adevăr, ci mereu să mărturisesc realitatea așa cum e, fără minciuni, fără interese meschine, fără egoism. Să fiu sincer și curat. Să nu judec aproapele. Să nu cârtesc în necazuri. Să-mi las viața în mâinile lui Dumnezeu indiferent de circumstanțe. Să consider laudele celorlalți ca un nimic, și doar slava lui Dumnezeu s-o căutăm.

Sfântul Luca m-a învățat prin viața lui că omul niciodată nu este singur, ci mereu e cu Dumnezeu, chiar dacă toți cei dragi nu-ți sunt aproape.

Sfântul Luca m-a învățat să mă aștept la necazuri, și să încerc să le duc cu demnitate.

Ce sfânt Doamne! Ce sfânt!

Ne plângem prea mult de lipsurile materiale, pe când el n-a avut niciodată mai nimc al lui, decât talantul chirurgiei și harul arhieriei. A flămânzit adesea, a dormit pe străzi, pe holuri, prin cămăruțe înguste, în beciuri mizerabile, a suferit multe boli și neputințe dar a mers înainte curajos.

Vă recomand să citiți viața unui sfânt contemporan, un sfânt care a trăit în aceleași vremuri ca bunicii noștri.

“Mă veți întreba: Părinte, e ușor să fii prigonit? E ușor să treci prin ușa strâmtă și pe calea spinoasă? Mă veți întreba cu nedumerire. În inima voastră poate sălășluiește îndoiala, dacă crucea lui Hristos este ușoară. Dar eu vă voi răspunde: Da, da, este ușoară. De ce e ușor să-L urmezi pe acest drum spinos? Pentru că nu vei înainta singur. Te va însoți Însuși Hristos. Întrucât mila Lui infinită te va întări când te vei îndoi sub greutatea crucii. Pentru că El Însuși te va sprijini, te va ajuta să-ți ridici crucea.” (Sfântul Luca al Crimeii)

Sfinte Luca, roagă-te și pentru noi păcătoșii!

 

(Claudiu Balan)

Read more

Adulterul îmbrăcat în haina iubirii aproapelui

Există câteva principii în creștinism care, percepute măcar în parte greșit, sau orientate în altă direcție, ne pot arunca în patimi grave. Vreau să discutăm în acest articol despre premizele care stau la baza acceptului la nivel mental de a intra în acest joc al adulterului.

În primul rând cred că e foarte important să înțelegem că deși creștinul este bine ancorat în viața Bisericii, ispitele nu-l vor ocoli, ba dimpotrivă ele îi sunt necesare pentru a se întări în Adevăr, în încrederea pe care i-o acordă lui Dumnezeu și tuturor poruncilor Lui. Prin urmare va veni un moment când atât soțul creștin cât și soția creștină vor fi ispitiți să aibă relații extraconjugale.

Ca mai toate ispitele, și adulterul este o vicleană combinație de bine și rău, de adevăr și minciună, care poate adesea să ne înșele, poate să îmbrace la început haina bunei-voințe sau a iubirii față de aproapele și treptat să se instaleze ca o dependență răvășitoare în toată ființa noastră.

Diavolul nu ne propune răul deodată, pe față, ca și cum ar încerca să ne convingă să luăm o pastilă amară... dacă ar face așa, ar fi fost refuzat mai tot timpul.... ci viclean, în etape, aruncând în ceață toate reperele noastre...

Ocazii de a călca greșit aruncându-ți ochii către o altă femeie sau către un alt bărbat sunt nenumărate, zi de zi. La servici, pe stradă, în mijloacele de transport, în baruri, restaurante, mall-uri, excursii, oriunde întâlnești oameni, acolo se poate înfiripa ceva.

Totul începe printr-un flirt, aparent nevinovat: zâmbete, priviri frumoase, discuții, interes față de viața celuilalt, disponibilitatea de a ajuta.... e prima etapă și poatea cea mai importantă din toate. E momentul când te deschizi celuilalt mai mult decât ar trebui, arătând disponibilitate de a te oferi total, când în realitate viața și trupul tău sunt deja oferite prin iubire altcuiva.

Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să ne iubim aproapele, fără a face diferența între tipurile de iubire. Eu sunt chemat de Dumnezeu să-l iubesc pe cerșetorul de la colțul blocului la fel de mult cum îmi iubesc soția, trecând de la eros la agape. Deși adesea ne exprimăm iubirea diferit față de soție/soț, față de copii, față de părinți, față de prieteni, față de duhovnic, totuși în realitate există o singură iubire cu care suntem datori față de aproapele. Sfinții Părinți ne îndeamnă să avem iubire de mamă față de toți oamenii.

Read more

Atitudinea Bisericii Ortodoxe Ruse în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidență și prelucrare a datelor personale

Preasfințitul Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse
(2-5 februarie 2013)
Atitudinea Bisericii în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidență și prelucrare a datelor personale

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse

1. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane, chiar și dintre fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată tot mai îngrijorați de introducerea în raporturile dintre cetățean și instituțiile statului, cetățean și societățile commercial-bancare, a noilor tehnologii electronice. Dezacordul, privind acestă îngrijorare, se manifestă prin diverse forme.

Pentru prima dată, o astfel de îngrijorare a apărut în legătură cu o problemă particulară, privind introducerea unui număr personal de identificare fiscală a contribuabilului, problemă, ce a fost dezbătută în data de 19-20 februarie 2001, în cadrul celei de a VII-a Plenare a comisiei Teologice Sinodale, a Bisericii Ortodoxe Ruse. Menționăm că un an mai devreme, în declarația din 7 martie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sublinia:

Read more

26 Februarie 2013

Regionalizarea României = cedarea suveranității statului către Bruxelles

Graba strică treaba ar putea fi de bun augur de data aceasta. Făcută pe genunchi, federalizarea României (scopul probabil al regionalizării) va sta de la bun început sub semnul lui Păcală. Este vorba de graba de a pasa suveranitatea naţională direct Bruxelles-ului, după cum declară chiar ministrul care păstoreşte regionalizarea.

Dar să vedem "faptele":

  • GRABA: "Cum justitică Dragnea această grabă de a avea regiuni până la sfârşitul acestui an? "Cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi. Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană."
  • avem PROMOTERI:  "Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale - desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării - s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost: cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare?"
  • ARGUMENT? Dragnea recunoaşte că regionalizarea va slăbi statul, "centralizat" - se grăbeşte să adauge ministrul, ca şi când acesta ar fi un dinozaur scăpat pe străzile oraşului, istoria care a condus la apariţia acestuia fiind inutilă. Regionalizarea ar aduce următoarele "beneficii" societăţii: "Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională [tautologie]. De asemenea, procesul de descentralizare a competenţelor de la nivel ministerial către regiuni şi judeţe va determina o subţiere a personalului la structurile deconcentrate din judeţe şi, automat, şi la ministere personalul se va diminua." (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

Ambiguitatea, arată Heidegger, nu este doar mâloasă şi neplăcută, dar este drumul sigur către nefiinţare. La fix. Statul este el însuşi parte a fiinţării unui popor. Mai exact a voinţei naţionale. Vom puncta mai jos trei dintre paşii slăbirii acestei fiinţări (voinţe).

Puţin context. Mai întâi, România devine Republica FMI

Întotdeauna contextul developează calitatea bună sau rea a unui proiect. Aşa cum cuţitul este un excelent instrument de bucătărie, acesta poate fi şi o armă. Regionalizarea, din punctul nostru de vedere, este un proiect care va pune punct unui ciclu de sfert de secol de slăbire a societăţii şi statului român. Este rezultatul unui stat incompetent care, pe acest fond, a slăbit societatea, neîndeplinindu-şi funcţiile instituţionale. Vin acum nişte deştepţi care spun că tocmai pentru statul e slab şi ineficient, trebuie ... fragmentat (slăbit şi mai mult). Cum opiniei publice  nu-i plac (încă) proiectele de diminuare a României, oricât de nemulţumită ar fi de guverne, toată discuţia este ambalată într-un mesaj privind "eficientizarea" statului, "modernizarea" acestuia etc. 

Read more

Prostituţia, implicaţii sociale şi contribuţie personala

Pentru a înţelege mai bine acest aspect, e nevoie să definim sexualitatea normală, sănătoasă: un act ce se desfăşoară într-un cadru bine definit (în cuplul marital, când ambii parteneri ofera o parte din ei, şi la rândul lor primesc de la celalalt, de fiecare dată când se întâlnesc la acest nivel, astfel încât acel ceva nu se pierde, fiind ca o investiţie care se întoarce mereu la tine), având ca mobil iubirea, nevoia şi dorinţa de uniune, nu simpla tânjire după satisfacţia sexuală. Conform învăţăturii ortodoxe a avea relaţii intime în afara căsătoriei, sau cultivarea plăcerilor sexuale, doar pentru atât e greşit.

Această regulă nu e făcută să îngrădească, ci să protejeze de o sumedenie de nefericiri: de la a te infecta cu o boală incurabilă, la a rămâne o mamă singură, sau a-ţi produce suferinţă recurgând la avort (fie el chirurgical, hormonal, chimic).

Cu toate acestea, din timpuri vechi, instinctul sexual nu e înţeles cu înţelepciune, ci lăsat la voia întâmplării. Ca să ajungem la tema articolului, prostituţia: constă într-un schimb: de regulă femeia îşi oferă propriul trup, iar bărbatul dă la schimb ceva material (bani, obiecte etc). După cum am spus în paranteza de mai sus, de fiecare dată când eşti implicat în relaţii intime oferi ceva din tine, pui pe tavă ceva mai mult decât propriul trup, dar dacă acest ceva nu îţi va fi înapoiat, râmai în timp cu o cicatrice. În timpul relaţiilor intime, se crează o altă legătură între cei doi, dar dacă nu există o bază solidă pentru relaţia lor, dacă întâlnirea e “accidentală”, fiecare oferă ceva ce nu vor mai recupera.

Să revenim la dinamica acestei preocupări şi să analizăm puţin perspectiva bărbatului implicat. Acesta oferă bani şi consideră că i se cuvine să folosească trupul femeii, după bunul plac. El îşi obţine un venit făcând la rândul lui lucruri care nu îi plac, care poate îl plictisesc, care nu îi oferă o perspectivă, deci nu vede o problemă prea mare că femeia respectivă îşi câştigă banii în acest fel. Obişnuit să considere femeia ca fiind inferioară, murdară, întâmpină probleme în calificarea situaţiei de prostituţie. Defapt nici nu se raportează la ea ca la o femeie, ci ca la o colecţie de părţi anatomice, puse la ofertă. El, ca și cei ce au fost înaintea lui şi cei ce vor veni după el, îi confirmă acelei femei faptul ca nu valorează mai mult decât 100 de lei, 200 de lei poate, că ea e defapt un obiect, care este lăsat după utilizare pentru următorul care va avea nevoie. Nu îi cunoaşte numele real, sau numele complet, nu îi cunoaşte vulnerabilităţile, problemele, visele, nu cunoaşte decât aspectele care îl interesează: câteva părţi anatomice.

Read more

Ce este beția?

Read more

25 Februarie 2013

Şi în acest fel am cunoscut iubirea...

Acum cinci ani de zile Cineva m-a scos din întuneric. M-a târât practic, deoarece nu vroiam neapărat să încep o altă viaţă şi nu ştiam ce va urma; îmi era teamă dar acest Cineva se pare că m-a luat în braţe cu o căldură inexplicabilă şi m-a acoperit cu dragostea Sa. Vroiam doar să se întâmple ceva. Ceva cu mine şi în mine.

Acum cinci ani mă rugam în fiecare seară în faţa unei icoane mici şi ceream "o clipă de fericire". Cam la aceste cuvinte se rezuma rugăciunea mea de pe atunci. Nu ştiam ce este fericirea, de unde vine şi mă întrebam: ,,atunci când o găseşti, cum trebuie ea păstrată?"

Pe parcursul celor cinci ani, Dumnezeu mi-a arătat, treptat, ce înseamnă să fii fericit. Mi-a dăruit numeroase daruri...am trăit MINUNI-şi când spun asta nu mă refer la câştigarea unui bilet la loto sau găsirea unei sume de bani pe stradă-ci la mari vindecări văzute şi mai mult decât atât, simţite pe propria piele.

În cinci ani de zile mi-am dat seama că adevărul se află doar în Biserică. Că adevărul este El. Am realizat cât de rătăcită eram... Am realizat de asemenea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Mi-am făcut mulţi prieteni: Sfinţii şi puţini prieteni: oamenii. Rugăciunea mea nu mai consta doar în patru cuvinte, ci în Paraclisul Maicii Domnului. Vroiam să fiu cu adevărat o tânără ucenică a Născătoarei de Dumnezeu. Am primit cel mai mare dar posibil: un duhovnic. Un duhovnic-un far în întuneric-aşa cum îmi place să-l numesc. Aveam un vis, unul singur: să nu-mi pierd duhovnicul. În aceşi cinci ani cu totul deosebiţi, m-am apropiat extrem de mult de părinte. Mă spovedeam de câte ori aveam ocazia deoarece Hristos îmi vorbea prin dânsul, mergeam după orele de la liceu la Biserică, să văd cum se simte părintele şi să-mi mai spună câte ceva. Conta pentru mine fiecare cuvânt. Fiecare binecuvâtare de la dânsul era pentru mine ca o aripă în plus. Puteam să zbor. Sufletul meu se înălţa întru bucuria cea adevărată şi dulce, primită de la Domnul. Am început să citesc vieţile Sfinţilor, să citesc cât mai multe scrieri duhovniceşti, să cânt la strană într-un cor mic, să ţin post, să merg la Sfintele Moaşte...am început să-L caut. Şi să mă caut implicit. Deoarece casa Lui...am realizat că era şi casa Mea.

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro