“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Martie 2011

31 Martie 2011

Gianna Jessen - o femeie mai specială

Vă recomand cu mare drag să vizionaţi această extraordinară conferinţă, căci veţi avea multe de învăţat. Mama Giannei, când era însărcinata în 7 luni cu ea, a vrut să meargă la spital şi s-o avorteze. N-a reuşit! Gianna a trăit, iar astăzi, după mulţi ani îl mărturiseşte pe Hristos întregii lumi.

Read more

Sfaturi ale Parintelui Paisie Olaru

Câţiva credincioşi i-au cerut cuvânt de folos duhovnicesc. Iar părintele Paisie, arătând pajiştea plină de flori şi mireasmă, le-a spus:

- Să vă faceţi nişte albinuţe harnice, care adună nectar şi miere din florile cele mai curate şi binemirositoare, iar nu nişte gărgăuni şi bondari, care adună hrană din bălegar şi din toate buruienile. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Din acestea să vă hrăniţi şi am nădejde că, cu acestea, vom vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii!

La urmă a adăugat bătrânul şi aceste cuvinte:

- Cel mai bine este ca să fie omul oală de lut, care este bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi, şi pentru mâncare şi pentru apă şi pentru orice lucru. Pe când vasul de aur se pune pe poliţe, se încuie în dulapuri, este râvnit de hoţi şi se foloseşte numai la zile mari sau o dată pe an. Oala de lut este vasul trebuinţelor zilnice, căci toţi o caută şi se folosesc de ea. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă între cei de jos, dar pe toţi îi foloseşte, îi îndeamnă, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îi caută şi se bucură de el. Mare dar este smerenia pentru călugări şi creştini!

Părinţii l-au întrebat ce este conştiinţa.

- Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. Şi lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău, ca să-1 lovească peste obraz, pentru a nu se înălţa cu mintea. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci, să avem nădejde şi curaj, să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi aşa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu.

Doi ucenici i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos. Iar bătrânul le-a răspuns:

- Acum noi, bătrânii, nu mai avem cuvinte de folos cum aveau părinţii noştri. Ne-a luat Dumnezeu darul şi puterea cuvântului, pentru că nici noi, nici cei ce ni-1 cer nu-1 împlinesc cu fapta. Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor ce vin până aici, dar când aud că trebuie să-1 pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuţi acasă. Le spun unora de zece ori să nu mai facă cutare păcat, să lase beţia şi desfrânarea, ca să nu-şi piardă sufletul, dar ei, deşi făgăduiesc, îl fac mai departe. Am, însă, şi suflete care ne întrec pe noi. Numai cât deschid gura, ei şi încep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu.

Iarăşi l-au întrebat: Cine v-a îndemnat să intraţi în viaţa monahală?

- Vieţile Sfinţilor m-au îndemnat la călugărie şi dragostea mea pentru Domnul!

Apoi l-au întrebat: Ce bucurii duhovniceşti aţi avut la Schitul Cozancea?

- Am avut destule bucurii cât am stat la linişte în chilia mea din poieniţă, mai ales când mă rugam noaptea şi foloseam sufleteşte pe alţii. Dar cele mai sfinte bucurii duhovniceşti le-am simţit în biserică, în timpul Sfintei Liturghii.

(Patericul Românesc - Arhimandtriul Ioanichie Balan)

Read more

30 Martie 2011

Goluri (poezie scrisa de Teodora)

Fara sa Te stiu si fara sa-Ti vorbesc
Te imploram mereu prin lacrimi si suspine,
Prin nopti intregi in care ma pierdeam
In stele de-argint,visand doar la Iubire.

Te cuprindeam in zbor,cu aripile frante,
Te cautam cu sete, speram doar sa existi,
Iar Tu mereu zambeai si-Ti aminteai de mine
Si asteptai in taina ca inima sa-mi misti.

Atat de adanca bezna,atat de greu urcusul...
Si mult prea dispersata calea ce-o vedeam!
In mintea-mi de copil stiam totusi ca moartea
Va spulbera-ntr-o zi tot ce-n eu speram.

Am incercat sa umplu abisul crunt din mine
Cu fiece dorinta pe care-o proiectam
Si sa-mi gasesc vreun sens sau poate o chemare
Cu orisice proiect sau lucru ce-ncepeam.

Am inghetat mai mult oceanul de durere,
Si nu s-a mai vazut nimic mai jos de crusta.
M-am aparat de oameni sub zambete de gheata
Si-amaraciunea moarta ce doar in iad se gusta

Stiu ca doar cu lacrimi umplut-am acel gol;
Zadarnic,Doamne, totul...Tu Singur m-ai vazut!
Si cu iubiri de sticla sparte in tacere
M-am transformat in harpa,dar cu sunet mut.

Fara sa Te stiu si fara sa-Ti vorbesc
Fara ca macar sa cred ca ma iubesti
Fara sa gandesc ca totusi cred in Tine
Am simtit cum Tu doreai sa ma-ntaresti.

Cine mi-a spus,Doamne,ca ma iubeai atat?
Cine m-a intrebat vreodata de Te stiu?
Cum de s-a putut ca din atatia oameni
Sa nu-mi arate nimeni pe ce drum sa fiu?

Mi-era atat de teama si inghetam pe loc
De vorbele lor crude si de ocara lor
Fiindca eram copil si nu credeau in mine
Si nu eram inca in lumea adultilor.

Si nici nu mai vreau,Doamne,sa ma mai duci acolo
Tine-ma cu Tine, sa fiu copilul Tau
Sa nu mai plang ca lumea ma da iar la o parte
Ca pe un madular netrebnic si un vlastar rau.

Iti multumesc,Iisuse,ca mi-ai trimis un suflet
La fiecare-impas si orice incercare
Sa ma calauzeasca,Doamne,si sa ma ajute
Sa ma ridic din nou cu ultima sfortare.

Iti multumesc din suflet ca toate-aceste goluri
Tu le-ai umplut treptat prin a dulce-iubire
Si pentru ca mi-ai dat oameni care astazi
Sunt fratii si surorile ce le am in lume.

Si inrudirea noastra,desi nu e de sange,
Este din infierea prin Harul Tau cel sfant
Ce ne-a unit mereu si ne uneste tainic
Atat acolo-n ceruri,cat si pe-acest pamant.

Tu m-ai imbratisat prin oamenii pe care
Ii trimiteai la timp sa-mi mai auda plansul,
Iar eu fugeam la ei, cerandu-Ti indurare
Descatusat sa-mi fie abisul si ascunsul.

Prin a lor pace dulce si bucurie sfanta
Eu Te vedeam pe Tine si Iti simteam prezenta
Si ma topeam simtind caldura ce din Tine
Radia prin ei,incalzindu-mi fiinta.

Cum sa-Ti multumesc,dulcea mea Fecioara
Pentru ca m-ai luat sub sceptrul tau atunci?
Si pentru ca in ciuda nevredniciei mele
Nicicand nu am simtit ca vrei sa ma alungi!

Cum sa iti sarut chipul tau cel bland
Atat de intinata si rece cum ma aflu?
Maica a indurarii, ajuta-ma sa fug
De lumea cea desarta si de tot pacatul!

Imparateasa a toate si Maica a durerii
Doar tu mi-esti mangaiere,caci ma iubesti nespus
Sadeste-ma,Preasfanta,intru a ta gradina
Sa mor si sa traiesc doar pentru Iisus.

Cat imi doresc, Maica, dupa atata drum
Prin colb si suferinta,sa raman cu tine
Si sa te am de-a pururi a mea mijlocitoare
Ca Hristos Domnul sa vieze-n mine.

Vreau sa ma rastignesti - ajuta-ma sa urc
Pe crucea de pe care sa nu ma mai cobor
Si da-mi putere sfanta sa-ndur toat-agonia
Si pentru lumea-aceasta invata-ma sa MOR!

Sa fie-n al meu suflet Lumina Invierii
- Candva sa straluceasca, precum tu vei voi -
Caci pana atunci eu stiu c-aceasta este Calea
Sa urc sus pe Golgota pentru-a ma nevoi.

Mi-e teama sa Iti spun ca Te iubesc si-Ti cer
Sa ma ajuti Iubirea sa Ti-o arat prin fapte
Caci orice-apus de soare m-aduce mai aproape
De judecata Ta si de  trupeasca moarte.

Imbratiseaza, Doamne, sufletul meu astazi
Si umple orice gol ce-a mai ramas de-atunci
Din vremea-n care singura carpit-am cu un scancet
Taietura mortii si ranile adanci.

Read more

Jugul Meu este uşor şi sarcina Mea este uşoară

Voi întrebaţi: „Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?” Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: „Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?” Iar eu vă spun: „Da, da ! Uşor, din cale-afară de uşor”. Dar de ce uşor ? De ce este uşor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă ? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.

Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci din proprie ex­perienţă – fiindcă trebuie să vă mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale foarte grea, când purtam sar­cina grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum grea şi ca­lea aceea era o cale plină de bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se poate de real că alături de mine merge însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină sarcina mea şi crucea mea. Grea era această sarcină, însă îmi amin­tesc de ea ca de o bucurie luminoasă, ca de o mare milă a lui Dumnezeu – fiindcă harul lui Dumnezeu se revarsă din belşug asupra oricui poartă sarcina lui Hristos. Asta anume fiindcă sarcina lui Hristos este nedespărţită de harul lui Hristos, anume fiindcă Hris­tos nu-l lasă singur pe cel ce a luat crucea şi merge în urma Lui, nu îl lasă lipsit de ajutorul Său, ci merge alături de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu harul Său.

Amintiţi-vă de sfintele Lui cuvinte, căci mare ade­văr este cuprins în ele: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară. Pe voi toţi, pe toţi cei care aţi crezut în El, vă cheamă Hristos să mergeţi în urma Lui luând sarcina Lui, jugul Lui. Deci, nu vă temeţi, mergeţi, mergeţi cu îndrăzneală. Nu vă temeţi de spaimele cu care vă ameninţă diavolul, care încearcă să vă împie­dice mergerea pe această cale. Scuipaţi asupra diavo­lului, goniţi-l pe diavol cu Crucea lui Hristos, cu nu­mele Lui. Înălţaţi-vă ochii către cer, şi-L veţi vedea pe însuşi Domnul Iisus Hristos, Care merge împreună cu voi, uşurând jugul vostru şi sarcina voastră. Amin.

Predică din 28 ianuarie 1951 a Sf. Ierarh Luca al Crimeei

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei (1877- 1961) a fost hirotonit la vârsta maturităţii în plină teroare bolşevică, fiind deja foarte apreciat ca doctor chirurg pentru descoperirile sale. Văduv şi cu patru copii, în ciuda ameninţărilor comuniste, insistă să apară la conferinţe şi în sala de operaţii cu rasa de preot pe el. Este marginalizat şi trimis în exil în gulagul sovietic pentru credincioşia sa nestrămutată. Devine episcop, rămânând, totodată, unul din cei mai mari chirurgi ai vremii sale. Pentru jertfelnicia cu care i-a îngrijit pe cei suferinzi, pentru mărturisirea dreptei credinţe în vremuri de prigoană şi minunile săvârşite încă din timpul vieţii sale, Sfântul Luca a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

Read more

Panica semănată prin ştirile negativiste

Majoritatea ştirilor pe care le vedem la televizor sau pe care le citim în ziare denotă o oarecare notă de violenţă ori sunt negative, îngrozind telespectatorul sau cititorul. Accidente tragice, cataclisme apocaliptice, pericole iminente care ameninţă întreaga omenire distrug optimismul din oameni, instituind o stare generală de teamă şi disconfort psihic. Negativul "vinde". Ceea ce este obişnuit nu înseamnă ştire, asta o spun manualele de jurnalism, asta fabrică reporterii la cererea şefilor. Cu toate acestea, lumea are nevoie de ceea ce se numeşte "good-news", ştirile bune, pozitive.

A te uita, a auzi sau a citi ştiri este aproape echivalentul masochismului. Dacă vrei să îţi distrugi liniştea interioară, este de ajuns să te uiţi la un buletin de ştiri sau să urmăreşti câteva minute o dezbatere televizată. Aşa vei vedea că societatea în care trăim este una total distrusă, accidentele şi catastrofele naturale se ţin lanţ, oamenii sunt aproape în totalitate răi şi corupţi şi nu mai avem şansă de revenire.

În lume par să se întâmple numai crime, violuri, accidente cu mulţi morţi, iar oamenii par a trăi drame şi tragedii fără sfârşit. Divorţurile vedetelor devin evenimente de importanţă naţională, savurate de milioane de oameni fie prin ştirile despre ei, fie prin emisiunile interminabile de dezbatere şi aducere a unor noi "probe".

Dacă te raportezi la informaţiile cu care eşti bombardat nonstop, nu mai ai chef de nimic şi te pregăteşti doar să aştepţi sfârşitul. "Setea de sânge" a făcut ca mai toate ştirile publicate să fie negative, astfel încât îţi e frică să mai mergi pe trotuar pentru că oricând poate da cineva cu maşina peste tine, îţi e frică să mergi cu maşina pentru că poate intra un tramvai în tine, iar cu trenul nu mai eşti în siguranţă pentru că se fură traversele şi vagoanele deraiază, iar avioanele sunt vechi şi prezintă pericolul prăbuşirii.

Mai mult, sunt prezentate şi posibile viitoare nenorociri. După fiecare cutremur, televiziunile din România se grăbesc să ne aducă la cunoştinţă cât de tragic va fi cutremurul care ar putea avea loc la noi. Specialiştii spun una, realizatorii scot în evidenţă numai ce vor ei, numai partea grea, alarmantă a informaţiei. Aflăm că majoritatea blocurilor sunt vechi şi nu ar rezista la un seism puternic, aflăm că personalul de la Situaţii de Urgenţă nu va face oricum faţă cererilor şi că mulţi vom rămâne blocaţi sub dărâmături şi că spitalele, care vor mai rămâne în picioare, oricum nu vor face faţă fluxului prea mare de pacienţi.

Au fost cazuri în care reporterii dădeau o listă întreagă de posibilităţi de a fi striviţi de dărâmături, tăiaţi de grinzi, asfixiaţi, arşi sau alte posibile situaţii în caz de cutremur. Erau prezentate tot felul de posibile morţi, însă prea rar soluţii despre cum să te păzeşti totuşi în astfel de situaţii.

Ni se inoculează ideea că situaţia economică este sumbră, banii pentru pensii şi salariile bugetarilor sunt tot mai puţini, bani de investiţii nu sunt şi că aceia care ne conduc sunt nişte corupţi ce îşi urmăresc propriul interes, sfidând poporul muritor de foame. Adevăr este în toate acestea, fireşte, dar manipularea este şi ea în floare. Starea de spirit a naţiunii este menţinută şi indusă ca de un mare val de toată avalanşa de ştiri şi comentarii ale mass-media.

Mai nou, ameninţarea nucleară din Japonia este prezentată întruna, precum şi riscul de a ne îmbolnăvi în urma radiaţiilor, astfel încât să fim tot timpul sub stres, că şi la noi ar putea fi oricând la fel. De asemenea, sunt invitaţi specialişti care sunt "tocaţi" cu întrebări despre ce s-ar putea întâmpla dacă va exploda un reactor de la Cernavodă. Nu contează că sistemul este altul la centrala noastră, nu contează că specialiştii răspund că este puţin probabil să fie vreun accident. Realizatorul întreabă: "Dar dacă totuşi explodează?", şi repetă întrebarea până obţine răspunsul dorit. De fapt, pentru televiziunile comerciale orice eveniment trebuie să fie un spectacol, spre a atrage cât mai multe priviri. Deci, bani din reclame.

Din păcate, timpurile în care trăim, la fel ca şi celelalte de până acum, nu sunt nişte timpuri extraordinar de bune, la fel cum nici societatea nu este una perfectă. Mereu există oameni corupţi, mereu se petrec accidente tragice, crime şi atrocităţi. Problema este că suntem informaţi numai cu asemenea ştiri şi prea puţin cu ştiri bune, cu lucruri care zidesc. Setea de senzaţional a românilor (a omului, în general) a făcut ca, ani buni, ora 17:00 să devină ritualul de luat porţia de urâciuni petrecute în ţară peste zi. Perioada comunistă în care televiziunea era una singură, care era obligată să prezinte numai realizările conducerii, a făcut ca după 1990 românii să refuleze.

S-a uitat aproape complet de latura formatoare şi utilitară a presei. Dacă este prezentată o ştire despre un eveniment negativ, poate fi găsită şi o latură utilă a acesteia ori una moralizatoare, astfel încât ceilalţi să evite să li se întâmple acelaşi lucru, altfel buletinul informativ devine doar o şcoală pentru viitorii hoţi, criminali sau violatori. Sunt prezentate mai degrabă "noi metode" de a comite un lucru rău decât posibilităţile de a evita acel lucru. La fel cum sinuciderea unui om care nu şi-a mai putut plăti ratele la bănci devine o "soluţie" pentru un altul aflat în aceeaşi situaţie.

Societatea trece oricum printr-o perioadă dificilă, iar împovărarea oamenilor cu ştiri preponderent negative nu face decât să inspire şi mai multă teamă, groază şi uneori deznădejde. Este firesc ca şi fiecare om să selecteze din noianul de ştiri pe care le aude şi citeşte doar ceea ce este folositor pentru viaţa lui. Să aibă un mod de informare selectiv.

Din punct de vedere creştin, nimic din toate aceste ştiri nefaste nu ar trebui să ne înspăimânte, pentru că noi nădăjduim în "învierea morţilor şi viaţa veacurilor ce va să fie", după cum mărturisim în Simbolul de Credinţă. Nădejdea creştină este aşteptarea cu încredere a împlinirii bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui şi încredinţarea pe care o are cineva. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?" (Evrei 13:6). Dumnezeu ne-a creat din iubire şi trebuie să fim convinşi că îşi va îndeplini promisiunile făcute faţă de noi. Nădejdea este o virtute şi se cere de la noi menţinută în suflet, deoarece ea înseamnă şi puterea care ne susţine în întreaga activitate şi trebuie să ne călăuzească întreaga viaţă, fără ea nimic nu ar avea sens.

(Autor: Silviu Dascălu, Ziarul Lumina)

Read more

29 Martie 2011

Pentru cei care încă mai cred că avortul este doar o operaţie

Ma uit in oglinda, sunt eu. Ma uit mai bine si sunt eu la 6 ani. Ma rugam in fiecare seara sa mi-l aduca, ii promiteam ca voi manca tot, ca ma voi culca devreme, ca voi fi un copil mai bun daca mi-l aduce.

Si-ntr-o zi a venit! Am alergat plangand de fericire, l-am strans la piept si l-am pupat pe frunte. Din acel moment, desi abia invatasem sa ma ghidez dupa limbile ceasului, stiam cand trebuie sa manance. Il auzeam in mintea mea de copil si stiam ca acum il voi duce la baie sau la plimbare. Il puneam la culcare, la aceeasi ora in fiecare seara, nu inainte de a pupa manutele de cauciuc ale bebelusului, jucaria mea frumoasa, primita de la parinti. Dupa un timp, unul dintre prietenii mei care se juca de-a doctorul l-a stricat, dar mama a gasit solutia imediat: “o sa-i schimbam bateriile si o sa mearga din nou! Trebuie sa mearga!”

Acum sunt in acelasi pat, imi curg, la fel ca atunci, siroaie de lacrimi insa acum sunt amare, disperate. Nu mai vreau sa vina, nu mai vreau sa primesc papusa cu cap rotund, imi doresc sa fi ramas acolo, pana in momentul in care ma hotarasc eu sa merg si sa o cumpar.

E prea intuneric, e numai frig, e ceata, e mult prea tarziu… “Papusa” a ajuns. Nu a comandat-o nimeni de data asta, nici eu, nici parintii mei, e doar un frumos cadou, o surpriza din partea “firmei de jucarii”…e copilul meu. Are aceeasi pozitie ca si a mea acum, cu mainile impreunate la gura si cu genunchii indoiti, lipiti de coate….sta la fel ca mine…in mine, dar nu plange, el asteapta doar….asteapta sa vina momentul potrivit cand cineva ii va taia “funda” si va iesi la lumina din “cutie” pentru a ma face fericita…asteapta sa il vad, asteapta sa ma stie.

Maine voi deschide, mult, mult prea devreme, cadoul pe care nu l-am cerut, nu acum. Mai e doar o noapte, poate cea mai lunga noapte din viata mea. Nimeni, niciun om nu are dreptul sa ma judece, oricine ai fi nu sta cu mine, sunt orele pe care trebuie sa le petrec doar eu cu Dumnezeu, sa-I vorbesc, sa-I explic, sa cer iertare.

Nimeni nu intelege ca la 16, 17 sau chiar 18 ani nu pot pastra un copil. As fi un copil…cu un altul in brate.
Nimeni nu intelege ca tatal lui nu va fi acolo, de fapt nu mai e demult aici, cu mine, cu noi.
Nimeni nu stie ca eu, fara tatal lui, fara parintii mei care au murit cand eram mica, nu am cum sa-l cresc. Nu va avea nici macar ce sa manance.

Doar Dumnezeu ma poate condamna sau ierta, doar El.

E aproape 6 dimineata….mai am 4 ore…aud apa cum pica undeva in baie….pica la fel ca lacrimile astea reci….adorm….visez…stiu ca visez. Sunt in camera mea, e vara. Un pusti blond imi intinde o scrisoare, imi saruta apasat ambele maini, isi ia mingea si o zbugheste afara…la joaca. Mainile-mi tremura, nu pot sa le controlez si totusi o deschid:

“ Mamica mea,

Mai tii minte tot ce ti-am povestit, zi de zi, de cand am ajuns la tine in burta? Iti spuneam ca imi pare rau pentru ca am plans asa de tare cand m-ai nascut, n-am vrut sa te sperii. Iti mai explicam, razand, fata pe care-ai facut-o cand m-ai vazut pasind pentru prima data. Mai stii? Ma tineam de masuta din sufragerie si ma leganam gata, gata sa cad. Iti povesteam ce am simtit dupa prima zi de scoala cand am iesit de la ore si ma asteptai in fata clasei emotionata. Stai linistita! Te rog, nu plange! Nu ai uitat nimic!

Lucrurile astea de fapt urmau sa se intample si mi s-a parut dragut sa ti le povestesc eu inainte, de acolo dinauntru. Nu ma supar sa stii daca nu le-ai auzit! Eu doar incercam sa te linistesc pentru ca nu intelegeam de ce ai tot plans de cand ai aflat ca sunt acolo, in tine.

Imi pare rau doar ca nu am terminat, as mai fi avut ataaat de multe de povestit, dar in dimineata aia ai vrut sa ne vedem mai repede decat trebuia. Cand m-a atins am crezut ca e mana ta si am inceput sa rad si sa chicotesc “mami, opreste-te, ma gadili! Mai ai rabdare putin. Te anunt eu cand sunt gata sa vin”. Imediat mi-am dat seama ca nu ai cum sa fii tu, mana ta ar fi trebuit sa fie calda si moale, nu rece si ascutita…

De acolo nu mai stiu nimic, cred ca am adormit si m-am trezit aici, unde e mereu cald, soare si sunt si foarte multi copii fara mamici.

Imi pare rau ca nu am apucat sa te stiu, dar sunt sigur ca esti la fel de frumoasa pe dinafara la fel cum mi-ai aratat in acele cateva saptamani acolo la tine in burta.

Ma intorc la joaca acum!

Te iubesc!”

E dimineata…am ochii injectati…zambesc isteric. O sa plec acum. Trebuie sa ajung la doctor, am programare. Imi va strica “papusa” dar e bine, e bine pentru ca peste cativa ani o sa-i schimb bateriile si o sa mearga din nou. Trebuie sa mearga….

* Textul a fost scris de Alina Buleanu o persoana obisnuita care nu a trecut prin aceasta experienta. A incercat doar sa se transpuna si sa incerce niste sentimente imprumutate in speranta ca asta va ajuta unele fete, femei care sunt la un pas de a renunta la “papusa” lor.
* Fotografiile au fost realizate de mine in putinele momente cand am reusit sa-mi inving tremurul obsesiv al mainilor in fata unui astfel de subiect.

(Fotograf - Narcis Virgiliu)

Read more

28 Martie 2011

Simţi că faci parte din parohia ta?

Viaţa în marile oraşe nu mai este ca viaţa la sat când toţi oamenii se cunoşteau unii cu alţii, când comunitatea era foarte bine închegată. Astăzi e imposibil să-i cunoşti zecile, sutele de mii sau chiar milioanele de oameni din oraşul tău. Abia recunoşti persoane care stau în acelaşi cartier cu tine, ba se întâmplă de multe ori ca nici vecinii de bloc să nu ţi-i ştii prea bine. Din păcate viaţa la oraşe ne-a înstrăinat unii de alţii, şi din acest motiv au avut de suferit şi parohiile din jurul bisericilor ortodoxe.

Ce este parohia? Este marea familie a familiile celor care locuiesc în blocurile şi casele dimprejurul unei biserici. Ce este episcopia? Este o mare familie ce cuprinde toate parohiile dintr-o anumită regiune. Ce este  Biserica Ortodoxă Română? Este o mare familie formată din toate episcopiile din ţară și din toate episcopiile române de peste hotare. Ce este Biserica Universală a lui Hristos?  Este marea familie a Bisericilor Autocefale din întreaga lume (Biserica Ortodoxă a României, a Greciei, Rusiei, Ciprului, Bulgariei, etc.) Biserica Universală este de fapt  familia lui Dumnezeu, iar parohia este amprenta ei la nivel local.

Odinioară oamenii aveau doar un singur preot în comunitatea lor, la el se spovedeau, la el veneau la liturghie, la el îşi botezau copiii, la el se cununau, la el îşi înmormântu morţii, pe el îl aveau ca model de trăire creştinească. Astăzi lucrurile s-au schimbat destul de mult. Trăind la oraş, oamenii se duc la liturghie acolo unde le place şi nu neaparat la parohia de care aparţin, se spovedesc la preotul care le e drag, chiar dacă e din altă parte, fac botezul şi cununia la bisericile așezate mai aproape de starea civilă, etc. Pentru mulţi dintre noi conceptul de parohie este foarte vag şi din acest motiv nu-i acordăm importanţa cuvenită.

Acum câţiva ani, când l-am cunoscut pe Dumnezeu, începusem să merg la liturghie la Catedrala din Galaţi, pentru că-mi plăceau mult predicile şi cântările slujbelor. După ce am cunoscut-o pe Iulia, de dragul ei am început să merg la biserica Sfântul Antim, pentru că aici slujbele ţineau mai puţin şi eram şi mai aproape de casa ei. Câteodată, când nu ne întâlneam duminica să mergem împreună la liturghie, eu mergeam la Biserica Sfântul Vasile acolo unde slujeşte duhovnicul nostru. Pentru că mă mustra conştiinţa mai mergeam uneori şi la biserica parohiei de care aparţineam.

Când ne-am mutat în Bucureşti la început mergeam la catedrala patriarhală, iar apoi am ajuns să mergem la Biserica Stavropoleos din spatele Bancii Naţionale a României ştiind că aici cântă cel mai frumos cor bizantin din ţară.

Era prima biserică pe care o simţeam ca o mare familie. Ce m-a surprins foarte mult a fost că odată, vrând să mă împărtăşesc la sfârşitul liturghiei, preotul a spus că refuză să mă împărtăşească pentru că nu mă cunoaşte, dar pâna la urmă celălalt preot slujitor a acceptat. Am înţeles mai apoi că problema era că m-am spovedit în altă parte şi el nu era sigur că eu mă pregătisem pentru Sfânta Euharistie, şi în plus de asta era prima dată când mă vedea în biserică.

Acest gest m-a pus pe gânduri. Atunci am înţeles ce înseamnă de fapt o parohie. Părintele ştie de obicei de sâmbătă seara câte persoane se vor împărtăşi duminică pentru că el i-a spovedit şi în plus de asta a rugat pe toţi cei care nu se spovedesc la el să anunţe din timp dacă vor ca duminică să ia Trupul şi Sângele Domnului.

Duminica la Sfânta Liturghie oamenii aduc fel de fel de prinoase spre a fi sfinţite de Dumnezeu: fructe, pâine, colaci, cornuri, prăjituri, cu condiţia să fie făcute în casă şi nu cumpărate. După ce sunt sfinţite, toate prinoasele sunt aşezate  în curtea bisericii, unde oamenii se adună după liturghie şi gustă din ele, un prilej foarte bun de a vorbi unii cu alţii, de a socializa, de a se cunoaşte.

E o parohie cu mulţi adolescenţi, cu familii tinere, cu mulţi copilaşi care dau viaţă întregii comunităţi.  Preoţii împreună cu enoriaşii participă împreună la multe activităţi: pelerinaje, seri de discuţii, cateheze, concerte de muzică bizantină, ajutoare pentru copiii din orfelinate, etc. Ca să nu mai vorbim de marile sărbători când biserica şi curtea ei sunt neîncăpătoare, enoriaşii venind cu mare drag la slujbele la care Grupul Stravropoleos cântă dumnezeieşte. E o familie frumoasă, şi foarte primitoare, caracterizată de o rânduială şi o disciplină extraordinară. Toate acestea împreună cu muzica bizantină formează liantul care-i ţine uniţi pe toţi membrii parohiei.

De când am cunoscut Stavropoleos nu ne-am mai despărţit de ei, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare mergem cu bucurie la liturghie şi la celelalte slujbe.

Cred că mulţi dintre noi nu simţim că facem parte din parohia noastră. Oamenii de lângă noi din biserică ne sunt străini, şi n-ar trebuie să fie aşa. Preotul şi parohia are tocmai acest scop de a-i uni pe enoriaşi, de a-i face să se cunoască, să se iubească, ajutându-se și susținându-se la greu. Învăţând să-i iubească pe cei de aproape ai lor din parohie, oamenii îşi vor extinde iubirea şi faţă de cei din alte parohii și în final faţă de toți cei necunoscuţi.

Gândiţi-vă la parohie ca la o clasă de liceeni care studiază împreună 4 ani de zile, şi care în tot acest timp se cunosc foarte bine şi ajung să se îndrăgească, şi nimeni nu este străin celuilalt. Timpul petrecut împreună la orele de curs, la teze şi examene, în activităţile din timpul liber, leagă prietenii frumoase întărind per toatal întreaga clasă.

Frumos ar fi să facem ascultare de Sfântul Sinod, care conduce Biserica Ortodoxă Română şi să participăm la viaţa parohiei de care aparţinem, pentru că din punct de vedere dogmatic şi canonic suntem mădulare ale trupului acestei biserici, şi fără noi acea comunitate nu este întreagă. Aici ar trebui să ne avem duhovnicul şi aici ar trebui să mergem la slujbe.

Din păcate din cauza neputinţelor noastre omeneşti mergem la ce biserică vrem noi, invocând diverse motive: că nu-mi place predica sau preotul, că slujbele sunt lungi, că biserica e veche, etc.

Totuşi, modernismul şi globalizarea ne-au adus pe unii din noi în aceeaşi postură ca a ţăranilor de la sate. Gândiţi-vă la românii care locuiesc în ţări neortodoxe care s-ar bucura să aibe o parohie în oraşul lor, iar cei care au deja nu mai fac mofturi privind locaţia bisericii sau vrednicia preotului, ci se bucură ca au unde să se adune, că au un colţişor de ţară în străinatate, că acolo se simt în familie.

Parohiile ortodoxe româneşti din străinatate se apropie foarte mult de modelul ideal la parohiei, acolo oamenii venind de nevoie, de drag, tânjind după graiul românesc, după fraţii de acelaşi neam şi după credinţa străbună.

Noi în ţară încă mai facem mofturi, dar aşa cum facem ascultare de duhovnic aşa ar trebuie să facem ascultare şi de Sfântul Sinod care este călăuzit în alegerile sale de Sfântul Duh, şi care a rânduit pentru fiecare familie o biserică şi un preot.

Dacă fiecare dintre noi am merge la biserică în parohia lui, atunci cu siguranţă viaţa duhovnicească a întregii comunităţi ortodoxe ar fi alta. Dacă am cunoaște cu adevărat provocările și greutățile parohiei de care aparținem, atunci am fi mult mai receptivi la nevoile întregii comunități, și am înțelege ca suntem chemați la susținerea activă și constantă a activității misionare a preotului care ne păstorește, așa cum este și normal să fie. 

Paradoxal, noi astăzi, ne simţim străini in biserică, chiar dacă acolo e locul unde ar trebuie să simţim familia cel mai aproape.

(Claudiu)

Read more

Adevărata rugăciune începe de la durere

- Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

- Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

- Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

- Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

- Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

(Dialog cu Părintele Paisie Aghioritul)

Read more

Psalmul 33 a lui David

Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.
În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.
Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.
Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.
Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.
Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.
Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.
Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.
Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.
Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.
Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi;
Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.
Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.
Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.
Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.
Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.
Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.

(Psalmii lui David, Sfânta Scriptură)

Read more

26 Martie 2011

Asumă-ţi ce eşti, nu fugi de viaţă!

Ieri am fost la cursul de Noul Testament al Părintelui Constantin Coman. E un om extraordinar şi cu o viziune a lucrurilor foarte clară şi atipică, care nu e în tiparul manualelor ci e ancorată în teologia persoanei.

El ne spunea ieri că trebuie să ne asumăm cine suntem dacă vrem să fim fericiţi, şi să nu fugim niciodată de asta. El le zicea copiilor lui că o să fie nefericiţi pentru că nu-l ascultă, nu pentru că sfaturile lui ar fi extraordinare dar pentru că aşa sunt lăsate lucrurile de Dumnezeu.

Eşti copil, asumă-ţi această calitate de fiu al unor părinţi, ascultă de ei, supune-te lor, nu pentru că ei ar fi atotştiutori întotdeauna, ci pentru că lucrează Dumnezeu prin ei. Pentru că prin ascultarea de ei te smereşti şi înveţi să asculţi şi de Dumnezeu. Povestea părintele că atunci când era mic a avut o perioadă când era tare ascultător, oriunde îl trimitea se ducea, orice-i cerea, făcea fără să se împotrivească, şi mărturisea că era tare fericit şi liniştit. Acum spune chiar, dupa câţiva zeci de ani că bucuria pe care o avea atunci o poate compara cu o "gustare din veşnicie".

Părintele ne spunea că vin tineri căsătoriţi la el la spovedanie şi spun că nu se-nţeleg şi că se mai ceartă. Zicea:

"Pentru că nu-şi asumă fiecare rostul. Măi, eşti femeie! atunci nu-l pune pe el să spele vasele, lasă-l să facă altceva. Dar de ce părinte ? De ce nu spală şi el vasele, doar suntem egali ? Măi tu vrei să-ţi salvezi căsnicia ? Da. Păi atunci dacă vrei, asumă-ţi rolul de femeie, şi nu confundaţi atribuţiile voastre. Dacă nu vrei atunci astea sunt pretexte."

Spunea părintele că bărbatul este elementul de iniţiativă mereu, iar femeia elementul de acceptare şi de punere în mişcare a iniţiativei. Nu poate unul fără altul aşa cum roţile nu se pot mişca fără motor. Femeia e femeie căci aşa este lăsată de Dumnezeu şi doar împlinindu-şi vocaţia  de mamă  şi de soţie va fi fericită. Iar bărbatul este bărbat, însă dacă va încerca să facă altceva decât îi este specific lui (susţinerea şi mântuirea familiei) atunci va fi nefericit.

Mi-a plăcut foarte mult ideea asta de a ne asuma cine suntem pentru a fi fericiţi chiar şi în supărări, de fapt asumarea aceasta e o ascultare, o ascultare de Dumnezeu.

Când am un serviciu greu şi mă duc cu silă în fiecare zi, atunci să-mi asum asta, să suport toate fără să mai zic nimic, să fac toate aşa cum le-am primit şi voi afla chiar din asta bucuria, voi simţi harul lui Dumnezeu care vine la cei smeriţi şi ascultători.

Dacă sunt sărac, atunci să-mi asum asta şi să nu cârtesc, să nu deznădăjduiesc, dau înainte, mă rog lui Dumnezeu şi o să simt cum se schimbă lucrurile chiar în clipa imediat următoare.

Sunt singur, n-am pe nimeni, să-mi asum asta, să nu îmi plâng de milă, să trăiesc ca şi cum n-aş fi, să mă bucur de fiecare zi şi voi afla bucurie imediat după ce-am decis asta de la Dumnezeu.

Soluţia Mântuitorului Hristos este mereu să ne asumăm tot ce e greu în viaţă şi să nu ocolim, că doar asumându-ne greutăţile le vom depăşi.

De fapt asumarea a ceea ce eşti este acceptarea din mâna lui Dumnezeu a vieţii ca un dar: A-ţi asuma cine eşti înseamnă să fii mulţumit cu ce ai, înseamnă să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru cât de multe ţi-a dat (chiar dacă crezi că n-ai multe). Asumarea vieţii mele înseamnă să ascult de Dumnezeu, înseamnă să am încredere în El că lucrurile vor sta şi mai bine.

Nu trebuie să râvnesc să fiu ca altcineva căci cine ştie dacă eu voi putea duce crucea celuilalt. Să mă bucur de viaţa mea, să-mi asum şi supărările dar şi bucuriile mele, să-mi asum şi necazurile dar şi realizările mele.

Căci zice Domnul:

"Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie.."

Şi ne-ncurajează pe toţi:

"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."

Să îndrăznim şi noi să ne asumăm soţul, soţia, părinţii, prietenii, serviciul, trupul, casa,  aşa cum sunt ele, rele sau bune, căci asumarea asta de bunăvoie transformă şi preschimbă răul în bine, suferinţa în bucurie, tristeţea în fericire...

(Claudiu / articol scris in 2008, când eram anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti )

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro