“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Mai 2010

31 Mai 2010

Duhovnicul copilariei mele!

Primit-am Dumnezeule, mila Ta in mijlocul bisericii Tale!

Oriunde as rataci in aceasta lume si oricati ani ar trece peste mine, gandul si pasii se indreapta din nou spre biserica copilariei mele... spre batranul sat pe care l-am lasat in urma acum ani si ani, dar pe care nu pot sa il uit sau sa il parasesc. Ceva in sufletul meu, un dor demult ascuns, ma face sa ma infior chiar si acum cand ma gandesc ca sunt departe de acasa si totusi foarte aproape.

De cate ori merg acasa, este ca si cand nu as fi plecat deloc, doar anii s-au dus si au luat cu ei in vesnicie sufletele crestinilor, bunicilor, vecinilor, parintilor…, doar amintirea mai dainuie si azi in sufletele celor care se intorc acasa si vad satul tot mai pustiu. Parca nu mai e plin de viata ca odinioara, la porti nu mai vedem bunici care isi asteapta nepotii sa vina de la scoala, nici nepoti alergand prin cranguri dupa flori si fragi…, totul e undeva in urma, in negura de vremi.

Doar strabuna Biserica, ce strajuieste si astazi de 300 si ceva de ani pe dealul de la rasarit al batranului sat, pare neschimbata. Este la fel de semeata cu turla ei alba parca imbatranita de prea multe viscole care au batut peste ea de secole, cu Crucea aurie in varf , vegheaza si astazi si ne fereste de vremuri grele. De cate ori se anuntau furtuni sau grindina se trageau clopotele, rasunetul lor indeparta norii si ca prin minune se facea senin. Si chemau parca credinciosii din nou la rugaciune.

Din dealul bisericii privelistea este incantatoare se vede tot satul la apus si la rasarit muntii serpuind pana la orizont, se vad gradinile si liveziile cu pomi din sat pana si padurea de stejari si frasini unde mergeau pe vremuri feciorii dupa lemne.

Cad deseori in paharul cu melancolii deoarece imi amintesc de oamenii care mi-au marcat copilaria si dau multumire lui Dumnezeu pentru o mama credincioasa si un duhovnic intelept, parintele din sat cel care mi-a insuflat de mica dorul dupa biserica si dorinta de a merge la slujbe.

Nu stiu astazi cati isi mai amintesc de parintele, dar eu nu pot sa il uit, il vedeam pe atunci asemenea sfintilor pictati in biserica, inalt cu parul albit de vreme, imbracat mereu in negru, mersul smerit si sfios, avand o vorba buna pentru oricare, slabit in ultimii ani poate de prea multa asceza sau post, cine mai stie, dar cu o voce extraordinar de puternica, parca in contrast cu fizicul, Dumnezeu l-a inzestrat cu un asa dar incat lumea il iubea foarte mult.

Read more

Cezariană sau naştere naturală? - o abordare ortodoxă

Tot mai multe viitoare mamici iau decizia astăzi de a naşte printr-o operaţie cezariană în locul unei naşteri naturale, însă din motive preferențiale și nu strict medicale. În acest articol vreau să abordăm acest aspect şi dintr-o perspectivă ortodoxă, nu numai dintr-una strict materială, raportându-ne la Dumnezeu şi la împărăţia cerurilor. Acest articol este dedicat tuturor fetelor şi femeilor creştine care cred în Dumnezeu şi care sunt puse în faţa acestei "dileme".

O prietenă foarte bună de-a noastră, fiind însărcinată, a fost la medic şi a pus următoare întrebare: Cum credeţi că ar trebui să nasc, natural sau prin cezariană? Medicul a dat următorul răspuns: "Cezariana nu este o naştere ci este o operaţie!"

Pe cât de simplu este acest răspuns pe atât de înţelept! Aducerea copilului la lumina lumii printr-o operaţie cezariană nu este o naştere fireasca, ci este doar o operaţie in cadrul unei conjuncturi nefavorabile din punct de vedere medical.

Însă nașterea firească presupune implicarea fizică şi emoţională a mamei în acest proces. În timpul unei naşteri mama este cea care se dedică şi suferă, depunând cel mai mare efort, medicii având o implicare secundară. Pe când, la o operaţie cezariană viitoarea mamă nu participa atât de intens, putând cel mult să-şi facă griji, dar neputând interveni în niciun fel la venirea pe lume a bebeluşului.

Iată ce spune Mântuitorul Hristos despre acest subiect:

"Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume." (Ioan 16, 21)

A fi mamă înseamnă să-ţi iubeşti copilul aşa cum nimeni nu o poate face mai mult, iar iubirea înseamnă jertfă, renunţare la sine, dăruire... O femeie care naşte natural, și nu fuge de durerea nașterilor în mod nejustificat medical îşi merită deplin numele de mamă. O mamă care a suferit pentru pruncul ei îl va iubi mai mult, îl va preţui mai mult şi va fi împacată cu gândul că a făcut tot ce a putut ca pruncului ei să-i fie cât mai bine. Aceasta pentru că durerile nașterii sudează nespus de mult dragostea mamei față de pruncul pe care l-a purtat în pântece. Însă o mamă uită durerile naşterii imediat ce-şi ţine pruncul în braţe şi se bucură că suferinţa ei nu a fost în zadar, ci pentru a aduce un om pe lume, şi nu oricum, ci om cu viaţă veşnică, pentru că toţi suntem veşnici.

O femeie care alege naşterea printr-o operaţie cezariană fără a fi constrânsă de un risc al nașterii, se gândeşte întâi la ea, vrând să scape de durerile naşterii lăsate de Dumnezeu ca pedeapsă pentru păcatul săvârşit în rai de către Eva. Nu vorbim de cazurile când operaţia cezariană se impune din diferite motive medicale obiective şi serioase, ci de cazurile când viitoarea mamă alege operaţia în locul naşterii naturale din motive preferențiale. Această alegere de preferință scapă de durerile naşterii, fiind defapt o fuga de responsabilitate pe uşa din dos. Dar cine fuge de durerile naşterii le va întâmpina in viaţă în alt mod.

Când a născut soţia mea natural am vorbit cu ea la telefon cu câteva minute înainte de naştere şi la câteva minute după. Unele femei după ce nasc natural, coboară de pe masa de operaţie şi pleacă de acolo în salon pe picioarele lor, dovadă că o naştere fără probleme e un lucru natural, care nu crează disfuncţii psihice şi fizice ci dimpotriva. Pe când o femeie care a născut prin cezariană nu poate să-şi ridice nici capul de pe pernă, durerile operaţiei făcându-se simţite abia după ce trece efectul anesteziei.

Deşi încearcă să fugă de durerile naşterii vor simţi alte dureri şi vor avea de suportat regimul fizic al unei operaţii care va impune anumite restricţii de mişcare. O naştere printr-o operaţie cezariană presupune ca la o a doua sarcină naşterea să se facă tot prin cezariană şi nu în mod natural, iar a treia cezariană este foarte periculoasă, medicii recomandând avortul. În concluzie, alegând naşterea prin cezariană, îşi limitează numărul copiilor la 2 maxim 3, deşi ar fi putut să dea naştere la mai mulţi.

Nivelul tehnologiei medicale ne permite "luxul" să "alegem" modul în care să ne naştem copiii, deşi naşterea e un lucru aşa de firesc, întreaga creaţie fiind mărturie pentru acest lucru. Toate animalele pământului nasc în mod firesc...

Oare dacă această naştere era dăunătoarea mamei şi pruncului, nu alegea Dumnezeu alt mod de a da naştere? Oare dacă femeile nasc aşa de mii de ani, suntem noi astăzi mai privelegiaţi să facem în alt fel ?

O singură femeie a născut fără dureri un prunc, Maica Domnului, cea care a dat fire omenească Fiului lui Dumnezeu. De ce oare? Pentru că pruncul din pântecele ei a apărut fără împreunarea trupească cu un bărbat, prin Duhul Sfânt şi prin voinţa Tatălui şi a Fiului. Împreunarea trupească a bărbatului cu femeia poartă urma păcatului originar, care poate fi şters doar printr-un mod de responsabilizare a acestui act, prin naşterea de prunci. Naşterea şi creşterea pruncilor de către o femeie reprezintă o asumare a unei greşeli şi pornirea pe un drum al îndreptării cu ajutorul lui Dumnezeu către împărăţia cerurilor.

Suferinţa provocată de durerile naşterii capătă sens când femeia se raportează la Dumnezeu şi-şi conştientizează păcatele sale. Suportarea durerilor naşterii aduce după sine binecuvântarea lui Dumnezeu şi ştergerea multor păcate. Această jertfă adusă de femei la naştere e similară cu jertfa adusă de Mântuitorul pe cruce, Care a suferit să dea viaţă veşnică lumii întregi. O mamă suferă să dea viaţă unui copil cu un suflet veşnic, care nu v-a muri niciodată, ci prin viaţa sa va alege să meargă ori în împărăţia cerurilor, ori în iad.

O femeie care naşte în mod natural alege să stea alături de pruncul ei încă de la primele clipe de viaţă în lume, chiar dacă această alegere presupune suferinţa. O mamă adevărată este mereu lângă pruncul ei, încercând împreună cu Dumnezeu să-i ofere tot ce-i mai bun pentru viaţa de aici şi de dincolo de moarte.

Cât priveşte atitudinea unor soţi de a-şi menaja soţiile de durerile naşterii aduceţi-vă aminte ce i-a spus Mântuitorul Hristos lui Petru care îi sugera să fugă de suferinţa: "Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" (Marcu, 8, 33)

A fugi de suferinţă e un calcul omenesc, a accepta suferinţa e un gând dumnezeiesc.

(Claudiu)

Read more

31 Mai 2010

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

Pentru că a început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel vrem ca în această perioadă să cunoaştem mai mult despre viaţa şi scrierile lor. Începem printr-o scurtă introducere care are menirea să vă arate de ce Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel este considerată un adevărat tratat de dogmatică şi una dintre cele mai bune scrieri ale sale.

După părerea celor mai mulţi dintre teologii ortodocşi şi romano-catolici, această Epistolă le-a fost adresată de Pavel creştinilor din Ierusalim şi din aria Palestinei în timp ce el se afla în Italia, anume în anul 65 sau, după unii, în primăvara lui 64, adică după eliberarea sa din prima captivitate romană şi înainte de a pleca în Spania; oricum, după săvârşirea din viaţă a Sfântului Iacob (anul 62), la a cărui moarte martirică se face aluzie în 13, 7, cel ce condusese Biserica Ierusalimului cu atâta autoritate încât numai după decesul său îşi putea un alt apostol permite să intervină în viaţa creştinilor din Iudeea.

Din cuprinsul Epistolei reiese cu limpezime că aceşti creştini aveau nevoie de ajutor moral, de îndemnuri şi încurajare. Ardoarea credinţei lor, atât de puternică la început, a intrat acum într-o fază de declin, de oboseală, de delăsare; persecuţiile i-au descumpănit, unii din ei par gata să apostazieze.

Dar e încă ceva, mult mai important: ei, minoritatea, trăiesc laolaltă cu majoritatea iudeilor neconvertiţi, cei ce continuă să-şi practice cultul în tot fastul şi-n toată splendoarea lui, o vecinătate care, fatalmente, impune o comparaţie menită uneori să provoace dubii: pe de o parte, măreţia unei moşteniri în care se implică îngerii, Avraam, făgăduinţele, testamentul, Moise, muntele Sinai, Aaron şi strălucitorul său cortegiu de preoţi, jertfe, procesiuni şi ritualuri; pe de alta, un Mesia care suferă şi moare, cu ucenici în permanenţă supuşi prigoanei, torturii şi morţii, cu o liturghie simplă, sobră, aproape palidă, fără nimic din fastul îndătinatelor ceremonii religioase. În astfel de împrejurări sunt destui care-şi pun întrebarea dacă nu cumva au greşit părăsindu-şi religia părinţilor şi s trămoşilor lor şi dacă nu cumva ar fi mai bine şi mai drept să se întoarcă de unde au plecat.

Este situaţia de care Pavel ia act cu multă îngrijorare şi căreia se hotărăşte să-i răspundă printr-un adevărat tratat de dogmatică creştină, al cărei miez îl constituie teza că Iisus Hristos le-a adus oamenilor un testament şi o preoţie incomparabil superioare celor din Legea lui Moise; preoţia lui Aaron e absolut insignifiantă pe lângă aceea a lui Hristos, iar religia lui Israel nu e decât o umbră a realităţii ce avea să vină prin Iisus Hristos ca Fiu întrupat al lui Dumnezeu, a Cărui smerenie, patimă şi moarte constituie condiţia sine qua non a Slavei Sale de după înviere şi la cea de A Doua Venire. Aşadar, curaj!; toţi cei ce-L urmează pe Iisus, chiar dacă sunt sau vor fi părtaşi ai suferinţelor Lui, cu atât mai mult vor fi părtaşi ai slavei Sale celei veşnice.

Întregul conţinut al acestei Epistole exprimă gândirea lui Pavel, aşa cum o cunoaştem din toate celelalte treisprezece. Cu toate acestea, limba, stilul, felul de a introduce şi insera citatele din Vechiul Testament (fără excepţie, după Septuaginta), ţinuta academică şi rigoarea artistică a demonstraţiilor o deosebesc mult de celelalte, aşa încât problema paternităţii auctoriale a lui Pavel a fost ridicată încă din primele secole. În general, părinţii şi scriitorii bisericeşti ai Răsăritului au admis că Epistola către Evrei este opera lui Pavel, dar nici n-au putut face abstracţie de deosebirile care o singularizează în ansamblul scrierilor pauline. Unii au emis ipoteza că textul actual ar fi traducerea grecească a unui original paulin în ebraică şi că traducerea i-ar aparţine Evanghelistului Luca; ipoteza însă nu stă-n picioare, greaca acestei scrieri nefiind nici pe departe aceea a unei traduceri. O credibilitate cvasiunanimă a căpătat teza lui Origen: gândirea acestei Epistole îi aparţine în întregime lui Pavel, dar compunerea propriu-zisă nu a făcut-o el, ci altcineva, un „altcineva“ pe care Origen nu se hazardează să-l presupună, dar care, indiscutabil, avea o limbă mult mai bogată şi un stil mult mai rafinat decât acelea ale Apostolului; e ca şi cum un discipol ar fi redactat un text după notiţele pe care şi le-a luat la cursul maestrului. Această opinie, până la urmă, s-a impus şi în Occident prin Fericiţii Ieronim şi Augustin.

Read more

Duminica Tuturor Sfintilor

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica Tuturor Sfintilor. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.

Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului (Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Read more

29 Mai 2010

Religia in scoala este indoctrinare?

De ani buni suntem martorii unei polemici interminabile cu privire la legitimitatea prezentei orei de religie in scoli. Motivul des invocat este cel al laicitatii statului care automat trebuie sa excluda orice forma de invatamant religios in scoala. Dar intrebarea se pune asa: un stat laic trebuie sa fie lipsit de un fundament moral?

Credita crestin-ortodoxa asimilata in ora de religie, pe langa partea ei sacramentala, este cea care apara si invata cea mai inalta forma de morala, fiind vocea care te indeamna la iubire, la adevar. “Moralitatea” lumii te indeamna la egoism, la calcarea in picioare a orice iti iese in cale pentru a-ti atinge scopurile, la libertinajul care duce la primitivism si salbaticie specifica junglei. Asa am ajuns sa avem copii care nu-si mai respecta parintii....copii vulgari, rebeli si anti-sociali. Acesti copii nu sunt fiii invataturii crestine ci robii unora care creeaza un tipar antisocial si rupt de realitate caruia tinerii ii cad prada prin ademenitorul concept de "ajustare" a moralei in functie de preferintele si gusturile proprii.

Inainte de a avea o criza economica, am avut si avem o criza morala, o criza care a facut ca fiecare sa isi urmareasca interesele lumesti, o criza care a facut ca omului sa ii lipseasca increderea de a rezolva lucrurile si fara spaga, o criza in care multi oameni au urmarit doar banii, fericirea pamanteasca si consumismul prin care aceasta amageste.

Dar argumentul potrivit caruia religia ar indoctrina este pueril si nu are trecere nici macar in randul celor ce il sustin la suprafata. Exista intradevar probleme de adaptare si de metodologie deoarece scoala a fost privata de invatamantul religios timp de 40 de ani iar adaptarea nu se face de pe o zi pe alta ci in timp. Insa credinta crestin-ortodoxa face parte din identitatea noastra, este parte din neamul nostru, asadar nu putem in numele unei globalizari haotice sa calcam peste identitatea noastra, deoarece este esential sa stie fiecare cine este, de unde vine si unde se duce. Daca nu stii aceste lucruri esentiale atunci ti-ai pierdut identitatea si nu esti decat un nume intr-un act, o frunza in vant si nu o persoana.

Invatamantul obligatoriu are un trunchi comun de materii, iar a exclude invatamantul religios inseamna a exclude o parte din cunoastere doar pentru ca unora nu le convine decat tipul de cunoastere materialista, adica cea fara Dumnezeu. Atunci unde mai este libertatea mult trambitata a ateilor, daca se priveaza pe ei insisi, dar si pe altii de langa ei, sa priveasca doar pe orizontala desi exista si o dimensiune verticala?

Read more

Iti multumesc...

Doamne,de cand nu ti-am mai scris! De cand nu te-am mai cautat, de cand te-am parasit?! De cand sufletul meu e atat de manjit de pacate? Nici nu mai tin minte Doamne, nici macar atat mintea mea nu mai isi aminteste…

E multa vreme de cand sunt singur, de cand nu mai simt acea bucurie precum atunci cand ma rugam Tie. Sunt zile, saptamani, chiar luni de cand mi-am gasit sute de preocupari doar ca sa nu mai am timp pentru Tine.

E un loc in care Te-am lasat, un loc in sufletul meu in care astepti si din cand in cand imi trimiti cate un semn ca sa am siguranta ca nu m-ai uitat. Dar cum pot spune asta cand Tu, Doamne m-ai ajutat atat?In tot timpul ai fost alaturi de mine si neconditionat m-ai sprijinit. Pe strada, gandul mi-e doar la problemele omenesti, iar la Biserica cantarile atat de frumoase odinioara, nu ma mai patrund pana in suflet.

Rareori, cand citesc Paraclisul Maicii Domnului, imi aduc aminte de starea mea si oricat as vrea, nu imi pot reveni. Sunt atat de departe de Tine, am atatea lucruri sa iti spun...am pentru multe, pentru foarte multe lucruri sa-ti multumesc: pentru ca mi-ai dat viata, pentru ca am ocazia sa ma bucur de familia mea cea buna si frumoasa, ca am prieteni,mai buni sau mai rai,dar totusi, sunt atatea lucruri, Doamne pentru care trebuie sa-ti multumesc. Pentru ca m-ai ajutat sa ma integrez intr-un grup, pentru ca la tentatiile cele rele catre fumat si altele Tu m-ai oprit si in momentul in care imi faceam semnul Crucii ma linisteam si gandul rau disparea. As vrea ca rugaciunea mea sa nu fie una doar formala, ci sa pun si suflet in ea , sa pot cu adevarat sa ma rog ca un crestin si nu ca fariseii.

Si mai am un lucru pentru care trebuie sa-ti multumesc:pentru ca i-ai oferit inca o sansa la o slujba tatalui meu care era foarte deznadajduit. Nu mai avea putere sa mearga mai departe si varsta de 57 de ani il marginea in sansa de a ocupa un post de lucru. Insa el a citit rugaciuni si a pus suflet in ceea ce facea, nu ca mine,pacatosul... si Tu si Maicuta i-ati oferit o noua sansa. Multumesc, Doamne...Sufletul meu atat de intinat iti multumeste si nu te-a uitat de tot...el e constient si te va cauta, mai devreme sau mai tarziu. Se va intoarce cu lacrimi si va cere iertare pentru toate pacatele ce le-a facut.

Am speranta asta si cred cu adevarat ca Tu vei da acest imbold sufletului meu.Il vei ajuta sa se intoarca pe calea cea buna, acolo unde Te va gasi,Doamne si acolo unde glasurile ingerilor nu inceteaza a te slavi si a te lauda cu cinste pentru tot binele de care ne invrednicesti. Amin

(Tiberiu)

Read more

28 Mai 2010

"Numai Dumnezeu are voie să mă trezească." Recenzie de carte – “Oscar și Tanti Roz”

Care este ultima carte pe care ați citit-o? E o intrebare pe care adeseori o adresăm prietenilor sau pe care profesorii o adresează elevilor, după caz.  Ei bine, spre rușinea mea, eu nu prea mai am timp să citesc, dar printre altele, îmi mai “pică” câte o carte în mână, iar ultima dată am fost foarte norocoasă. Am pus mâna pe Oscar și Tanti Roz al cărei autor este  Eric-Emmanuel Schmitt.

Cartea pe care vreau să vă o aduc în atenție este o carte ușoară, subțire (am citit-o într-o oră), haioasă, deși conținutul este în esență trist. Concepută sub forma unor scrisori, Oscar şi Tanti Roz reflectă rătăcirea lumii de azi care trăieşte în iluzia veșnicei căutări a fericirii pământeşti şi care nu vrea să mai accepte şi să înţeleagă moartea.

Scenariul cărții se desfășoară într-un spital unde stă internat un copil bolnav de leucemie (Oscar), căruia mediciul nu îi mai dă nicio șansă, mai mult de atât, se așteaptă ca oricînd să moară. Cel mai dureros pentru personajul protagonist e că, înţelegându-şi profund boala şi moartea sa iminentă, el nu primeşte ajutor nici măcar de la proprii părinţi, care se tem să-l privească sau să-i vorbească. Singura lui aliată e Tanti Roz (numită așa după culoarea halatului) , un soi de asistent social de-al lor, expert în lucrul cu copiii, desconsiderată de ceilalţi şi cam „expirată”.

În cele 12 zile câte i se mai dau de trăit, Tanti Roz îi propune copilului să le trăiască ca fiind fiecare  10 ani de viaţă, scriindu-I lui Dumnezeu despre tot ceea ce simte și gândește. Oscar  trăieşte aceste zile intens şi frumos, parcurgând cu plăcere şi curiozitate toate vârstele omului. Aşa ajunge să iubească, să se lupte pentru dragoste, să se căsătorească şi să fie în prag de divorţ, să cunoască gustul rânced al vârstei a doua şi frumuseţea vieții împlinite. Dialogul cu Dumnezeu pe mine m-a mişcat profund, iar modul cum el îşi imaginează lucrurile parcurgând în 12 zile viaţa unui om este  minunat şi uneori greu de înţeles. Am să vă relatez “începutul” relației lui Oscar cu Dumnezeu – Adevăratul doctor de care copilul avea nevoie:

 

“Dragă Dumnezeu,

 

Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii; …(……..)aş fi putut la fel de bine să spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“. Dar dacă ţi-aş fi scris aşa, nu numai că dădea nasol, dar nici n-ai fi catadixit să te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-aş avea nevoie să te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii.

Read more

Cel ce este credincios în foarte puţine şi în multe este credincios

Mulţi dintre noi i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu când am avut necazuri sau probleme mari.  De obicei acestea sunt mai rare, iar micile supărări sunt cele de care ne lovim in fiecare zi. E oarecum instinctual să strigi după Dumnezeu când eşti bolnav, când eşti într-o primejdie, când cel drag al tău suferă. Se întâmplă să se roage Domnului, la nevoie mare, şi cei care în viaţa lor nu au trecut pe la Biserică, dar în acele momente grele conştientizează că doar  El îi mai poate ajuta, şi deodata încep să se roage.

Aşa cum spuneam, micile obstacole în viaţa sunt mult mai numeroase decât marile probleme, şi tocmai de aceea se cuvine să le abordăm în acelaşi fel ca şi pe cele mari, prin rugăciune.

Uneori pare ciudat şi pueril să-i cerem ajutorul pentru orice mic detaliu, şi cu ispita asta în minte renunţăm. Dar dacă nu-mi iese treaba de ce să nu cer ajutorul? Chiar dacă eu ştiu să conduc foarte bine, de ce să nu cer ajutorul când urmează să fac o parcare laterală cu spatele? Am făcut acest tip de parcare de sute de ori, de multe ori mi-a ieşit dar nu de puţine ori am greşit şi a trebuit să încerc a doua oară, şi uite aşa acum când urmează să parchez zic: "Doamne ajută".

Chiar şi acum când scriu acest articol am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că deşi ştiu foarte bine ce vreau să zic totuşi nu-mi găsesc cuvintele, şi trebuie să-i cer ajutorul.

De fiecare data când urma să mă întâlnesc cu cineva şi aveam emoţii, ziceam: "Doamne ajută să fie bine". Când eram la un examen şi nu mi-aduceam aminte ceva deşi învăţasem bine ziceam: "Doamne adu-mi aminte că nu mai ştiu ce să scriu". Când pierd ceva prin casă şi nu găsesc, îmediat zic "Doamne unde e ? Ajută-mă să-l găsesc". Când Sofia, fetiţa noastră de doi anişori, coboară scările singurică şi nu e lângă mine zic: "ajut-o Doamne să nu cadă".  Când urmează să lucrez la ceva îi zic: "dă-mi Doamne spor la lucru şi ajută-mă să fac ce mi-am propus azi". Când soţia mea pleacă de acasă cu maşina îi zic: "Doamne ajut-o să se ducă şi să se-ntoarcă cu bine".

Când îl văd pe tata că se chinuie şi nu reuşeşte să desfacă un şurub sau o ţeavă, când rămân înzăpezit cu maşina, când caut ceva prin supermarket şi nu găsesc, când urmează să mă întâlnesc cu cineva într-un loc şi am uitat telefonul acasă, când văd o salvare trecând în grabă pe stradă zic: "Doamne ajută!". Când văd că unii se ceartă, sau se bat, când simt că celalt suferă şi eu nu pot să-l ajut îi cer Domnului asta.

Când ceva nu-mi iese zic: "Doamne nu pot, ajută-mă, dă-mi putere...".

De fiecare dată m-a ascultat şi m-am bucurat mereu după ce i-am cerut ajutorul, pentru că am simţit puterea Lui. Când văd ce bine îmi ies lucrurile cu ajutorul Lui, atunci nu mai stau pe gânduri daca dau de primul obstacol. A devenit o obişnuinţă frumoasă... o nevoie, un fel de a rezolva problemele rapid şi eficient.

Read more

Taina de a înţelege şi de a fi inteles!

Din ce in ce mai mult ne trezim racnind unii la altii din simplul motiv ca celalalt "nu aude" sau "nu intelege". Este sau nu este asa? De obicei aceasta departare intre doua persoane apare cand la mijloc intervin argumentele contradictorii. "Eu am dreptate, nu tu", "tu eventual i-ati niste ochelari sa vezi mai bine....ca nu ai dreptate". Haideti sa facem "dreptatea" bucatele atunci, nu? Din pacate acolo in interiorul fiecaruia ne macinam pentru ca celalalt nu doreste sa auda ce spunem.

Da, sa auda si sa inteleaga. De ce n-am putea sa spunem de exemplu: "Eu inteleg ce spui, dar nu sunt de acord, uite care e parerea mea". Prin aceasta evitam si mania si cearta si probabil o eventuala bataie. Argumentele noastre in contradictoriu uneori le folosim din mandrie si pentru a arata "cat de prost" este celalalt si pentru a-l umili si pe deasupra mai aveam si pretentia de a ne face auziti....Cum? Racnind la celalalt?

De cate ori nu era Hristos indreptatit sa racneasca ori la ucenicii sai ori la evrei, ori la farisei pentru a se face auzit, caci El era dreptatea insasi!? Dar nu a facut acest lucru din iubire, pentru ca El respecta libertatea oamenilor de a gandi si de a dori sa auda Cuvantul Sau sau nu. Si va mai zic o taina pe care o sa o descoperiti daca invatati sa va spuneti opinia contrara in mod pasnic.Veti reusi sa comunicati si poate celalalt de langa voi vazand ca il intelegeti (chiar daca nu sunteti de acord cu el in cele din urma) va cugeta la cele discutate si poate i se va lumina mintea. Nu proiectand nevoia noastra de a domina pe ceilalti vom reusi sa ne apropiem de ceilalti, ci intelegandu-i si integrandu-i ca pe o durere de a noastra in noi insine si atunci vom putea sa auzim si sa intelegem si sa fim auziti si intelesi la randul nostru. Oare cum mai ascultam noi glasul lui Dumnezeu, daca glasul unei biete fapturi omenesti nu o auzim?

Aveti grija ca inimile voastre sa nu fie departe....caci s-ar putea sa nu mai stie acestea sa se reintoarca pe cale si sa se (re)cunoasca.

Doamne ajuta!

(Ionut)

Read more

27 Mai 2010

„Moda” ortodoxă

În general, felul în care te îmbraci este considerat o problemă personală. Mulţi spun: e treaba mea cum mă îmbrac! În realitate, atunci când trăim în societate felul în care ne îmbrăcăm nu ne priveşte doar pe noi, pentru că el îi afectează şi pe cei din jurul nostru. Câtă importanţă trebuie să acorde creştinul felului în care se îmbracă?

Comunicăm şi ne transformăm prin ceea ce purtăm Rolul îmbrăcămintei a fost studiat foarte mult de-a lungul timpului, iar în ultima vreme s-a creat o adevărată filozofie de folosire a stilului vestimentar mai ales în domeniul profesional, multe companii având reguli stricte în acest sens. S-a constatat că înfăţişarea exterioară descoperă nu doar nivelul social, economic sau educaţional, ci vorbeşte şi despre caracterul persoanei. De aceea stilul vestimentar poate fi folosit pentru a transmite ceva anume. În plus, felul în care ne îmbrăcăm nu îi influenţează doar pe cei cu care ne întâlnim, ci şi pe noi înşine, pentru că într-o mare măsură devenim ceea ce purtăm, adică felul în care ne îmbrăcăm ne influenţează comportamentul.

Hainele poartă întotdeauna un mesaj Vestimentaţia este deci o problemă serioasă, chiar dacă mulţi consideră că important este „ce avem în suflet, nu exteriorul”. Această atitudine duce la extreme: - fie de exemplu ne îmbrăcăm strălucitor, arătând o grijă excesivă pentru trup şi podoabe, considerând că putem fi curaţi şi smeriţi în ciuda acestora, - fie ne îmbrăcăm neglijent şi chiar murdar, ceea ce arată o lipsă de respect pentru ceilalţi şi pentru trupul pe care ni l-a dat Dumnezeu. De ce ne îmbrăcăm într-un anume fel? "Conştient sau inconştient, spune William Thourlby – un recunoscut consilier în îmbrăcăminte, hainele pe care le purtăm descoperă nişte lucruri pe care vrem ca lumea să le creadă despre noi înşine." Ne îmbrăcăm deci pentru alţii mai mult decât pentru noi înşine. Unii se îmbracă pentru a-şi arăta hainele frumoase, alţii se îmbracă extrem de simplu pentru că vor să convingă lumea despre smerenia lor. Şi unii şi alţii suferă de mândrie. Apoi, dacă problemele noastre sufleteşti ne determină să căutăm cu orice preţ acceptarea societăţii, ne vom îmbrăca cum ne dictează aceasta, pentru a plăcea şi a fi acceptaţi de ceilalţi. Uităm cu totul ce ne spune Dumnezeu despre aspectul exterior.

Criteriile vestimentare ale creştinului Din sfaturile pe care le găsim în Scriptură sau în scrierile Sfinţilor Părinţi, putem sintetiza că înfăţişarea noastră trebuie să fie îngrijită, ordonată, potrivită, astfel încât nimeni să nu fie tulburat de ea. Criteriile după care ar trebui să se orienteze creştinul în alegerea îmbrăcămintei sunt:

  • 1. modest

Modestia înseamnă lipsa opulenţei, a exagerărilor, a grijii excesive pentru anumite aspecte (bijuterii, cosmetice, coafuri, accesorii etc.).

  • 2. decent

Acest aspect se referă în mod special la femeie, din cauza puterii pe care o are aceasta de a influenţa prin vizual. Cum poate o femeie creştină să arate respect faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de sine prin îmbrăcămintea sa? Îmbrăcându-se cu decenţă, cu sensibilitate, fără a cauza ruşine sau stânjeneală lui Dumnezeu sau oamenilor care o privesc. Intervin aici două probleme:

  • - în dorinţa de a câştiga atenţia şi iubirea bărbatului, femeia crede că îmbrăcându-se după cerinţele modei, impresionând cu fizicul ei, va reuşi acest lucru. Uită că nu face decât să se auto-transforme într-un obiect; foarte râvnit, ce-i drept, dar aruncat după utilizare.
  • Îmbrăcarea după modă ne aruncă de multe ori în abisuri periculoase, pentru că moda are o filozofie perversă. Mary Quant, designerul care a inventat fusta mini, spunea că scopul ei ca şi creatoare de modă este de „a îmbrăca pe femei astfel încât bărbaţii să fie provocaţi să le strângă în braţe”. La întrebarea „Care este scopul modei?”, răspunsul ei a fost prompt: „sexul”. Să ţinem deci cont, înainte de a reduce din lungimea fustelor şi de a coborî talia pantalonilor, că scopul modei este de a-şi vinde produsele prin exploatarea puternică a pornirilor biologice, prin expunerea unor haine care hrănesc mândria şi apetitul sexual.
  • - de multe ori adolescentele şi tinerele nu cunosc îndeajuns psihologia masculină şi faptul că bărbatul, spre diferenţă de femeie, este excitat prin simţul văzului. De aceea hainele mulate, ca să nu mai vorbim de cele care lasă descoperită o mare parte a corpului, sunt o adevărată provocare pentru el şi are nevoie de o mare tărie sufletească pentru a nu fi tulburat. Iar Hristos ne spune clar: „oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” Sigur că nu suntem vinovate pentru mizeria mintală de care poate suferi un bărbat, însă să nu uităm nici că suntem răspunzătoare pentru adulterele cauzate de ceea ce purtăm şi cât arătăm.

Cele două criterii nu exclud deci curăţia, îngrijirea şi eleganţa (în sensul ei de bun gust şi graţie). Femeia creştină este chemată să se îmbrace modest nu pentru a fi mai puţin atractivă, ci pentru a păstra şi proteja ceva ce este fragil şi care poate fi uşor pierdut: intimitatea destinată soţului ei. A te îmbrăca modest şi decent înseamnă că hainele vor acoperi în mod suficient corpul, astfel ca alţii să nu fie stânjeniţi sau ispitiţi.

O problemă de convingere Deşi aspectul exterior este extrem de important, trebuie să avem grijă să nu cădem în altă capcană, aceea de a aplica celorlalţi cu forţa anumite criterii. Sunt mulţi care încearcă să corecteze mereu viaţa altora atacând ceea ce ei consideră că sunt obiceiuri rele. Să nu uităm că în drumul nostru pe Cale ne aflăm pe diferite trepte de înţelegere. Iar schimbarea stilului vestimentar este o consecinţă a convertirii sufletului de către iubirea lui Dumnezeu, nicidecum o cauză sau un început. Dacă ne dorim să fim creştini nu doar cu numele, şi să trăim fiecare clipă în prezenţa lui Dumnezeu, înfăţişarea exterioară va fi un martor tăcut şi fidel al identităţii noastre creştine. Ea va transmite lumii că noi trăim pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi nu pe noi înşine.

(Natalia Corlean - Apostolat in tara fagarasului)

Read more

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro