“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Martie 2010

31 Martie 2010

Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta

1. În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos, şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-l cu toatăinima ta.

2. Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-i poala şi mânecile veşmintelor,nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e,” tu strigăle în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte,cu toată inima ta!

3. Când Evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mâna ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îlscuipă, tu spune: Scuipătorilor, ce veţi arunca unii altora în faţă, dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatulvostru, toată alcătuirea voastră?

4. Când Pilat Îl întreabă pe tăcutul Domn: Ce esteadevărul?, tu mărturiseşte şi spune: Iată, El esteAdevărul dumnezeiesc viu şi întrupat. Când ostaşii Romani Îl biciuiesc, tu stai lângă El şi spune fiarelor:Fiii lupoaicei, veşnici purtători de moarte, nu biciuiţipe Mielul lui Dumnezeu cel purtător de viaţă, Care dă viaţă împărăţiei voastre a morţii.

5. Mergi după El pe Calea Patimilor, şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul, şi împreună cu fericita Veronica şterge-i faţa de praf şi sânge, şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-i buzele uscate cu un pahar de apă rece, şi răcoreşte-i fruntea înfierbântată. Dăruieşte-i întreagă inima ta şi iubeşte-l cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.

6. Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini, tu strigă: Au! Când sânt bătute cuiele în preacinstitele Sale picioare, tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s-ar înfige în trupul tău.

7. Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sineţi: Preacinstită Maică, şi eu Îl iubesc cu toată inima mea.

8. Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori pentru sine. Mori înaintea Lui.

9. Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt, tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuieţi că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt, şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi îţi va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El şi întru El.

10. Oare cu cât mai dulce va fi învierea cu El şi întru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?! Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor sunt ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgothei şi în întunericul sufletului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.

11. Şi când, tremurând, vei privi Minunea Minunilor, şi nu vei ştii dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te arăţi, iată, El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă, o nouă putere. Şi El îţi va întoarce inima ta, ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu, tremurând, vei cădea la picioarele Lui şi, printre suspine, vei striga precum Toma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie!

Binecuvântaţi pre cei ce blestemă pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce fac vouă necaz. (Lc. 6:28)
Şi nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca; nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi, iertaţi şi vi se va ierta. (Lc. 6:37)
Omul cel bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune; şi omul cel rău, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui. (Lc. 6:45)
Că nu au trimes Dumnezeu pre Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el.(Io. 3:17)
Urâciunea aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate greşalele. (Pil. 10:12)
(Sf. Nicolae Velimirovici - Inima in Marele Post)

Read more

29 Martie 2010

Întrebări incomode

Mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii 8 ani, de când merg eu la biserică,  să discut cu tot felul de oameni despre credinţa în Dumnezeu şi despre Biserica Ortodoxă şi slujitorii ei. În discuţiile avute am fost nevoit să aduc răspunsuri la întrebări oarecum incomode sau mai degabă dificile. Întrebările pe care le primeam erau realiste şi foarte pertinente dar ele veneau din partea unor oameni necredincioşi sau  indiferenţi faţă de Dumnezeu şi Biserică, astfel că răspunsul pe care trebuia să-l dau trebuia argumentat altfel decât teologic şi duhovnicesc.

Iată mai jos câteva:

- Dacă Dumnezeu este bun de ce există atât rău în lume?

- Dacă există Dumnezeu de ce nu l-a văzut nimeni niciodată?

- De ce permite Dumnezeu să sufere copiii?

- De ce să construim biserici în loc de şcoli, adăposturi de copii sau grădiniţe?

- De ce am nevoie de un preot ca să intermedieze între mine şi Dumnezeu când mă pot ruga eu singur acasă sau oriunde în altă parte?

- De ce să-mi botez copilul, cu ce-l v-a ajuta mai târziu?

Aş vrea să ne lăsaţi şi voi câte un comentariu în care să ne spuneţi ce întrebari dificile aţi primit de la oamenii din jurul vostru, legate de credinţa în Dumnezeu şi Biserică. Vreau să evităm în acest articol comentariile care răspund la  astfel de întrebări, vreau doar să ne limităm la a face o listă de întrebări incomode şi dificil de răspuns, pentru ca pe viitor să creem o secţiune specială pe site unde fiecare întrebare va fi tratată într-un articol şi acolo vom putea discuta pe larg pe marginea fiecărei probleme.

(Claudiu)

Read more

Cum e viaţa fără Dumnezeu ?

V-ati intrebat vreodata cum ar fi lumea noastra fara Dumnezeu? Imi vine deseori intrebarea asta in minte si gasesc raspuns la ea prin faptele mele din trecut. Imi dau seama ca exista o lume si fara Dumnezeu, poti sa traiesti si fara El. Singura diferenta este CUM este aceasta viata?

Din pacate, am trait o buna perioada din viata mea fara El, o perioada in care mi-a vorbit, m-a chemat, a intins mana Lui cea puternica asupra mea si am refuzat-o. Am ales un drum singura.

Nu l-am acceptat fiind plina de mandrie si de abia acum imi dau seama cate lucruri am pierdut.

Dar poate ca asa trebuia sa se intample ca sa pot sa apreciez tot ce am.

Dar atunci cand copilul nu este cuminte si nu intelege de vorba buna, parintele trebuie sa il intrepte pe aceste prin alte cai, astfel incat sa inteleaga ca drumul sau este gresit.

Parintele meu, al nostru al tuturor, mi-a aratat cat de frumos este sa traiesti, sa fi sanatos sa ai o mama si un tata, sa te bucuri ca poti merge, ca poti vorbi si zambi. Sunt lucruri atat de simple dar atat de frumoase si importante. Lucruri despre care credem ca se cuvine sa le avem.

Pentru ca mai sunt putine zile pana la Invierea Domnului vreau sa va impartasesc din bucuria pe care o traiesc in noua mea viata. Cuvintele sunt putine sa  pot spune cat de fericita ma simt ca e primul an in care il astept pe Hristos asa cum nu am facut-o niciodata, cu post si cu rugaciune. E primul an in care Hristos va invia si de data aceasta il voi primi in suflet asa cum se cuvine. Nu este usor pentru ca, daca pana acum aveam o viata linistita in raport cu raul dar fara implinire sufleteasca, acum pot spune ca sunt in razboi cu raul dar cu multa pace in suflet. Sunt intr- o continua lupta cu mine, cu vechiul om din mine. E un drum destul de greu dar Dumnezeu nu m-a va lasa si-mi v-a fi calauza in continuare.

Haideti sa ne bucuram de ceea ce avem si sa oferim din dragostea noastra si celorlalti!

Haideti, dragii mei, sa ii primim in sufletele noastre pe ceilalti si sa ii acceptam asa cum sunt si sa ii iubim! Din putinul nostru putem da si altora chiar daca este vorba de un zambet, o mangaiere sau o bucatica de paine.Haideti sa luptam pestru adevaratele valori care ne fac pe noi sa ne numim oameni, urmasi ai lui Hristos!

Sa ne bucuram de viata pentru ca viata inseamna Dumnezeu!

Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Doamne ajuta si multa sanatate tuturor !

(Adriana G.)

Read more

27 Martie 2010

Spune-mi pe nume

De ceva vreme mă frământă un gând...şi fiindcă suntem încă în apropierea sărbătorilor pascale, voi da curs gândurilor mele. Mă gândesc cât de important este numele nostru, numele mic ( prenumele)!

Se spune că pentru fiecare dintre noi, cuvântul care ne face să tresărim este numele nostru. De ce oare?!

Poate că datorită faptului că atunci când eram coplaşi, toţi ne alintau, rostindu-ne numele cu mult drag. Se pare că s-a imprimat undeva în subconştientul nostru ecoul acelor rostiri care ne produc o stare lăuntrică de bine.

Dacă ne uităm la exemplul Mariei care stătea şi plângea la mormântul Domnului Iisus, când Domnul i s-a adresat ,,femeie", ea nu l-a recunoscut, dar când Domnul i-a rostit numele ,,Marie", L-a recunoscut imediat. Se pare că în rostirea numele este o anume inflexiune a vocii care arată sentimentele noastre faţă de cineva. În rostirea numelui se ,,imprimă" ca pe o bandă de magnetofon ( CD sau DVD Smile ), toată afecţiunea noastră. Inflexiunea vocii este ,,codul" prin care îl recunoaştem pe celălalt şi îi răspundem...inima îi răspunde.

Domnul ne cheamă pe nume!

Să ne chemăm şi noi pe nume! Să rostim şi să scriem numele cu responsabilitate ştiind că semenul nostru, aproapele nostru va tresări de plăcere... E important să reţinem numele când facem cunoştinţă şi să ne adresăm imediat pe nume, rostindu-l cu mare delicateţe. Vă spun aceste lucruri din propria experienţă; e minunat să ţi se spună pe nume, şi e minunat să îţi vezi scris numele când cineva ţi se adresează în scris!

Fie ca, mai presus de orice, numele noastre să fie scrise în Cartea Vieţii, şi să ni le auzim rostite de Însuşi Domnul nostru Iisus Hrsitos!

(Mariana L. )

Read more

Împărăţia cerurilor este viaţa şi bucuria din noi!

Dragi prieteni,

In acest mare si binecuvantat Post am invatat impreuna sa ne dumirim pe Cale, impreuna sa iertam, impreuna sa ne jertfim, impreuna sa iubim pe, cu si prin Hristos. Cand Hristos a pasit in lume, intr-o lume vitrega si rece, a incalzit cu caldura inimii Sale marginile pamantului, altfel spus s-a apropiat Imparatia Cerurilor. Cel ce era in ceruri "S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, si s-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe cruce". Actul suprem de pe Golgota arata iubirea Sa nemasurata, nemarginita, la care suntem datori sa raspundem cu responsabilitate. In Imparatia Cerurilor se afla Domnul Savaot , Cel tare si biruitor in toate, bland si smerit. El este cel ce le umple acolo pe toate de viata si bucurie prin simpla si smerita Sa prezenta zambind tainic lumii intregi,chiar daca cei mai multi il batjocoresc ...

Omul cazut in pacatul stramosesc a pierdut sansa temporar de a putea intra in Bucurie si Viata pe care o aveau primii oameni in Rai. Cand Iisus Hristos a refacut aceasta legatura prin Jertfa de pe cruce, bucuria si viata din Imparatia Cerurilor s-a daruit oamenilor si astfel oamenii prin Botez l-au primit pe Iisus Hristos si pecetea Duhului Sfant si pentru ca El este cel ce le umple pe toate de Bucurie si Viata, prezenta Sa in noi este prezenta Imparatiei Cerurilor. Nu cred ca exista om care sa nu îl fi cautat pe Hristos cu adevarat si sa nu fi simtit pe cale bucuria si viata care o daruieste Dumnezeu in mod gratuit din marea Sa mila, si nu pentru vrednicia noastra.

Eu pot spune ca atunci cand simti bucurie si simti viata in tine insuti, oricine te-ar necaji, te-ai bucura....cu Hristos care in acel moment e Viu in mod tainic si care ne imbratiseaza dupa indelungi cautari in care am trait probabil durere si suspin ca nu L-am gasit. Pentru a primi bucuria si viata trebuie sa ne asumam chemarea Sa la locul de intalnire. Si unde e acest loc? Acolo unde inima trebuie curatata, acolo unde sunt toate partile intunecate ale inimii, acolo unde sade intunericul, pentru ca El care e viata si lumina cunostintei sa ne ofere posibilitatea sa ne desavarsim prin cunoasterea durerilor provocate de pacat si prin fapte bune in locul acelor pacate.

Aici intervine lepadarea de sine, lepadarea de sinele nostru egoist care mereu cere intuneric, pe cand Duhul Sfant din noi cere Viata si Lumina. Nu e usor sa renuntam la pacat caci provoaca satisfactie si placere pe moment, dar spiritual intuneca inima noastra care ar trebuita daruita lui Hristos. De ce nu putem sa renuntam la pacat? Din necredinta! Cel putin in cazul meu din cauza putinei mele credinte nu renunt la pacat...

In mod special spun tinerilor, ca si eu sunt tanar, ca nimic nu e mai frumos ca atunci cand te straduiesti sa mergi pe Calea lui Hristos indiferent de parerile celorlalti tineri, mult prea plini de duhul lumii, pe care sa ii binecuvantam mai des, si indiferent de parerile necrestine ale batranilor care nici la etatea de 60 sau 80 de ani nu au cunoscut ca Viata si Bucuria sunt in Hristos Domnul! Domnul sa ne intareasca pe toti!

Doamne ajuta! (Ionut)

Read more

26 Martie 2010

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie

O intrebare frecventa pare a fi: Ce este dragostea?... ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc..

Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava.. in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna? Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?! nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie !

Read more

Străinul

E noapte rece

Vantul bate cu suieratul lui prelung

Si din ecouri inaintate

Atatea ganduri ma ajung.

Ce bine e sa fiu acasa,

Sa stiu ca am destul castig

Sa nu ma chinuie nici foamea

Nici sa rabd pe drum de frig

Ce bun a fost Domnul cu mine

Cum l-as primi sa stiu ca vine

Sa-mi fie oaspete ceresc.

Si-n jocul straniu de lumina

A flacarilor din cuptor

Pe gene cad de oboseala

Ca zvonul unui somn usor.

Deodata o bataie-n poarta

Tresar e cineva pe drum...

Ma uit la ora e tarzie,

Numai talharii umbla acum

Rasuna inca o bataie si inca alte doua, trei

Si atunci strig: Cine-i acolo?

E cam tarziu acum, ce vrei?

Si un glas de afara imi raspunse:

Vin dintr un loc indepartat

Umblat-am cale lunga astazi

Sunt obosit si s-a-noptat.

N-ai vrea caldura dinauntru

S-omparti cu mine pana-n zi

Ti-as multi cum stiu mai bine

Si-n rugaciuni te-as pomeni

Primeste-ma doar pana maine

Caci am innaintat un drum lung.

N-ai vrea din coltul tau de paine

Sa-mi dai si foamea sa-mi alung.

M-am strecurat pana-n fereastra

Sa-l vad pe geamul aburit

Era urat si plin de zdrente

Parea murdar si obosit.

Nu-ti cer doar un colt de paine

Uscat sa fie, sa mi-l dai

Sa dorm pe jos pe rogojine

Dar mila robul sa ai

Si m-am gandit o clipa lunga

Straine du-te mai departe.

Aici nu e han de gazduit!

De ce n-ai gandit mai dinainte

Unde ai sa dormi ce ai sa mananci

E prea traziu sa-mi bati in poarta

E prea tarziu sa mi te plangi.

Si am auzit cum pasi afara

Incet, incet s-au departat

Pana ce linistea si vantul

Au mai ramas stapani pe sat.

Si multumit in partul moale

Am adormit apoi curand,

Dar am visat in noaptea neagra

Un vis ce nu-l mai pot uita nicicand

Parca din nouri de lumina

Domnul Iisus se cobora

Si-n casa mea venea sa-mi spuna

Ceea ce nimeni nu stia.

Credeam ca imi va vorbi de bine

Va lauda ce am facut

Dar s -a apropiat de mine

Si trist cu lacrimi mi-a vorbit

Prietene: Am vrut azi noapte sa innoptez la tine

Am vrut din painea ta la cina

Sa-mi dai un colt ca partea mea

Dar ai raspuns ca pentru mine

Tu n-ai nici casa si nici pat

Si m-ai lasat in frig afara

Sa plec flamand si intristat

Casuta ta nu era mica

Ca eu in ea sa nu incap

De ce n-ai vrut sa ai la masa

Un ostenit  in casa ta?

Si l-am privit cu ochi in lacrimi

Pana ce norul l-a luat

Si am inteles ca el fusese

Strainul ce l-am alungat.

Trezit din somn cu-nfiorare

M-am repezit afara-n frig

Am inceput in gura mare

Strainul inapoi sa-l strig

Dar vai, demult plecase omul

In intunericul pustiu

Doar vantul imi striga din ramuri

Ca ma trezisem, prea tarziu....

Amin.

Read more

25 Martie 2010

24 Martie 2010

Hippy flower power

Da, asta-i genu meu de mama.

Sunt cam nervoasa de la atata dexa. Luni implinesc doua saptamani de 80 mg intravenos, sunt rotunda la fata ca o luna plina , ma urasc cand ma privesc, am multa energie, nu am ce sa fac cu ea, copiii sunt bolnavi, n-am putere sa ma plimb, tre' sa-mi iau pantofi de primavara si asa mai deaprte.

Asa ca o sa scriu ce ma enerveaza pe mine la societatea de azi. La societatea parinteasca, mai precis.

Ma enerveaza lipsa de incredere in copil si in propria persoana. Ma enerveaza folosirea excesiva a pompelor de muls, a mameloanelor de silicon, a biberoanelor din prima secunda de viata. Ma enerveaza obsesiile cantarului, numaratul regurgitarilor, panica ca nu a crescut copilul un kilogram pe luna.

Ma enerveaza lipsa de incredere in a-ti alinta si purta bebelusul in brate. Ma enerveaza lipsa libertatii in raport cu propria progenitura.

Ma enerveaza ideea de a-i numara imbucaturile, mililitri de lapte, de a il evalua pe copil dupa niste cifre!

Ma enerveaza frica de daruire totala. Lipsa de sacrificiu de buna voie.

Stiu foarte bine cat de greu e. Doar am nascut la 23 de ani si am facut toate aceste greseli. Sunt furioasa pe mine pentru ele.

De ce?

Pentru ca m-am lasat corupta de lumea inconjuratoare, pentru care copilul trebuie sa creasca ca accesoriu al tau, iar viata ta sa nu se schimbe absolut deloc.

Pentru ce ma lasam umilita de cei care considerau ca bebe trebuie alaptat si pus in pat, si ce daca plange? Ma simteam vinovata ca nu reusesc asa ceva.

Ce mi-as fi dorit atunci sa traiesc undeva in jungla, cu bebe in wrap si sa nu ma preseze nimeni.

Sa pot fi libera sa-mi iubesc fetita indiferent de medicalizarea vietii noastre.

De fiecare data cand o mama cedeaza si da lapte praf simt o durere inimaginabila. Ma doare lipsa de discernamant, ma doare introducerea artificialului de frica celor cateva zeci de grame pe care copilul nu le va creste. Dar aceste grame de lapte praf nu ajuta la nimic copilul, in viitorul sau pe termen lung. Si nici pe mama. E o falsa iluzie.

Ma doare lipsa de puritate din aceasta lume. Nu neaparat lipsa de puritate, cat incetarea cautarii ei. Aspiratia spre naturalete si comuniune dispare, incet incet, in favoarea consumerismului. Cum poate o mama sa se simta mai fericita ca a dat biberon decat ca a dat totul din ea?

Bun, daca tot l-a dat, asta e. Dar sa stie ca nu e bine. Atata tot. Sa se asume pe sine , nu sa isi caute scuze. Nu e deloc adevarat ca bebe creste la fel de misto cu lapte praf. Nu ma refer la sanatate. Sa fie clar. Ma refer la ADEVARATA realitate intre mama si copil. Nealterata de nimic. Ma mira ca oamenii nu mai tin la acest lucru.

In Biblie, totul pledeaza pentru puritate. Incepand cu separarea cerului de pamant. iar noi ce facem? amestecam in mod vulgar societatea in relatia cu propriul bebelus.

Nu, nu sunt extremista. Consider ca trebuie si carucior, si wrap, si purtat in brate. Si mancare gatita, si borcanel da fructe daca vrei sa stai in parc toata ziua.

Dar vizez la o societate in care tzatza-n vant, iubirea manifestata fatis pentru bebelus si  intelegerea lui sa primeze.

In care o mama e respectata doar pentru atata, ca e mama. In care o mama nu trebuie sa demonstreze nimic altceva decat ca e in stare sa isi creasca copilul in mod natural, fara interventii. De fapt, nici asta nu trebuie sa demonstreze. Ci sa fie lasata in pace. Sa nu i se mai inoculeze frica. Sa stie ca e normal sa te doara mameloanele, ca trece. Ca durerea te face sa iubesti mai mult.

Ma enerveaza frica de durere, pentru ca durerea e necesara, e vitala. Daca accepti durerea, evoluezi spre fericire. Fericiti cei pe care ii doare si isi accepta astfel progresul personal.

Fuga de suferinta e o mare tara a societatii noastre. Ma dezgusta lasitatea in fata suferintei, dorinta de caldicel, de moale.

As vrea ca oamenii sa inteleaga ca nu poti fi fericit daca nu intelegi la modul mare, profund, ca trebuie sa suferi.

Ca cea mai mare bucurie este sa accepti cu senintate, tragismul. La orice nivel e el. Sa te bucuri cand te doare ca suge bebe si sa arunci mameloanele de silicon.

Daca toate mamele ar incepe cu asta, lumea ar fi un loc mult mai frumos.

(Degetica - Blogul Armonii)

Read more

Foamea este întâi de toate o stare spirituală

Postirea sau abstinenta de la mancare nu este exclusiv o practica crestina. Ea a existat si inca exista in alte religii si chiar in afara vreunei religii, ca, de exemplu , in anumite terapii specifice. Astazi, oamenii postesc pentru tot felul de motive, incluzandu-le uneori si pe cele politice. Este important, deci, sa discernem continutul crestin unic al postirii. Mai intai ni se dezvaluie interdependenta dintre doua evenimente pe care le gasim in Biblie: unul se afla la inceputul Vechiului Testament, iar celalalt la inceputul Noului Testament. Primul eveniment este “intreruperea postului” de catre Adam in Rai. El a mancat din fructul oprit. Asa ni se dezvaluie pacatul originar al omului.

Hristos, Noul Adam – si acesta este cel de-al doilea eveniment – , incepe cu postirea. Adam a fost ispitit si a cedat ispitei; Hristos a fost ispitit, dar El a biruit aceasta ispita. Consecinta caderii lui Adam este izgonirea din Rai si moartea. Roadele birunintei lui Hristos sunt calcarea mortii si reintoarcerea noastra in Rai. Postirea nu este o simpla “obligatie”, un obicei ; ea este legata de taina intima a vietii si a mortii, a mantuirii si a osandirii.

In invatatura ortodoxa, pacatul nu este numai incalcarea unei randuieli ce duce la osanda; este intotdeauna o mutilare a vietii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Din aceasta cauza, istoria pacatului originar ne este prezentata ca un act al mancarii. Pentru ca hrana reprezinta mijlocul de pastrare a vietii; ea este aceea care ne tine pe noi vii. Dar aici sta toata problema : ce inseamna sa fii viu si ce este “viata”?

Azi, pentru noi, aceasta notiuna are in primul rand un sens biologic:  viata este tocmai aceea care depinde total de hrana si, mai general, de lumea fizica. Dar pentru Sfanta Scriptura si pentru Traditia Crestina aceasta viata ce subzista “numai cu paine” este identificata cu moartea, pentru ca este o viata muritoare, pentru ca moartea este un principiu pururea lucrator in ea. Dumnezeu ni se spune, nu a facut moartea. El este Datatorul de viata. Cum a devenit atunci viata muritoare? de ce este moartea si numai moartea singura conditie absoluta a tot ceea ce exista? Biserica raspunde: pentru ca omul a respins viata, asa cum i-a fost oferita si daruita lui de catre Dumnezeu si a preferat o viata care sa nu depinda numai de Dumnezeu singur, ci “numai de paine”. Nu numai ca nu L-a ascultat pe Dumnezeu, lucru pt care a fost osandit; el a schimbat relatia intima dintre el si lume.

Putem fi siguri de faptul ca lumea i-a fost data de catre Dumnezeu ca “hrana” – ca mijloc al vietii; in afara de aceasta, viata era socotita ca mijloc de comuniunea harica cu Dumnezeu; ea si-a avut nu numai plinirea, dar si intregul sau continut in El. Intru El era viata si viata era “lumina oamenilor”. Lumea si hrana au fost astfel create ca mijloc al comuniunii cu Dumnezeu , si numai daca sunt acceptate pentru Dumnezeu vor naste viata. Hrana in sine, nu are viata. Numai Dumnezeu are Viata si este Viata. In insasi hrana Dumnezeu – si nu caloriile – era principiul vietii. Astfel a manca, a fi viu, a-L cunoaste pe Dumnezeu, a te afla in comuniune harica cu El era unul si acelasi lucru.

Tragedia de nepatruns a lui Adam este ca el a mancat de dragul sau. Mai mult decat atat, el a mancat “separat” de Dumnezeu, pentru a fi independent fata de El, si daca el a facut aceasta, a facut-o pentru ca a crezut ca hrana are viata in sine si ca el, prin impartasirea din aceasta hrana , poate deveni ca si Dumnezeu, adica sa aiba viata in sine. Mai simplu spus: el a crezut in hrana , in timp ce singurul obiect al increderii , al credintei, al dependentei este Dumnezeu si numai Dumnezeu. Lumea, hrana au devenit dumnezeii lui, izvoarele si principiile vietii sale. El a devenit sclavul lor. Noi mancam pentru a fi vii, dar nu suntem vii in Dumnezeu. Acesta este pacatul tuturor pacatelor. Acesta este verdictul mortii pronuntat in viata noastra.

Hristos este Noul Adam. El vine sa repare stricaciunea adusa in viata de Adam, sa aduca omul la adevarata viata si astfel. El incepe tot prin postire.” Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti la urma a flamanzit”. ( Matei, IV, 2 ). Foamea este acea stare in care realizam dependenta noastra de altceva- cand avem nevoie urgenta si esentiala de hrana -, aratand astfel ca noi nu avem viata in noi insine. Este acea limita la capatul careia fie mor de foame fie, dupa ce mi-am satisfacut trupul, am din nou impresia ca sunt viu. Cu alte cuvinte, este timpul cand ne lovim de intrebarea fundamentala : De ce anume depinde viata mea? Satana a venit la Adam in Rai; el a venit la Hristos in pustie. El s-a apropiat de doi oameni infometati si le-a spus: mancati , caci foamea voastra este dovada ca depindeti in totalitate de mancare, ca viata voastra sta in mancare. Iar Adam a crezut si a mancat; dar Hristos a respins aceasta ispita si a zis ; “omul nu va trai numai cu paine, ci si cu Dumnezeu”.

El a refuzat sa accepte acea minciuna cosmica pe care Satana a impus-o lumii, facand din acea minciuna un adevar de la sine inteles fara a mai fi dezbatut, un fundament pt intreaga noastra viziune asupra lumii, asupra stiintei si probabil, chiar asupra religiei. Facand aceasta, Hristos a refacut acea relatie dintre hrana , viata si Dumnezeu, pe care Adam a rupt-o si pe care inca o mai rupem in fiecare zi.

Ce este atunci postirea pentru noi, crestinii? Este intrarea si participarea noastra la acea experienta a lui Hristos Insusi prin care El ne elibereaza de sub totala dependenta fata de hrana, materie si lume. Sub nici un aspect eliberarea noastra nu este una completa. Traind inca in acea lume cazuta, in lumea Vechiului Adam, fiind partea a ei, inca depindem de hrana. Dar tocmai cum moartea noastra- prin care inca trebuie sa trecem- a devenit prin moartea lui Hristos o punte catre viata , hrana pe care o mancam si viata pe care o sustine poate fi viata in Dumnezeu si pentru Dumnezeu. O parte din hrana noastra a devenit deja “hrana nemuririi” – Trupul si Sangele lui Hristos Insusi. Dar chiar si painea cea de toate zilele pe care o primim de la Dumnezeu poate fi in aceasta viata si in aceasta lume cea care ne intareste pe noi si comuniunea noastra harica cu Dumnezeu, mai degraba decat cea care ne desparte de Dumnezeu. Numai postirea poate realiza aceasta transformare, daruindu-ne dovada existentiala ca dependenta noastra de hrana si materie nu este una totala, nu este absoluta , ca unite cu rugaciunea, cu harul si cu preamarirea , pot deveni ele insele duhovnicesti.

Toate aceastea spun ca postirea, fiind intelesa adanc, este singura metoda prin care omul redescopera adevarata sa natura spirituala. Nu este o provocare teoretica ci cu adevarat practica catre marele Inselator care a izbutit sa ne convinga ca depindem numai de paine si care a cladit intreaga cunoastere, stiinta si existenta umana pe aceasta minciuna. Postirea este o denuntare a acestei minciuni si de asemenea, dovada ca este o minciuna. Este extrem de semnificativ faptul ca Hristos postea cand l-a intalnit pe Satana si ceea ce a spus mai tarziu, si anume ca Satana nu poate fi biruit “decat cu post si cu rugaciune”. Postirea este lupta adevarata impotriva diavolului, pt ca este provocarea catre acea lege atotcuprinzatoare care-L face pe el “stapanitorul lumii acesteia”. Caci cineva,daca este infometat si apoi descopera ca poate fi adevarat independent de acea foame, nu in sensul de a fi biruit de ea ci, dimpotriva, sa o poata transforma intr-un izvor de putere si biruinta duhovniceasca, atunci nimic nu ramane din acea mare minciuna in care am trait de la Adam incoace.

Postul Pastelui nu inseamna o datorie morala si religioasa pe care trebuie sa o implinim in fiecare an. Nici nu inseamna cumpararea cu atata entuziam a unor carti intitulate “Mancaruri delicioase de post”. Nu inseamna un sistem de simboluri si de obiceiuri, truda cheltuita pentru pregatirea mancarurilor de post sau a cosuletelor de Paste.Acestea, in sine, nu contin nimic rau. Dar intelesul adevarat al Postului este unul mult mai adanc si profund, anume participarea la realitatea spirituala a Pastelui.

A fi infometat – a merge pana la limita acelei conditii umane care depinde in intregime de hrana, si fiind infometat, sa descoperi ca aceasta nu reprezinta intregul adevar referitor la om, ca foamea insasi este intai de toate o stare spirituala si ca este in ultima sa realitate foamea dupa Dumnezeu.

Fragmente din “Postul cel Mare” ( Pr. Alexander Schmemann)

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro