“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Excursie în Munții Făgăraș

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Ianuarie 2010

31 Ianuarie 2010

Neiertarea Fiului Risipitor

fiul-rCred că am fi foarte intrigați să citim în Sfânta Carte că fiul risipitor, curvar, zdrențăros și pocăit întors la Tatăl cu speranță în suflet nu primește iertarea la care visase pe tot drumul de întoarcere.

Oare de ce am fi intrigați? De împietrirea inimii Tatălui?!?! Eu cred că am fi intrigați de foarte multe lucruri. De ce ? Pentru că știm că Tatăl trebuie să fie milos, să șteargă cu seninătate toată povestea urâtă a vieții noastre. Pentru că știm că Tatăl întotdeauna primește pe cel ce se căiește cu adevărat de fapta sa, că El întotdeauna, chiar până în ultimul ceas al vieții așteaptă cu inima la gură revenirea noastră. Citind pilda evanghelică despre întoarcerea fiului risipitor ne înduioșăm de bunătatea negrăită a Tatălui, de noblețea cu care-l primește, de dragostea aceea sublimă cu care îl îmbrățișează fără resentimente.

Acum însă întreb și eu pe Om!!! De ce oare nu putem ierta și noi ca Tatăl(cât timp pretindem aceasta pentru noi înșine când greșim)? Cât de aspri suntem cu cei din jurul nostru? Cât de mult ne-am dori ca cei pe care-i supărăm în viața noastră să ne ierte repede precum Tatăl din pilda amintită!

O, Omule de ce păstrezi în tine atâtea resentimente? O, Omule, de ce nu faci celuilalt ceea ce ți-ar place să ți se facă,(mai ales când pocăința este sinceră)?

În ultima perioadă am auzit de foarte multe divorțuri! O, Doamne! Iartă-mă! O, Doamne! Miluiește-mă!

Oare cum ar fi fost, ca Tatăl să-i spună fiului risipitor:

-„Fiule, tu te-ai întors dar Eu nu mai am încredere în tine! Ți-am dat bani, avere și tot ce-ai vrut! Acum trebuie să mă convingi de loialitatea ta. Acum nu te mai pot numi fiul meu. Te voi băga printre argați, dacă te vei comporta corespunzător. De ce mi-ai înșelat așteptările? Câte speranțe mi-am pus în tine! Eu te iubeam și tu mi-ai înșelat așteptările! Dacă acum ai venit ca un fur? Dacă ai venit să-ți recâștigi poziția și faima și banii și apoi să mă înșeli din nou, să mă rănești din nou? Vezi că n-a fost bine ce ai făcut! Acum nu-ți pot da un răspuns pe loc, trebuie să-mi dovedești că te-ai îndreptat!”

Dacă ne-am pune fiecare dintre noi în postura Fiului Risipitor (în care și suntem) cum ne-am judeca pe noi înșine? Cât de aspri am fi ? Dar dacă ne-am pune în postura Tatălui (a celui fără de pată)! Cum i-am judeca pe ceilalți întorși cu capul plecat? Am fi noi Omule în stare să iertăm sublim, fără să cerem atâtea garanții? Am putea noi Omule să iertăm și să lăsăm pe toate în seama Domnului?

Cred cu sinceritate că divorțul este rezultatul unei vieți fără de rânduială, a unei vieți în care Dumnezeu nu este prin preajmă, a unei vieți împrăștiate, samd. Ascultând pe unul din ei tinzi să-i dai dreptate pentru că-și susține parcă o teză de doctorat în care argumentele sunt cu date bibliografice! Daca-l asculți pe celălalt – asemenea. Oare unde-i adevărul? Adevărul este la mijloc! Amândoi sunt vinovați în aceeași măsură, numai că ei văd aceasta invers și-și înclină balanța în dreptul lor. Dar oamenii nu mai merg la duhovnici și nu-și mai cercetează sufletul să vadă în adâncurile vieții lor unde sunt marile încurcături, unde sunt mândriile, unde sunt judecățile făcute altora, unde sunt răutățile, unde sunt păcatele. Toate acestea sunt bumeranguri carora le-a sosit timpul să se întoarcă.

Ce vei face tu Omule care nu vrei să ierți? Ce vei face tu Omule care vrei astazi să fugi? Unde fugi? Către o altă viață? Dacă o vei petrece la fel fără să te schimbi, oare nu vei ajunge tot acolo? Cu copii ce veți face? Îi veți tăia și împărți? Ce exemplu au ei în viața lor? Ce vor face ei când vor fi adulți? Sunt atâtea întrebări care să ți le pui o, Omule!!!

Dacă s-ar abate asupra noastră mâine un cutremur devastator, sau o inundație imensă și-am rămâne fără tot ce-am agonisit materialicește! Dar dacă mâine ar începe un război mondial! Dar dacă mâine am afla că avem cancer sau o altă boală neiertătoare! Cum am vedea viața de aici înainte, o, Omule! Ne-am petrece viața asemenea ca până acum? I-am trata pe semenii noștri la fel? Câti dintre cei ce ne înconjoară ne-ar fi fideli? Sunt multe întrebări de pus Omului – neamului omenesc!

E timpul să cugetăm profund la acțiunile noastre în contextul tuturor acestor posibilități care se pot abate peste viața noastră înainte de a face unele fapte necugetate!

Indiferent de ce vom face, Tatăl ne va aștepta cu sufletul la gură să ne întoarcem, nu ne va pune atâtea întrebări și condiții la întoarcere, ne ne va pune la probe. Ne va aștepta, pur și simplu și se va bucura de sinceritatea nostră (chiar și numai de moment)!

Așa să așteptăm și noi pe cel de lângă noi, cum ne așteaptă pe noi Tatăl nostru, Ziditorul nostru!

Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Doamne, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi zidirea Ta cea căzută pentru numele Tău cel Sfânt!

Doamne miluiește-mă!

(Cristian Stavriu)

Read more

30 Ianuarie 2010

Voi sunteti lumina lumii...

"Voi sunteti lumina lumii (...) Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor încât, vazând faptele voastre cele bune, sa-L preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei V, 14 si 16)

Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost contemporani, colegi de studii şi prieteni. S-au născut, toţi trei, în Asia Mică, în secolul al patrulea – adică într-o perioadă de luptă între păgânismul agresiv şi creştinismul abia ieşit din primele trei secole de prigoană. Ocupă un loc aparte între teologii, ierarhii şi sfinţii Bisericii, fiind consideraţi după trecerea lor la Domnul la fel ca şi acum „Mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

De ce sunt prăznuiţi împreună

În Biserica Greciei din secolul al XI-lea au existat opinii diferite în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi. Au fost teologi care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului. Alţii înălţau pe Ioan Gură de Aur, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Existând această împărţire a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, spundându-i într-un glas: „la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie - lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei - arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Ierarhi. Şi aşa a rămas până astăzi.

Sfântul Vasile

Sfântul Vasile s-a născut în jurul anului 330 în Cezareea Capadociei (unde mai târziu va sluji ca arhiepiscop) dintr-o veche familie creştină. Se spune că era un bărbat înalt şi uscăţiv, slăbit de ajunare şi priveghere, cu o expresie meditativă. A întrecut în înţelepciune pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. în Atena, se întâlneşte la studii cu Sfântul Grigorie de Nazianz cu care leagă o strânsă prietenie care va dura toată viaţa. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În singurătatea mănăstirii, el şi prietenul său Grigorie alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale cu titltul „Filocalia” (iubirea de frumos).

Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Spitalele, şcolile şi cantinele funcţionau sub numele generic de Vasiliada.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei. Era un bărbat mic de statură, cu fruntea înaltă, barbă mică şi rară, ochi largi şi strălucitori. A studiat ştiinţele vremii, întrecându-şi dascălii, apoi s-a lepădat de toate şi s-a botezat în Biserica lui Hristos. Un mare filosof al vremii şi-ar fi exprimat regretul că l-a pierdut spunând „Ioan mi-ar fi putut fi urmaş, dacă nu mi-l răpeau creştinii”. Era un suflet fin, blând cu alţii, aspru cu sine, îndemna la pocăinţă. Desăvârşit orator, îi lămurea pe mulţi să lepede credinţele păgâneşti şi să urmeze lui Hristos. În timpul unei predici, o femeie din mulţime i-ar fi spus „Învăţătorule cu gură de aur, ai adâncit fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre e scurtă”. De atunci, creştinii au început să-i spună Ioan Gură de Aur. Iar sfântul a cugetat că predica trebuie să fie împodibită cu învăţături simple, nu cu podoabele oratoriei, pentru ca şi cei simpli să înţeleagă şi să aibă folos.

Faima lui de predicator a contribuit la alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului, în 397. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu este pe placul înaltei societăţi frivole. Astfel, din uneltirea împărătesei Eudoxia va fi exilat de câteva ori şi va muri pe drumul spre Caucaz rostind ultimile cuvinte : “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, care se slujeşte de 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.

Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie de Nazianz, numit Teologul, s-a născut dintr-o veche familie de creştini din Capadocia. Era un bărbat de statură mijlocie şi avea o privire blândă şi veselă.

A primit o educaţie aleasă, desăvârşită în Atena, unde l-a cunoscut pe bunul său prieten, Sfântul Vasile. Despre ei se spune că erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi „spre şcoală şi spre biserică”. A fost, nu pentru multă vreme însă, patriarh al Constantinopolului. S-a retras din scaun din cauza uneltirilor împotriva sa şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele “Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme (peste 408 cântări în 1800 de versuri). Sfântul Grigorie Teologul este considerat între primii autori de poezie creştină.

Modelul Sfinţilor Trei Ierarhi

Într-o lume care adesea geme, orbecăind după un punct de reper, Sfinţii Trei Ierarhi oferă modele mereu actuale. Deşi diferiţi în fire şi daruri duhovniceşti, Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, sunt fiecare model al ierarhului desăvârşit, al adevăratului preot, episcop şi patriarh. Sunt apoi, model de călugări care au împlinit deplin rostul monahal, adică sfinţenia. Celor care încă se tem că credinţa ar fi contrară ştiinţei, le stă înainte modelul sfinţilor care şi-au întrecut în înţelepciune dascălii, care la rândul lor au scris atât adânci explicaţii la învăţătura Bisericii, cât şi poeme creştine de rară delicateţe. Tot ei ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Când lumea ridică la rang de virtute nefirescul şi uită virtuţile autentice, Sfinţii Ierarhi ne învaţă cum să trăim, să ne rugăm, să iubim – să viem în Hristos, mereu şi-n fiecare clipă.

(Sursa daruindveidobandi)

Read more

Trup frumos si suflet mort

Ne ingrijim deseori de aspectul fizic, de aspectul exterior si nu de cel interior. Suntem nemultumiti de felul in care ne-a plasmuit Dumnezeu in pantecele mamelor noastre, si incepem sa ne creem singuri o imagine pe care ceilalti sa o aprecieze, eventual, sa o admire. Mai ales tinerii, sunt atat de preocupati de acest aspect, incat au uitat ca frumusetea chipului vine din interior, vine din inima.

Credeti ca toate produsele make up, tot ceea ce vedeti la televizor sau pe internet, va ajuta sa imbunatatiti ceva? Machiajul pentru mine este o masca. O masca ce acopera toate "defectele". Dar care "defecte", stau si ma intreb?! Defecte care defapt El ni le-a daruit, dar acestea nu se numesc defecte deoarece noi suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar in Dumnezeu nimic nu este defect. Infrumusetarea trupeasca are rolul de a aduce intunericul in sufletele noastre, pe cand in Dumnezeu intuneric nu este, ci Lumina Lui este nepatrunsa si neapropiata . Insa nu toti stiu aceasta. Sau cei ce stiu, nu vor sa creada. Nu vor Lumina.

Cand ne mandrim cu trupurile noastre, sufletul devine mort. Smochinul acoperit de frunze este arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoința Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câți asemenea smochini nu sunt în viața duhovnicească?! (Sf. Teofan Zavoratul).

La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Caci mandrindu-ne cu trupul nu dobandim bucurie sau plinatate, ci golirea bunatatii din suflet. Si putem spune ca nu suntem impliniti atunci cand aratam bine, ci doar atunci cand suntem apreciati pentru ceea ce suntem cu adevarat inauntrul nostru. Si fara frumusetea sufletului, nimeni nu este apreciat cu adevarat.

Read more

29 Ianuarie 2010

Seducţia harului liturgic

Când eram mică, mergeam la biserică în fiecare duminică şi în zilele de sărbătoare cu mama mea ori cu bunica. Resimţeam totul ca o sărbătoare, ne îmbrăcam frumos, luam o floare din grădină ca să o punem la o icoană, sau pur şi simplu să o ţinem în mână, mă bucuram că toate "băbuţele" mă mângâiau pe păr şi îmi dădeau câte o bomboană. Mai era bucuria colivei de la vreun parastas, un lănţişor sau o iconiţă strălucitoare cumpărate pentru mine că am fost "cuminte". Dar peste toate acestea îmi aduc aminte de un fel de bucurie pe care o găseam la biserică şi pe care o aduceam acasă.

Când am mai crescut, lucrurile s-au schimbat. Preferam filmele pentru copii del ora 10 de la TV, puse parcă intenţionat, ca să oprească toţi copiii de la mersul la biserică. Mama ne mai certa... şi aşa a apărut un fel de reticenţă. Apoi, în adolescenţă, mergeam că "aşa trebuie" să facă un copilul credincios, cu frică de Dumnezeu...dar gândul meu nu era la biserică.

Au trecut anii...şi mergeam la biserică fiindcă aşa făceau părinţii, că trebuie ca şi copiii noştri micuţi să fie educaţi în acest sens. Şi cu toate acestea, simţeam ceva tainic şi liniştitor în timpul slujbei.

Asta până într-o zi, când mi-am pus serios întrebarea: Cum a rezistat Biserica Ortodoxă atâţia ani, în timp ce alte "biserici" aveau mereu nevoie de o "trezire"...

Îmi aduceam aminte de fiorul acela din copilărie, şi am simţit un dor adânc şi o sete de a înţelege Sfânta Liturghie. Şi Domnul a "întâmpinat" această căutare a mea cu o conferinţă organizată de ASCOR pe această temă, apoi am primit în dar o carte "EUHARISTIA -Taina împărăţiei" de Alexandre Schememann, apoi am participat la o tabără unde un părinte a explicat pe înţelesul tuturor, ce se petrece la Sfânta Liturghie.

M-a copleşit totul...Taina pe care o resimţisem din copilărie, se dezlega miraculos în sufletul meu. Simţeam "seducţia" Harului liturgic! Atât de copleşită am fost de frumuseţea Sfintei Liturghii în tot ceea ce conţine aceasta!!! Am plâns mult atunci, şi de atunci la fiecare slujbă am lacrimi în ochi, mă copleşeşte prezenţa lui Dumnezeu, mai ales în timpul cântării "Pre Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim Doamne...."

Mă uit înfiorată, printre lacrimi, când preoţii stau cu mânile ridicate rostind rugăciunea cu glas tare, amplificat de staţia de audio, în timp ce corul cântă încet această cântare. Îmi spunea o mătuşă de a mea, maică la Mănăstirea Văratec - Neamţ, că este unul dintre cele mai importante momente din slujbă.

Prin acestea vreau să concluzionez: până nu înţelegem deplin Sfânta Liturghie dintr-o dorinţă sinceră, mersul nostru la biserică va fi ,,greoi", va fi o doar o ,,formă", vom fi ,,absenţi" de la marea ,,sărbătoare" de acolo...şi nu vom avea partea de frumuseţea ,,liturghiei de după liturghie", a unei vieţi noi, schimbate, în care inima noastră să bată mereu în ritmul cântării: ,,Pre Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru." Mă gândesc: până nu guşti, până nu simţi, până nu te ,,îmbeţi", mersul la biserică ramane doar ,,mers"...

( Mariana L. )

Read more

Ce dragă-mi este vecernia!

Aş vrea să vorbesc câteva cuvinte despre Vecernia la bisericile de mir şi în mod special la Vecernia din zilele de lucru. Mă refer la bisericile de mir deoarece în oraşul în care sunt nu există mănăstiri, aşa că nu mă pot referi la problema asta. Dacă Sfânta Liturghie e datoria minimă ce trebuie s-o îndeplinim faţă de Dumnezeu şi Sfântul Maslu este slujba prin care căutăm ajutor la Dumnezeu pentru necazurile noastre pământeşti, la Vecernie nu sunt prezenţi aşa mulţi credincioşi. Mie  îmi este atât de dragă Vecernia...

Motivul principal e că participarea la această slujbă e un ritual de dragoste al omului faţă de Dumnezeu. Atunci când eşti obosit(ă) după o zi de muncă singurul lucru pe care îl ai în cap e să te duci în locul cel mai drag ţie şi care te odihneşte: acasă la soţ/soţie, copii, televizor, calculator etc. Cei care merg la Vecernie o fac tot din acelaşi motiv, pentru că aici găsesc ceva ce îi odihneşte. O întâlnire cu Cineva care îi odihneşte, o vizită la un Prieten pe care cei care vin la biserică Îl iubesc şi sunt odihniţi de El. Dar ce este iubirea?

Când ne gândim la ceea ce este iubirea de obicei ne apar în minte nişte declaraţii de dragoste nu ştiu cât de măreţe, sacrificii uriaşe pentru cel iubit şi tot felul de nebunii prin care să-i arătăm persoanei iubite ce simţim pentru ea. Dar experienţa ne arată că de obicei aceste iubiri pe cât de explozive sunt, pe atât de repede se sting şi uneori se transformă chiar şi în ură.

Read more

28 Ianuarie 2010

De la o carieră de succes la o carieră de mamă

Cu adevarat cel mai important este sa fii mama, nu se compara cu nimic si va spun asta din proprie experienta. Pana la 32 de ani am fost o femeie de afaceri in domeniul high-tech, cu multi bani, succes, frumoasa, cariera deosebita, calatorii in strainatate, lume multa, petreceri luxoase, apreciere si admiratie de la cei din jur, mult invidiata, etc.

De cand am nascut primul copil am abandonat de buna voie toate acestea, acum la 40 de ani am deja 3 copii si sunt mai fericita ca niciodata, iar programul meu zilnic se imparte intre bucatarie, gatit, vase, rufe, curatenie, ordine in casa, maturat curtea sau spalat podeaua. Dar mai si ies din cand in cand, ies la cumparaturi, duc copiii la scoala/gradinita, ii aduc, mergem la doctor sau la teatrul de papusi.

E ceva schimbare fata de acum 8 ani, nu? Si credeti-ma, nu as da “cariera” mea de acum, cea de mama, pe cea pe care o aveam inainte. Doar fiind mama am gasit cu adevarat linistea si echilibrul sufletului meu, adevarata implinire, pe care nici o cariera de succes in afaceri nu ti-o poate da. Mare e Dumnezeu si minunate sunt binefacerile Lui, nu pot decat sa ii multumesc zi si noapte pentru fericirea pe care o traiesc de 8 ani.

Read more

Rugăciune la moartea prietenei noastre Cosmina Andreea

Doamne, Doamne, Creatorule si Ziditorule a toate, Cel ce ai pus in sufletul omenesc puterea dragostei ce leaga inimile apropiate si ne-ai dat noua, ca pe o sete, trebuinta de a ne cauta semeni, spre a ne impartasi aceleasi ganduri si simtiri, insuti Tu, Preabunule Doamne, cauta cu indurare spre durerea grea care-mi framanta astazi fiinta, ca si oarecand durerea care a lovit pe proorocul si imparatul David care, la stirea mortii prietenului sau Ionatan, astfel jelea: "Munti din Ghilboa! Nici roua, nici ploaie sa nu cada peste voi! Cum au cazut vitejii in mijlocul luptei ?! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, ma doare de tine, frate Ionatane! Tu erai placerea mea, dragostea ta catre mine era uimitoare!". Asculta Doamne, rugaciunea pe care eu, smeritul, Ti-o inalt din inima curata, dar franta de durere, precum ai ascultat rugaciunea Fiului Tau si Mantuitorului nostru. Care venind in Betania si afland mort pe prietenul Sau Lazar, S-a intristat cu duhul si-l plangea in fata iudeilor, care vazandu-L au grait: "iata cat il iubea de mult!". Dă, Doamne, sufletului roabei tale Cosmina Andreea iertare pacatelor cate ca un om, cu stiinta sau fara stiinta, a savarsit in aceasta viata si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie, ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor. Amin! (Adriana Dar din Dar)

Read more

,,Rugăciunea-fiică şi mamă a iubirii"

Deseori cautam sa fim placuti in fata oamenilor, si nu in fata lui Dumnezeu. Cautam iubirea, dar nu stim sa iubim fara ca ceilalti sa ne iubeasca.

Ce este iubirea? Este usor sa spui ,,iubesc" si doar atat. Dar cati dintre noi iubim cu adevarat? Ne documentam din reviste sau apelam la teste psihologice pentru a afla ce este iubirea, mintea noastra  fiind  intunecata complet de mass media. Iar apoi, cand toate acestea ne dau un raspuns total fals cautarii noastre, cadem in capcana vicleana a diavolului crezand ca totul este nedrept in viata, chiar si dragostea.

Insa ,,Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Lui" (Evrei 6:10). Credeti ca Domnul nu stie iubirea noastra? El fiind insusi izvor al dragostei - credeti ca va socoti totul nedrept !? In niciun caz. Cel ce a fost rastignit pe Cruce pentru noi, nu s-a plans zicand ca ,,este nedrept!". Nedrept gandeste cel ce are inima acoperita de pofta lumeasca si de desertaciune- insa, acestuia chiar El ii sopteste ca a venit pentru cei pacatosi in lume, si nu pentru cei drepti.

Stim destul de bine ca suntem datori sa ne iubim unul pe altul deoarece El ne-a iubit mai intai. As intreba acum: ,,de ce nu o facem" dar ceva ma impiedica sa o fac. Mai bine intreb ce se intampla cu cel care nu stie iubirea noastra. Cu cel...care nu stie sa iubeasca. Iarasi Scriptura ne da un raspuns: ,,Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4:8). Ei, acum ni se mai pare nedrept? Cand vine vorba de cunoasterea de Dumnezeu, incepem sa ne punem intrebari legate de iubirea noastra- si astfel descoperim ca nu este desavarsita.

Cand aproapele nostru nu vede dragostea si grija ce i-o purtam, primul pas ce trebuie parcurs este rugaciunea. Parintele Cleopa spune: ,,Rugaciunea este fiica si mama a iubirii.". Prin aceasta noi intelegem ca fara rugaciune nu se poate naste iubire adevarata; nu se poate cladi o prietenie, fara Hristos nimic nu se poate construii. El fiind insusi Temelia.

Rugandu-ne pentru celalalt, va dobandi el, cat si noi, Cununa cea Adevarata, Bucuria cea Vesnica...Cununa Dragostei si a Rabdarii.

Dar si atunci cand ne rugam, apar unele ,,piedici" daca pot sa le numesc asa. Se intampla ca rugaciunea noastra sa nu fie spre folos, si atunci incepem sa deznadajduim crezand ca Domnul intarzie prea mult la chemarea noastra. Dar ,,Domnul nu intarzie cu fagaduinta Sa, dupa cum socotesc unii ca intarzie, ci indelung rabda pentru voi, nevrand sa piara cineva, ci toti sa vina la pocainta." (2 Petru 3:9). Hristos a spus sa cerem, dar depinde de ceea ce cerem. Daca ne rugam pentru sufletul celui cazut in pacat, daca suferim pentru cel iubit si cautam dreptatea, rugaciunea va fi ascultata si de asemenea, spre folosul nostru. Caci Apostolul ne spune: ,,De veti patimi pentru dreptate,fericiti veti fi" (1 Petru 3:14)

Iata cum cuvintele Sfintilor incep sa ne intaresc. Incep sa ne lumineze si ne dau curaj sa staruim si mai mult in rugaciune, caci prin aceasta vom descoperi ce inseamna iubirea; ,,Staruiti in rugaciune priveghind in ea cu multumire". (Coloseni 4:2). Atunci cand devenim nemultumiti si intristati de cererile neimplinite,pacatul patrunde in noi iar necredinta creste. Dar cand iubim-nu mai putem afirma acelasi lucru.

Majoritatea tinerilor aleg asa-zisa iubire ,,in taina". De ce taina? Deoarece exista o teama, o frica ascunsa in sentimentele acestora. Dar iata cum Sfantul Apostol Pavel ne lumineaza dinou spunandu-ne ca ,,in iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica". Mai avem acum teama de a ne marturisi sentimentele in fata celui iubit? Teama de a ne ruga pentru el?

Aceste sentimente defapt, un tanar ar putea usor sa le marturiseasca prin faptele sale. Nu exista cuvant pentru a-i arata celuilalt dragostea noastra. ,,Dragostea este adevărata slujbă pentru Dumnezeu"spune Sfantul Ciprian. Iubindu-i pe altii, iL iubim pe El- care este Iubire. In clipa in care ajungem sa iubim, putem spune ca trecem de la moarte la viata, precum scrie in Epistola: ,,Am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte".(1 Ioan 3,14). A-l iubi nu inseamna a-l cerceta atunci cand ii este bine, ci atunci cand ii este rau. Asta este iubire, cand fiecare durere a fratelui este si a noastra. Cand aproapele nostru varsa o lacrima, noi sa varsam poate mii si mii de lacrimi pentru el. Caci Hristos spune : ,,Fericiti cei ce plang,caci aceia se vor mangaia".Am citit undeva ca ,,a iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita". Cat de adevarate pot fi aceste cuvinte...

Prin iubire, incepem sa iL descoperim pe El. Insusi iubirea Sa patrunde in inima noastra insetata de schimbare,insetata de dor. Iar in iubirea Lui, vom invata sa ne iubim unii pe altii-dupa porunca Mantuitorului. Cazand in fata Lui cu iubire, rostind cuvinte curate si aducandu-I multumire pentru toate, vom urca mai sus decat pricepe mintea noastra-pe Scara Mantuirii. Caci ce rost au rugaciuni,acatiste multe, si lipsa de iubire? Prin propriile cuvinte, vom dobandi si iubirea. Toate vin prin credinta si nadejde, iar acestea le putem gasi doar cerandu-I Lui ajutorul neincetat. Devenind doar fii ai iubirii, fii si slujitori ai Lui- fii ai rugaciunii si nu fii pacatului. Fii ai dragostei...iar Dragostea nu cade niciodata.

Inainte sa inchei, as vrea sa marturisesc ca nu am scris acestea doar pentru ca ceilalti sa ma aprecieze pentru ceea ce fac, ci doar ca ceea ce scriu  sa ii trezeasca si pe ceilalti tineri, apoi acestia sa ii urmeze lui Hristos. Nu sunt vrednica sa vorbesc despre Iubirea Lui- dar atata timp cat El ne-o face cunoscuta noua, si eu, o nevrednica...vreau ca ceilalti tineri ca si mine de altfel, sa o simta. Caci ,,dragostea si bunatatea lui Dumnezeu noi am gustat-o, iar dulceata aceasta nu o vom putea uita nicicand".

(Georgiana)



Read more

27 Ianuarie 2010

Voia liberă şi harul

De va zice cineva: Profetul plângând (E vorba de Ieremia) a adus în lume o învăţătură strâmbă. Ne răpeşte libertatea zicând că aceea ce trebuie să facem nu atârnă de noi. Deloc: plângerile lui întăresc tocmai contrariul. După ce a zis: “Calea omului nu stă în puterea lui” – nu s-a oprit aici, ci a urmat: “Omul nu va merge şi nu-şi va îndruma mersul de la sine…” Ceea ce vrea el să zică, este că: Nu atârnă totul de noi. O parte de noi, alta de Dumnezeu.

Să alegem ce-i mai bun – să voim binele – să pornim la săvârşirea lui; să ne silim la tot felul de nevoinţe, iată care este partea voii noastre; dar să ducem lucrarea până la sfârşit, să nu cădem în drum, să ajungem la izbândă, iată ceea ce atârnă de harul de sus.

Dumnezeu a împărţit virtutea cu noi; n-a lăsat-o să atârne toată de noi, ca să depărteze de la noi păcatul trufiei – şi nici n-a luat-o întreagă în atârnarea lor, ca să nu ajungem la trândăvie. Făcând să atârne de noi o mică parte a sarcinii – săvârşeşte El pe cea mai de seamă.

Că cei mulţi s-ar lăsa încântaţi de trufie şi de obrăznicie dacă totul ar atârna de noi, dovada o găsim în vorbirea fariseului: ştim cât s-a semeţit, ce vorbire trufaşă a ţinut – şi cum deşertăciunea îl purta pe deasupra lumii întregi. Pentru aceasta Dumnezeu n-a lăsat totul în puterea noastră, ci a făcut să atârne de noi numai puţin, ca să aibă cuvenit cuvânt să ne dea dreptele cununi.

Şi şi-a arătat gândul în acea pildă când zice că găsind către al unsprezecelea ceas nişte lucrători, i-a trimis şi pe ei să lucreze în via sa. Ce-ar fi putut ei să lucreze în ceasul acela? Era totuşi de-ajuns în ochii lui Dumnezeu acest scurt răstimp ca să le dea plata deplină.

Ceea ce, aşadar, vrea să zică profetul, este că izbânda nu atârnă de noi, ci de ajutorul dumnezeiesc – în vreme ce alegerea unei căi atârnă de noi şi de voia noastră. Dar atunci, veţi zice, dacă izbânda atârnă de ajutorul dumnezeiesc, eu n-aş putea, la întâmplare că nu izbândesc, să fiu părtaş vreunei învinuiri. Când eu am adus tot ce puteam aduce de la mine, când am ales o cale, când m-am pus pe lucru, dacă Dumnezeu, stăpânul desăvârşirii nu mă însoţeşte, nu-mi întinde mâna, eu mă aflu la adăpost de orice dojana. Dar aceasta nu se întâmplă, da, nu se întâmplă… E cu neputinţă ca atunci când noi am încercat totul, spre a alege binele, spre a-i face voia, Dumnezeu să ne părăsească. Dacă acelora care nu vreau, El le dă sfat şi păreri ca ei să consimtă şi să vrea – cu atât mai mult nu-i va părăsi pe cei care, ei înşişi fac buna alegere.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Read more

Soţia mea este mamă

07-v4sDe un ani şi şapte luni în viaţa mea şi a soţiei mele a venit Sofia, o fetiţă care ne luminează faţa în fiecare dimineaţă, care ne scoate imediat din orice supărare cu zâmbetul ei smerit, cu ochii ei luminoşi, cu faţa ei veselă. Copilaşul nostru drag ne-a schimbat viaţa, ne-a făcut să fim mai bucuroşi, ne-a ajutat să vedem lumea altfel, ne-a schimbat obiceiurile, ne-a dat peste cap principiile....

Soţia mea (Iulia) înainte să ne-o dăruiască Dumnezeu pe Sofia, avea un serviciu normal, nimic deosebit, fără un salariu mare, fără beneficii multe, fără responsabilităţi copleşitoare, ci un simplu serviciu de birou. Iulia nu are un talent deosebit, nu excelează prin ceva anume. Deşi şi-ar fi dorit, Iulia nu este nici medic, nici avocat, nici jurist, nici inginer, ci e simplu doar Iulia. Deşi i-ar fi plăcut să ştie mai multe limbi străine, să conducă un proiect de marketing, să fie manager, să aibă propria afacere, să se descurce singură, să fie o femeie de succes, totuşi nu e nimic din toate acestea, ci e simplu, doar Iulia.

Iulia e mamă !

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

 

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro