“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Octombrie 2009

31 Octombrie 2009

Amintește-Ți de copilul care se străduia să se îngrămădească în Raiul Tău

2976750-mdIisuse al meu, vin astazi la Tine. Lasa-ma, Doamne sa-mi ingrop fruntea si obrajii tineri in poala vesmantului Tau. Primeste-ma sa-Ti multumesc pentru cei 23 de ani care se implinesc de cand ai deschis ochii mei prima data in lumea aceasta.

Lasa-ma sa-Ti amintesc de copilul care Te cauta printre stele, de copilul care neintelegand ce este moartea trupeasca, Te ruga sa nu il lasi sa moara niciodata. Aminteste-Ti de copilul care se straduia sa se ingramadeasca in Raiul Tau... Aminteste-Ti, Bunule de acest copil si binecuvinteaza-l. Binecuvinteaza-l, Doamne, ca e inca atat de viu in inima mea.

Lasa-ma sa-Ti amintesc de acel tanar care a cazut de atatea ori, care Te-a uitat, Te-a pierdut. Aminteste-Ti, Doamne de acel tanar nepriceput care rataceste in trufia lui. Aminteste-Ti Doamne si de dorul lui tot... Aminteste-Ti de el, iarta-l si binecuvinteaza-l, Hristoase, ca e atat de viu in mine... Binecuvinteaza-l ca inaintea Ta isi pleaca fruntea tanara, ... inaintea Ta, Vesnicule Doamne.

Binecuvinteaza, Doamne, anii care au trecut si binecuvinteaza anul pe care il deschizi astazi inaintea mea.

Ajuta, Doamne, tanarul si copilul din inima mea si da-i voie Bunule sa imbratiseze Piciorutele Tale. Da-i voie sa-si lipeasca obrazul de ele si ingaduie buzelor nevrednice sa le sarute...

... si cu mila Ta, miluieste-ma...

Read more

Despre plecarea părintelui Teofil

imagine.jpgDespre plecarea parintelui Teofil, am aflat ieri, in timpul slujbei Sfintei Liturghii...mi-a tresarit sufletul cand am auzit....ne rugam pentru adormitul părintele arhimandrit Teofil...gandul mi-a zburat catre duhovnicul de la Manastirea Sambata si m-am intristat pentru ca nu am apucat sa il cunosc personal; il port insa in inima, de cand l-am vazut pentru prima data, acum aproape 4 ani, intr-o librarie, pe coperta unei carti...de atunci biblioteca mea se imbogateste mereu, pentru ca oricand, o carte in care sunt scrise cuvintele de folos ale parintelui, ajunge , dupa ce a fost citita si rascitita, langa celelate.

In vara lui 2007, am ratat, din neascultare as putea spune, pentru ca in loc sa il astept si pe sotul meu, m-am grabit sa intru in biserica...eram la Manastirea Sambata...cand am iesit, sotul meu mi-a spus ca a trecut pe langa el, un parinte orb, insotit de mai multi preoti...mi-a spus ca parea obosit...nu am mai indraznit sa il caut, cu toate ca tare mi-as fi dorit sa ii sarut mana si sa primesc o binscuvantare parinteasca...m-am multumit sa cumpar de la pangar, setul de 12 brosuri cu cuvinte de invatatura si sa sper ca il voi intalni alta data.

De ieri, acest "alta data", a capatat o alta dimensiune...acolo unde a plecat parintele, e loc pentru toti, dar e nevoie si de multa lupta ca sa ocupam un loc.

Parintele a implinit anul acesta, in martie, 80 de ani...L-a iubit mult pe Dumnezeu si a primit multa iubire de la Dumnezeu...daca veti citi cartile scrise de domnia sa, veti vedea cat de mult a fost iubit si mai ales acum, cand pleaca spre un alt drum, pentru ca, asa cum spune psalmistul David:

"10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; 11. Iar de vor fi in putere, optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere."

Sarut mana, parinte Teofil si sa ajute Bunul Dumnezeu, ca sambata, la Sambata, sa fie vreme frumosa iar peste cei care se vor ruga, sa coboare bucuria si pacea!

Bucurati-va si voi, cei ce ati citit pana acum si gustati din dulceata cuvintelor parintelui Teofil:

„Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?“

„Cel dintîi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvîntul: „Bucuraţi-vă!“. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvîntul «Bucură-te!». Aşa încît unii au şi tradus cuvîntul acesta ca un cuvînt de salut, dar poate fi şi un cuvînt de îndemn la bucurie. Cînd Domnul Hristos S-a întîlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormîntul gol le-a spus: «Bucuraţi-vă!». Şi după aceea, îndată: «Nu vă temeţi!» Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: «Nu vă temeţi!». Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi! (...) Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi». S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mîntuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mîntuitorului dinainte de Pătimire. (...) Să ştim că dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rînduială. Să ştim că dacă n-avem curaj, dacă sîntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu sîntem în legătură cu Mîntuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gîndi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.“

Cele doua citate au fost preluate de aici.

Read more

Amintiri cu Părintele Teofil

DSC_0341-sambata-de-susAnul trecut, intr-o dupa-amiaza, am fost prima data la manastirea Sambata de Sus. Cand clopotele au vestit ceasul slujbei de seara, fiind in curter manastirii, am observat mirat cum calugarii si oamenii aflati in preajma mea nu au intrat in biserica centrala din mijlocul curtii interioare, ci au inceput sa urce grabiti scarile aflate in stanga, catre etaj (aflat deasupra corpului de chilii, cred).Cu sfiala, am urmat si eu acelasi drum, descoperind astfel biserica aflata acolo.Curand, ajutat de un ucenic, a sosit si parintele Teofil Paraian.

Toata slujba s-a desfasurat parca in alta lume, departe de cea de afara si apropiata din ce in ce mai mult de Cer.La terminarea slujbei, parintele a trecut din nou prin fata mea, la cativa pasi. Nu am putut schimba nici macar un cuvant, dar am simtit pur si simplu ca dinspre dansul radia atata simplitate, blandete, bunatate, liniste, sau intr-un cuvant, sfintenie...atat de aproape! Voi pastra vesnic in inima acest moment, mic ca timp fizic, aparent banal, dar dar care straluceste pentru mine ca o candela.Voi incerca sa fiu si eu mai bun, mai rabdator, mai iubitor, sa citesc mai mult din povetele dansului, si sa mai ajung la Sambata de Sus pt a pune acolo macar o floare, un gand bun si o rugaciune...

(Adrian Tutu)

Read more

30 Octombrie 2009

Fericirile - noua invitaţii la fericirea lui Hristos

Floreal  composition with a view on the dolomitesFericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neinteles de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce etc. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata. Este tot ceea ce isi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere si absolut nimeni nu poate primi. Este TOT! Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci El este vesnicia. Daca este infometata de Adevar, atunci Hristos este Adevarul cel mai curat si mai pur. Daca sufletul suspina dupa lumina, atunci la El va gasi Lumina cea care il va imbratisa si il va mangaia o vesnicie.

Si daca, pur si simplu, omul vrea doar sa fie fericit, atunci nu are decat sa-I ceara lui Hristos sa Se apropie, sa vina, sa-l primeasca si sa-i ofere in dar tot ceea ce de la inceputul veacurilor a pregatit pentru el. Fara sa-i ceara ceva in schimb, caci omul este nevolnic si mult prea neputincios. Fara sa-l traga la raspundere pentru ce a facut pana sa-l intalneasca, caci fiinta omului este atat de mult imbibata de pacate incat adeseori nici el nu stie ce mai este bun si ce mai este rau in el.

Omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusa lui Hristos, de fapt tot pe El il cauta. Tot pe El il striga si tot de El ii este dor. Fericirea este sensul vietii lui. O clipa de durere si o masura de neasteptata suferinta il intuneca, il dezamagesc si il fac vecin cu neantul.

Daca omul uraste ceva pe lumea aceasta, atunci doar suferinta proprie o uraste. Inima lui e facuta sa se umple cu bucurie si cu lumina. Este ca o camara in care trebuie sa intre Hristos. Si, in acel moment, inima gusta Fericirea si nu mai cauta nimic. Nu mai vrea nimic. Nu o mai intereseaza nimic din ceea ce o interesa pana atunci. Este fericita. Iubeste si este iubita. Are cerul in ea si uita pamantul. Are raiul in ea si uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine...

Oare cati ne dam seama ca sufletul nostru este ca un copil care scanceste si suspina molcom dupa ceva sau, mai bine zis, dupa Cineva? Zi si noapte. Vrea mereu ceva si nu este niciodata multumit. Vrea mangaierea lui, dar noi nu stim cum sa i-o dam. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o cautam in lume si tot nu o gasim. Iar sufletul ramane trist uneori o viata intreaga. Unii, poate ca cei mai multi, o luam pe drumuri gresite. E drept ca scrie pe ele fericire, dar nu este ceea ce vrea sufletul nostru. El vrea pe Hristos. Iubirea si iertarea Lui. Nu-L cunoaste, dar il banuieste. Iar noi ii dam altceva. Mereu altceva. El plange un timp si apoi amorteste. Tace si uita ca mai exista. Pentru ca noi ii dam doar fericirea care bucura trupul. Ii dam o hrana mincinoasa, care nu-l satura si nu-l bucura.

Placerea trupeasca nu da nimic sufletului. Noi credem ca da si ne aruncam in tot mai multa placere a trupului. Oricare ar fi aceasta: desfrau, alcoolism sau pur si simplu body-building. Trupul devine de acum copilasul care scanceste si suspina dupa tot mai multa fericire si tot mai multa mangaiere. Iar sufletul se vede uitat. Iar daca el nu il are pe Hristos, nu mai vrea nimic. Tace si uita. Se ascunde in noi si se pierde in gandurile noastre. Nu ne reproseaza nimic. Nu ne supara cu nimic. Asteapta doar o clipa de "neatentie" a noastra si mai scanceste din cand in cand. Cu o lacrima ce curge in inima si se revarsa pe ochii lui Hristos. Dar noi nu ne amintim de el. Am uitat cum plange sufletul nostru. Si credem ca tot trupul este cel care a plans. Si o luam de la capat.

Ne hranim cu nefericire un timp, o viata, desi Fericirea este mereu in umbra noastra, mereu gata sa intre in noi, sa ne invadeze cu lumina si cu adevar. Hristos este singurul Care stie cum se creste, cum se mangaie, cum se hraneste si cum se bucura un suflet. Este Tata si Mama in acelasi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le banuim. Este Cel ce ne da sens si mantuire. Trebuie doar sa vrem. Cu dina¬dinsul. Asa cum un copilas, atunci cand isi vede mama, nu se mai uita la nimic si la nimeni doar ca sa ajunga in bratele ei. Nu conteaza ca se impiedica si ca nu stie sa mearga. Caci stie instinctiv ca acolo este hrana si mangaierea lui. Acolo ii va fi cald si bine. Si oricat s-ar fi jucat, oricat ar fi alergat, tot de bratele materne ii este dor. Asa si sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual ii spune clipa de clipa ca acolo este locul lui.

Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Si nu este un simplu om ce a trait acum doua milenii si care ne-a invatat sa fim mai buni sau, din contra, cum zic unii, sa traim in patimi care ne umplu de neputinte. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Este Persoana care poarta in Sine toata Fericirea, toata Lumina si toata Bucuria unei vesnicii. De dinainte de om si o vesnicie dupa el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca sa Se daruiasca pe Sine. Este exact ceea ce ii trebuie omului. Insa cum acesta, poate ca prea des, rataceste spre fericiri inexistente, El a spus si continua sa-i spuna omului ce este Fericirea. Din respect si din iubire fata de el nu-l bruscheaza, nu-l trage de maneca si nu-l leaga de Sine. Doar arunca raze de iubire peste ochii sufletului nostru si ne invita sa fim liberi. Sa accep¬tam ca in afara de El nu avem nici macar o sansa sa fim fericiti. Vesnic fericiti! Asa cum si El este! Ne roaga sa ne uitam o clipa in ochii Lui si tot o clipa sa uitam de noi insine si de ceea ce am considerat a fi fericire.

Ne invita sa gustam din iubirea Lui. O invitatie tacuta si usoara. O invitatie pe care scrie exact numele fiecaruia dintre noi. Nu se manie daca n-o deschidem si nu ne condamna daca primim "invita¬tiile" altora, fara nume si fara expeditor. Ne invita sa uitam macar o clipa din viata noastra de ceea ce ne bucura pana atunci si sa Il luam in serios. Sa vrem a asculta scancetul sufletului propriu si sa ne intoar¬cem de acolo de unde am plecat.

Pentru a nu avea pricina de ratacire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire. N-a ascuns nimic. Nu a pastrat nimic pentru Sine. Cel ce avea sa mearga pe Cruce tocmai pentru ca omul sa poata sa fie fericit i-a aratat omului unde sta fericirea. Nu l-a amagit cu vorbe mari si a cautat sa nu idealizeze A spus totul brut. Realitatea care, desi doare si provoaca, este asa numai pentru ca omul se incapataneaza sa caute alta fericire. Nu asa cum Hristos vrea, ci dupa cum el vrea. Omul se minte, in timp ce Domnul nu ne poate minti. Si continua sa repete pana la sfarsitul veacurilor cele 9 Fericiri. Cele 9 modalitati de a gusta fericirea lui Hristos. Nu exista alte posibilitati si nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea sa ocoleasca si s-o ia pe scurtatura. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decat a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru ca omul vrea mereu o zecea fericire: cea carnala, a trupului! Hristos n-a cunoscut-o si nu o poate accepta si nici intelege. Trupul Lui a fost pe Cruce si acum este in altarele bisericilor. Nu provocator de placere, ci ca si un Leac, un Medicament care sa ne intareasca macar pe unul din cele noua drumuri spre Fericire.

(Monahul Paulin Lecca)

Read more

Strălucirea credinţei

pasi-impreunaTitlul articolului de faţă exprimă numai o parte din ceea ce vreau să spun. M-am tot gândit câteva minute, la cum să îl numesc şi am ales doar două cuvinte pentru a-l denumi. Însă, în fapt, vreau să spun nu numai despre strălucirea din ochii oamenilor simpli, care vin la slujbele Bisericii, ci şi despre pofta lor de Dumnezeu, despre râvna lor de a atinge elementele palpabile ale sfinţeniei, elementele transfigurate de harul dumnezeiesc, adânc îmbibate de har.

Şi strălucirea şi pofta credinţei după Dumnezeu şi harul Său sunt răbufniri din năuntru, de sub craterul minţii şi al inimii trecut prin multe dureri şi bucurii, prin toate cele ale vieţii noastre.

Astăzi am împărtăşit vreo 20-30 de copii şi oameni maturi, am spovedit pe cineva, cu probleme grave şi am văzut, în ochii celor îngenuncheaţi la trecerea cu Cinstitele Daruri, râvna vie, necenzurată, neintelectualizată, pentru a săruta crucea din mâna mea şi de a se atinge de veşmintele preoţilor slujitori.

Sunt sentimente cu multă minte sau multă minte, gândire, transmisă concentrat, ca un fluviu. Sunt multe lucruri spuse şi nespuse în acelaşi timp. Un implicit atât de profund, că te face să ai puteri nebănuite, să ai puteri de a sluji ore în şir, deşi e oboseala pe tine cât blocul.

Ce vreau să spun? Mă bucur, căci, cu harul lui Dumnezeu, credinţa românilor ortodocşi străluceşte din ei, ţâşneşte din ei, atunci când Îl simt pe Dumnezeu aproape, în mijlocul lor. Nu ştiu ei prea multe. Nu sunt teologi. Nu ştiu să explice şi, mai ales, să se explice. Nu pot să spună multe lucruri, detaliate, despre credinţa lor.

Dar le ţâşnesc ochii de bucurie, când văd chipul Prea Curatei Stăpâne. Se transfigurează la inimă, când sunt la slujbe. Sărută cu focul credinţei Sfintele Icoane, mâinile preoţilor, care îi spovedesc şi îi înţeleg şi îi odihnesc în cele ale lor, aranjează cu grijă coliva, prescura, mormântul celor iubiţi, floarea pe care o aduc la altar.

Detaliul contează însă, când e vie iubirea. Şi, pentru că iubirea lor de Dumnezeu şi credinţa lor în El e vie, tocmai de aceea împodobesc cu grijă coliva, fac colacii de o bunătate rară, de îi visezi şi după o lună, după ce i-ai mâncat, sunt atenţi, scrupuloşi de atenţi la hainele pe care le dau de pomană, la pomelnicul pe care îl aduc, la tot ceea ce fac pentru Biserica lui Dumnezeu.

Noi, preoţii lui Dumnezeu, trăim din rugăciunile şi din darurile creştinilor noştri cel mai adesea. Ei se roagă pentru noi şi noi pentru ei. Rugăciunea ne ţine împreună. Chiar dacă o sută sau o mie nu se roagă, dar se roagă zece, e de ajuns ca să te simţi în Rai, cu cei 10.

Rugăciunea lor, atenţia lor, iubirea lor, răbdarea lor la slujbă şi la predicile noastre, la statul la coadă pentru spovedanie ne învaţă multe lucruri profunde. Profunde până la lacrimi. Profunde până la a ne schimba viaţa împreună cu ei. Profunde până la sfinţenie.

Şi oare, nu e acesta miezul, lava credinţei, când efervescenţa fiinţei noastre se exprimă în mod năvalnic? O credinţă năvalnică e o credinţă vie. O credinţă năvalnică e harul lui Dumnezeu prezent în ei. Mai trebuie doar luminarea lor cu cele ale teologiei şi ale cuviinţei duhovniceşti. Doar atât. Mai e puţin de făcut, dacă e credinţa, în stare ingenuă, în Dumnezeu. Mai trebuie doar să îmbogăţim datele credinţei, fără ca acest entuziasm dumnezeiesc să scadă.

Ei ne dau din produsele lor, din banii lor, din timpul lor, din iubirea lor, din rugăciunea lor, din viaţa lor. Noi asemenea. Când doar unii dau şi alţii doar primesc, credinţa se stinge, păleşte, e rănită profund. De aceea nu trebuie să ne jignim reciproc credinţa şi entuziasmul, pentru că nu facem două parale.

Dacă ne păstrăm credinţa vie, ne păstrăm prietenia şi comuniunea cu Dumnezeu. Ea este aici, în noi şi cu noi, dacă suntem, cu adevărat, ai lui Dumnezeu şi ne dăm Lui.

Astăzi, ca în fiecare zi, m-am îmbogăţit foarte mult duhovniceşte privind gâlgâirea credinţei oamenilor credincioşi, a confraţilor mei prezenţi la slujbă. Ei m-au învăţat o lecţie profundă de teologie dumnezeiască. N-am fost în stare să le-o mulţumesc direct. Le-o mulţumesc aici, indirect, şi, probabil, unii vor citi mărturia mea de faţă şi se vor bucura.

Dumnezeu să vă binecuvinteze, iubiţii mei fraţi şi iubitele mele surori întru Domnul, pentru ajutorul vostru, extraordinar, ca să mă înţeleg pe mine însumi şi să îmi adâncesc propria mea credinţă, care este şi a voastră! Dumnezeu să vă binecuvinteze, pentru că mult aţi iubit!

(Pr. Dorin Picioruş)

Read more

Da Doamne, am greşit!

9248131-md

Da, Doamne gresesc in fiecare clipa, si uit de binefacerile Tale. Uit in clipa in care gresesc, de invataturile Tale, de blandetea Ta, de glasul Tau… Dar glasul Tau ramane in inima mea pentru ca o inima de pacatos mai pastreaza o raza de lumina chiar si atunci cand este cel mai josnic. Numai Tu stii ce simt si cine sunt eu, ce voi face, ce voi gandi, ce voi spune. Tu imi arati cat de slab sunt in fiecare zi, si cad, cad, cad...si cazut fiind in genunchi indraznesc sa-mi ridic mainile spre rugaciune, caci aceea e singurul lucru ce mi-a mai ramas. Dar rugaciunea e grea in inima mea, iar eu ma simt pustiu.

Doamne cata rabdare ai cu mine? Atata cata am eu cu mine? Doamne cata iubire ai pentru mine? Atata cat am eu pentru aproapele meu? Dar, Doamne cata iertare ai pentru mine?Atata oare, cat iert si eu aproapelui meu? Cum oare am eu pretentia sa cer sa ma asculti, cand eu judec pe aproapele meu si nu am rabdare ascultandu-l? Cum oare am pretentia sa ma iubesti, cand eu in fiecare clipa iti arat ca nu te iubesc? Cum pot crede ca te iubesc, pe Tine, cand eu sunt in stare sa simt manie, suparare pentru aproapele meu? Cum iti pot cere sa ma asculti in rugaciune, cand eu nu-mi ascult parintii?

Da, Doamne eu sunt, si sunt aici tare necajit, si chiar si asa in starea asta eu am nevoie de Tine mai mult ca oricand. Cum voi pune oare inceput bun ? Sa incep de acum? Sa-ti promit? Nu pot...caci firea mea e slaba tare.

Da Doamne, am gresit! Si precum voiesti iarta-ma pe mine!

Read more

29 Octombrie 2009

Fără dragoste, omul este bolnav

7177714-mdDacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata ; dar daca iubesti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu in locul aceluia. Dar în afara de aceasta : Când te iubeşte cineva nu trebue să-ti dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !”

Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceiace s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva cu caldura si sinceritate chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoara cu cea mai mare slavă.

Dacă nu ştii să te porţi bine cu fratele tău, cum vei putea să te porţi bine cu un străin ? Dacă nu ştii să-ţi cârmuieşti bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre tine pe unul din afara ta şi să te uneşti cu el? Vrei ca sa nu auzi vorbindu-se de rău de tine? Nu vorbi nici tu de rău pe alţii ! Doreşti sa fii lăudat? Laudă şi tu! Vrei să fii miluit? Milueşte şi tu! Vrei să fii iertat ? Iartă şi tu ! Vrei să nu ţi se ia bunurile tale? Nu răpi nici tu pe ale altora! Aşa să ne purtam cu cei din jurul nostru, cum dorim sa se poarte şi ei cu noi !

Read more

Vreau să fii aproape de mine din nou

3128270-lgDoamne, astazi dupa multa vreme iti scriu din nou cu sufletul incetosat.Te-am cautat de cateva zile in inima mea si nu te-am mai gasit.Am cautat sa ma rog Tie cu credinta, sa-mi cer iertare ca te supar in fiecare zi, dar nu Te-am aflat. Inima mea bate astazi greu, cu o povara ce numai eu o simt in suflet. Am vazut ca m-ai ajutat enorm in ultima vreme. Parintilor, care o duceau greu cu banii le-ai intins o mana de ajutor si ne-ai salvat de la datorii. Pe mine m-ai ajutat la scoala sa fiu atent, dar totusi. Nu te mai gasesc in rugaciune asa cum eram odata. Nu mai am acea putere sa ma rog Tie ca acum cateva saptamani. As vrea sa ma asculti. As vrea sa pot varsa lacrimi pentru Tine, dar nu stiu cum sa gasesc putina smerenie.

Vreau sa fii aproape de mine din nou, vreau sa nu mai gresesc Tie, vreau.. Dar cate as vrea si nu merit nimic pentru ca sunt pacatos mereu, si doar dupa ce gresesc imi dau seama ca Te-am suparat. Nadejdea mea, unde Te-ai ascuns? In ce loc al inimii mele esti si nu imi pot da seama? De ce nu ma mai pot ruga Tie ca in zilele de demult? Vino in ajutorul meu.Vino si scoate-ma din starea in care sunt. Lumineaza-ma si povatuieste-ma. Dojeneste-ma si pedepseste-ma dar nu pleca de la mine. Nu ma lasa singur in lumea asta atat de rea. Ma gandeam in dimineata asta la viata. Si mi-am adus aminte cat de scurta este si in acelasi timp ma gandeam la nasica, care acum este la Tine. Cat de greu este fara ea. Te rog, sa ai grija de ea acolo in ceruri si sa fie cu Tine, acolo sus.

Caci si noi stim ca a trecut mult timp.  Si va mai trece inca pe atat..

(Tiberiu)

Read more

28 Octombrie 2009

Dependenţa: pornografie - masturbare

bad-tv-1_resizedAs vrea sa supun atentiei urmatorul subiect, deloc de neglijat in opinia mea. In aceasta lume a aparut la un anumit moment un fenomen care se numeste pornografie. In prezent, acest flagel afecteaza cumplit de mult si mica noastra tarisoara.

Ce este foarte interesant este faptul ca se vorbeste mult despre sex, prostitutie, droguri, alcool, tutun, dar nu se vorbeste de cel mai rau dintre toate: masturbarea, ca si consecinta a pornografiei. Este adevarat ca malahieni au existat din vremuri indelungate. Dar in ziua de astazi, datorita existentei pornografiei – pe internet mai peste tot sub toate formele, la T.V. (in special pe anumite programe si dupa miezul noptii), la tarabele cu ziare si reviste, C.D.-uri, DVD-uri etc. – masturbarea este incurajata si exacerbata.

Ma refer la faptul ca exista oameni care nu au ca si inclinatie naturala voyeurismul si onanismul, dar datorita pornografiei devin onanisti cronici. Mai mult, pornografia exacerbeaza masturbarea. O persoana care va privi filme sau imagini porno sau sexy timp indelungat se va masturba din ce in ce mai multe ori, pana la epuizarea psihica si fizica. Ca sa spunem lucrurilor pe nume PORNOGRAFIA genereaza implicit ONANIE colectiva, cu efecte destul de nocive asupra individului si a societatii in general.

Nu reusesc sa inteleg cum de Biserica se opune atat de vehement legalizarii prostitutiei, homosexualitatii, drogurilor si nu se opune pornografiei, fara sa ia nimeni masuri. Acest subiect nu se prea discuta si nici nu este luat in serios! Din pacate, realitatea este cu totul alta. Este plin de adolescenti si tineri internati la psihiatrie, deci la niste varste fragede, cu diferite tulburari psihice: fobii, atacuri de panica, obsesii compulsive, sindrom de oboseala cronica, epuizare psihica insuportabila, depresii etc. Medicii psihiatrii pot recunoaste ca majoritatea acestor tineri au practicat EXCESUL DE MASTURBARE – da, intr-adevar se poate vorbi de exces de masturbare datorat pornografiei. De ce nu ia societatea masuri? Pentru ca industria porno aduce foarte multi bani.

Dar pana cand? Barbatii care se masturbeaza intens sunt vlaguiti de energia vitala, sunt tot timpul obositi, incep sa aiba disfunctii sexuale, tulburari psihice. Le este afectata sanatatea, cariera profesionala, familia, linistea sufleteasca, performantele mentale/intelectuale si uneori chiar viata. Nici cu femeile nu stam mai bine. Ca sa nu mai vorbim de sufletul omului, care prin pornografie se perverteste, iar masturbarea efectiv il ucide. Iar noi toti stam cu mainile in san, in timp ce milioane de tineri stau pe internet pe site-uri porno sau se uita in miez de noapte la reclame si filme sexy/erotice, implicit se masturbeaza de mai multe ori pe zi/noapte din pacate si isi ruineaza sanatatea, viitorul si viata lor.

Si sa nu spuna cineva ca este alegerea lor, ca pot sa nu o faca! Asta este cea mai mare ipocrizie. Degeaba pui bulina rosie cu 18+, adolescentul de 14-16 ani se va uita cu siguranta dupa ora 12 noaptea la asemenea filme (din curiozitate macar).

E normal ca orice fiinta umana sa se excite la vederea acestor secvente iar consecinta tragica este ca pentru a scapa de tensiunea creata sa se masturbeze. Asa ca acest flagel care a impanzit planeta se manifesta si in tara noastra. Tinerii se uita la actorii porno cum fac sex (in diferite ipostaze), isi doresc si ei sa puna in practica, dar pana una alta practica cu brio masturbarea (malahia).

Toate institutiile statului, inclusiv Biserica şi opinia publica nu au ce face si privesc subiectul in mod tacit, in timp ce mii de oameni din tara asta merg pe o cale gresita. De ce ne mai miram ca suntem in plina criza morala si de valori? Se va ajunge ca in Olanda? Sa se faca sex prin locuri publice – in acest caz nu o sa mai fie nevoie de pornografie, o sa existe live.

De ce nu se gandeste nimeni la protectia copiilor, a tinerilor, care reprezinta viitorul acestei tari? In China site-urile porno sunt interzise cu desavarsire. Poate pentru ca rasa asiatica se poate autodisciplina mai bine.

Ma doare sa aflu ca din ce in ce mai multi tineri sufera de acest viciu, aceasta dependenta: pornografie-masturbare. Si ca tot mai multi ajung pacienti la psihiatrie, iar sufletul le imbatraneste la 20 si ceva de ani. Ce poate face o persoana de unul singur impotriva unui sistem care accepta ceva distrugator, ca pe ceva normal? E nevoie de mai multi.

Haideti sa ne trezim cu totii! Intr-o lume in care sa poti sa dai drumul la TV si sa nu iti fie teama ca dai numai peste mizerii, sa deschidem internetul iar la o apasare de tasta sa vizionezi (de multe ori fara sa vrei) intimitatea altor oameni, cu tarabe/chioscuri care afiseaza ostentativ femei dezbracate, ca si cand ar fi cine stie ce cucerire asta. Avem copii mici, care vor creste, vor ajunge adolescenti. Ce fel de oameni vrem sa devina? Ce modele le dam? Femei (semi)-dezbracate pe strada, fara pic de pudoare, pustoaice de liceu versate….Asta este tot ce putem ajunge ca oameni? Nu mai este nici un pic de bun simt?

Haideti sa luam o atitudine cu totii – sa vada ca ne pasa cu adevarat de noi. Altfel, suntem CU TOTII VINOVATI DE MIZERIA IN CARE NE AFLAM !!!

(Flavian)

Read more

Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi

arsenie bocaSfantul Maxim Marturisitorul tine sa ne spuna ca: nu mancarurile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nci facerea de prunci, ci curvia; nu banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt decat reaua lor intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti” (Filocalia vol. 2, pg. 77) Ori ceea ce ingrijoreaza astazi este faptul ca senzualitatea ia locul iubirii si placerea trece in locul comuniunii. Amorul liber este socotit ca un lucru normal, iar casatoria a devenit pentru multi un mijloc lesnicios de a dobandi placeri si o asigurare impotriva neputintelor de la batranete.

Crestinii, insa, stiu bine ca nunta este Taina iubirii, „Taina mare in Hristos si in Biserica”, avand ca scop procreatia (nasterea de prunci) si desavarsirea personala a sotilor, unul prin altul si amandoi prin Hristos Dumnezeu. Parintele Staniloae spune ca cei doi casatoriti in comuniunea si daruirea lor Il privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul. Iar comuniunea dintre sot si sotie se intareste prin copii.

Nenorocirea este ca tocmai acesti copii, care au rolul de a intari comuniunea familiei binecuvantate prin Taina Cununiei, sunt avortati fara mila de mama usuratice si necredincioase cu acordul tatilor lenesi si care nu vor sa-si asume odata cu trairea placerii ce rezulta din actul sexual si raspunderea cresterii pruncilor care se vor zamisli in mod natural, dupa randuiala inscrisa in fire de Dumnezeu, Creatorul vietii. Impiedicarea zamislirii copiilor prin tot felul de mijloace si uciderea copiilor in pantece transforma acutl sexual intr-o sursa de placere fara finalitate, golind astfel pe omul care a ales viata lumeasca de adevaratul lui sens si conducandu-l de fapt spre urmari ce nu vor intarzia sa apara, adica spre nefericire si disperare care vor degenera in final in vicii cu urmari grave.

Transformarea placerilor sexuale intr-un idol duce la alegerea iresponsabila a pornografiei, a mijloacelor contraceptive si a crimei de avort ca modele de viata, incat acestea reprezinta plaga vremii noastre, precum lepra in antichitate si ciuma in evul mediu. O statistica recenta ne informeaza ca prin acceptarea sexualitatii, intreaga tara s-a transformat intr-un adevarat abator in care sunt ucisi fara mila aproape un milion de copii in fiecare an.

Cauza unica a pruncuciderii ramane lipsa de iubire. A omora un copil nenascut inseamna a te pune impotriva vointei lui Dumnezeu, iar pentru femeie inseamna a omori ceva din ea insasi, inseamna a omori iubirea si sfintenia, e un act de violenta asupra propriei persoane, care se transforma patologic intr-un instinct criminal si afecteaza zestrea ereditara. Bunicile si mamele care au facut avorturi, pe parcursul a trei sau patru generatii, lasa urmasilor tendinta nefasta a repetarii aceleiasi faradelegi. Nici un motiv nu justifica actul criminal al uciderii fatului, cauza unica a acestei faradelegi nefiind alta decat lipsa de iubire materna si paterna si ura inspirata de lucrarea de surpare a duhurilor rele, considerata de dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe drept „indracire”. Rautatii si influientei demonice nevazute li se adauga vazut si cabinetele de planificare a familiei aflate in slujba avortului hormonal, si cele aflate in serviciul avortului chirurgical.

De asemenea, impotriva tinerilor si spre distrugerea lor, se folosesc armele psihologice moderne care sub masca „fericirii, binefacerii si modei apusene moderne” ii incurajeaza su fumeze, sa consume alcool, sa priveasca doar filme de groaza, violenta si pornografie, sa se drogheze si sa inceapa cat mai devreme viata sexuala, pentru a-i secatui de vlaga daca se poate cat mai de timpuriu. De la scenele pornografice televizate la proiectele „educative” confectionate de instructorii de sex pentru depasirea „miturilor si prejudecatilor traditionaliste” cum se justifica ei, de la dansurile voit libidinoase din discoteci la lectiile ce se predau in cabinetele de „planificarea familiei”, totul este un atentat impotriva castitatii, una din cele mai de seama virtuti pe care se intemeiaza viata in sanul familiei, este o tentativa de a patrunde in sanctuarele vietii intime binecuvantate prin nunta crestina, cu scopul de a le devasta.

Caci, oare ce poate fi mai rau decat desfraul, aceasta boala groaznica, o adevarata lepra morala care calca in picioare iubirea, fidelitatea, frumusetea si nobletea existentei. Acceptand aceste rele de buna voie, sigur, mergem spre pierzare.

In goana dupa placere, vrand sa inlature responsabilitatea nasterii si cresterii copiilor si sa ramana doar cu placerea impreunarii sexuale, omul a decazut la nivelul practicilor impotriva firii ajungand de la anticonceptionale si avort, adica de la crima premeditata, la degradarea in homosexuali si lesbiene fara rusine, degenerand de la functia de om moral si spiritual la cea de om animalic – decazut din drepturile lui de fiinta omeneasca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aici rezulta si uriasele tulburari sufletesti care rabufnesc sub forma de tot felul de vicii grave, de boli psihice conducand pana la sinucidere si care-i duc la moarte vesnica, sub robia nemiloasa a diavolului.

„Multi considera copii ca o povara neplacuta a casatoriei, de aceea vor sa scape de ei prin vicierea actului natural. Ei urmaresc voluptatea actului sexual, dar evita fecunditatea. Insa nici o ratiune – fie si cea mai grea – nu poate face ceea ce in sine este contra naturii sa fie de acord cu natura si onest. Deoarece actul conjugal dupa natura sa este destinat pentru nasterea de copii, cei ce-l frusteaza de consecintele lui naturale lucreaza impotriva naturii si opereaza rusinos si neonest. De aceea nu-i de mirare ca Dumnezeu a urmarit cu cea mai mare ura aceasta crima si nu de putine ori i-a pedepsit cu moartea cum zice Sfantul Augustin: „Cand este evitata conceptia copilului, este nepermisa si rusinoasa chiar impreunarea cu sotia legitima. Aceasta a facut-o Onan, fiul lui Iuda, si pentru aceasta l-a omorat Dumnezeu”. Biserica crestina, pentru a salva casatoria de la aceasta decadere, in numele trimiterii ei divine, proclama ca oricine lipseste actul conjugal de exercitiul sau natural si de puterea de procreare a vietii, calca legea lui Dumnezeu si a naturii si se face vinovat de o mare nelegiuire”

(Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi - Cuvant inainte)

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro