Cu toţii ştim de Sfintele Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva care se află în Iaşi. Eu până prin liceu deşi eram credincios, totuşi nu eram bisericos. Nu am văzut niciodată Sfinte Moaşte şi nu conştientizam că există aşa ceva în ţară. Vacanţele mele le trăiam la Iaşi dar niciodată nu am fost la Sfânta Parascheva (iar bunica mea era credincioasă deşi nu mergea la biserică deoarece avea o boală la picioare, ce o făcea să nu poată merge mult iar în zona unde eram nu erau biserici foarte aproape).

Mai târziu am aflat de Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Parascheva şi m-am întors la credinţă, dar atunci bunica mea murise (Dumnezeu s-o odihnească) iar bunicul meu stătea cu noi în alt judeţ (Dumnezeu să-l odihnească  La un moment dat cunosc o tânără ortodoxă credincioasă pe internet, o tânără din Suceava (era prima fată credincioasă şi cu un suflet bun pe care o cunoscusem). Eram în general un om foarte retras aşa că nu prea le aveam cu relaţiile umane. Cert e că mă îndrăgostisem de ea pe internet. Am avut multe de pătimit pe chestia asta şi de aici am ajuns într-o înşelare demonică. Dumnezeu îmi zise ceva dar vrăjmaşul şi-a băgat coada şi a stricat tot mesajul Domnului ducându-mă la convingerea că voia Domnului e să mă căsătoresc cu această fată.

Îmi amintesc că prima oară când am vrut să mă duc la Sfânta Parascheva i-am spus mamei mele (care nu era foarte credincioasă) despre dorinţa mea şi ea mi-a spus că într-o zi va merge cu mine (pe scurt m-a amânat pe un timp nedefinit). Aceasta a fost prima refuzare a chemării Sfintei Parascheva.

A doua chemare a fost cu această fată din Suceava (o chema F.).  Ea îmi spunea că nu mă pot îndrăgosti de ea cât timp n-o cunosc şi nici ea nu cred că ştia foarte bine pe ce lume trăia (spun asta în sensul că deşi era un om cu o inimă foarte bună totuşi era destul de visătoare… ca şi mine de altfel). Deşi la început, după ce i-am mărturisit sentimentele ea m-a respins, totuşi căzând în stări de deznădejde cumplite (era prima mea respingere în dragoste ) am stabilit să păstrăm prietenia.

Ea nu avea nici un băiat în viaţă şi cred că fiind şi eu o fire romantică (ca şi ea) avea uneori ispite să încerce cu mine o relaţie. Dar să nu mă depărtez foarte tare de poveste ( deşi fata aceasta joacă în rol important în întâlnirea cu Sfânta Parascheva ). Am stabilit la un moment dat cu ea  să ne întâlnim la Iaşi şi să mergem la Sfânta Parascheva împreună. Eu, în prostia mea, îi făceam tot felul de promisiuni Sfintei (chestii de genul că primul copil pe care îl voi avea cu fata asta îi voi da numele sfintei). Totuşi iarăşi s-a întâmplat ceva şi din nou am renunţat la Sfânta Parascheva pentru a mă întâlni cu F. la Suceava şi să mă duc la Sf. Ioan cel Nou. Continuare »

Cătălin B.

De multă vreme îmi doresc să le vorbesc tinerilor. Simt o sete acută de comunicare cu cei din jurul meu, dar mai ales cu tine, cel care, în pragul tinereţii, descoperi complexitatea vieţii, te afli în faţa unei mari provocări şi eşti dus de un val, de pe care ţărmul încă nu se întrezăreşte.

În mod firesc, te vei întreba în continuare cine sunt eu: oare un preot? Poate un călugăr, sau poate, simplu, un om matur, trecut de prima tinereţe, căruia îi place să vorbească moralizator despre lucruri pe care şi el le-a făcut odată, demult, iar acum îţi cere ţie să fii altfel. Probabil, în cel mai fericit caz, la finalul articolului ai fi de acord, poate chiar şi puţin marcat, însă mă vei plasa, într-un colţ umbrit, alături de alţii, pe care de asemenea îi accepţi, îi îndrăgeşti şi îi citeşti, ale căror sfaturi eşti hotărât să le urmezi cu siguranţă, mai târziu, dar în niciun caz ACUM.

Ei bine, nu, nu fac parte din niciuna din categoriile de mai sus. Sunt tânăr, ca şi tine! Am 23 de ani. Poate cu câţiva ani mai mare, poate mai mic. Important e că sunt acolo, în marja anilor tinereţii. Am decis să îţi scriu aici o mică povestioară. Cea a unui DJ. A mea..

„Ce marfă! Foarte tare!” ai zice, şi nu te-aş condamna cu nimic. Da, îţi scrie un DJ. Poate că ţi-am stârnit interesul. Poate că ţi se pare extrem de „cool”, un subiect interesant, atractiv, modern ş.a.m.d. Şi de ce nu ar fi aşa: faimă, fete, distracţie, muzică şi unde mai pui că vin şi bani. Ce mai, reţeta unei vieţi ideale pentru mulţi. Am să încerc, totuşi, să îţi prezint lucrurile văzute de undeva din spatele pupitrului, nu din mulţime. Sper să nu te plictisesc.

Totul a început în jurul vârstei de 15 ani: eterne certuri cu părinţii, dorinţă de libertate, de plăcerile imediate ale vieţii, dar, poate mai presus de toate, râvna de a ieşi în evidenţă, de a fi original, admirat şi apreciat (îţi sună cunoscut oare?). Cu toţii avem, în acest moment al vieţii, un gol mare în suflet, dublat de o serie de complexe, pe care urmărim să le depăşim, cu orice preţ. Există, astfel, un risc foarte mare de a urma un anturaj greşit sau de a ne crea idealuri de viaţă şi pasiuni vătămătoare, alegeri ce ne alină pe moment suferinţele, ne scot din mocirla complexelor şi care par cele mai potrivite. Într-adevăr, suntem firavi, în lipsa iubirii şi înţelegerii. Continuare »

Din cele mai vechi timpuri pana in ziua de astazi, idolatrizarea a luat multe forme iar sub greutatea acestui val s-au sfarmat multe generatii. Stim cu totii ca diavolul nu este prost, ci viclean din cale-afara, dar el, pentru ca nu poate sa creeze, perverteste. Si nu poate sa perverteasca decat ceea ce exista: dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Nerusinatul, se perinda pe scena istoriei, cu aceeasi Marie…dar cu alta palarie, pentru a sustine aceeasi sceneta pierzatoare de suflete.

Mecanismele psihologice ale caderii in idolatrie sunt aceleasi de la Adam incoace, numai ambalajul ni se schimba, pentru a nu invata din greselile inaintasilor nostri. Astfel, de la generatia parintilor nostri pana in prezent, se promoveaza  idolatrizarea artistilor de muzica si a actorilor, pentru ca ei au cea mai mare priza la public. De la Elvis pana la Enrique si de la Beatles pana la Tokio Hotel, idolatrizarea a atins cote alarmante in randul generatiei tinere.

Toti artistii, arata ca “desprinsi din rai”, si nici macar cel mai critic ochi nu prea reuseste sa gaseasca defecte de look la prezentarile de album. Dar daca dam cu mana deoparte, la modul imaginar, toate orele de pregatire, machiaj, aranjare si prezentarea sclipitoare, in spatele imaginii perfecte a idolului-om vom descoperi uimiti, ca nu vedem decat un suflet falimentar ce cauta sa-si hraneasca mandria si iubirea de sine prin orice mijloc, un suflet al carui dumnezeu sunt aplauzele si tipetele isterice ale fanilor…un suflet mai neputincios ca al nostru.

Motorul acestui circ mediatic este o intreaga industrie de tembelizare, pusa in miscare de alt idol: cel al banilor. Aceasta este industria muzicii si a filmelor. Exemplele bune de filme si muzica au inceput sa devina prea rare ca sa ne aducem aminte de ele, asa ca le trecem cu un gust dulce-amar la categoria exceptii.

Nu va inselati, oamenii se cunosc dupa roade, asa ca daca privim atent la viata artistilor de succes nu vom vedea in general decat: (prea)curvie, dependenta de droguri, fatarnicie, adulter, iubire de bogatii, idolatrizare si cele mai grele pacate pe care abia le mai poate urni pamantul pentru o noua dimineata. Dar toate acestea le vedem presarate cu un strat gros de deceptii ce se incapataneaza sa se  ascunda sub straturile de fard, “din pacate”, si implicit de ochii nostri.

Acestia sunt oamenii care ni se pun in fata, pe care ii admiram, pe care ii avem ca modele oficiale…si pe care cei mai multi tineri ii urmeaza. Asa au aparut tinerii manelisti, rockeri, hip-hoperi si mai nou…emo, cu atitudini razvratite gen “nimeni nu ma intelege”, sau “sunt singur impotriva tuturor” si care in loc de icoane isi pun poza cu idolul lor preferat. Si nu inteleg astfel de tineri, ca admirand in acest fel oamenii, facandu-ti din ei un idol le vei imprumuta si roadele din viata lor.

Nu era cu nimic mai prejos inchinarea la idoli din antichitate, decat inchinarea din ziua de astazi fata de cantareti, bussiness-men, actori, fotbalisti, luptatori de arte martiale si multi altii oameni poleiti cu “succes”.

Dar noi, stiind ca plata pacatului este moartea, sa fugim de a idolatriza oamenii ca de foc, pentru ca astfel ne ucidem singuri sufletele. Viata si bucuria noastra este in Dumnezeu. Pe Dumnezeu sa-l iubim din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea, si „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să dăm.”

Astazi, cred ca nu este baiat care sa nu fi visat sa ajunga patron, fotbalist sau un mic Bruce Lee, si aproape nici o fata care sa nu fi visat sa ajunga fotomodel, prezentatoare TV, cantareata sau o personalitate din lumea mondena. Si o facem mai cu spor la tinerete cand credem cu seninatate ca tot ce zboara se mananca, si din pricina faptului ca suntem o generatie educata mai mult in fata televizorului, decat in spiritul crestin.

Nu ca la unele dintre ele ar fi ceva rau in asta, dar ne este usor sa visam la toate acestea pentru ca suntem si stimulati  prin cultul personalitatii cu care suntem injectati adesea: fii popular… fii provocator…fa-te remarcat.

Si fiecare vrem sa fim ca cineva de succes. Fiecare avem un model de persoana pe care vrem sa-l urmam.

Dar putini tineri remarca cu ce pret isi platesc oamenii de succes…succesul. Cei mai multi dintre ei au viata de familie compromisa cu divorturi, sunt mereu ”vanati” in povesti de scandal si ce nu stim noi si ceea ce nu se spune in fata camerelor de filmat este ca de multe ori ofteaza dorindu-si o viata de om normal…ca a noastra. Continuare

De la o perioadă încoace simt că m-am îndepărtat de Dumnezeu şi simt cum păcatele mele, pe care nu le pot lăsa, mă împiedică să mă gândesc la Dumnezeu sau la viaţa veşnică şi mă fac doar să mă îngrijesc de cele pământeşti. Mereu am zis că e bine să stai lângă oameni virtuoşi, că e bine să discuţi cu ei ca să te însufleţească şi să te facă să-l iubşeti pe Dumnezeu. Şi mă gândeam în sinea mea că chiar dacă eu stau în păcate o să-i văd pe alţii de lângă mine cum se apropie de Dumnezeu şi o să mă dau după ei.

Tot am aşteptat modele de urmat, tot am ascultat predici ş am citit cărţi dar eu tot neîndreptat sunt, tot departe de Dumnezeu. Dacă vreau să ies din păcat simt că sunt singur împotriva lumii, că nimeni nu mai vrea să meargă pe drumul acesta, că noi toţi oamenii iubim foarte mult cele lumeşti şi am uitat că vine viaţa veşnică şi judecata finală. În fiecare zi vorbesc cu prieteni, colegi, şi diferiţi oameni şi nimeni nu vorbeşte despre Dumnezeu sau despre patimi. Parcă tuturor le e ruşine, parcă patimile noastre n-ar fi o problemă. Toţi ne judecăm unii pe alţii şi după ce terminăm de judecat devenim şi mai trişti decât eram inainte de a vorbi. Toată lumea dă soluţii dar nimeni nu face nimic.

Am stat şi încă stau în medii bisericeşti şi nu se vorbeşte nimic despre Dumnezeu sau despre patimi. Tot am zis că dacă voi ajunge student la facultatea de teologie voi fi nevoit să mă îndreptez văzând pe ceilalţi din jur. La fel am zis că dacă ajung diacon sau preot o să fiu nevoit să mă schimb văzându-i pe cei de lângă mine. Dar m-am înşelat, nu se mai vorbeşte nicăieri despre Dumnezeu în mod public şi despre patimile noastre, ci doar aşa în mod intim. Nici preoţii, nici teologii, nici credincioşii nu mai au curajul să ridice problema patimilor şi neputinţelor noastre într-un grup de prieteni. Continuare