Stim cu totii ca cel mai mare falsificator al realitatii fizice inconjuratoare este industria publicitatii. Aceasta industrie ne vinde o perfectiune inexistenta, o iluzie frumoasa, ne vinde defapt dorinta de a avea. Desi ne-a uimit reclama la “Snickers”, cu batonul de alune care trece prin stratul fin si stralucitor de caramel, apoi prin cel ademenitor de ciocolata, dobandind astfel o forma perfecta, totusi am fost dezamagiti cand ne-am cumparat o ciocolata Snickers de la magazin.
Nu de putine ori in interiorul ambalajului am gasit firmituri de ciocolata, sau batonul tesit, fisurat, dar mai mult decat atat nu ni s-a mai parut ciocolata atat de buna si gustoasa asa cum ne asteptam vazand-o la televizor, infasurata in perfectiune! De ce aceasta? Pentru ca acea perfectiune era un fals si uz de fals! Ne-a fost prezentata o imagine falsa pentru a ne starni dorinta de a avea, pentru ca defapt acesta si este scopul reclamei: de a stimula consumul.
Aproape cu totii ne aducem aminte ca am fost pacaliti in nenumarate randuri de frumusetea unui produs, vazand ca ceea ce am cumparat nu este intocmai cu ceea ce am vazut in reclama. Si-atunci am devenit frustrati ca am fost pacaliti, ca ni s-a prezentat ceva ireal, o imagine falsa a unui lucru pe care ni-l doream.
Totusi, din pacate exista o alta frumusete care o detroneaza in falsitate si grosolanie pe cea a produselor publicitate. Nu este lucru pe lumea aceasta care sa fie falsificat mai mult decat frumusetea feminina. Sprancene mai subtiate si mai ridicate, buze rujate proeminent, obraji fardati, par si unghii vopsite, si iata cum femeia s-a inregimentat in industria de publicitate proprie.
Surioara care imi citesti aceste randuri, doar stii ca frumusetea este personala si tine de sufletul fiecaruia, insa tu de ce iti trasnformi mereu frumusetea personala intr-una comerciala? De ce vrei sa-ti vinzi frumusetea chipului ca pe un baton de ciocolata? Si cui o vinzi, decat doar consumatorilor de frumusete?! Adica barbatilor usurateci care umbla cu mintea si inima plina cu pofta desfranarii, si care nu sunt din turma lui Hristos. Acei barbati care dupa ce se vor satura de ciocolata Snickers vor arunca ambalajul la gunoi iar cu urmatoarea ocazie vor consuma o ciocolata care se vinde mai “bine”.
Ne-am învăţat să cumpărăm multe lucruri doar pentru că sunt la ofertă sau că sunt ieftine, chiar dacă nu mai avem nevoie. Dar oare de ce totul a ajuns să fie aşa de ieftin? Oare cum de s-a ajuns ca un aparat radio să coste doar 10 lei? Tata are o vorbă frumosă: “îţi dau şi eu ţie 10 lei, fă şi tu un aparat ca ăsta”. Chiar dacă aş fi electronist şi m-aş pricepe, dacă aş încerca să fac un radio mi-ar lua mult timp, aş plăti mai mult pe piesele componente şi în final aş observa că munca pe care am investit-o în aparat nu valorează nicidecum 10 lei ci mult mai mult.
Primul răspuns care ne vine în minte e că firma care vinde cu 10 lei radioul produce în cantităţi foarte mari şi astfel costurile pe fiecare produs scad. Da, sunt de acord, e un principiu al economiei de piaţă, dar asta nu e totul, mai este şi altceva. Aparatul de radio, care e vândut cu 10 lei pe piaţa europeană, este de fapt creat în China, unde forţa de muncă e mult mai ieftină şi piesele componente la fel de ieftine. Dacă ar fi fost făcut în Germania preţul aparatului ar fi fost 40-50 de lei.
De ce oare e diferenţa asta aşa de mare? De ce un gunoier în România câştigă 150 de euro şi unul în Anglia câştigă 800 de lire sterline? de 5-6 ori mai mult. De ce acelaşi produs, având aceeaşi calitate, în Spania costă 10 euro, iar în China 2 euro.
Cine suportă diferenţa asta aşa de mare? Cum de poate un aparat de radio să fie realizat de 4 ori mai ieftin în altă ţară, având aceeaşi calitate?
Răspunsul e unul simplu: aşteptările muncitorilor dintr-o ţară săracă sunt mult mai mici, pretenţiile lor asemenea. De ce oare marile companii ale lumii se mută tot mai spre est, închizând fabricile din occident? În occident concurenţa e mare, salariile la fel de mari, piaţa e suprasaturată, sunt restricţii mari din punct de vedere ecologic si social, trebuie anumite investiţii pentru a face faţă condiţiilor de acolo. Continuare »
Comedia, unul din cele mai populare genuri de film, ne-a adus zambetul pe buze de fiecare data cand ne-a lipsit si ne-a facut intodeauna viata mai usoara, asa incat nu stiu pe cineva care sa nu-i fi placut macar un film de comedie.
Tin minte comediile la care am ras pana la lacrimi, pornind de la cele cu Stan si Bran si pana la cele din “Home Alone”. Umorul lor natural, naivitatea spontana si fireasca a personajelor, imbracate cu bunul simt te cucereau pe loc. Si-acum le-as revedea cu drag alaturi de cei dragi.
Insa de ceva vreme incoace comediile nu mai sunt ceea ce au fost odinioara. Astazi comediile sunt reflexia feţei hidoase a lumii in care traim. O lume obsedata de sexualitate si mutilata de nesimtire. Comediile de astazi sunt o reprezentare perversa a ceea ce ar trebui sa fie umorul.
Umorul este firesc, face parte din fiinta umana, umorul ne face sa fim copii, sa fim optimisti, sa calatorim in viata cu zambetul pe buze, insa gluma proasta este omorul umorului si al inocentei. Astazi comediile nu mai au umor ci glume proaste.
Ni se prezinta situatiile de adulter, de a pofti curveste cu cea mai mare seninatate si lejeritate. Glumele legate de sex sunt cele mai cautate pentru ca ele reprezinta cireasa de pe tort a filmului. Noi tinerii stam adesea uitandu-ne la comedii pentru a ne mai destinde un pic la sfarsit de saptamana. Radem pofticios cand vedem pe x cum este inselat de nevasta cu y, care este cel mai bun prieten al lui x. Radem ca doar e comedie, dar nu ne gandim cat rade dracul de noi ca ne-a robit la modul “inofensiv”….Ce doar!? toata lumea rade la comedii!Continuare »
De cativa ani buni, in presa din romania, apar constant dezvaluiri scandaloase despre viata unor preoti sau ierarhi cu activitati misionare indoielnice. Ne putem da seama cu ochiul liber ca se se duce o campanie sustinuta de “vanatoare” a preotilor de acest gen intrucat astfel de subiecte starnesc senzationalul…adica exact ceea ce cauta companiile din domeniul mass-media pentru publicul care iubeste painea … si circul.
Tin sa precizez ca nu-mi insusesc rolul de avocat al preotilor blamati in public, ci incerc sa ma plasez in ipostaza simplului credincios care doreste mantuirea sa si a aproapelui sau, cu specificatia ca aproapele nostru este inclusiv ierarhul, preotul si calugarul care a cazut de la dreapta credinta prin pacate strigatoare la cer si pe care noi il osandim atat de mult in mintea noastra.
Si incerc sa ma plasez in aceasta situatie pentru ca asta ne si cere Mantuitorul ca sa ne mantuim, sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, nu altceva. Continuare
Am vazut un filmuleţ extraordinar pe blogul Viaţa la ţară (varianta în limba română aici) care mi-a întărit şi mai mult ce ştiam prea bine. Publicitatea este sufletul comerţului, este “gura” prin care vânzătorii “strigă” către noi să cumpărăm. Când mergi în piaţa de legume îi auzi pe ţărani cum te cheamă să cumperi roşii frumoase, mere ionatane, pătrunjel proaspăt şi multe altele. Astăzi reclamele nu mai sunt aşa de directe si cinstite ci mult – mult mai subtile, fără să mai strige ce bun este produsul pe care-l promovează,ci vor să ne facă să ne simţim nefericiţi cu ce avem.
Mă uitam aseară pe o revistă de modă de prin casă şi vedeam cum femeile din acea revistă au un ten perfect şi mă gândeam cum nici fetiţa noastră de nouă luni nu are tenul perfect sută la sută şi că totul este realizat doar din machiaj şi Photoshop doar pentru a le păcăli pe femei că o cremă le poate aduce frumseţea mult dorită:
Un alt exemplu: azi îţi cumperi o maşină, şi eşti foarte bucuros de ea iar peste câteva luni apare acelaşi model de automobil, dar cu “face-lift”, având câteva mici îmbunătăţiri, fiind schimbate câteva ornamente la interior şi exterior, în rest e acelaşi motor, aceeaşi caroserie, aceleaşi culori, 90% e la fel. Şi când vezi noul model începe să-ţi pară rău că nu ţi-l poţi cumpăra, începi să fii nefericit cu vechiul model, deşi diferenţele sunt doar pentru mofturi. Continuare
In primul rand scriu urmatoarele ca o mustrare proprie apoi pentru cei care au simtit, la fel ca si mine, ca fac abuz de prea mult internet si televizor. Ma dojeneste constiinta ca prea m-am obisnuit sa caut stirile negative, sa caut mereu sa vad ce grozavii s-au mai intamplat pe pamant, si sa trag concluzii ingrozitoare, uitand că “Tata este la cârma lumii” – (cum frumos zicea Pr. Cleopa despre Dumnezeu), iar nu diavolul si slugile sale. Simt ca am devenit un receptor al rautatii, si un distribuitor de deznadejde fara sa vreau. Am hotarat sa o las mai moale cu internetul si televizorul. In acest sens iau lucrurile ca un experiment. Vreau sa vad cum reactionez daca o saptamana nu ma mai uit la televizor si internet…fara nici o stire, fara nici o emisiune de divertisment.
Mi-e dor sa ma regasesc, sa stau cu gandurile si faptele mele, sa le analizez, sa le slefuiesc in bine cu ajutorul Domnului. Nu mai vreau sa casc gura la toate urâciunile promovate zilnic cu atata seninatate in mass-media. Si pe deasupra nici nu cred ca am ceva de perdut.
Daca ma gandesc bine, nu cred ca se vor schimba “poeziile” de la televizor intr-o saptamana, ci vor circula doar alte nume pe aceleasi versuri bine-cunoscute de care-mi pare rau ca le pomenesc: furt, betie-ucidere, sinucidere, pedofilie etc. …si uite-asa ratingul creste si suntem multumiti ca viata noastra este plina de noutati, iar nu monotonă ca cea a taranului de pe camp, care toata ziua sta cu Dumnezeu si gandurile lui. Toate-s bune si frumoase, dar totusi simt ca-mi lipseste ceva… Inima-mi spune ca la teorie sunt profesor cu diploma iar la practica un copilas care invata primele litere din alfabet. Continuare
Calugăriţele care doresc să participe la concurs trebuie să trimită fotografii părintelui Antonio Rungi, din dioceza Mondragone, în sudul Italiei, fotografii ce vor fi publicate pe blogul preotului. Un preot italian va organiza în septembrie primul concurs de frumuseţe pentru călugăriţe, informează cotidianul Corriere della Sera, citat de AFP. Utilizatorii de internet vor vota pentru a o desemna pe cea mai frumoasă.
“Credeţi că toate călugăriţele sunt bătrâne, slabe şi triste? Astăzi nu mai este aşa, pentru că în ţara noastră au sosit din străinătate surori tinere şi pline de vitalitate”, explică iniţiatorul concursului. “Există călugăriţe originare din Africa şi America Latină care sunt foarte, foarte drăguţe. Braziliencele, mai ales”, continuă el. “Călugăriţele sunt înainte de toate femei şi frumuseţea este un dar de la Dumnezeu.
Acest concurs va fi un mod de a demonstra că nu există numai frumuseţea de la televizor, ci şi un farmec mai pudic, care provine din inimă şi suflet”, spune părintele Rungi. “Ideea mi-au dat-o niste călugăriţe”, a declarat preotul, care se aşteaptă să primească “aproape o mie de candidaturi” şi dă asigurări că multe călugăriţe i-au spus deja că au intenţia să participe. “Sper că următoarea ediţie nu va mai fi numai pe internet şi că vom putea organiza o paradă adevărată, care ar putea avea loc în timpul concursului Miss Italia”, a adăugat “preotul” Continuare
Trăim într-o lume materială, a consumului, a mall-urilor şi supermaketurilor. Viaţa noastră se desfăşoară de la promoţie la promiţie, fiindcă ni se inoculează tot timpul ideea necesităţii unor anumite produse, prin reclama care li se face.
Constat că emisiunile sau filmele nu sunt întrerupte de reclame, ci mai degrabă ele întrerup reclamele. Înţeleg că televiziunile sunt sponsorizate de unele firme, însă noi, telespectatorii, nu avem nici o vină. Ni se prezintă cutare brânză sau marcă de ulei pe care nici nu ştim ce pierdem dacă nu o cumpărăm. Recunosc că de multe ori am achiziţionat obiecte “lăudate” la televizor şi nu de puţine ori am fost decepţionată. Produse mult mai ieftine sunt foarte eficiente. De fapt, cred că tocmai din motivul că nu se vând prea bine sunt ” recomandate”.
Observ cu stupoare că fiecărui produs i se asociază un sentiment uman firesc, fără a avea vreo legătură, cu scopul de a ne identifica la nivel personal cu lumea materială, ajungând să spunem : „sunt ceea ce mănânc”. Am vazut de curând cum o anumită marcă de ciocolată este prezentată ca fiind “cu dragoste”. Sincer, nu văd legătura dintre acest sentiment minunat şi o bucată de ciocolată. Apoi, dulceaţa ei nu este aceeaşi cu profunzimea trăirii iubirii. Dar cîţi suntem atenţi la acest detaliu? Cumpărăm fiindcă am vazut că i se face reclamă şi trebuie să fie bun (ă). Citeşte tot
Un exemplu simplu prin care putem înţelege cum informaţia este manipulată în scopuri egoiste pentru a crea o falsă impresie sunt preturile psihologice….de 99 lei. Când au aparut, noi făceam transformarea automată în creierul nostru, înţelegân că de fapt dăm 100 lei, dăm de fapt un preţ cu 3 cifre şi nu unul cu doua. Acum ne-am obişnuit şi luam preţul aşa cum ne-a fost indus…99 lei (nu mai facem nici o transformare în mintea noastră). Gândiţi-vă că un preţ de 399 lei îţi lasă impresia că acel produs costă trei sute şi ceva de lei, în loc de patrusute. Falsul preţ psihologic ne sugerează că produsul este mai ieftin decât ne-am aştepta sau decât alte produse.
Dacă nu era destulă tehnica preţurilor psihologice, iată că de ceva vreme suntem supuşi altor metode de influienţare şi corupere a comportamentului de cumpărare şi decizie în general.
Tehnica subliminării se foloseste de câţiva ani peste tot: în marketing si publicitate, în campaniile electorale, în desenele animate şi filme, în revistele pentru tineri şi nu numai.
Azi trăim în era informaţiei. Pe cât de palpitantă ni se pare pe atât de periculoasă poate fi. Toţi avem foarte multe cunoştinţe, aflăm foarte multe în fiecare zi şi vrem să ştim şi mai multe. Uneori aflăm lucruri şi fără să vrem.
Televizoare peste tot… internet… radio… afişe… bannere… reviste… ziare… fluturaşi… reclame in poştă…totul ne bombardează în jur cu reclame, informaţii, ştiri, întâmplări etc.
Parcă sunt prea multe. Parcă mi se pare câteodată că mă sufocă atâta informaţie.
Astăzi nu mai putem spune că nu avem de unde afla, ci avem prea multe informaţii, unele foarte bune, alte mai puţin bune, ne rămâne doar să le selectăm. Ne rămâne să alegem ce este relevant pentru ceea ce căutăm şi ce ne place. Avem nevoie de un filtru al informaţiilor, nu pot primi tot ce mi se prezintă. Nu pot crede tot ce mi se arată. Citeşte tot
Teroarea instalată de televizor în lumea modernă nu e cauzată doar de supradimensionarea violenţei, a pericolului şi a ameninţării.
Arthur Berger subliniază:
Cu cât televizorul este urmărit mai mult, cu cât sunt văzute mai multe reclame care promit o viaţă mai bună, plăcere sexuală, fericire şi tot felul de alte lucruri. în măsura în care nu-şi vor permite aceste lucruri, oamenii cu atât se vor simţi mai terorizaţi.
Henry Lefebre în cartea sa Every day life în the modern world, observând la rândul său teroarea impusă de cultura de consum prin publicitatea şi televiziune, afirmă:
Cei care nu pot consuma sunt terorizaţi de sentimente de neadaptare şi ratare, iar cei care consumă întâmpină la celălalt capăt al spectrului problema alegerii (în unele cazuri chiar teroarea alegerii), de care se lovesc la tot pasul, neliniştea provocată de incertitudinea că alegerea pe care o vor face este cea bună.
Azi găsim orice şi vedem reclame peste tot (la televizor, pe stradă, în magazine, în afara oraşelor, la metrou, pe autobuz…aproape oriunde) care ne îmbie să cumpărăm câte un produs. Fiecare reclamă video sau fiecare panou publicitar încearcă să ne atragă atenţia cu ceva, dorind să ne stârnească interesul şi să ne facă să cumpărăm.
Reclamele de peste tot îmi înşeală judecata legând iaurtul de bucuria copilăriei, maşina de frumuseţea călătoriei, ciocolata de dragostea curată a unor tineri îndrăgostiţi….Îmi tot promite că voi fericit, numai să cumpăr. Şi cumpăr. Şi-n loc de bucuria copilăriei primesc doar iaurtul, în loc de frumuseţea unei călătorii cu prietenii primesc doar maşina, în loc de iubirea curată a unei fete primesc doar ciocolata. Mă tot păcălesc legând sentimentele curate din inima mea cu produsele lor.
Îmi tot sugerează mereu şi oriunde că trebuie să cumpar ca să am o viaţă frumoasă, că trebuie să consum ca să mă simt bine, că trebuie să am de toate ca să fiu fericit. Dar cumpăr şi tot nu sunt fericit şi văd că alţii au mai mult. Văd că unii sunt bogaţi, văd că unii îşi permit de toate, văd că alţii au un confort sporit şi eu nu sunt ca ei şi astfel lumea modernă mă-nvaţă ca dacă aş avea produsele pe care le au ei aş fi şi eu fericit, şi astfel mă-mpinge din nou să consum.
Dar să ne oprim puţin şi să-L auzim pe Dumnezeu, Cel care ne-a creat şi ştie fiecare celulă vie din noi: Citeşte tot
Stim cu totii ca cel mai mare falsificator al realitatii fizice inconjuratoare este industria publicitatii. Aceasta industrie ne vinde o perfectiune inexistenta, o iluzie frumoasa, ne vinde defapt dorinta de a avea. Desi ne-a uimit reclama la “Snickers”, cu batonul de alune care trece prin stratul fin si stralucitor de caramel, apoi prin cel ademenitor de ciocolata, dobandind astfel o forma perfecta, totusi am fost dezamagiti cand ne-am cumparat o ciocolata Snickers de la magazin.
Comentarii