Din pacatele subtile ale secolului XXI: Piratarea software

Iata ca dupa atata amar de timp, problema indelung dezbatuta a piratarii software, ramane cu multe semne de intrebare. Multi tineri inca nu au primit raspunsuri la unele situatii concrete de viata: e pacat sa copiezi un program software daca detii mai multe calculatoare personale? E pacat sa imprumut un software achizitionat, unui prieten, asa cum imprumut o carte sau un cd audio?

In cele ce urmeaza incercam pe cat posibil sa aducem o imagine cat mai completa a fenomenului de piratare, distribuire (i)legala, si utilizare a softurilor, fara insa a avea pretentia ca am epuizat subiectul, sau ca este cel mai fidel realitatii.

In ciuda aparentelor, un program software nu este un produs clasic cu care am fost si suntem obisnuiti. Desi primim softul in mana ca pe ceva palpabil, adica un cd, dvd, sau alt mediu de stocare, totusi nu partea materiala este substanta propriuzisa a softului ci partea memorata, partea la care s-a muncit, s-a creeat si s-a dezvoltat, ce este stocata sub forma de date. Un program software este defapt un proces de inteligenta pe care noi, utilizatorii, il folosim ca unealta de lucru in mod repetat pentru ceea ce stie sa faca acel proces de inteligenta.

Este bine de stiut ca nici achizitionarea unui software nu este o achizitionare clasica, de tipul cumpar painea, dau banii, iar painea devine a mea cu drepturi depline si apoi fac ce vreau cu ea, adica pot sa o mananc, pot sa o impart la saraci, sau  unui caine maidanez de pe strada, sau orice altceva. Defapt programele software (cu bani) sunt, din punct de vedere juridic, asemenea unui contract de inchiriere pe toata durata de folosita a softului. Aceasta se constata din termenii de licenta ai softului pe care sunt obligat sa ii accept, inainte de a putea incepe instalarea propriu-zisa. Continuare »

Din pacatele subtile ale secolului XXI: Luxul de software!

“Asta-i buna! Acum sa nu-mi spui ca e pacat sa folosesc si softurile! “ Nu, nu spun asta, dar spun ca goana dupa cele mai noi softuri poate fi un pacat, si inca unul care ne-a cuprins destul de mult.

Unde nu exista cumpatare, exista lacomie, si cum din lacomie ajungem sa dam in alte pacate mai mari cum ar fi curvia si badarania, asa si din lacomia de software ajungem sa facem alte pacate: piratarea de software, si pierderea subtila a vietii launtrice, datorita petrecerii necumpatate in fata calculatorului, amagiti de frumusetea, designul si capacitatile softurilor din ce in ce mai fermecatoare.

Cum oare aceasta? Putini sunt cei care si-au dat seama ca industria software se aseamana din ce in ce mai mult cu industria auto.

In industria auto, producatorii is fac an de an reclama masiva peste tot, la televizor, la reprezentante, in marile centre comerciale, si participa la targuri internationale de profil, expunandu-si cu mult fast cele mai noi modele de autoturisme pe care le-au conceput sau imbunatatit.

An de an ni se prezinta cu surle si trambite noile jante de aluminiu, noul volan si schimbator de viteza din clasa sport, noul portbagaj mai generos din gama “family”, noile scaune ergonomice din gama bussiness, si tot asa. Defapt toate masinile sunt facute ca sa ne deplasam in siguranta, dar pentru a fi vandute, trebuie mereu imbunatatite cu lucruri care adesea, pentru o viata de crestin, sunt mofturi. Moft nu este sa-mi cumpar o masina pentru a-mi scurta timpul de deplasare la servici sau pentru alte activitati necesre traiului decent, insa moft este sa-mi cumpar masina cu incalzire a scaunelor, cu eleroane, cu geamuri fumurii, moft este sa-mi cumpar un jeep cand defapt nu am nevoie de asa ceva in oras, si lista de mofturi si luxuri din industria auto poate continua cu multe altele.

La fel se intampla si in industria de software. Multe softuri lansate cu surle si trambite sunt defapt mofturi si luxuri, de care ne putem scuti usor: Windows Vista cu optiunea Aero Glass, cu ferestre mai fistichii si mai atractive si cu alte animatii mai atractive a componentelor vizuale: butoane rotunjite mai fin, progressbar-uri puternic animate, meniuri mai frumos colorate etc. Continuare »

Cu cativa ani de zile in urma am inceput studiul la facultate. Cand am inceput primele ore de curs, eram uimita de aparatura moderna din jur, pe care nici nu stiam s-o accesez. M-am uitat cu emotie sa vad ce fac colegii si am vazut ordinea in care trebuiesc apasate butoanele. Vorbesc de calculator. Pe atunci nu stiam sa pornesc un calculator, nicidecum sa intru in lumea virtuala. Azi, la peste un deceniu de la acea zi, eu sunt dependenta de internet.

Mi-e atat de greu sa scriu acum asta, insa trebuie sa scriu ceea ce as fi vrut sa citesc de la altii. Stiu ceea ce as fi putut realiza in acest timp pierdut, insa nu am curajul sa-mi imaginez si nici sa scriu. Am trait in imaginatie ani de zile. Dumnezeu m-a inzestrat cu multe daruri, pe care eu nu le-am folosit decat in mica parte. Ma uit in urma si vad ani de zile pierduti in fata unui ecran. Zile intregi incepute cu rugaciunea de dimineata si apoi repede ma grabeam sa-mi beau cafeaua in fata ecranului in timp ce-mi citeam mesajele de la prieteni, stirile din ortodoxie.

Da, sunt o crestina ortodoxa. Cu cat m-am bucurat de ce mi-a daruit Dumnezeu, cu atat mai mult am distrus in sufletul meu. In fiecare zi incercam sa ma mint ca nu am sa stau mult in fata ecranului, dar tot cadeam. M-am ferit de familie, m-am ferit la servici si cred ca am inceput sa ma mint pe mine ca doar lucrez. Am jurnale si liste cu planuri marete, incepute si neterminate. Proiecte lasate in parasire sau chiar neincepute. Oameni, cunostinte, prieteni cu care nu am mai luat legatura, cu care nu am mai vorbit, de care nu mai stiu nimic de ani de zile, chiar daca ei ma mai cauta. Ii evit. Nu mai am multe lucruri de lauda despre mine. Ce sa le spun, ce discutii sa mai intretin?

Scriu aceste lucruri si ma gandesc: cine sunt eu? Cum de pot sa ma autodistrug? Cred in Dumnezeu, cred cu toata puterea si nu inteleg de unde imi este starea asta de autodistrugere. Dragii mei, cei care cititi astea si inca sunteti la o varsta mai frageda, stati departe de internet. Chiar daca se spune ca se fac prietenii pe internet, eu va spun ca ele va trag din lumea reala. Daca nu gasim prietenii adevarate in real, le gasim in virtual? Adica toti oamenii curati frumosi adevarati, stau in fata calculatorului? Eu va spun contrariul. Eu nu mai vad in mine un om frumos, curat, adevarat. Cineva care prefera sa comunice cu o masina decat cu un om real, nu poate fi placut. E un om care se ascunde. Asta ne da internetul. Asta devenim. Continuare »

Aseară am vrut şi eu să văd un film în familie. Am fost la un prieten să-i cer câte ceva nou, mi-a dat 4 dvd-uri şi mi-a zis să-mi aleg ce vreau. Am venit acasă m-am uitat pe ele, erau mai multe filme, majoritatea cu filme de acţiune… era şi o comedie. În timp ce căutăm printre imagini un film bun, mă gândeam cât de rar mi-a fost dat să văd un film adevărat, un film care să mă impresioneze, să mă ducă cu gândul la tainele lumii, la misterul sufletesc al fiecărui om, să mă fascineze cu frumuseţea şi măreţia peisajelor sau a decorurilor, şi să mă ducă cu gândul la Dumnezeu.

Vă  pot spune câteva filme , din puţinele pe care le-am văzut, care m-au impresionat şi m-au învăţat câte ceva.

Forest Gump e un film excepţional în care simplitatea personajului principal îmi aducea aminte de Pavel ce Prost din Pateric sau de sfântul Simeon cel nebun după Hristos. Forest Gump e un un băiat cu o inteligenţă mică dar cu un suflet foarte mare, un om care nu ţine minte niciodată răul, un om care-şi iubeşte prietenii dându-şi viaţa pentru ei, şi pe care nu-i înşeală niciodată. Forest Gump întotdeauna îşi respectă cuvântul dat, şi nu aruncă vorbe în vânt. În film, Forest Gump, oriunde îl duce viaţa,  ajunge primul: în armată, în afaceri, în sport…chiar şi-n dragoste. O să vedeţi că nu degeaba a primit 6 oscaruri. E un film pe care aş vrea să-l văd cu Sofia (fetiţa noastră) când va fi mare. Personajul din acest film trăieşte mereu ca un copil, mereu fără răutate, mereu bun, mereu devotat, fără să fie măcar odată când să fie nemulţumit. Cu toate acestea filmul are şi o superbă poveste de dragostea care ar putea da multe lecţii nouă tinerilor de azi şi felului cum vedem relaţia cu persoana iubită.

Un alt film care mi-a plăcut a fost The Pianist, o poveste adevărată în care acţiunea se desfăşoară în timpul celui de-al doilea război mondial în Polonia unde evreii sunt închişi într-un lagăr şi izolaţi de tot oraşul. Întotdeauna m-au fascinat filmele cu evrei, pentru că Mântuitorul a fost evreu, şi sunt foarte curios cum sunt ei ca naţie, ca oameni. Pianistul împreună cu familia lui trăieşte în condiţii foarte grele, mulţumindu-se cu foarte puţin. Filmul îţi aduce aminte de ce viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi cât trebuie să mulţumim noi că trăim vremuri de pace şi linişte. The Pianist e o capodoperă a cinematografiei, cadre excepţionale, coloană sonoră superbă, personaje care-şi joacă rolul impecabil… o adevărată lecţie de viaţă. Filmul impresionează pentru că arată cum viaţa noastră e mai presus de orice suflerinţă, viaţa noastră e nu numai cea materială ci în primul rând cea spirituală. Noi înainte de a trăi în lume, trăim în lumea sufletului nostru, trăim şi simţim fiecare păcat sau fiecare bucurie pe care le avem. Înainte de a face ceva ne confruntăm cu vocea puternică a conştiinţei, cu vocea lui Dumnezeu din noi. Continuare »