20 articole la fiecare click |
 De un ani şi şapte luni în viaţa mea şi a soţiei mele a venit Sofia, o fetiţă care ne luminează faţa în fiecare dimineaţă, care ne scoate imediat din orice supărare cu zâmbetul ei smerit, cu ochii ei luminoşi, cu faţa ei veselă. Copilaşul nostru drag ne-a schimbat viaţa, ne-a făcut să fim mai bucuroşi, ne-a ajutat să vedem lumea altfel, ne-a schimbat obiceiurile, ne-a dat peste cap principiile….
Soţia mea (Iulia) înainte să ne-o dăruiască Dumnezeu pe Sofia, avea un serviciu normal, nimic deosebit, fără un salariu mare, fără beneficii multe, fără responsabilităţi copleşitoare, ci un simplu serviciu de birou. Iulia nu are un talent deosebit, nu excelează prin ceva anume. Deşi şi-ar fi dorit, Iulia nu este nici medic, nici avocat, nici jurist, nici inginer, ci e simplu doar Iulia. Deşi i-ar fi plăcut să ştie mai multe limbi străine, să conducă un proiect de marketing, să fie manager, să aibă propria afacere, să se descurce singură, să fie o femeie de succes, totuşi nu e nimic din toate acestea, ci e simplu, doar Iulia.
Iulia e mamă !
Deşi am văzut-o dorindu-şi multe lucruri pentru viaţa ei, deşi ştiu ca avea în cap stereotipul femeii de succes moderne (realizată profesional, bine văzută, faimoasă şi invidiată) şi i-ar fi plăcut să fie aşa, totuşi Iulia azi e mai fericită ca niciodată. Iulia e mai împlinită ca oricând. De când a apărut Sofia, viaţa Iuliei are un sens. Nu mai contează nici banii, nici cariera, nici profesia… nimic. N-a fost niciodată mai bucuroasă ca acum, n-a mulţumit niciodată aşa de des lui Dumnezeu cum o face de când e Sofia, nu s-a simţit niciodată mai fericită şi mai împlinită. Continuare
 Sunt somer, vreau sa MUNCESC!
Asta e dorinta sutelor, miilor de oameni care in urma crizei economice si-au pierdut locul de munca. Nu am crezut ca o sa fac si eu parte din cei care cauta un nou job, mai ales ca firma la care lucram era destul de stabila.
Vreau sa impartasesc si altora ajutorul care l-am primit de la Dumnezeu! Totul a inceput in urma cu 7 luni, prin martie. Criza incepuse sa se resimta inca din noiembrie, iar lucrurile au evoluat foarte repede spre dezamagirea noastra.
Lucram la o firma internationala cam de 2 ani jumatate, cu aproximativ 3000 de angajati cu oportunitati si sanse foarte mari de dezvoltare pe piata romaneasca. A fost pentru mine cea mai mare realizare si sansa sa ajung sa lucrez la acest concern international in domeniul tehnic si auto. Am dat multe teste si interviuri si aveam pregatire in domeniul acesta deoarece pot spune ca aceast domeniu este mai mult al barbatilor si am lucrat cot la cot cu colegii mei, deoarece eram intr-o grupa numai eu fata.
Faceam proiecte pentru strainatate, am fost la traininguri plecata in fiecare an, am vazut cateva tari din Europa pot spune datorita acestui job, si am invatat foarte multe in acesti ani, specializarile facute acolo, vizitarea fabricilor Concernului si promovarea produselor noi, au facut din acest job al meu unul de vis, eram pasionata de acesta si imi doream sa invat cat mai mult sa ma specializez intr-un domeniu in care rar vezi tinere si sa dovedesc oarecum ca si femeile pot sa se descurce aici. Colegii mei din strainatate erau foarte incantati de mine si pot spune ca ne-au invitat sa vizitam orasul ne-au dus la restaurant, erau mai mult decat simpli colegi, parca eram o mica familie.
Din pacate lucrurile datorita crizei au evoluat in defavoarea firmei, deja din decembrie anul trecut nu am mai primit nici un proiect din strainatate, comenzile au inceput sa scada si au fost nevoiti sa restructureze mai multe posturi, iar la mine in departament aproape jumatate trebuiau sa plece.
Vestea ca si eu ma numaram printre ei a cazut ca o bomba pot spune, eram socata deoarece aveam experienta si pregatire mai multa poate decat ceilalti care au ramas, dar nu s-a tinut cont de acest lucru fiecare am primit un plic si nu s-a explicat pe ce criterii se fac restructurarile. Continuare »
 Prietene, spune-mi te rog, lucrezi undeva? Ai un job? Te numeri printre fericitii care inca mai au un venit lunar? E bine atunci, e tare bine…
Ai terminat o facultate? Ce specializare? Poate Litere sau Industria Alimentara sau Piscicultura sau Prelucrarea lemnului…stim prea bine cu totii ca nu asta conteaza…sau poate tocmai, doar asta va conta in viata.
In lunile ce urmeaza vreau sa abordam mai multe teme care se pot aduna frumos sub titlul: Sunt tanar, Doamne, tanar! (si nu stiu ce fac…) . As vrea sa ma ajuti sa le duc la bun sfarsit pe toate acestea. Pentru prima abordare, am ales sa vorbim despre: Cunosc ce ma bucura in viata, pe linia profesionala?
Eu personal, trecand de varsta adolescentei, am inceput sa fiu preocupat foarte mult de acest lucru, anume: jobul meu, ma multumeste? Este ceea ce ma odihneste? Este ceea ce ma bucura? Vei spune ca nu ne mai putem permite joburi care sa ne placa, nu mai avem de unde alege. Poate ca asa este. Ai terminat facultatea de Industria Alimentara si nu ai putut sa te angajezi medic, cu toate ca asta iti doreai de mic si acum esti angajat al OPC. E bun.
Dar…vei alege sa muncesti toata viata fara pic de placere? Sau vei cauta un job in care sa te regasesti, chiar daca asta implica sa astepti un an sau doi fara sa muncesti?
Iti zic ceva prietene…nimic nu este mai important, in viata aceasta, atat de scurta, decat ca Dumnezeu sa ne arate, din timp, ceea ce ne este potrivit noua sa lucram. Sa ne rugam sa aflam, daca inca nu stim…si doar acel lucru sa-l cautam sa-l facem. Un om care nu lucreaza cu toata inima lui, nu va lasa nimic in urma…nici amintire, nici respect.
Sa ne intrebam in seara asta fiecare in parte, ce imi place? Ce ma multumeste? Ce ma implineste? Ce ma odihneste sa fac in viata? si sa incepem sa cautam doar acel lucru, pentru ca, in curand sa ii putem spune lui Dumnezeu, sunt tanar Doamne, tanar si stiu ce fac.
Codrut Mirica
 Ne nastem, crestem, ajungem mari, ne mutam la casele noastre, apoi facem copii pe care ii invatam sa faca acelasi lucru ca si noi. De mici suntem invatati sa invatam cat mai bine, sa fim cat mai pregatiti pentru societatea si vremurile in care traim.
Inainte, cine avea 7 clase era socotit cu studii superioare, adica ca si cum ar fi facut cineva facultatea in ziua de astazi. Datorita aspiratiilor omului modern, de a avea cat mai multe lucruri si de a-si face un trai cat mai comod, iata ca firescul lucrurilor ne forteaza sa ne specializam in a face ceva anume, specializare care ia din ce in ce mai multi ani de studii. Astfel de la 4-7 clase s-a ajuns sa facem cel putin 16-18 de ani de scoala. Nu este nici o gluma.
Nu mai suntem in vremurile in care se faceau 7 sau 12 clase, ca abia dupa aceea sa ne casatorim. Pentru acele vremuri era absolut normal sa te casatoresti dupa ce terminai scoala, pentru ca scoala o terminai la 18-20 de ani. Astazi nu poti sa urmezi acest tipar daca vrei sa faci o facultate sau chiar si un master. Pur si simplu ceasul biologic al fiecarui tanar suna pentru viata de familie, iar tanarului i se spune ca e mai importanta facultatea. Nu spun ca scoala trebuie neglijata, pentru ca lucrul acesta ar fi o mare prostie, insa nu trebuie neglijata chemarea fiecaruia la viata de familie, nici cu scoala, nici cu cariera nici cu nimic. Pentru ca datorita acestor multe conditionari tinerii aleg solutia usoara a diavolului: concubinajul si iubirea iresponsabila. Datorita acestor conditionari, tinerii nu mai vad in familie calea de implinire si mantuire, ci un jug si o corvoada pe care trebuie sa o amane cat mai tarziu cu putinta.
Si nu sunt tinerii invatati si incurajati sa faca eforturi de a urma o facultate chiar daca sunt casatoriti, nu sunt invatati ca tocmai familia cu bucuriile si greutatile ei reprezinta apanajul si catalizatorul de a fi un coleg mai bun la locul de munca, un vecin mai bun, un fiu(fiica) mai bun(a), un om mai bun in viata de zi cu zi.
Nici banii, nici scoala si nici cariera nu formeaza caminul. Ele pot forma cel mult o casa. Caminul insa, il formeaza doar dragostea dintre barbat si femeie, dragoste pe care o intregeste, o binecuvinteaza si o sfinteste Dumnezeu. Si tocmai dragostea din sanul familiei trebuie sa se rasfranga asupra societatii, pentru a o face mai buna si mai frumoasa. Continuare »
Tinerii au cazut intr-o provocare a lumii destul de grea. Multi nu stiu ce sa faca pe viitor si aleg strainatatea. De ce? Este strainatatea o solutie?
Pentru unii poate da. Majoritatea tinerilor din ziua de azi se gandesc numai la bani. Vor casa,masina.. un serviciu bun mai intai de toate…si restul pe parcurs. Multi se gandesc cum sa scape de ,,saracia” din tara deoarece sunt foarte putine sanse sa iti faci aici un viitor bun.
Am trecut printr-o experienta acum ceva timp si as vrea sa va impartasesc si voua prin cateva randuri…
Familia mea hotarase sa plecam in strainatate,si eventual sa ne stabilim acolo. Eram foarte incantata de idee,necunoscand partea dureroasa ce urma sa vina. Urma sa continui scoala acolo…colegi noi,diferiti…nu imi facusem nici un prieten desi eram de ceva vreme acolo. Ma simteam inchisa intr-o lume plina de straini, de anturaje total gresite… o lume plina de amaraciune si de lacrimi. Ma rugam neincetat de parinti sa ne intoarcem in tara, dar ei imi spuneau sa am rabdare. Am trait clipe dureroase care mi-au lasat o amintire neplacuta. Vorbeam cu tinerii de acolo, romani ca si mine si imi spuneau ca in tara nu se merita sa mai traiesti. Daca nu ai un serviciu bun, cu 5-6 milioare salariu nu poti face mare lucru. . . Unii si-au intemeiat o familie acolo, desi erau crestini au devenit catolici,protestanti sau sectanti. Cat de mult i-l schimba strainatatea pe om!
Din fericire,m-am intors in tara. Domnul stia ca dupa intoarcerea mea, ceva se va schimba in mine.
Probabil sunt si alti tineri care s-au reintors in locul natal. Defapt, viata nu este legata numai de locul natal. Nu trebuie sa stai toata viata in orasul sau tara in care te-ai nascut, nu intelegeti gresit mesajul. Important este sa i-L lasam pe Domnul sa ne decida viitorul, si nu noi sa-l decidem. Sa-l luam cu noi oricunde am merge, sa nu-L parasim niciodata. Noi nu stim unde ne este mai bine, in tara sau in strainatate dar Dumnezeu sigur stie! Cu toate acestea, tinerii care nu-L cunosc nici nu se gandesc la El in clipa plecarii…
De ce cautam o viata mai buna in alta parte? Nu suntem multumiti de viata pe care Dumnezeu a randuit-o pentru noi?
Daca as avea un suflet curat v-as sfatui probabil altfel, v-as scrie cuvinte cu mai mult folos. Dar ma uit la sufletul meu care nu este deloc curat…si incerc macar pe altii sa ii ajut prin vorbele mele.
Nu lasati strainatatea sa va distruga. Nu lasati ca strainatatea sa va rapeasca bucuria,pacea. Cereti-i lui un viitor mai bun si veti vedea cate binefaceri ve-ti primi! Nu cautati altceva, ci doar Imparatia Cerurilor, si celelalte vi se vor adauga voua. Vreti adevarul? Nu strainatatea este adevarul, adevarul este Dumnezeu. Vreti viata? Impartasiti-va cu trupul si sangele Mantuitorului si veti trece de la moarte la viata.
Chiar va rog din suflet sa-mi scrieti ce binefaceri aduce strainatatea. In afara faptului ca acolo castigi bani mult mai usor, altceva nu as gasi. Si totusi, ce folos are daca devii bogat peste noapte? In jurul tau sunt mii de saraci care nu au banii tai si care se straduiesc sa traiasca din putinul care i-l au. Eh..ei cum traiesc? Nu au nici masina,nici vila. Traiesc cu Dumnezeu. Asta va cer si voua; sa traiti cu Dumnezeu. Avandu-L pe El in sufletele noastre nu vom duce lipsa de nimic. Aveti incredere in Mantuitorul si nu in straintatea cumplita care ne amageste.
Ne lasam prinsi in cercul lumesc al destertaciunilor. Desi credem ca devenim mai tari noi slabim din ce in ce mai mult. Credinta este cea care slabeste inlauntr-ul nostru.
Cati dintre tinerii care au plecat in strainatate, si-au mai adus aminte de Dumnezeu? Foarte putini. Omul isi aminteste de Dumnezeu doar la nevoie sau necaz. In rest…se bazeaza pe bucuria si placerea pe care banii o aduc. O bucurie lumeasca care te departeaza de Dumnezeu.Sunt f multi care pleaca de la o varsta foarte frageda. Nici nu vreau sa ma gandesc la fete in special,care pleaca pentru anumite scopuri in strainatate..stiti si voi care:)
Ma intristez si ma uimesc in acelasi timp de ceea ce poate face strainatatea.
Pleci grabit..inocent..zambetul copilariei inca il porti in suflet. Te intorci la fel de grabit, dar cu un suflet schimbat,inchis..intunecat de patimi. Ai pierdut oare zambetul care i-l aveai la inceput? Mai cauta-L… sunt sigura ca nu strainatatea te invata sa zambesti:).
 Tinerii au cazut intr-o provocare a lumii destul de grea. Multi nu stiu ce sa faca pe viitor si aleg strainatatea. De ce? Este strainatatea o solutie?
Pentru unii poate da. Majoritatea tinerilor din ziua de azi se gandesc numai la bani. Vor casa, masina si un serviciu bun mai intai de toate iar restul pe parcurs. Multi se gandesc cum sa scape de ,,saracia” din tara deoarece sunt foarte putine sanse sa iti faci aici un viitor bun.
Am trecut printr-o experienta acum ceva timp si as vrea sa v-o impartasesc si voua prin cateva randuri.
Familia mea hotarase sa plecam in strainatate, si eventual sa ne stabilim acolo. Eram foarte incantata de idee, necunoscand partea dureroasa ce urma sa vina. Urma sa continui scoala acolo cu colegi noi, diferiti. Nu imi facusem nici un prieten desi eram de ceva vreme acolo. Ma simteam inchisa intr-o lume plina de straini, de anturaje total gresite, o lume plina de amaraciune si de lacrimi. Ma rugam neincetat de parinti sa ne intoarcem in tara, dar ei imi spuneau sa am rabdare. Am trait clipe dureroase care mi-au lasat o amintire neplacuta. Vorbeam cu tinerii de acolo, romani ca si mine si imi spuneau ca in tara nu se merita sa mai traiesti. Daca nu ai un serviciu bun, cu 5-6 milioare salariu nu poti face mare lucru. Unii si-au intemeiat o familie acolo, si desi erau crestini au devenit catolici, protestanti sau sectanti. Cat de mult i-l schimba strainatatea pe om!
Din fericire, m-am intors in tara. Domnul stia ca dupa intoarcerea mea, ceva se va schimba in mine.
Probabil sunt si alti tineri care s-au reintors in locul natal. Defapt, viata nu este legata numai de locul natal. Nu trebuie sa stai toata viata in orasul sau tara in care te-ai nascut, nu intelegeti gresit mesajul. Important este sa luam o decizie pentru viitor impreuna cu Dumnezeu, sfatuindu-ne cu duhovnicul, cu parintii si cu familia. Sa-l luam cu noi oricunde am merge, sa nu-L parasim niciodata. Noi nu stim unde ne este mai bine, in tara sau in strainatate dar Dumnezeu sigur stie! Cu toate acestea, tinerii care nu-L cunosc nici nu se gandesc la El in clipa plecarii… Continuare »
 O mare problema a crestinilor la ora actuala este lipsa de atitudine, lipsa de a-l marturisi pe Hristos Domnul prin iubirea aratata celorlalti, fara rusine si fara compromisuri, in orice imprejurare si in orice loc. Datorita aceastei carenţe a trairii noastre duhovnicesti, sau strecurat multe uraciuni, sub toate aspectele vietii, uraciuni care acum sunt foarte greu de invins. Si unul din aceste aspecte, este locul de munca, din care ne castigam painea de zi cu zi.
Sunt multe activitati, specifice societatii actuale in care legea Cezarului intra in conflict direct cu invatatura dumnezeiasca, facandu-ne sa cadem intre ciocan si nicovala, intre a-l alege pe omul cel vechi din noi, sau pe cel nou. Astfel, farmacistele sunt obligate legal sa vanda prezervative si anticonceptionale, desi acestea sunt uraciuni mari inaintea Domnului, anticonceptionalele având efect avortiv.
Asistentele medicilor ginecologi sunt costranse sa ajute la “derularea” avorturilor, facand partasie la uciderea de prunci. Vanzatoarele de presa sunt obligate sa vanda, printre maldarele de ziare, reviste pornografice si de can-can. Cei din fabricile de ţigări muncesc zilnic pentru a oferi lumii întregi un gram de otravă zilnică. Multi agenti de paza sunt distribuiti sa pazeasca cazinouri si case de desfranare, chiar daca nu-si doresc aceasta. Chelneritele sunt obligate de patroni, in multe restaurante, sa poarte fusta mini.
Si o problema care ne loveste aproape pe toti, la locul de munca, este incalcarea sarbatorilor, muncind Duminica si de sarbatori, in mod constant. Aceasta ne pune in imposibilitatea de a participa la Sf. Liturghie, ceea ce este un mare handicap, mai ales pe termen lung. Continuare »
 Nu se poate muncă fără relaxare şi nici relaxare fără muncă. Când muncesc foarte mult simt nevoie să mă opresc şi să mă relaxez, să plec, să mă-ntâlnesc cu familia şi cu prietenii. Când stau prea mult degeaba şi când mă odihnesc prea mult mă plictisesc, vreau sa fac ceva şi să simt că sunt folositor într-un fel.
Dar totuşi omul nu e făcut ca să muncească. Omul nu a fost creat de Dumnezeu ca să se chinuie să-şi câştige pâinea în fiecare zi ci să primească totul în dar de la Dumnezeu, singura condiţie fiind să nu păcătuiască, să asculte de Dumnezeu. La început omul (barbatul şi femeia împreună) primea toate fără să se chinuie, fără să muncească, dar după ce a căzut în păcat pedeapsa bărbatului a fost să-şi câştige pâinea în sudorea frunţii şi a femeii să nască copiii în dureri, amândouă ca amintire a greşelii pe care au făcut-o.
Omul a fost scos afară din rai cu promisiune lui Dumnezeu că va fi readus dacă nu va mai păcătui.
Când spun că omul nu a fost făcut să muncească nu înţeleg prin asta că omul trebuie să stea şi să nu facă nimic, şi să lenevească. Noi vom dori întotdeauna să căutăm, să descoperim, să inventăm, să iubim, să fim într-o continuă noutate, să avem provocări şi să reuşim să trecem peste toate, şi niciodată să nu se mai termine. Dar vrem toate astea fără chinuri, fără dureri, fără necazuri, fără supărări şi-n primul rând fără constrângeri materiale, de timp şi de spaţiu. Citeşte tot
|
|
Comentarii