20 articole la fiecare click |
 Suntem aproape de marginile lumii. Cu microscopul şi cu telescopul scrutăm microcosmosul şi macrocosmosul până spre infinitul mic şi pâână spre infinitul mare. Cu ştiinţa şi tehnica am ajuns deja departe. Dar cu imaginaţia şi cu păcatul am ajuns şi mai departe… S-o ţinem tot aşa? Poate că vom ajunge dumnezei, cum şoptise prima oară în rai oamenilor netrebuitul? Și cum a toot şoptit apoi şi cum şopteşte neîncetat de atunci încoace oamenilor căzuţi. Și cum i-a pus şi-i pune mereu pe mii de piste false cu meşteşugirile lui. Dumnezei în lumea iluziilor? Nu, nici măcar acolo. Mai degrabă robi…
Pentru că, de fapt, suntem departe de noi înşine. Nu ne mai vedem marginile, limitele, neputinţele, păcatele. Nu-L mai vedem nici pe Dumnezeu prin hăţişul de iluzii cu care ne-am înconjurat. Și de false nevoi, prioritare faţă de cele reale, vitale. Confortul (lăcomia, trândăvia), controlul (temperaturii aerului condiţionat, al maşinăriilor creatoare de confort), ”libertatea” (nu de patimi, nuu, nici de a vieţui demn în comunitate, ci de a naviga şi de a ne risipi printre iluziile de pe ecranul imaginaţiei sau al televizorului) – iată noile iluzii, noii idoli, care ne solicită închinarea şi timpul. Si mai ales sănătatea. Plutim sau mai degrabă ne scufundăm pe zi ce trece într-o mare tot mai adâncă şi mai otrăvită de iluzii… Și consumăm din ele pe nesăturate…
Astfel, suntem departe de Dumnezeu. Suntem aproape anesteziaţi, poate chiar drogaţi cu iluzii, cu fantasme, cu minciuni. Zilnic ne cerem doza. Cu gălăgie, cu multă cheltuială şi cu mare efort uneori… Nu ne mai hrănim cu ”tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, cu ”pâinea cea vie care S-a pogorât din cer”, cu ”adevărul care ne face liberi”, cu Dumnezeu-Cuvântul – Izvorul vieţii şi al nemuririi. Nu mai gustăm experienţa iubirii Lui, realitatea Lui prezentă şi luminoasă. Nu mai gustăm nici măcar experienţa iubirii dintre noi, a realităţii comuniunii luminoase dintre noi. Și suferim. Și nu ştim ce ne doare. Ne doare sufletul. Ne simţim vlăguiţi nu de puterea muşchilor, ci de puterea sufletului îndepărtat şi de Dumnezeu şi de semeni şi de creaţia întreagă. Continuare »
 Au trecut aproximativ 5 luni de cand nu am mai jucat poker pe site-ul meu preferat si ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat de aceasta patima. Totul a inceput acum un an cand am jucat prima data texas hold’ em cu un amic si prietena lui la mine acasa. Avea cips-uri, carti, stia regulile, cine e dealer-ul, mizele, impartitul cartilor, flop-ul pana la river.
Pana atunci nu mai jucasem, doar vazusem la TV campionate de texas hold’ em si imi parea interesant, doar atat. Dar dupa ce am jucat in seara aia incepuse sa-mi placa si jucam din ce in ce mai des. Imi facusem si un cont pe un site de poker online. Jucam de divertisment foarte putin, avand in vedere ca si munceam.
Nu prea aveam timp, jucam seara si doar turnee gratuite dar incet, incet incepusem sa joc din ce in ce mai des. Nu ma mai ingrijeam de nimic, si de multe ori seara ma culcam fara sa ma mai rog. Devenise o dependenta si nu mi imaginam vreodata ca o sa ajung in asa stare.
Cand aveam lucrari in oras la pauza de masa mergeam acasa. Aveam pauza 2 ore (aproximativ) si primul lucru care-l faceam era sa deschid compu’ sa bag “repede” un turneuas “micutz”. Mancam ceva pe fuga (nici nu mai preparam ca nu mi mai faceam timp) si imediat se termina pauza si in loc sa ma odihnesc mergeam la munca vai de capul meu. In weekend, cum ma trezeam primul lucru care-l faceam nu era sa ma dau jos din pat sa ma rog ca inainte si sa fac restul ce trebuie facut. Nu, eu aprindeam lap-ul care era mereu langa mine, langa pat, ca adormeam cu el langa mine si ma trezeam tot cu el si jucam cate 10 ore in weekend. Uitam de rugaciune, mancare, biserica de tot, si astea toate fara sa-mi dau seama.
Continuare »
 Multi se plang de tehnologie. Multi acuza tehnologia moderna de toate relele din lume. Este tehnologia intr-adevar de osanda, sau cei care creeaza tehnologia si o folosesc?
O cruce de lemn este de osandit daca cineva rastigneste pe altcineva pe ea? Un ciocan este de osandit daca un vecin sparge cu el capul vecinului sau? Tehnologia nu simte binele sau raul. Aceleasi tevi pot fi folosite pentru apa potabila sau pentru canalizare.Raul nu vine din tehnologia moarta, lipsita de simtire, ci din inimile moarte ale oamenilor.
Constient pe deplin de prezenta lui Dumnezeu si fara de mandrie, Noe a ridicat o nava uimitoare, pentru izbavirea sa si a noii omeniri ce urma sa se nasca. Intr-o constiinta intunecata cu privire la prezenta lui Dumnezeu, oamenii plini de mandrie au cazut de acord unii cu altii “Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!” Aceasta a fost construirea turnului Babel.
Cand regele Solomon a terminat cladirea maretului Templu al Domnului, si-a ridicat mainile catre ceruri, si cu smerenie a strigat: „Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau.” Acest templu minunat a dainuit vreme de 11 generatii. A fost facut praf si pulbere atunci cand urmasii fara de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casa de rugaciune, intr-o casa de negot.” Nu datorita tehnologiei a ramas Templul in picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a disparut de pe fata pamantului.
Tehnologia este surda, muta si fara de raspuns. Este complet dependenta de etica, asa cum este si etica de credinta.
Atunci cand frica lui Dumnezeu dispare si legea morala a lui Dumnezeu este incalcata, muntele tehnologiei omenesti se prabuseste in tarana din care a fost facut. Continuare »
 Valentine’s Day…ziua cea mult asteptata de majoritatea adolescentilor. Citim in diferite reviste despre aceasta zi a indragostitilor, iar televiziunile au început si ele să aibe emisiuni legate de acest subiect, ca sa nu mai vorbim de agitatia obositoare prezenta in timpul intregii saptamani din mall-uri. Peste tot, pe unde privim, observam inimioare si diverse cadouri personalizate in spiritul aceste “sarbatori”, cu scopul de a fi cumparate si daruite persoanei iubite. Ma intreb ce folos au toate acestea…
Astazi, iubirea se naste si se daruieste printr-un ,,cadou” in viziunea adolescentilor. Fiecare doreste sa se faca placut, sa il atraga pe celalalt prin diferite daruri, gesturi pline de tandrete. Insa, ma indoiesc ca printr-un cadou ii poti arata celuilalt ceea ce simti cu adevarat…
Asa cum ne dorim sa fim placuti oamenilor, asa cum vrem sa ii atragem pe ei – tot in acest mod, si diavolul ne atrage pe noi. Insa nu ne dam seama. Intunericul domneste in inimile noastre, gandurile sunt ratacite si nu stim ce drum sa alegem. De vom alege drumul iubirii comerciale, ne vom insela cumplit. Caci iubirea lui Dumnezeu nu este una falsa, sau de vanzare, ci este Cea adevarata. Dumnezeu nu ne iubeste doar cand noi ii facem un ,,dar”, iar acest dar insemnand o fapta buna-asa cum cred unii, sau rostind o rugaciune. Dumnezeu ne iubeste in permanenta, neincetat, chiar si atunci cand suntem cazuti in pacate, mangaindu-ne, ridicandu-ne si dandu-ne nadejde.
Sa revenim la aceasta zi atat de ,,spectaculoasa” – Valentine’s Day. Asa cum spuneam, iubirea nu se manifesta neaparat printr-un cadou, si nici efectele ei nu le simtim imediat cand ne dorim noi. Ea vine de la sine, prin deschiderea inimii fata de celalalt, nu prin deschiderea unui cadou. Dar mai mult decat atat, Dumnezeu este Cel ce ne intareste dragostea fata de alesul (aleasa) inimii, si doar El zideste o prietenie adevarata intre doua persoane.
Este frumos sa daruiesti, sa te bucuri alaturi de persoana iubita, sa fii tanar,liber…si indragostit de o persoana. Insa “Valentine’s Day” nu reprezinta ziua iubirii.
Continuare »
 Mai e puţin şi vine 14 februarie – Valentine’s Day, si febra cadourilor deja a început, televiziunile şi radio-urile au început si ele să aibe emisiuni dedicate acestei zile chiar din prima zi a saptamanii, fiecare încercând să atragă cu idei care mai de care mai năstruşnice. Eu cu soţia şi cu fetiţa noastră nu sărbătorim Valentine’s Day pentru că nu simţim nimic deosebit pentru ziua aceasta. Nu ne atrage în nici un fel, şi nu vrem sa o sărbătorim doar pentru că ne zic alţii s-o facem.
E frumos să sărbătoreşti iubirea, e frumos să dăruieşti, e frumos să faci surprize, e tare frumos să fii tânăr şi indrăgostit, să ai fluturaşi în burtă când te duci la întâlnire…. e frumos să-ţi petreci timpul cu cel drag, e frumos să vorbeşti de o sărbătoare a iubirii. Ce e mai frumos oare decât să sărbătoreşti iubirea, cu cel iubit ?
Dar oare e Valentine’s Day o sărbătoare a iubirii? În primul rând cei care ne-au adus această sărbătoare din motive comerciale, nu vorbesc deloc de Sfântul Valentin ci doar de inimioare, ciocolată, amor, romantism, şi multe altele, dar niciodată despre cel care ei spun că este ocrotitorul iubirii.
În al doilea rând mass-media şi marile magazine se folosesc de fel şi fel de stereotipuri, de momente romantice, de diferite modele de a-ţi petrece ziua pentru a le flutura prin faţa tinerilor şi pentru a-i face să plătească pentru a putea şi ei crea un astfel de cadru romantic prin diferite cadouri.
Si in al treilea rand, ca să mă bucur alături de persoana iubită:
-
nu trebuie neaparat să luăm o cină romantică la restaurant
-
nu e obligatoriu să vin cu un buchet de trandafir şi cu o inimioară roşie
-
nu trebuie neaparat să vedem un film şi apoi să facem dragoste
-
nu e musai să mergem la Paris sau Londra
-
nu trebuie să-i aduc în dar o bijuterie de aur sau o haină de blană Continuare
 La vârsta de 5 ani tatăl meu m-a îmvăţat să joc şah. Eram foarte încântat, era ceva nou iar dificultatea şi complexitatea mutărilor mă fascina. Jucam cu tata dar lupta era inegală pentru că de-abia învăţasem să mut piesele iar el încerca de multe ori să mă lase să câştig, ca să mă bucur. Într-o zi îi vine tatei o idee: să joace fără cele două turnuri şi fără damă pentru ca partida să fie o provocare şi pentru el. Zis şi făcut: înainte de a începe partida, scotea de pe tabla cele două turnuri şi dama, şi juca cu puţinele piese care îi mai rămâneau. Era greu, se chinuia, dar juca cinstit, era garanţia pentru mine că dacă voi câştiga o voi face pe drept.
Cu timpul tata a observat că nu mai poate juca fără 3 piese aşa de importante pentru că pierde, iar forţele noastre sunt inegale, aşa că a hotărât să joace doar fără un turn şi o damă. După ceva timp a spus că va renunţa doar la damă şi când avem eu 8-9 ani am ajuns să jucam cu toate piesele pe masă.
Aşa a reuşit tata să mă facă să îndrăgesc acest joc. Lui nu-i plac jocurile care implică noroc: cele de cărţi sau cu zaruri, fiind de părere că o victorie se datorează mai mult şansei decât câştigătorului şi puterii lui mentale.
Mi-aduc aminte cum jucam uneori doar cu regele şi pionii sau doar cu caii şi nebunii, excerciţii care erau menite să dezvolte în mintea mea, capacitatea de a realiza cât de puternică poate fi fiecare piesă. Tata avea cărţi de şah mai vechi, cu probleme care trebuiau rezolvate şi care aveau următorul enunţ: Albul mută şi câştigă in 5 mutări. Era foarte interesant şi atrăgotor pentru mine ca şi copil.
Şahul e un joc extraordianar, unul dintre cele mai frumoase din lume: 16 piese contra 16 pe 64 de pătrăţele albe şi negre. Deşi joc şah de 20 de ani nu m-am plictisit, fiecare partidă este altfel, fiecare jucător are un alt stil şi un mod unic de abordare. E un joc al minţii, care te obligă să gândeşti câteva mutări înainte de a acţiona. Se spune că un jucăton bun gândeşte cel puţin 4-5 mutări înainte asta înseamnă că poate să-şi imagineze cum va arăta tabla de joc după ce 8-10 piese vor fi mutate. Continuare »
 Ne ingrijim deseori de aspectul fizic, de aspectul exterior si nu de cel interior. Suntem nemultumiti de felul in care ne-a plasmuit Dumnezeu in pantecele mamelor noastre, si incepem sa ne creem singuri o imagine pe care ceilalti sa o aprecieze, eventual, sa o admire. Mai ales tinerii, sunt atat de preocupati de acest aspect, incat au uitat ca frumusetea chipului vine din interior, vine din inima.
Credeti ca toate produsele make up, tot ceea ce vedeti la televizor sau pe internet, va ajuta sa imbunatatiti ceva? Machiajul pentru mine este o masca. O masca ce acopera toate “defectele”. Dar care “defecte”, stau si ma intreb?! Defecte care defapt El ni le-a daruit, dar acestea nu se numesc defecte deoarece noi suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar in Dumnezeu nimic nu este defect. Infrumusetarea trupeasca are rolul de a aduce intunericul in sufletele noastre, pe cand in Dumnezeu intuneric nu este, ci Lumina Lui este nepatrunsa si neapropiata . Insa nu toti stiu aceasta. Sau cei ce stiu, nu vor sa creada. Nu vor Lumina.
Cand ne mandrim cu trupurile noastre, sufletul devine mort. Smochinul acoperit de frunze este arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoința Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câți asemenea smochini nu sunt în viața duhovnicească?! (Sf. Teofan Zavoratul).
La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Caci mandrindu-ne cu trupul nu dobandim bucurie sau plinatate, ci golirea bunatatii din suflet. Si putem spune ca nu suntem impliniti atunci cand aratam bine, ci doar atunci cand suntem apreciati pentru ceea ce suntem cu adevarat inauntrul nostru. Si fara frumusetea sufletului, nimeni nu este apreciat cu adevarat.
Continuare »
 De un ani şi şapte luni în viaţa mea şi a soţiei mele a venit Sofia, o fetiţă care ne luminează faţa în fiecare dimineaţă, care ne scoate imediat din orice supărare cu zâmbetul ei smerit, cu ochii ei luminoşi, cu faţa ei veselă. Copilaşul nostru drag ne-a schimbat viaţa, ne-a făcut să fim mai bucuroşi, ne-a ajutat să vedem lumea altfel, ne-a schimbat obiceiurile, ne-a dat peste cap principiile….
Soţia mea (Iulia) înainte să ne-o dăruiască Dumnezeu pe Sofia, avea un serviciu normal, nimic deosebit, fără un salariu mare, fără beneficii multe, fără responsabilităţi copleşitoare, ci un simplu serviciu de birou. Iulia nu are un talent deosebit, nu excelează prin ceva anume. Deşi şi-ar fi dorit, Iulia nu este nici medic, nici avocat, nici jurist, nici inginer, ci e simplu doar Iulia. Deşi i-ar fi plăcut să ştie mai multe limbi străine, să conducă un proiect de marketing, să fie manager, să aibă propria afacere, să se descurce singură, să fie o femeie de succes, totuşi nu e nimic din toate acestea, ci e simplu, doar Iulia.
Iulia e mamă !
Deşi am văzut-o dorindu-şi multe lucruri pentru viaţa ei, deşi ştiu ca avea în cap stereotipul femeii de succes moderne (realizată profesional, bine văzută, faimoasă şi invidiată) şi i-ar fi plăcut să fie aşa, totuşi Iulia azi e mai fericită ca niciodată. Iulia e mai împlinită ca oricând. De când a apărut Sofia, viaţa Iuliei are un sens. Nu mai contează nici banii, nici cariera, nici profesia… nimic. N-a fost niciodată mai bucuroasă ca acum, n-a mulţumit niciodată aşa de des lui Dumnezeu cum o face de când e Sofia, nu s-a simţit niciodată mai fericită şi mai împlinită. Continuare
 Cu ceva ani in urma, deseori nu saream peste horoscop. Aveam avantajul ca, nascuta la limita dintre zodii, puteam sa aleg ce varianta imi placea mai mult. Daca scria ca la capricorn este o zi buna, eram capricorn iar a doua zi, daca varsatorul era in forma, hop si eu ma dadeam de varsator. Cateodata se nimerea, alta data, nimic din ambele zodii nu se regasea pe parcursul zilei curente.
Vinerea, aveam obiceiul sa nu pierd o anumita emisiune de previziuni astrale; cu mare atentie, luam notite si daca aflam ca varsatorii sau capricornii urmeaza sa treaca printr-o perioada dificila, eram foarte atenta la detalii, incercand sa evit evenimentele care ar fi dat nastere la neplaceri.
Pana intr-o zi, cand, imbolnavindu-se grav o colega, am hotarat sa merg la slujbele Sfantului Maslu; colega mea era in spital si ii trimiteam prin sotul ei, ulei si paine sfintite.
Pentru ca la biserica noastra, Sfantul Maslu se slujeste vinerea dupa amiaza, aveam de ales, intre a participa la slujba si a nu pierde emisiunea.
Sunt un om norocos, ma despart foarte repede de tot ceea ce simt ca nu imi este de folos, asadar nu mi-a fost greu sa renunt la zodii, mai ales ca tot ce auzeam la slujba imi placea si nu numai atat: simteam ca invat ceva nou din care puteam trage mult folos.
Fragmentele de la Apostol, cele din Evanghelii, rugaciunile si cantarea troparului:
Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua; ca se ingrozeste si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei; ca mortii i-ai sculat si moartea o ai surpat, pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii,
nu numai ca te pun pe ganduri si te indeamna sa citesti mai mult, toate acestea au darul sa iti schimbe nelinistea in liniste iar daca sunt insotite de post, schimba boala in sanatate.
Daca de cele nefolositoare, incerc sa scap repede, atunci cand intalnesc o alternativa, de cele de folos ma agat cu ambele maini, deschid ochii si ciulesc urechile; asa am invatat ca e mai buna rabdarea decat graba, dragostea decat ura. Lucruri simple, de bun simt, pe care teoretic le stim dar pe care nu le apreciem decat atunci cand le inlocuim pe cele rele cu cele bune. Continuare »
 Cu toţii ştim de Sfintele Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva care se află în Iaşi. Eu până prin liceu deşi eram credincios, totuşi nu eram bisericos. Nu am văzut niciodată Sfinte Moaşte şi nu conştientizam că există aşa ceva în ţară. Vacanţele mele le trăiam la Iaşi dar niciodată nu am fost la Sfânta Parascheva (iar bunica mea era credincioasă deşi nu mergea la biserică deoarece avea o boală la picioare, ce o făcea să nu poată merge mult iar în zona unde eram nu erau biserici foarte aproape).
Mai târziu am aflat de Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Parascheva şi m-am întors la credinţă, dar atunci bunica mea murise (Dumnezeu s-o odihnească) iar bunicul meu stătea cu noi în alt judeţ (Dumnezeu să-l odihnească La un moment dat cunosc o tânără ortodoxă credincioasă pe internet, o tânără din Suceava (era prima fată credincioasă şi cu un suflet bun pe care o cunoscusem). Eram în general un om foarte retras aşa că nu prea le aveam cu relaţiile umane. Cert e că mă îndrăgostisem de ea pe internet. Am avut multe de pătimit pe chestia asta şi de aici am ajuns într-o înşelare demonică. Dumnezeu îmi zise ceva dar vrăjmaşul şi-a băgat coada şi a stricat tot mesajul Domnului ducându-mă la convingerea că voia Domnului e să mă căsătoresc cu această fată.
Îmi amintesc că prima oară când am vrut să mă duc la Sfânta Parascheva i-am spus mamei mele (care nu era foarte credincioasă) despre dorinţa mea şi ea mi-a spus că într-o zi va merge cu mine (pe scurt m-a amânat pe un timp nedefinit). Aceasta a fost prima refuzare a chemării Sfintei Parascheva.
A doua chemare a fost cu această fată din Suceava (o chema F.). Ea îmi spunea că nu mă pot îndrăgosti de ea cât timp n-o cunosc şi nici ea nu cred că ştia foarte bine pe ce lume trăia (spun asta în sensul că deşi era un om cu o inimă foarte bună totuşi era destul de visătoare… ca şi mine de altfel). Deşi la început, după ce i-am mărturisit sentimentele ea m-a respins, totuşi căzând în stări de deznădejde cumplite (era prima mea respingere în dragoste ) am stabilit să păstrăm prietenia.
Ea nu avea nici un băiat în viaţă şi cred că fiind şi eu o fire romantică (ca şi ea) avea uneori ispite să încerce cu mine o relaţie. Dar să nu mă depărtez foarte tare de poveste ( deşi fata aceasta joacă în rol important în întâlnirea cu Sfânta Parascheva ). Am stabilit la un moment dat cu ea să ne întâlnim la Iaşi şi să mergem la Sfânta Parascheva împreună. Eu, în prostia mea, îi făceam tot felul de promisiuni Sfintei (chestii de genul că primul copil pe care îl voi avea cu fata asta îi voi da numele sfintei). Totuşi iarăşi s-a întâmplat ceva şi din nou am renunţat la Sfânta Parascheva pentru a mă întâlni cu F. la Suceava şi să mă duc la Sf. Ioan cel Nou. Continuare »
 A trecut foarte mult timp de la ultimul articol. N-am mai avut timp, efectiv, si nici starea necesara sa imi astern gandurile pe hartie. Cine e sotie, mama, si angajata a statului sigur ma intelege. Insa acum simt nevoia sa-mi manifest tristetea, nemultumirea, dispretul, sa ma eliberez cumva de furia neputintei care m-a cuprins. Poate ca pe crestinii adevarati nu-i afecteaza mult mediatizata “criza’’, poate ca pe oamenii care au suficienta nadejde la Dumnezeu nimic nu ii sperie, insa pe oamenii mici ca mine, cu o credinta ‘’caldicică’’, care se roaga mult prea putin, merg rar la Biserica si abia reusesc sa tina Postul Craciunului, vestea ca vei fi dat afara de la serviciu nu iti pica deloc bine, mai mult de atat, incepi sa intri in panica.
Si nu pentru ca ai de platit chiria, intretinerea sau rata la banca, ci pentru ca nu vezi un viitor prea stralucit, ba chiar deloc. Am senzatia ca un nor de fum, negru de tot, urmeaza sa ma inghita si am tendinta sa fug, sa plec cat mai departe, inainte sa fie prea tarziu. Realizez ca noua tinerilor, nu ni se da nicio sansa. Te intrebi, in astfel de momente: la ce imi foloseste ca am absolvit o facultate, ca m-am chinuit atat sa invat, ca am muncit cat am putut ? Ce folos ca am atatea aspiratii, atatea dorinte, pentru mine si familia mea, daca mi s-a taiat avantul? Caci asa ma simt…ca un pui care se ridica, incearca sa zboare, sa vada lumea, sa o cucereasca, dar i se taie aripile.
Stiu ca Dumnezeu are grija de crinii campului, de pasarile cerului, dar am ajuns sa nu mai sper… Cel mai tare ma sperie faptul ca invatamantul e in declin, nu vom mai avea profesori, nu se va mai pune nici un pret pe educatie, pe valorile morale, umane. Oare ce va invata copilul meu la scoala? Chiar ma gandeam ca noi am avut sansa sa-l citim pe Eminescu, pe Creanga, insa generatia care vine din urma, ce va invata? Vor citi reviste mondene, unde fetele cat mai dezbracate devin idoli? Ma ingrozeste televiziunea, ceea ce apare la televizor. Uneori schimb canalele doar ca sa ma uimesc, sa vad pana unde poate duce prostia umana si imi dau seama ca e infinita. Nu-mi imaginam vreodata ca libertatea presei, a imaginii, a cuvantului, pentru care au murit atatia oameni la Revolutie in 1989, azi se va traduce in stiri de genul: domnisoara x, luata dintr-un club din Bucuresti, a mers la mall si si-a cumparat lenjerie intima, deci…Da, e foarte interesant, ce a facut ea… Continuare »
 - Stim ca in incursiunile dumneavoastra prin tara ati luat contacte deseori cu tineretul. Am dori, in cateva cuvinte, sa caracterizati tineretul roman al zilelor noastre.
- Draga, mi-e foarte greu sa caracterizez tineretul, pentru ca eu, de fapt, nu-i cunosc foarte bine pe tineri; ii stiu pe cei care ma cheama, ii stiu pe cei cu care vin in legatura, dar nu as putea sa caracterizez tineretul zilelor noastre. Ceea ce il deosebeste, poate, de tineretul dinainte este ca are mai multe preocupari pentru viata spirituala, este mai deschis pentru niste lucruri pe care in trecut cei mai multi tineri le neglijau, daca nu chiar le negau. Dar asta nas putea sa spun ca este caracteristica tineretului din zilele noastre; nu stim cum s-ar fi prezentat tinerii dinainte daca ar fi avut conditiile pe care le au tinerii din zilele noastre.
- Care ar trebui sa fie relatiile dintre un tanar si o tanara in perioada adolescentei?
- Intre un tanar si o tanara se pot realiza mai multe feluri de relatii: relatii de colegialitate, relatii de prietenie, relatii de membrii ai unei societati, relatii obisnuite intre tineri, ma rog, poate si alte relatii. Important este ca tinerii, mai ales cand sunt in pregatire pentru viata, ca prieteni, sa se mentina in marginile prieteniei, adica sa nu cuprinda prietenia lor apropieri care nu sunt admise intre prieteni; Biserica considera prietenia ca buna, numai in masura in care nu are implicatii de casatorie si daca se face in vederea casatoriei. Nu se poate zice ca nu exista si posibilitatea de a fi apropiati ca prieteni cu iubire si respect reciproc, chiar daca nu au neaparat in vedere casatoria, dar, in orice caz, sa nu aiba implicatiile casatoriei.
- Cum priviti sarutul intre doi adolescenti?
Continuare »
 N-aş putea asemăna mai convingător aceste două plăgi ale degradării umane, ce aduc infirmitate atât in suflet cât şi in trup, decât cu cei doi colţi ai şarpelui cel de demult prin care au cazut din rai primii părinţi şi prin care diavolul, acelaşi şarpe ticălos, işi injectează veninul curviei in inimile oamenilor, prăpădind atâtea sufletele. Căci prin aceşti doi colţi, ai ispitirii femeilor şi ai poftirii bărbaţilor, a facut vrajmaşul diavol cele mai mari ravagii în rândul oamenilor, poate mai mult ca prin toate celelalte patimi.
Si, pentru a putea avea o imagine cat mai fidela a realitatii, este necesar sa privim ispitirea femeilor si poftirea barbatilor ca doua jumatati de oglinda care, odata unite, sa ne arate chipul hidos al cancerului familiei: curvia sub toate formele ei.
Precum sunt de asemănători bărbatul cu femeia în anumite privinţe, şi pe cât de diferiţi sunt într-altele, totuşi mereu atrăgându-se unul cu celălalt şi alcătuind omul (bărbat şi femeie), tot aşa se intamplă cu păcatul ispitirii la femei şi fărădelegea poftirii la bărbaţi: se aseamănă izbitor de mult in unele privinţe, şi totuşi sunt foarte diferite intr-altele, dar se atrag mereu şi alcătuiesc acelaşi venin ucigaş de suflete.
Astfel că, atât ispitirea cât şi poftirea sunt o nesimtire a firii amortită de păcat, ce nu se rusinează la incălcarea barierelor sădite în ea de Dumnezeu, bariere sădite tocmai ca să preîntâmpine surparea firii umane, să nu ajungă subjugată de neputinţe şi fără un scop bine definit.
Nesimtirea ispitirii constă din aceea că femeia işi arogă dreptul de a atrage bărbatul prin cosmetizare şi infrumuseţare, mai mult decat a lăsat Dumnezeu să fie atras barbatul de femeie în chip firesc. Iar această incălcare a firescului are drept consecintă inrobirea mintii bărbatului cu chipul ademenitor al voluptătii. Şi cât de des se întâmplă aceasta, mai ales în rândul tinerilor, precum spunea cândva înţeleptul Solomon despre un tânăr ademenit de o femeie imorală:
Continuare »
Cătălin B.
 De multă vreme îmi doresc să le vorbesc tinerilor. Simt o sete acută de comunicare cu cei din jurul meu, dar mai ales cu tine, cel care, în pragul tinereţii, descoperi complexitatea vieţii, te afli în faţa unei mari provocări şi eşti dus de un val, de pe care ţărmul încă nu se întrezăreşte.
În mod firesc, te vei întreba în continuare cine sunt eu: oare un preot? Poate un călugăr, sau poate, simplu, un om matur, trecut de prima tinereţe, căruia îi place să vorbească moralizator despre lucruri pe care şi el le-a făcut odată, demult, iar acum îţi cere ţie să fii altfel. Probabil, în cel mai fericit caz, la finalul articolului ai fi de acord, poate chiar şi puţin marcat, însă mă vei plasa, într-un colţ umbrit, alături de alţii, pe care de asemenea îi accepţi, îi îndrăgeşti şi îi citeşti, ale căror sfaturi eşti hotărât să le urmezi cu siguranţă, mai târziu, dar în niciun caz ACUM.
Ei bine, nu, nu fac parte din niciuna din categoriile de mai sus. Sunt tânăr, ca şi tine! Am 23 de ani. Poate cu câţiva ani mai mare, poate mai mic. Important e că sunt acolo, în marja anilor tinereţii. Am decis să îţi scriu aici o mică povestioară. Cea a unui DJ. A mea..
„Ce marfă! Foarte tare!” ai zice, şi nu te-aş condamna cu nimic. Da, îţi scrie un DJ. Poate că ţi-am stârnit interesul. Poate că ţi se pare extrem de „cool”, un subiect interesant, atractiv, modern ş.a.m.d. Şi de ce nu ar fi aşa: faimă, fete, distracţie, muzică şi unde mai pui că vin şi bani. Ce mai, reţeta unei vieţi ideale pentru mulţi. Am să încerc, totuşi, să îţi prezint lucrurile văzute de undeva din spatele pupitrului, nu din mulţime. Sper să nu te plictisesc.
Totul a început în jurul vârstei de 15 ani: eterne certuri cu părinţii, dorinţă de libertate, de plăcerile imediate ale vieţii, dar, poate mai presus de toate, râvna de a ieşi în evidenţă, de a fi original, admirat şi apreciat (îţi sună cunoscut oare?). Cu toţii avem, în acest moment al vieţii, un gol mare în suflet, dublat de o serie de complexe, pe care urmărim să le depăşim, cu orice preţ. Există, astfel, un risc foarte mare de a urma un anturaj greşit sau de a ne crea idealuri de viaţă şi pasiuni vătămătoare, alegeri ce ne alină pe moment suferinţele, ne scot din mocirla complexelor şi care par cele mai potrivite. Într-adevăr, suntem firavi, în lipsa iubirii şi înţelegerii. Continuare »
 Vă recomand cu mare drag şi cu bucurie să citiţi cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Anul nou! de pe site-ul Război întru Cuvânt, mai întâi de toate.
Mai jos am scris şi eu câteva gânduri legate de bucuria Anului nou.
Anul nou e un moment de bucurie pentru toţi oamenii, din mai multe motive. E un moment frumos căci toţi oamenii se adună împreună, se unesc spre a se veseli, spre a se bucura unii de alţii, pentru a sta în comuniune. E foarte frumos căci oamenii vor să treacă într-un alt an, într-o nouă perioadă a vieţii, împreună. Noi avem în noi dorinţa de veşnicie, de bucurie continuă, de fericire nesfârşită. Bucuria oamenilor de Anul Nou intueşte foarte bine ideea de veşnicie. Căci precum am fost împreună anul ce a trecut, aşa vrem să fim împreună şi în anul nou.
Momentul maxim de bucurie este la miezul nopţii când toată lumea se bucură prin lumini, prin îmbrăţişări, prin felicitări, dar după trecerea miezului nopţiii apare o uşoară întristare, o adiere de părere de rău că noaptea va trece, că bucuria împreună cu cei dragi se va termina şi fiecare trebuie să se întoarcă la casa lui. Toţi am dori poate ca acel moment de maximă bucurie de la miezul nopţii să dureze cât mai mult, să ne veselim cât mai mult cu cei dragi, să stăm veşnic în lumina bucuriei alături de Dumnezeu şi de oameni. Intuiţia noastră asupra acestui moment vine din instinctul sufletului nostru aplecat spre veşnicie. Am vrea ca acel moment de la miezul nopţii să se oprească, să fie mai lung, să fie veşnic, ca să ne putem bucura continuu. Deşi trăim în timp, intuim veşnicia, simţim veşnicia, dorim foarte mult bucuria veşnică.
Miezul nopţii e momentul de bucurie maximă. Continuare »
|
|
Comentarii