20 articole la fiecare click |
 Suntem în Postul Paştelui, un post lung şi anevoios, plin de ispite dar şi de bucurii. În fiecare duminică bisericile sunt pline, sute de oameni se-mpărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului, dar totuşi cei care vin la Sfânta Liturghie reprezintă maxim 10% din populaţia totală a ţării noastre. Asta înseamnă că 90% din oamenii de lângă noi nu merg la Biserică şi nu ţin post.
Aşa stând lucrurile majoritatea oamenilor din viaţa noastră mănâncă lapte, carne şi ouă atunci când noi postim. Se întâmpla adesea ca în aceeaşi casă, la aceeaşi masă unii să ţină post şi unii nu. Gândiţi-vă ce ciudat este ca soţul să mânânce la prânz o ciorbă de perişoare şi o friptură iar soţia să mănânce supă de legume şi fasole bătută.
Am trecut şi eu de multe ori prin astfel de situaţii, care mai de care mai ciudate.
De exemplu, ziua mea şi a soţiei mele, Larisa, cade aproape mereu în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Nu obişnuim să ne ţinem ziua, dar câteodată simţim nevoie să facem ceva special, să mâncăm ceva bun, să fie o zi deosebită. Mi-aduc aminte când eram studenţi, de ziua noastră mergeam şi cumpăram o pizza de post cu brocoli şi ceapă care ni se părea extraordinar de bună, chiar mai bună decât cele cu carne. Ne plăcea aşa mult încât chiar şi când nu era post ne-o cumpăram.
S-a întâmplat să fim invitaţi la ziua de naştere a unor prieteni de a-i noştri chiar când eram în post. Masa era bogată cu tot felul de bunătăţi şi dulciuri dar refuzam politicos şi beam doar un suc şi mâncam alune. Nu se supăra nimeni, ba dimpotrivă atrăgeam atenţie celorlalţi şi oarecum îi puneam pe gânduri. Nu era aşa greu, rezistam uşor, mai ales că atracţia unei petreceri nu e mâncarea şi băutura ci bucuria de a sta şi a-te simţi bine cu prietenii. Continuare »
 Postirea e o stare potrivita firii umane, normala pentru om. Viata adevarata este un neintrerupt post. Postesti, adica renunti la orice desertaciune pentru a-I face loc lui Hristos. Cum spune Mantuitorul, in pustie: “nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu”. Iata sensul postului.
Postul este o disciplina cel putin la inceput destul de dificila, dar nu ar trebui sa ne infricoseze, ba chiar sa ne bucuram. Fiindca neingreunarea trupului si nealimentarea cu produse animale deschid calea energiilor dumnezeiesti. Foamea trupeasca se transforma in dorul de a fi in preajma lui Dumnezeu, in foamea de Dumnezeu a inimii. Iar hranindu-ma cu adevarurile lui Dumnezeu, nu mai incape alta hrana in mine. Sau asa ar trebui sa fie.
Cine va posti? Voi veti posti, cei care M-ati cunoscut. Cine nu Ma cunoaste nu poate posti, iar cine Ma cunoaste va sti sa posteasca. Cui ii este greu sa incerce sa tina post, nu- L cunoaste pe Dumnezeu.
Mantuitorul ne arata cum sa postim. El a postit (nu numai in cele 40 de zile, in pustie), cu gandul numai la Tatal, vrajmasul nemaiavand loc in El. Ca om, a facut exercitiul renuntarii trupesti si mentale la mancare si ganduri, dandu-ne noua exemplu si putere de a face si noi asemenea. Citeşte tot
 Am intrat in postul Sfintelor Pasti. Dupa cum stim, postul este o perioada de curatire launtrica, de purificare. As numi postul fiind chiar o perioada a iertarii, o perioada a reintoarcerii, a regasirii. Postind, ne intoarcem la Dumnezeu (II Paral. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12)- iar prin Tainta Sfintei Spovedanii primim iertarea de pacate. Insa noiide multe ori confundăm Postul cu o dieta, un regim sau un mod de hranire cat mai sanatos.
Nu cunoastem sensul adevarat al postului, si nici nu ne gandim la urmarile acestuia.
,,Batranii postesc, ei bine, de ce sa facem si noi ca ei? Nu e prea frumoasa tineretea? Atatea bunatati…” Intr-adevar, in tinerete suntem orbiti de bunatatile lumesti-si nu de cele duhovnicesti. Poate fi postul o cale spre bunatatile ceresti? Da. Cand postim, in primul rand, postim pentru EL. El ne hraneste, acceptam hrana Lui desavarsita. Hrana fiind insusi Voia Domnului si nu voia noastra. In al doilea rand, postul poate fi şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – Caci ,,Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa”. In acelasi timp este si o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu-precum spunea Parintele Cleopa.
De ce ,,inraripare a sufletului”? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează”. Ce inseamna a inaripa sufletul? Ca rugaciunea sa se inalte spre cer, ii trebuiesc doua aripi; postul si milostenia. Postul ne inaripeaza sufletele incununandu-le cu Bucuria cea Vesnica si Adevarata. Postul nu poate fi insotit fara rugaciune. De asemenea, nici rugaciunea fara post nu poate fi inaltata spre Domnul. Continuare »
 Slava Tie Imparate Slava Tie!
La multi ani Dumnezeul inimii mele!
Doamne e asa de minunat sa fii crestin! Este o mare taina sa fii crestin! Dar cel mai frumos este sa fii un crestin smerit! Acum ca este ziua ta doresc sa iti transmit un calduros: LA MULTI ANI! si sa iti multumesc pentru toate darurile pe care mi le-ai facut, pentru toate luptele din ispite, pentru toate caderile si ridicarile, pentru ca am niste oameni minunati langa mine, ca mi-ai daruit aici pe Ortodoxia Tinerilor prieteni frumosi si desptepti, pentru ca….mi-ai daruit viata.
Nimeni care gusta din bunatatile Tale, nu poate sa ramana indiferent, caci Izvorul Tau din care ne adapi pe noi, este Izvorul cel fara de moarte! Cine gusta este mereu viu in veac. Iti multumesc ca ai venit pentru noi pacatosii in lume. Sa ierti Bunule pe toti care au uitat sa iti cante La multi ani si in inimile lor…Ei nu te cunosc, caci daca te-ar cunoaste, mult te-ar iubi, cheama-i si pe ei sa fie partasi la aceasta Bucurie Mare. Pe toti ii bucura Hristoase, umple lumea de bucurie cu Lumina Ta. Patrunde si inimile reci….si incalzeste acolo, sa sclipeasca si inimile acestea Nasterea Ta. E multa durere in inimile multora Doamne, si multe din ele sunt ascunse. Tu inmoaie cu Dulcetea Chipului Tau de Copilas acestea si prefa-le in miere si vindeca-le caci peste toate ai putere!
Mai fericiti sunt Doamne, boul si asinul care te-au incalzit in iesle, decat inimile care inca nu Te-au primit, caci animalele s-au invrednicit sa simta cea mai calda inima din lume, si omul de asemenea…Cine nu se minuneaza gandind doar la faptul ca Tu Dumnezeu infinit ai luat trup si ai devenit finit pentru oameni, dar inima-ti plina de dor sa mantuiesti fapturile din lume, ti-au aratat cat de blanda e inima Ta si ea tot nemarginita a ramas…Ochisorii frumosi toti ii priveau cu mirare, caci erau de o lumina nematerialnica aprinsi si patrundeau tainic in tumultul sufletelor omenesti. Mainile cele care au purtat cuiele pacatelor noastre, erau fine si cautau sanii cei binecuvantati ai Maicii Tale. Cum Tu care nu ai nevoie de hrana, ai venit sa primesti hrana noastra din lume? Ai simtit Bunule inca de la nastere neputinta firii omenesti si ai purtat-o cu demnitate.
Picioarele care te-au purtat pe pamant cu ele ai sfintit locurile prin care ai trecut si ai dus cu ele greul Crucii, cu nevrednicie deci ne apropiem de ele si le sarutam…caci Tu ai purtat greul Crucii, cu multa smerenie, dar noi Bunule? Noi ne plangem de la cea mai mica suferinta, si nu o intelegem si uneori poate si cartim. Trupusorul firav inca din fasa s-a dorit a fi omorat de Irod Imparatul cel mandru…dar Ingerul Domnului a vestit Maicii Domnului sa pleci in Egipt! Precum spune o colinda Doamne: N-ai stiu tu Viflaime, cu cata dragoste vine, Cea mai sfanta intre fecioare, a Domnului Nascatoare.
Daca nu s-ar fi invartosat inimile evreilor, te-ar fi cunoscut inca din fasa, nu te-ar fi prigonit pana in ziua de azi. Doamne, iti multumesc ca Te-ai nascut, si ma minunez ca ai aplecat Capul Tau si nu te-ai nascut in palate mari, ci intr-o iesle Bunule, intr-o iesle. Pe cand noi ne nastem in spitale calduroase si suntem protejati de asistente, tu Blandule, ai fost incalzit de suflarea animalutelor care raspundeau caldurii Tale, cu caldura…noi ne-am nascut “in puf” cum s-ar zice, in schimb Tu te-ai nascut pe paie…te-a intampinat raceala acestei lumi, dar Tu ai incalzit-o cu inima Ta prea infierbantata de iubire.
Ieslea era intunecoasa, dar Tatal cel din ceruri a trimis Steaua sa lumineze nedumerirea oamenilor, ca Pruncul cel mai minunat s-a nascut fara stricaciune si ca este Imparatul Imparatilor, dar ei nu au inteles, precum nici noi nu intelegem Taina Nasterii,ci doar ne minunam. Iti cantam cu toti asa: La multi ani Hristoase,La multi ani, Imparatul Imparatilor si Mantuitorul Tuturor care ai pasit in lume in raceala noastra si cu Iubirea-ti nemasurata ai incalzit-o si lumea ai umplut de bucurie sfanta! La multi ani Mirele fecioarelor celor intelepte! La multi ani Stapane si Iubitorule de oameni!La multi ani Mielul cel injunghiat care ai inviat! La multi ani, caci sarac ai intrat cu cele materiale, dar bogat cu cele interioare si tot asa ai si iesit din lume! La multi ani Dreptule Judecator care vei judeca lumea si vei umple de spaima pacatosii care au fost surzi iubirii Tale!
Vesnica Bucurie intru Tine Doamne, cerului si pamantului!
(Adrian)
 Bucuria nu e ceva impersonal, nu apare şi dispare pur şi simplu, ci bucuria e mereu de la o persoană la alta. Nu există o bucurie în sine, ci totul e personal. Nu există “o bucurie a Crăciunului” de care noi să beneficiem automat în luna decembrie ci bucuria aceasta este chiar relaţia dintre mine şi tine, dintre Dumnezeu şi noi.
Adevărul nu poate fi prins în cuvinte niciodată, ci adevărul e mereu faptă. Astfel atmosfera aceasta deosebită şi sfântă de Naşterea Domnului vine din gestul fiecăruia dintre noi către celălalt.
Bucuria aceasta a Naşterii Domnului este mai întâi dragostea lui Dumnezeu îndreptată către noi toţi, prin iertarea păcatelor şi puterea pe care ne-o dă El făcându-se om. Iar mai apoi această bucurie este răspunsul pe care-l dăm noi lui Dumnezeu, iubindu-i pe cei din familia noaştră, pe prietenii noştri dar şi pe cei necăjiţi sau în suferinţe.
Noi suntem buni pentru că Dumnezeu e bun cu noi, noi dăruim pentru că Dumnezeu ne-a dăruit primul, noi ne iubim unii pe alţii pentru că El ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Tot binele e de la Dumnezeu spre lume şi nu invers. Astfel “bucuria aceasta de Naşterea Domnului” e personală, pentru că e de la Domnul spre noi.
Bucuria Crăciunului vine de la Dumnezeu la noi, vine din Biserică, din casa Lui spre noi.
Dumnezeu ne invită în dimineţa Crăciunului la El acasă, să “luam masa” împreună cu El şi să ne bucurăm unii de alţii. Nu e loc mai frumos pe pământ ca Biserica, nu e bucurie mai mare ca Sfânta Liturghie! Această bucurie se prelungeşte şi după slujbă spre casele noastre, spre inimile fiecăruia dintre noi.
În ce loc mai minunat am putea fi în dimineaţa de Crăciun, decât numai în Biserică!
(Claudiu)
 Dumnezeu iubire, din iubire a zis: “Sa fie… “ si a fost. A fost pamantul cu toate cele care se afla pe el, in el, deasupra lui, iar omul, barbat si femeie, a fost creat dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, adica dupa Chipul Iubirii, pentru a se Asemana Iubirii, adica pentru a iubi.
Si Iubirea, prin Cuvantul Sau a zis: “Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.”
Suntem creati din Iubire pentru a ne intoarce in Iubire prin iubire. Nu exista alta Cale decat Calea ce stramta si anevoioasa a Iubirii. Oamenii incearca mereu sa fie cei mai mari, cei mai puternici, cei mai admirati, dar niciodata nu incearca sa fie cei mai iubitori. Nimeni nu se bate pentru a avea locul intai pe scara iubirii aproapelui. Si totusi, “Cine, oare, este mai mare in imparatia cerurilor?” “Si chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor, Si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor.” Cum se smereste pruncul? In nevinovatia lui il iubeste pe cel mai mare cu o dragoste curata si nevinovata, cu un suras pe buze, si cu o privire inocenta si curata. Haideti sa ne intrecem si noi in iubire, in curatie, in nevinovatie, “Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru”. Sa ne intrecem deci in slujire…
 Un fulg de nea usor se adaposteste sub lacrima tarzie uitata pe tejgheaua din fata casei. Orasul pare acoperit de glasurile ceresti ale colindatorilor. Privesc spre cer si parca vad Steaua ce a rasarit acum mult timp in Betleem,unde s-a nascut Pruncul Iisus. De ce plang, Doamne? Oare nu ma pot bucura de Tine…de tot ceea ce imi daruiesti? In apropiere de venirea Ta…de ce-mi lasi lacrimile sa cada?
Un simplu ,,de ce” se infinge in inima…Tot de acolo o multime de raspunsuri dau tarcoale unor ganduri nostalgice. Tot din inima porneste ruga ce o inalt spre Slava Ta. Plang de nevrednicia mea…Tu stii asta. Privesc la chipul Tau cel bland…dar lacrimile nu au contenit. Ca un prunc Tatal Te-a trimis noua, in aceasta zi minunata. Cine credea ca Te vei rastigni pentru mine? Durerea de pe Cruce astazi parca as vrea s-o port si eu. Cu sangele Tau, Iisuse sa imi spal camara launtrica…Sa ies din intunericul ce ma cuprinde si sa pasesc spre Lumina Cea adevarata. Spre Lumina ce ma cheama, Lumina ce ma ridica de fiecare data cand cad. Sa alerg spre glasul Tau Cel dulce… Lacrimile sa nu le pot simti. Sa nu simt lumea, sa nu simt pacatul. Sa fiu o pasare ce zboara intr-o singura directie. Sa nu ma pot opri…din acest tainic dor…ce duce la Tine. Sa simt caldura palmelor Tale…Sa ma cuprinzi cu Mangaierea Ta…
Strange-ma de mana Iisuse…atat cer…de Nasterea Ta!
Georgiana
 Astăzi îi sărbătorim pe Sfântul Prooroc Daniil şi Sfînţii 3 tineri: Anania, Azaria şi Misail şi m-am gândit că ar fi bine să citim o întâmplarea frumoasă din viaţa lor, care ne poate fi un exemplu foarte bun pentru post, un exemplu împotriva ideii că noi avem nevoie de fel de fel de cărnuri pentru a avea o memorie şi o sănătate bună.
“În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a pornit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat. Şi a dat Domnul în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, şi o parte din vasele templului lui Dumnezeu, pe care le-a dus în tara Şinear, in templul dumnezeului lui şi a aşezat aceste vase în vistieria acestui dumnezeu.
Şi a zis regele către Aşpenaz, cel mai mare peste famenii săi, să aducă dintre fiii lui Israel, din neam regesc şi din cei din viţă aleasă, patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoşi la chip şi iscusiţi în toată înţelepciunea, cunoscători a toată ştiinţa, cu adâncă putere de pătrundere şi plini de râvnă, ca să slujească in palatul regelui, ca să-i înveţe pe ei scrisul şi limba Caldeilor. Şi să-i înveţe pe ei vreme de trei ani, după trecerea cărora să intre în slujba regelui. Pentru aceasta, regele le-a rânduit să li se dea în fiecare zi bucate din bucatele lui şi vin din vinul lui. Printre ei se aflau din fiii lui Iuda: Daniel, Anania, Misael şi Azaria. Şi căpetenia famenilor le-a dat nume şi a chemat pe Daniel, Beltşaţar, pe Anania, Şadrac, pe Misael, Meşac şi pe Azaria, Abed-Nego.
Şi Daniel şi-a pus in gând să nu se spurce cu bucatele şi vinul regelui şi a cerut voie căpeteniei famenilor să nu se pângărească. Şi Dumnezeu i-a dat să afle înaintea căpeteniei famenilor bunăvoinţă şl îndurare. Şi a zis căpetenia famenilor către Daniel: “Mă tem numai de domnul meu, regele, care v-a rânduit mîncărurile şi băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneţi în primejdie capul meu înaintea regelui. Şi a grăit Daniel către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael şi Azaria: “Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile şi dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi şi să bem apă! Apoi să te uiţi la chipurile noastre şi la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui şi cum ţi se va părea, aşa fă cu supuşii tăi!” Continuare »
 Inceput de post… Maica Domnului ma priveste inlacrimata din icoana, iar sufletul meu slabanogit de atatea pacate si neputinte, plange si el cand intalneste atata curatie ce transpare din sfanta icoana. Ma tot framant de ceva timp ca viata mea e aceeasi, ca nu reusesc sa schimb mare lucru, ca zac in aceleasi neputinte. Si ma intreb de multe ori “Dar ce faci tu, ca sa schimbi ceva in viata ta duhovniceasca?”A-ti constientiza neputintele si pacatele, e un prim pas, insa nu poti ramane la simplu stadiu de constientizare, caci asta inseamna sa ramai in noroi.
Marturisirea lor, ar trebui sa ne scoata din noroi, caci asa cum frumos il cita cineva de pe site pe Pr.Sofronie Saharov, caruia o tanara dezjnadajduita i-a cerut cu multa durere: “Parinte, rugati-va pentru mine ca sunt…in noroi” acesta i-a spus: “Nu i nimic sora, din noroi cresc nuferii!”.
Asa ar trebui sa se intample si cu noi in urma marturisirii pacatelor noastre, sa putem spune ca si proorocul David: “Stropi-ma-vei cu isop, si ma vei curati. Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi”. Insa nu intotdeauna se intampla asa, fie din prea putina noastra credinta, fie din asa zisa neputinta a noastra de a lupta cu pacatele, caci este scris in Sfanta Scriptura “In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange” (Evrei, 12,4).
Acum ceva timp, am gasit la pangarul unei biserici, o carte intitulata “Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata”, a Staretului Tadei, de la Manastirea Vitovnita, care m-a facut sa constientizez cat de putina importanta acordam noi gandurilor noastre, cu cata usurinta primim orice gand in mintea noastra, ca apoi, atat de usor acesta sa incolteasca in inima noastra sentimente de ura, de deznadejde, de mandrie, de invidie, etc. Cu cata usurinta dam frau liber buzelor pentru a rosti cuvinte desarte, de viclesug, si mai ales de clevetire la adresa aproapelui nostru.
Si toate acestea le marturisim la Sfanta Spovedanie, fara prea multa pocainta ulterioara, caci, asta e, suntem pacatosi si neputinciosi, si ne apropiem apoi de Sfantul Potir, sa-L primim pe Cel care s-a jertift pentru iertarea pacatelor noastre. Si daca ne amintim cuvintele rostite de preot dupa Sfanta Impartasanie: “Iata s-a atins de buzele voastre, va sterge faradelegile voastre si de pacatele voastre va va curati”, nu putem sa nu ne gandim cat de curate trebuie sa fie buzele noastre, atunci cand Îl primim pe Hristos. Continuare »
 Pentru ca traim intr-o societate rationalizata, sistematizata si standardizata la toate nivelele, care masoara si explica orice lucru fara nici o retinere, ni s-a format in timp o gandire in sabloane, o gandire stereotipica care este o boala duhovniceasca grava, ce deformeaza realitatea fizica si spirituala in care traim, depersonalizand ceea ce avem mai de pret: relatia noastra cu Dumnezeu si cu semenii.
De la cele mai mici si neinsemnate lucruri pana la cele mai raspandite si cunoscute dintre ele, se fac clasamente, topuri, best-off-uri, incadrari si tot feluri de inregimentari dupa anumite sabloane creeate de omul modern si (i)rational: cea mai frumoasa, cel mai puternic, cel mai destept, cei mai “cei” si cele mai “cele”. Acestea sunt cuvinte pe care le auzim aproape zilnic si de care ne ciocnim chiar fara sa vrem.
De aceea, nu de putine ori, avem prostul obicei sa transpunem reflexul acesta lumesc in viata noastra duhovniceasca facand topuri si clasamente chiar si atunci cand vine vorba de cele mai profunde si tainice lucruri.
De cate ori nu am comparat sfintii in mintea noastra spunand ca unul e mai mare decat celalalt, desi ei cu siguranta nu-si doresc aceasta din partea noastra? De cate ori nu am facut clasamente cu minuni cand cea mai mare minune este sa-ti vezi pacatele si sa te intorci la Dumnezeu? De cate ori nu ne-am comparat pe noi si faptele noastre cu ale altor credinciosi ca sa vedem cat de buni suntem, sau spunand despre preoti ca unul are mai mult har decat celalalt si cate si mai cate? Continuare »
 Intram in postul Adormirii Maicii Domnului, teoretic de maine, practic de azi, fiind vineri, deci tot zi de post, ultima zi din acest post va fi in data de 14 august, urmand ca in 15 august sa participam la Sfinta Liturghie.
De ce scriu acest post? Recunosc ca am avut o perioada, in care simtind beneficiile postului, indemnam pe toata lumea din jur sa tina post…eram suparator de insistenta si am realizat ca de multe ori insistand, nu faci decat sa il indepartezi pe interlocutor…asadar, de data aceasta nu vreau sa mai conving pe nimeni de nimic. Il scriu, ca pe o continuare la o discutie purtata, nu de mult, cu o prietena.
Tin post pentru ca mi se pare corect ca atunci cand ai un tel spre care tinzi, sa respecti regulile, nu selectiv ci in totalitate…daca inaintasii nostri pe acest drum au scris mii de pagini despre post si beneficiile tinerii lui, de ce sa nu profit de cele citite?!
Tin acest post pentru ca o iubesc pe Maica Domnului si asa cum o rog de multe ori sa fie mijlocitoare intre mine si Dumnezeu, consider ca cele doua saptamani de post reprezinta un simplu “sarut mana”.
Tin post pentru ca imi este mai usor sa ma rog in aceste perioade cand alimentatia devine mai putin grea.
Tin post pentru ca vreau sa tin post la ganduri urate, la filme urate, la muzica urata, la cuvinte urate…mie imi este mult mai usor sa tin post la toate acestea, daca incep cu postul la mancare…daca pentru o perioada elimin uratul din ganduri, filme, muzica, cuvinte, imi ramane timp mai mult pentru frumos si pentru cele de folos.
Tin post pentru a ma bucura si mai mult dupa trecerea postului, de toate acele lucruri minunate din viata mea, la care renunt pentru o perioada.
Spunea, foarte frumos un parinte, in postul trecut, ca daca ne-am propune ca in fiecare post sa incercam sa ne debarasam de cate o singura patima, de cate un singur viciu, rand pe rand, pana la sfarsitul vietii am avea timp sa scapam de toate pacatele…mentionez ca aceste cuvinte au fost spuse de un parinte tanar…asa se explica acest “am avea timp”…altfel, daca nu vrem sa ne furam singuri caciula, cred ca trebuie sa incercam ca in fiecare post sa scapam de cel putin doua vicii, pantru ca sfarsitul vietii sa ne gaseasca usurati de pacate. Continuare »
 A mai trecut o luna si iata ca am intrat in postul Maicii Domnului. Postul Sfintei Marii sau Postul Sîntămariei a fost rînduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post. Timp de două săptămîni, pînă pe 14 august inclusiv, ne înfrînăm trebuinţele biologice, curatindu-ne la trup şi suflet. Ne aducem aminte de virtuţile Fecioarei încercînd să ne apropiem de ele prin propriul comportament.
Mi-e foarte greu sa ma gandesc la Adormirea Maicutei Domnului, insa acest post ne invata sa o cinstim mai mult, sa o iubim, sa o apreciem… ne invata sa fim ca ea. De ce o numim Poarta Cerului? Numai cei ce o cunosc si o recunosc pe Fecioara Maria ca Poarta a Cerului vor intra in Imparatia Cerului. Tot pe ea o numim si Casa lui Dumnezeu pentru ca in ea a salasluit Dumnezeu spre mantuirea sufletelor noastre. Postul Adormirii Maicii Domnului are un rol foarte important pe drumul nostru.
Atunci cand suntem slabi, lipsiti de iubirea celor din jur, tristi sau prigoniti Maica Domnului vede osteneala noastra, vede smerenia, vede postul si rugaciunea ce o facem si vine imediat in ajutorul nostru.Sfanta Fecioara Maria nu este o femeie de rand, ci este mai presus de toate femeile, este o fecioara aleasa mai inainte ca sa fie Maica lui Dumnezeu, plina de Duh Sfant si de Har si binecuvantata intre femei mai mult decat toate femeile. Nu este vorba aici de o femeie pe care moartea ar fi rapit-o ca pedeapsa pentru pacatele sale, caci ea nu s-a patat in toata viata sa,ci e vorba de o fecioara al carei trup n-a fost supus putreziciunii in mormant, ci a iesit indata ca sa se inalte la cer impreuna cu sufletul, la slava lui Dumnezeu si a Fiului Sau.
Maica Domnului este o femeie mai presus de oameni si de ingeri, iar mai presus de ea nu este decat Dumnezeu-Tatal, Sfantul Duh si Iisus Hristos, Fiul ei dupa trup. Ea este scara prin care s-a legat pamantul cu cerul si pe aceasta scara s-a coborat Dumnezeu Iisus Hristos intrupandu-se in pantecele fecioarei.Maica Domnului este cu totul deosebita. Desi imi doresc s-o descriu in mai multe cuvinte, nu reusesc. Nu ne putem imagina bunatatea fecioarei, curatia, milostivirea si blandetea sa. Sfanta Fecioara Maria a fost inaltata ,de Fiul sau, de pe pamant la ceruri cu trupul si cu sufletul;ea este maica noastra in primejdii, necazuri, este mangaietoarea noastra in suferinte. Continuare »
 Vinerea aceasta incepe postul Adormirii Maicii Domnului ce va tine pana pe data de 15 august. O data cu inceperea lui,trebuie sa constientizam faptul ca postul are anumite aspecte fundamentale.Mai intai, postul inseamna abtinere de la mancare, iar pentru cei mai multi dintre noi la acest aspect se si limiteaza. Insa postul nu este doar o infranare a pantecelui, adica nu are doar un aspect material, ci are si un aspect spiritual. (Tiberiu)
“De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal.
Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma “dupa asemenarea cu Dumnezeu” (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.
Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: “Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra” (Facerea 1,29) si “Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!” (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este premisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Continuare »
 Postul este prilejul cel mai bun sa ne gandim la faptele noastre, la cat de mult ne osandesc ele, la cat de mult ne ajuta ele spre mantuirea noastra…Desigur nu trebuie sa fim nepasatori nici inainte de post si nici dupa post de sufletul nostru, pentru ca nu stim cand vine moartea…
Parintele ne spunea asa: Noi invatam in Biserica Ortodoxa ca nu exista moarte, ci exista viata ….Poate unii zic: ce zice nebunul asta aici? Dar asa este frati crestini nu exista moarte cand lucram mantuirea noastra prin fapte bune si ne pazim simturile noastre ca nu cumva unul din ele sa strice templul Duhului Sfant care este trupul…Deasemenea sa fim atenti si la uneltirile diavolilor care nu sunt putine…caci cu mare viclenie si usurinta patrunde in mintea noastra cand exista o slabiciune.
Noi sa incercam sa zidim slabiciunea noastra prin lacrimi, rugaciune si post …daca din nepasare lasam ca zidul sa cada, se va prabusi tot efortul nostru de a invinge ispitele diavolilor….Dar unde exista cuget de indreptare este si Dumnezeu, pentru ca asemenea fiului risipitor, tatal acestuia nu i-a amintit de ceea ce a fost inainte, ci l-a primit cu bratele deschise …
Mare si nepretuita este intoarcerea pacatosului inaintea Domnului, pentru ca atunci nu se bucura numai Dumnezeu, ci tot Raiul se bucura si da slava lui Dumnezeu! Pocainta cea mai scurta a fost a talharului de pe cruce care intr-o clipa a castigat Raiul doar crezand in Iisus Hristos…si ce e mai frumos sa auzi: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai!” Cat de minunate sunt aceste cuvinte…parca a-i da orice sa stii ca vei primi odihna vesnica in sanul lui Dumnezeu! Continuare
 Postul Mare îmi este mie cel mai drag dintre posturi. Mi-e drag pentru că mă ajută să mă gândesc mai mult la Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Mi-a drag pentru că îmi aminteşte de păcatele mele şi mă smereşte astfel, şi mi-e drag pentru că îmi aminteşte de dragostea cu care Domnul a purtat neputinţele noastre. Mi-e drag acest post pentru că ne învaţă să iubim suferinţa, cea care ne apropie de Dumnezeu şi pentru că ne pregăteşte să stăm cu durere înaintea Sfintei Cruci cu Domnul răstignit pe ea. Mi-e drag acest post pentru că la sfârşitul lui murim şi înviem cu Hristos.
Şi-mi doresc mult să pot să postesc cu dragoste şi cu răbdare, să postesc nu doar cu mâncarea ci şi cu vorba, şi cu mintea, şi cu inima … Cu toată fiinţa, ajută-ne, Doamne, să postim!
Ajută-ne, Doamne Bun, să ne curăţim prin pocăinţă, ca în Vinerea Mare să îndrăznim să coborâm Trupul cel Sfânt al Fiului Tău de pe Cruce şi să-l aşezăm în inimile noastre curăţite prin mila Ta!
Ajută-ne, Doamne, să ţesem pânză scumpă din milostenie şi din dragoste, ca să avem cu ce înfăşura Preacuratul Trup al Celui Răstignit şi să adunăm mirul rugăciunilor smerite în vasul inimilor noastre, ca să avem cu ce unge rănile Scumpului nostru Mântuitor.
Şi astfel, inima noastră să fie loc al Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru!
(Talita)
|
|
Comentarii