20 articole la fiecare click |
 Sorin, unul din autorii site-ului nostru, m-a întrebat următorul lucru:
“Aş vrea să vă pun o întrebare de dogmatică: dacă Jertfa lui Hristos a desfiinţat păcatul strămoşesc atunci cum explică Sfinţii Părinţi că femeia tot naşte în dureri, bărbatul tot trebuie să îşi câştige pâinea în sudoarea frunţii şi natura e tot decăzută?“
Fiindcă nu prea am ştiut ce să-i răspund, l-am rugat pe Părintele Dorin Picioruş să ne ajute. Iată răspunsul sfinţiei sale, foarte concludent şi clar:
“Hristologia, vorbirea despre Domnul, despre persoana și lucrarea Sa nu e un fragment izolat, ci e un întreg în sine, integrat într-un întreg și mai mare, adică într-o înțelegere teologică holistă, deplină.
Întrebarea e ilogică din start din punct de vedere teologic, pentru că se întreabă despre jerta și nu despre persoana Domnului, adică despre Cel care Se jertfește, ca și cum ar putea să existe fapta dezlegată sau separată de persoana Lui. Sau nu se vede foarte viu, direct și complex, că Cel care Se jertfește e Hristos, Care nu numai că Se jertfește, dar Își și îndumnezeiește umanitatea Sa asumată, prin fiecare moment al vieții Sale, în mod continuu.
Nu doar Crucea sau moartea Domnului pe cruce, dragii mei, au desființat păcatul în umanitatea lui Hristos fără păcat, ci fiecare moment al vieții Sale a fost o neacceptare a păcatului și astfel o biruință a păcatului în umanitatea Sa.
Da, jertfa Sa a fost un moment culminant, dramatic, dar biruitor asupra păcatului. Însă el nu trebuie individualizat sau separat de viața Domnului în integralitatea Sa ante și post-tanatică, adică de dinainte și de după moartea și învierea Sa. Continuare »
 Dumnezeu are trei porunci majore carora trebuie sa se supuna toti oamenii, la doua dintre acestea se supun fie ca vor fie ca nu, absolut toti indiferent de rasa, religie sau pozitie sociala
Prima dintre porunci este aceea de a veni in lume,”luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. (Facerea 2:7) Nimeni, absolut nimeni nu alege din propria initiativa sa vina in lume, aceasta decizie ii revine in exclusivitate Lui Dumnezeu.
A doua porunca a Lui Dumnezeu este pocainta “Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască”(Fapte 17:30). E drept aceasta porunca nu e respectata de toti oamenii dar este o porunca care aduce mari beneficii atat aici cat mai ales dincolo, in vesnicia cu Hristos, intarit fiind acest crez de cuvintele Scripturii “Pacea va fi lucrul dreptăţii, roada dreptăţii va fi liniştea şi nădejdea în veci de veci” (Isaia 32:17) si “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. (Matei 11:28).
Oamenii nu se pocaiesc fie ca nu vor, fie ca nu cred in pocainta, fie ca sunt orgoliosi si nu vor sa se smereasca fie ca le este drag pacatul si destrabalarea, si exemplele pot continua, tot timpul se gasesc scuze pentru a amana pocainta, tot timpul se gasesc motive pt a evita o viata morala, o conduita dreapta, o iubire neconditionata si o daruire desavarsita pt semeni, o viata in Adevar in dreptate in cinste si respect Continuare »
 Astazi vreau sa va vorbesc despre un subiect dureros si anume despre apusul vietii nasei mele pe care am iubit-o si care m-a iubit enorm.
Au trecut doua luni si jumatate de cand tu ai plecat dintre noi si eu inca nu pot sa realizez ca nu mai esti cu mine. Ai plecat din casa ta la care ai muncit o viata intreaga fara sa spui un cuvant. Si mi-ai lasat sufletul trist, foarte trist si nu pot sa imi revin. Inca nu pot realiza cum ai apus atat de repede. Au fost sase luni de suferinta, de chin si tu ai purtat tot in suflet, fara sa ne spui prea multe, nasico.
Stau langa mormantul tau si imi amintesc momentele frumoase petrecute alaturi de tine. Dar hai sa incep a povesti suferinta ta celor ce vor citi aceste randuri. Totul a inceput in luna ianuarie.Pe 1 ianuarie 2009 toti ne-am adunat la tine acasa si am sarbatorit ziua nepotelei tale, Danica. Eram atat de fericiti! Nimeni nu banuia ca sase luni mai tarziu te vom conduce pe ultimul tau drum.
Si tu te bucurai si noi eram fericiti si Domnul era partas la fericirea noastra. Erai o femeie atat de buna, nu suparai pe nimeni, incercai sa ii ajuti pe toti asa cum puteai si vroiai sa fim toti uniti si fericiti. Apoi, pe 19 ianuarie, venind de la scoala am vazut-o pe mama plangand in bucatarie si spunandu-mi sa ma rog sa te faci bine ca tu te simti foarte rau si ca ai fost dusa de urgenta la Bucuresti.Am intrebat-o pe mama ce ai patit si nu a vrut sa imi spuna.Pe 26 ianuarie ai fost operata.Toti asteptam o veste buna caci eram siguri ca nu ai sa patesti nimic.Ti-era foarte teama sa nu se intample nimic. Iesind din operatie, medicul ne-a spus ca ai o forma de cancer. Erau doua variante:cancer malign – in care nu mai avea nici o scapare si cancer bening in care nu se intampla nimic. Raspunsul a fost cel rau. Continuare »
 Cand unii oameni vad pe cei buni, pe cei cu viata curata si pe cei cari traiesc in dreptate, sugrumati de saracie, amenintati, huliti, abia castigandu-si hrana de toate zilele, iar adesea macinati si de boale lungi si grele si fara nici un sprijin, iar pe inselatori, pe pacatosi si pe cei rai, inconjurati de bogatie, desfatandu-se, imbracati cu haine scumpe, avand multime de slugi si bucurandu-se de slujbe inalte, atunci acesti oameni hulesc purtarea de grija a lui Dumnezeu si spun:”Unde este purtarea de grija a lui Dumnezeu? Unde este judecata cea dreapta? Pentru ce omul cu viata curata si drept este nenorocit, iar cel rau si stricat, plin de toate bunatatile? Pentru ce unul se bucura de atata fericire, iar altul este sarac si lovit de cele mai mari nenorociri? ”
Omul care se indoieste de viata viitoare, nu va putea da raspuns acestor intrebari:acela, insa, care crede in Inviere, va inlatura cu usurinta aceasta hula si va spune celor razvratiti unele ca acestea “incetati de a ascuti limba voastra impotriva lui Dumnezeu, Creatorul vostru! Faptele noastre nu se marginesc la viata de aici, ci ne grabim spre o alta viata cu mult mai lunga, sau mai bine zis, spre una fara de sfarsit. Acolo, saracul, care traieste in dreptate, va primi rasplata nevointelor sale, iar desfranatul si inselatorul va fi pedepsit pentru rautatea lui”.
In adevar, viata de aici este o lupta, un loc de incercare, un stadion, iar viata viitoare este rasplata, cununa, premiile. Dupa cum un atlet trebuie sa lupte in arena cu sudoare, praf, zapuseala, nervi si nevointe, tot astfel si cel drept trebuie sa sufere aici multe si sa le rabde pe toate cu barbatie, daca vrea sa primeasca dincolo cununa stralucitoare.
Iar daca unii se turbura din pricina starii infloritoare in care traiesc cei rai sa se gandeasca la urmatorul fapt:talharii, inselatorii, ucigasii si hotii, inainte de a fi dusi inaintea tribunalului, traiesc in cel mai mare belsug, caci isi fac nenorocirile straine, propria lor buna stare; cand insa sunt judecati, ei sunt pedepsiti pentru toate acestea. Tot astfel si oamenii stricati, cei care intend mese bogate, cei care pasesc cu mandrie pe strada, cei care sfasie pe saraci, cand Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, va veni cu ingerii Lui, cand va sta pe scaunul sau de judecata si va aduce inaintea Sa pe toate neamurile pamantului si cand ei vor fi adusi goi si despuiati de toata stralucirea lor, fara sa aiba vreun aparator sau ocrotitor, atunci vor fi aruncati fara nici o mila in raurile cele de foc.
Prin urmare, nu ferici pe acestia din pricina belsugului in care traiesc aici pe pamant, ci lacrimeaza din pricina pedepsei ce va sa fie; nu-l plange nici pe cel drept pentru saracia sa ci fericeste-l pentru bogatia viitoare a bunurilor din care va avea parte si inradacineaza in sufletul tau aceasta dovada despre inviere; daca esti, drept, sa cauti sa fii si mai incercat dandu-ti mai mult osteneala pentru nadejdea cea mare a Invierii; iar daca esti rau departeaza-te de rautate, curatindu-te de aceasta prin frica pedepsei ce va sa fie. Continuare »
 Aş vrea să vorbesc puţin despre o problemă de foarte mare actualitate azi, şi anume problema sfârşitului lumii. E incredibil că e o problemă actuală a Bisericii Ortodoxe şi nu a unor sectari care se sinucid aşteptând acest sfârşit. Toată problema asta a eshatologiei a început să fie foarte actuală în mod special datorită cipurilor.
Cu toţii ştim despre apelul păr. Iustin Pârvu împotriva cipurilor şi despre scandalurile apărute în acele momente. Din păcate, ceea ce a vrut să facă păr. Iustin Pârvu, o faptă foarte ortodoxă, a fost sabotată de nişte ucenici cu dinţi de lapte şi s-a ajuns la un scandal de mahala. La ce mă refer? La conferinţa AZEC – păr. Filoteu Bălan spunea că acest apel trebuia să treacă prin mai multe mănăstiri şi abia apoi să fie făcut public.
De ce oare? Pentru că s-ar fi arătat că problema asta exprimă o grijă a tuturor marilor duhovnici ortodocşi şi nu a unui “ţăcănit” de la o mănăstire de pe vârf de munte. Ştiu că sună dur porecla dată părintelui Iustin, dar sunt sigur că mulţi împotrivitori ai acestui apel aşa îl consideră pe păr. Iustin (e drept că unii consideră că ucenicii păr. Iustin au grijă ca sfinţia sa să spună ceea ce vor ei folosind tot felul de vicleşuguri ).
În aceste condiţii, ar putea fi îndreptăţiţi aceşti oameni să îl numească astfel pe păr. Iustin, aşa cum şi reprezentantul Patriarhiei ar putea fi îndreptăţit să spună tot ce a spus încât i-a şocat pe “ucenicii” păr. Iustin ( deşi, drept vorbind, ar fi trebuit pr. Constantin Stoica să cerceteze lucrurile înainte să se grăbească de a da o declaraţie ). Iarăşi, de ce? Toţi cititorii de lecturi duhovniceşti gen Pateric, Vieţile Sfinţilor etc. sunt conştienţi de exemplele nenumărate în care un părinte sporit, ajuns pe culmi înalte de rugăciune, poate să cadă în înşelare drăcească. De ce să nu fie altfel păr. Iustin? Şi mă gândesc că şi părintele ştia asta, motiv pentru care a vrut să trimită acel apel la mai multe mănăstiri şi să vadă dacă şi alţii au aceleaşi gânduri ca sfinţia sa.
Din păcate dorinţa lui nu s-a împlinit şi s-a ajuns la ceva foarte trist, la un adevăr al BOR de azi. Azi există o mare criză în BOR ce constă în lipsa de comunicare între ierarhi ( şi adepţii acestora ) şi duhovnicii din mănăstiri ( şi adepţii acestora ). Ierarhii, pe de o parte şi marii duhovnici, pe de altă parte, încearcă să mai ţină o legătură cât de mică între ei dar, din păcate, ucenicii dintr-o parte şi din alta, fiind în faza de copilărie duhovnicească, pun paie pe foc. E foarte dureros ce se întâmplă azi. Dar să continuăm. Continuare »
 În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi pedepsiţi veşnic pentru multa lor răutate.
Când suferim pe nedrept trebuie să ştim că asta se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fie pentru a ne spăla păcatele, fie pentru a primi cunună.
,,Nu există om fără de păcat. Şi dacă-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate însă să nu fi făcut vreo greşeală. Ori va fi fost biruit de slava cea deşartă, ori de cârtire, ori de altceva. Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul altă virtute. Fariseul postea, se ruga, nu nedreptăţea pe nimeni, ţinea legea. Însă era mândru. Astfel a fost osândit de Domnul, căci mândria îl vătăma mai mult decât l-ar fi vătămat toate celelalte păcate la un loc.
Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Nu pe cel care are bogăţii, nu pe cel care este sănătos, ci pe cel „care păzeşte şi împlineşte poruncile Mele”. Şi pe cine scârbeşte Dumnezeu? Pe cel care nu păzeşte poruncile Lui.
Aşadar atunci când vezi pe cineva care nesocoteşte voia şi legea lui Dumnezeu, fie că-i bogat, fie că-i sănătos, să nu te îndoieşti că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el. Dimpotrivă, pe cel virtuos şi evlavios, fie că-i sărac, fie bolnav, Dumnezeu îl iubeşte. N-ai auzit ce spune Scriptura? „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă” (Proverbe 3, 12). Îmi vei spune, desigur, că mulţi oameni se smintesc din pricina asta. De vină e mintea lor. Continuare »
 Îmi aminteam zilele acestea de copilăria mea…
Oh, cât de mică eram eu, Doamne, şi cât de mare era naivitatea mea! Te iubeam cu inima mea de copil, cu toate că încă nu ştiam bine cum arăţi. Seara, priveam icoana Sfântului Nicolae, de deasupra patului meu, şi mă întrebam de ce oare Tu, Doamne Iisuse, ai barba albă.
Ţi-aminteşti, Doamne, de vremea în care Te rugam să-mi dai şi mie un colţişor de Rai, atunci când voi veni la Tine? Oh, Doamne bun, cum mă mai străduiam să stau pe vârful picioarelor, ca să văd de cât loc aveam nevoie ca să încap la Tine în Rai. Mă ridicam pe vârful degetelor de la picioare ca să nu ocup mult spaţiu, înţelegând că n-aş putea îndrazni să-Ţi cer să-mi dai mai mult. N-aveam prea multe să-Ţi dau în schimb, şi totuşi voiam să mă primeşti lângă Tine. Şi astfel, Te rugam, Doamne, pentru câţiva centimetri pătraţi de Rai…
Dar, am crescut, Doamne, … mi-au crescut şi tălpile între timp. Acum aş avea nevoie de mai mulţi centimetri pătraţi de Rai, dar nu Te mai rog pentru ei … Continuare »
 Tot Globul pământesc vuieşte de vestea morţii mult-iubitului Michael Jackson, idolul atâtor tineri care plângeau la concertele lui. Îmi amintesc că aveam o prietenă care se îmbrăca numai cu tricoul cu Michael Jackson. Se simţea atât de aproape de faima acestui star..Toată lumea îi asculta muzica în anii “90. Cu toate astea, mie nu mi-a plăcut niciodată. Poate că muzica lui nu e pe gustul meu sau poate că nu am eu aşa gusturi fine…
Stăteam şi mă gândeam la el, care e mare vedetă (sau, mă rog, a fost) şi la felul în care a sfârşit viaţa lui. Brusc! Dintr-odată! Un atac de cord şi gata. Şi îmi amintesc că a încercat şi imposibilul: să se menţină veşnic tânăr şi frumos şi, mai ales, în vogă. Cred că el e unul din cazurile de băieţi buni pe care succesul l-a distrus. Succesul se întreţine cu compromisuri, sacrificii mari şi cu mulţi bani. Azi eşti foarte sus, te iubeşte toată lumea şi îţi cântă melodiile, iar mâine apari în presa de scandal cum că ai fi pedofil. Nu ştim care e adevărul în ceea ce îl priveşte pe Michael Jackson şi prea puţin mă interesează sincer, însă situaţia lui mă întristează şi îmi dau seama că fiecare dintre noi avem tendinţa de a ne “vinde sufletul diavolului”.
Mai precis, pentru câteva momente de măreţie, ca să fim mândri că am făcut ceva deosebit, renunţăm la principii, la viaţa morală, uneori chiar la bun-simţ şi, mai dureros este că renunţăm la relaţia cu Dumnezeu. Adevărul din inimă ajunge să ne incomodeze pentru că lui Dumnezeu Îi place smerenia şi nu ne lasă să fii mândri şi vocea Lui ne mustră încontinuu. Dar…dacă tu vrei, te împrieteneşti cu diavolul, pe negândite. Şi aşa ajunge omul să nu mai ştie ce-i cu el. Are momente când vrea să se ridice din prăpastia unde simte că a căzut, însă nu prea mai sunt resorturi spirituale. Ne pierdem atunci când vrem să ne dăm mari. Aşa cum a pierdut şi Lucifer locul său între îngeri şi a ales să fie cu totul altceva. Continuare »
 “Intr-o seara, dupa ce si-a terminat obisnuita rugaciune de noapte, Cuviosul s-a intins sa doarma pe patul de pietre ca intotdeauna. Era miezul noptii si el inca veghea, privind cerul instelat si luna. Singur isi socotea pacatele sale si se tanguia cu mintea, gandindu-se la infricosatul ceas al judecatii.
Deodata, vede ca se trage taria cerului ca o perdea si apare Domnul nostru Iisus Hristos intr-o slava negraita. In jurul lui, in vazduh, stateau toate ostile ceresti; ingeri, heruvimi si serafimi, erau in minunate si infricosate cete, randuite fiecare dupa felul, frumusetea si stralucirea lor.
Domnul S-a adresat conducatorului unei cete si acela s-a apropiat luminos, cu teama si respect.
Mihaile, mai marele Asezamantului, pregateste cu ceata ta, tronul de foc al slavei Mele si mergi in valea lui Iosafat. Acolo sa-l asezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru ca s-a implinit ceasul cand fiecare va lua plata dupa faptele sale. Grabeste-te, ca a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au inchinat la idoli si s-au lepadat de Mine, Facatorul lor. Pe cei ce s-au inchinat la pietre si la lemne, pe care le-am spre trebuinta lor. Pe toti ii voi sfarama ca pe vasele olarului”. Tot asa si pe dusmanii Mei, pe ereticii care au indraznit sa coboare pe Duhul Mangaietor in randul fapturilor. Vai de ei, ce foc ii asteapta!
Continuare
 În general, noi ne-am dezobişnuit să vedem viața în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puțin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldați în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supraviețuitorii asigură victoria.
De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat”.[1] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respirația, pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşurați. Iată însă că ei au rămas încremeniți în spațiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe. Continuare
 V-ati intrebat vreodata daca maine muriti….in ce stare va aflati? Ma refer sufleteste…daca aveti haina curata sau nu….daca aveti foarte multe fapte bune astfel incat sa puteti trece de vamile vazduhului? Dar ca sa va pot explica ce am inteles eu prin titlu, va voi povesti cum ma simt inainte de Spovedanie! Cand se apropie acest moment ma cuprind pe rand: rusinea, emotiile, ispitele….si multe alte sentimente inexplicabile (cel putin pentru mine) specifice pocaintei…
In ziua aceea pana nu ma imaginez plecat deja din fata duhovnicului dupa spovedaniei parca nu este liniste sufletelui meu…dar nu ma intoarce niciun gand din drumul meu…caci mult am amanat inainte Spovedania…si imi doresc sa nu mai fac acest lucru niciodata! Asadar ideea mortii m-a dus cu gandul la vamile vazduhului…si nu numai la ele….ci si la Portile Raiului…ma intreb: Sunt eu vrednic de ele? Sunt vrednic sa le vad? Dar pe Domnul? L-as putea vedea fara sa ma rusinez de pacatele mele? Dupa moarte sufletul trece prin vamile vazduhului, viziteaza Iadul si Raiul, apoi merge la Judecata Particulara.
In pelerinajul nostru lumesc, care il facem la o manastire de exemplu, este o cale de induhovnicire,d e traire spirituala, dar aceasta traire intensa se poate realiza doar prin rabdare….Dupa moarte vom incepe sa simtim cat mai vadit pacatele noastre nemarturisite. Impreuna cu Sfintii Ingeri urcam treptele vazduhului prin vamile vazduhului. La prima vama se cerceteaza rasurile pacatoase din ce imi aduc aminte…dar mai putin conteaza acum. Daca stim ca nu am pacatuit la acea vama, trecem linistiti, dar daca stim ca am savarsit acel pacat deseori simtim o neliniste grozava. Continuare
 S-a vorbit mult pe tema sfârşitului lumii în ultimul timp. Internetul a ajuns supra-saturat de acest subiect şi întreaga mass-medie a ajuns să discute direct sau indirect subiectul. Oricine îşi dă seama că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă, că omenirea a ajuns departe de Dumnezeu şi păcatul a întrat în lume foarte puternic, aşa încât cei ce fac binele au ajuns să fie consideraţi nebuni. Dar abordarea pe care o vedem astăzi faţă de 666, cipuri, UE, masonerie, conducătorii lumii şi celelalte nu este în totalitate cea bună, ci este în anumite cazuri contrară poruncilor lui Dumnezeu.
Am avut şi eu un timp când citeam “tot” ce se scria despre paşapoarte, despre guvernul mondial, despre carduri, despre cipuri, şi eram avid să aflu cât mai multe. Mă uitam la diferite filmuleţe şi discutam cu prietenii pe tema asta. Pe Iulia (soţia mea) n-o interesa subiectul dar eu îi vorbeam mult despre despre toate teoriile conspiraţiei. Orice reclamă pe care o vedeam la televizor sau pe stradă, orice revistă sau post de televiziune, începeam să le judec şi să-i explic cât de mult rău fac omenirii întregi.
Într-o zi Iulia, după ce m-a ascultat câteva minute vorbind despre răul pe care-l face publicitatea îmi spune: “Claudiu, nu mai vreau să-mi mai spui nimic pentru că-mi inspiri ură faţă de toată lumea.” În acel moment am rămas surprins şi n-am mai zis nimic… dar mi-am dat seamă că exact asta făceam. Ajunsesem să vorbesc de rău tot sistemul şi inclusiv pe toată lumea… ajunsesem să văd ceva rău în orice mi se întâmplă. Continuare
 Vorbirea rea şi deşartă acoperă ochii inimilor creştineşti şi mai ales pe ai inimilor necreştineşti. Ce orbire ? Aceea că oamenii ajung năuci de lenevie, de nestatornicie şi de împătimire faţă de bunătăţile materiale: de frumuseţe şi sănătate, de bogăţia pământească, de mâncarea şi băutura ce îndulcesc gâtlejul, de recompensele şi distincţiile pământeşti, de spectacole şi de teatrele de tot felul, de producţiile artistice.
Oamenii se gândesc puţin sau deloc la viaţa veşnică şi la nestricăcioasele locuinţe cereşti care au fost gătite de la întemeierea lumii sau dinainte de întemeierea lumii celor ce îi iubesc pe Dumnezeu. Către acestea să năzuieşti cu tot sufletul. Numai puţin ajung în viaţa veşnică, pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 20, 16). Fugi, orbire a inimii! Dă, Doamne, ochi limpezi inimii noastre, ca să vedem bunătăţile cele veşnice, pe care ni le-ai gătit Tu.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)
 Fiindcă tot am vorbit de reclame şi mesajele lor, am observat de curând una care descrie tipologiile umane, în felul regizorului : “sunt oamenii care trăiesc fiecare zi ca fiind ultima….” . M-a pus pe gânduri această afirmaţie pe care am auzit-o des. Probabil şi eu am rostit-o fără să mă gândesc prea bine ce implică. Viaţa fiecăruia dintre noi are urcuşurile şi coborâşurile ei, momente frumoase, dar şi mai puţin fericite. Sunt situaţii când ajungi să acţionezi in extremis, îţi vine să renunţi la tot şi să nu-ţi mai pese de nimic. Spunem adeseori că ar trebui să nu ne mai preocupăm de una sau alta, ci să ne trăim viaţa, pur şi simplu. “O viaţă avem!” Sau cel puţin aşa cred unii….“Viaţa e scurtă!” În comparaţie cu ce?!
Cu siguranţă şi voi, ca şi mine, aţi văzut filme cu o astfel de tematică. Îmi amintesc unul chiar reuşit, în care doi bărbaţi, bolnavi, pe moarte chiar, făceau liste cu lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă de-a lungul vieţii, dar nu s-a putut. Şi considerau că atunci era momentul să-şi facă “mofturile”. Practic, aşa au ales să-şi trăiască ultimele zile din viaţă. Citeşte tot
 Teoria evoluţionismului care se predă în şcoli astăzi în mai toată lumea, susţine prin aşa zişii “oameni de ştiinţă” că omul a evoluat din maimuţă iar Biserica Ortodoxă susţine prin sfinţi (oamenii cu o viaţă deosebită) şi crede cu putere că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Lui în a şasea zi a creării lumii.
Evoluţioniştii susţin că omul a evoluat dintr-un mamifer fără prea multă minte, care ştie cel mai bine să se caţăre dintr-un copac în altul şi să mănânce banane iar sfinţii Bisericii susţin că omul a fost creat de o Fiinţă atotputernică, raţională, nelimitată, neînchipuită de mintea umană şi mai presus de orice inteligenţă, care a creat tot universul.
Evoluţioniştii nu vorbesc nimic despre ce va fi cu noi oamenii după moarte, spunând că omul va dispărea ca un vapor de apă şi nu va mai fi. Astfel pentru ei existenţa omului pe pământ nu are un scop definit, ci e aleatorie, întâmplătoare şi fără nici o finalitate, fiecare putând să facă ce vrea pentru că oricum totul se va sfârşi.
Dar sfinţii Bisericii (oamenii apropiaţi şi luminaţi de Dumnezeu) susţin că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu pentru a fi veşnic şi a se bucura alături de El în împărăţia cerurilor.
Cum Dumnezeu a creat tot universul aşa şi omul este creator: crează continuu modelând materia în mii şi mii de feluri, dând mii şi mii de forme, culori, aranjamente şi scopuri fiecărui lucru, prin ideile sale. Citeşte tot
|
|
Comentarii