“Voi sunteti lumina lumii (…) Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor încât, vazând faptele voastre cele bune, sa-L preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.” (Matei V, 14 si 16)

Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost contemporani, colegi de studii şi prieteni. S-au născut, toţi trei, în Asia Mică, în secolul al patrulea – adică într-o perioadă de luptă între păgânismul agresiv şi creştinismul abia ieşit din primele trei secole de prigoană. Ocupă un loc aparte între teologii, ierarhii şi sfinţii Bisericii, fiind consideraţi după trecerea lor la Domnul la fel ca şi acum „Mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

De ce sunt prăznuiţi împreună

În Biserica Greciei din secolul al XI-lea au existat opinii diferite în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi. Au fost teologi care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului. Alţii înălţau pe Ioan Gură de Aur, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Existând această împărţire a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, spundându-i într-un glas: „la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie – lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei – arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Ierarhi. Şi aşa a rămas până astăzi.

Continuare »

Anul acesta m-am lasat in mana lui Dumnezeu. Mi-am zis daca ma va chema cineva la revelion ma voi duce, iar daca nu, voi merge la biserica. D umnezeu si-a aratat din nou puterea si m-a binecuvantat sa merg la biserica.

Inainte sa merg la biserica, am deschis televizorul sa vad cum se sarbatoreste ultima zi din an.Am fost ingrozit. Au ajuns sa manelizeze totul. Au ajuns sa faca teatru cu “maestrii” manelisti. Numai glume de doi bani pe toate posturile.Numai vorbe urate peste tot.Nu am gasit nimic din traditia noastra romaneasca.Nimic ortodox. Peste tot Pruncul nascut in pestera de o saptamana era din nou rastignit pe cruce.

A sosit si ora in care trebuia sa merg la biserica. Pe drum am intalnit oameni beti si localuri pline.Toti dansau,toti cantau,unii injurau,toti asteptau ca ceasul sa arate ora 0. Toti isi doreau ca anul nou sa ii prinda in petreceri, in bucurii trupesti si voiau ca asa sa o duca tot anul.

Am ajuns si la biserica. M-a cuprins atata liniste si bucrie sufleteasca. Arhiereii erau zugraviti la intrare in biserica si parca ma binecuvantau sa intru. Am mai facut cativa pasi si m-a intampinat Maica Domnului meu. In jurul meu erau sfintii, ingerii si apostolii, iar in fata mea, sus pe sfantul altar era Sfanta Treime care ma binecuvantat si mi-a zis: ”Bine ai venit acasa!”

Slujba a inceput. Toti credinciosii impreuna cu preotii i-am multumit lui Dumnezeu pentru anul care a trecut. Apoi am ingenunchiat cu totii si am inceput sa ne rugam lui Dumnezeu pentru a ne miluii si in anul nou. Poate pentru unii pare ciudat, dar este atat de frumos ca in loc de numaratoare inversa sa auzi “Marire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. ”Cand afara se auzeau petarzile si artificiile, preotii se rugau lui Dumnezeu ca toti ereticii sa se intoarca la dreapta credinta. Pe fata fiecarui om am vazut speranta si credinta. Continuare »

La mulţi ani tuturor celor care şi-au dedicat timpul, efortul şi rugăciunile, pentru ca frumuseţea ortodoxiei să înflorească şi pe internet. Domnul să vă răsplătească eforturile şi să vă ţină sănătoşi, pentru a ne putea bucura unii de alţii în continuare.

Mulţumim băieţilor care stau in spatele celui mai cunoscut site ortodox românesc: Crestin Ortodox. Prea puţine ştim despre voi, dar atât de multe lucruri bune aţi lăsat in urmă! Mulţumim că de atâţia ani aţi fost, prin munca voastră, lumina călăuzitoare a mii şi mii de credincioşi, şi in mod special pentru mii de tineri. Dumnezeu să vă lumineze!

La mulţi ani maicii Siluana Vlad, care scrie,  sprijină şi povăţuieşte pe calea mântuirii, în mod special pe  cei tineri, prin intermediul siteului Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Dumnezeu să vă întărească şi să vă păzească în tot ceea ce faceţi. Sărut-mâna măicuţă dragă!

La mulţi ani părintelui Dorin Octavian Picioruş care scrie aproape zilnic pe blogul Teologie pentru azi. Ii mulţumim pentru munca enormă pe care o face atât pe plan teologic cât şi pe plan cultural, pentru înduhovnicirea şi cizelarea noastră, a tuturor. Mulţumim pentru sinceritatea debordantă a sfinţiei sale şi pentru faptul că ne însufleţeşte şi pe noi să muncim mai mult şi să facem ca lucrurile să iasă mai bine.

La mulţi ani băieţilor de la Razbointrucuvant pentru eforturile de a ne învăţa lupta cea bună cu tot ceea ce înseamnă păcat şi compromis în lumea aceasta. Mulţumim că ne arătaţi mereu frumuseţea scrierilor Sfinţilor Părinti, că ne arătaţi virtuţile şi dreapta  mărturisire de credintă, ce ne dezmorţesc şi ne trezesc pe noi din ghearele păcatului.

La mulţi ani Daniela (Filida) şi mulţumim pentru cuvintele ziditoare de pe blogul tău Incotro Doamne?. Mai rar asemenea curaj, de a trata cele mai dificile probleme care apasă pe umerii nostri, intr-un mod atât de captivant şi aproape unic.

Continuare »

Si au ales pe cei sapte diaconi pe care ii aminteste cartea Faptele Apostolilor. Cel dintai dintre ei era Sfantul Stefan care s-a distins de la inceput si ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfant si cu o dragoste netarmurita pentru Sfanta credinta noua, cea in Hristos Iisus. Acest sfant era si invatat, era grec, facuse scoala biblica la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu Sfantul Pavel, Saul din Tars si [cu] alti tineri care erau impreuna in Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Insa din acesti elevi ai lui Gamaliil, marelui dascal si inteleptului Gamaliil, numai Sfantul Stefan s-a distins ca un mare aparator al crestinismului. Saul din Tars ii era dusman, pazea hainele ucigasilor lui in momentul martiriului, cand a fost ucis cu pietre si altii, din umbra, din multimea de dusmani, atatau si ei poporul impotriva lui Stefan care devenise crestin.

Si asa fiind, intr-o buna zi, in conflictele descrise in Faptele Apostolilor in capitolul VII, Sfantul Stefan este in situatia de a apara ideea crestina. Si intr-un anumit loc, a predicat pe Hristos si ei s-au razvratit impotriva lui, sinedristii, adica capii poporului evreiesc si l-au tarat la tribunalul lor si acolo l-au acuzat ca este dusmanul lui Moise, profetul la care tineau foarte mult. Si atunci Sfantul Stefan s-a aparat printr-un cuvant, un cuvant lung in care face istoria poporului evreiesc de la inceput, de la Avraam si pana in momentul in care se afla, insa numai [ce] a deschis gura despre Hristos si atunci a inceput tragedia pentru el.

Am aici in fata o carte a unui parinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, care are un cuvant foarte frumos despre Sfantul Stefan [si] martiriul lui. Si, pentru ca e mai concis si mai bine alcatuit, am sa-l citesc inaintea fratiilor voastre, insa nu tot, o parte numai din el, ca sa nu va obositi prea mult. El incepe aratand ce merite avea primul martir; daca ar fi fost al doilea sau al treilea era mai usor, avea niste modele inainte, insa el era primul marturisitor. Si spune Asterie aici – “Faimos este cel care lupta pentru credinta, chiar daca este al doilea sau al treilea dintre luptatori. Dar nu e vrednic de atata admiratie ca cel dintai. Cel de-al doilea este indemnat spre imitare, in temeiul ravnei celui dintai si asa este atras catre slava si catre ravna. Cel care insa nu s-a folosit de nici un invatator, ci singur este descoperitorul binelui, acela pe buna dreptate primeste intaietatea. Mare este, asadar, zelul Sfantului Stefan. Pentru aceasta, mare este si cinstea, pomenirea nemuritoare pe care n-a acoperit-o nici uitarea, n-a innegrit-o nici vremea, ci generatii dupa generatii primesc istorisirile faptelor lui mari. Preoti, popoare, copii, barbati, femei, sarbatorim intr-un chip ce nu se poate uita sarbatoarea de astazi”, a Sfantului Stefan. “Dar trebuie sa privim si istoria vietii sale, ca sa admiram si mai mult pe mucenic, cunoscandu-i cu de-amanuntul faptele.

Continuare »

In aceasta zi il preamarim cu cantari de lauda pe Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni si ocrotitorul tuturor tinerilor. Dupa cum stiti, acesta  a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Purtarea lui simpla, smerenia sa si bunatatea au fost primite de Domnul, astfel incat rugaciunile Sfantului Spiridon au o mare putere. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, dar nu dupa multa vreme i-a murit sotia, iar el a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

As vrea insa sa va povestesc in cateva randuri o minune facuta de Sf Spiridon, chiar acum un an. O minune neasteptata…la fel ca si bucuria pe care am primit-o.

Imi doream foarte mult sa am un duhovnic…sa incep o viata duhovniceasca, sa ma schimb. Abia il cunoscusem pe parintele ce avea sa fie duhovnicul meu, dar nici nu banuiam vreodata ca voi ajunge sa ma spovedesc la acesta.

Am incercat prin diferite metode sa iau legatura cu dansul, vroiam sa ma spovedesc dar de fiecare data intervenea cate o problema. Pana in ziua cand Sf Ierarh Spiridon a savarsit aceasta minune, si anume de a ma spovedi si de a-mi gasi un duhovnic definitiv chiar in acea zi.

Multe minuni a facut Sfantul cat timp a fost in viata; a vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Continuare »

Puţine zile erau mai fascinante, mai pline de mister, mai cutremurătoare decât ziua de 6 decembrie. Atunci „venea Moş Nicolae“. Şi venea, într-adevăr, nu ne îndoiam o clipă, aveam dovada palpabilă! În după-amiaza dinainte, avea loc ceremonialul pregătirii ghetuţelor.

Chiar dacă mai vechi decât pantofii, le alegeam pentru marele eveniment, pentru că erau mai încăpătoare! Da, pregătirea ghetuţelor era deja un început emoţionant al sărbătorii ce urma şi ne dădea o stare de fericire greu de descris! Urma să se petreacă ceva neobişnuit, de taină, de alt tărâm!

„Păi, dacă-i sfânt, cum să nu ştie?“

Le lustruiam deci cu sârg, dădeam cu cremă şi le frecam cu peria până ce străluceau. Atunci fugeam la tata: „E bine?“. După caz, tata se declara mulţumit sau ne trimitea să mai dăm de două ori cu peria. Spre seară, le aşezam sub fereastră şi pândeam să vedem cum vine Moşul. Venea prin geam? Pe uşă? Ca un făcut, după vreo jumătate de oră adormeam. N-am lămurit niciodată misterul, nici mama nu ştia cum intră Moşul, aşa spunea ea. Venea, asta era principalul.

A doua zi, dimineaţa, dădeam fuga la fereastră: da, Moşul fusese la noi, darurile se aflau în ghetuţe… Niciodată vreun dar n-a fost învăluit în mai mult mister, n-a avut mai mult farmec.. Se întâmpla ceva deosebit, ceva ce nu înţelegeam, Moşul venea. Cum, când, nu ştiam. Toată odaia, toată casa era învăluită într-o taină greu de definit. Era casa noastră, dar în acea zi era alta: locul unde se petrecuse ceva minunat, unde venise Moşul în persoană, un Moş sfânt, cu puteri nemărginite, care ştia că acolo locuiau două fetiţe, noi, tocmai noi, care-l aşteptaseră cu emoţie şi-şi lustruiseră cu evlavie încălţările. Mai important decât darurile era faptul că ne cunoştea, că ştia că existăm! Şi mai era ceva minunat şi inexplicabil: „Cum de-a ştiut Moşul ce mi-am dorit?“, îl întrebam pe tata. „Doar lui nu-i scriem scrisori ca lui Moş Crăciun?“ „Păi, dacă-i sfânt, cum să nu ştie?“, răspundea el. Continuare »

Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut.

Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu,cu barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos – Sfantul Nicolae.

Figura lui Mos Craciun este cladita pe cea a Sfântului Nicolae, patronul copiilor. El nu este un personaj mitologic. La 30 de ani, acesta a devenit Episcop de Myra, un oras-port la Marea Mediterana, care acum este parte din Turcia moderna, si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae se tragea dintr-o familie bogata si a devenit binecunoscut pentru ajutoarele pe care le împartea celor nevoiasi. Putea fi deseori vazut, îmbracat în rosu si alb (roba sa de episcop), calare pe un magar si înmânând daruri copiilor.

Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa acelei familii (iar pungile,fiind noapte, au nimerit intr-un ciorap pus la uscat in fata caminului). Continuare »

Mi-aduc aminte ca acum vreo 6-7 ani ma aflam seara la vecernia Sfântului Apostol Andrei la catedrala din Galaţi. Pe atunci, se făcea de către tinerii de la ASCOR, un marş al luminii cu icoane de la Catedrala din Galaţi la Seminarul Teologic. După ce am participat la acest marş, obosit, pentru ca ora era cam târzie, m-am dus la vecernie. Luminile erau stinse, doar câteva lumânări pâlpâiau, corul de la strana cânta dumnezeieşte, catedrala era plină… era o atmosferă duhovnicească foarte intimă.

Deodată stând şi ascultând cu bucurie minunatele cântări ale  vecerniei m-a cuprins o stare de linişte şi am început să plâng. Şi plângeam… Plângeam şi înţelegeam că Dumnezeu mă cercetează cu harul Său. Nu mai trăisem niciodată aşa ceva, cu toată fiinţa mea simţeam că numai Hristos Domnul îmi poate da o asemenea linişte. Plângeam şi mă rugam! Pentru mama, pentru tata, pentru sotia mea Iulia, pentru prietenii mei… Lacrimile curgeau şiroaie, haina cu care eram îmbrăcat se udase destul de mult.

Era aşa de bine, vroiam să nu se mai termine. Mare bucurie! Mă rugam şi Sfântului Andrei şi mă gândeam în acele clipe de ce mi-a dat mie Dumnezeu aşa ceva. Poate pentru că am purtat icoana Sfântului Andrei pe piept pe tot drumul marşului? Nu ştiu. Dar atunci, în acea perioadă eram la început, era vremea când mă apropiam de Dumnezeu, erau primii paşi în ale credinţei, atunci învăţam cine este Dumnezeu şi ce-mi poate oferi El mie.

Într-un sfârşit, după minute în şir în care am plâns necontrolabil şi în care m-am simţit extraordinar, lacrimile au încetat, iar în sufletul meu a rămas o stare de pace profundă, pe care n-o poţi “alunga” uşor. În tot timpul acestei experienţe îmi simţeam inima despovărată, uşurată, scapată de orice grijă şi fiecare lacrimă parcă curăţa toată murdăria păcatelor. Lacrimile mi-aduceau aminte şi de toate păcatele mele ajutându-mă să-mi cer iertare pentru tot ce am făcut.

Aşa a început o frumoasă relaţie între mine şi Dumnezeu. De atunci au trecut ani mulţi. Cei mai frumoşi ani ai mei au fost cei cu Dumnezeu. Cele mai mari realizări ale mele pe plan personal şi profesional au fost în aceşti ani în care i-am cerut Lui totul. Continuare »

Bucuresti, luni, 9 noiembrie, la primele ore ale diminetii. Cu cateva zile inainte, fiul meu si-a pierdut slujba. Era deznadajduit: ambitios si foarte pasionat de domeniul auto, in ultimul an de facultate, si-a luat un servici, castigat prin eforturi si merite proprii. Concomitent, de la inceputul acestui an, descoperindu-si talentul de a scrie, a inceput in plus sa si creeze articole pe un valoros site auto. In vara, dupa ce si-a luat licenta, a ales sa ramana in acest domeniu care ii placea foarte mult, renuntand la primul servici. A reusit, de curand,cand celebrul trio de la “Top Gear”a sosit in Romania, ceea ce nu au reusit jurnalisti experimentati de la prestigioase reviste auto:un articol in exclusivitate, autografe, discutii in particular cu “vedetele”…

Insa, din cauza crizei, acum cateva zile, site-ul pe care scria s-a inchis! Disperarea, deznadejdea si nemultumirile l-au cuprins. In plus, pierdusem si numarul de telefon al unei cunostiinte care ne-ar fi putut eventual ajuta in rezolvarea acestei situatii. Gandindu-ma la toate acestea, tocmai treceam in drumul zilnic catre servici, pe o straduta de la baza micii coline pe care se afla manastirea Radu Voda. Aflat la volan, sotia ma intreaba: ”Ce se intampla aici?”.  Cu ochii la circulatia de pe straduta ingusta, n-am observat agitatia neobisnuita in zona pentru acea ora matinala.

”Nu stiu, probabil se organizeaza ceva…” i-am raspuns, iar apoi, aglomeratia, graba si stress-ul au acoperit totul. De-abia mai tarziu am aflat ca era ziua Sfantul Nectarie! Desi fusesem mai demult la manastire, la racla cu moastele Sfantului, uitasem. Desi ne rugasem atunci pentru sanatatea familiei, uitasem. Desi rugaciunile s-au implinit, uitasem. Uitasem si de intamplarea din copilaria Sfantului, relatata pe site-ul vostru (“Frumusetea Sf. Nectarie”).

Si atunci…am listat acea intamplare, am multiplicat-o in cat mai multe exemplare iar seara ma indreptam grabit catre manastire! Sirul de oameni care asteptau sa se inchine se intindea pana departe, se auzea deja slujba de sus de la manastire, iar in aerul nu prea rece plutea o bunatate infinita (a Sf Nectarie, dar si a oamenilor care stateau cuminti la rand, citind rugaciuni, ascultand, discutand linistit). Ajuns sus, am intrat in biserica, oprindu-ma langa intrare. Continuare »

Sambata trecuta am avut parte de o bucurie…divina pot spune. As vrea sa o impartasesc cu voi,povestindu-va minunea facuta de Domnul.

Am reusit sa organizam o excursie pentru tinerii din Braila, respectiv din Parohia Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Arhiepiscopia Dunarii de Jos. Excursie cu scopul de a vizita cateva Manastiri din capitala si de a ne inchina Sfintelor Moaste ale Sfintului Ioan Gura de Aur, Sf. Nectarie, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Spiridon, si nu in ultimul rand Sfantului Dimitrie, in catedrala patriarhala.

Bucuria pe care am simtit-o cand ne-am apropiat de racla cu Sfintele Moaste este inexplicabila. Am inteles harul si puterea daruita de Domnul acestor Sfinti. Acestia au urmat poruncile Lui, au crezut cu adevarat iar Dumnezeu i-a facut prietenii Sai si le-a daruit pe langa Imparatia Cerurilor numeroase daruri (unul din ele fiind neputrezirea trupului).

In drum spre Patriarhie ne gandeam ce sa cerem sfintilor, ce poate fi spre folosul nostru? Ce meritam noi pacatosii?!

Cu siguranta numai El stie asta, dar ma gandeam cat de mare trebuie sa fie nadejdea in Domnul ca prin sfinti sa ne arate minunile Lui. Iata ce ne spune Parintele Cleopa despre puterea sfintilor:

,,Fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte mai presus de mintea noastră, săvârşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales când suntem bolnavi, în faţa morţii sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operaţie, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfântul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumânări şi spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Lui necazul nostru, cu speranţa că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm cu smerenie: “Doamne, oare sunt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sunt vrednic să faci o minune atât de mare cu mine cel plin de păcate?”

Continuare »

Cat de minunata este Sfanta Cuvioasa Parascheva! Am cunoscut-o acum aproape un an,cand mi-am pus toata nadejdea in rugaciunile Sale facatoare de minuni.

Citisem articolul ,,Ce faci daca n-ai prieten(a)” iar vorbele sincere ale lui Claudiu, m-au impresionat. Mi-am dorit imediat sa-i cer ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva dar nu numai pentru mine, ci si pentru cei aflati in boli, suferinte, necazuri. La auzul rugaciunii mele Sfanta mi-a ascultat cererea..nu pot sa exprim in cuvinte cat de mare a fost bucuria primita! Cand credeam ca nimeni nu ma va putea scoate din groapa in care eram cazuta, iata, Sfanta Cuvioasa m-a ajutat. Cum as putea sa-i multumesc, eu…un suflet ticalos si plin de pacate?

De ce trebuie sa ii acordam o mare importanta acestei Sfinte? Deoarece este numita mult folositoare, daruind ajutor, prin rugaciunile ei, tinerilor si batranilor, fecioarelor si mamelor, manastirilor si familiilor, bolnavilor si saracilor. Puterea ei vine din sfintenia si din bunatatea ei, adica din iubirea ei fata de Dumnezeu si fata de oameni.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mijlocitoarea celor păcătoşi, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, doveditoarea celor clevetiţi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii.

Pentru viaţa sa închinată în întregime Lui Dumnezeu, Parascheva a fost slăvită de Acesta cu darul neputrezirii trupului şi al facerii de minuni. Multi pacatosi alearga la Sfintele Moaste ale Sfintei cerand ajutor si vindecare de boala. Desigur, putem alerga si la ceilalti Sfinti Facatori de Minuni caci si acestia ne binecuvinteaza cu rugaciunile Lor catre Domnul.

Minunata este frumusetea sfintilor, pentru ca, daca in trup fiind si mergand printre oameni, puteau ajuta cu rugaciunea lor pe multi, fiind prezenti doar intr-un singur loc, iata, dupa moarte, Dumnezeu le da aceasta posibilitate de a fi impreuna cu noi.

Sa ne pastram inima curata, caci doar cu trezvie si credinta ii vom putea urma Domnului nostru Iisus Hristos, precum i-a urmat Sfanta Cuvioasa Parascheva.

,,Fiti convinsi ca nu ne va lasa Cuvioasa Parascheva niciodata daca ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mana de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, ca noi sa nu ne risipim.”

(Georgiana)

Bucura-te, sprijinitoarea Epivatei!

Bucură-te Parascheva mult folositoare!

Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, intitulata “invatatura de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva”, din Cartea romaneasca de invatatura la duminicele peste an si la praznice imparatesti si la sfinti mari, cel dintai cuvant de invatatura despre viata Prea Cuvioasei Parascheva tiparit in limba romana in Moldova, prin osardia Mitropolitului Varlaam (Iasi, 1643), intocmit dupa un manuscris-prototip, grecesc sau slavon, “aceasta sfanta si preacuvioasa fecioara Parascheva era de mosie din Epivat, nascuta din parinti credinciosi si crestini buni intru toata viata sa cu milostenie si cu fapte bune lui Dumnezeu ingaduia”.

Sfanta avea si un frate pe care parintii l-au trimis “la carte”. Acesta a parasit parintii si lumea, s-a calugarit luand numele de Eftimie “si pentru multe a lui bunatati fu pus arhiereu si pastor la scaunul ce se chema Madite”, iar sfanta in casa parintilor ei petrecea.

La varsta de 10 ani, fiind ea intr-o “biserica a Precistei”, auzi cuvantul evanghelic: “Cine va vrea sa vie dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa vie dupa Mine”. De acest cuvant ca de o sageata fu ranita la inima.

Iesind din Biserica, a impartit saracilor hainele si “podoabele fetesti”. Desi a fost mustrata de parinti pentru aceasta fapta ea “de multe ori da saracilor vesmintele sale” si nu lua in seama mustrarea pa care i-o faceau parintii; “inima ei ardea cu focul Duhului Sfant”.

Parasind “frumusetea acestei lumi”, merse in “adancul pustiei”, se darui postului si nedormirii si rugii. Nu avea de acolo “grija de pluguri, de boi, nici de cai, nici de vesminte si asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judetului ce va sa fie”.

Ea “pururea suspina si neparasit tanjea cum isi va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci de vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta, ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea”. Continuare »

Iubiti credinciosi,

Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.

Ati vazut graul cand de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.

Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.

Mai inainte de Moise si de Legea Veche, patriarhul Iacov, inchipuind Sfinta Cruce, a binecuvintat pe fiii lui Iosif, pe Manase si pe Efraim, in chipul crucii (Facere 48, 13-19). Apoi mai inainte de a muri el, s-a inchinat la virful toiagului sau, adica la lemn, care simboliza Crucea inainte de venirea Legii Noi. In Legea Veche, simbolul crucii cel mai umbros il vedem mai intii cind serpii veninosi muscau cu muscatura de foc pe evrei in pustiul Sinai, omorind multime nenumarata de oameni. Iar Moise, vazind ca moare atita popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei si i-a poruncit Dumnezeu: Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stilp. Toti cei ce vor fi muscati de serpi, sa priveasca la sarpele de arama si asa se vor vindeca (Numerii 21, 8). Continuare »

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru.(Troparul praznicului)

Iubiţi credincioşi,

Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:

Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.

Să ştiţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic şi umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînţa femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînţă de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul şarpelui şi al morţii şi al păcatului, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 22). Continuare »